Maestrul Kuthumi despre animale si plante din perspectiva spirituala

Eu sunt Maestrul Kuthumi si va salut prin cuvintele OMAR TA SATT. Profit de aceasta oportunitate pentru a-mi transmite mesajul prin Sangitar. Kuthumi a fost ales sa va vorbeasca despre taramul animalelor si despre lumea plantelor. Cand Sangitar m-a intrebat ce intereseaza umanitatea in dualitate, ce ar dori sa stie despre animale si despre plante, m-am grabit catre Consiliul Inteleptilor, caci noi nu am fi putut raspunde la toate intrebarile de dincolo de voal. Doresc sa raspund la cele mai importante subiecte, intrebarile arzatoare ale sufletului vostru.


Vom incepe prin a imparti animalele in doua categorii.


Prima categorie o formeaza fiintele care sunt ingeri in corpuri de animale. Ele sunt balenele si delfinii, care au o sarcina speciala si diferita fata de celelalte animale de pe Pamant. Delfinii si balenele sunt entitati ingeri care au venit pe planeta si care traiesc in oceane. Ele nu pot fi influentate de catre energia lui Lucifer. Ele au o vibratie inalta si lucreaza pe reteaua Pamantului unde sunt venite pentru a ajuta fiintele umane cu iubirea lor. Ele o imbogatesc pe Lady Gaia si fiintele umane cu energia lor.



A doua categorie care a venit pe planeta o formeaza animalele pentru Lady Gaia, pentru a o ajuta in procesul ei de inaltare.

Exista categoria animalelor care au venit pe Pamant pentru a servi ca hrana pentru altii.

Mai sunt animalele care au venit pe planeta si care se numesc animale de casa.

Cu acestea as dori sa incep.


Prima intrebare pe care a pus-o Sangitar este daca toate animalele se re-incarneaza. Raspunsul este NU. DOAR ANIMALELE DE CASA SE INCARNEAZA. Aceasta, pentru ca ele sunt in serviciul fiintelor umane. Ele ajuta la cresterea frecvenei fiintelor umane, prin iubirea lor neconditionata. Multe fiinte umane au animale de casa si multe fiinte umane simt aceasta iubire neconditionata din partea animalelor lor de companie. Prin aceasta vibratie valurita intre fiinta umana si animale, o energie speciala se poate inalta care face posibil ca fiintele umane sa se deschida pentru alte energii inalte.

Aceste animale de casa sunt aici pentru a servi fiintele umane prin iubire pe care o ofera si pentru a le acompania. Pentru multe fiinte umane este o drama cand astfel de animale le parasesc. Intotdeauna cand un astfel de animal se reantoarce Acasa si paraseste planeta (moare), o face dintr-un anumit motiv si la timpul potrivit, util stapanului sau. Chiar daca acest lucru este dificil de acceptat de catre voi, trebuie sa stiti ca in acel moment special veti face un pas spre inaltarea voastra.


Din acest motiv, puteti simti energiile si sentimentele de tristete. Multor fiinte umane le este greu sa permita sentimentelor de tristete sa se manifeste dar cand un animal de casa care a fost iubit, pleaca, ii va fi mai usor acelei fiinte umane sa dea frau liber sentimetelor de tristete. Este ca si cum un nod s-ar fi desfacut si din tristete se formeaza o energie a unei iubiri speciale care se imprastie prin sufletul vostru si va inalta spiritual.



Sufletul animalului de casa va iubeste atat de mult incat se va incarna imediat cum ati depasit perioada de tristete. Exista o tranzitie speciala intre suflet si voi. Ceea ce va spune Kuthumi acum veti accepta mai greu: cand ati pierdut (prin moartea corpului fizic n. m.) un animal de casa si va luati un altul, atunci, in mod sigur acest nou animal poatra sufletui celui pierdut.


Nu trebuie neaparat sa fie acelasi fel de animal. Poate ca a fost un mic soarece inainte iar acum ar putea fi un caine, sau un magar, chiar si un elefant ; nu conteaza ce corp si-a ales sufletul. Sufletul va fi cel care a fost prezent in animalul precedent. Asta are loc printr-un anumit tranzit al universului care este anume programat pentru asa ceva. Exista mult mai mult in univers decat va puteti vreodata imagina. Noi va trimitem tot ceea ce va serveste si ceea ce cereti.


Pentru a avea animale de casa, pentru a simti iubirea neconditionata a acestor animale este un proces foarte important, pentru voi ca si adult la fel ca si pentru copii. Ei sunt reprezentantii iubirii care va acompaniaza si care progreseaza cu fiecare reincarnare. Cand v-au servit traind langa voi, ei pot creste din punct de vedere energetic.


De aceea, dupa ascensiune, ei se vor afla langa voi ca reprezentanti ai iubirii. Totusi, animalele care se incarneaza pentru a servi ca hrana se incarneaza o singura data. Ele sunt de acord si vin pe Pamant pentru a fi mancate. Voi trebuie sa va imaginati asta. Dar chiar si acest lucru ele il fac cu o anumita iubire. Mereu sunt intrebat : este corect sa mancam animalele? Inainte de a va raspunde, Kuthumi ar dori sa-i binecuvanteze pe toti cei care nu consuma carne. Dar chiar si fiintele umane care au inclinatia de a se hrani cu carne nu trebuie sa se simta vinovate fata de aceste fiinte.

Este bine sa cunoasca exact de ce au venit aceste animale pe Pamant si cum se explica jertfa lor. Important pentru Kuthumi este felul in care un animal este sacrificat. Deasemenea, importante sunt si conditiile care li se ofera acestor animale pentru a creste se a se dezvolta. Cand consumati carne, onorati si respectati animalul care si-a lasat trupul sacrificat pentru ca voi sa-l mancati. Binecuvantati acea carne pentru ca s-a facut disponibila.


Binecuvantati aceasta moarte si tineti-va mainile deasupra carnii si spuneti o mica rugaciune. Atfel, faceti un lucru foarte bun. Daca animalele au trait in conditii mizere (spatii neadecvate, hrana putina si de proasta calitate, lipsa de iubire din partea celor cae le ingrijesc si sacrificarea fara in conditii de stres si chin, atunci in mod sigur o alergie se va ivi pe corpul fiintelor umane care le consuma carnea.


Produsele obtinute de la animale rau tratate (lacatele, lana, par etc) pot aduce anumite afectiuni celor care le utilizeaza. Exista o anumita energie in animale. Aceasta energie este in concordanta cu structura celulelor noastre doar atunci cand animalul este pastrat in iubire si tratament adecvat intr-un spatiu bun pentru el.


In civilizatia voastra sunt din ce in ce mai multe alergii si multe dintre ele sunt generate de acest lucru. Respectati si onorati fiecare fiinta vie de pe planeta !


Mai sunt animale care, ca si fiintele umane (chiar daca nu va place sa auziti asta), poarta energii joase. Sunt animale care sunt responsabile pentru pastrarea vibratiilor joase ale energiei. Ele sunt mentinatorii de boli. Iata doua exemple din aceasta categorie: tantarii si capusele. Dar si asta are un sens energetic. Din totdeauna, lumina alunga intunericul (energiile de frecvete joase).


Nu doar printre fiintele umane dar si in regnul animal se regasesc energii cu vibratie joasa, unde lumina patrunde foarte greu. Plantele, copacii, padurile isi aduc contributia la mentinerea respiratiei sanatoase a planetei. Si ele sunt fiinte vii si trebuie respectate si onorate. Plantele respira prana. Ele au o respiratie diferita si o alimenteaza pe Lady Gaia cu oxigen. Fara aceste plante, fara acesti copaci si paduri, Lady Gaia nu ar putea trai. Defrisarea padurilor reprezinta un proces extrem de daunator si dureros pentru Lady Gaia.


Este ca si cum voua vi s-ar fi fortat respiratia. Plantele si copacii sunt foarte sensibili si poarta o energie foarte inalta in interior. Este acelasi lucru ca si cu animalele. Cu cat le respectati mai mult, cu cat acceptati mai mult acest lucru in constiinta voastra, cu atat veti constientiza aceasta respiratie perceptibila a copacilor si a planetelor. Lady Gaia depinde de natura care-i asigura respiratia. Fara plante, Lady Gaia nu ar putea trai.


Dupa ascensiune, va aparea o varietate de plante mai marete si deosebite in universul planetei albastre, pentru ca voi aveti oceane atat de frumoase. Dar, dupa ascensiune, planeta se va putea numi si planeta verde, datorita marii varietati de plante, flori si animale care vor aparea si care vor aduce raiul pe pamant.


Asadar, este important sa onorati si sa respectati tot ce traieste pe aceasta planeta. In realitate totul este viu, totul este subiectul unei energii vii.

La intrebarea daca animalele vor mai fi mancate dupa ascensiune, Kuthumi raspunde tuturor ''NU''. Va fi o varietate de hrana pe care inca nu o cunoasteti. Nu va fi o pierdere pentru voi, in schimb veti realiza ca papilelele voastre gustative se vor bucura de alte lucruri. Chiar si lumina va v-a servi ca hrana.


Kuthumi ar dori sa revina la cei carora le place sa manance carne.


Sa nu va simtiti rau, dar poate incercati sa reduceti cantitatea si sa onorati carnea care sta in farfuria voastra. Exprimati-va recunostinta. Cea mai buna cale energetica pentru consumatorii de carne ar fi daca acea carne ar fi obtinuta de la un animal hranit si sacrificat de cel care o consuma. Dar stiu ca asa ceva nu este posibil.


Fiti atenti la felul in care animalele sunt pastrate, fiti atenti de unde primiti produsele. Puneti intrebari, faceti-va din asta o misiune, de a intreba daca animalul a murit in demnitate sau daca a fost supus la tortura in fermele de ingrasare artificiala.


Si aici in aceasta incapere sunt animale de casa. Kuthumi ar dori sa binecuvanteze acesti Reprezentanti ai iubirii. Ele sunt fiinte inalt-dezvoltate care iubesc fiintele umane. Intotdeauna tratati-va animalele de casa asa cum tratati pe Reprezentantii iubirii care sunt langa voi. Vorbiti cu animalele voastre de casa si nu considerati asta ca un timp pierdut fara rost. Cea mai buna cale de a face asta este daca trimiteti imagini sau anumite sunete. Ele inteleg mai multe decat credeti voi. Aratati-i animalului vostru cat de mult il iubiti si cat de mult il respectati.


Pasarile sunt, de asemenea, mentinatoarele de energie. Ele poarta anumite energii si le conecteaza. Multe tipuri de pasari sunt, de asemenea, inalt-dezvoltate si au o anumita sarcina. Ele sunt puternic conectate cu elementele. Cand mergeti in liniste in natura, realizati ca ele canta cantecele Realitatii Divine.

Majoritatea pasarilor sunt conectate puternic cu spiritele naturii, cu spiridusii.

Kuthumi va priveste corpurile de lumina acum. Ele sunt atat de minunate. O stralucire vine si intra in fiinta si este o mare fericire ca v-ati adunat aici caci voi sunteti mentinatorii de lumina. Voi sunteti vestitorii, mesagerii lui Dumnezeu.

Dragii mei lucratori in lumina, dragii mei, eu va iubesc atat de mult. Intreaga mea structura de lumina este AN`ANASHA. (nemasurata).

Voi sunteti cei pe care ii asteptati

In ultima vreme se intampla multe schimbari in interiorul fiecaruia dintre voi. Si bineinteles, pe masura ce aceste schimbari se petrec in interiorul vostru, ele au efecte si in exterior, in viata/ societatea/ lumea voastra. Astfel, voi sunteti catalizatorul Schimbarii. Si pe masura ce voi va ridicati nivelul de vibratie/ Constiinta, se ridica vibrational si omenirea.

Asa cum ati auzit de mai multe ori, VOI SUNTETI CEI PE CARE I-ATI ASTEPTAT. Nu mai asteptati pe altii sa vina sa va salveze/mantuiasca! Asta nu se va intampla!

Dar se va intampla ca strigatul celor care cer ajutor sa ajunga la acele persoane care sunt Aici, Acum, pentru a ajuta. Si ele fac asta de ceva timp.

Multi oameni nu sunt constienti de Cunoasterea pe care o au in interiorul lor. Dar ei incep sa se trezeasca in numar din ce in ce mai mare, datorita energiilor de vibratie inalta care curg acum pe Planeta si datorita eforturilor pe care unii dintre voi le faceti pentru a raspandi Lumina oricand /oriunde puteti. (James McConnell)

TRECUTUL SI VIITORUL

" Mă întrebi, dragul meu frate, dacă Charles Richet afirmă un adevăr, atunci când, în lucrarea sa „Prezicerea", spune că existenţa duhului este trasată de la început, adică trecutul, prezentul de o clipă şi viitorul nesfârşit sunt orânduite de mai înainte.

Iată un subiect de o foarte mare importanţă, care în funcţie de locul unde este examinat primeşte două interpretări. într-adevăr, dacă este examinat de un om trupesc, el ia un anumit aspect, dacă este examinat de noi, cei de dincolo şi anume de un spirit superior, el se prezintă sub un alt aspect.

Fiecare din cei doi examinatori au dreptate, din cauza situaţiei în care se află. Să vedem dacă în lumea noastră, a duhurilor, există timp. în acest scop sunt silit să vă spun că lumea duhurilor acestui glob se împarte în trei categorii: duhurile umanizate, astralizate şi divinizate. Ele se deosebesc prin evoluţia lor, şi deci prin felul de a gândi şi vedea lucrurile.

Lumea divinizată este posesoarea regulilor de conducere ale Pământului. Lumea astralizată cuprinde conducătorii de tot felul ai popoarelor de pe suprafaţa pământului, iar sub ei se află lumea duhurilor umanizate, tot ce există ca duh uman pe acest glob, în Cer şi pe pământ.

Lumea umanizată şi astralizată - având strânse raporturi şi interese cu lumea trupească şi cu bunurile materiale ale acestui pământ - nu poate vedea decât prin prisma acestor interese, a constituţiei corpurilor sale şi a mentalităţii încă în curs de evoluţie.

Din această cauză, pentru lumea umanizată şi astralizată există noţiunea de timp, există un trecut - prin care a vieţuit, şi există un viitor - pe care îl aşteaptă, dar nu-1 cunoaşte. Situaţia se schimbă la duhul superior. Pentru un duh divinizat nu mai există decât un vast prezent, deoarece deţine puterea analizei şi a vederii în trecut şi viitor, de parcă ar fi de faţă.

E greu pentru omul trupesc să admită concepţia noastră. „Cum nu mai există timp? - va spune el - tot ce s-a întâmplat ieri, în urmă cu zece, o sută, o mie de ani, nu este un trecut? Tot ce va urma de acum înainte, tot ce nu s-a întâmplat încă, nu este un viitor? Atunci cum nu există timp?" Astfel, dreptatea este de partea omului întrupat, pentru că el nu are posibilitatea să judece altfel. Insă, duhul superior consideră toate aceste noţiuni ca fiind iluzii, rezultatul neştiinţei şi neputinţei.

Locuind la o mare distanţă de suprafaţa pământului şi având posibilitatea să străbată spaţiile până la planetele acestui sistem şi chiar până în centrul acestui sistem, noţiunea de spaţiu a dobândit pentru el un alt înţeles şi o altă concepţie, un orizont cu mult mai vast. Aprecierile sale asupra noţiunii spaţiului sunt altele decât ale omului trupesc.

Putinţa duhului superior de a străbate ca gândul spaţiile siderale distruge şi noţiunea timpului. Duhul fiind nemuritor, are o vechime atât de mare, încât se confundă cu eternitatea fără margini. Atunci, neexistând propriu-zis un trecut apreciabil, nu mai există trecut.

Omul trupesc, având o existenţă scurtă şi o memorie limitată, îşi aminteşte parţial trecutul, timpul pe când era tânăr sau copil, şi dacă i se arată o fotografie a fiinţei sale din vremea copilăriei, îşi poate face o noţiune vagă asupra unui trecut mărginit.

Dar eu, duh, îmi amintesc tot trecutul meu ce se pierde în ceaţa eternităţii. Eu nu mai am noţiunea trecutului, pentru mine nu mai există trecut, ci un prezent continuu. Aşadar există o mare deosebire între un duh întrupat şi unul liber. Primul este orb şi olog, al doilea este văzător şi creator.

Dacă vreau să-mi amintesc ceva din trecutul meu trăit acum 20.000 de ani prin Persia sau India, în momentul când mi-am propus să-mi amintesc acest trecut — de necrezut pentru voi, oameni lipiţi de pământ - el îmi apare exterior fiinţei mele, defilând prin faţa ochilor mei spirituali asemenea imaginii unui film.

Această imagine a trecutului este atât de bine conturată, atât de reliefată, încât privind-o, mi se pare că trăiesc acum în acel timp, că acţiunile, scenele şi evenimentele se petrec chiar în prezent. Vedeţi de ce nu vorbim lumii terestre despre stările de la noi? Ele se deosebesc atât de mult de ale voastre, încât descriindu-le, vi s-ar părea basme.

Când căutaţi să răscoliţi trecutul, vi se pare că îl vedeţi ca fiind în interiorul vostru. Noi, când căutăm să retrăim acest trecut, îl vedem la exteriorul nostru şi este atât de real, încât uităm că trăim în alte veacuri, transpunându-ne cu fiinţa noastră chiar în acel trecut devenit prezent.

Vedeţi ce greu ne este să mai concepem trecutul? Tot acest trecut, devenit prezent, îl pot desfăşura ca aţa de pe un mosor, până în veacul veacurilor, miliarde de ani, până în copilăria mea de duh. Veşnic retrăiesc trecutul ca fiind un prezent.

Dacă într-o oarecare măsură mă puteţi urmări mental în expunerea despre trecut, apoi nu vă mai puteţi face nici o idee despre o altă facultate a noastră, a duhurilor mai evoluate - aceea de a vedea, în linii mari, generale, tot viitorul nostru, până în zările depărtate ale veacurilor ce vor veni.

După cum prin voinţă pot să-mi regresez memoria şi să văd în trecut, tot astfel pot să-mi îndrept voinţa, asupra memoriei mele, ca să-mi arate ce îmi rezervă viitorul. Deja văd născându-se în mintea voastră mirarea şi întrebarea:

„Trecutul a fost trăit, el s-a imprimat cu toate peripeţiile lui în spirit, dar ce mai poţi vedea în viitor, când acest viitor nu s-a desfăşurat încă? Ce a putut să se înscrie în substanţa memoriei tale?" Raţionamentul este corect, dar omul nu cunoaşte operele Creatorului.

Aflaţi acum încă o taină a lumilor spaţiale. Din primul moment, Creatorul a înscris în mine, apus în mine sub forma unor semne nepieritoare gândirea Lui, asemenea unui proiect ce cuprinde tot viitorul meu, întreaga mea evoluţie, drumul pe care îl voi parcurge şi destinaţia unde voi ajunge. Aşadar El a scris ceva în mine iar eu scot la iveală acel ceva, depozitat acolo.

Astfel, când doresc, apar vederii mele clişeele Gândirii divine referitoare la viitorul pe care îl mai am de parcurs. Aceste clişee mă absorb atât de puternic, mă identific atât de fidel cu ele, încât mă văd actualmente trăind în ele, în viitor. Atunci, dragul meu, mai există realmente, în sensul nostru ceresc, un viitor?

Trecutul îl cunosc, nu există, prezentul este clipa ce tot fuge spre trecut, iar viitorul îmi apare înaintea ochilor. Ei, atunci mai am eu un trecut, un prezent şi un viitor? Nu, nu-l mai am, în sensul concepţiilor voastre trupeşti, terestre.

Pentru noi, duhurile superioare, există un vast prezent, iar aria acestui prezent şi intensitatea cu care vieţuim acest prezent creşte din rang în rang, astfel că pentru marile Forte ce conduc universurile nu mai există decât un permanent prezent. Aşadar, suntem creaţi cu această facultate a reprezentărilor înscrise în fiinţa noastră.

Când mă gândesc la ce am de făcut în viitor, îmi apar - în linii generale - stările mele viitoare. încep să văd viitorul mai apropiat, apoi pe cel mai îndepărtat şi tot aşa din ce în ce mai îndepărtat. De la o vreme, simt oboseală după care se aşterne înaintea mea o ceaţă şi încetul cu încetul nu mai văd nimic.

Din acest moment, parcă mă deştept dintr-un vis şi mă văd iarăşi în prezent, cu tot mediul ce mă înconjoară. La fel se petrece şi cu trecutul. Văd veacuri peste veacuri, mii, sute de mii de ani. De la o vreme, imaginea filmului este din ce în ce mai ştearsă, până nu se mai vede nimic.

De aici deducerea că prezentul meu - ce îmbrăţişează o durată de timp inimaginabilă pentru voi - în definitiv este mărginit, conform gradului meu de evoluţie. Aceste margini se depărtează pe măsura evoluţiei, astfel că pentru gradul meu au o anumită limită, pentru îngerii planetari aceste margini sunt mai largi, pentru îngerii solari şi mai largi, lărgindu-se mereu, din grad în grad, până la marii Creatori din Sfera divină.

Aşadar, memoria este limitată la entităţile spirituale mai puţin evoluate şi este din ce în ce mai extinsă pe măsură ce urcăm treptele evoluţiei spirituale. Concluzia este următoarea: fiind în condiţii diferite de ale noastre, este inevitabil ca omul trupesc să vadă lucrurile altfel şi să aibă concepţii cu totul deosebite de ale noastre." Din tainele vietii si ale Universului, Scarlat Demetrescu

INSTIINTAREA TATALUI DIVIN DESPRE TOT CEEA CE SE PETRECE IN COSMOS

Religia cea mai înaltă de azi, ca şi cele din veacurile uitate, este doar o sinteză a unor succinte cunoştinţe cereşti, suficientă totuşi ca hrană sufletească pentru marele public profan.

Prin profani înţelegem pe cei ce nu sunt în legătură cu noi, şi chiar şi pe cei care - deşi au intrat în legătură cu noi - cunosc prea puţin din alcătuirea lumilor invizibile.

Numai duhurilor întrupate, care au un grad superior în lumea cerească a Terrei, avem permisiunea de a le comunica înaltele cunoştinţe referitoare la alcătuirea cosmosului şi la Foiţele guvernatoare.

Tatăl divin, Forţa primă sau Forţa supremă este Unul. Unic este Dumnezeu, afirmă Moise, Budha, Isus şi toţi proorocii noştri. Toate duhurile care au evoluat într-o durată de timp incalculabilă, şi au ajuns la dreapta Tatălui suprem, adică în Laborator, au rangul de Divinitate.

Ele nu sunt egale cu Forţa primă, cu Suveranul unic al tuturor, ci sunt doar mari Forţe divine. în fruntea ierarhiei Divinilor este un Guvernator suprem, căruia toţi ne închinăm; doar Lui trebuie să se roage popoarele acestui pământ.

Fiinţa supremă, peste toţi Divinii din Laborator, este numită Tatăl suprem. El este înştiinţat de tot ce se petrece atât în Laborator, cât şi în cele patru universuri.

Se pune întrebarea: Cum este El înştiinţat? Tot ce se petrece pe Pământ trebuie imediat comunicat Guvernatorului Pământului, care are gradul de înger-căpetenie şi este reprezentantul Tatălui suprem.

Funcţia de Guvernator al Pământului a fost instituită chiar de la facerea planetei. Guvernatorul planetar a prezidat, prezidează şi va prezida atâta timp cât există Pământul. De miliarde de ani El conduce această planetă.

Funcţia de Guvernator planetar este permanentă, dar cel ce o îndeplineşte este schimbat. Unul dintre Guvernatorii Pământului este acum spiritul care într-una din întrupările sale a fost conducătorul evreilor din Egipt spre Canaan.

Deja citesc în mintea cititorului creştin o idee retrogradă şi un sentiment de contrarietate, dar totuşi, acesta este adevărul.

Aflaţi că Guvernatorul Pământului nu este nici evreu, nici egiptean, nici creştin, ci este făuritorul unei religii, întemeiată din ordinul Suveranului acestui sistem solar - fostul Isus, precum tot El, Guvernatorul solar a ordonat întemeierea celorlalte religii, de către Budha, Confucius şi Mahomed.

Guvernatorul planetar trebuie să fie la curent cu tot ce se petrece pe Pământ, iar la rândul său, are obligaţia să înştiinţeze pe Stăpânul său direct - Guvernatorul solar, de tot ce se petrece pe această sferă a împărăţiei Sale, din punct de vedere politic, social, moral şi spiritual. Guvernatorul solar este mai mare în grad decât îngerii Săi solari şi mai mare, bineînţeles, şi decât Guvernatorii planetari ai sistemului Său.

Din această cauză, El poartă titlul de Fiu de Dumnezeu. în jurul Fiului de Dumnezeu sunt îngerii Săi, aspiranţi la rangul de Fii de Dumnezeu. Ei sunt mai mari decât Guvernatorii planetari. Guvernatorul solar împreună cu aceşti aspiranţi de Fiu de Dumnezeu formează garda de înştiinţare a Unicului din Laborator. Când sunt trimişi în misiuni, Ei pot străbate spaţiile universului de la un astru la altul, putând călători până în Sfera divină.

Divinul nostru Guvernator solar posedă o memorie vastă. El a venit aici cu toată gama de materii şi duhuri pentru a forma acest sistem, pe care-1 va prezida până la dispariţia celei din urmă planete - soarele nostru actual. Guvernatorul solar este informat de tot ce se petrece pe alte astre, precum şi pe planetele lor. El comunică mental Părintelui Său tot ce se petrece în sistemul Său.

Aşa de exemplu, când au pierit animalele antediluviene, El a comunicat Unicului dispariţia lor de pe pământ. Divinul Tată suprem s-a întristat şi a dat ordin ca acestor vieţuitoare, ale căror forme s-au înscris pe veci în arhiva universului, să li se facă, de către îngerii constructori, corpuri noi, pe alte planete, ajunse la gradul Pământului, pe vremea când poseda asemenea forme de trupuri animale.

Acum acele animale ale noastre trăiesc pe alte planete, mai tinere decât Pământul. Tatăl a grăit Constructorilor Săi: „Nici o vietate, nici cea mai mică pasăre sau insectă, nici o creaţie de-a Mea să nu fie fără cuibul său -planeta sa - şi fără trupul său, în care să evolueze". Tatăl este înştiinţat de evenimentele importante, şi nu de toate întâmplările mărunte, ca de exemplu: un oarecare duh întunecat a încălcat legea divină şi a omorât.

Această faptă este lăsată în seama slujitorilor Tatălui, de pe planeta respectivă. în rezumat, Tatăl suprem este înştiinţat, pe calea undelor, de Guvernatorul solar, căruia Guvernatorul planetar Ii comunică tot ce se întâmplă pe planeta sa.

Din timp în timp, pleacă din Soare câte un înger solar, în misiune pe fiecare planetă a acestui sistem. Orice înger al planetei noastre este un simplu înger planetar, dar orice înger solar venit în misiune pe Pământ se numeşte Purtătorul de Adevăr, Cuvântul Adevărului.

Când un asemenea Mesager solar se anunţă că vine la noi, miliarde de duhuri pământeşti se înalţă în văzduh şi îl primesc în cântece, slăvind pe Tatăl ceresc.

El este primit de îngerii Pământului, în frunte cu Guvernatorul nostru, fostul Moise, şi suntem cu toţii fericiţi, prin faptul că privim faţa orbitoare a Celui ce ne este dătător de speranţa unui nou pas spre progres.

De regulă, Mesagerul solar coboară într-o anumită perioadă a anului terestra, şi anume la începutul Săptămânii Patimilor, şi se înalţă după terminarea ei.

Câteodată coboară şi în alte perioade ale anului. Nu există an fără ca acest reprezentant al Domnului nostru solar să nu vină la comemorarea patimilor Domnului. Cu peste două mii de ani în urmă, un Mesager, Fiu de Dumnezeu, a sosit din Laborator în Soare, cu ordinul Unicului Tată, ca Guvernatorul nostru solar să se întrupeze pe pământ.

Supus ordinului, Guvernatorul solar a coborât pe planeta noastră, însoţit de o ceată de aspiranţi, Fii de Dumnezeu. Mesagerul sosit din Laborator, a rămas în Soare, ţinând locul Guvernatorului solar până revine la Tronul împărăţiei Sale. După întoarcerea Guvernatorului nostru în Soare, Mesagerul Tatălui s-a întors şi El în Sfera-Laborator. Suntem informaţi că acum Suveranul nostru solar este aşteptat să se întrupeze pe o altă planetă a sistemului Său, în vederea evoluţiei morale şi sociale a populaţiei de acolo.

Din cauza ideilor noi propagate în sânul populaţiei planetelor împărăţiei Sale, Guvernatorul solar îşi atrage supărarea, urgia şi pedeapsa cu moartea asupra trupului Său. El se supune cu umilinţă distrugerii trupului Său, căci aşa I s-a ordonat de Tatăl Său ceresc, în vederea evoluţiei supuşilor Săi. El se face om, dar nu este lăsat singur, ci toată ceata de mari Divini aspiranţi, Fii de Dumnezeu, cu care a venit, îi vorbesc, I se arată şi îl încurajează în misiunea Sa umano-cerească.

Guvernatorul solar nu a venit să răscumpere păcatele omenirii, cum greşit se spune de cei ce nu cunosc tainele noastre.

El nu a răscumpărat păcatul nimănui, ci a venit ca o Pildă vie, ca Reprezentantul Unicului Tată, pentru a schimba, prin forţa învăţăturilor Sale, curentul de idei egoiste în idei altruiste.

La baza tuturor ideilor Sale stau tainele Cerurilor şi iubirea dintre copiii aceluiaşi Tată."

Din tainele lumii si ale Universului, Scarlat Demetrescu

PLATON I Cercetari in lumea nevazuta

Bucureşti, 24 iulie 1977 PLATON Filosof grec (429-347 î.e.n.) - argintiu cu triunghi pe frunte - Stratul IV. 

Am cerut binecuvântarea Părintelui Ceresc de a discuta cu marele filosof al antichităţii grecești: Platon. 

Veronica: - S-a deschis Drumul de Lumină… disting doi bărbaţi: unul este Calemnis, preotul egiptean, celălalt este invitatul nostru. Amândoi sunt îmbrăcaţi în alb ca romanii… Discută ceva între ei. Acum Calemnis vrea să vorbească… 

Calemnis: - În numele Luminilor, în numele Înălţării şi a Profunzimii, în numele Aceluia prin care ne-aţi chemat la voi, eu Calemnis, vechi prieten al vostru, bătrânul egiptean, am fost hărăzit să însoţesc pe chematul vostru pentru a întări încrederea voastră în măreaţa lui gândire şi în cele ce o să vă spună. E un sfetnic luminat, este un puternic far printre înalţii înţelepţi ce au fost cândva vii pe planeta voastră. Acum îi dau cuvântul! I-am mulţumit lui Calemnis şi am rostit salutul cuvenit. 

Veronica: - Platon deşi are un aer sever, are totuşi un chip blând, cu trăsături pline de frumuseţe, pline de pace, ochi plini de bunătate… 

Platon: - Iubiţii mei, vă mulţumesc că aţi transmis dorinţa voastră spre Acela care priveşte totul, aprobând unirea şi apropierea noastră. Cei care se iubesc între ei, pe nuanţele înălţării, ale cunoaşterii, nu au distanţe între ei. Spaţiile devin neputincioase. Nu mi-a fost greu deloc să privesc spre voi şi spre toţi care tind către aceleaşi pătrunderi şi au aceleaşi dorinţe de cunoaştere.

 Dorinţele comune care au acelaşi sens, atât în raza de lumină cât şi în cele care sunt posedate de întuneric, se atrag, se unesc, se desăvârşesc încărcând lucrătorul cu ceea ce lucrează. Şi eu când eram ca voi pe acest ghem, pe care şi voi locuiţi, de mic copil am avut preocupări care nu sunt proprii unui copil.

 Simţeam că mă trage ceva ca să descopăr, să citesc, dar bâjbâiam şi nu găseam. Aveam o atracţie spre oamenii maturi, dar nu mă mulţumeam. Doream mai mult, şi nu ştiam ce să găsesc. Ani şi ani m-am frământat, am ajuns la nebunie, m-am lăsat legănat de turbate valuri, crezând că în furia lor am să găsesc ceea ce simțeam că trebuie să găsesc.

 Mă întrebam: De ce e viața hărăzită pe acest tărâm, pentru ce am venit s-o cunoaştem, dacă totuşi e încuiată? Îmi puneam întrebări de unde am venit, pentru ce am venit, şi unde vom merge - şi de vom ajunge, cum ne vom simţi într-un loc necunoscut? Zi de zi, ceasuri după ceasuri, ani de-a rândul, am cercetat, am meditat, mam înfuriat pe Acela care încuiase acele înălţimi gigantice, forţe spre care simţeam o atracţie deosebit de puternică. 

Ştiţi şi voi câte ceva despre bietul Platon, bătrânul Platon. Dar frământările lui, urcuşurile şi căderile lui nimeni niciodată nu le-a cunoscut, pentru că e foarte greu să vorbeşti de tine. Am strecurat câte ceva pe hârtii şi pe inimile dragilor mei prieteni şi apropiaţi, dar totdeauna mă furişam în gândurile mele socotind că nu pot fi înţelese chiar şi de cei mai sinceri amici. 

Şi acum când văd frumuseţea culorilor, a formelor, a muzicii şi a înălţărilor în care mă aflu, sunt revoltat pe acei care nu reuşesc întocmai ca mine să se ridice la nivelul cunoaşterii, a marilor secrete în mâna cărora stă cheia adevărului. Degeaba am simţit chemare dacă nu am ştiut să mă ridic la nivelul chemării. Şi acum regret. 

Adevărata filozofie este înălţarea prin gândire, dar nu te poţi înălţa până nu ajungi la puritatea formelor, culorilor şi muzicii lumii care te înconjoară. În cuvintele umane nu se pot descrie oricât te vei strădui, întrucât gândirea nu este pipăibilă, iar adevărurile sunt greu de pătruns. 

Dar repet, orice gânditor şi lucrător al filosofiei, de el depinde înălţarea şi pătrunderea în miezul armoniilor din forme şi culori şi pentru ca să nu-i dea o înfăţişare greşită, trebuie un efort din partea lucrătorului. Ce pot să vă spun eu vouă? E aşa de mult, e aşa de nepătruns în aceste uriaşe frumuseţi, că nu poţi să le împarţi, nu poţi să le dai forme, nu poţi să le cuprinzi în cuvinte!... 

George: - Vrei să ne spui în ce stare te afli? 

Platon: Sunt în Stratul VI şi nu dau alt termen, pentru că voi aşa cunoaşteţi. 

George: - Dorim să-ţi vedem acum baza spirituală! 

Veronica: - Alb argintiu, cu triunghi pe frunte… 

Platon: - Nu vă miraţi dragii mei. Prin efort am primit ceea ce vedeţi voi. Nimic în lumea terestră nu m-a acaparat, deşi totul am iubit, totul am studiat, închinându-mi din copilărie până la ruperea mea cu pământul, anii toţi, chemării pe care o simţeam că mă atrage. 

George: - Ai mai venit pe pământ de atunci? 

Platon: - Nu, n-am avut de ce! 

George: - Ai mai vrea să revii pe pământ? 

Platon: - Nu, nu am pentru ce veni. Ştiinţa a avansat, oamenii au devenit pretenţioşi şi vor să cunoască mult fără muncă, iar dacă se trezeşte careva să scormonească necunoscutul, este luat drept dement… I-am mulţumit pentru răspuns. 

Platon: - Fratele meu Calemnis, să încheie discuţia noastră, iar eu vă rămân prieten, sfătuitor şi îndrumător cât veţi mai păşi pe pânza vieţii voastre. 

Calemnis: - Fiţi binecuvântaţi de Cel prin care am venit la voi şi vă îmbrăţişez cu părintească iubire!" Cercetari in lumea nevazuta, George Vasii 

MAHOMED I Cercetari in lumea nevazuta

Bucureşti, 23 iulie 1977 M A H O M E D (570-632)
 Întemeietorul islamismului - argintiu cu triunghi pe frunte - Stratul VI.

Am cerut binecuvântarea Părintelui Ceresc pentru a discuta cu întemeietorul religiei islamice, „Profetul lui Allah”, Mahomed.

Veronica: - S-a deschis Drumul de Lumină… disting două persoane: primul este Calemnis, prietenul nostru, cel de-al doilea este pesemne invitatul nostru Mahomed… 

Nu-i prea bătrân… este îmbrăcat ca un roman, înfăşurat într-o pânză albă, are o mică barbă… părul scurt, expresie de om bun, blajin, ager în priviri şi foarte vioi… Parcă ar fi mai mult oştean decât prooroc…I-am salutat. 

Calemnis: - În numele Tronului de Lumină, cer binecuvântare pentru voi, copii şi prietenii mei! Vorbiţi cu invitatul vostru! 

Mahomed: - Allah cel ce stă pe Tronul de Lumină să vă dea vouă pace şi putere, iar eu vă îmbrăţişez pentru simpatia ce o aveţi faţă de mine! 

Mulţumesc că aţi avut pentru mine drag să deschideţi drum. Am mare plăcere de a vorbi cu voi. Această plăcere mi-a deschis-o simpatia voastră pentru mine. 

Cei care primesc radiaţii din lumea biruitoare, nu mai au graniţe între ei ca neam şi religie, aşa cum e de fapt în Lumea Biruitoare.

Deşi la noi suntem familii de acelaşi gând şi lucru, de acelaşi neam, totuşi graniţe nu există. Plăcerea şi voia bună predomină peste toţi, de aceea voi fiind captivaţi în raza lucrătoare universală, chemaţi din toate religiile, pentru a vă îmbogăţii în cunoştinţe de la fiecare. 

Vă daţi voi seama că primiţi puţin? Este foarte mult că pătrundeţi în necunoscut şi aceasta este cea mai frumoasă înălţare care desfată cel mai mult spiritul. 

Spun asta ca unul care am trăit când am fost pământean ca voi. Prin pătrundere şi înălţare, am putut pune peceţile plăcute Celui care îmi deschidea şi mie drum liber să văd, să aud şi să înţeleg pentru poporul din care mă trăgeam şi pentru toţi aceia care vor crede prorociilor mele. 

George: - Înţeleg că şi tu ai fost medium, din moment ce ai văzut şi ai auzit spirite. 

Mahomed: - Da! Am fost un medium care am primit mesagii înalte, iar discipolii mei mi-au zis „Profetul lui Allah”, cum bine ştiţi şi voi.

 De ce? Pentru că vedeau că prin mine Allah îşi trimite voia Lui între oamenii pământeni. 

Nu m-a ucis nimeni, dar am suferit destul. Suferinţa e dulce când o accepţi pentru Allah şi pentru semenii tăi. 

Capitala poruncă a lui Allah, a fost iubirea celui de lângă tine, celui căzut pe cale, iubirea celui străin de tine şi pentru că am ascultat ca un devotat rob supus, am primit de la Allah trecere între mulţi alţi lucrători în lumina adevărului şi în binele semenilor. 

Acum mă desfătez în – aşa cum voi numiţi – Stratul VI, cu toţi aceia care au lucrat cu prisosinţă la cele poruncite de Allah prin mine şi cei care nu s-au ridicat unde eu sunt, mă pot coborî eu cu plăcere între ei, ducându-le din minunatul climat în care mă găsesc, ca o cinste, ca un răspuns al înţelegerii şi acceptării celor scrise de mine. 

Merg până în Stratul III, pentru că esenţa mea a fost iubirea şi caut şi acum să-mi manifest iubirea faţă de cei ce nu s-au ridicat la nivelul meu, dar totuşi au lucrat şi ei în respect şi iubire faţă de semeni… 

George: - Totuşi urmaşii tăi au abuzat de religia pe care le-ai lăsat-o şi s-au dedat la crime şi jafuri. Nu numai ţara noastră, dar şi alte ţări, au avut de suferit secole de-a rândul de pe urma jafului practicat de adepţii tăi. 

Mahomed: - Eu nu am propovăduit niciodată furturi şi jafuri. Acesta a fost abuzul făţarnicilor şi impostorilor, care sub pretinsa credinţă în Allah, singurul Dumnezeu adevărat, îşi manifestau dorinţele lor de stăpânire şi înavuţire.

Nu numai mahomedanii au dus războaie în numele lui Allah, şi în numele lui Hristos, aşa zişi creştini au jefuit şi subjugat alte popoare, prădându-i şi răpindule libertatea sub masca încreştinării. 

George: - Dorim acum să-ţi vedem culorile de bază! 

Veronica: - Alb argintiu, cu un triunghi mare pe frunte, cu latura de cca. 20 cm. În mijlocul triunghiului străluceşte un punct luminos… 

George: - Dorim să ştim câmpul luminii. 

Calemnis: - La metrul vostru, Mahomed are 1,85 m, rază de acţiune luminică. 

George: - Vă mulţumesc prea iubiţii noştri!" 

Cercetari in lumea nevazuta, George Vasii 

SHAKESPEARE I Cercetari in lumea nevazuta

3 Februarie 1966 WILLIAM SHAKESPEARE Dramaturg englez, sec. VIII. - gri deschis cu puncte albe şi guler cu umeri albi, triunghi - Stratul IV 

Veronica: - E în vârstă, înalt… frumos, cu două cute adânci între sprâncene şi două ochiuri adânci în păr… Nobleţe şi demnitate, are ceva în el liber, falnic, ca unul ce nu depinde de nimeni şi de nimic… E îmbrăcat într-un veşmânt aparte… cu guler înalt pe gât, haina până la genunchi, prinsă în nasturi mulţi, strânsă pe talie… Nu ştiu, pantaloni sau ciorapi are… parcă intră direct în ghetele ce le poartă. Veşmântul e vernil… L-am salutat. 

Shakespeare: - Cel pe care l-aţi rugat să vin între voi, să vă îmbrace în lumina cunoştinţei, să vă pună pe cap coiful pătrunderii şi să vă dea în faţă ogor de învestire. De cunoscut, ne cunoaştem. 

Mulţumesc vouă pentru stima ce o aveţi pentru mine, pentru preţuirea şi iubirea cu care înconjuraţi numele meu… Ce gânduri mai am? Ce probleme mai vreţi să ştiţi? 

Omul?... Omul!... cea mai preţioasă vietate ce se mişcă pe glob, dar din cauza Ignoranţei şi Trufiei lui nesocotite, cu câtă uşurinţă loveşte în această frumoasă alegere care este perfecţiunea! Tăcere...

Shakespeare: - Caut… caut să pătrund, şi de multe ori pleacă gândul şi uit să spun ce gândesc. Da! Nu-şi cunoaşte omul valoarea, nu se străduieşte omul să-şi cunoască valoarea şi din comoditate aceasta nu poate ieşi decât cu o dispreţuire şi o cădere din toate punctele de vedere. 

Da!...Totdeauna am privit la haosul care este pe pământ… Și nu mă mir, mă cutremur!... Mi-am pus întrebarea: Pentru ce? Pentru ce se mai mişcă acest glob, pentru ce se mai nasc oameni pe el… Și mi s-a răspuns aici: 

„Nu-i fără stăpân acest cocoloş! Nu-i fără stăpân…dar cel ce conduce acest glob pământesc nu poate schimba legile şi-l lasă să invârtească până intr-o zi!”.

 Ceea ce am fost eu nedumerit în viaţa pământeană a fost că prea multă libertate are omul pe pământ şi pea mult e lăsat la voia întâmplării… Și mi s-a răspuns:… Chiar în trup fiind mi s-a răspuns şi acum văd… 

„Tocmai prin această libertate poţi să-ţi dai seama de valori, şi dacă ei nu vor să-şi cunoască … rostul, sensul, menirea… vina este a lor…” 

George: - Dar nu ţi-ai pus întrebarea ce rost a mai avut creaţia omului, dacă prin el a venit atâta răutate pe pământ? 

Shakespeare: - Tocmai asta m-a făcut să mă închid în mine, văzând în cele citite că de la primii oameni a fost ură, neînţelegere şi dezastru şi am zis: 

Ce rost a mai avut creaţia omului… care oricum se deosebeşte de animale prin raţiunea pe care o are şi totuşi… poate sunt animale… care depăşesc pe om în disciplină, în ataşament şi pătrundere… 

Neprimind nici un răspuns, am căutat să-l găsesc eu şi nu l-am găsit… n-am găsit decât dezastre şi nenorociri… 

M-AM RĂZVRĂTIT CRUNT ASUPRA CREATORULUI… DAR M-AM ÎNTORS ÎN MINE ŞI M-AM LINIŞTIT cu un exemplu pe care orice muritor îl poate vedea: dacă din doi părinţi iese un copil cu toate însuşirile răutăţii, ură, crimă, hoţie, desfrâu şi câte altele care îl atrage pe om în jos, ce vină are mama şi tata?... pecetea actelor lui, ZESTREA ESTE IZVORUL FAPTELOR LUI MÂRŞAVE… 

Mama nu e decât un cuptor în care s-a copt o pâine… şi dacă plămada sau făina a fost stricată… desigur pâinea ce va ieşi nimeni nu o va putea suferi… (Aici lipseşte întrebarea din manuscris şi din această cauză renunţăm şi la răspuns şi trecem la altă întrebare). 

George: - N-a ştiut Creatorul că vor ieşi astfel de oameni? De ce i-a mai făcut? 

Shakespeare: - Aici este punctul nodal…Creatorul nu face nimic imperfect, dar legile planetare acţionează prin fenomenele lor specifice, prin funcţiunile lor dezastruase, schimbând culoarea şi luminozitatea spiritelor… 

Aceste legi schimbă aproape totul, făcând ca spiritul să îmbrace haina climatului în care se naşte. 

George: - Dar legile planetare care schimbă culoarea, gândirea, luminozitatea, cine le-a făcut atât de dezastruase? 

Shakespeare: - Nu mai ştiu… 

George: - Nici acum? 

Shakespeare: - Nici acum nu pot să înţeleg! Caut să-mi dau un răspuns, dar nu-l găsesc şi atunci mă strâng tot în mine.

 George: - Ai rămas aşadar cu aceleaşi probleme pe care le-ai avut şi pe pământ? 

Shakespeare: - Da, prea au tratat puternic în mine aceste probleme ale existenţei „răului” şi s-au imprimat adânc în firea mea… Am fost un om corect. 

M-am străduit în operele mele să pun problemele, dar nu le-am găsit o rezolvare… nu am găsit nici pe pământ, nu am găsit nici aici. 

George: - Adâncirea şi meditaţia nu ţi-au adus lumină în gânduri? 

Shakespeare: - Permanenta ocupaţie m-a făcut să am mulţumirea sufletească şi să nu mă mai încurc între multele semne de întrebare pe care mi le puneam. Am fost într-o continuă activitate şi mereu ascuns. 

George: - De ce? 

Shakespeare: - Pentru că biciuiam prin condei şi m-am dat deoparte din faţa furtunii ca să treacă. Şi a trecut fără să mă vatăme şi apoi iar s-a făcut vreme bună… 

George: - Există o versiune care spune că numele tău real ar fi altul şi că numele de „Shakespeare” ar aparţine altcuiva. Este adevărat? 

Shakespeare: - Într-adevăr numele meu este altul, iar „Sakespeare” este un nume ales de mine sub care am publicat. 

George: - Unde erai când te-am chemat? 

Shakespeare: - În IV. Acolo e locul meu… Stau foarte bine, nu-mi lipseşte nimic… 

George: - Numai răspunsurile la întrebările tale îţi lipsesc. Shakespeare: - Atât!...

George: - Şi voi nu puteţi să chemaţi spirite înalte să vă spună, să vă explice? 

Shakespeare: - Nu mai are nici un rost explicarea. Întrebările acestea mă frământă numai pe mine şi chiar de mi s-ar răspunde, ce s-ar putea întâmpla?... Nu poţi schimba legile de pe pământ, nu se pot desfiinţa dezastrele, nenorocirile… 

George: - Veronica, ce culoare au hainele lui? 

Veronica: - Nu pot preciza culoarea… nu o pot numi… Nu-i nici verde, nici bleau, e ceva amestecat, nedefinit. 

Sakespeare: - Hai să-ţi spun eu: e culoarea ce am iubit-o toată viaţa, culoarea „gândirii”, „a pătrunderii”… culoarea aceasta reprezintă: „lupta cu gândirea”. 

George: - Vrei să ne arăţi baza spirituală? 

Veronica: - Un gri foarte, foarte deschis şi în jurul gâtului şi pe umeri puncte mari albe… În dreptul inimii are un triunghi… 

Shakespeare: - Triunghiul exprimă legătura ce am avut-o cu Lumea nemuritoare în viaţa pământului. 

George: - Ai fost medium? 

Sakespeare: - Am căutat să cunosc şi mi s-a descoperit şi ajutat prin efort susţinut am reuşit. 

George: - Ai văzut? 

Sakespeare: - Niciodată nu am văzut, dar permanent mi s-a şoptit şi am constat un ajutor în condeiul meu, o intervenţie în gândurile şi ideile mele pe care o recunoşteam în fiinţa unei persoane de o înaltă ţinută spirituală, dar care niciodată nu mi s-a arătat. 

În momentul când am dezbrăcat haina pământeană, sa recomandat, ne-am îmbrăţişat şi am plecat împreună. Era un mare gânditor egiptean care avusese aceleaşi gânduri şi probleme ca şi mine. 

George: - Eşti şi acum cu el? 

Shakespeare: - Nu, el nu-i din IV. E din VI, dar vine des pe la mine. Numele lui este Zenotecles şi este un mare gânditor. 

George: - De ce nu se mai întrupează? 

Shakespeare: - Nu are ce să mai facă pe Pământ, nu are condiţii… I-am propus să intervină, să ne întoarcem amândoi în aceeaşi ţară şi să colaborăm. Mi-a răspuns: „Nu, nu avem loc şi nici condiţii pentru a putea lucra. Pământul oferă condiţii prea mizerabile şi nu e loc pentru o adevărată creaţie şi apoi… nu e nici timpul. 

Peste pământ vor sufla vânturi fierbinţi, cerul se va năpusti asupra pământului, va interveni tocmai pentru ai schimba legile şi a desfinţa dezastrele, nenorocirile şi mizeriile. Rămânem aici până la noi hotărâri generale”. 

George: - Deci nici tu nu ai mai venit pe pământ… 

Shakespeare: - Nu. De-atunci nu am mai fost niciodată. 

George: - Şi altfel cu ce te ocupi? 

Shakespeare: - Merg, merg, privesc, mă întreb, întreb.. nu pe oameni, pentru că ei nu ştiu să răspundă… cel mai frumos răspund plantele… Am cerut să merg în III, pepiniera Divinităţii pentru pământul curăţit… acolo sunt copii în care vezi mult, prin care vezi mult… copii în înfăţişare şi bătrâni în numărul anilor.

 La ei nu mă împiedic de varietăţi de oameni, de DORURI AGONISITE ca în IV… Mi-a zis dascălul meu: „Tu fiul meu nici în locul cel mai fericit al Divinităţii nu vei avea linişte, pentru că vrei să pătrunzi mult şi multul e mare, MARE FOARTE ȘI-I GREU DE PĂTRUNS”. 

Mi-a spus că însuşi creatorul nu-şi cunoaşte marginile acestui univers, pentru că el însuşi este încadrat şi supus legilor acestui ”mult”. Insuşi C r e a t o r u l  este pornit din nişte p a r t i c u l e minunate şi v i a ţ a este un dute - vino de p a r t i c u l e minunate… Tăcere...

George: - Şi ce ţi-a mai spus? Îmi place cum vorbeşte Zenotecles al tău. 

Shakespeare: - Altă dată să mă mai chemaţi. 

George: - Cunoşti povestea „începuturilor”? 

Shakespeare: - Eh, aşa şi aşa… George: - Dar Zenotecles? El trebuie că o ştie, poate că ne-o spune el. 

Shakespeare: - El o ştie! Chemaţi-ne pe amândoi. Numele lui complet este CALISTI ZENOTECLES DIRAMA… Atunci când veţi găsi timpul potrivit, ne chemaţi! Noapte bună! 

George: - Îţi mulţumim! 

Shakespeare: - Cel pe care îl slujiţi să vă binecuvânteze, iar eu vă mulţumesc pentru dragostea ce aţi avut-o pentru mine. 

Veronica: - S-a retras!..."Cercetari in lumea nevazuta, George Vasii 

DOSTOIVESKI I Cercetari in lumea nevazuta

8 Februarie 1966 F.M DOSTOIEVSKI - alb cu triunghi - Stratul V (vine din IV)

 Veronica: - Frumos bărbat!... Frunte nici prea mare, nici prea mică… totul armonios! Sprâncenele au ceva aparte, o curbură largă foarte frumoasă… Pare dinamic. E îmbrăcat într-o tunică cu guler înalt de cavaler, verzuie cu pantaloni strâmţi pe picior, capul descoperit, nu se vede că are părul lung, are şi barbă acum. Uneori are, acum nu, dar mi se pare firesc asta… L-am salutat.

 Siu Karta: - În numele Părintelui Luminii cu a cărui încuviinţare venim la voi, să fiţi binecuvântaţi preaiubiţii noştri! Aţi chemat pe acest frate al nostru, poftiţi! Vorbiţi cu el! 

Dostoievski: - Dragi prieteni şi fraţi ai aceluiaşi Părinte, fii ai aceluiaşi Tată, slujitori ai aceluiaşi Stăpân! Vă mulţumesc pentru preţuirea ce o aveţi pentru mine, pentru dragostea pe care mi-a arătaţi. Marele Maestru, Guvernator şi Stăpân a toate, care a permis venirea mea la voi, să vă binecuvânteze pe voi, dorinţele voastre, năzuinţele voastre să vi le clarifice, să vi le lumineze, să vi le arate nuanţate, cât mai perfect spre bucuria voastră şi spre preamărirea Lui. 

Cunosc inundaţiile Divinităţii care pot veni peste cineva. Păcat! Păcat că nu aveţi timp, dar nu aveţi nici oameni. Cui să daţi cele prezentate vouă? Cui? Ce trăsături să le dai, să le poţi scoate la lumină? Pentru acest timp aşa de înghesuit, pentru acest orizont aşa de sufocant, pentru oameni încâlciţi şi cu solzi, pentru aceasta nu veţi fi traşi la răspundere, că aţi putut mai mult şi nu aţi făcut. 

Deşi opaiţul este mic, vă străduiţi sub palida lui lumină să mâzgăliţi câte ceva. Şi asta e mult! Dar să nu fiţi niciodată mulţumiţi şi să nu credeţi că aţi făcut totul. Spuneţi-mi, de ce m-aţi chemat. 

George: - Să-ţi ascultăm gândurile, părerile, aşa cum ai şi început să o faci, să-ţi cunoaştem meditaţiile, reflecţiile la cele ce vor fi, la cele ce au să urmeze. 

Nu vrem să facem din cercetările noastre nişte şedinţe cu câteva întrebări monotone şi stereotipe. Am vrea ca fiecare din cei chemaţi să-şi prezinte gândurile lor de vârf şi mai ales m-ar interesa să ştiu care este problema cea mai importantă pe care o consideră un gânditor care acum se odihneşte în locurile celor din Împărăţia Luminii. Mă înţelegi, cred? 

Dostoievski: - În viaţa pământeană, prin condeiul meu, am biciuit, am căutat să fac educaţie, arătând şi culmile, şi şesurile, şi prăpăstiile vieţilor oamenilor. Am dat celor ce au ştiut să mestece lucruri mai tari, după puterea lor: filozofie. Mă inundau ideile pe care adesea nu pridideam să le pun pe hârtie. De când am venit în această lume am învăţat şi de-abia că n-am ajuns să cunosc decât prea, prea puţin… 

Cât de mărginită e mintea pământeană, cât de mic e omul terestru şi cât de uriaş poate să fie acest univers al spiritualităţii ale cărui margini socotesc că nici însuşi Marele Guvernator nu le cunoaşte!... Ceea ce m-a făcut să-mi văd micimea este dreptatea care domină în lumea spirituală prin legile care se manifestă neschimbat, în tot şi toate. E ceva aici care Pământul nu ştie… 

A I C I    N U  E X I S T Ă    M I L Ă! 

A I C I    E    D R E P T A T E! 

Expresia că cineva „e miluit” aici, e utilizată de oameni, de lumea terestră. Corect spus este că eşti „primit” şi aceasta nu este „o milă” ci o lege… lege care nu se schimbă niciodată!

 Dreptatea se aplică la toţi, nu se uită nici un nume, nici la naţiune, dreptatea se uită numai la caracter; după fondul fiinţei tale, a curăţeniei şi vredniciei din tine, după efortul pe care l-ai depus şi energia ce ai acumulato, după lumina spiritului tău, dacă această lumină există datorită unor eforturi mari… 

zic: după fondul fiinţei tale automat eşti îndreptat către ce îţi corespunde, către locul pe care îl meriţi. Aceasta m-a uimit, mecanismul divin, al Legilor. 

M-a uimit şi m-a făcut să-mi văd micimea. Poţi fi mare în lumea pământului, poţi să te baţi în piept cu o viaţă creştină; poţi să te uiţi în jur că nu eşti ca alţii şi că faci bine ce faci şi în fond poţi avea o josnicie care nu-ţi mai dă curajul de a-ţi căuta dreptul. 

Cine se bizuie şi se bate în piept că sunt creştini, că au fapte creştineşti, că au făcut milostenii, că au ajuns la jertfa de sine şi are fondul sănătos… aici pleacă umilit capul căci este trimis în locuri modeste sau aride. 

Am văzut în lumea noastră din aceia care nu ştiu ce înseamnă creştinism, care habar nu au cine a fost Hristos, şi ce a făcut pe pământ, dar prin faptul că au fost corecţi şi activi, au venit atât de înzestraţi şi cu o seriozitate demnă, cerându-şi pe drept … drepturile. 

A fi cinstit nu înseamnă că eşti atunci când oamenii te socoteşte cinstit. 

Cinste e atunci când tu vezi, când tu eşti convins că eşti şi numai tu o vezi! Asta îţi dă curajul să mergi cu demnitate la locul tău. (Toate acestea Dostoievski le-a spus apăsat şi într-un iureş atât de mare, încât abia mă ţineam de el stenografiind). 

Se spune: „Mare este taina creştinătăţii”, dar eu răspund: „Cât de mare poate fi această valoare, când omul caută să se cunoască pe el, dându-se cu încredere în slujba binelui, fiind sincer şi drept cu el şi cu cei din jur”! 

De aceea învăţ mereu. Mereu învăţ. Pe pământ am învăţat pe alţii, aici mă învăţ pe mine însumi şi mă minunez de GIGANTICUL MECANIC ce conduce aceste legi şi care se aplică automat, fiind în cea mai strânsă legătură cu fiinţa ce se prezintă, cerându-şi drepturile sau plecând ruşinat văzându-se cât de goală este. Ce vreţi să mă mai întrebaţi? 

George: - Cum vezi refacerea Pământului? 

Dostoievski: - Eu nu pot răspunde la asta! 

George: - Dar cine? Dostoievski: - Cel ce o cunoaşte! 

George: - Ai vrea să mai vii pe pământ?

 Dostoievski: - De ce? N-am ce să fac.

 George: - Cum asta? 

Dostoievski (mai apăsat): - N-am ce să fac! 

George: - Crede-mă că nu înţeleg!

 Dostoievski: - Nu am climat prielnic pentru mine. Eu nu pot sta încătuşat… de aceea nu am ce să fac… şi timpul nu-mi acordă o destindere. 

George: - Nici asta nu înţeleg: cum adică timpul nu-ţi mai acordă destindere? 

Dostoievski: - Sunt atât de greoi în expresii? E adevărat că eu vreau să se înţeleagă şi ceea ce gândesc. Asta-i marea mea greşeală, adică nu mai am timpul necesar pentru a mai depăna o viaţă. 

George: - Vorbeşti de parcă s-ar termina timpul. 

Dostoievski: - N-aş da viaţa ce o duc acum pe una de chin… George: - … şi poate fără folos. 

Dostoievski: - Poate fără folos şi pentru mine şi pentru alţii. 

George: - Unde erai când te-am chemat? 

Dostoievski: - În IV. 

George: - Şi locul unde îţi este? 

Dostoievski: - În V. 

George: - Şi în IV la cine ai fost? 

Dostoievski: - Venisem la părinţii mei 

George: - Dar tu cu cine îţi mai schimbi gândurile? 

Dostoievski: - Am un bun prieten, pe Calinic de la Cernica, şi mai ales pe prietenul vostru Voiculescu Vasile cu care mă înţeleg foarte bine. Alături de el îl invităm şi pe Shakespeare şi avem împreună sfaturi frumoase şi adânci. 

Prefer însă singurătatea. Gândurile le rotesc în mine şi în tot ce mă înconjoară. Rareori simţi nevoia aici să te pui la sfat. 

George: - Dar nu simţi nevoia să comunici ce simţi şi altora? 

Dostoievski: - E altceva aici. Nu mai poţi da altora ce ai… Într-un fel eşti mai singur… Să nu mă înţelegeţi greşit… Aici din cauza frumuseţii, din cauza extazierilor faţă de ceea ce te înconjoară, simţi nevoia să fii mai mult ingur, să te mişti în voie, să te hrăneşti, să te adapi din ceea ce îţi dă locurile. Aici nu ai nevoie să spui nimănui nimic… 

George: - Ştiu ce vrei să spui… Acolo nu e predanie şi învăţătură pământeană, predici şi conferinţe. 

Dostoievski: - Exact. Te vezi mic şi nu poţi da sfaturi şi învăţături. E adevărat, mai şi discutăm între noi dar mai mult ascultăm muzica spaţiilor, a naturii de la noi şi mai ales muzica din Stratul VI. 

Aici nu sunt dascăli şi învăţători… Cel mai extraordinar dascăl aici este natura…Ea ştie multe şi atât de multe ne învaţă! 

George: - Adică privind-o, înţelegeţi voi mult? 

Dostoievski: - Da. 

George: - Ai mai fost vreodată pe pământ? 

Dostoievski: - Nu ştiu! 

George: - Te rugăm să ne arăţi baza, fondul de care ne-ai vorbit! 

Veronica: - E un alb mat cum e lâna… şi are şi un triunghi… Ia vezi ce e în spatele triunghiului, trebuie să fie scris acolo… Dostoievski se uită sub triunghiul de pe piept. 

Dostoievski: - Hm!… Am găsit că am mai fost cândva o viaţă tare scurtă în Africa, fără nici un fel de activitate. Atunci am fost în IV. 

George: - Deci ai fost spirit pământean şi ai reuşit să urci în V. 

Dostoievski: - Da, am reuşit aceasta cu mare efort… Ştiţi prea bine cât am muncit pe pământ!

 George: - Ştim şi te apreciem. Lucrările tale le-am citit pe toate încă din studenţie. Te preţuiesc enorm. 

Dostoievski: - Acum plec. Fiţi benecuvântaţi! 

Veronica: - Au plecat!" Cercetari in lumea nevazuta, George Vasii