vineri, 23 decembrie 2016

Crucea energetica a Terrei - Melfior RA





"Exista o cruce energetica a Terrei care are ca terminatii ale bratelor, cate o piramida. Cele patru piramide sunt piramida sudica cea pe care omenirea o numeste Piramida lui Keops denumirea ei initiala fiind Piramida Luminii Celeste, piramida nordica este cea care se afla in interiorul Muntelui Retezat, piramida estica este in Anatolia-Turcia iar cea de a patra Piramida, cea Vestica se afla in Sardinia-Italia.

Intre aceste piramide exista o deosebit de mare legatura energetico-spirituala iar noi ne aflam si vietuim pe cel mai important brat al crucii energetice a Terrei, brat care uneste cele doua piramide principale, piramida Nordica si Piramida Sudica. De ce le spun principale?

Pentru ca sunt intr-adevar principale si se deosebesc pana si prin constructia lor de celelalte doua.
Pana cand fiinta umana nu va ajunge la cunoastere prin desavarsire si cunoastere, prin acceptiune si transformare, informatiile din Akasa universala din ceea ce putem numi mintea si arhiva divina nu i vor fi accesibile si nici nu va putea ajunge la acestea.

Iar accesarea acestora si patrunderea in aceste date din arhiva universala se poate efectua numai prin inaltarea vibrationala a starii celui care si a desavarsit cunoasterea si a ajuns la un anumit grad de intelepciune.

Piramida Luminii Celeste a fost construita in urma cu 26 mii de ani terestri. Ea a fost ridicata de catre atlanti. Aceste blocuri de piatra pe care acum le considerati foarte grele, greu de miscat si de transportat atunci erau foarte usoare si aratau cu totul altfel.

Erau transparente si emiteau lumina. Mai intai a fost ales locul. Apoi locul a fost purificat. Purificarea a fost facuta astfel: din Cer, din Inalt a venit, a tasnit un jet de foc care a purificat prin flacara lui divina timp de trei zile si trei nopti acest loc pe care urma sa se construiasca Piramida Luminii Celeste.

Dupa cele trei zile acel foc purificator a fost ridicat spre inalt apoi timp de trei zile a cazut o ploaie de picaturi albe-argintii. Acele picaturi atunci cand atingeau pamantul produceau un sunet divin, un sunet placut, purificator, curatitor.Vibratia acelui sunet ii patrundea pe cei care urmau sa lucreze, pe atlantii care se aflau in apropierea acelui teren pe care urma sa se ridice constructia.

Doar atlantii auzeau acele sunete luminoase si astfel se purificau si ei si deveneau apti sa inceapa lucrarea cea mai plina de insemnatate de pe Terra. Dupa cele trei zile de ploaie Divina au urmat trei zile de adiere celesta-un fluid, o unda aurie care a patruns timp de trei zile acel teren, acel loc pe care urma sa se ridice constructia.

Acel fluid auriu se rotea in sens orar si patrundea pamantul prin puterea lui spiralata si vibratorie. Aceasta unda se simtea de la mari departari de catre cei care urmau sa-si petreaca restul vietii lucrand la aceasta mare si unica opera gigant conceputa spre Slava Divinatii.

Dupa trei zile de foc sacru, ploaie divina si adiere celesta atlantii care statusera la o oarecare distanta de acest loc sacru au format cercuri de cate 12 entitati inconjurand spatiul. Intr-un cerc ei stateau cu fata spre interior iar in cercul urmator erau cu fata catre exterior.

In total erau 12 cercuri cu cate 12 entitati pe fiecare cerc, cercuri yin si yang. In tot acest timp nu s-au hranit decat cu Prana Celesta. Astfel s-a facut si purificarea lor devenind apti competenti in fata divinitatii pentru a atinge acel foc sacru si pentru a conduce lucrarea destinata lor, spre infaptuire." Sursa:Frecventa Om

…Melfior Ra sustine ca exista o cruce energetica a Terrei formata din cele patru piramide:
1.Piramida Luminii Celeste din Egipt, in partea de sud;
2.Piramida Nordica, cea de sub Retezat, in nord;
3.Piramida din podisul Anatoliei (Turcia) la est;
4.Piramida din Sardinia la vest.

…acestă primă carte dezbate general în prima parte a ei cele patru braţe ale crucii care sunt marcate la capete cu câte o piramidă.

Autoarea prezintă locul şi rolul acestor piramide precum şi explicaţii, făcând corelaţie cu evenimentele importante ale istoriei, mai precis cu religiile apărute pe fiecare braţ al crucii.

În partea a doua a acestei cărţi autoarea descrie călătorii astrale, călătorii în care Melfior Ra a primit cheia deschiderii celor şapte lacăte simbolice, reprezentând fiecare în parte încheierea unui stadiu al evoluţiei spirituale a acesteia.

CUPRINS:

Capitolul 1. Crucea energetica a Terrei
Capitolul 2. Piramida sudica
Capitolul 3. Piramida nordica
Capitolul 4. Piramida estica
Capitolul 5. Piramida vestica
Capitolul 6. Iubire, Iubire, Iubire
Capitolul 7. Maretia Universului
Capitolul 8. Sistemul Solar
Capitolul 9. Calatorii pe Vamfim - Marte
Capitolul 10. Calatorii pe Luna
Capitolul 11. Calatorii pe Venus
Capitolul 12. Politia sanitara extraterestra
Capitolul 13. Investitura
Capitolul 14. Granitele energetice
Capitolul 15. Sala oglinzilor
Capitolul 16. Sala Sacra a Tezaurului
Capitolul 17. Craniul de cristal
Capitolul 18. Misiunea Romania
Capitolul 19. Sfinxul
Capitolul 20. Sala triunghiulara din Piramida Nordica
Capitolul 21. Baia de Lumina
Capitolul 22. Triunghiul Luminii
Capitolul 23. Locuri Sacre
Capitolul 24. Litoral 1995 – extraterestrii si pamantenii
Capitolul 25. Sarmisegetuza Regia, 24 de ore in Sanctuarul Dacic
Capitolul 26. Shambala
Capitolul 27. Misiunea si Misionarii
Capitolul 28. A sosit Timpul

Cartea - CALATOR PE O RAZA - „Argumentele iniţiatei Melfior Ra, autoare de interesante cărţi iniţiatice în domeniul fenomenologiei spirituale, pornesc de la prezenţa acelui ghid spiritual care va conduce întregul proces de decorporalizare. Ghidul devine astfel purtătorul spiritului, însoţitorul lui, coordonatorul lui. Experienţe de această natură au dat rezultate remarcabile şi în reconstituirea unor imagini din vieţile anterioare.” Ion Ţugui

„... Melfior Ra este o adevărată celebritate în domeniul parapsihologiei, cu o complexă personalitate şi având calităţi extrasenzoriale de excepţie, capacităţi de clarviziune şi puterea de a călători în astral cu o uşurinţă uimitoare, se înscrie astfel în rândul adevăraţilor Maeştrii. În desele noastre călătorii astrale, am avut prilejul şi bucuria de a o însoţi în locuri şi dimensiuni despre care doar Ea a avut curajul şi puterea să le mărturisească publicului larg în lucrările sale, unde momentele şi faptele petrecute în astral au fost redate cu o acurateţe şi o precizie demne de munca unui înalt spirit.” dr. Teodor Vasile

Cartea - REVARSAREA LUMINII " Aşa cum în cercuri de câte 12 persoane se aşezau şi iniţiaţii care ridicau prin puterea gândului imensele blocuri de granit când construiau Marea Piramida, numită iniţial, Piramida Luminii Celeste, aceeaşi iniţiaiţi sub conducerea aceluiaşi arhitect, au dirijat şi acum energiile, pentru că, de fapt, aceştia erau o parte dintre cei de atunci.

Să nu uităm că aici sunt întrupaţi acum iniţiaţii care au vieţuit de-a lungul mileniilor şi civilizaţiilor, în Atlantida, Lemuria, Egiptul Antic, India, Tibet, Dacia precum şi în multe alte locuri cheie, “Portaluri energetice “ de pe Terra.

Cine sunt cei din Cerc ? Deocamdată rămâne un mister, o taină. Aşa cum taină rămâne şi cristalul pur , numit cândva Taina Tainelor, care trebuie să mai rămână încă, pentru oarecare perioadă de timp, necunoscut şi neatins de cei cu suflete neluminoase şi cu neiubire faţă de acest neam şi zonă, şi care nu sunt compatibili cu frecvenţa vibraţională a energiei lui pure."

" Piramida Luminii Celeste, numita gresit Marea Piramida sau Piramida lui Kheops, a fost construita in urma cu 26 de mii de ani si este unicul edificiu terestru realizat in colaborare interplanetara pamanteni-vamfieni, adica pamanteti-martieni. Celelalte piramide din planul terestru sunt doar imitatii ale acesteia."

„Argumentele iniţiatei Melfior Ra, autoare de interesante cărţi iniţiatice în domeniul fenomenologiei spirituale, pornesc de la prezenţa acelui ghid spiritual care va conduce întregul proces de decorporalizare. Ghidul devine astfel purtătorul spiritului, însoţitorul lui, coordonatorul lui. Experienţe de această natură au dat rezultate remarcabile şi în reconstituirea unor imagini din vieţile anterioare.” Ion Ţugui

Cartea - CALATORII PE VAFIM , este prima lucrare cu mesaje de pe Vamfim (planeta Marte) primite de o entitate din România prin metoda bilocaţiei.În această lucrare autoarea descrie cu lux de amănunte călătoriile ei în corp astral, sub îndrumarea ghidului ei spiritual-astral Zen, pe planeta Vamfim (Marte) şi experienţele ei de acolo.

Cititorul are ocazia să parcurgă descrieri amănunţite ale locuitorilor acelei planete, vamfimienii, precum şi a multor aspecte din viaţa lor şi despre: relaţiile lor sociale, familiare, organizarea comunităţilor lor, şi multe detalii despre planeta Vamfim, cu relieful şi forma ei.

Melfior Ra este condusă să vadă cu ce se îndeletnicesc vamfimienii, cum arată Navele Nori, un fel de nave spaţiale pentru călătorii interplanetare, şcolile lor, resursele lor alimentare şi minerale şi modul lor de utilizare. Este condusă să viziteze Zona Fenomenului Praix, Zona Sfincşilor, Zona Izvoarelor, Zona Cimitirelor, Zona Plantaţiilor de Iur, Zona Nevăzutelor, Zona Proeminenţelor, Zona Iluminaţilor, Zona Iniţiaţilor, toate locuri esenţiale pentru înţelegerea corectă a vamfimienilor şi a modului lor de viaţă.

În încheierea cărţii autoarea redă "Un interviu cu extratereştrii" în care transmite mesajul acestora către pământeni cu privire la necesitatea purificării lor şi primele referiri la iminenta Mare Schimbare, Misiunea România şi la un asteroid de proporţii uriaşe, a cărui traiectorie ameninţă integritatea planetei noastre."

Cartea- TABERE INITIATICE - PORTALURI CELESTE - " A SOSIT TIMPUL, a venit vremea descifrării tainelor, a primirii cunoaşterilor spiritual –oculte, a celor nevăzute ochilor fizici, dar existente totuşi. Iar spiritele întrupate în această zonă au ajuns la cunoaşterea şi evoluţia spirituală necesară, prin care să se reconecteze la reţeaua energiilor sacre ale zonei şi a sanctuarelor strămoşeşti de cult, precum să intre în comuniune şi comunicare cu spiritele strămoşilor a celor care au luminat cu iubire prin vremi, timp şi milenii acest neam şi aceste meleaguri, protejând glia străbună în interiorul căreia se află comorile mult râvnite de mulţi venetici, care mai de care mascaţi mai frumos." Melfior Ra

Cartea - ENIGMA SARCOFAGULUI " În anul 2006, în ziua de 27 Martie, ora 11:00 am ajuns în faţa marelui edificiu, Piramida Luminii Celeste =Piramida lui Keops. La ora 12:00 eram în interiorul ei, în Camera Regală, în faţa Sarcofagului gol, noi cele 30 de persoane din România, conştiente de misiunea noastră şi de faptul pentru care ne aflăm acolo după douăzeci şi şase de mii de ani, la încheierea acestui ciclu cosmic.

Pe rând, unul câte unul, am intrat în sarcofagul gol. Ne-am aşezat la orizontală în el, şi fiecare a primit pe viu iniţierea astrală, fiind asistat în plan subtil, de fiinţele imateriale, de Marii Maeştrii Cosmici, de Marii Preoţi, de iniţiaţii Atlantidei şi ai Şcolii de Iniţiere Egipteană.

Maeştrii Cosmici ne aşteptau şi ne-au ajutat să conştientizăm în profunzime misiunea şi rolul nostru pe Pământ, acum în aceste vremi de profundă transformare.

Fiecare discipol a trăit, a simţit şi a primit cu iubire deschiderea canalului energetic, clarvederea, contopirea şi reconectarea la circuitul energetic dintre cele două lumi şi planuri dimensionale, spaţiul tridimensional al lumii fizice şi spaţiul celest, a fiinţelor imateriale.

Am vizualizat cu toţii, fiinţele de Lumină, Marii Maeştrii şi Avatari Cosmici, care se ocupau de noi şi ne dirijau mişcările şi ordinea intrării noastre În Sarcofagul Sacru al Iniţierilor Oculte, din acest plan terestru.

Marele Maestru şi Avatar Cosmic, Thoth-Atlantul, era cel care prezida, coordona şi efectua iniţierile. Am vocalizat mantrele Sale. Sarcofagul Sacru, Camera Regală, şi Piramida Luminii Celeste, vibrau, se cutremurau, se înfiorau odată cu noi. Am trăit clipe înălţătoare de neegalat şi de netrăit în altă parte pe acest Pământ. Axa energetică a eternului edificiu, percepea şi primea conectarea noastră la fluxul ei, transportând spre înalt reconectarea noastră la Şcoala Iniţierii Astrale."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu