TRIUNGHIUL SACRU, sintagma utilizata de ARCTURIENI, prin care se refera
la un simbol triunghiular ce reprezinta unificarea a 3 FORTE SPIRITUALE
puternice pe Pamant: Maestrii FRATIEI ALBE printre care se afla si
SANADA - ISUS, Maestrii extraterestri din dimensiunile mai Inalte cum ar
fi ARCTURIENII si PLEIADIENII si Maestrii Inaltati AMERINDIENI, cum ar
fi CAPETENIA VULTUR ALB. Unificarea acestor FOTRTE SPIRITUALE va crea
TRIUNGHIUL SACRU, care va ajuta la vindecarea si Inaltarea planetei
Pamant.
joi, 31 ianuarie 2019
Suprasufletele - Integrarea sufletului
SUPRASUFLETELE
" Un motiv al exploziei sufletelor pe planeta Pamant este acela ca
multe fiinte din UNIVERS DORESC SA EXPERIMENTEZE VIATA PE ACEASTA
PLANETA IN TIMPUL SALTULUI, deoarece sunt curioase ce se va intampla,
sau SE SIMT CHEMATE SA II AJUTE PE CEI CARE SE ZBAT.
Hotararea SUPRASUFLETELOR de a se divide poate fi declansata de vremurile in care este CUFUNDATA ( distrusa) o planeta, cum ar fi Pamantul la SFARSITUL unei ERE si inceputul unei ERE NOI. De obicei, unul dintre membrii unei perechi de flacari gemene se va intrupa jn lumi mai dense, in timp ce celalalt membru ramane in taramuri mai Inalte ca ghid spiritual pentru sufletul intrupat.
SUPRASUFLETELE se afla in DENSITATEA a 8 a a CREATIEI, cu un nivel mai SUS decat SUFLETELE INDIVIDUALE.
Desi SUFLETELE INDIVIDUALE pareau sa apara initial de la DUMNEZEU -SURSA, la o VIBRATIE de nivelul 7, nivel numit ACASA, in realitate ele au aparut avand deja o LINIE GENEALOGICA de SUFLET inerenta.
Dintr-o perspectiva LINIARA, ati putea spune ca ele s-au deaprins din DUMNEZEUL-SURSA in nivelele 12, 11, 10, 9, 8 si inainte de a se exoeeimenta pe ele insele ca fiinte de nivelul 7. Totusi, dintr-un punct de vedere NELINIAR, ele au aparut ca fiinte de nivelul 7 si SIMULTAN s-au divizat din nivelele mai Inalte in maniera descrisa anterior.
Ne cerem scuze pentru maniera de a explica divuzarea sufletelor in limbile voastre pamantesti, dar nu avem cuvinte care sa descrie procesul efectiv in mod adecvat. Cea mai buna analogie este aceea ca SUNTETI ca FRUNZELE unui COPAC, SUPRASUFLETELE VOASTRE sunt RAMURILE MAI MICI, MONDELE VOASTRE sunt ca RAMURILE MAI MARI, pana la TRUNCHIUL COPACULUI care este SINELE VOSTRU DUMNEZEIESC UNIVERSAL.
SUFLETELE INDIVIDUALE de DENSITATEA a 7 a care si-au incheiat CALATORIA in LUMILE mai DENSE sunt libere sa evolueze dincolo de nivelul 7, in nivelul / dimensiunea 8 TARAMUL SUPRASUFLETULUI.
Ele vor avea sentimentul ca fuzioneaza din nou in SUPRASUFLET, dar in realitate ele AU DEVENIT PROPRIILE LOR SUPRASUFLETE si sunt CAPABILE SA DEA NASTERE unor SERII SUPLIMENTARE DE SUFLETE INDIVIDUALE.
Pe maaura ce aceste SUORASUFLETE evolueaza spre nivelul COMPLEXELOR GRUPURI de SUFLETE din dimenaiunile mai INALTE, CAPACITATILE lor de CREATORI devin djn ce jn ce mai IMENSE si mai UNIVERSALE.
Atunci cand ajung la nivelul 11, ele sunt numite DUMNEZEI CREATORI si sunt capabile sa dea naatere nu nuami la SINE DUMNEZEIESTI INDIVIDUALE de nivelul 11, ci si la UNIVERSURI INTREGI, fiecare avand miliarde de galaxii.
Potrivit invatatorilor noatri, FINDATORII, exista peste 100.000 de DUMNEZEI CREATORI care au creat UNIVERSURI NOI, unele din ele asemanatoare cu acest UNIVERS, iar altele sunt extrem de diferite.
Dupa cum FONDATORII au afirmat in mod repetat, dintr-o perspectiva NELINIARA SUNTETI DEJA FIINTE INTREGI, COMPLETE, cu 12 DIMENSIUNI. In cadrul timpului LINIAR, sunteti fiinte de DENSITATEa a 4 a, care va croiti drum in SUS prin diferitele nivele si dimensiuni ale TIMPULUi si SPATIULUI.
Dintr-o perspectiva LINIARA, potentialitatea SINELUI VISTRU din DIMENSIUBEA a 12 a se afla intr-un viitor indepartat, dar din perspectiva eternului ACUM, SUNTETI DEJA FIINTE IMENSE, INTREGI, COMPLETE, care functioneaza in toate cele 12 DIMENSIUNI. Prin urmare sunteti deja capabili sa creati UNIVERSURILE despre care vorbim.
Dat fiind faptul ca sunteti suflete cantonate pe Pamant aflate in evolutie, SUPRASUFLETUL VOSTRU va parea sa comunuce cu voi intr-un mod asemanator cu cel in care comunica unul din ghizii voatri spirituali principali. Este posibil sa va simtiti ca si cum va aflati in legatura cu un membru de familie mai varstnic, sau cu o fiinta inteleapta, asemanatoare SINELUI VOSTRU MAI INALT.
SUPRASUFLETUL da nastere la 6 PERECHI de SUFLETE INDIVIDUALE - FLACARI GEMENE. In acelasi timp exista o PARTE-PARINTE a SUPRASUFLETULUI care ramane in DENSITATEA a 8 a.
Ati putea spune ca fiecare SUFLET INDIVIDUAL are acelaai SINE de DENSITATEA a 8 a. Aceate 12 SUFLETE sunt membre ale unui COMPLEX al unui GRUP de SUFLETE, cuniscut sub denumirea de SUPRASUFLET.
Cand se divid sufletele ?
Ce anume declanseaza diviziunea sufletului?
Aproape intotdeauna aceste decizii sunt luate in TARAMURILE MAI INALTE de catre SUPRAUFLETE si PARINTELE lor, MONADA. Atunci cand se stabileste ca MONADA a invatat tot ce era posibil sa invete din situatia sa curenta in relatie cu lumile mai dense si sunt dorite experiente noi, MONADA creeaza diviziuni care devin SUPRASUFLETE, pentru a experimenta mai complet TARAMURILE MAI DENSE.
Atunci cand un SUPRASUFLET doreste o experienta mai intima a LUMILOR MAI DENSE, el se divide in 6 perechi de suflete indivjduale de flacari gemene.
Imaginati-va ca aveti 12 perechi de brate in loc de 2. Daca ati vazut ZETITATILOR DIVERSELIR RELIGII, care au MAI MULTE BRATE, ar trebui sa fiti capabili sa viUalizati acest lucru.
Fiecare din aceste " brate" se acufunda acum intr-un aspect al obiectului care este explorat."
INTEGRAREA SUFLETULUI, SL RACHELE, Editura Proxima Mundi

duminică, 20 ianuarie 2019
Luna si marele ei mister - Melfior RA
Dupa o scurta meditatie am intrat in stare de relaxare. Dupa cateva clipe am fost condusa de Zen, ghidul meu astral spre Luna. El mi-a comunicat " Melfior Ra, trebuie sa afli ceva nou despre Luna. Am primit ordin sa te conduc pentru a afla ceea ce se doreste sa le comunici pamantenilor. Ai cunoscut si ai vazut cele ce se afla pe partea vazuta a Lunii.
Apoi ai cunoscut ce se afla si pe partea nevazuta a acesteia.. De acum e timpul sa afli MARELE MISTER AL LUNII. Vei fi condusa sa afli si sa cunosti ce se afla in interiorul Lunii. Vei vedea ce se pregateste pamantenilor si vei cunoaste cum vor decurge cele ce urmeaza sa se intample curand". Am ajuns in apropierea Lunii. Am ocolit-o de cateva ori prin miscare spiralata, Am ajuns apoi deasupra ei, dupa care pe un culoar energetic, am patruns in interiorul acesteia.
Nu mica ne-a fost mirarea cand am vazut in interiorul ei, o atmosfera locuibila celor aflati in trupuri materiale carnale. Era o atmosfera asemenatoare cu cea a Shambalei intra-terestre. Se gaseau acolo vegetatii de tot felul, un Soare lumina permanent, iar temperatura atmosferica era de 20-25 grade celsius. Temperatura si luminozitatea erau constante. Ceea ce vedeam si simteam acolo era fantastic.
Am remarcat faptul ca in interiorul Lunii se afla Terra in miniatura, numai ca aceasta nu avea o forma convexa, curbata in exterior, ci avea o forma concava, dar pe toata suprafata ei se vedea clar impartirea continentala. Se mai vedeau toate marile si si oceanele, muntii de pe Terra si toate campiile, chiar si desertul Sahara.Tot ce exista pe Terra ca relief exista si acolo.
Apoi am fost condusa pe fiecare continent in parte. Am strabatut si vazut "Pamantul" din interiorul Lunii, de la un capat la altul. Am vazut fiintele care se ocupa de tot ceea ce se afla acolo. Mi s-a transmis: "Mesagerule, transmite semenilor tai ca oamenii pamanteni vor veni sa locuiasca aici cand se va da semnalul".
M-am gandit imediat, oare cum se va ajunge aici. In gand am primit si raspunsul : "Priveste cum se va ajunge aici". Pe un alt ecran imens am vazut o multime de nave extraterestre, de OZN-uri care parca aspirau oamenii de pe Terra.
Acestia erau parca alesi, cautati pentru a fi absorbiti in mini-navele extraterestre, iar cand navele erau pline se intorceau pe Luna si apoi veneau iar aici....Am vazut o derulare DESAVARSITA a programului. Nici o armata terestra nu dispune de organizarea care era acolo.
Vedeam cum pamantenii erau adusi si condusi pe "continentul" de pe care proveneau pe Terra. Localitatile continentelor, orasele erau echivalente tarilor terestre, iar strazile oraselor erau echivalente cu orasele terestre. Aici erau adusi si colonizati noii veniti.
Cand ajungeau la destinatie li se facea instructajul pentru ca erau INTR-O LUME NOUA SI PE UN PAMANT NOU.
"Iata mesagerule, de mii de ani sunteti cercetati voi, fiintele umane terestre, dar si fauna si flora terestra, precum si cele patru elemente care intretin viata pe Pamant : pamant, apa, aer, foc. iata asadar de ce se munceste, pentru salvarea celor insemnati cu semnul Luminii.
Entitatea conducatoare a disparut de pe ecran. Pe un alt ecran am vazut apoi din nou cateva secvente. Cei veniti de pe Terra se prosternau, unii ingenuncheau, altii se inchinau prin semnul crucii, altii prin ridicarea mainilor, dar de fapt toti faceau acelasi lucru, Multumeau lui Dumnezeu pentru salvarea lor.
"Priveste Melfior Ra cum va arata Terra dupa ce vor fi adusi aici o parte din locuitorii ei". Iata ce am vazut:intreg pamantul era ca un imens cazan, parca fierbea, tot ce era in acel cazan se misca, nimic nu mai era stabil. Vedeam munti rasturnandu-se si faramitandu-se, vedeam ape inghitind uscatul, vedeam oameni si animale alergand bezmetici si ingroziti. Era mai mult ca in filmele de groaza ceea ce vedeam si ma ingrozea si pe mine.
Deodata au aparut navele OZN si au inceput sa aspire, parca sa culeaga de la o anumita distanta, pe cei insemnati. Vedeam clar semnul purtat de cei alesi pentru a fi salvati. Acestia erau insemnati cu semnul Luminii, adica erau foarte luminosi, erau inconjurati de o luminozitate alb-argintie, iar aparatele din interiorul navelor sesizau aceasta de la mare distanta....
"Iata pentru ce s-a pregatit transferul si transportul celor insemnati cu semnul Luminii, celor alesi sa duca mai departe faclia evolutiei spirituale dintr-un ciclu cosmic in altul. Acum priveste ce va fi dupa MAREA SCHIMBARE.
Am privit din nou ecranul. Vedeam Terra . Acum totul era in nemiscare, in liniste, ca dupa potop. Pamantul, solul, era foarte moale, inca mlastinos, de pe inaltimi aparusera pete de verdeata. Era soare si o lumina blanda. Era tacere si pace. Nici o fiinta nu se vedea pe Pamant. Apoi deodata mii si mii de OZN-uri au aparut in atmosfera terestra, apoi se opreau spre locurile inverzite de pe inaltimi unde debarcau pe cei care fusesera absorbiti cu mult timp in urma.
Acum erau adusi inapoi cei ce fusesera gazduiti in interiorul Lunii. Toti cei readusi pe Terra aveau aproximativ aceeasi varsta, in jur de 30 de ani. " Corpurile lor au fost regenerate. Aceasta va fi infatisarea si varsta viitorilor pamanteni.
Multe s-au schimbat in structura lor. Asa vor arata pamantenii de acum inainte, indiferent de varsta trupului. Multe schimbari s-au produs si acestea levor mosteni si urmasii lor si urmasii urmasilor lor. dar toate spre bine si Lumina.
Iata ca se pun bazele unui noi ciclu cosmic si unei noi civilizatii pe PLANETA ALBASTRA., care s-a numit candva Terra. Toate acestea s-au intamplat si se vor mai intampla daca viitoarea omenire va repeta greselile vechilor civilizatii. Acum Creatorul a luat inca o masura de precautie anihiland obiectul decaderii umane si multe rele nu se vor mai cunoaste. Continuitatea vietii pe aceasta planeta va avea alte premise. Pamantul e NOU si Omul e NOU, precum noi vor fi si cele ce se vor ivi in acest spatiu.
Toate cele vazute mi-au lasat un gust amar in suflet si o imensa durere in suflet pentru cei ce vor sfarsi in mod groaznic, dar cum dupa noapte vine zi si dupa aceasta curatire generala a Pamantului se anunta vreme buna intrucat pacea, Adevarul si Lumina vor triumfa pe aceasta minunata Planeta. Ferice de cei luminosi si insemnati cu semnul Luminii."Melfior Ra, calator pe o raza https://melfiorra.ro/
"Dedic aceasta carte tuturor celor care, de-a lungul timpurilor si-au jertfit viata pe altarul CUNOASTERII si al ADEVARULUI" MELFIOR RA
"MELFIOR RA este o adevarat celebritate in domeniul parapsihologiei, cu o complexa personalitate, avand capacitati extrasenzoriale de exceptie, capacitati de clarviziune si puterea de a calatori in astral cu o usurinta uimitoare, se inscrie astfel in randul adevaratilor Maestrii. In desele noastre calatorii astrale, am avut prilejul si bucuria de a o insoti in locuri si dimensiuni despre care doar Ea a avut curajul si puterea sa le marturiseasca publicului larg in lucrarile sale, unde momentele si faptele petrecute in astral au fost redate cu acuratete si o precizie demne de munca unui Inalt Spirit." Dr. Teodor Vasile
sâmbătă, 19 ianuarie 2019
Iubirea femeii
Dacă nu ar fi femeia lângă bărbat, el ar deveni un fel de mic monstruleț
egoist, închis, rapac. Atâta timp cât ea trăiește cu el, îl va îndemna
mereu la deschidere.
Bărbatul este foarte vulnerabil la deschidere. Preferă închistarea în propria suferință lăuntrică fără să o facă cunoscută în fața nimănui. Îi e frică să se deschidă, iar fără o femeie e aproape imposibil să o facă singur. Și totuși, chiar lângă ea, arareori o face sau chiar niciodată. Se deschide puțin, testează reacțiile ei și apoi vede el dacă o mai face sau nu.
Ea vrea deschiderea lui pentru că într-o inimă închisă, ea nu poate pătrunde. Și atunci, acea energie din el însuși numită "iubire", stagnează. Dar nu numai că stagnează, ci chiar se alterează și se transformă în frică. Atunci el devine și mai temător, și mai defensiv, și mai conflictual.
Ori invers, adică și mai agresiv, și mai rece, și mai indiferent. Bărbatul ramolit psihic este cel în a cărui inimă nu mai strălucește iubirea, ci doar frica. De asta el are nevoie de femeie. Altfel, nu se poate deschide și nu poate lăsa energia iubirii să curgă și să fie vie.
Asta nu se poate face decât de la om la om, de la suflet la suflet. Iar fără iubirea vie care curge prin tine, devii un fel de mort-viu. Sufli suflare de viață, dar pe dinăuntru ești gol, gol, gol. Nu poți fi în două bărci în același timp. Ori ești în iubire, iar atunci ești bine și totul strălucește în tine și în afara ta. Ori ești în frică, ți-e rău și totul e doar pustiu în jurul tău!

Despre detasare
Bucurie și conștientizare. De la Sara Nephesh citire :
Detașarea.
Căutăm în disperare să ajungem aidoma marilor guru spiritualiști despre care am auzit că ar stăpâni la perfecție arta detașării. Arta aceea prin care omul scapă de sub imperiul senzațiilor, emoțiilor, sentimentelor de tot felul și rămâne într-o stare de constantă, lină observare, fără să-i tresară nici minte, nici inimă ... ca și cum și-ar induce o semi-paralizie a tuturor organelor de simț și ar vegeta în amorțeală. Cei elevați spiritual pot să se stăpânească în așa măsură încât să își încetinească și funcționarea unor organe..
Dar aș vrea să înțelegem acum...detașarea de emoții. Venim aici pe pământ de undeva. Nu suntem iscați din nimic. Nimic nu provine din nimic.Totul are o cauză. Acolo de unde venim e totul liniar. Nu existăm cu trup ori minte, suntem acel "ceva" care se află într-o liniară stare de...detașare.
Cum vine asta? Unii spun că dincolo este un mare ocean de "iubire". Alt cuvânt mai potrivit nu s-a găsit. O stare perpetuă. O nonexistență în ceva ce nu cunoaște schimbare. Decât dacă vine în trup.
Să cunoască opusul detașării si stării unice. Să cunoască tumultul unor trăiri generatoare de emoții, senzații, sentimente amestecate, diverse, fluctuante, în continuă schimbare și diversificare.
Ne temem că suntem defecți fiindcă simțim furie, supărare, revoltă, teamă...vrem să ne scapăm de toate trăirile "negative" și să devenim observatori detașați. Vrem să oprim de fapt ceea ce am dorit să facem venind aici.
Omul trăiește o complexitate de sentimente și emoții. Nu e doar animat de iubire si exaltare mistică. E uneori temător, nervos, mânios, vesel, euforic...toate se succed în intensități diferite. E "paletarul" vieții. E motivul pentru care ne-am "tras" haină de trup.
Nu mai căutați să deveniți ceea ce oricum, inevitabil, veți ajunge când timpul alocat călătoriei aici se va fi expirat. Călătoria în materie este destinată să aibă de toate: agonie și extaz și tot ce e cuprins între. Asta înseamnă că...de fapt..unicul scop al vieții e să savurați întreg parcursul călătoriei, nimic mai mult. Asigurați-vă un trup sănătos, struniți din când în când mintea mult prea gălăgioasă, dați frâu liber sentimentelor de bucurie, infuriați-vă când trebuie să iasă din voi surplus de energie, fără să provocați distrugeri altora...iubiți dacă va vine și nu aveți mustrări de conștiință ori semtimente de vină pentru că...sunteți vii și plini de viață!
Călătoria e scurtă. Habar nu avem când am ajuns la final. De aceea...enjoy the ride, no matter how long it takes!

Invocatia folosirii " Flacarii Violet "
Flacără Violet a Transmutării și
Conectivității, invoc prezența, energia și divina ta intervenție. Te rog să fii
cu mine acum, să lucrezi cu toate aspectele ființei mele și cu întregul meu
câmp de energie. Primesc cu recunoștință curățarea ta, purificarea și transformarea
energiei pentru a aduce o eliberare a ființei mele și o eliberare de tot ceea
ce mă limitează acum. Îmi deschid cu recunoștință energia pentru a experimenta
natura conectivă a ființei tale pentru a mă aduce într-o mai mare aliniere cu
Tot Ceea Ce Creatorul Este în mine și în jurul meu. Sunt pregătit/ă să co-creez
împreună cu tine refacerea corpului meu, a sănătății și vitalității mele astfel
încât să pot experimenta viața în deplinătatea ei cu o profundă pace și
bucurie.
Flacără Violet a Transmutării și
a Conectivității, în timp ce lucrezi cu energia mea, te rog să cureți și să
îndepărtezi toate manifestările, mici sau mari, ale bolii, afecțiunile,
cancerul și energiile asemănătoare din corpul meu fizic, corpul meu eteric,
corpul meu emoțional, corpul meu mental, corpul meu spiritual și din întregul
meu câmp auric.
Flacără Violet a Transmutării și
a Conectivității, te rog curăță și eliberează din corpul meu fizic, corpul
eteric, corpul emoțional, corpul mental, corpul spiritual, întregul meu câmp
auric și chakre tot ceea ce îmi provoacă durere, răni, răniri și suferință sau
s-a manifestat sub această formă în viața mea.
Flacără Violet a Transmutării și
a Conectivității, te rog să lucrezi în mod special cu celulele mele pentru a
elimina toată energia separării și a aduce în locul ei unimea și iubirea
Creatorului, astfel încât acestea să se manifeste pe deplin în ființa mea.
Flacără Violet a Transmutării și
a Conectivității, te rog să cureți și să purifici întreaga mea linie genetică
și să ancorezi energia unimii și a iubirii Creatorului, astfel încât aceasta să
poată pătrunde acum în ființa mea.
Flacără Violet a Transmutării și
a Conectivității, te rog să cureți, să purifici, să rezolvi și să eliberezi
toată frica și cauzele fricii care sunt prezente acum în ființa mea. Ajută-mă
prin conectarea mea cu tine și cu Creatorul să văd dincolo de iluzia fricii, să
trăiesc în schimb în echilibru și pace.
Flacără Violet a Transmutării și
a Conectivității, te rog să cureți și să purifici marea ființă expansivă care
eu sunt, toate legăturile mele cu Creatorul și cu tot ceea ce Creatorul este.
Fie ca natura mea expansivă să fie eliberare și iubire pură.
Flacără Violet a Transmutării și
a Conectivității, te rog să cureți și să purifici tot ceea mi-a fost dat de
către mama și tatăl meu spiritual, energetic și materializat, precum și toate
gândurile, emoțiile, lecțiile de creștere și percepțiile. Fie să primesc și să
împământez în ființa mea tot ceea ce-mi susține și ajută împlinirea în această
viață. Fie să eliberez tot ceea ce mă limitează și îmi stânjenește ființa și
existența pe Pământ. Primesc cu recunoștință iubirea și acceptarea mamei și
tatălui meu, fie că îmi sunt vizibile sau nu în viața mea. Sunt plin/ă de
iubirea și abundența care este amplificată de energiile Mamei Divine și a
Tatălui Divin ale Creatorului.
Flacără Violet a Transmutării și
a Conectivității, te rog să cureți, să purifici și să-mi restaurezi capacitatea
de a mă iubi necondiționat pe mine însămi/însumi, precum și capacitatea de a fi
iubit/ă necondiționat. Mă recunosc pe mine însămi/însumi ca fiind iubirea
necondiționată a Creatorului; această iubire este prezentă în fiecare aspect al
corpului meu fizic și în întregul meu câmp auric.
Școala Sacră a lui OmNa
Extras din Atelierul Tehnici Avansate ale Lucrului cu Flacăra Violet
Dragi cititori ai acestui blog,
indiferent că ați lucrat sau nu cu Flacăra Violet a Transmutării și
Conectivității, vă încurajez din tot Sufletul să lucrați cu această Invocație
deoarece este extrem de puternică și are efecte pe care nici nu vi le puteți
imagina. Spunând asta vorbesc nu numai din experiența mea proprie, ci și din
relatările pe care le-am primit de la cei care au folosit-o și o folosesc. Munay!
Traducere Monica Poka
Despre perfectiune
"Totul
este perfect", spun unele invataturi spirituale. Cu toate acestea, in
fata provocarilor existentei, multi oameni se revolta cand aud asa ceva.
Si totusi, acea Perfectiune de care vorbesc invataturile spirituale nu este una care sa poata fi procesata si inteleasa de o minte orientata secvential. Perfectiunea vietii cuprinde timpul si nu este construita in el.
Cu alte cuvinte, timpul secvential cuprinde, din punct de vedere al mintii secventiale, multe experiente considerate imperfecte. Dar, cand timpul experientelor se consuma, prin salt de constiinta, in poza mai mare a realitatii, fiecare imperfectiune perceputa in timp (secvential) este Perfectiune perceputa in timp nelinear.
Perfectiunea este prezenta in (im)perfectiune. Perfectiunea genereaza timp, in vreme ce (im) perfectiunea este desenata in timp.

Spirala evolutiei noastre - Alina Mihai si Nassim Haramein
The Earth doesn't simply "circle" the sun, it and all the planets create a helical path as the sun moves through the galaxy... (the sun spirals too, but it is much too gradual a spiral to perceive at this scale).Nassim Haramein
Spirala evolutiei noastre - Punctul de Intoarcere cu Alina Mihai
http://alinamihai.ro/?p=31567&cn-reloaded=1
Despre " Trezire "
Daca acel om refuza Schimbarea, se agata de Vechi si nu se trezeste, in ciuda semnelor pe care le primeste, atunci i se vor pune in cale situatii dificile, obstacole mari, iar dupa ce se loveste cu capul de zid de cateva ori, el va intelege ca nu mai este cazul sa opuna rezistenta, ci e necesar sa capituleze si sa curga cu fluxul vietii, acolo unde este ghidat – sa urmeze Planul divin.
Astfel de oameni vor avea parte de situatii dificile/crize iar si iar, pana cand vor deschide ochii. Daca sufletul lor a ales Ascensiunea, ei vor fi treziti, indiferent cat de dur va fi nevoie sa intervina Divinitatea. Universul se asigura ca ei se trezesc, atunci cand vine momentul.
Si in general, in asemenea momente dure, Divinitatea le pune in apropiere si o persoana care sa fie un fel de inger pentru ei, un “salvamar” care sa-i ajute sa iasa la suprafata din acele ape tulburi in care cei recent treziti simt ca se ineaca. (Rick Jewers) via Mihaela Dan
Cand sari linii temporale
Faptul de a sări linii temporale se referă la mutarea conștiinței de la o serie de posibilități la alta. Dacă te afli într-o linie temporală și nu ești mulțumit de modul în care se petrec lucrurile, atunci te poți muta în alta, în care visele tale își pot găsi împlinirea.
Asta se datorează faptului că viața se folosește de toate posibilitățile. Pur și simplu, are loc fiecare versiune a unui eveniment.
Opțiunea pe care nu ai ales-o în această linie de timp se petrece în alta. Ființa eternă, fără formă și limite care este sufletul nu cunoaște limite pământene. Sinele spiritual este foarte priceput în arta multilocației. Asta înseamnă că exiști simultan în multiple linii de timp.
Pentru partea
liniară a creierului, această informație poate fi copleșitoare. Însă
sufletul există în afara timpului și spațiului. Conștiința extinsă poate
vedea toate posibilitățile din toate direcțiile timpului.
Care este scopul acestui lucru?
Sufletul etern are nevoie de lucruri noi, împreună cu oportunitățile de a învăța și de a crea. Natura restrictivă a liniilor de timp liniare prezintă o minunată încercare. Adevărul este că timpul este artificial. Toate lucrurile se întâmplă simultan. În dimensiunea a 3-a, noi alegem să le experimentăm într-o manieră secvențială, liniară.
Este ca și cum am umbla printr-un labirint legați la ochi.
Pe măsură ce experiența noastră în dimensiunea a 3-a se diminuează, conștiința noastră se trezește la existența unor creații paralele, simultane.
Oamenii care umblă legați la ochi prin labirintul vieții vor putea să vadă în curând. Acest lucru ne va ajuta să rezolvăm puzzle-ul mai repede și să avansăm în alte dimensiuni ale Creației. Parte din procesul nostru de trezire este să ne reamintim cum să accesăm linii de timp paralele.
Exemple de moduri în care se sar liniile temporale
Astfel de exemple pot fi văzute în relațiile interpersonale, cât și în lume. Ați experimentat vreodată o ceartă sau o neînțelegere cu cineva, doar pentru ca totul să se schimbe în favoarea voastră în mijlocul conversației? Este posibil să fi schimbat linia de timp pentru a ajunge la o înțelegere.
Ți se întâmplă ca uneori versiunea ta asupra unor evenimente trecute să difere, uneori complet, de cea a prietenilor sau a partenerului? De multe ori punem aceste descrepanțe pe seama memoriei slabe, însă există posibilitatea să îți amintești evenimente dintr-o altă linie temporală.
Ne mutăm pe o altă linie temporală și în masă, datorită conștiinței colective. Priviți doar la evenimente prezise care nu au mai avut loc.
Atunci când suntem pasionați în legătură cu o schimbare pe care vrem să o facem, în bine sau în rău, trecem într-o line temporală paralelă. Cu cât dorința de schimbare este mai mare, cu atât mai mare este și saltul.
Avantajele practicii spirituale sunt evidente.
Manifestarea simplificată
Dacă ești ca majoritatea oamenilor, probabil că ai avut dificutăți în a stăpâni arta manifestării. Acum, în loc să îți creezi scopul de la zero, te poți alinia cu o linie temporală în care scopul tău este pe deplin manifestat. Acest fapt necesotă mult mai puțin timp, efort și energie. Odată cu subțierea vălului, începem să reîncorporăm multe dintre abilitățile noastre uitate.
Acesta nu este un lucru nou
Știi că de fapt, în tot acest timp, ai sărit linii temporale? Singura diferență este că începem să fim din ce în ce mai conștienți de adevăr. Singurul lucru pe care trebuie să îl înveți este cum să sari linii temporale atunci când îți dorești.
Cum să sari linii temporale în mod conștient
Mai întâi, asumă-ți puterea. Trebuie să ceri înapoi această abilitate, recunoscând că într-adevăr este posibilă.
Următorul pas este să-ți dai seama că totul este făcut din energie. Acea energie are o anumită vibrație. Gândurile, sentimetele, cuvintele, acțiunile și ceea ce creezi trebuie să se potrivească în frecvență cu dorința ta. Fiecare parte din tine trebuie să fie concentrată pe intenția ta.
De îndată ce vibrația ți se schimbă, te vei muta pe o altă linie temporală în mod automat.
Dacă îți place ceea ce experimentezi în noua linie temporală, menține-ți vibrația, continuând să simți emoțiile care te-au aliniat cu dorința ta.
Pentru a schimba linia temporală, schimbă-ți gândurile, cuvintele, sentimentele și acțiunile pentru a te alinia noului scop.
Probabil că vei avea nevoie de mai multe încercări pentru a reuși, dar odată ce ai experimentat succesul, vei fi motivat să încerci din nou. La final, această practică va deveni o a doua natură.
Sărituri fericite!
Sursă: http://howtoexitthematrix.com/…/what-you-should-know-when-…/
Traducere: Dayanara

Maestrul Kuthumi despre animale si plante din perspectiva spirituala
Eu sunt Maestrul Kuthumi si va salut prin cuvintele OMAR TA SATT.
Profit de aceasta oportunitate pentru a-mi transmite mesajul prin
Sangitar. Kuthumi a fost ales sa va vorbeasca despre taramul animalelor
si despre lumea plantelor. Cand Sangitar m-a intrebat ce intereseaza
umanitatea in dualitate, ce ar dori sa stie despre animale si despre
plante, m-am grabit catre Consiliul Inteleptilor, caci noi nu am fi
putut raspunde la toate intrebarile de dincolo de voal. Doresc sa
raspund la cele mai importante subiecte, intrebarile arzatoare ale
sufletului vostru.
Vom incepe prin a imparti animalele in doua categorii.
Prima categorie o formeaza fiintele care sunt ingeri in corpuri de animale. Ele sunt balenele si delfinii, care au o sarcina speciala si diferita fata de celelalte animale de pe Pamant. Delfinii si balenele sunt entitati ingeri care au venit pe planeta si care traiesc in oceane. Ele nu pot fi influentate de catre energia lui Lucifer. Ele au o vibratie inalta si lucreaza pe reteaua Pamantului unde sunt venite pentru a ajuta fiintele umane cu iubirea lor. Ele o imbogatesc pe Lady Gaia si fiintele umane cu energia lor.
A doua categorie care a venit pe planeta o formeaza animalele pentru Lady Gaia, pentru a o ajuta in procesul ei de inaltare.
Exista categoria animalelor care au venit pe Pamant pentru a servi ca hrana pentru altii.
Mai sunt animalele care au venit pe planeta si care se numesc animale de casa.
Cu acestea as dori sa incep.
Prima intrebare pe care a pus-o Sangitar este daca toate animalele se re-incarneaza. Raspunsul este NU. DOAR ANIMALELE DE CASA SE INCARNEAZA. Aceasta, pentru ca ele sunt in serviciul fiintelor umane. Ele ajuta la cresterea frecvenei fiintelor umane, prin iubirea lor neconditionata. Multe fiinte umane au animale de casa si multe fiinte umane simt aceasta iubire neconditionata din partea animalelor lor de companie. Prin aceasta vibratie valurita intre fiinta umana si animale, o energie speciala se poate inalta care face posibil ca fiintele umane sa se deschida pentru alte energii inalte.
Aceste animale de casa sunt aici pentru a servi fiintele umane prin iubire pe care o ofera si pentru a le acompania. Pentru multe fiinte umane este o drama cand astfel de animale le parasesc. Intotdeauna cand un astfel de animal se reantoarce Acasa si paraseste planeta (moare), o face dintr-un anumit motiv si la timpul potrivit, util stapanului sau. Chiar daca acest lucru este dificil de acceptat de catre voi, trebuie sa stiti ca in acel moment special veti face un pas spre inaltarea voastra.
Din acest motiv, puteti simti energiile si sentimentele de tristete. Multor fiinte umane le este greu sa permita sentimentelor de tristete sa se manifeste dar cand un animal de casa care a fost iubit, pleaca, ii va fi mai usor acelei fiinte umane sa dea frau liber sentimetelor de tristete. Este ca si cum un nod s-ar fi desfacut si din tristete se formeaza o energie a unei iubiri speciale care se imprastie prin sufletul vostru si va inalta spiritual.
Sufletul animalului de casa va iubeste atat de mult incat se va incarna imediat cum ati depasit perioada de tristete. Exista o tranzitie speciala intre suflet si voi. Ceea ce va spune Kuthumi acum veti accepta mai greu: cand ati pierdut (prin moartea corpului fizic n. m.) un animal de casa si va luati un altul, atunci, in mod sigur acest nou animal poatra sufletui celui pierdut.
Nu trebuie neaparat sa fie acelasi fel de animal. Poate ca a fost un mic soarece inainte iar acum ar putea fi un caine, sau un magar, chiar si un elefant ; nu conteaza ce corp si-a ales sufletul. Sufletul va fi cel care a fost prezent in animalul precedent. Asta are loc printr-un anumit tranzit al universului care este anume programat pentru asa ceva. Exista mult mai mult in univers decat va puteti vreodata imagina. Noi va trimitem tot ceea ce va serveste si ceea ce cereti.
Pentru a avea animale de casa, pentru a simti iubirea neconditionata a acestor animale este un proces foarte important, pentru voi ca si adult la fel ca si pentru copii. Ei sunt reprezentantii iubirii care va acompaniaza si care progreseaza cu fiecare reincarnare. Cand v-au servit traind langa voi, ei pot creste din punct de vedere energetic.
De aceea, dupa ascensiune, ei se vor afla langa voi ca reprezentanti ai iubirii. Totusi, animalele care se incarneaza pentru a servi ca hrana se incarneaza o singura data. Ele sunt de acord si vin pe Pamant pentru a fi mancate. Voi trebuie sa va imaginati asta. Dar chiar si acest lucru ele il fac cu o anumita iubire. Mereu sunt intrebat : este corect sa mancam animalele? Inainte de a va raspunde, Kuthumi ar dori sa-i binecuvanteze pe toti cei care nu consuma carne. Dar chiar si fiintele umane care au inclinatia de a se hrani cu carne nu trebuie sa se simta vinovate fata de aceste fiinte.
Este bine sa cunoasca exact de ce au venit aceste animale pe Pamant si cum se explica jertfa lor. Important pentru Kuthumi este felul in care un animal este sacrificat. Deasemenea, importante sunt si conditiile care li se ofera acestor animale pentru a creste se a se dezvolta. Cand consumati carne, onorati si respectati animalul care si-a lasat trupul sacrificat pentru ca voi sa-l mancati. Binecuvantati acea carne pentru ca s-a facut disponibila.
Binecuvantati aceasta moarte si tineti-va mainile deasupra carnii si spuneti o mica rugaciune. Atfel, faceti un lucru foarte bun. Daca animalele au trait in conditii mizere (spatii neadecvate, hrana putina si de proasta calitate, lipsa de iubire din partea celor cae le ingrijesc si sacrificarea fara in conditii de stres si chin, atunci in mod sigur o alergie se va ivi pe corpul fiintelor umane care le consuma carnea.
Produsele obtinute de la animale rau tratate (lacatele, lana, par etc) pot aduce anumite afectiuni celor care le utilizeaza. Exista o anumita energie in animale. Aceasta energie este in concordanta cu structura celulelor noastre doar atunci cand animalul este pastrat in iubire si tratament adecvat intr-un spatiu bun pentru el.
In civilizatia voastra sunt din ce in ce mai multe alergii si multe dintre ele sunt generate de acest lucru. Respectati si onorati fiecare fiinta vie de pe planeta !
Mai sunt animale care, ca si fiintele umane (chiar daca nu va place sa auziti asta), poarta energii joase. Sunt animale care sunt responsabile pentru pastrarea vibratiilor joase ale energiei. Ele sunt mentinatorii de boli. Iata doua exemple din aceasta categorie: tantarii si capusele. Dar si asta are un sens energetic. Din totdeauna, lumina alunga intunericul (energiile de frecvete joase).
Nu doar printre fiintele umane dar si in regnul animal se regasesc energii cu vibratie joasa, unde lumina patrunde foarte greu. Plantele, copacii, padurile isi aduc contributia la mentinerea respiratiei sanatoase a planetei. Si ele sunt fiinte vii si trebuie respectate si onorate. Plantele respira prana. Ele au o respiratie diferita si o alimenteaza pe Lady Gaia cu oxigen. Fara aceste plante, fara acesti copaci si paduri, Lady Gaia nu ar putea trai. Defrisarea padurilor reprezinta un proces extrem de daunator si dureros pentru Lady Gaia.
Este ca si cum voua vi s-ar fi fortat respiratia. Plantele si copacii sunt foarte sensibili si poarta o energie foarte inalta in interior. Este acelasi lucru ca si cu animalele. Cu cat le respectati mai mult, cu cat acceptati mai mult acest lucru in constiinta voastra, cu atat veti constientiza aceasta respiratie perceptibila a copacilor si a planetelor. Lady Gaia depinde de natura care-i asigura respiratia. Fara plante, Lady Gaia nu ar putea trai.
Dupa ascensiune, va aparea o varietate de plante mai marete si deosebite in universul planetei albastre, pentru ca voi aveti oceane atat de frumoase. Dar, dupa ascensiune, planeta se va putea numi si planeta verde, datorita marii varietati de plante, flori si animale care vor aparea si care vor aduce raiul pe pamant.
Asadar, este important sa onorati si sa respectati tot ce traieste pe aceasta planeta. In realitate totul este viu, totul este subiectul unei energii vii.
La intrebarea daca animalele vor mai fi mancate dupa ascensiune, Kuthumi raspunde tuturor ''NU''. Va fi o varietate de hrana pe care inca nu o cunoasteti. Nu va fi o pierdere pentru voi, in schimb veti realiza ca papilelele voastre gustative se vor bucura de alte lucruri. Chiar si lumina va v-a servi ca hrana.
Kuthumi ar dori sa revina la cei carora le place sa manance carne.
Sa nu va simtiti rau, dar poate incercati sa reduceti cantitatea si sa onorati carnea care sta in farfuria voastra. Exprimati-va recunostinta. Cea mai buna cale energetica pentru consumatorii de carne ar fi daca acea carne ar fi obtinuta de la un animal hranit si sacrificat de cel care o consuma. Dar stiu ca asa ceva nu este posibil.
Fiti atenti la felul in care animalele sunt pastrate, fiti atenti de unde primiti produsele. Puneti intrebari, faceti-va din asta o misiune, de a intreba daca animalul a murit in demnitate sau daca a fost supus la tortura in fermele de ingrasare artificiala.
Si aici in aceasta incapere sunt animale de casa. Kuthumi ar dori sa binecuvanteze acesti Reprezentanti ai iubirii. Ele sunt fiinte inalt-dezvoltate care iubesc fiintele umane. Intotdeauna tratati-va animalele de casa asa cum tratati pe Reprezentantii iubirii care sunt langa voi. Vorbiti cu animalele voastre de casa si nu considerati asta ca un timp pierdut fara rost. Cea mai buna cale de a face asta este daca trimiteti imagini sau anumite sunete. Ele inteleg mai multe decat credeti voi. Aratati-i animalului vostru cat de mult il iubiti si cat de mult il respectati.
Pasarile sunt, de asemenea, mentinatoarele de energie. Ele poarta anumite energii si le conecteaza. Multe tipuri de pasari sunt, de asemenea, inalt-dezvoltate si au o anumita sarcina. Ele sunt puternic conectate cu elementele. Cand mergeti in liniste in natura, realizati ca ele canta cantecele Realitatii Divine.
Majoritatea pasarilor sunt conectate puternic cu spiritele naturii, cu spiridusii.
Kuthumi va priveste corpurile de lumina acum. Ele sunt atat de minunate. O stralucire vine si intra in fiinta si este o mare fericire ca v-ati adunat aici caci voi sunteti mentinatorii de lumina. Voi sunteti vestitorii, mesagerii lui Dumnezeu.
Dragii mei lucratori in lumina, dragii mei, eu va iubesc atat de mult. Intreaga mea structura de lumina este AN`ANASHA. (nemasurata).

Eliberarile
Eliberarile - Dumitru Ioan Branc
Eliberarile...
Eliberez toată agresivitatea şi autoagresivitatea.
Eliberez toată trufia, aroganţa, sfidarea, furia, frustrarea şi rutina.
Eliberez toată neiubirea, nelumina, nearmonia, neiertarea, necredinţa, falsitatea, amânarea, egoismul.
Eliberez toate cauzele sărăciei: frică, ruşine, vinovăţie şi energii datorate şi toate jurămintele de sărăcie de la facere până ACUM..
Eliberez toată agitaţia, grijile, temerile, sperieturile, spaimele, graba, stresul, controlul, judecăţile de sine şi ale semenilor şi alergiile.
Eliberez toată persecuţia, perversitatea, prostituţia de orice fel, promiscuitatea, iluziile minţii, iluziile timpului care ucide.
Eliberez toate conflictele, luptele, cruzimea, tortura, abuzurile, protestle, violul, ura, certurile, teroarea, mânia, supărările, tirania.
Eliberez toată corupţia, mita, batjocura, haosul, dispreţul, vandalismul, minciunile, demagogia, bârfele, abuzul, excesele.
Eliberez toate stările de inferioritate, de victimă, de zădărnicie, de nelinişte, de abandon, de ratare, starea că nu sunt bun de nimic, că nu fac faţă vieţii, de slugă, de neputinţă, umilinţă, înveninare şi ranchiună.
Eliberez toată dualitatea, traume, răni, regrete, manipulare, laşitate, trădare, timiditate, emoţii, datorii, neîmpliniri de orice fel, suferinţă, durere tristeţe şi compromisuri.
Eliberez toată hoţia, laşitatea, lăcomia, zgârcenia, credinţe vechi, nemernicia, superstiţii, prejudecăţi, încătuşare, superficialitate, îngâmfare, răutate, mofturi,linguşire, măşti, prefăcătorii, căinţă, vicii din toate punctele de vedere, depresie şi atacuri de panică.
Eliberez toate blestemele, făcăturile, legăturile, magiile, vrăjile, farmecele, agresiunile de orice fel, gândurile negre, înjurăturile, toate energiile malefice şi entităţile malefice, toţi demonii, vulgaritatea.
Eliberez toată negativitatea din mine de la Facere până acum şi tot ce mă opreşte să fiu unime în lumină, sferă liberă.
Eliberez starea de a fi ocupat şi tot ce mă opreşte să-mi folosesc la maximum toate capacităţile şi capabilităţile pe care le am în această viaţă din toate punctele de vedere.
Eliberez toate cauzele care mă opresc să-mi folosesc la maximum toate harurile şi darurile divine hărăzite mie pentru această viaţă!
Eliberez toate dezechilibrele din mine şi în special cele dintre energiile masculine şi feminine.
Eliberez toate cauzele care mă opresc să fiu eu însumi, să fiu autentic şi să-mi asum responsabilitatea totală pentru mine.
Eliberez toate programele de autodistrugere, de invadare, dirijare, bruiaj şi control al creierului, de hipnoză, de incitare la autodistrugere şi sinucidere, toate programele de depresie şi atacuri de panică, psihoze şi angoase, indiferent cum au fost produse sau induse de către oricine şi în orice scopuri.
Eliberez toate cauzele arestărilor, infracţiunilor, contravenţiilor şi tot ce mă determină să încalc legile pământeşti, morale, ale universului şi cele spirituale, cu ştiinţă sau fără ştiinţă, cu voie sau fără voie.
Eliberez toată nelibertatea, încătuşarea, îndoielile, reaua-voinţă, nesimţirea, încăpăţânarea, şmecheria, violenţa, nesiguranţa, suspiciunile, energiile reziduale şi meteodependenţa.
Eliberez toate cauzele prin care atrag radiaţii, de orice natură ar fi ele, prin antene GSM, telefoane mobile, computere, aparatură electrocasnică, radiaţii chimice, biologice şi altele.
Eliberez efectele negative ale radiaţiilor şi toată agresiunea asupra vieţii, a oamenilor, a solului, a apelor, a aerului, a vegetaţiei, a animalelor, sub orice formă, inclusiv prin substanţe chimice toxice.
Eliberez toate cauzele care determină sacrificarea mieilor, animalelor în masă şi individual şi toate efectele negative cauzate de sacrificarea animalelor, precum şi carmele şi energiile produse.
Eliberez toate cauzele care mă opresc să trec din stadiul de animal care se hrăneşte cu alte animale.
Eliberez toate cauzele prin care brutalizez animalele, le sacrific, le consum.
Eliberez toată înşelătoria, falsurile, escrocheriile, cămătăria şi discriminarea.
Eliberez toate abuzurile care mi se fac prin taxe, impozite, preţuri, deprecierea monedei naţionale şi toate cauzele abuzurilor conştiente şi inconştiente.
Eliberez toate cauzele care duc la scăderea nivelulu de trai, umilinţe, dispreţ, desconsiderare, sărăcire, disperare, şovinism.
Eliberez toată dezordinea, delăsarea, lenea, nechibzuinţa, fărădelegea, necredinţa, jaful.
Eliberez toate cauzele care mă determină să pun intersul personal înaintea celui divin.
Eliberez toate cauzele dezbinării şi a efectelor ei în toate relaţiile mele.
Eliberez toată nepriceperea, lipsa de iniţiativă, de prosperitate, de performanţe.
Eliberez toate cauzele care mă opresc să devin un exemplu demn de urmat pentru întreaga umanitate din toate punctele de vedere.
Eliberez toate cauzele care mă opresc să conştientizez toată cunoaşterea de la Facere până Acum.
Eliberez toate cauzele care mă opresc să fiu stăpân în manifestare a energiilor şi materiei.
Eliberez toate cauzele care mă opresc să am conştientizare totală de sine.
Eliberez toate cauzele care mă opresc să am neclintire în nemurire şi nemurire în neclintire.
Eliberez toate cauzele care mă opresc să mă împac cu mine însumi şi să fac ascultare totală de Divinitate.
Eliberez toate cauzele care mă opresc să TAC şi Dumnezeu să vorbească prin mine.
Eliberez toate cauzele care mă opresc să ajung înger uman, maestru înălţat de dimensiunea 5D.
Eliberez toate bolile şi toate handicapurile din mine.
Eliberez toate energiile înţepenite din mine.
Eliberez toate energiile de care nu mai am nevoie în această viaţă şi toate regretele trecutului.
Eliberez toate blocajele energetice din mine.
Eliberez toate regretele trecutului.
Eliberez toate carmele, de la Facere şi până acum. Acum se încheie ciclul carmic, nimic nu mai am de plătit, indiferent câte vieţi mai vin aici, pe Pământ, absolut, dar absolut nimic, niciodată nu mai am nimic de plătit.
Eliberez toate suferinţele şi toate durerile, tristeţea şi toate legăturile până la al şaptelea neam.
Eliberez toate fricile din mine: frica de viitor, frica de sărăcie, frica de critică, frica de boală, frica de moarte, frica de pierderea fiinţei iubite, frica de înălţime, frica de întuneric, frica de fenomenele naturii: de ploaie, fulger, trăznet, tunet, frica de apă, frica de înec, frica de semenii noştri, de oamenii, de public, de aglomeraţie, frica de a fi prădat, furat, frica de agresiune, frica de animale, frica de organele de control, frica de autorităţi, frica de singurătate, frica de bătrâneţe, frica de examene, frica să nu pot duce la îndeplinire sarcinile pe care le am în această viaţă, frica de adversari, frica de duşmani, frica că nu mă ridic la pretenţiile partenerului meu din toate punctele de vedere, frica că nu sunt, nu fac şi nu am ceea ce ar trebui, frica de zădărnicie, frica de energiile malefice, frica de superstiţii, frica de blesteme şi vrăji, frica de morţi, frica de spirite, frica de cimitire, frica de a avea iniţiative, frica de nou, frica de singurătate, de neputinţă şi sărăcie la bătrâneţe, frica de examene ale vieţii, frica de întâlniri, frica că nu sunt suficient de bun, suficient de înalt, frica de a-mi satisface partenerul din toate punctele de vedere, frica de pierdere, frica de soţ sau soţie, frica de puşcărie, frica că nu fac faţă concurenţei, frica de cutremure, inundaţii, grindină, secetă, vânturi puternice, furtuni, tornade, frica de calculator şi de toate aparatele electrice.
Eliberez toate emoţiile şi toate blocajele emoţionale, superstiţii şi prejudecăţi.
Eliberez toate rănile trecute şi prezente.
Eliberez toate angoasele, reziduurile, îndoielile, încăpăţânarea şi insuccesele.
Eliberez toate reziduurile.
Elibera toate îndoielile.
Eliberez toată încăpăţânarea.
Eliberez te orgoliile, toate lipsurile, toate blocajele.
Eliberez toate energiile înţepenite din mine, din toate părţile corpului meu, din cap, din creier, din dinţi, din ochi, din urechi, din gât, din toate organele interne, din membrele superioare şi inferioare, din piele şi din toate celulele corpului meu.
Eliberez toate stările: de inferioritate, de victimă, de slugărnicie şi servilism, de hipnoză, de sărăcie, de neputinţă, de dependenţă.
Eliberez toate energiile malefice, toate răutăţile din mine şi toate ataşamentele.
Eliberez toate blocajele care mă opresc să am credinţă în Divinitate, să am credinţă în mine, în tot ceea ce am de împlinit, ca şi cum s-ar fi împlinit deja.
Eliberez toate promisiunile, toate făgăduielile, toate jurămintele şi toate legămintele, toate obligaţiile, toate sarcinile şi toate angajamentele, indiferent cum s-au făcut de la Facere până acum, cu voie sau fără voie, prin constrângere, conştient sau inconştient, sub formă scrisă sau verbală, oficial sau neoficial şi din toate punctele de vedere de la Facere până ACUM pentru a fi cu adevărat LIBER şi INDEPENDENT, adică LIBERTATE MAXIMĂ ABSOLUTĂ ÎN VID TOTAL, ACUM ŞI AICI..
Eliberez toate înşelăciunile, toate minciunile, toate umilinţele.
Eliberez toată gelozia şi toată invidia, toate nereuşitele şi toate dezechilibrele.
Eliberez toată prostituţia din mine şi toate fanteziile sexuale.
Eliberez energiile distructive, demolatoare şi devastatoare ale lui Azura Tamu şi din toate punctele de vedere.
Eliberez toată încătuşarea şi tot zbuciumul.
Eliberez toate blocajele pentru ca să mă împac cu mine însumi şi cu corpul meu, cu divinitatea şi umanitatea.
Eliberez toate blocajele pentru a-mi activa total creierul şi ADN-ul şi a-mi creşte la maximum imunitatea.
Eliberez toate Seminţele Destinului şi toate nepotrivirile.
Eliberez toate reţelele energetice vechi din viaţa mea.
Eliberez toate blocajele pentru ca să permit corpului meu fizic să se elibereze total, din toate punctele de vedere. Eliberez toate blocajele pentru a deveni o fiinţă liberă şi independentă, armonioasă şi echilibrată, să trăiesc în bucurie, fericire şi abundenţă, în demnitate şi prestanţă, în împlinire totală.
Eliberez toate relaţiile nepotrivite şi relaţiile nepotrivite din viaţa mea, cu soţul sau soţia, cu copiii, cu rudele, cu părinţii, cu şefii sau cu subalternii, cu toţi semenii mei.
Eliberez toate legăturile nepotrivite de la Facere până acum cu toţi pe care i-am cunoscut în această viaţă, chiar dacă sunt decedaţi.
Eliberez toate blocajele care mă opresc să-mi reclădesc, regenerez, întineresc şi înfloresc corpul fizic.
Eliberez toate obstacolele pentru a-mi accelera la maximum procesul de întinerire şi a-mi reduce la minimum procesul de îmbătrânire.
Eliberez toate obstacolele pentru a ajunge eu însumi – înger uman.
Eliberez toate obstacolele care mă blochează ca abundenţa financiară să intre în viaţa mea.
Eliberez toate obsesiile şi insatisfacţiile din viaţa mea.
Eliberez toată lipsa de ofensivă, de iniţiativă şi de acţiune.
Eliberez toată lenea, comoditatea, inacţiunea, toată lipsa de vlagă şi delăsarea.
Eliberez toate blocajele care mă opresc să am o mentalitate sigură, de învingător.
Eliberez toate blocajele pentru ca în viaţa mea să intre partenerul sau partenera cea mai potrivită din toate punctele de vedere.
Eliberez toate blocajele pentru a-mi dezlega căsătoria şi a-mi întemeia o familie.
Eliberez toate blocajele pentru a da naştere la copii, atâţia câţi îmi doresc.
Eliberez toate blocajele pentru a depune pe mine kilogramele care îmi lipsesc din greutatea corporală pentru a ajunge la greutatea normală, după vârstă şi înălţime.
Eliberez toate blocajele pentru a avea o talie de vis şi a fi frumoasă.
Eliberez toate blocajele pentru a trăi în lux, confort şi eleganţă, oriunde m-aş afla, în plăceri şi satisfacţii depline.
Eliberez toate blocajele pentru ca viaţa mea să fie o adevărată sărbătoare în fiecare clipă a vieţii mele, să trăiesc starea de iubire divină.
Eliberez toate blocajele pentru a fi SUVERAN, adică a avea independenţă totală, creaţie totală şi împuternicire totală.
Eliberez toate limitele din mine, toate comportamentele nedemne, din toate punctele de vedere.
Eliberez toată chelia şi toate cauzele pentru care mi-a căzut părul de pe cap.
Eliberez toată inconsecvenţa şi toate nepotrivirile din mine şi toate nelămuririle.
Eliberez toate tainele deţinute de mine care nu sunt în Şi din iubire de Dumnezeu.
Eliberez toată batjocura şi toate poverile şi greutăţile vieţii.
Eliberez toate blocajele care mă ţin, sub orice formă în energia veche.
Eliberez toată lăcomia, toate exagerările şi toată stinghereala.
Eliberez toată ticăloşia, toată nesimţirea, tot cinismul şi toată nevrednicia.
Eliberez toate reţinerile de toate felurile, toată lipsa de ofensivă, de iniţiativă şi de acţiune.
Eliberez toate tendinţele şi toate dorinţele de a consuma droguri sau alte substanţe asemănătoare.
Eliberez tot egoismul din mine şi toată duritatea şi toată nepăsarea faţă de mine, de viaţa mea, de familia mea, de comunitatea în care trăiesc, de glia străbună şi identitatea naţională.
Eliberez toată teama din mine, teamă că îmi pierd slujba şi nu o să am din ce să trăiesc, eu şi familia mea, teama de tot ce mă înconjoară.
Eliberez toată jena şi ruşinea şi reţinerile de a-i întreba pe cei care mă slujesc sau care îmi sunt angajaţi despre îndeplinirea sarcinilor pe care le au conform înţelegerilor făcute şi pentru care sunt plătiţi, precum şi jena, ruşinea şi reţinerile de a-i lua la întrebări pe cei a căror superior sunt, şi care îmi sunt subordonaţi şi pe care eu îi plătesc prin salarii şi alte drepturi, despre integritatea averii mele pe care ei o gestionează, pur şi simplu, eliberez toate blocajele care mă opresc, care mă blochează să-i iau la întrebări despre lipsurile din gestiune, despre neîndeplinirea sarcinilor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă.
Eliberez toate blocajele pentru ca job-ul meu să fie acelaşi cu misiunea mea aici şi acum pe Pământ.
Eliberez toate obiceiurile proaste şi comportamentele nedemne.
Eliberez toată lipsa de demnitate, de fermitate, de victorii, în fiecare situaţie din viaţă.
Eliberez toate kilogramele în plus pe care le am şi toate cauzele care au dus la acumularea acestora.
Eliberez toate incertitudinile, toată neîncrederea şi toată nesiguranţa, loialitate, vulnerabilitate.
Eliberez toată starea de boală închipuită, de ipohondrie.
Eliberez toate mofturile şi toată dezordinea şi indisciplina din viaţa mea.
Eliberez lipsa de scrupule, de blândeţe şi de tandreţe.
Eliberez toată plictiseala şi toată dezorientarea din mine.
Eliberez toate blocajele pentru a fi sănătos, armonizat, vindecat şi echilibrat din toate punctele de vedere.
Eliberez toate blocajele pentru a avea tărie, forţă şi putere inepuizabile şi integritate totală din toate punctele de vedere.
Eliberez toată scleroza şi lipsa de discernământ.
Eliberez toate blocajele minţii şi imposibilitatea de a memora, de a judeca, de a reţine tot ce am studiat şi de a reda.
Eliberez „boala vitezei” pe care o am în timpul conducerii autoturismului.
Eliberez lipsa de comunicare totală sau parţială, de atenţie şi conştientizare totală.
Eliberez toate dereglările pe care le am de orice natură ar fi ele, toate dezechilibrele.
Eliberez toată starea de agitaţie şi de nelinişte în care mă aflu şi toată nemernicia.
Eliberez toată teroarea şi toate energiile care mă terorizează, din toate punctele de vedere.
Eliberez toate afecţiunile pe care le am şi toate lipsurile şi inclusiv lipsa apetitului sexual.
Eliberez toate cauzele şi toate blocajele şi absolut tot ceea ce mă opreşte să fiu eu însumi, să permit binele cel mai înalt din toate punctele de vedere, să manifest în permanenţă EU SUNT CEEA CE SUNT, nu întreb pe nimeni şi nu cer nimănui nimic!Eliberarile - Dumitru Ioan Branc

Flacara Violet
Fiecare raza are o culoare, o frecventa si o calitate specifica a constiintei lui Dumnezeu. Raza Violeta este cunoscuta ca a saptea raza.
Cand o invocati in numele lui Dumnezeu, ea coboara ca o unda de energie spirituala si explodeaza in inima noastra intr-o flacara spirituala, ale carei calitati sunt compasiunea, iertarea, dreptatea, libertatea si transmutatia.
Saint Germain este stiut ca Stapanul celei de-a Saptea Raze. De fiecare data cand ii adresam rugaciuni, el ne aduce multe daruri ale Spiritului – bucuria lui, diplomatia si creativitatea. Cu inovatiile sale in domeniul stiintei, literaturii, religiei, guvernarii, filosofiei, educatiei, vindecarii, alchimiei si altele, ne poate fi o sursa de inspiratie.
Saint Germain a spus: “Folosirea flacarii violete mistuitoare este mai valoroasa pentru voi si pentru intreaga omenire decat toata avutia, tot aurul si toata nestematele planetei.”
Fiecare dintre noi are patru corpuri care sunt invelisurile sufletului:
(1) corpul fizic, care poate fi vazut si atins;
(2) corpul dorintelor sau astral, in care sunt continute emotiile; (3) corpul mental, care este mintea noastra constienta;
(4) corpul eteric sau al memoriei, care curpinde amintirile tuturor vietilor noastre trecute.
Flacara violeta lucreaza asupra acestor patru corpuri inferioare, modificandu-le frecventa de vibratie.
Flacara violeta transmuta toata negativitatea gazduita in oricare parte a corpurilor noastre spirituale si fizice.
Sunt incluse aici toate elementele negative, de la detestarea de sine pana la virusii fizici. Intrand in actiune, flacara violeta trece prin spatiile infundate dintre electroni si nuclee.
Ea indeparteaza aceste particule de substanta densa din corp si le dizolva.
Procesul acesta transmuta energia negativa in energie pozitiva si in reda puritatea initiala.
E.C.Prophet
Arhanghelul Zadkiel
A Saptea Raza – Raza Violet – Raza Libertatii
Arhanghelul Zadkiel deserveste cea de-a Saptea Raza, denumita si Raza Violet sau Raza Libertatii.
Arhanghelul Zadkiel va poate ajuta, daruindu-va Raza Libertatii, a Bucuriei, a Iertarii, a Justitiei si a Eliberarii. Invocind Raza Violet, puteti aduce toate aceste aspecte in viata voastra.
Folosind Raza Violet, puteti ajuta la eliberarea negativitatii si la aducerea libertatii, bucurindu-va astfel de viata si de toate oportunitatile ce se ivesc in calea voastra. Deasemeni puteti lucra la fel de bine, pe aspectul Iertarii.
De fiecare data cind il chemati pe Arhanghelul Zadkiel si Raza sa Violet, ajutati la aducerea schimbarilor in plan pamintean si ajutati la pregatirea pentru un viitor spiritual.
Cind il invocati pe Arhanghelul Zadkiel, spuneti tare sau in gind: „Arhanghel Zadkiel, invoc acum Raza Violet, pentru a ma elibera din negativitatea ce ma inconjoara in acest moment.” (Puteti sa specificati starea care va cauzeaza negativitatea si inabilitatea de a gasi Libertatea).
Puteti sa-l invocati pe Arhanghelul Zadkiel, pentru a va ajuta sa va eliberati de orice karma si sa aduceti entuziasm in viata voastra.
In mod aditional, puteti vizualiza o Raza de Lumina Violet, ce va invaluie de la cap si pina la picioare, si care va elibereaza de negativitatea si teama ce va infrineaza libertatea de a merge pe drumul pe care il considerati a fi cel corect. In momentul in care simtiti aceasta Raza de Lumina Violet, o puteti extinde catre ceilalti din jurul vostru, catre situatii ce au nevoie de aceasta Raza, si chiar catre intreaga omenire si planeta.
Arhanghelul Zadkiel si Raza de Lumina Violet, va ajuta sa va recastigati libertatea de care aveti nevoie pentru a va indeplini scopurile si ambitiile.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)