Bucureşti, 7 August 1977 N I E T S C H E Filosof german (1844-1900) - argintiu sclipitor cu lumină în jurul corpului; - triunghi pe frunte cu lumină în centru; - Stratul VIII.
Cu toate că azi voiam să-l chem pe Emanuel Kant, Veronica incitată de
pasiunea mea deosebită pentru Friedrich Nietsche, am chemat astăzi pe aceasta,
cerând binecuvântarea Părintelui Ceresc.
Veronica: - S-a deschis Drumul de Lumină; foarte rapid au apărut doi
bărbaţi; Calemnis şi invitatul nostru, care parcă depăşeşte pe oricare în lumină,
într-o ţinută regească. Are o frumuseţe extrem de severă, îmbrăcat într-un stihar
încins cu un şnur de care atârnă doi ciucuri. Capul descoperit, fără barbă, ochi
pătrunzători, vioi, dinamici, înflăcăraţi…
Am salutat cu deosebit respect pe acest om, acest filosof, unic în felul lui şi
cu totul original, Nietsche.
Calemnis: Am însoţit iubiţii mei fii, fraţi şi prieteni, cu îngăduinţa Prea
Luminatului Stăpân, pe preaiubitul şi veneratul nostru frate şi prieten, Nietsche.
Îl las să vă vorbească!
Nietsche: - Iubiţii mei prieteni şi fraţi, în iubirea adevăratei nebunii, a
necuprinsului infern, aşa cum odată mi l-a numit cineva în meditaţiile mele, zic
infern pentru că, adevărat infern este şi avalanşă nemăsurată iubirea Aceluia care
a murit pentru noi pământenii. În numele lui cer să fiţi binecuvântaţi!
Mulţumesc pentru neastâmpărata iubire, pentru frumoasa curiozitate a
surorii mele Veronica, care nu s-a mulţumit să-i citeşti din cărţi fraze lăsate de
mine, ci a dorit să mă vadă şi să mă audă. Iată drumul între noi deschis, spaţiul
neputincios arătându-se, dându-ni-se posibilitatea de a comunica unii cu alţii.
Discuţiile noastre le punem în forme pentru cei ce trebuie să le vadă, dar în fond
ele sunt permanente cascade din Marele Izvor al Iubirii, al biruinţei şi
frumosului. Cei care se contopesc în iubire, în gândire şi înălţimi ale adevărului,
nu au nevoie de vorbe. Sunt mulţumiţi să-ţi privească şi să-ţi transmită ideile,
completându-se unul pe celălalt în lumina sublimului. Dar pentru că voi sunteţi
în lumea formelor, printre care şi eu am rătăcit câţiva ani, hai să ne transmitem
realităţi…
Se gândeşte
Tot ce se mişcă pe planeta Pământului, să fie câteva miliarde de fiinţe pe
care le văd şi îndrăznesc să le numesc: „cimitirul celor morţi”. Ei bine printre
aceste morminte, ici acolo înviază câte unul. Aceştia care cu adevărat sunt nişte
oameni vii printre cei morţi, plini de putere şi viaţă, pătrunzând cu uşurinţă
printre greoaiele morminte, sunt acei savanţi din zilele voastre pe care toţi cei
morţi din morminte îi au adevăraţi zei şi nu greşesc. Dar iată că aceşti zei,
încărcaţi cu forţe şi priceperi deosebit de mari, se străduiesc zile şi nopţi de-a
rândul a prelucra şi sintetiza tot ce-i posedă în lumina ştiinţei şi a pătrunderii,
descompunerea semenilor din care s-au ridicat din „marele cimitir terestru”, la
care a ajuns să cureţe mormântul, dar să descompună muribundul.
Eu sunt cam greoi la vorbire şi cam dificil la înţelegere.
Să fie clar: mormântul este carapacea omului terestru în care se zbate în
acest cimitir între moarte şi viaţă. Cred că aţi înţeles că cei înviaţi sunt savanţii
care depăşesc tot ce poate fi gândire umană. Ei bine, eu care totdeauna am fost
un răzvrătit pentru nimicirea frumosului, a tot ce poate fi bun, a tot ce poate face
fericit, pe acei ce se mişcă printre morminte, şi acum mă răzvrătesc văzând cum
au ajuns să construiască acest înviat, acest depăşit de tot ce poate fi gândirea
umană, zic, să construiască un neobservat nucleu al gândirii lui, care nu e
altceva decât pentru distrugerea semenilor săi.
Mă refer la cea de-a doua bombă pe care au reuşit să o construiască,
distrugând chipurile numai „mortul” nu şi „mormântul”.
Poate o să spuneţi că în mine a rămas nuanţa nebuniei şi persistă şi în lumea
care mă găsesc. Ei bine, nebuniile uneori vin văzând nedreptăţile din această
omenire care este asemenea unei jungle de nepătruns, prin care se târăsc jivine
ce caută să otrăvească şi să acapareze cât mai mult.
Aţi citit cred, că eu - un simplu muritor, văzând nedreptatea ce se făcea unui
animal, am murit alături cu el îmbrăţişat, ţinându-l de gât. Animalul nu făcea
parte din lumea mea şi m-a durut atât de tare, că n-am vrut să mai
supravieţuiesc. M-am smuls din această junglă nedreaptă şi obscură. Puneţi-vă şi
voi întrebarea cum şi eu mi-o pun: Cel ce vede una din grădinile lui cum este
planeta Pământului, populată de Legile creaţiei Sale, prin dorinţa proprie, cum
poate privi la acele vârfuri sclipitoare în lumina lor, care să străduiesc la
dispariţia semenilor, la descompunerea lor?
Spun acest lucru, pentru că la aşa ceva se lucrează în ultima vreme pe
Pământ, pe care vă găsiţi și voi. Şi dacă va întoarce asupra lor propria lor armă,
unde îi va mai găsi, ce se va mai alege de ei? Dumnezeul lor este averea şi
huzurul, acapararea şi predominarea semenilor. Aşteaptă un Dumnezeu care să
le fie pe placul lor. Întemeind un pământ nou şi un popor puternic, dar se
înşeală! Cel omorât de ei e viu! Deţine forţe şi puteri mari şi aşteaptă să vadă
până unde se va întinde sclipirea lor diabolică. Prin propria lor armă îi va înghiţi
oceanele la porunca Iubirii Divine, spre a distruge, spre a nimici pe cei ce deja
sunt morţi şi zac în mormintele necunoaşterii şi ale orbirii. Cel pe care ei îl cred
mort şi neputincios, le va arăta că bunătatea Lui se întoarce în revoltă şi
răzbunare, dându-le într-o secundă sentinţa dispariţiei. El a venit să aducă pace
şi unire între oameni, dar cei care vor să ucidă cu bombe, vor să prefacă în
scrum această pace.
Ei aşteaptă pe Dumnezeul cel puternic care să predomine peste tot şi să
robească pe toţi la picioarele lor.
Din fii ai iubirii, din „popor sfânt şi ales”, va fi
sortit să fie ciugulit de nemiloşii vulturi, sfâşiindu-le inima şi scoţându-le ochii!
Cei puternici vor fi dezarmaţi în faţa aceste Forţe Divine care cere
răzbunarea celor umili şi asupriţi.
Dar hai să ne întoarcem la ceva mai frumos, ceva care să ne ajute să ne
contopim în ceea ce este iubire universală, în ceea ce este contopire universală,
în ceea ce este forţă şi dreptate pe care noi pământenii o numim într-un singur
cuvânt: Dumnezeu!
Cel care-l priveşte, îl înţelege, îi transmite, îl încarcă cu putere, îl ajută în
urcuşuri, îl lansează în baia iubirii Sale şi în marea familie de miliarde şi
miliarde de fiinţe, îl lasă să se desfăteze.
Eu sunt în VIII, cobor până la unu, cobor până la voi cu iubirea şi cu
dragostea, şi în aceste permanente coborâri şi urcuşuri mă încarc şi mă descarc,
pentru că aceasta am dorit-o. Mă încarc când sunt în VIII, mă descarc când vin
spre voi şi în această permanentă activitate fac parte dintre fericiţii Marelui Tron
de Lumină.
Şi acum dragii mei, socotind că v-aţi făcut puţină provizie prin pătrunderea
făcută, aş închide discuţia noastră, nu pentru că nu am plăcere să stăm de vorbă,
dar tot ce-i mult poate nu-i bun. Şi aşa mi-am descărcat sacul furiei mele fără
control, dar am spus adevărul.
George: - Iubitul meu Nietsche, îţi mai aduci aminte cărui fapt se datorează
„deraierea” ta mintală? Ai fost…
Nietsche: - Cred că n-am fost înţeles! Nedreptăţile din jurul meu mi-au dat
dezechilibrul, dar aceasta nu m-a deranjat în urcuşul meu pentru contopire şi
citirea adevărului.
George: - Te rugăm acum să ne arăţi…
Veronica: - Gata! Şi-a arătat baza spirituală: formidabil! Argintiu sclipitor
cu o lumină ce emană din tot corpul cum n-am văzut la alţii, precum şi acel
triunghi luminat cu un bec strălucitor în centru,
Nietsche: - Acum plec, că am programul încărcat.
Veronica: - Nietsche s-a retras.
Calemnis: - Acum vreau să ştiţi în plus că Nietsche a făcut parte tot din
marile spirite ale Oraşului de Aur şi de asemenea el este reîntruparea însuşi a
marelui iniţiator al religiei persane, ZARATHUSTRA, astfel încât ceea ce a
scris el referitor la Zarathustra a fost o intuiţie clar vizionară.
Şi cu asta am plecat şi eu!"
Cercetari din lumea nevazuta, George Vasii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu