marți, 16 iulie 2019

Razboiul din Iad si consecintele lui - Constantin Dogaru



PROCESUL  LUI   SATAN - CONSTANTIN DOGARU  
Volumul acesta cu privire la Procesul lui Satan a fost transmis de supetelepatul Constantin Dogaru pentru a fi de folos intregii omeniri, daca vreti sa stiti, cartea aceasta are un context biblic, istoric si ceresc.

Dupa cum s-a spus, Iadul a fost desfiintat, iar structurile lui au fost demolate complet. Acum,la 16.04.2013, se demonteaza multe elemente din Universul Inferior, in care a activat preaintunecatul  conducator al fostului Iad, care si-a pierdut demnitatea de Arhanghel, de Sef al Iadului, de Inger al Conlucratorilor si de Colaborator cu Sfanta Imparatie.

In prezent, fostul Lucifer se mai numeste Ingerul Marilor Neascultari si este chestionat cu privire la toata activitatea lui pe care a facut-o contra Dumnezeirii si respective contra omenirii intregi.

Procesul lui a durat o vreme, dar eu (Orimus) am selectat mai multe intrebari si raspunsuri, pe care le-am tradus si transmiscat mai exact in limba romana. Volumul acesta este pentru cei credinciosi si devotati Dumnezeirii si nu pentru hulitori si indoielnici. Cei devotati Sfintei Imparatii a Cerurilor pot sa o citeasca si sa o accepte cu toata increderea. Cei necredinciosi nu o pot interpreta la valoarea ei reala, iar dusmanii o pot nega, dar negarea lor e in zadar, pentru ca evenimentele au fost infaptuite si nimeni nu mai poate intoarce inapoi ceea ce a fost.

Transmiterea si intreg volumul sunt inregistrate in REGISTRUL OPALIC la numarul specific ceresc 00580012, incepand din data  de azi 16.04.2013 c indicativul special PENTRU ROMANIA, transmis Comunicatorului Suprem si fratelui nostru CONSTANTIN DOGARU din Orasul Tecuci.
Completul de Judecata a fost in OPAL. Spatiul a fost aranjat in asa felincat toate intrebarile sa fie inregistrate si analizate din mai multe unghiuri specific. Au fost angajate in aceasta analiza peste 200 de Personalitati Ceresti. Unele raspunsuri au fost analizate in toate Cerurile , de catre peste 2000 de analisti specializati, in asemenea cadre specific. Am tradus intrebarile cat se poate de bine in limba romana, inclusive raspunsurile date de fiecare data.

INTREBAREA NR.1 a fost adresata de catre TATAL CERESC, neascultatorului:
“ De ce ai activat in modul cel mai secret pentru descompunerea sufletelor create de noi in ceruri si de ce nu ai intrebat macar, daca le poti chinui, pentru ca nu ai avut nici o porunca ca sa realizezi un asemenea program in iad sau in afara lui?

Dupa o pauza de o zi si o noapte conform timpului planetar pamantesc, neascultatorul a raspuns:

RASPUNS:“ Daca voi aveti secrete, am si eu. Si voi mai avea! Este imposibil ca sa descoperiti absolut tot ceea ce am realizat eu, cu cei din subordinea mea. Nu sunteti siguri pe existenta voastra, de aceea m-ati neutralizat. Oricum ar fi, neutralizarea mea facuta de voi, nu va dura prea mult, pentru ca am urmasi atat pe Pamant, cat si in Univers. Toti satanistii sunt fiii mei, nascuti dupa programul meu cel supersecret. Dar ca sa lucrez, trebuia sa am cu ce anume, si respectiv, conditii specifice. Am creat astfel de conditii, care nu vor fi distruse asa de usor de voi si de cei ce sunt cu voi. Programul meu de infiltrare in randurile slujitorilor vostri merge foarte bine. Chiar cei mai credinciosi au de-a face cu un astfel de program cu caracter de baraj. Chiar printre papi si cardinali si patriarhi am devotati. Ei au haine de popi, dar au suflete create si instruite de mine. Multi dintre ei au activat in slujire pe Pamant si s-au intors la mine, dar nu au preferat Cerurile. Deci se vede clar, ca ceea ce am facut eu, a ramas si va ramane in continuare. Astfel,cu toata stradania voastra, nu veti putea elimina tot ceea ce am creat si instruit eu.

COMENTARIUL Prealuminatului  ORIMUS:

“Raspunsul pare destul de amplu si destul de agresiv. Intr-un fel, neascultatorul ne pune in fata unui pericol iminent, sau in fata unui pericol continuu. In parte,poate fi adevarat. Daca satanistii se casatoresc cu sataniste, ce va iesi? Nu va iesi nimic din ei cu caracter divin. Cu privire la infiltrare asa este, caci aparent infiltratii lucreaza sub acoperire.”

INTREBAREA NR.2 care a fost pusa de DUHUL SFANT si este tradusa in limba romana sub urmatoarea forma:
“Ai poruncit celor din Universul creat de tine,socotita ca limba oficiala a voastra la acel moment creat. Ce v-a impus si cum ati ajuns la aceasta convingere, atat de nereala pentru voi? De ce nu ati acceptat limbajul ceresc, sau limbajul esperanto?”

Raspunsul a fost dat dupa trei zile si jumatate, dupa timpul terestru si a fost astfel:

RASPUNS: “ Limbajul ceresc este unul de rusine pentru noi toti, pe care ne-ati aruncat din Cer, dar si aceasta aruncare a fost un dezastru,asa cum s-a facut si acum dezastru mare in Iad, demontand si denigrand absolute totul. Acestea au fost sacrilegiile voastre la adresa noastra, asupra structurilor si creatiilor noastre. Cu privire la Esperanto, pot sa zic ca este o limba inutila, pentru ca nu este oficiala niciunde pe Pamant. Ins chimb, daca ma refer la limba romana, am vazut si am simtit multi impotrivitori pe care am vrut sa ii contrazic in limba lor. Dar timpul nu-i trecut. Am destui ravnitori la tronul Romaniei, asa ca va fi foaarte greu sa faceti din aceasta tara un colt de rai. Acum este un colt al teribilelor mele planuri dracesti, pentru ca minciuna,exploatarea si curvia, asuprirea si dezbinarea au loc pe toate planurile, iar unitatea Sfanta nu exista. Voi vreti sa realizati un Plan mare,dar almeu este exceptional. Cine mai poate redresa Romania acum?Nici tu, care mi-ai pus intrebarea, nu poti face nimic in fata acestei situatii exceptionale create de mine.

INTREBAREA NR.3 a fost pusa de catre Domnul IISUS CHRISTOS in limbajul ceresc, dar este tradusa astfel:
“ Ai vrut sa fii un imparat aspru, cu o mare putere de convingere, dar si cu un grad de asuprire extrema. Timp de mai multe mii de ani, ai facut dezastru in Iad si pe Pamant. Te rog sa imi arati locul in care s-a scris porunca ce ti s-a dat, ca sa faci ceea ce ai facut pana la razboiul din Iad!”

Raspunsul lui a venit dipa aproape sase zile si jumatate, conform timpului nostru planetar si a fost asa:

RASPUNS: “Mi-ai fost dusman si imi esti si acum, tot dusman. Dusmania ta se masoara in milenii,nu in veacuri planetare. In loc sa imi fii recunoscator ca ti-ampopulat Cerurile cu Sfinti, ai pus din nou o intrebare dusmanoasa? Intrebarea aceasta idioata, mi-a pus-o si cel de pe Pamant care mi-a cerut ca sa-i arat documentul ceresc cu drepturile mele asupra pamantenilor si pamantului. Auzi la el jegosul! Sa ma puna in dificultate pe mine? Dar tu, dusmanule, ai furat intrebarea sau idea lui? Ai un cap sec, cu idei neroade! Si in fond nu am nevoie de niciun document. M-ati aruncat pe Pamant si astfel Pamantul este al meu! Scurt si la obiect! Peste asta nu treceti!”

Dupa acest raspuns, s-a facut tacere.

COMENTARIUL Prealuminatului ORIMUS:
“Neascultatorul a sarit prea mult gardul. Cu acest raspuns de-a dreptul mizerabil, nu a facut nimic bun, dar totul costa si pe el il costa si il va costa foarte scump ce spune.”

INTREBAREA NR4. a fost adresata de Prealuminatul HARPSANDARIUS si este tradusa in felul urmator:
“Ai activat contra DUMNEZEIRII. Nu ti-a fost nici frica, nici rusine. Trebuia sa ai respect fata de CREATORUL Tau, care nu te-a dezintegrat. Unde este recunostinta ta,macar pentru faptul ca ai fost creat si instruit in Ceruri?”

RASPUNS: “ Nu il cunosc pe CREATOR, nu te recunosc nici pe tine, care mi-ai pus aceasta intrebare stupida. Eu m-am considerat liber din momentul in care mi s-au acordat drepturi ceresti. Se vede ca nici acum nu vreti sa mi le dati!”

( Cine te-a facut pe tine Belamis?
Cum ai ajuns tu Capetenie si apoi Arhanghel?
Cine ti-a dat tie Ostire cereasca si numele de Lucifer?
Alecui comenzi le-ai exectutat vreo 7 miliarde de ani in Ceruri?
Cui ai cerut drepturi ceresti, inainte de cadere?
Pe cine ai vrut sa dai jos de pe tron,cu ai tai?
Cine te-a aruncat din Cerul celd e Sus?
Si daca te-ai intrupat in ATLANTIDA de altadata, pe cand Iadulnu exista,impotriva cui ai luptat?
Ce putere te-a bagat in spatiul Greu-Andamic?
Si apoi cine a poruncit sa faci pocainta in Ida?
Impotriva cui ai luptat tu, atunci cand erai in Iadul cel intunecat?
Cine a dat porunca Sfantului Arhanghel URIIL ca sa goleasca Iadul complet?
Cine a poruncit sa te aduca viu si nevatamat la process?
Esti uituc sau faci pe nebunul la procesul tau?)

INTREBAREA NR5. A fost pusa de mine Prealuminatul ORIMUS si este tradusa in limba romana asa:
“Ai fi putut sa te pocaiesti si sa continui activitatea in raport cu noi, dar nu ai vrut si nu vrei nici acum. Crezi ca vei mai fi liber vreodata?”

RASPUNS:” Nu mai vreau libertatea voastra! Am avut-o pe a mea! Acum sunt captivul vostru, dar sper ca nu pentru multa vreme. Cred ca veti avea surprise strasnice de acum inainte! Puterea voastra este pe sfarsite, dupa calculele mele speciale”


INTREBAREA NR.6  a fost pusa de catre Prealuminatul HARPSANDARIUS si a fost tradusa astfel: “ Te rog sa ne arati si noua calculele tale, cu privire la Sfanta putere a Dumnezeirii”

RASPUNS:” Nu va arat nimic! Ce stiu eu, numai eu, cred. Voi nu stiti ce stiu eu. In niciun caz nu ma veti dezintegra. Este Legea Creatiei universale.


INTREBAREA NR.7 a fost pusa de Prealuminatul HARISS-BRAD din Sfanta Rama Divina si este tradusa astfel:
” Cunosti Legile Universului si ale Creatiei Universale? Daca le stii, cu atat mai rau, caci ai distrus viata (spirituala) a miliarde de suflete. Ce mai ai de spus acum?”

RASPUNS:” Legile Universale sunt pentru cei tari si puternici. Cei slabi,beneficiaza de legile celor tari. Deci,conform acestor situatii, eu am avut la dispozitie niste gunoaie pe care voi le-ati aruncat. Daca erau suflete reale, trebuia sa le fi luat la voi, dar nu le-ati luat pentru ca nu va trebuiau. Nici macar nu  le-ati dat o alta intrebuintare. Intr-un cuvant, nu ati stiut ce sa faceti cu sufletele acelea neconforme, care nu au raspuns cerintelor voastre impuse sau neimpuse la nivel pamantesc. Cand oamenii se nasteau, nu stiau nimic, dar nici voi nu v-ati aratat pentru a-i convinge! Deci, in concluzie, nu ati avut nevoie de cele ce ati creat atunci. Interesul meu a fost altul si acum este altul. Sa vedem ce veti face in fata diferentelor de interese?”

Aici cu totii au tacut.

INTREBAREA NR.8  a fost pusa de catre Prealuminatul ARPIMFICOXED-DIOS, din Sfanta Rama Divina si s-a tradus asa:
“ Ai activat in Ceruri si ai vazut Lucrarea Cereasca.In Sfanta Imparatie a cerurilor nimeni nu exploateaza pe nimeni si nu asupreste. Toti isi implinesc misiunile in libertatea lor de constiinta si de personalitate. De ce nu ai facut si tu la fel?”

RASPUNS: “ Lucrarea voastra, nu este in concordant cu a mea. Nu am ideile si nici conceptele voastre. Nu doresc sa fiu o copie a niciunuia din voi. Nu vreau sa ma aseman cu voi sub nicio forma. Am facut marea greseala de a asculta si de a face lucrari sub comanda voastra cereasca. Trebuia sa ma fi declarat liber si autonom de la inceput.”

INTREBAREA NR.9 a fost pusa de catre TATAL CERESC
“Daca nu Te-as fi creat dupa Conceptul meu, cu siguranta ca nu ai fi existat acum si daca Te-am creat, dandu-ti nume si existenta, lucrare si functie cereasca, te-ai razvratit. Te-am lasat sa vezi unde duce incapatanarea si nepriceperea ta. Te-am lasat liber ca sa te redresezi. Ai fost invins, ca sa vezi cum este esecul. Acum zici ca nu Te-am creat Eu. Daca zici acestea, am sa-ti iau si ce mai ai acum. Te voi lasa completamente neputincios, fara a-ti curma firul existentei tale, spre a te lamuri care este diferenta dintre CREATOR si creat. Ce zici de toate acestea?”

Dupa zece zile de gandire, conform timpului terestru, neascultatorul a spus urmatoarea fraza

RASPUNS:” Daca poti face altul ca mine as vrea sa vad. Daca zici ca ma lasi neputincios,iarasi as vrea sa vad cum ai sa faci. Daca voi exista fara sa am posibilitati reale, din nou am sa stiu ce vei face. Deocamdata ai facut tot ceea ce ai putut.


INTREBAREA NR.10 a fost pusa de catre TATAL CERESC:
“ Iti voi lua si puterea pe care o mai ai acum. Vei uita toate cate ai facut. Vei privi, dar nu vei mai putea vorbi sau comunica cu cineva. Ce spui?”

RASPUNS: “ Nu cred ca vei putea face toate acestea. Daca ai fi putut face ceea ce spui, ai fi facut toate acestea pana acum, dar se vede ca deocamdata nu ai posibilitati si nu cred ca vei mai avea”.


INTREBAREA NR.11 a fost pusa de TATAL CERESC:
“Daca zici ca nu mai pot sau nu pot interveni asupra ta,sa stii ca te inseli. Orice CREATOR isi cunoaste creatia. Se vede ca inca nu ai invatat sa te cunosti pe tine. Ti-ai vazut ascensiunea si cred ca vrei sa iti vezi si decaderea totala.”

RASPUNS: “ Daca este adevarata relatia existent-creatie si creatie-existenta la nivelulla care inca mai existi, trebuie sa concepi si reversal in raport cu tine. Adica unde va ajunge existent si dezvoltarea ta.”


INTREBAREA NR.12 a fost pusa de catre SFANTUL DUH
“ Ce ai vrea sa fii dupa aceasta experienta trista a ta?”

RASPUNS: “ Cred ca voi fi un dumnezeu antidivin”


INTREBAREA NR.13 adresata de TATAL CERESC:
“Esti o creatie si nu o autocreatie, dupa cum ai spus. In acest context am sa iau din tine ceea ce am pus si te voi lasa pe un Model Existential in care nu vei mai percepe absolute nimic, daca vrei sa mai dai inca un raspuns, te mai gandesti.”

A urmat o pauza, dupa care a dat raspunsul lui:

RASPUNS: “ Eu cred in capacitatile mele existente. Ce se va intampla in raport cu mine nu prevad decat un succes uluitor, atat in Univers, cat si pe Planeta Pamant. V-am spus ca am urmasi strasnici care nu vor putea fi invinsi chiar asa usor, intr-o saptamana, doua.”


INTREBAREA Nr.14 pusa de Prealuminatul STELEA
“ Daca ai Ostiri Invizibile, superioare celor din Ceruri, atunci situatia este asa cum o spui, dar si noi avem astfel de Ostiri cu care putem cerceta intreg Universul, dar de ce le-ai asezat atat de departe incat la razboiul din Iad, nu au intervenit?”

RASPUNS: “ va voi lua prin surprindere, cand nu va asteptati.”

INTREBAREA NR.15 a fost pusa de catre Domnul IISUS HRISTOS:
( Ostirile Ceresti au zdrobit Iadul si l-au demolat in totalitate, ba inca au intrat si in Universul Inferior si te-au capturat. Daca aveai Ostiri de mare surpriza, te-ai fi dus la ele ca sa te apere, dar se vede ca esti mare specialist in povesti mincionoase)

“Si daca aceasta este o cacialma ?”

RASPUNS : Ostiri de cacialma,  aveti voi si nu eu !”


INTREBAREA NR.16 formulata de Prealuminatul Orimus:
“ Ai provocat multe suferinte persoanelor de-a lungul veacurilor antice si crestine. Ai pus inspiratori razboinici, ca sa provoace razboaie. Au murit astfel miliarde de oameni, care aveau varste diferite. De ce ai calcat porunca cereasca in care zice: sa nu ucizi?”

RASPUNS: “ Pe Planeta Pamant este Legea celui mai tare. Am facut o selectie a celor mai puternici si a celor mai abili. Daca popoarele acelea care au disparut aveau vreun act special din partea voastra, as vrea sa-l vad, dar cred ca niciun popor disparut nu a avut nimic.”

( Ai avut binecuvantare cereasca de a face acea selectie? Daca pe Pamant este Legea celui mai tare si mai abil, atunci Legea Divina unde mai este?Te socotesti a fi un desfiintator al Legilor Dumnezeiesti?)

INTREBAREA NR.17 apartine Domnului IISUS CHRISTOS
“ Gresesti amarnic cu acest raspuns, caci toate popoarele au avut si au binecuvantare cereasca si daca vrei iti demonstrez pe loc. “
A urmat o porunca imediata catre Heruvimul Sef de la Transmisiunile Ceresti in care Domnul IISUS a spus:

“Sfinte Heruvim GEORGE-PASCAL, te rog sa afisezi pe ecranul ceresc, anul de infiintare a fiecarui popor in parte, precum si binecuvantarile specifice.”

Pe Ecranul de Observatie Cereasca din OPAL au aparut numele si binecuvantarile specific fiecarui popor. Dupa ce inculpatul Satan a privit afisajul ceresc, a spus:

“ Aceasta este o inventie noua de-a voastra pe care nu mi-ati adus-o la cunostinta. Vreti sa ma pedepsiti pentru ceea ce ati inventat voi acum?”

( Inculpatule, iar ai dat un raspuns stramb! Tu ai distrus popoarele din antichitate si pana in zilele prinderii tale,iar divinitatea ti-a aratat ceea ce ai cerut, adica binecuvantarea si anulformarii fiecarui popor. Evidenta Divina de cel mai inalt nivel, nu este decat un act de adevar ceresc.)

INTREBAREA NR.18 a fost pusa de PREASFANTUL DUH
“ Nu te judecam pentru ca esti aici, ci pentru tot ceea ce ai facut de-a lungul tuturor veacurilor. Ai stiut ca la Dumnezeu este ordine si nu ai tinut cont de acestea. Ce mai ai de raspuns?”

A urmat o pauza, dupa care nu a mai dat niciun raspuns, ci doar a suspinat.
( Dezordonatul nu a avut ce raspuns sa mai dea cu privire la ordinea perfecta din Sfanta Imparatie a Cerurilor)

INTREBAREA NR. 19 a fost pusa de Domnul IISUS CHRISTOS:
“ Sunt pe pamant si acum iubitori de Dumnezeu,carora le stai impotriva si uneori chiar am crezut ca vei lua exemplul lor, dar nu ai facut aceasta, ci mai rau te-ai impotrivit. De ce?”

RASPUNS: “ Credinta ta cu privire la mine este oarba. Eu am vazut totul in modul cel mai clar. Tu ai orbit lumea cu Evanghelia. Acum unii sustin ca vorbesc cu tine si spun multe. Uneori scriu si carti, drept pentru care m-am infuriat rau de tot si am inspirat ca toate acelea sa fie distruse complet. Eu vroiam ca sa imi aplic puterea lucrativa si am facut-o.”

INTREBAREA 20 formulata de Domnul IISUS CHRISTOS:
“S-au scris carti despre Sfanta Imparatie a cerurilor in care ai activat si tu candva, despre Heruvimii pe care i-ai vazut atata vreme, despre serafimii cei minunati, despre Sefii ceresti, despre Soboarele Ceresti pe care le-ai vazut atunci in Ceruri cu noi. Daca zici ca esti un adept al adevarului, nu trebuia sa te impotrivesti acestor lucrari extrem de adevarate. Acum ce mai ai de spus?”

RASPUNS: “Toti cei ce scriu astfel de carti sunt impotriva mea si impotriva celor ce sunt cu mine. Imi sunt dusmani, asa cum si Tu imi esti dusman de atata vreme, ori eu nu crut dusmanii mei”

INTREBAREA NR. 21 pusa de PREASFANTUL DUH:
“Unde scrie in Ceruri ca IISUS te dusmaneste, ori Sfintele Personalitati iti sunt impotriva? La nivel pamantesc ai facut dezastru, iar cei ce sunt cu Dumnezeirea nu sunt cu tine si nu vor fi niciodata, dar asta nu inseamna ca iti sunt dusmani. Unii te-au indemnat la pocainta, ba inca si pe cei ce au fost cu tine i-au indemnat, drept pentru care le-ai facut raport, iar daca ai vazut ca ei nu dispar, te-ai pornit aprig asupra lor. De ce esti contra pocaintei tale?”

RASPUNS: “ Pocainta nu mi se impotriveste mie, sub nicio forma. Cei ce se pocaiesc in raport cu voi, nu mai sunt cu mine si nu vor mai fi niciodata. Nu-i clar aceasta?”


INTREBAREA NR.22 a fost pusa de TATAL CERESC:
“ Sunt unele persoane care fiind de partea noastra, au spus ca te iubesc asa cum esti, drept pentru care le-ai schilondit strasnic. Cum te simti acum?”

RASPUNS: “ Nu am nevoie de iubirea celor ce sunt ca voi. Eu am nevoie de anumiti devotati, care sa faca voia mea si nu a voastra. Cei ce zic ca ma iubesc, dar sunt cu voi, nu pit fi decat niste fatarnici.”

INTREBAREA NR 23 pusa de catre Prealuminatul HARIS-BRAD:
“ Ai facut atrocitati pe care nimeni nu si le-ar fi putut inchipui vreodata. Daca ai avut ceva cu DUMNEZEIREA, de ce ai distrus suflete nevinovate?”

Raspunsul a fost dat la o zi terestra de la aceasta intrebare.

RASPUNS: “ Nu am facut nicio atrocitate. Am prelucrat sufletele voastre, care au fost facute in mod incorect. Le-am transformat prin metodele mele, asta nu inseamna ca am facut genocide sau atrocitati. Am facut studii deoasebite cu acestea si am ajuns la concluzia reala, ca unele dintre ele nu meritau sa existe, deci le-am transformat in altceva. Sunt savant in lucrarea sufletelor, indiferent de pozitia voastra.”


INTREBAREA NR.24 pusa de Prealuminatul ORIMUS:
“Daca esti savant in lucrari duhovnicesti, te rog sa ne arati acceptul ceresc de Intronizare a ta, in calitate de savant ordinator pe model constructiv”

RASPUNS: “Titlul acesta nu este dat de voi, care sunteti strambi la gandire, ci este unul de ordin universal. Am studiat chimia si superchimia Universului. Am facut mari experiente, pe care voi in Ceruri nu mi-ati permis sa le realizez. Nu am dat foc Universului, ci am folosit elemente special, cu care am facut experimentari. Toate acestea nu vi le voi destainui voua.”


INTREBAREA NR.25 a fost pusa de Prealuminatul LIGURDA:
“ Ai spus ca esti un savant universal, dar se pare ca nu cunosti si nici nu esti in concordant cu Legile Universului. Aceste Legi Universale protejeaza viata, iar tu cu ai tai, ai distrus-o prin metode anticeresti. Care Lege a Universului stipuleaza distrugerea?”

RASPUNS:” Universul este cunoscut de mine mai bine decat de tine. Eu m-am integrat in Structurile de Ordin Universal, dar tu nu ai iesit din cusca ta cereasca. Tu vorbesti teoretic, dar eu am realizat mari progrese in planul meu constructiv.”

INTREBAREA NR26 pusa de Prealuminatul STELEA:
“ Am dori ca sa vedem Planul tau Constructiv in raport cu Universul. Vrei sa il arati?”

RASPUNS: “Nicidecum! Planurile mele secrete vor ramane ascunse pentru totdeauna. Ce am facut s-a vazut, dar sa nu credeti ca planurile mele, nu au si un revers. Acest revers se va vedea peste mai multe mii de ani.”
( Comentariul facut de Sfantul VOIEVOD al OSTIRII SECRETE: Au fost gasite un numar de 219.000 de planuri robotizate in structurile lui facute dincolo de talpa Iadului. Toate acestea au fost descifrate de noi, cei sapte Sfinti Arhangheli. Unele din ele aveau o tematica distructiva, altele erau anticeresti. S-au gasit 72 de planuri antihristice, inca nefinalizate. Pentru a finaliza asemenea planuri, i-ar mai fi trebuit pe putin 5000 de ani de acum inainte, dar nu a fost gasit niciun Plande Invazie in Univers.)

INTREBAREA NR.27 adresata de catre Domnul IISUS CHRISTOS :

“ Si cui ai impartasit aceste planuri marete?”

RASPUNS:” In orice caz, nu am sa ti le impartasesc Tie. Exista in Univers, personalitati mai destepte ca tine si care nu au rol de Mantuitor. Nu te-ai mantuit nici pe tine, iar pe altii nici atat! “

( Comentariul Sfantului Arhanghel Mihail : “ La intrebarea sarcastica Domnului IISUS, inculpatul celneobrazat a sarit din nou calul. Din nefericire, nu a pronuntat niciun nume. Nu am gasit in Planurile descoperite pana acum, anul 2014, luna august, nimic cu privire la vreo intalnire cu vreun Sef de Civilizatie, de Galaxie sau de Planeta Superdezvoltata.)

INTREBAREA NR.28 a fost adresata de PREASFANTUL DUH:
“Daca ai vrut sa fii mantuitorul celor maimandri din Univers, ai fi putut?”

RASPUNS:” Am mantuit de existent, miliarde de suflete incapabile, carora le-am gasit intrebuintarea pe care n-au avut-o niciodata.”

(Comentariul Sfantului ARHANGHEL GAVRIIL: “ A recunoscut marile genocide spiritual facut de el prin acest raspuns. De fapt reprezinta unul din raspunsurile care l-au afundat strasnic, dar mandria nebuniei s-a vazut. Acum, va trebui sa plateasca cu varf si indesat, pentru toate relele pe care le-a facut contra Dumnezeirii si a lucrarilor ceresti.”)

INTREBAREA NR.29 a fost adresata inculpatului de catre Prealuminatul HARIS-BRAD:
“ Incearca un revers real, adica fericirea descompunerii spirituale, sa ti-o aplici tie, in conditiile in care nu mai ai niciun sustinator.”

RASPUNS: “ Gresesti amarnic! Eu am sustinatori si voi avea intotdeauna. Forta mea de ordin constructive,pe model deosebit de al vostru, are existent, dar existent ta este pe sfarsite. Demonstreaza ca poti fi vesnic si singur!”

( Comentariul Sfantului ARHANGHEL RAFAELL: “Aici, la aceasta intrebare a avut o reactie antidivina si nu a dorit sa accepte macar sensul intrebarii care i s-a adresat. A apostrofat pe Prealuminatul HARIS-BRAD, care i-a pus o intrebare existentiala de baraj. S-a laudat apoi a facut un fel de amenintare apostrofala de idiotenie draceasca. Cum poate arata ori sustine, sfarsitul existentei unui Prealuminat?”)

INTREBAREA NR.30 adresata de catre Prealuminatul HARIS-BRAD:
“Doresc sa vad cum ai calculate, sfarsitul existentei mele, acum, in acest moment? In continuare, demonstreaza ca Eu, care vreau binele Ceresc si Universal, gresesc, iar tu care ai facut Genocid Spiritual esti drept!”

RASPUNS: “Nu iti fac nicio demonstratie! Toate calculele mele sunt secrete si nu ti le pot destainui acum si nici de aici inainte. Va temeti ca voi deveni un dumnezeu antidivin, adica sunt elemental contrar si de echilibru contra voastra. Nu-i asa, ca daca nu as fi exista eu, voi nu ati fi avut ce sa faceti? Intr-un cuvant, ati fi murit, pentru faptul ca  activitatile voastre ar fi avut un sfarsit?”

( Comentariul Sfantului ARHANGHEL VARAHIIL: “Calculele nu le facea la proces, pentru ca nu avea cum sa le faca in acea situatie, dar jocul psihologic al vorbelor si al ideilor lui de ordin contrar, puneau pe ganduri Sfintele Personalitati. Acum dupa descifrarea multelor lui Planuri gasite in robotii lui de mare valoare, ne putem da seama ca el avea deja anumite calcule facute pe baza matematicii ceresti aproximative pe care o invatase atunci cand a fost Capetenie si avea doar 200 de Ingeri in ascultarea lui. A fost specialist in tehnologia lucrarilor aplicate, de care s-a folosit la lucrarile din Universul Inferior. A aplicat chimia distructiva pentru a dezintegra multe miliarde de suflete, dar calculi cu privire la existentialismul Divin nu a gasit in Planurile lui de tip robotic. Nu avea destul date, ca sa poata realiza si asa ceva, dar la proces a spus tot felul de minciuni aranjate, sau de-a dreptul gogonate.”)




                                                                                     VA URMA 















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu