Origini
"Floarea Vieții este cunoscută de multe generații ca fiind forma perfectă care descrie modul cum se constituie materia din vibrațiile energiei universale.
Floarea Vietii este un șablon de geometrie sacră format din 19 cercuri complete și 36 de arcuri, dispuse simetric sub forma unui hexagon, în care centrul fiecărui cerc este pe circumferința a șase cercuri învecinate de același diametru, încadrate echilibrat într-un alt cerc mai mare. Hexagonul – transpus în Steaua lui David – simbolul analogiei și al armoniei – armonia între cele de sus și cele de jos, între cer și pamant, între divin și lumesc (Steaua lui David – Cele sase colturi corespund celor sase zile ale creatiei. Acestea reprezinta, de asemenea, cele sase atribute ale lui Dumnezeu: dragoste, putere, intelepciune, mila, maiestate si justitie).
Privite în plan bidimensional, sferele din care este formată Floarea Vieții arată ca niște cercuri ce se intersectează prin centrul lor, creând o viziune comună în zona lor de suprapunere. Astfel, prin acest simbol sacru străvechi ne este sugerat faptul că totul este interconectat și că poate fi văzut din diferite perspective care contribuie la crearea unei viziuni holistice și holografice asupra universului, asupra existenței. Se consideră și că, de fapt, în Floarea Vieții este transpus tot Universul.
De-a lungul întregii istorii întâlnim simbolul Florii Vieții care poartă un înţeles profund şi benefic pentru fiinţa umană. El poate fi găsit în manuscrise şi temple străvechi, în arta tuturor civilizaţiilor lumii, din toate timpurile: Tempul lui Osiris din Abydos – Egipt contine cel mai vechi exemplu al Florii Vieții, alte exemple exista in cultura feniciana, Indiana, asiatica, in estul mijlociu, in arta medieval, în templele Shinto, în Anglia, Franța, Israel sau Egipt, îl regăsim de asemenea în România: încrustat pe porțile stravechi maramureșene, pe vechile pietre de hotar, la Mănăstirile Curtea de Argeș și Cozia, pe troița Mănăstirii Caraiman, pe troița aflată lângă chilia lui Daniil Sihastrul, pe poarta Casei Memoriale Tudor Vladimirescu, la Manastirile din Bucovina, în arta meșterilor de la Horezu sau pictată pe cupola Bisericii Carămidarii de Jos – monument istoric București.
Leonardo da Vinci a studiat şi el forma şi proprietăţile matematice ale FLORII VIEŢII, pe care a imortalizat-o în operele sale magnifice.
Drunvalo Melchizedek este creatorul seminarului “Floarea Vietii” și este, pe lângă multe altele, cel care a promovat, ridicat și oferit lumii explicații ample despre Floarea Vieții. Putem spune ca Drunvalo Melchizedek a tradus pentru omenire o parte din Universul încriptat atât de magnific în Floarea Vieții.
Drunvalo Melchizedek ne spune ca Floarea Vieții este un cod:
„Floarea Vieții reprezintă modul în care este organizat totul. Este modalitatea de a structura viața. Toate schelele metalice, procesele chimice și toate lucrurile de această natură, totul, fără nicio excepție, se bazează pe geometria sacră. Și nu poți înțelege cu adevărat ce anume se întâmplă în domeniul chimiei, fizicii, în arhitectură sau în orice domeniu structural, fără să înțelegi geometria sacră. Dacă nu o cunoști, îți lipsește cvea mai importantă cheie a Creației, deoarece nu poți înțelege ceea ce caută ea să facă. Este limpede că există doar o singură Minte care a creat întregul Univers. Un singur gând. Iar el poate fi redus la o simplă sferă. Și aceasta este tot ceea ce există. Iar Floarea Vieții este relația cu privire la modul în care se pot interconecta sferele. Iar când ajungi la 19 astfel de sfere, modelul imaginii rezultate este de asemenea natură, încât lucrurile devin foarte clare. Dacă retrasezi cu grijă geometria, descoperi ca absolut orice lucru existent se află în interiorul unei sfere.”
Semnificatie
Energia puternică a acestui simbol este asociata cu armonia, echilibrul, perfectiunea, pacea, liniștea, împlinirea.
Floarea Vietii ar conține un tip de înregistrare Akashică a informațiilor de bază ale tuturor lucrurilor vii find expresia vizuală a conexiunilor vieții si Universului. Se subliniaza astfel că toată viața face parte dintr-un plan divin, geometric iar toate structurile cunoscute de noi urmează acest plan de geometrie sacra. Astfel, simbolul descrie ciclul creației: toată viața și conștiința apar de la un singur sursă (acesta fiind primul cerc), următoarele 6 cercuri fiind identice cu procesul de diviziune celulară. Prin urmare, Floarea Vieții este văzută ca un model al Creației lui Dumnezeu, celebrand miracolul si maretia vietii.
Două din principalele denumiri care mai sunt utilizate pentru acest desen străvechi mai pot fi traduse prin „limbajul liniştii” şi „limbajul luminii”. Aceasta este sursa tuturor limbajelor, este limbajul primordial al universului, al formei pure şi al proporţiei.
Floarea vieții deține un simbol secret prin care se poate descoperi cel mai important și sacru model din univers. Este sursa a tot ceea ce există, explicand toate aspectele realității fiind capabila să ne ofere acces la tot ceea ce variază de la corpul uman la galaxii. În cercurile ce o formeaza fiind posibil să se creeze orice structură moleculară și orice structură celulară vie care există în univers.
Este numită simbolic o floare nu doar pentru că seamănă cu o floare, ci pentru că reprezintă ciclul unui arbore fructifer: acesta face o floare mică, care se transformă şi devine fruct. Iar fructul conţine în el grăuntele, sămânța care cade pe pământ, începe să se dezvolte prinzând rădăcini şi la rândul său va deveni un copac, simbolizând astfel viața, continuitatea, perfecțiunea Creației.
Floarea Vieții este baza în muzică, pentru ca distanțele dintre sfere sunt identice cu distanțele dintre tonuri și semitonuri. Structura celulară este identică cu Floarea Vieții, în a treia fază a diviziunii embrionare.
Structura geometrică a apei cristalizate reprezintă şi structura de bază a Florii Vieții. La originile sale, viaţa a evoluat în apă, iar întreaga viaţă de pe Pământ depinde de apă, ca element estenţial al existenţei sale. Simetria fundamentală a FLORII VIEŢII este similară cu cea a fulgului de zăpadă.
Pe lângă caracteristicile de proporționalitate armonioasă, designul Florii Vieții a fost creditat și cu proprietăți legate de procesul evolutiv al conștiintelor. Pentru că arta vizuală, la fel ca și muzica, are o putere enormă de a transmite frecventele și ideile înalte.
Perfecţiunea formei, a proporţiilor şi armonia Florii Vieții i-a atras dintotdeauna pe filozofii, arhitecţii, pictorii şi sculptorii din întreaga lume. Ea este considerată un simbol al geometriei sacre, cu o străveche valoare spirituală, înfăţişând formele fundamentale ale spaţiului şi timpului şi reprezentând expresia vizuală a forţei vieţii, a legăturilor armonioase dintre toate formele de viaţă. Geometria sacră este adesea menționată ca “Matematica lui Dumnezeu” deoarece măsuratorile și rapoartele dintre formele sale se regăsesc în întreaga creație conștientă.
Beneficii
Floarea Vieții este un simbol universal de valență înaltă care acționează la nivel energetic și subtil activând mecanismele de normalizare, regenerare și echilibrare.
Floarea Vieții este un simbol de geometrie sacră cu o forță magică și cu o încărcătură energetică deosebită, care întăreşte câmpul auric şi ne protejează de energiile negative şi stres, îmbunătăţind fluxul energiei în corp şi prevenind îmbolnăvirea.
Atunci când sunt purtate, desenate sau observate în timpul meditației, modelele de geometrie sacră transmit un sentiment de unitate, echilibru și înțelegere în inițiere. Această proprietate poate fi pusă pe seama faptului că aceaste forme au acumulat mari cantități de energie și cunoaștere de-a lungul veacurilor și, de asemenea, pe seama perfectei armonii vizuale a șabloanelor în sine.
Simbol de vibrație superioară care ne armonizează forul interior, ne aduce liniște și pace, ne pune în echilibru, stimulează în noi idei creatoare, capabile să se orienteze spre un țel constructiv.
Floarea Vieții – prin energia puternică a forţei vieţii pe care o emană – generează o stare specială de fericire, echilibru, armonie, încredere în forțele proprii și împlinire, ne protejează, ne face mai puternici şi mai încrezători în noi înşine.
Purtatul zilnic al Florii Vieții – simbol de valență spirituală înaltă – ar duce, în concepţia iniţiaţilor, la creşterea charismei, a curajului şi capacităţii de a înțelege și vibra armonios cu conștiința universală. În aceeaşi notă, se consideră că purtarea simbolurilor de valență spirituală înaltă menţine starea optimă a sănătăţii celui (celei) care le poartă, duce la creşterea încrederii în sine şi a optimismului, aceste calităţi îmbunătățind stima de sine și prestigiul social.
Floarea Vieții – un simbol delicat, armonios, pur ca o FLOARE dar puternic, grandios, impozant, misterios, magic ca și VIAȚA care îndrumă la vise mari și alegeri din inimă, care aduce purtătorului protecție, noroc, prosperitate, fericire, sănătate și abundență.
Simbolul Floarea Vietii iti da aripi sa poti zbura in cele mai minunate taramuri!!!
Pentru mai multe bucurii decât v-ați imaginat vreodată și mai multe realizări decât ați visat, pentru toți cei care adună praf de stele și îl sădesc în frumusețea imaginației lor pentru ca magnificele lor vise să devină realitate … Totul e traire, totul e magie, totul e în INIMA TA! Crede în visele tale, înconjoară-te de magie și de simboluri care să te susțină și s-ar putea ca realitatea să te poarte în tărâmurile ei cele mai frumoase!
Floarea Vietii este un simbol care îi va sprijni pe toți cei care doresc să își urmeze visele pentru că ele își stiu deja calea… pe toți cei care își ascultă inima și aplaudă, pe bătăile ei, existența, având astfel parte de magie și de șansa ca fiecare zi să fie cea mai frumoasă din viața lor!
Imaginează-ți, dorește-ți și CREDE!!!
Daca acordați încredere acestui simbol cu straveche valoare spirituală, Floarea Vieții, puteti apoi să observați ce energie veți avea, ce lucruri minunate vi se vor întampla sau cum vi se vor rezolva unele probleme … Ideea este să nu mai fim spectatorii propriei vieți, ci să o și TRĂIM!!!
„Sunt două feluri de a-ți trăi viața…Unul – de a crede că nu există miracole. Altul – de a crede că totul este un MIRACOL” – Albert Einstein
Purtam și realizăm produse inspirate din bogația, imensitatea, delicatețea, perfecţiunea formei, a proporţiilor şi a armoniei atât de maiestuous conturate în Floarea Vietii . Floarea Vietii este modul de viață, Universul, conceptul, credința, viața, simbolul, energia …. Imboldul care îți dă încrederea că ai ARIPI!!!!!
Suntem construiți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ceea ce ne face și pe noi creatori, deținem puterea, privilegiul și forța de a crea!!!! Depinde doar de noi ce construim. Putem crea tot ceea ce ne dorim, tot ceea ce gândim cu inima și simțim cu sufletul!!!
Drunvalo Melchizedek :
„Trăiţi şi creaţi din energia iubirii, din Micul Spaţiu al inimii, de acolo de unde este sursa întregii Creaţii”
Sursa: https://folconcept.ro/simboluri-sacre/floarea-vietii/
Cartea MESAGERII MAMEI PAMANT poate fi achizitionata AICI!