Bucureşti, 26 iulie 1977 A R I S T O T E L Filosof grec (384-322 î.e.n.) - argintiu luminos cu triunghiuri pe frunte; - Stratul VII. Am cerut binecuvântarea Părintelui Ceresc de a discuta cu vestitul filosof grec Aristotel.
Veronica: - S-a deschis Drumul de Lumină… disting doi bărbaţi: Calemnis
lângă un minunat bărbat în jur de 50 de ani, cu o ţinută măreaţă, plin de o
demnitate ce nu se poate prinde în cuvinte şi de o forţă ce radiază bunătate şi
pace… E îmbrăcat ca şi Calemnis în veşmânt roman. Nu-ţi dai seama din ce
material este făcut. Este cu capul descoperit, cu o barbă foarte mică, cu părul
adunat până în umeri. Ochii, expresia e fantastică… Calemnis are un aer de
condescendenţă, de respect faţă de invitatul nostru…
Calemnis: - Ca un vechi prieten şi părinte al vostru, am însoţit pe invitatul
vostru în preajma căruia mă simt atât de mic. Las marea lui gândire să se
rostogolească spre voi, arătându-vă din ceea ce va crede că puteţi primi voi prin
strădania ce o oferiţi.
Calemnis priveşte spre Aristotel. Se privesc reciproc.
Aristotel: - Prietenii mei! Cer coborârea iubirii spre voi a Aceluia care este
„Totul”, prin care şi eu am venit spre voi. Am primit, am acceptat cu plăcere
unirea gândurilor noastre. Mă bucur că vă împletiţi cu miile de năzuinţe ce au
tins să se contopească în ceea ce am descoperit, în ceea ce am simţit, în ceea ce
am simţit cu al treilea ochi pe care numai un gânditor sincer îl are. Pe parcursul
secolelor am fost lansat de iubitorii gândirii mele ca cel mai mare filosof, ca cel
mai mare pătrunzător şi ca un adevărat creator. Da!
Dacă am scris mult, dacă am
arătat mult, aflaţi că enorm de mult nu am cunoscut din cele ce am intuit.
M-au denumit munte, mi-au dat fel şi fel de denumiri, iar când am reuşit să
cunosc tot ce am bâjbâit şi nu am priceput în viaţa terestră, mi-am dat seama cât
de mic sunt şi cât de greu e să cuprinzi necuprinsul, să străbaţi prin imposibil, să
străbaţi prin uriaşele legi care formează splendorile Universului, ale ştiinţei
filosofice. Să vă prezint ceea ce am scris cât am trăit pe pământ, socotesc că nu
are importanţă. Aveţi posibilitatea de a le cunoaşte, vă pot încredinţa doar o
cheie pe care să o folosiţi descuind gândurile, eforturile, lucrările celor care vă
înconjoară spre a le cunoaşte forma şi culoarea. Această cheie să nu vă fie ca o
armă, ci ca un scut.
De arme se folosesc doar spiritele mici şi inferioare care
caută să dezgolească ceea ce ei nu cunosc şi datorită lucrului ce-i posedă fiinţa
spirituală, nu pot pătrunde în frumuseţile care-ţi dau satisfacţie, care te aruncă în
sus, care te sprijină în acest urcuş al adevărului. Zic: adevărata filozofie nu are
graniţe. În ea se cuprinde totul, în ea totul e măreţ şi în iureşul captivant te
lansezi, te încarci fără să-ţi mai dai seama de micimea ta, pierzându-te în
nesfârşitul ocean al „sublimului”.
Cei care m-au îndrăgit, cei care au căutat să mă cunoască, cei care au vrut să
urcăm pe aceeaşi scară, nu au avut priviri şi gânduri limitate, nu s-au împiedicat
de neimportante cioturi şi chiar de s-au lovit, nu au dat importanţă spre ceea ce
au simţit că e necuprins, fiindcă îi mulţumeşte şi îi înalţă.
V-aţi temut să mă chemaţi, zicând că sunt „gigantic”, eu însă nu am fost
decât un instrument în mâna Marelui Gigant al Universului de care am ascultat
cu sfinţenie şi am lucrat fără preget. Operele pe care le-am lăsat vouă şi eu le-am
primit de la Forţe neegalabile, de aceea vă rog pe voi să nu mă credeţi atât de
puternic şi atât de mare…
Dacă am ajuns să fiu printre fiinţele mari din Stratul VII, atracţia s-a făcut
numai datorită ascultării mele de ceea ce eu am simţit, am intuit şi am înţeles.
Desfătarea mea este mulţumitoare alături de toţi acei care au nutrit aceleaşi
gânduri cinstite. Aceasta e familia noastră: gândirea comună, lucrul ce l-am avut
pe aceeaşi treaptă, cu aceleaşi năzuinţe şi dorinţe. Omul este instrumentul unei
Forţe - pe pământ.
Depinde de aliajul, depinde dorurile pătrunderii. Numai aşa
poţi fi folosit, purificat şi înălţat. Cine a lucrat intens a ajuns repede la capătul
drumului, a lepădat povara, s-a mutat în perfecţiune unde poţi să te bucuri sau să
te mâhneşti de laşitatea şi ipocrizia pe care dacă ai servit-o în viaţă, îţi dă
adevăratul chin. Câţi nu intuiesc idei măreţe, dar nu le săvârşesc, nu le
aprofundează, fie din laşitate, fie din comoditate sau frică. Acestea se pot
cunoaşte în momentele când îţi dau aripi şi trăieşti într-o adevărată beţie pe
culmile adevărului.
George: - Ştiu că ai fost mentorul lui Alexandru Cel Mare, zis Macedon.
Există vre-o legătură între tine şi dorinţa lui de cucerire şi expansiune?
Aristotel: - Eu nu mi-am amestecat gândurile cu dorința lui de cucerire. Iam
fost profesor, i-am fost prieten, dar nu l-am îndemnat la cuceriri, cuceriri
care i-au adus și sfârșitul în floarea vieții. A fost un iubitor de filozofie. Căuta pe
atunci să pătrundă știința plină de înălţime, dar ca toţi oamenii mari în conduceri
de popoare, au în jurul lor spirite care bruiază şi care face să treacă mai mult
spre legile pământene. L-am iubit, l-am sprijinit, l-am îndrumat, dar numai ce
simţeam eu i-am strecurat.
George: - Vrei să ne spui acum, mult respectatul nostru prieten care îţi este
acum îndeletnicirea, cu ce te ocupi şi ce studiezi?
Aristotel: - Am fost un om al ştiinţei, pentru că am acceptat leagănul
tuturor gândurilor de înaltă filozofie, iar acum de când m-am contopit cu
„Totul”, nu pot spune că studiez, ci trăiesc studiul pe care numai în parte l-am
înțeles, l-am scris și l-am lăsat în urma mea. Enormitatea legilor științei e de
necuprins. Contopindu-te cu ele, ele te conduc, ele te desăvârșesc. Nu mai ai idei
proprii, ci comune cu acei ce în mic sau mare s-au putut ridica în aceleași idei și
preocupări ale frumoasei și înaltei științe.
Familia filosofilor nu se mărginește
numai la ceea ce știți voi. Cu multe mii de ani în urmă au trăit lucrători în
înaltele științe, perpetuându-se mereu și perfecționându-se prin lucrare și
eforturi, ajungând să fim o singură familie în aceeași conducere a legilor. Merg
la frații mei în VI, stau în VII cu alții din familia mea și nu mai studiem noi
acum decât pe Acela care este „perfecțiunea” şi care ne lasă să citim,
încărcându-ne şi mai mult cu dorinţa de a cunoaşte şi a pătrunde.
George: - Permite-mi o întrebare: tu ai completarea ta? Te-ai întâlnit cu
discul tău?...
Aristotel zâmbeşte…
Aristotel: - În familia noastră nu încap astfel de probleme.
George: - Cum adică, sex feminin nu există între voi filosofii?
Aristotel: - În familia noastră nu ne putem destrăma în ceea ce spui. Nu
găsim la nivelul nostru nici o persoană de sex feminin şi nu avem timp să ne
gândim la ceea ce spui. Spiritele de sex feminin nu s-au ridicat la înălţimea
gândirii noastre, astfel în familia în care mă găsesc nu există femei şi nici
căutare de sex feminin.
George: - Calemnis, tu ai discul cu tine?
Calemnis: - Nu, nu am avut nici pe pământ şi nici aici nu am.
George: - Vrem să-ţi vedem baza spirituală, iubite Aristotel!
Veronica: - Argintiu luminos. Triunghi pe frunte şi un punct luminos în
mijlocul triunghiului.
- Ce înseamnă punctul acesta luminos, stimate Aristotel?
Aristotel: Ochiul intuitiv!
Le-am mulţumit. Aristotel a cerut pentru noi binecuvântare şi au plecat."
Cercetari in lumea nevazuta, George Vasii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu