Salutări! Suntem Consiliul Arcturian, încântați să ne conectăm din nou cu voi..
Am început să extragem anumite informații din trecutul vostru, în cronologia actuală, pentru a vă ajuta să înțelegeți mai bine unde vă aflați acum și de ce anume aveți nevoie.
Aceasta este și o bună modalitate pentru voi de a vă înțelege mai bine, pe voi înșivă și pe ceilalți. Când știți prin ce suferință a trecut cineva, la ce evenimente a participat, de ce tragedii ori traume a avut parte, îți va fi mai ușor să-i înțelegi comportamentul, într-o anumită situație de viață, și cum poate fi ajutat.
Nu vrem să dăm impresia că dorim să folosim experiența de viață a cuiva pentru a-i acorda neapărat circumstanțe atenuante, chiar și atunci când acestea nu există.
În marea majoritate a acazurilor însă, există asemenea explicații ale comportamentului antisocial, nepotrivit al indivizilor. Dorim doar ca, atunci când trebuie să faceți aprecieri asupra comportamentului nepotrivit al cuiva, să aveți în vedere și cauzele care l-au determinat să acționeze într-un fel sau altul. Asemenea analize contribuie la obținerea armoniei între indivizii unei societăți, la pacea sufletului și la acceptarea generală.
Altfel spus, încercăm să vă convingem că iubirea, pacea și compasiunea sunt factori care vă ajută să evoluați mai repede și mai bine.
Nu trebuie uitat că media ridicată a totalității comportamentului într-o societate crează condițiile unei evoluții spirituale accelerate, deci, implicit, la obținerea unei conștiințe ridicate.
Vreți, nu vreți, depindeți unii de alții și vă condiționați reciproc evoluția. Așa este în acest Univers.
Indicat este, și de dorit, ca experiența fiecărui individ să fie utilă oricăruia dintre voi. Mergând mai departe, se poate spune că experiența unei civilizații, va influența, mai devreme sau mai târziu, și civilizațiile aflate în proximitate. Este logic și nu mai e nevoie să fie demonstrat.
Fără îndoială că însăși crearea și dezvoltarea civilizațiilor este rodul acțiunii multor altor civilizații.
Universul acesta este doar o imensă energie exprimată într-o infinitate de moduri, energie a cărei origine se află în SURSĂ.
Comunicarea între entități se face prin intermediul centrilor de forță (chakre). În fond, acestea sunt portaluri în care intră și ies energii de diverse vibrații, modulate cu infinite informații. Însă citirea (deci și asimilarea) acestor informații este posibilă doar atunci când entitatea dispune de „cheia” de decodificare potrivită. (nota C.M.: trăim și ne scăldăm într-un imens ocean de informație care-i „udă” doar pe cei pregătiți să le primească, ceilalți trec ca „gâsca prin apă”). Perioada în care vă aflați este una favorabilă „spălării” de vechi și grele energii, acumulate în multele vieți prin care a trecut sufletul vostru.
Deși am spus-o de multe ori, repetăm: folosiți acest rarisim moment, dacă sunteți interesați să vă accelerați evoluția!(căci, chiar la nivelul acestui univers, miile sau sutele de mii de ani - în plan liniar - de amânare, contează).
Acțiunea voastră colectivă de a ascensiona în dimensiunea 5D este una foarte importantă pentru anularea handicapului pe care vi l-ați creat față de multe alte civilizații cu care, cândva, erați la egalitate. Sunt multe civilizații interesate și doritoare ca voi să vă reocupați locul care vi se cuvine de drept, încă de la actul creației. Munca aceasta vă este mult ușurată de actuala conjunctură astrală și de asistența care vi se oferă din partea fraților și surorilor voastre din univers.
Rupeți legăturile vechi cu trecutul vostru care v-a împovărat și v-a îngreunat evoluția! ”Rețeta” este simplă: IUBIRE, pace, armonie, corectitudine și acceptare.
În ceea ce ne privește, am demarat un amplu program de cercetare a cauzelor care au făcut ca umanitatea pământeană să nu se angreneze în proporție de masă în această acțiune de ascensionare, de ridicare a vibrației, care are influență negativă și asupra înălțării Terrei.
Suntem Consiliul Arcturian, bucuroși că v-am transmis și acest mesaj.
https://sananda.website/the-arcturian-council-via-daniel-scranton-may-1st-2019/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu