vineri, 23 decembrie 2016

Incursiune in inefabil cu Nicoleta Pasat autoarea cartii Misterul Pasarii Maiastre




  Autoarea Misterului Păsării Măiastre a utilizat instrumentele, metodele şi modalităţile disponibile culturii noastre spirituale. 

        Dar desigur că a făcut paşi uriaşi mergând pe calea spre Lumină. 

        Numai o persoană care doreşte evoluţia spirituală se va detaşa de vacarmul lumii şi va găsi momentul potrivit pentru a se interioriza, a se reculege în rugăciune, în meditaţie, pentru a se contopi cu divinul, cu forţa a toate creatoare. 

        Aceasta a făcut Nicoleta Păsat şi a ajuns astfel să audă cântecul Păsării Măiastre, adică sunete armonioase emise din lumile celeste prin care i se transmit confirmări la gândurile sale, încurajări şi stări vibraţionale înalte... 

        Am avut fericita ocazie să poposesc de mai multe ori în casa Nicoletei şi să aud cântul Divin al Păsării Măiastre, ba chiar mai mult de atât, să vizualizez semnificaţia acestui minunat cânt, întrucât s-a dorit din Înalt ca Nicoleta să ştie de unde vine sunetul celest, ce reprezintă şi cine anume îl emite spre ea. 



" Pasărea mea Măiestră este o energie emisă din înalte spaţii celeste, care coboară către mine în chip de pasăre de lumină, asemănătoare unui porumbel alb, al cărui zbor îl percep sub forma unui sunet înălţător, care te ridică mult vibraţional când îl auzi, treci de barierile timpului şi spaţiului şi ai sentimentul că eşti una cu tot, că te regăseşti în fiecare om, în fiecare floare şi în toată creaţia divină." Nicoleta Pasat

Comanda Cartea Misterul pasarii Maiastre - Nicoleta Pasat AICI!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu