FAMILIA BORGIA L Cercetari in lumea nevazuta

"Bucureşti – 6 Iulie 1965 Papa Alexandru VI - BORGIA - negru, cu pete: albastru, roșu, sepia, galben, și maron, toate închise; - fixat în locuri de chin. 

Cezar BORGIA - negru și o mulțime de pete murdare; - fixat în locuri grele de chin; 

Lucreția BORGIA - negru, cu pete: roșu, albastru, maron închis; - fixare în întuneric, cu puterea de a activa în rău printre oameni. L-am chemat pe Siu Karta și i-am spus dorința noastră de a cunoaște familia Papei al VI-lea BORGIA. Siu e încordat și cu o expresie poruncitoare a întins ambele mâini; de obicei, întorcea capul și cei chemați veneau; alteori, întindea doar o mână. Acum le-a întins pe amândouă, ca să forțeze venirea celor trei 

BORGIA: Papa Alexandru al VI-lea și cei doi copii ai săi: Cezar și Lucreția. 

Veronica: - Vin... Vin... Sunt afumați și simt o duhoare grea, dezgustătoare! Parcă ar fi ieșit dintr-un coș de fum; față, mâini, toți trei la fel; parcă băiatul, e ceva mai puțin, dar tatăl și fata - negri ca funinginea! Stau toți, cu capetele plecate în piept... 

SIU KARTA (către Papa Alexandru VI): - Dezbracă-te! 

Veronica: - Groaznic! Fondul e negru... Are albastru pe piept, mânjit, ca dat cu bidineaua...sepia, roșu și maron, toate închise... Groaznic de urât! Parcă e umflat la față! Buhăit, de nu-mi dau seama de trăsături!

 George: - Spune-ne, unde stai?

 Alexandru: - De ce m-ați chemat? 

George: - Să-ți vedem roadele, transpuse pe spirit. Alexandru: - Credeți, că asta vă va fi de folos? 

George: - De folos sau nu, e o curiozitate de-a mea! 

Alexandru: - Nu este destul cât a cântat istoria? Mai vreți să dați date și voi!?

George: - Te deranjează cu ceva?

 Alexandru: - Mi-e tot egal! 

George: - Atunci, spune-ne unde ești și ce faci! 

Alexandru: - Stau în infernul adâncurilor suferințelor cele mai crunte!

 George: - Ești liber sau ești fixat? 

Alexandru: - Eu nu mai pot să mă mai mișc din locul unde mă aflu. Umblă ei... (arată spre cei doi copii ai săi). 

Veronica: - Dar de ce ești așa murdar pe față?

 Alexandru: - Cum să nu fiu! Pot fi curat, unde stau!? Sfâșietoarele suferințe mă murdăresc și mă chinuie. 

George: - Ce chinuri? Te chinuie cineva? 

Alexandru: - Propriile mele fapte...că ce a fost, să nu fi făcut? Nimic! Toate le-am făcut! Cu acea sete cu care le făceam, aceea mă chinuie acum! 

George: - Și acum, nu îndemni și pe alții? 

Alexandru: - Am avut timp destul când am pribegit, îndemnând pe mulți din cler să facă blestemății și într-o măsură mai mică sau mai mare, am fost ascultat. 

George: - Spune-ne, ce-ai căutat sub mitra papală? 

Alexandru: - Să compromit și să-mi bat joc de Dumnezeu, de creștinism, de tot!... 

George: - Nu setea de mărire te-a făcut să fii Papă? 

Alexandru: - Și mărirea, pentru că vedeam că sunt inteligent, mai inteligent decât alții, dar adevărata dorință a fost, de a-mi bate joc. 

George: - Ce nație ești, în fond?

 Alexandru: - Sunt evreu. Nu a știut nimeni că sunt evreu. Am fost educat în secret, de dascăli iscusiți, jurându-mă pe Talmud, să nu am liniște până ce nu voi necinsti totul... 

George: - Și ești satisfăcut? 

Alexandru: - Cu aceeași furie cu care am acționat în viața pământeană, aceeași furie și ură mă rod și acum, aruncându-mă dintr-un adânc, în altul și mai mare. 

George: - Cum de slujeai lui Dumnezeu, dacă nu credeai? Alexandru: - Eu nu-I slujeam Lui... slujeam jurământului depus în fața dascălilor mei. 

George: - Dascăli, ai avut în haină preoțească? 

Alexandru: - Unii da, alții nu. Eu aveam pregătire aparte, afară de cele teologice, pe care le-am făcut pe toate. Nenorocirea mea a fost inteligența pe care am avut-o. 

George: - Când slujeai la Altar, ce făceai? 

Alexandru: - Îmi era scârbă de tot, că nu credeam în nimic! George: - Acum să-l cercetăm pe Cezar, Siu! 

SIU KARTA: - Apropie-te, Cezar! Arată-ți “comoara”! 

Veronica: - Țțț!...Ce sunteți așa afumați?! 

Cezar: - Dacă tot ce ne înconjoară e murdar, cum să nu fim afumați?! 

George: - Ai fost și tu în fața LUMINII? 

Cezar: - Toți ne ducem! Pe atâta, pedeapsa e mai grozavă! 

Veronica: - E negru ca și ceilalți și se văd vag celelalte culori... 

George: - Ai fost și tu, tot evreu? 

Cezar: - Nu știu! 

Veronica: - Dar cum se poate, Papă și cu copii?! 

Cezar: - Interesele politice l-au ridicat, pentru a compromite creștinismul.

 George: - A fost însurat taică-tău? 

Cezar: - Destul că a avut copii! Ce, trebuia să fie și însurat?! 

Veronica: - Hai, s-o chemăm pe ea! 

George: - Lucreția, din istorie știm că ai fost o fată frumoasă. Unde ți-e acum, frumusețea?... Poți spune ce ai făcut în viață? 

Lucreția: - De toate!... 

George: - E adevărat că ai trăit cu taică-tău? 

Lucreția: - Cine mă putea opri?!

 George: - Dar cu fratele? Lucreția: - Asta era mai ușor! 

George: - Ia spune, ce acte mai grave ai făcut?

 Lucreția: - Dacă am spus, că nimic nu mi-a rămas nefăcut, ce mai vrei?! Nu vreau, să mi le mai amintesc! Destul că alerg cu iuțeala fulgerului, să îndemn, să mai facă și alții, ce-am făcut eu! 

George: - Nu ești fixată? Pleci oricând vrei? 

Lucreția: - Am libertatea să fac ce vreau, pentru că sunt în locul răului absolut! 

George: - Veronica, e frumoasă la corp?

 Veronica: - Nu se vede, că are haine lungi... 

George: - În Numele Părintelui Ceresc, să ți se vadă culorile spirituale de bază! 

Veronica: - Ca și taică-său!... Negru..., roșu închis, albastru închis, galben și maron închis. 

George: - Dar în locul tău, te chinuiești?

 Lucreția: - Unde suntem noi, în adâncurile cele mai de dedesubt, e o temperatură și o permanentă vijelie, care te trântește în dreapta și în stânga, într-o mocirlă puturoasă, pe care nu știi cum s-o numești; e o fierbințeală de cuptor, cu un aer îmbâcsit de tot ce poate fi mai greu și nu vezi nimic frumos și nimeni nu te privește cu bunătate!... 

George: - Spuneai că ești liberă să alergi! De ce spui, totuși, că stai în adânc? 

Lucreția: - Acolo mi-e locul! Setea, însă, de a mă satisface prin alții, mă scoate. 

George: - Acolo unde ești, mai vrei să ai bărbat? 

Lucreția: - Parcă mai ai timp și chef! Singura liniștire a dorinței, e când îndemni pe alții și ei fac. 

George: - Lucreția, locurile de chin de care vorbești, sunt în pământ sau în afara sferei Pământului? 

Lucreția: - În afara planetei... În alte locuri... George: - Deci, adâncimea de care vorbeai, nu se află în adâncurile Pământului! 

Lucreția: - Nu. 

George: - Deci, există o Lege, care te cheamă la locul tău! 

Lucreția: - O fi, nu știu! 

George: - Plante pe acolo, animale, sunt?

 Lucreția: - Sunt monștri de oameni ca noi, care numai chip de oameni nu avem! 

George: - N-ai mai vrea să vii pe Pământ?

 Lucreția: - Chiar dacă vin, tot unde sunt, ajung! Degeaba! Aș aduce numai nenorocire în jur și atât! 

George: - Se spune despre tine, că ademeneai bărbații la pat și după aceea îi omorai. 

Lucreția: - Nu pe toți, ci pe cei care aveam interese politice și-mi poruncea tatăl meu. 

George: - Crezi în Dumnezeu? 

Lucreția: - Nu! George: - Păi, nu ai fost în fața Lui, după moarte? 

Lucreția: - Am fost, dar, dacă aș fi avut putere, L-aș fi dărâmat! 

George: - Dacă ai văzut “LUMINA”, cum spui că nu crezi?! 

Lucreția: - Cum să cred?! El Este în lumină orbitoare, și eu în mizerie și putoare. O fi El o Forță..., dar o disprețuiesc! 

George: - De ce? 

Lucreția: - Mi-e urâtă, că a orânduit să fim aruncați unde suntem! 

George: - Dar nu-ți dai seama, că numai tu ești de vină, ci nu El? Uite, a fost la noi, acum un ceas, un rătăcitor, care...

 Lucreția: - Ce-l pui pe el, cu mine?! Eu, care am făcut tot ce-i posibil pentru un om?! 

George: - Deci, există un Dumnezeu!... Acela care te-a aruncat în locul unde ești! 

Lucreția: - Faptele mele sunt de vină, știu! Dar, dacă nu erau astfel de trepte ale adâncurilor, poate rămâneam și eu mai la suprafață! 

SIU KARTA: - O să trebuiască să mai schimbați atmosfera... Acum plec! Cerescul Părinte să vă binecuvânteze munca voastră! 

George: - Îți mulțumim, Siu! Binecuvântarea Părintelui să te însoțească și pe tine, iar celor ai tăi, discului și slujitorilor tăi: Pinki și Sireni, toată dragostea și salutul nostru!" Cercetari in lumea nevazuta