"Terapeutul: Ai coborât de pe nor? Ce vezi?
Ana: Văd marea. E albastră cu sclipiri de diamante ca un curcubeu. Ca și cum ar fi făcută din milioane de cristale ca niște lacrimi vii. E ca o mângâiere pe corpul meu. Alunec și plutesc în apă… Sunt un delfin.
Terapeutul: Ești un delfin?
Ana: O delfinuță roz. Zburd veselă într-un cârd de delfini…. Zburd pe ape… Până apune soarele, când toată marea devine roz aurie. Atunci cobor în adânc, tot mai jos și mai jos.
erapeutul: Și ce vezi acolo?
Ana: Văd un dom de cristal luminat din interior, în fundul mării. De cristal sau sticlă, așa arată. Sub el e un oraș. E în Atlantida. Mă apropii repede de el. Sunt așteptată acolo.
Terapeutul: Cine te așteaptă?
Ana: Un copil. Stă cu nasul turtit de geam și se uită afară după mine. Știu asta. Simt asta, dinainte să ajung. Iar copilul simte că mă apropii.
Terapeutul: Ce relație e între voi?
Ana: Suntem cei mai buni prieteni.
Terapeutul: Cum v-ați cunoscut?
Ana: Fetița era într-un bazin, în orașul de cristal de sub dom. De fapt era un câmp de energie care ținea apa afară. Era un bazin în care intrau copilașii. Un bazin cu fântâni arteziene sub care se jucau. Multe jeturi de apă colorate, sub care copilașii se ascundeau și râdeau. Fetița… o cheamă Ateá. E ca la trei ani, e foarte mică. Intră în acea apă, începe să înoate, e chiar la marginea geamului, a câmpului energetic și ea se lipește de el ca de un geam și vin și eu și mă lipesc de partea din afara geamului și comunicăm telepatic. Eu cu copilașul. Și ne jucăm. Asta e prima comunicare la nivel de iubire, care deschide inima. Ea simte că eu sunt prieten.
Apoi a ieșit din oraș și am zburdat împreună și totul a început ca o joacă. Ea nici nu-și dădea seama că e altceva decât o joacă. Acesta era protocolul. Așa se făcea. Copiii erau introduși, prezentați delfinilor și invers prin joacă. Eu sunt delfinuță, ea este fetiță, deci suntem de același gen.
Terapeutul: Asta facilitează comunicarea?
Ana: Foarte mult. Da.
Terapeutul: Mai este ceva ce facilitează această comunicare?
Ana: O parte din ea este delfin, suflet de delfin. Ea a primit la naștere suflet de delfin, pentru a facilita îndeplinirea misiunii sale în această viață. Ca suflet vorbind, ea este deja delfin. Sufletele nu sunt așa cum sunteți voi învățați. Ele sunt o împletire. De multe ori când un om are o misiune de îndeplinit, primește suflet de la alt om sau altă ființă care se împletește cu sufletul de la Sinele său, pentru că sufletul este un fel de energie informată și dacă primește anumite calități, însușiri, acestea sunt de ajutor în misiunea dintr-o anumită viață. Prin urmare Ateá putea comunica foarte ușor cu delfinii, pentru că era creată special în acest scop.
Terapeutul: De ce era important să se comunice cu delfinii?
Ana: Pentru că Atlantida era o civilizația marină duală, în sensul că era susținută energetic de delfini. Practic exista un dublu energetic al ei în apă, în lumea delfinilor dintr-o dimensiune mai înaltă. De acolo venea o mare susținere energetică și cunoaștere spirituală. Au existat învățători delfini care transmiteau cunoaștere prin intermediul unor „comunicatori” umani special pregătiți pentru a descărca energie și informații de la delfini. Dacă nu ar fi fost delfinii (și balenele), Atlantida nu ar fi durat atât de multă vreme.
Terapeutul: Și cum comunicai cu fetița?
Ana: Telepatic. La început ne priveam una pe alta și comunicam telepatic ochi în ochi, dar apoi puteam face asta și la depărtare. Apoi am făcut transferul.
Terapeutul: Transferul? Ce vrei să spui?
Ana: Facem schimb de conștiință, dar corpurile rămân la păstrare într-o facilitate de la marginea orașului submarin. Când se termină experiența, revenim fiecare la corpul său.
Terapeutul: Practic ea are experiența ta și tu ai experiența ei? (Da) E ca și cum ați trăi fiecare în corpul celuilalt.
Ana: Da, dar corpurile rămân acolo, ele nu pleacă să trăiască în lumea lor, doar conștiința pleacă. Corpurile rămân acolo, în laborator. Așa văd acum. Dar prin acest schimb cumva se accesează mai bine trăirile și informația complexă.
Văd culori, ca un fel de apă de culori, culorile sunt ca o apă în care călătorește conștiința ei. E o lume de culori în care călătorește. E o lume de delfini zâne, dacă îți poți imagina asta. Această lume nu e în apă, seamănă cu aerul cumva… Sunt niște structuri cristaline suspendate în aer, între care plutesc delfini.
Terpeutul: În timp ce o înveți, Ateá cum se simte?
A: Super! Ateá se simte ca și cum nu ar mai avea graniță corporală, ca o energie liberă, ca și cum ar pluti fără limita pielii și a oaselor. E atât de bine să fii în afara corpului fizic. Plutire liberă, de parcă ar zbura. Regăsire. Ca un balon de energie cumva, colorată. Ca și cum sunt emoții în jur care au culori. Sunt energii de emoție. Emoții ușoare. Știi cum sunt delfinii, care râd, chiuie, se bucură? Cam felul ăsta de emoție. Le văd, au culori. E greu să spui cum le percepi. Le simți ca o muzică lichidă la nivel celular și le percepi că au culori, dar nu mai știi dacă au miros, auz, simțire, gust. E ca și cum toate sunt într-una. E alt mod de a percepe.
Terapeutul: Cum o înveți pe Ateá?
A: Toate aceste informații sunt descărcate în ADN-ul ei pentru ca ea să le transmită celorlalți. Ea este aici la școală pentru a învăța comunicarea cu delfinii și pentru a descărca informații de la delfini, când va crește. Ea acum e un copil, e la școală. Descărcarea informațiilor nu este doar la nivel mental ci și corporal, prin sinestezie.
Terapeutul: Ateá are mai mulți profesori?
Ana: Ateá face schimb de identitate cu mine, dar eu sunt conectată la întreaga rețea de delfini. Poți spune că are mai mulți profesori, pentru că toți sunt într-unul. Pentru a fi mai ușor pentru ea s-a conectat doar la unul, dar acel unu conține totul. Dacă s-ar fi conectat la toți delfinii deodată, acest lucru ar fi fost năucitor pentru ea.
Terapeutul: Voi delfinii mai existați și acum pe Pământ?
Ana: Există o ramură a noastră, dar delfinii roz s-au retras pentru că vibrația e prea grosieră, dimensiunea voastră e prea densă pentru noi.
Terapeutul: Comunicarea cu Ateá este în dimensiunea noastră sau într-o altă dimensiune?
Ana: Pentru a comunica cu noi, pacienta ta și-a trimis o parte din ea la nivelul nostru, care se află într-o dimensiune superioară față de 3D. Experiența din acest oraș e sinestezică. E greu de exprimat în limbaj. Era un oraș sinestezic. Era ca o poezie, ca o muzică, culoare și parfum lichid.
Terapeutul: Nu erau separate, nu?
Ana: Erau toate-n una cumva, toate împreună. Nu erau împărțite. Se prelungeau unu-n altul. Și mai e ceva: e ca și cum tot orașul era în ea și ea era în tot orașul. E ca și cum toți simțeau același lucru, ca și cum puteau simți conturul orașului. Orașul (mă refer la clădiri) era conștient de sine însuși și se putea chiar modifica atunci când conștiința colectivă îi cerea asta.
Terapeutul: Erau mai multe orașe?
Ana: Eu nu-l pot accesa acum decât pe ăsta. Hmm. Nu știu. Momentan sunt în conștiința fetiței… și ea nu știe altceva.
Terapeutul: Oamenii din orașul submarin dormeau?
Ana: Da, atlanții dormeau.
Terapeutul: Se odihneau o dată pe zi sau la un interval regulat?
Ana: Dormeau, dar mult mai rar decât la noi, fiindcă nu era nevoie. Fiind într-o dimensiune superioară, aveau nevoie să se încarce mai rar. Plus că ei puteau călători prin meditație, și se obținea un rezultat asemănător cu somnul. Se dormea mai rar decât în 3D. Nu în fiecare zi.
Terapeutul: Ce-ți mai plăcea să faci? Îți plăcea să mănânci?
Ana: Să mănânc? Da, dar hrana era mai puțin solidă, era aproape lichidă, cumva. Nu mâncam carne, nu mâncam solid, era aproape lichidă, după cum văd eu. Cumva toată Atlantida de aici e mai eterică. Văd că mânca și fructe, dar era… totul e mai puțin dens decât azi… nu știu cum să explic altfel.
Terapeutul: Ateá are părinți?
Ana: Nu. Copiii atlanți sunt crescuți la un loc într-un fel de creșe, de doici profesioniste cu capacități mentale, care au ca scop al existenței servirea copiilor. Copiii nu sunt lăsați să fie copleșiți niciodată de tristețe, care ar crea traume.
Terapeutul: Un lucru nu e clar. Delfinul e un sine al Anei, nu?
Ana: Da, e un sine al Anei din Atlantida.
Terapeutul: Dar fetița are o legătură cu Ana?
Ana: Desigur. E un sine al ei.
Terapeutul: Amândoi sunt sine ale ei din Atlantida?
Ana: Da. Ateá era om cu un procentaj considerabil de suflet de delfin, ca să se poată accesa mai ușor cunoașterea. Delfinii roz erau mai sus vibrațional ca oamenii și călătoreau frecvent între lumi (între dimensiuni). Făceau călătorii astrale și în lumile din care proveneau, din stele.
Terapeutul: Ce a accesat fetița când a făcut schimb de conștiință cu delfinul?
Ana: Nu mai era fetiță. Ajunsese la maturitate. Văd trupurile lor suspendate în niște bule eterice, și între ele e ceva ca un cordon transparent. Ateá a făcut schimb de conștiință cu delfinul și călătorește în lumea lui. Trece printre forme ca de nor, colorate. Apoi prin ceva ca niște faguri transparenți… când trece prin ei ajunge undeva unde totul e rarefiat. Unde sunt doar emoții colorate parfumate. Dacă vrea să bea una din aceste emoții, ele au în interior povești de pe alte planete… Accesează aceste povești cu o multitudine de detalii și trăiri… Sunt experiențele străvechi ale rasei delfinilor… cu toată înțelepciunea lor. Ateá știe atunci că a avut multe vieți ca delfin… știe tot ce a trăit atunci.
Terapeutul: Dar ce legătură are asta cu Pământul?
Ana: Pământul este o lume nouă care folosește modele mai vechi. Este un prototip mixt, ca să zicem așa. Amestecă aspecte din diverse lumi… Fiind o lume tânără, are nevoie de înțelepciunea și cunoașterea străveche… care este adusă în capsule de informație plantate în mintea lui Ateá, pentru a fi deschise conștient mai târziu, când ea revine în corp și se trezește. Informațiile sunt arhivate. Ele trebuiesc dezarhivate ca la calculator… Ele arată cum se fac foarte multe lucruri.
Terapeutul: Ateá le dezarhivează singură?
Ana: Nu. Le dezarhivează mai târziu cu Consiliul Bătrânilor din orașul submarin, care le înregistrează apoi în cristale. Apoi cristalele sunt duplicate și transmise în diverse locuri din Atlantida, unde sunt folosite informațiile. Sunt informații foarte diverse, legate de arhitectură, de construirea și utilizarea templelor ca tehnologie de descărcare de energie și cunoaștere… Tot, tot, tot… de la ce să mânânci și cum să procesezi mâncarea la cum să cultivi plantele, la cum să organizezi școli, cum să faci un oraș, cum să faci o clădire, cum să faci o navă cu care să călătorești, cum să comunici cu alte ființe din alte lumi sau de pe planeta unde ești, etc, etc, etc…
Terapeutul: Dar Ateá nu are probleme cu atâtea informații aduse de la delfini? Nu o doare capul de la prea plin?
Ana. Nu, deloc. Nu este decât vag conștientă de aceste informații sau deloc conștientă de ele în starea de trezire. Numai când intră în mod intenționat în transă le poate accesa, iar o mare parte din informații le poate accesa numai cu susținerea Consiliului Bătrânilor.
Terapeutul: Deci Ana a mai accesat informații după această metodă (cum ne învață Dolores Cannon) și în alte vieți?
Ana: Bineînțeles că da. Este în ea. Este ceva înscris în ea. Desigur. Este ceva înscris în ea să facă asta.
Terapeutul: Aha! Am înțeles.
Ana: Tot mai mulți oameni își vor reaminti cum să facă asta, iar la un moment dat când se va atinge masa critică, va fi ca la Efectul celei de-a suta maimuțe, se va declanșa cunoașterea în mentalul colectiv al omenirii și va ști toată lumea cum se face. Este ceva natural. Ține de trezirea conștiinței."
Sursa: spiritdacic.blog http://bit.ly/2R7RLSG
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu