Bucureşti, 10 august 1977 I M A N U E L K A N T Filosof german, Sec. XVIII - argintiu sclipitor cu triunghi pe frunte şi punct luminos; - Stratul VIII
"Am cerut binecuvântarea Părintelui Ceresc pentru a discuta cu unul din
filozofii mei favoriţi, Imanuel Kant, a cărui „critică a raţiunii pure” m-a uimit şi
m-a încântat.
El este acela care lui Dumnezeu îi rezervă un capitol cu titlul:
”Despre argumentele raţiunii speculative în sprijinul existenţei unei fiinţe
supreme”.
L-am chemat.
Veronica: - Şi-au făcut apariţia două persoane:
Calemnis şi… vai ce lumină
are în ochi! Aceleaşi haine albe are invitatul nostru, dar ochii sunt extraordinari.
Are un aer princiar, semn superior, înalt, fără barbă, păr potrivit strâns la spate…
Am rostit cuvenitul salut, iar Calemnis a deschis cuvântul cu obişnuita-i
cuvântare:
Kant: - Marele Guvernator, Părinte şi Creator a totul, care a acceptat
micşorarea spaţiului dintre noi şi voi şi deschiderea acestei căi de comunicare, să
vă binecuvânteze pe voi, iubiţii mei fraţi şi prieteni!
Mi-aţi prezentat închinare, mulţumindu-mi că am venit la voi. Şi eu vă
mulţumesc, dar să ştiţi că eu nu m-am deplasat din locul meu, după cum nici
ceilalţi invitaţi ai voştri nu s-au deplasat de la locul activităţii lor, a bucuriilor
lor, a împlinirilor lor.
Radiaţiile voinţei Marelui Savant Divin deschide Drumul. În faţa acestei
acceptări se fac apropieri şi posibilităţi de comunicare. Îţi mulţumesc personal,
ţie iubite prieten pentru înalta afecţiune şi preţuire ce o nutreşti pentru cele scrise
de mine.
George: - Te-am iubit de când eram student.
Kant: - Da, n-am fost omul unei religii, am fost un „liber gânditor”, după
cum te-ai convins din cele scrise de mine. Am criticat, am apreciat, am divinizat
pe Creatorul întregului Univers.
Tot ce am prezentat în scris, tot ceea ce am lăsat
în urma mea aparţin intuiţiei pe care am avut-o, datorită esenţei strecurate în
neputincioasa fiinţă pământeană din Marele Fiinţe ce fac parte din Tronul de
Lumină, care nu pot niciodată să-l părăsească, dar la dorinţă strecoară radiaţii de
lumină şi bucurie între oamenii pământeni, se furişează în câte cineva, lăsând la
nivelul înţelegerilor celor care le înconjoară părticele din „frumosul” care este de
necuprins.
Desigur că nu m-am întors între aceia din care a ţâşnit acea esenţă, dar mam
întors acolo unde am meritat să mă aşez, să mă stabilesc în urma lucrului şi
împlinirilor a tot ce am simţit şi văzut.
O, cât de puţin am spus şi cât de puţin am arătat din tot ceea ce am simţit! Şi
acum îmi dau seama cât de greu poate omul citi din ceea ce simte în viaţa
pământeană.
Nu că nu ar fi în stare să depună destul efort, dar legile pământului,
încărcarea atmosferică îţi face călătoria grea şi pătrunderea în adevăr dificilă,
asemuindu-te cu un om somnoros care buimac nu ştie cum să treacă mai repede
la pat să se odihnească. Ştiind Atotputernicul şi cunoscând zbaterile între esenţa
şi legile pământului, intervine El şi dă cu atâta dăruire revelaţii inegalabile celui
ce a căutat să sfărâme cătuşele ce-i încuiau orizontul.
Nu ştiu dacă am meritat să fiu printre marii luceferi în spaţiile atât de
sublime, unde totul e o muzică, totul e o desfătare, o încântare de nedescris, în
ceea ce voi i-aţi dat titlu de spaţiu, Cer sau Stratul al VIII-lea.
Mă desfăt cu prietenii mei, cei cu care am nutrit aceleaşi gânduri, dar mă
simt mai mic. Aşi fi vrut mai mult. Cu nimic nu-mi umbreşte bucuriile, dar
aceasta v-o spun numai vouă.
(Pentru că Immanuel Kant avea o exprimare foarte greu de urmărit, am
preferat să scurtăm şedinţa).
George: - Vrei să ne arăţi baza spirituală?
Veronica: - Argintiu sclipitor, triunghi mare pe frunte, nu chiar ca la
Miriacli, dar destul de mare, cu bec la mijloc.
Kant: - În numele Binelui şi a Eforturilor, fiţi binecuvântaţi de Părintele
Luminilor!
Veronica: - A plecat!" Cercetari din lumea nevazuta, George Vasii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu