ZAMOLXIS I Cercetari in lumea nevazuta

Sinaia, 5 Septembrie1976 Z A M O L X I S - alb argintiu sclipitor cu o mare lumină în jurul capului - Oraşul de Aur. În numele Părintelui Luminilor şi cu binecuvântarea Lui am chemat pe Zamolxis, zeul dacilor şi al sciţilor. 

Veronica: - S-a deschis Drumul Luminos… se arată o statuie de om. Se apropie… interesant! Este îmbrăcat ca romanii. E un chip venerabil, foarte bătrân, o bătrâneţe cu o figură foarte senină; părul barba şi mustăţile sunt una. Ochii foarte vioi… L-am salutat în numele Marelui Învăţător. 

Zamolxis: - Părintele Luminilor, în Numele căruia m-aţi chemat, fiţi binecuvântaţi copii mei! Mă bucur că v-aţi gândit la mine. Doresc ca inima mea, ca dorinţele mele să se implanteze în inimile voastre, în năzuinţele voastre curate şi în ducerea la sfârşit a unui scop sfânt, a unui scop sublim pentru luminarea şi întărirea poporului din care vă trageţi voi. 

Pentru biruinţa unui ideal sublim a trebuit totdeauna şi va trebui mereu jertfe. Şi voi copii mei în felul vostru prezentaţi o jertfă a Celui care desăvârşeşte totul. Poate o să vă miraţi dacă vă spun că pe altarele tainice în strigăte de iubiri disperate, se aduc de mult jertfe curate inimile celor care au luptat pentru un ideal, un ideal frumos, sublim şi dezinteresat, pentru a cimenta iubirea fraţilor în glia iubită, udată cu mult sânge strămoşesc. 

Plugarul care seamănă grâul în pământ nu are milă de el că trece în putrefacţie, ştiind că din miezul lui iese firul care va da multe boabe. Aşa a fost secole de-a rândul; au intrat în pământ inimi mari ca să dea roade şi mai mari. 

Cât mai ştie pământul acesta al vostru, cât a înghiţit ca să poată să dea recolte bogate, să dea inimi şi capete de adevăraţi zei. Nu sunt zei aceia care se străduiesc să fie iubiţi de cei din jur. Numai aceia sunt zei care fără de multe strădanii polarizează, este divinizat chiar fără voia lui, ascultat până la moarte, biruitor în acţiunile lui şi nemuritor după dispariţia lui. 

Aceşti zei îşi ajută după plecarea lor dintre voi, pe cei dragi ai lui după neam şi sânge, permanent intervine pentru ei la gloriosul Împărat al Luminilor să le trimită Lumină, Biruinţă şi Putere. 

Unde-i cinste pătrunde lumina şi desăvârşeşte acţiunea. Unde-i putregai Lumina arde prefăcând în cenuşă totul, iar suflul divin împrăştie cenuşa. Rezultatul dispariţiei îi una cu „nimica”. 

Un ochi curat vede bine, o minte ageră şi nepervertită pătrunde spaţii nevăzute. Un trup puternic biruie orice duşman. O inimă dreaptă taie din rădăcini perversitatea, lăcomia şi dorinţa de acaparare. Această descriere a mea se poate aplica oricărui individ în parte, oricărui popor în parte. 

Cel ce pofteşte ce nu-i aparţine este otrăvit şi lovit de luciul sabiei ce dă cu putere cel care este rânduit să facă dreptate, strigând: să stăm bine, să stăm cu frică, loveşte fără milă! Se aplică şi aceasta de la individ la individ până la popor. Dacă nu ar fi aşa, ar fi haos pe pământ. 

Fiecare ţară are rânduit un sfetnic al dreptăţii ce învârte sabia atunci când vede furtul nedrept şi se miră când vede că de la conducător de ţară până la umila fiinţă este bătut când a meritat îndreptarea sau înlăturarea. Depinde de esenţa spiritului care a fost ispitit în aceste căderi. Ce mai doriţi de la mine? 

George: - Am vrea să ştim cărui popor ai aparţinut iniţial, Dacilor sau Sciţilor? Cam pe când ai trăit şi dacă ai avut vre-o funcţiune în statul care era pe atunci? Despre tine s-au păstrat legende. Spune-ne deci despre tine, cine ai fost? 

Zamolxis: - Da, sciţii mi-au fost părinţi. Din ei am răsărit, de mic mi-a plăcut jocul luptelor. Clocotea în mine dorul de a-mi ajuta oamenii, pe acei corecţi şi cinstiţi. Am renunţat la onoruri mari ca să pot ajuta pe oameni. Am renunţat la viaţa de familie ca să pot ajuta pe familişti. 

Nu m-am închis în patru pereţi; acest lucru nu este o ispravă, ci am colindat munţi, luncile, câmpiile, prin toate văgăunile m-am coborât să cunosc pe oameni. Nu am învăţat din cărţi nimic. Nici nu m-ar fi mulţumit nimic. 

Am învăţat mult, foarte mult de la oameni. Pe cei răi nu-i contraziceam şi pe cei buni nu-i lăudam. Dar de la fiecare învăţam şi pentru că am căutat să cultiv tot felul de terenuri - mă refer la caracterele oamenilor - am reuşit, udând la timp terenurile binecuvântate cu ploaia harică ce venea de la Cel pe care Îl rugam.

 Rugam pe Cel pe care eram sigur că intr-o zi Îl voi vedea. Şi l-am văzut, mi-a vorbit: „Fii părinte şi luminător al unui popor cinstit, să prindă rădăcini profunde, pentru că va fi calea multora, iar Eu doresc ca acesta să fie mereu ca o pâine caldă prin a cărui miros să se sature cei flămânzi şi lacomi când vor veni s-o sfâşie, s-o sfărâme, s-o risipească de va fi cu putinţă, s-o înghită toată”. 

Aşa mi-a grăit Părintele Luminilor, Marea Forţă a Universului întreg! Şi am rămas, am rămas cu trupul meu şi cu fiinţa mea spirituală în ţara şi poporul din care faceţi şi voi parte. Am fost mai mult rugător pentru strămoşii voştri decât îndrumător. 

Atunci când am cunoscut pe acei de la care am învăţat multe, am căutat şi iam unit să devină o forţă contra duşmanilor vecini care deşi erau mari şi puternici, le luceau ochii de lăcomie să înghită mâna de oameni cinstiţi care căuta să-şi păzească vatra lor dragă necotropită, neînghiţită. 

Voi spuneţi că poporul vostru s-a născut creştin şi nu greşiţi pentru că aşa este. Cine s-a născut în plânsul lui înainte de a striga mamă, a strigat: „Christ”, pentru că simţea că de acolo îi va veni biruinţa şi n-a greşit! 

Cât n-au suferit aceşti oameni ai mielului din care am ajutat şi eu la plămadă, câtă umilinţă, câtă suferinţă, câte lacrimi, câtă trădare, câtă ruşine, dar a biruit pentru că în miezul miezului era o inimă vie care striga pe „Christ”. 

Nu-i nevoie să vorbesc de persoana mea. Eu sunt contopit în neamul din care şi voi faceţi parte şi care prin ploaia încercărilor a ieşit biruitor chiar de a fost botezat cu numele de laş. A fost silit de împrejurări să fie câteodată laş, salvând mulţimea… Ca părinte al vostru, cer milă şi îndurare, putere şi biruinţă pentru voi şi neamul vostru, de la Părintele în numele căruia am venit la voi! 

Veronica: - A plecat! " Cercetari in lumea nevazuta, George Vasii