Bucureşti, 11 august 1977 H E G E L Filosof german (1770-1842) - argintiu sclipitor cu triunghi pe frunte - Stratul VIII
Am discutat foarte mult cu Veronica despre George Wilhem Hegel şi în
deosebi despre cea mai frumoasă şi inteligibilă lucrare a lui: „Prelegeri de
filozofie a religiilor”. Am cerut binecuvântarea Părintelui Ceresc de a discuta cu
acest mare filosof.
Veronica: - S-a deschis Drumul de Lumină. Au apărut Calemnis şi invitatul
nostru. Sunt la fel îmbrăcaţi; e cu capul descoperit, fără barbă, o faţă blajină, de
o bunătate şi o puritate nemaivăzută. Foarte demn, înfăţişare regească…
I-am salutat, iar Calemnis a rostit obişnuitul cuvânt de început.
Hegel: - Dumnezeu Atotputernicul, necuprinsul, neînţelesul în imensa Lui
bunătate a acceptat deschiderea între noi şi voi a acestui Drum, să putem să ne
hrănim, aerisindu-ne cămările lăuntrice. Pe El îl rog să vă binecuvânteze, iubiţii
mei fraţi şi prieteni!
Vibraţiile au ajuns la mine, când cu dragoste înflăcărată aţi citit una din
lucrările mele, în care arăt frumuseţea religiilor şi celelalte pe care le-aţi citit.
Nu-i nevoie să le numere, pentru că le aveţi în faţă, dar vreau să vă demonstrez
că ceea ce am scris eu în viaţa pământului să nu credeţi că a făcut parte dintr-o
revelaţie numai, ci pur şi simplu citind în lumina adevărului am putut pune pe
hârtie. Nu am avut adversari dar nici prea mulţi admiratori.
Aceasta nu mă
împiedica, dar nici nu mă încuraja. Ceea ce mă arunca în Oceanul iubirii de
cunoaştere, în lumina adevărului, era esenţa pe care o aveam din ruperea iubirii
Aceluia pe care l-am descris în frumusețea formelor, dovedind oamenilor din
mijlocul cărora m-am ridicat că adevărata trăire este întâi aprofundarea înaltei
filosofii, cunoscând pe cel ce a organizat și a pus în mișcare totul, trecând apoi
la admiraţia Lui, la prezentarea Lui, într-un cuvânt la treburile care implică
formularea adevărului spre a da hrană şi a adăpa pe cei care nu se pot ridica la
anumite înălţimi, nu că nu ar vrea, dar fac parte din anumite substanţe mai slabe,
mai uşoare.
Am înţeles din discuţiile voastre că cei mai mari Părinţi ai religiilor întâi au
făcut filosofia şi după aceea teologia. Aşa este! Întâi a cunoscut şi a pătruns în
tot ce a făcut Cel pe care trebuia să-L prezinte, căci nu putea să-I cunoască
persoana mai înainte de a pătrunde în adevărata esenţă divină a cunoaşterii. Aşa
este!
Filocaliile voastre sunt pline de gânditori, care mai întâi au filosofat şi apoi
au devenit teologi.
Nu vi se pare că aici, în aceşti Părinţi sunt construite două biserici în
lucrările lor? Biserica în care puţini pătrund, marii gânditori care se urcă pe
trepte înalte chiar din viaţa pământului, pătrund nepătrunsul precum şi semnul
bisericii care învaţă şi care se ocupă prin religie de marea turmă… dar puţini
sunt aceia care urcă pe adevăratele trepte ale spiritului.
Din cei 12 Apostoli ce au fost mai aproape de Iisus, numai doi au construit
biserici, dar nu de zid, ci spirituale, trăitoare. Primul la nivelul tuturor, a fost
Apostolul Petru din care s-au hrănit şi se hrănesc toţi acei ce cred în Hristos şi
învăţătura Lui.
A doua Biserică de o înălţime spirituală deosebită, scăldată în cea mai
perfectă şi desăvârşită înţelepciune în lumina adevărului este Biserica lui Ioan,
căruia i se mai spune Evanghelistul sau Teologul, sau „Iubitul lui Iisus”.
La
nivelul iubirii lui pentru Dumnezeu şi semeni, puţini se ridică. La curăţenia şi
bunătatea lui foarte puţini se înalţă. De aceea Biserica lui Ioan se numeşte
„Biserica de elită a Divinităţii”, pe care o aerisesc fiinţe care nu au gustat amarul
pământului.
Fără să mă laud, pot să vă spun că şi eu fac parte din această Biserică de
elită a lui Ioan. Acum nu mai sunt în pericol, pot să afirm acest lucru, această
trăire, această bucurie.
V-am spus la începutul discuţiei noastre că în oceanul pătrunderii m-a
azvârlit esenţa cu care venisem pe pământ, aliajul divin pe care l-am avut, care
m-a ajutat să nu fiu robit nici unei plăceri pământene.
Acest aliaj divin m-a atras
în frumuseţea de nepătruns, de negândit, de necuprins a acelui Cer sau Strat,
cum îi spuneţi voi, al VIII-lea, în care cu foarte multă uşurinţă se revarsă valuri
de lumină şi bucurii neexplicabile de la Marele Tron, din Marele Oraş de Aur.
Se numește Oraș de Aur, pentru că Tronul Aceluia pe care l-am numit
Dumnezeu, este format cum ştiu că aţi mai auzit de la alţi fraţi şi prieteni, din
fiinţe luminoase care niciodată nu s-au desprins, şi în această îngemănare a
luminii, au format Tronul şi Oraşul de Aur, uimitoarea frumuseţe de lumină
sclipitoare pe care noi toţi o numim Oraşul de Aur.
George: - Te rugăm să ne arăţi baza spirituală!
Veronica: - Argintiu sclipitor cu triunghi pe frunte, avânt un punct luminos
în mijloc.
George: - Vă mulţumim!
Veronica: - Au plecat!" Cercetari in lumea nevazuta, George Vasii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu