joi, 20 iunie 2019

GAIA · The Big Mother



"

Matthew: Având în vedere că Gaia este o entitate vie care trece, de asemenea, prin schimbări și că planetele dețin o construcție de tip suflet/suprasuflet, sunt ele în acest fel similare sau diferite de specia umană?

Polaris AB: Pentru a înțelege scopul Sufletului ca o manifestare fizică a Spiritului, trebuie în primul rând să studiem conștiința inteligentă a materiei. Tot ceea ce există are o formă și o substanță. Forma reprezintă planul construit al sunetului vibrațional, substanța constituind plasarea luminii condensate. Toată materia este energie în mișcare și conștientizează în mod inteligent natura sa.
O piatră se supune forțelor gravitației și celor electromagnetice, legăturilor chimice și formării geometrice a cristalelor. Ea își menține forma conștientizându-și natura și și-o populează cu o substanță construită care corespunde instrucțiunilor planului său atomic. În absența formei, substanța nu își menține aderența comună. Acestea sunt proprietățile Primei Dimensiuni.
A doua dimensiune furnizează începuturile vieții prin nutrimentele Primei Dimensiuni în forma plantelor, copacilor și vegetației.
A treia dimensiune furnizează octava conștienței inteligente a propriei sale naturi sub forma regnului animal.
Scopul construcției Sufletului este de a furniza informații bazate pe experimentarea simțirii conștiente ca răspuns la Suprasuflet. În forme animale de bază, natura creaturilor este simplificată prin instrucțiuni și reacții instinctive. Suprasufletul pune la dispoziție o inteligență a minții bazică, de stup, care guvernează natura tuturor creaturilor „ce gândesc la fel” – ele gândesc ca Unul singur. Putem observa acest fenomen în sincronicitatea păsărilor, a peștilor, a albinelor etc. Viețile lor individuale sunt identice la nivel primar și există doar mici diferențe în privința răspunsului (feedback-ului) furnizat.
Anumite cerințe individuale în scopul adaptării la medii în schimbare sau consum de hrană pot necesita introducerea unui suflet „individual”, care furnizează o conștiință inteligentă care să permită să apară schimbări pentru a asigura supraviețuirea speciei. Această idee poate fi recunoscută în efectul „maimuței cu numărul o sută”, care demonstrează că un suflet individual de animal „introdus” pe parcursul timpului poate influența conștiința colectivă a unei specii ca întreg, astfel încât schimbarea în scopul adaptării devine o parte revizuită a planului genetic a formei animale respective. Specia merge mai departe în procesul de „evoluție”, ca o schimbare spirituală a formei și substanței speciei, fie ca comportament de adaptare ori ca mutație genetică. Conștiința inteligentă este ceea ce guvernează aceste schimbări și rezultatele lor, nu evenimentele aleatorii sau diversele experiențe. Putem vedea scopul adevărat al evoluției folosind aceste metode eficiente, prin experiențe, la nivelul multor specii planetare din Univers.
Atunci când sunt create relații individuale în contact animal și Uman, apare o schimbare în caracteristicile instinctive ale creaturii individuale pentru a se adapta la natura omului, separându-și conștiința de mintea de stup a speciei. Se realizează o înțelegere simbiotică rezultând în dezvoltarea de către animal a unui Suflet individual care permite crearea unei relații personale. Acest parteneriat poate continua mult după ce s-au încheiat viețile părților și se poate extinde în alte di-mensiuni.
Ca ființă planetară, Gaia este protectoarea și Suprasufletul întregii naturi care se manifestă ca formă construită și substanță. Într-o manieră similară speciei umane, Gaia ca entitate nu este reprezentată de corpul în care se regăsește, ci de conștiința inteligentă ce supraveghează și menține toată încărcătura sa. Așa cum noi avem responsabilitatea de a ne menține „forma”, în mod similar trebuie să se comporte și Gaia. Ca parte a Convergenței în Armonie, Gaia a plasat o cerere de a permite propriului său Suflet să își ridice natura vibrațională la un nivel superior, dat fiind faptul că conștiința combinată colectivă a speciei umane a devenit o formă distructivă cu vibrație redusă. În acest sens, nici noi nu diferim de Gaia, deoarece și noi avem responsabilitatea de a ne menține Sinele ca pe o combinație de minte/corp/spirit. Gaia ca entitate vie a atins simțirea conștientă privind menținerea unei forme și substanțe tridimensionale la nivel planetar, folosind răspunsuri (feedback) primite pe parcursul a miliarde de ani de experiență. Toate Sufletele individuale pot realiza aceeași călătorie printr-o conștiință extinsă în aceeași dimensiune sau întorcându-se în dimensiunile superioare și combinând experiențele cu Suprasufletul-părinte. Totul este o alegere ce conduce spre experiență."
Credit foto si sursa articol:
Paul Dobree-Carey / Polaris AB
www.polarisab.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu