luni, 26 decembrie 2016

Fenomenul Alexandru Pargaru


Cercetari in lumea nevazuta - George Vasii

În Cercetările noastre, am verificat culorile spiritelor cu corespondenţa lor cu diferite păcate. Ceea ce este foarte important, este faptul că din declaraţiile tuturor, rezultă că în “Lumea de Dincolo”, spiritele locuiesc, sunt stabilite în diferite “locaşuri” sau “ceruri” şi anume, în număr de nouă.

Noi le-am denumit “straturi”, cu toate că nu este cel mai potrivit termen. În aceste 9 straturi, locuiesc spirite cu diferite culori de bază spirituale, incepând de la cele mai de jos, din straturile I şi II - cu culori pestriţe, dar care au totuşi culoarea gri pe ele, până la cele mai strălucitoare, care sunt în stratul IX, căruia i se mai spune şi “Oraşul de Aur”.

Aşadar, straturile I şi II conţin cele mai multe spirite pământene, care au pe ei ceva pete, ceva păcate, dar nu capitale. Pentru a fi în stratul I, este necesar ca cel puţin gâtul şi umerii să fie de culoare cenuşie, adică omul să fie cinstit şi corect. Stratul I, ca şi II, de altfel, sunt straturi de odihnă şi linişte, dar toate spiritele nutresc dorinţa vie de a reveni în corp pozitiv, pe Pământ, pentru a evolua, pentru a păşi pe o treaptă superioară.

Aceeaşi dorinţă o au - de fapt - şi cele din straturile III şi IV, dar, oricum, acestea sunt mai împlinite, dorinţa de a reveni pe Pământ, fiind mai atenuată. Stratul III are ceva aparte: în el poposesc toţi copiii care au murit în fragedă pruncie sau copilărie.

Stratul IV este locuit de spirite bune, toate cu culori deschise şi anume: nuanţele de gri-deschis şi chiar gri-luminos. Abia stratul V este stratul cu adevărat de sfinţenie, în care intră numai cei ce sunt albi, complet curaţi şi mai ales activii, care au depus efort pe Pământ şi au lăsat în urma lor lumină.
De la stratul V în sus, până la IX, spiritele sunt ierarhizate în funcţie de luminozitatea pe care o are fiecare. În Lucrarea de faţă, veţi găsi cercetarea tuturor categoriilor de spirite, de oameni importanţi, care şi-au găsit un loc deosebit pe treptele desăvârşirii, dovedindu-se o totală corespondenţă între activitatea desfăşurată pe Pământ şi locul pe care îl ocupă în ierarhia Luminilor.

Veţi găsi în această Lucrare şi descrierea mai amănunţită a unor straturi, până la stratul VIII. Mai departe, Veronica nu a avut acces.

Am încercat împreună cu Galilei, să vedem forma ce o au în spaţiu aceste straturi. Impresia dată, este aceea că straturile se înalţă în formă de spirală, culminând cu Cetatea de Foc a Divinităţii - OPALUL, în care, singur Iisus Hristos are acces, deoarece Hristos Însuşi, este chiar din Opal. Spiritele dau diverse denumiri Opalului: Dumnezeu, Tatăl Ceresc, Marele Guvernator Divin, Marele Mecanic al Universului, etc.etc.

Datele pe care le-am cules, sunt departe de a lămuri toate secretele “Vieţii de Dincolo”. Totuşi, materialul este destul de bogat, pentru a se putea sublinia importanţa muncii şi a efortului, în obţinerea unui loc potrivit în “Viaţa de dincolo”.
Din discuţiile cu Apostolul Filip, a reieşit că există încă trei straturi ale celor căzuţi, trei straturi ale “întunericului celui mai din afară”. Aceste straturi nu le-am cercetat, deoarece Veronica este prea sensibilă şi nu putea suporta atmosfera mizerabilă a acestor straturi.

Aşadar, Lucrarea aceasta se ocupă de spirite mai deosebite şi de straturi. Straturile ni le putem imagina ca o spirală în formă de brad, care urcă către vârf, unde străluceşte inabordabilul Opal.

În toate straturile de la I până în Oraşul de Aur, spiritele sunt sexuate, adică există bărbaţi şi femei. Opalul nu cunoaşte sexele; acolo, fiinţele nu au sex.

În toate straturile, spiritele au aceleaşi necesităţi ca şi cei de pe Pământ, insă, nu atât de stringente. Hrana este variată, alcătuită mai ales din fructe de diferite soiuri şi variază de la un strat la altul, necesităţile diminuându-se pe măsură ce ne apropiem de Oraşul de Aur.

Sexualitatea este şi ea prezentă în straturile mai de jos; pe măsură ce urcăm, de la V în sus, spiritele se satisfac din priviri, fără a se mai face simţită necesitatea contactului sexual, care, încă din stratul V începe să se atenueze.
Între altele, am cercetat şi distanţele, lungimea straturilor, datele fiind pur informative. Astfel, distanţa între Pământ şi stratul I este de circa 23 000 km.

Distanţa a fost calculată potrivit timpului în care s-a deplasat Galileo Galilei de la locul unde cercetam noi pe Pământ şi apariţia stratului I. La baza calculului, a stat viteza obţinută pe secundă pe distanţa Bucureşti - Cairo, distanţă pe care o cunoşteam. Cunoscând şi timpul de deplasare, am obţinut viteza de deplasare a lui Galilei, de 43 km/s.

Este de menţionat faptul că Pământul este o planetă pe care domină spiritele rătăcitoare, care nu au nici un loc, nici în straturile de lumină, nici în cele de întuneric. Sunt “vagabonzii”, care nu sunt nici buni, nici răi, având culori pestriţe, fumurii, fără pic de gri; nu sunt nici “reci”, nici “fierbinţi”.

Este tagma cea mai numeroasă, care inundă suprafaţa Pământului. Trebuie să mai lămuresc faptul că în marea majoritate a chemărilor noastre, discuţiile cu spiritele, le-am avut de la distanţă, prin “ecran”, adică, noi nu aveam nevoie ca spiritele să fie lângă noi, spre a fi văzute de Veronica, ci ea le vedea de la distanţă, în stratul în care erau, sau unele coborau până în stratul V, spre a fi văzute mai bine.
V.

Cele nouă Straturi sunt dominate de CETATEA DE FOC a Dumnezeirii: OPALUL, care se află undeva, deasupra Stratului nouă - ORAŞUL DE AUR. Opalul este alcătuit din miliarde de fiinţe divine – opalice – care trăiesc cea mai activă viaţă din Universul Spiritual, din ÎMPĂRĂŢIA LUMINILOR.

OPALUL este UZINA ENERGETICĂ a întregii Împărăţii a Luminilor, este FOCARUL, este CENTRUL care RADIAZĂ în timp şi spaţiu cele mai puternice radiaţii, denumite: RADIAŢII OPALICE, care inundă toate straturile, cele mai puternice radiaţii sosind în Oraşul de Aur, cele mai slabe în Stratul întîi.

OPALUL este în acest sens, cel mai puternic IZVOR DE LUMINĂ din Cosmos, Lumină spirituală ale cărei unde şi vibraţii depăşesc ca frecvenţă şi amplitudine oricare alt izvor luminos, din această cauză fiind şi invizibil – de fapt – ca şi întreaga Împărăţie a Luminilor...

Cauza esenţială care a făcut ca OPALUL să devină “centrul de greutate” al Universului Spiritual este INTENSA, EXTRAORDINAR DE INTENSA ACTIVITATE a întregii acestei Lumi Opalice, care este în acelaşi timp, cea mai veche Lume, prima Lume care a apărut în spaţiu, din cele mai vechi timpuri.

De aceea, în viziunea lui Ioan, din Apocalips, în faţa celor patru fiinţe “cu ochi mulţi”, stăteau simbolic, 24 de “bătrâni”. Este necesar să precizăm dintr-un început şi să subliniem “MATERIALITATEA” acestei Lumi spirituale, atât a Opalului, cât şi a celorlalte Straturi. Lumea spirituală este şi ea materie, alcătuită dintr-o materie, dintr-o substanţă de o CALITATE incomparabil superioară materiei noastre pozitive, vizibile, pipăibile. Vom folosi de acum, spre a putea deosebi cele două materii, termenul de:

MATERIE NEGATIVĂ - pentru Împărăţia Spirituală a Luminilor şi

MATERIE POZITIVĂ - pentru materia din care este alcătuit Universul

nostru vizibil, fizic, pipăibil. De aici şi termenii de:

“LUME NEGATIVĂ” – cea a Straturilor, şi

“LUME POZITIVĂ” – cea în care trăim şi ne mişcăm noi, pământenii

“CORP NEGATIV” (sau astral) pentru spirit, pentru sufletul uman şi

“CORP POZITIV” pentru corpul nostru material.

Având aceşti termeni precizaţi, să trecem mai departe.
Atât OPALUL, deci, cât şi întregul Univers Negativ Spiritual, al straturilor, nu este vizibil de pe Pământ, deoarece vibraţiile emise de aceste materii negative, sunt cu frecvenţe mult mai mari, care ies din registrul de vibraţii perceptibil de organele noastre vizuale, cu alte cuvinte, aceste radiaţii depăşesc pragul senzorial al bastonaşelor şi conurilor de pe retina noastră.

Ar fi pueril să mă hazardez în a da nişte distanţe în kilometri pentru depărtarea Pământului faţă de Universul Negativ (cu toate că am măsurat cu Galilei aceste distanţe, rezultatele le consider, însă, pur informative).

Totuşi, dacă ar fi ca Opalul să fie din materie pozitivă, el ar putea fi vizibil de pe Pământ cu ajutorul unor telescoape, deoarece este vorba – ne hazardăm – numai de milioane de kilometri şi nicidecum de zile sau ani lumină.

Hristos – Fiul Opalului – într-una din comunicări, ne-a spus că există 9 sisteme solare şi 63 de planete pe care există viaţă. Din aceste 63 de planete, două sunt alunecate spre distrucţie, 61 rămânând cu şanse de viaţă încă milioane de ani. Din cele 61 de planete pe care există viaţă, 21 de planete sunt populate cu fiinţe omeneşti. Galileo Galilei ştie doar de 5 planete, inclusiv Pământul. Socrit ne-a spus de 8 planete, 5 mult mai evoluate ca Pământul, iar două sunt mult în urma Pământului, neexistând civilizaţie, fiinţele “omeneşti” fiind în stadiul de “animal evoluat”, dar fără răutate.

Pământul este singura planetă care trăieşte cel mai crunt dezechilibru din intregul Cosmos. Pământul este singura planetă unde există lupta dintre bine şi rău, singura planetă unde există războaie, exploatare, asuprire, nedreptate, şi mai ales, planeta unde domneşte cea mai tragică confuzie filosofică.

Pământul este singura planetă în care există confruntări şi dispute ideologice, partide şi tabere adverse, religii, filosofii de tot felul, care se contrazic între ele şi se bat cap în cap.
Numai pe Pământ există pantere, tigri şi lupi care sfâşie, buruieni şi neghine, microbi purtători de boli, alienaţi mintal, monştri, criminali, hoţi, bandiţi, borfaşi şi tot felul de lepre.
În cele 5 planete nu există religii, nu există temple sau Biserici, nu există partide şi controverse.

În fiecare domneşte cea mai desăvârşită unitate, graţie unei filosofii ştiinţifice unanim acceptate şi recunoscute. Sunt planete ce au atins un înalt nivel de cultură şi civilizaţie, graţie unor ştiinţe foarte avansate, care au descoperit energia atomică şi o folosesc cu câteva zeci de mii de ani înaintea noastră.

Am făcut această paranteză, vorbind despre alte planete, deoarece straturile V, VI,VII VIII şi IX sunt populate mai ales, de spirite aparţinând grupului celor 5 planete evoluate.
Foarte puţine spirite planetare fac parte din straturile V şi VI, iar în straturile I-IV nu au fost niciodată. Straturile de la I la IV sunt populate numai şi numai de spirite pământene, legate de planeta noastră.

Spiritele care au atins TREAPTA DESĂVÂRŞIRII SPIRITUALE, sunt cele începând cu Stratul V, mergând până la IX (adică patru straturi). În stratul V pătrund numai spiritele cu baza spirituală ALBĂ şi cu luminozitate de circa 30-40 cm în jurul corpului, iar în jurul capului de circa 50-60 cm. lăţime, pentru ca în stratul VIII baza spirituală să fie ARGINTIU SCLIPITOR, cu luminozităţi şi câmpuri magnetice mult mai mari decât ale celor din Stratul V.

Oraşul de Aur – Stratul IX – este treapta supremă, la care pot ajunge spiritele planetare; treapta DESĂVÂRŞIRII, la care luminozitatea ajunge la 1,5- 2 m. lăţime, jur împrejurul corpului. Nu vrem să anticipăm, dar cu titlu provizoriu informativ, vă putem spune, că în Oraşul de Aur au ajuns de pe Pământ, numai şase spirite:

1. Doamna Luminii (Mama lui Iisus);
2. Budha – Sidharta Gautama;
3. Densi – Ioan Evanghelistul;
4. Faur – Ioan Botezătorul (Ilie Proorocul);
5. Socrit (Copernic – Kukito);
6. Zeul Zamolxis – al sciţilor şi dacilor
şi, poate o să vă surprindă, dar aceasta este realitatea
7. Decebal – regele dacilor (sec.I-II en.).

Adăugăm faptul că Densi, este totuşi, spirit opalic.
În Stratul VIII am găsit pe cei mai mari gânditori şi filosofi: Immanuel Kant, Georg Hegel, Friedrich Nietzsche, Vasile cel Mare, Ioan Hrisostom, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, Galileo Galilei şi Isaac Newton.

Nu mai are rost să vă spun, pe cine am mai găsit în celelalte straturi; veţi vedea în această Lucrare.

În Straturile III şi IV se găsesc toate spiritele care au culori de bază spirituale gri semi-deschis şi deschis, spirite care au şi ele o luminozitate, însă, mai atenuată. Culorile gri semi-deschis şi deschis – adesea au gulere şi chiar puncte albe pe piept – sunt specifice spiritelor curate, care sunt libere de orice păcat, foarte curate şi cinstite, destul de active şi care duc o viaţă mai puţin activă, bucurându-se de natură, de peisaje plăcute. Aceste spirite din straturile III şi IV, mai au nevoie de numeroase întrupări, pentru a se putea ridica în stratul V.

Spiritele din straturile I şi II, sunt spirite care încă sunt tributare unor tente de egoism, orgoliu şi uşurătate morală. Nu există spirit în aceste straturi, care, deşi au şi ele culoarea gri, dar mai închis, să nu aibă încă pete de diferite culori, mai mult sau mai puţin închise, dar, care, datorită unei cinste şi corectitudini, graţie unor fapte bune, ajung să stea în aceste straturi.

Spiritele din straturile I şi II, au şi ele o oarecare luminozitate, dar... foarte scăzută..., abia se observă şi e foarte mică, unele neavând chiar deloc. Sunt spiritele care au nevoie de cele mai multe întrupări, spre a se putea ridica pe o treaptă mai înaltă; ele trăiesc într-un provizorat şi într-un permanent dor de revenire pe Pământ.

Am afirmat la începutul acestui capitol, că OPALUL este IZVORUL LUMINII care scaldă în Lumina Lui, toate straturile. Am văzut apoi, că toate straturile luminează, că spiritele şi ele, la rândul lor, luminează relativ şi proporţional.
Dar ce este LUMINA? Lumina este rodul muncii, al activităţii, al efortului.

Potrivit Legii FUNDAMENTALE: Legea MUNCII, a EFORTULUI, a SÂRGUINŢEI, potrivit acestei Legi, “Cei mai activi, sunt cei mai luminoşi”. Cu cât râvna, cu cât efortul, sârguinţa se micşorează, cu cât “ritmul” si “intensitatea” activităţii scad, scade şi Lumina – respectiv luminozitatea spirituală.

Din această LEGE A MUNCII, care este LEGEA FUNDAMENTALĂ a Universului Negativ Spiritual, izvorăsc, decurg alte patru LEGI DE BAZĂ:

1. Legea ATRACŢIEI;
2. Legea RESPINGERII;
3. Legea RECOMPENSEI şi
4. Legea IERARHIZĂRII.

Prin Legea ATRACŢIEI se manifestă fenomenul iubirii celor ce au luminozităţi cu intensităţi apropiate. Această “iubire” se transformă în “dragoste” pentru luminozităţi mai scăzute şi în simplă “simpatie” pentru luminozităţi reduse, mici.
Legea RESPINGERII acţionează prin fenomenul antipatiei, care merge de la cele mai palide nuanţe, până la cele mai violente forme de repulsie faţă de spiritele inferioare, decăzute, descompuse.

Prin Legea RECOMPENSEI, fiecare spirit care părăseşte corpul pozitiv, primeşte automat locul cuvenit, în stratul care are luminozitate proporţională direct cu gradul şi intensitatea luminozităţii fiecărui spirit în parte.

Potrivit Legii IERARHIZĂRII, s-a produs şi se menţine fenomenul dispunerii în spaţiu a straturilor toate, prin care, cu cât spiritele sunt mai puţin luminoase, cu atât îşi au un loc în spaţiu, mai departe de IZVORUL DE LUMINĂ: OPALUL!
Sub stratul I se găsesc spiritele care nu au acces în straturi: pribegii, rătăcitorii, lepădăturile, care nu sunt nici calzi, nici reci. Aceştia au tot felul de culori pe ei, închise şi semi-închise şi nu au gri pe ei deloc, adică, nici măcar corectitudine nu au! Sunt spirite mizerabile care nu au odihnă şi îşi au locul pe Pământ, unde. multe încurcă treburile oamenilor şi îi fac să se certe, provoacăneînţelegeri şi câte altele, tocmai, din cauză că nu au ce face şi sunt într-o permanentă frământare, într-o permanentă mişcare şi provocare la rău pentru cei aflaţi în trup.

Despre straturile de chin, cele trei straturi despre care ne-a vorbit Apostolul Filip, nu ştim prea multe. Veronica nu rezistă la o călătorie acolo. În orice caz, nu este vorba de nici un cazan cu smoală, nici de draci cu cozi şi coarne, care înţeapă pe “necredincioşi”. Ştim că aceste locuri există undeva jos, în acest Univers Negativ Spiritual, un loc de întuneric, cu focul “mustrărilor de conştiinţă”, a “negrilor” şi “fumuriilor”, precum şi al celor “murdari”, stăpâniţi de tot felul de păcate şi patimi negre. Acolo stau ucigaşii, bandiţii, dictatorii, falşii doctrinari şi ideologi.

Există şi nişte adevăraţi “Prinţi ai întunericului”: negri cu luciu metalic, care se simt bine şi duc o intensă activitate îndreptată spre stăpânirea Pământului, prin intermediul puterii militare şi a banului.

Am vrea să revenim asupra specificului vieţii spiritelor superioare, a celor de la Stratul V în sus, până la IX. Spuneam că spiritele superioare au principala insuşire de a fi foarte active.

Cea mai importantă activitate a spiritelor luminoase, este aceea de a ajuta pe cele situate pe trepte mai de jos şi îndeosebi, ajutarea creşterii spiritualităţii pe alte planete. Un număr foarte mare sunt “prinse” în această activitate de ajutorare a spiritelor din corp pozitiv. Acest ajutor se realizează, atât prin deplasarea lor la locul respectiv de pe o anume planetă, cât şi ajutorarea – comunicarea pe care o poate face direct din stratul în care se găseşte.

Principalele activităţi în Straturi sunt: în primul rând FILOSOFIA, care lucrează în strânsă legătură cu spiritele ce se ocupă cu ŞTIINŢELE – îndeosebi FIZICA este deosebit de dezvoltată; cea de-a doua activitate importantă sunt întâlnirile în grupuri mai mari sau mai mici, unde se discută, se filosofează, se ascultă foarte multă muzică.

În Straturi sunt foarte mulţi muzicieni, compozitori, care dispun de o foarte variată gamă de instrumente cu coarde şi de suflat.

Se ţin adevărate “congrese” filosofice şi concerte de muzică instrumentală şi simfonică. O altă “activitate” – vă va părea curios, dar tot activitate se numeşte – sunt plimbările în natură. Prezenţa spiritelor în mijlocul naturii, a unei fantastice vegetaţii de vis, prin varietatea de culori şi forme, într-o infinită varietate de specii, unele de o adevărată perfecţiune în materie de culoare, parfum şi sunet. Da! Sunt arbori, arbuşti şi chiar unele flori care emit şi sunete, în momentul în care un spirit mare pătrunde în mijlocul lor.

Bineînţeles, această natură “fantastică”, se găseşte, îndeosebi, în straturile VIII şi IX. De asemenea, e de menţionat prezenţa păsărilor, a unui număr foarte mare de păsări cântătoare, care scot din gâtlejurile lor, adevărate melodii ce încântă auzul ascultătorilor. Instrumentişti muzicali sunt şi în stratul IV – unde au o deosebită trecere muzicienii şi oratorii.

Oratori şi predicatori sunt foarte puţini în straturile I şi II, unde muzică instrumentală nu se practică, în schimb, se practică muzică vocală. Muzica, în general vorbind, are deosebită trecere, de la cele mai de jos straturi, până la cele mai înalte. De fapt, şi limbajul – spune Veronica – este din ce în ce mai “muzical”, cu cât spiritele sunt mai evoluate. Se spune că în OPAL, muzica ar fi pe primul plan, filosofia şi fizica fiind pe planul doi – secundar.

Vorbeam de o natură fantastică în straturile superioare. Şi în straturile inferioare există o natură minunată, care farmecă şi încântă privirile prin forme şi culori mai sărace, dar, oricum, incomparabile cu cele de pe Pământ, deoarece natura, din punct de vedere al luminozităţii, întrece multe spirite din straturile I şi II.

Da, este un fenomen acesta, foarte ciudat, ca spiritele din I şi II să nu fie luminoase, şi totuşi să trăiască printre flori, plante, arbuşti şi copaci, care toate luminează, adică în straturile I - IV, NATURA este SUPERIOARĂ SPIRITELOR care sălăşluiesc acolo.

Există, aşadar, două lumi, două Universuri: un Univers pozitiv, vizibil, alcătuit din planete, sisteme solare, stele, astre, quasari, nuclee, nebuloase, galaxii şi câte alte formaţiuni vizibile, care mai de care mai bizare... şi un Univers simplu, negativ, invizibil ochilor noştri, alcătuit din nouă straturi şi un OPAL.

Toate straturile şi Opalul la un loc, emit Lumină în spaţiu, la distanţe enorme. Opalul şi straturile emană nişte radiaţii asemănătoare unui Soare, ale cărei unde şi vibraţii inundă întreg Universul pozitiv vizibil.

Nu avem date privind aspectul şi forma solului opalic, în schimb, ştim despre straturi, că sunt alcătuite dintr-un sol, alcătuit şi el, la rândul lui, din nişte substanţe negative superioare. Solul, substanţele acestea de natură chimică, sunt formate din “elemente grele”, un fel de elemente “radioactive”, ale căror iradieri, nu numai că nu sunt nocive, ci dimpotrivă, participă şi ele la crearea unui climat foarte agreabil.

Vom spune acum ceva, care este foarte important: cele două Universuri – negativ şi pozitiv – sunt sisteme INDEPENDENTE, fiecare existând, ca şi cum celălalt Univers nu ar exista. Adică: aşa cum pentru noi “Sistemul Negativ” al Universului Negativ nu există, aşa cum pentru noi Opalul şi straturile nu există, tot aşa, atât pentru straturi, cât şi pentru Opal, Universul pozitiv cu toate sistemele solare, stelele, astrele, galaxiile... nu există!

Tot Universul nostru pe care îl vedem prin telescoape, nici pentru Opal nu există, nici pentru Oraşul de Aur, nici pentru celelalte straturi! Poate pare surprinzător, dar, dacă aveţi cunoştinţă despre fenomenele fizice, este perfect de înţeles: materia care alcătuieşte Universul pozitiv, este prea săracă în radiaţii - undele pe care le emit în spaţiu elementele şi substanţele pozitive - au o energie mult prea mică, pentru ca ele să poată fi recepţionate de spiritele din Opal sau din oricare alt strat.

Ca să încercăm o comparaţie, folosind limbajul fizic: pentru noi pământenii, razele pe care le emite Universul Negativ Spiritual, sunt “dincolo de razele ultraviolete”, în timp ce pentru cei din Universul Negativ Spiritual, vibraţiile Universului Pozitiv constituie vibraţii “sub infraroşu”, astfel că, ambele lumi sunt străine una de alta, din punct de vedere al materiilor din care sunt alcătuite.

Aşa se explică de ce, din straturi, Cerul se vede luminos tot timpul, nu există noapte, nu există stele, astre, constelaţii, nu există sori!

Urmează o precizare importantă, esenţială:

1. a. Materia negativă este o materie superioară;

b. Materia pozitivă este o materie inferioară.

2. LEGILE EXISTENŢEI, proprii celor două materii, sunt identice, fapt foarte important, care face ca noi să putem cunoaşte tainele, modul de existenţă al Universului Spiritual negativ.

De pildă: “Legea conservării materiei şi energiei” este proprie atât Universului pozitiv, cât şi Universului Negativ, Lege proprie atât materiei negative, cât şi a spiritelor.
“Legea mişcării şi a activităţii continue”, este de asemenea, proprie ambelor materii.

Altă Lege importantă este: “Legea dezvoltării şi a evoluţiei” de la simplu la complex, care în Universul Negativ este absolută, reală, veşnică. Aici ar sta şi deosebirea dintre cele două materii şi cele două lumi: în timp ce materia pozitivă este distructibilă, se sfărâmă, se rupe, se pulverizează până la DEZAGREGARE, materia negativă... NU! Nu se descompune, nu se distruge, nu se rupe, nu se poate dezagrega; materia negativă este veşnică, imuabilă, perfectă, desăvârşită, ba mai mult: permanent evoluează, necontenit acumulează energie şi lumină, nu are limite în timp, are limite, însă, în spaţiu! Da! Spiritele sunt fixate ferm, fiecare în câte un strat pe care nu-l poate părăsi. Mai bine zis, poate coborî într-un strat inferior, dar într-un strat superior, nu poate intra, decât condus sau invitat.

Din toate straturile, Oraşul de Aur şi în special Opalul, sunt cele mai fixe, spiritele ce le populează neputând coborî în straturile inferioare, decât cu mari eforturi.
Să dau un exemplu limită: IISUS HRISTOS, care este o fiinţă Opalică - “Inima Opalului” cum Îl numeşte DENSI (Ioan Evanghelistul) - ca să poată coborî pe Pământ să se întrupeze, din spiritul integral originar, a plecat doar a 23-a parte, restul rămânând în Opal.

Şi aşa scindat, Hristos, pe Pământ, nu a putut fi suportat de nici o femeie, astfel încât, El s-a pozitivizat treptat, copil de 2-3 anişori, lângă “Mama” Lui: Doamna LUMINII - GEORGINA şi în timp a putut să se facă vizibil, apoi pipăibil, pentru ca, pe la 5 ani, să înceapă să mănânce câte ceva.

Relatarea cu “Naşterea din Fecioară” este o legendă, de care, Evanghelia de la Ioan, nici nu aminteşte măcar. Cu titlu de informaţie, mai amintim că Densi (Ioan Evanghelistul) care e tot o fiinţă Opalică, a coborât pe Pământ a 17-a parte, Doamna Luminii Georgina a 7-a parte, Buddha – Siddartha Gautama a 5-a parte, etc.

Este de remarcat însă, faptul că, în timp ce noi pământenii nici nu avemhabar de existenţa straturilor şi a Opalului, cei din Oraşul de Aur şi din Opal, insărcinaţi cu supravegherea Pământului, cunosc orice mişcare politică, toate curentele filosofice, toate ramificaţiile religiilor... cunosc, mai ales, viitorul acestei planete.

Din nenumăratele discuţii cu tot felul de spirite, care mai de care mai evoluate, am desprins faptul că Pământului îi este rezervat un apropiat destin tragic, după care, se va realiza viziunea apocaliptică a lui Ioan Evanghelistul: “O turmă şi un Păstor”.

Se preconizează, cu alte cuvinte, iminent de apropiata “JUDECATĂ DE APOI”, prin care Opalul va intra într-o acţiune, pe care niciodată nu a mai făcut-o şi niciodată nu o va mai repeta, după cum spune Isaia, unul din proorocii Vechiului Testament.

Această ACŢIUNE OPALICĂ se realizează conform unui Plan, denumit: “MARELE PLAN DE ACŢIUNE ASUPRA PLANETEI TERRA” elaborat chiar de OPAL, sub directa autoritate a Persoanei Centrale a Marelui Guvernator Divin.
Pe scurt, ca eveniment principal, este subliniată ARDEREA – nimicirea celor trei straturi ale întunericului, din Universul Negativ, precum şi toţi criminalii, călăii, bandiţii şi borfaşii care sunt în trup.

Ceata “căldiceilor”, care nu sunt nici fierbinţi, nici reci, vor fi expulzaţi pe o planetă inferioară, spre a se putea reface în timp. Prin aceasta, vor dispare pe veci de pe Pământ războaiele, conflictele, luptele, disputele; va fi distrus armamentul, va dispare armata pentru totdeauna.

O puternică lovitură vor primi cele patru religii principale: creştinismul, buddhismul, confucianismul şi mahomedanismul, care se prezintă la ora actuală, la un înalt grad de deformare.

Al doilea punct important al “Marelui plan de acţiune asupra Terrei” este restaurarea şi reformarea celor două religii majore:

CREŞTINISMUL în primul rând şi în al doilea rând
BUDDHISMUL, care au suferit de-a lungul secolelor, cele mai crunte deformaţii.

Este de remarcat faptul că Persoana însărcinată cu transpunerea în practică a acestui PLAN DE ACŢIUNE, ESTE ÎNSUŞI IISUS HRISTOS, care este însoţit de o adevărată armată de spirite puternice.

Buddhismul va fi reformat, dar cea mai radicală REFORMĂ o va suferi creştinismul. În acest sens, ORTODOXIA este recomandată a suferi reconsiderări majore şi adusă la adevărata ei valoare, cea din secolele IV-VI, când ea a cunoscut epoca sa de aur, pe vremea celor Trei Ierarhi, a lui Maxim Mărturisitorul, precum şi a celorlalţi părinţi filocalici.
Aceasta nu înseamnă, însă, că ORTODOXIA va fi religia viitorului! Nu! Se preconizează instaurarea unei noi şi unice religii universale, care se va numi: "C H R I S T I A N I S M U L" Tot un “...ism”, necesar pentru a unifica concepţiile tuturor pământenilor. În acest sens, se preconizează redactarea unei singure EVANGHELII, care să cuprindă întreaga activitate şi Învăţătură a lui Hristos, pe Pământ, inclusiv cei 30 de ani petrecuţi pe Pământ.

“CHRISTIANISMUL” este o fază intermediară în gândirea pământenilor, menită să pregătească un nou “EV DE AUR”, evul:

“F I L O S O F I E I C H R I S T I A N I C E” într-o Lume nouă, în care va triumfa pe întregul glob echitatea şi dreptatea socială, într-o Lume care nu va mai cunoaşte confuziile filosofice şi în care, fiecare om va vedea cu claritate treptele care conduc spre: Î N N O B I L A R E.

Abia atunci, vor putea veni pe acest Pământ, MISIONARII - spirite de pe înaltele trepte ale Luminii, care să dezvăluie omenirii: TAINELE TRANSFIGURĂRII SPIRITUALE.

Până atunci însă, mai sunt secole de parcurs. Ceea ce este de actualitate, este ÎNCEPUTUL PREGĂTIRII LUMII NOI.

Avem cunoştinţă de faptul, că în toate ţările există misionari tainici, care încă necunoscuţi, lucrează la formarea unei noi Filosofii, aceea a: "C H R I S T I A N I S M U L U I " Cercetari in lumea nevazuta, George Vasii

CITESTE CARTEA AICI !

sâmbătă, 24 decembrie 2016

Drapelul ocroteste Romania

" In seminarul - Activarea celui de-al saselea simt- am pus in practica dedublari, decorporalizari si calatorii astrale. In timpul calatoriei in univers, am ajuns intr-un spatiu unde m-au intampinat cu bucurie un grup de entitati de lumina.
S-au asezat in cerc in jurul meu, batand la tobe si facand incantatii. Se bucurau ca sunt vizitate de o entitate terestra. M-au condus intr-un loc sacru al spatiului, unde dintr-un obiectiv asemanator tijneau jeturi de lumina aurii spre mine. Am trait o mare bucurie sufleteasca cand mi-au oferit acest dar.
Dupa mai multe exercitii de dedublare si calatorii astrale prin univers, Melfior Ra ne-a cerut sa facem o calatorie in spatiul terestru, in care sa dorim sa aflam ceva, ce la modul constient nu se stie inca.
In aceasta calatorie am fost condusa in Rarau, deasupra Pietrelor Doamnei unde am vazut energiile curgand deasupra tarii noastre si unde se afla trei nave extraterestre care vegheaza Romania.
Intrebandu-ma de ce sunt aici, pentru ca toate acestea imi sunt cunoscute, am constientizat ca am fost adusa numai pentru a ma incarca energetic si am vazut piramida de lumina din Ceahlau, apoi am fost condusa de o entitate sub infatisarea unui calugar deasupra manastirii Putna.
Din manastire tajnea un flux de lumina spre Inalt si mi-a fost directionata privirea spre acel flux de lumina, iar deodata din acel flux a aparut in toata splendoarea un imens drapel in culorile Romaniei, drapel care acoperea intreaga zona a tarii noastre in plan astral.
Mi-a fost dat sa inteleg ca acel drapel din plan astral, reprezinta protectia tarii noastre, protectie sustinuta de toate entitatile din Inalt care au vietuit si si-au inchinat viata slujirii neamului romanesc.
Aceste entitati au iubit cu adevarat tara, neamul, glia si le-au aparat cu pretul vietii lor. Au fost marii voievozi, sihastrii, osteniii tari si toti cei care au iubit locul si zona aceasta. Ei sunt cei care vegheaza ca drapelul sa fluture deasupra pamantului romanesc.
Dupa doua zile de la ceea ce ingerii mi-au aratat in plan subtil despre drapelul care ocroteste Romania, pe postul de televiziune Antena 3, am vazut ca s-a realizat si in plan fizic drapelul, protectorul tarii.
Romania si-a omologat cel mai mare drapel din lume. tricolorul romanesc a fost inscris de postul de televiziune Antena 3 in Guinness World Records.
Drapelul a fost realizat mai intai in plan astral, apoi in plan material. persoanele care au avut menirea de a realiza in plan fizic drapelul, au fost inspirate si sustinute din Inalt. Asa am primit confirmarea " Drapelul, protectorul tarii! " Tuturor, Pace si Iubire " Nicoleta Pasat, Binecuvantari Divine. Detalii despre Tricolor AICI .


Spiritul lui Brancusi si Coloana Infinitului

" Un grup de persoane m-au intrebat cum sa faca sa il intalneasca pe Domnul Iisus. M-am uitat surprinsa la ceea ce-mi cereau. Cum sa le explic, m-am intrebat in sinea mea si vazand stalpul de inalta tensiune de la poarta casei, ca sa le dau un exemplu le-am spus: Ca sa-l intalniti pe Domnul Iisus, trebuie sa urcati pas cu pas catre lumina.
Iata, este ca si cum v-ati urca pe acest stalp de inalta tensiune. Nu este de ajuns doar dorinta voastra de a urca, ci trebuie sa fiti pregatiti cu echipament adecvat, ca sa nu va arda curentul de inalta intensitate. O sa-l intalniti pe Domnul Iisus cand veti simti focul care arde in inima voastra.
Fiti deci curati cu inima si ardeti in iubire pentru semeni. Fiecare pas pe care-l faceti urcand pe stalp, este o treapta in evolutia voastra. Pe masura ce urcati, vi se cere mai multa atentie, mai multa responsabilitate, caci fiind la inaltime, pericolul de a aluneca este mai mare.
Pe 22 martie,in jurul pranzului, mi-a aparut pe ecranul mental o imagine cu Brancusi in fata unor exponate la care lucrase. Era imbracat in haine deschise la culoare si parea foarte cufundat in gandurile sale. Medita intens la ceva, iar deasupra sa, se rotea in spirala o energie alba care se inalta spre cer.
M-am intrebat: Ce inseamna asta? Am primit raspunsul chiar in aceeasi zi si am inteles ca mi se aratse un loc in care voi ajunge.
Calatoria spirituala din Paris s-a randuit sa fie in perioada 17-22 aprilie. In meditatia facuta la atelierul lui Brancusi, mi-a aparut pe ecranul mental o imagine cu Brancusi si o femeie frumoasa, care avea in centrul inimii un buchet de flori albe, iar ingerii mi-au spus ca este "mireasa sufletului" sau.
In urmatoarele zile am vizitat locuri frumoase Opera, Galeriile Lafaette, Biserica Madeline, inchinata Mariei Magdalena, Domul Invalizilor, Mormantul lui Napoleon, Turnul Eiffel, Capela Sfanta renumita pentru vitraliile colorate.
Pe 20 aprilie dimineata,mi-a aparut o imagine cu o statueta, pe care privind-o cu atentie , am auzit ca si cum cineva mi-a soptit " Pogany". Intrebandu-ma ce inseamna aceasta, peste statueta a aparut chipul unei persoane zambind si atunci am stiut ca ea a fost "mireasa sufletului" lui Brancusi.
Pe 21 aprilie, in jurul pranzului,am fost din nou la atelierul lui Brancusi. El a venit in spirit in preajma noastra, ne-a transmis ca este alaturi de noi in lucrarea de luminare si ne-a daruit flori albe rozalii, ce semanau cu florile de nufar. " Nicoleta Pasat , Binecuvantari Divine