marți, 5 martie 2019

Tinutul Binecuvantat Romania - Melfior Ra



Aceasta zona terestra, Romania, este un tinut binecuvantat de DUMNEZEU, desi viata celor care traiesc in aceasta zona nu este, nu a fost si nu va fi usoara pentru o vreme. Dar bine se stie ca NIMENI NU SE POATE INALTA SPIRITUAL FARA SA SUFERE, SA JERTFEASCA CEVA DIVINITATII.

JERTFA NEAMULUI din aceasta zona este suferinta acumulata de mii de ani prin fel de fel de asupriri, dar prin suferinta indurata acest popor si-a construit in plan spiritual o TREAPTA PE SCARA EVOLUTIEI.

Multe popoare, printre care si cele, care ne-au asuprit si ne-au facut sa suferim prin stramosii nostri, acum doresc sa se infrupte din realizarile noastre spirituale. Multi sunt cei care stiu ca ROMANIA este TINUTUL DIN CARE VA IZBUCNI LUMINA EREI VIITOARE , LUMINA prin care se vor trezi cei dornici de ADEVAR.

De asemeni, stiu ca acest tinut este populat cu ENTITATI INVIZIBILE ochilor fizici carnali si ca aceste ENTITATI au MISIUNEA de a conlucra cu anumite persoane aflate in plan fizic si in trup carnal, prin care doresc sa comunice pamantenilor cele necesare in scopul indeplinirii MISIUNII, atat a lor cat si a noastra ca natiune.

Nu putini au fost PROFETII care au spus de-a lungul veacurilor despre neamul "AFLAT LA GURILE DUNARII" si despre MISIUNEA lui. De asemenea, nu putini sunt cei care in zilele noastre stiu profetii si stiind ca A SOSIT TIMPUL , incearca sa se infiltreze, nu in scopuri tocmai benefice, in spiritualitatea acestei zone.

Multi au venit si multi vor mai veni, pentru a se adapa de la izvoarele noastre, dar in mandria lor nelimitata declara ca vin sa ne ofere inalte cunoasteri spirituale pentru a ne ajuta.

Multi dintre acestia au venit in ROMANIA si si-au facut aparitia cu cursuri de spiritualitate, dornici sa ne predea spiritualitatea, ceea ce noi am avut dintotdeauna CREDINTA IN DUMNEZEU.

Unii, si-au facut aparitia dornici sa ne predea metode de vindecare, de tratamente prin fel de fel de metode care mai de care mai "INALTE", dar acesti  "MARI VINDECATORI" uita pentru moment ca vindecarile nu se pot face fara credinta in DUMNEZEU.

Bineinteles ca ei dispun de TEORII, dar pentru a-si verifica VERIDICITATEA TEORIILOR le trebuie PRACTICANTI PURI, CURATI in fata lui DUMNEZEU si iata-i strabatand mii si mii de kilometri pentru a veni "sa ofere" CUNOASTEREA LOR TEORETICA. pentru ca de acolo, de unde vin ei, nu au pe cine sa isi verifice teoriile si astfel ei considera ca ne fac un mare serviciu, ne ridica spiritual, ne ofera cunoasterea si calea spre LUMINA, dar adevaratul lor interes este acela de a invata de la noi ceea ce lor le lipseste si le-a lipsit, credinta in DUMNEZEU, iubirea fata de semeni, toleranta si smerenia.
Noi, romanii, ce facem? Ii primim cu bratele deschise, cu inimile descoperite, le oferim dragostea noastra, multumirile noastre, respectul nostru.

 Credem exact ceea ce doresc ei sa credem despre ei. Noi fiind cinstiti, lipsiti de perfidie, ii credem pe toti ca noi, dar cateodata prea multa credulitate si naivitate se transforma in altceva. si iata ca ceea ce nu au reusit sa castige cu armele, se poate castiga prin metode mai "blande", desi spun "blande" aceste arme in fata lui DUMNEZEU sunt mult mai de condamnat, pentru ca prin ele nu se atinge trupul unei natiuni ci insasi sufletul ei, spiritul ei, deci acestea sunt metode mai de temut decat cele vizibile pentru toata lumea.

Iata plasa aruncata asupra acestei zone, o plasa prin care putini pot razbate, putini pot iesi prin ochiurile ei deasupra intunericului care ni se ofera cu atata bunavointa si "dezinteres". Pentru acestia care au venit si pentru cei care vor mai veni sa ne ofere "spiritualitate" le zic asa:

" Fratilor, poporul roman este un popor binecuvantat de DUMNEZEU, nu incercati sa asupriti acest neam ca veti fi asupriti voi, nu incercati sa dominati mental acest popor, pentru ca acesta este CEL ALES de TATAL CERESC sa infaptuiasca ceea ce voi nu puteti pricepe, iar ceea ce "oferiti" veti primi voi si nu va veti bucura atunci cand veti primi ceea ce doriti sa dati acestui neam.

Nu fiti necinstiti cu cei care v-au primit cu paine si sare, ca ENTITATILE de LUMINA care SUPRAVEGHEAZA ACEASTA ZONA nu pot fi mintite si pacalite de nimeni, ele nu suporta necinstea. Nu incercati sa luati unui neam ceea ce DUMNEZEU i-a dat in marinimia SA.

Pentru cine lucrati voi?

Unde este credinta voastra si cui va inchinati?

Pe cine slujiti?

Iata pentru ce se inghesuie la portile tarii noastre multi veniti din cele patru zari sa ne "invete" spiritualitatea. Dar acestia stiu bine ca prin organizatiile lor superputernice si dotati cu tot felul de aparaturi sofisticate nu au fost in stare sa obtina ceea ce aici, in aceasta zona au reusit oameni simpli, fara organizatii si fara aparate, doar prin PURITATEA lor si prin CREDINTA in DUMNEZEU.

Aceste SPIRITE MARI, INCARNATE ACUM si AICI, tin legatura cu ENTITATILE de LUMINA care SUPRAVEGHEAZA ACEASTA ZONA, Dureros este ca multe dintre aceste spirite mari incarnate isi INCALCA MISIUNILE PUNANDU-SE IN SLUJBA CELOR CARE OFERA PE LANGA SPIRITUALITATE si AVANTAJE MATERIALE, devenind SENSIBILE la "ARGINTI".

Iata ca in planul fizic pana si spiritele venite in MISIUNE se pot pierde in hatisurile materiei, prinse in plasa materiei intunericului se complac in hibernarea mentala dictata de cei care au cautat si au gasit punctul vulnerabil al celui adormit.

DUMNEZEU a dat fiecarei natiuni tot ceea ce ii era necesar. Noi nu avem nevoie de nimic de la nimeni, nu cerem nimic, dar altii doresc sa ne "ofere" inaltimile micimii lor. Cata "IUBIRE".

Iata ca prin cei care detin legaturi cu ENTITATILE de LUMINA care SUPRAVEGHEAZA ZONA, printre care ma numar si eu si am avut privilegiul sa fiu initiata si contactata de acestea, se anunta ca A SOSIT TIMPUL ca MISIUNEA ROMANIA sa demareze spre IMPLINIREA CELOR HOTARATE ACOLO SUS, din VREREA DIVINA"




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu