joi, 22 august 2019

Sesiune Investigativa (2) - Hipnoza Regresiva Esoterica - Melania Vlad

INTREBARI si RASPUNSURI - HIPNOZA REGRESIVA ESOTERICA 


• Unde esti?
• In astral
• Ce vezi acolo unde esti?
• Cerul, stele, cerul il vad intunecat, vad multe stele, planete, iar dedesubt Pamantul sub mine, Terra
• ce inseamna sa fii in astral? Unde este astralul? In Universul din tine, sau in exterior?
• Aici, acum in momentul de fata ceeea ce vad eu si cu ce m-am conectat eu, e in exterior, este deasupra la 3D, sunt in tot ceea ce tine de Dimensiunea 4D-7D, poti sa calatoresti pe toate dimensiunile pe care le vrei sa le vezi.
• Si in interiorul tau, ce gasim?
• Cand incerc sa intru in interior, este acea conectare cu SUFLETUL, SPIRITUL, MINTEA, imi apar niste sfere, vad un corp de lumina, e apropiat de acelasi corp care este in astral, sa inteleg ca este primul corp eteric din cate vad, dar imi vad si corpul fizic si multa lumina, asta e imaginea care imi apare MINTEA, SUFLETUL si SPIRITUL, conectarea cu creatorul din mine, asa imi apare, stai sa inchid portalul asta, cred ca prefer sa stau sa lucrez cu acest interior.
• Explica ceea ce faci, sa inteleaga fiecare, ce vrei sa spui cu conceptul de SUFLET-MINTE-SPIRIT.
• E vorba de ceconstiinta.
• Imi chem acum aceste 3 energii sub forma de sfere, relativ mici, SUFLETUL imi palpaie si are o culoare un bleu, clipeste, straluceste, il vad in partea stanga, in mijloc vad o sfera verde este MINTEA, energia, in dreapta vad o sfera rosie, mai multi mi pare o culoare a unei cirese, este SPIRITUL. Vad cum toate se intrepatrund acum, se unesc, intra una in alta, SPIRITUL a intrat in MINTE, SUFLETUL a intrat in MINTE, le vad pe toate trei in acea SFERA, se imbina ca un fum, aproape transparent, se schimba, la un moment dat dispar, apar, iar apar cele 3 culori, se invart, au o culoare ca un nor, ca un fum alb si tinde sa dispara
• De ce se miscau inainte?
• Se contopeau energiile lor
• Deci au ramas unite toate trei, atunci sa continuam!
• Primesc un mesaj, imi spune ca se va conecta si cu CREIERUL meu fizic, vad ca aceasta SFERA s-a mutat in dreptul creierului meu fizic si vad o raza care se duce in sus, la Univers, nu stiu unde…
• Mergi si vezi unde duce acea raza
• Vad ca o stea mica, sus de tot printre stele..
• Ce reprezinta steaua asta?
• Imi apar mai multe denumiri CONSTIINTA CREATOARE, SURSA intregii creatii, vad BIG BANG-ul pe care merg toate SPIRITELE, este SURSA din care au iesit toate SPIRITELE.
• Intri inSURSA?
• Asta inseamna sa ies din nou in astral, o sa-mi las MINTEA-SUFLETUL-SPIRITUL intr-o singura SFERA, in chakra 6, o sa ies doar cu corpurile astrale, ma duc in sus, am intrat, simt in fizic ceva, ca un curent care vine la picioare in sus, pe cap, vibreaza corpul putin ca o ENERGIE
• Ce culori vezi?
• Nu prea vad ca sa intelegi, straluceste…
• Esti in nucleu?
• Da e acea culoare a soarelui de la miezul zilei, nici la rasarit nici la apus
• Cum verifici daca e SURSA adevarata? Verifica daca e SURSA adevarata
• Merg peVIBRATII, merg pe ENERGIE, ma conectez din nou cu CONSTIINTA mea cu acea SFERA formata din MINTE-SUFLET-SPIRIT, merg si dupa acea raza, vad conexiunea cu aceasta SURSA in care ma aflu, imi intreb CONSTIINTA , imi spune ca da, ma aflu in SURSA.
• Cum poti sa stii ca nu te gasesti legat cu SURSA adevarata, ca poti sa fii pacalit?
• Metoda folosita pana acum daca imi aparea orice ENERGIE, SURSA, entitate, vorbeam cu ea si ii dadeam ordin sa imi arate adevarata ei identitate.
• Daca nu se afla nicio entitate cum verfici ca te afli in SURSA absoluta de lumina si iubire pura? Verifica contururile, daca e doar lumina, sau e conturata de altceva?
• Nu, dar nu vad decat LUMINA si merg pe VIBRATIILE pe care le da, pe ceeea ce simt in corpul fizic.
• Tu acum te afli in adevarata SURSA, dar sa zicem ca esti pacalit, cum faci diferenta dintre ele, doar dupa VIBRATII sau anumite culori?
• Am intalnit si anumite cazuri cand da, pe margini avea negru, se forma o SFERA si pe margini avea negru, vad ca aceasta SURSA in care ma aflu acum straluceste profund si arunca ENERGIA si din ea vad ca ies in continuare mici scatei care se duc in tot Universul.
• Ce sunt aceste scantei?
• Imi spune ca sunt acele SPIRITE, cum suntem si noi, Ea in continuare MATERIALIZEAZA imi se spune, si acum face acelasi lucru. Vad SPIRITE care intra in ea.
• Deci sunt si spirite care s-au intors la sursa,
• Da acuma vad, ies dar si vin , e ca un vulcan, ai vazut sunt imagini cu soarele luat de aproape, ca si cum ies flacari din el, simt o ENERGIE pozitiva
• Am mai avut cazuri cand venea o entitate numita LUCIFER, LUX, venea si cu infatisari de INGER de LUMINA, venea intr-o sfera de lumina, dar se vedea diferenta ca nu era sursa cea adevarata
• Se vedea pt ca vedeai dar si simteai.
• Simteam dureri de cap, frig, mai multe sensatii.
• Are vreo informatie pe care trebuie sa o stii, sau ne intoarcem sa raspundem la intrebari?
• Nu nu mi se comunica nimic, doar ceva personal, informatii personale.
• Multumeste-i SURSEI si hai sa ne intoarcem la intrebarile noastre, inchide portalurile deschise!
• Ok! Am intrat in corpul meu, am rugat CONSTIINTA sa inchida si sa sigileze portalurile pe care nu le-am vazut si daca exista vreo entitate sa o extraga din casele noastre si de aici din astral.
• Ce esteSPIRITUL, ce este SUFLETUL?
• Mi-arata in imagini, dar si mi se comunica TELEPATIC, MENTAL, vad din nou SURSA intregii CREATII, CONSTIINTA ATOTCREATOARE, vad acea explozie, BIG BANG-ul acel moment al CREATIEI, acel punct mic, imi arata un ATOM care explodeaza, cum ies multe, multe, multe ca niste licurici …LUMINI, aceeasi culoare ca SURSA, se imprastie in tot UNIVERSUL, cum aceste SPIRITE din ele incep sa se formeze stele, planete, dar in mijloc ele raman in mijloc si formeza planeta, ea ramane acolo, imi spune ca fiecare planeta, stea are la baza acest SPIRIT din ATOMUL baza din CONSTIINTA autocreata, apoi vad cum ies in continuare, cum sunt trimise aceste SPIRITE pe planete multe, vad cum se dezvolta incet incet isi form corpuri, vad cum se formeaza planetele, flora, fauna, cumva aceasta evolutie, imi arata fragmentat dar foarte repede. Vad Terra ca imagini, acele SPIRITE care si-au format corpurile, cum din aceste SPIRITE cum mai iese o SFERA mica, imi spune ca acela e sufletul, imi spune ca SPIRITUL a creat SUFLETUL, asta imi arata, asta vad.
• Informatia cine o are inmagazinata, referitoare la vietile avute?
• Ambele, si SUFLETUL si SPIRITUL, dar la cei care nu au SUFLET, informatia ramane in SPIRIT.
• Cine sunt cei care nu au SUFLET?
• Imi arata scris, imi arata entitatil DRACONIENI, REPTILIENI, GRII MARI, MICI.
• Ii gasim si printre noi pe Pamant cu infatisare de fiinte omensti?
• Da!
• Cum putem sa ii deosebim de celelate fiinte omensti?
• Imi arata, imi spun ca oricum sunt majoritatea la nivel inalt, functii inalte, cei care conduc tari, organizatii, grupuri, care lucreaza pe control, manipulare, cei care conduc planeta, majoritatea conducatorilor tarilor, dar nu e o regula, mi-l arata pe Iahve acel dumnezeu crestin, Biblia, imi arata un DRACONIAN chiar asa arata scris DRACOS ca face parte din alta elita, ca sunt dusmani dar si prieteni cand e vorba deSUFLETE, imi arata globul.
• Ce vrei sa spui?
• Ca ne paseaza de la unul la altul, se invart intre religii si asa zisa masonerie.
• In ce dimensiuni traiesc ei de obicei?
• De la minus 3 pana la spiritul Pamantului, niste cotloane pesteri, aproape de mijlocul Terrei ca sa intelegi si ma duce pana la 4 plus , adica 4D.
• Pe Pamant sunt orase paduri, oceane, o minune. La ei, ce gasesti?
• Vad niste planete negre, din cauza energiilor, da si vad numai stanci, pesteri, e urat, nu prea vad flora, fauna, cum vedem imagini din satelit cu Marte, vad pustiu.
• Dar sufletele sunt acolo?
• Nu, nu vad, SUFLETELE, le vad doar pe Pamant, ale noastre..
• Si SUFLETELE luate, unde le tin?
• Le reincarneaza, vad ca un fel de inchisoare unde sunt tinute, pana le introduce din nou in corpuri, sunt tot dimensiuni cu minus sau pana in plus patru 4D, din minus 3 pana la plus 4, 4D, este teritotriul lor cum s-ar zice.
• Si SUFLETELEcare asteapta reancarnarea sunt pe teritoriul lor?
• Da
• Inchide portalurile daca-ti raman decshise! Deci intrebare: Exista diavol?
• Imi aparDRACONIENII, dar mi se spune ca orice entitate din speciile enumerate : REPTILIENI, DRACONIENI, GRI, ZETA RETICULIENI, MANTIDE si nu stiu ce sunt astia, o incrucisare dintre REPTILIENI si DRACONIENI, niste HIBRIZI, acesti ALIENI sunt ca imagini imi face in dreapta o paranteza, daca ati vazut filmele cu PREDATOR cu alieni, mi se comunica tot ce tine de filme SF aparute pe Terra sunt niste mesaje care trebuie intelese, CHIAR ASA SUNT,CUM AU FOST DESCRISI IN FILME, chiar asa arata cum au fost descrisi sunt si in astral, SPIRITELE si SUFLETELE celor care au ales sa vina pe Pamant ca REGIZORI sa faca lumea SA CONSTIENTIZEZE ca exista aceste entitati, sunt exact cum au fost prezentate in filmele hollywoodiene.
• Deci exista diavoli!
• Da ei sunt, cum i-am aratat, aceste entitati pot sa isi schimbe infatisarea cum vor, imi arata tapi, cum au existat pe vremea zeilor, isi iau infatisarea cum vor ei ca sa ne sperie, acestia sunt asa zisii diavoli pe care biserica i-a vazut sub aceasta forma, formele reale sunt cele 5 tipuri de ET enumerate mai sus.
• Inchide portalurile! Cum trebuie sa meditam?
• In primul rand imi apare ca trebuie sa gasesti un loc retras, sau fara zgomot, un loc linistit chiar si in casa ta, sa iti alungi toate gandurile daca poti din minte, imi arata ca la ei nu exista o pozitie anume in care sa stai sa meditezi. Pot sa dau exemplul meu, eu meditez cel mai bine stand intins.
• Daca nu adormi…
• Daaa, tb sa iti alungi toate gandurile, cand ai mintea goala sa te conectezi, MENTAL, sa iti chemi SUFLETUL si SPIRITUL si sa ii rogi sa se conecteze cu MINTEA ta daca poti sa faci aceasta SFERA.
• Paranteza indicat e sa isi faca o curatire cine simte, daca nu vede in astral, ce senzatii, vibratii au?
• Sa alunge toate gandurile si sa incerce sa se conecteze cu toate trei daca poate: SUFLET-MINTE-SPIRIT, daca nu doar cu SUFLETUL si apoi sa incerce sa isi ridice vibratia, si sa isi zica MENTAL: “Eu X, se pune foarte mare accent pe nume, numele real, eu Gigi Ion imi ridic vibratiile acum la capacitea maxima cat imi permite SUFLETUL meu, rog SUFLETUL meu sa isi dea ENERGIA pentru acest corp in care sta si sa ma conecteze cu CONSTIINTA ATOCREATOARE”, asta e MEDITATIA,pune intrebari MENTAL ce vrei sa afli, e greu, nu o sa fie usor la inceput, totul este sa faci conexiunea cu acest SUFLET, cu aceasta ENERGIE si vei simti o caldura, niste vibratii, o liniste, o pace sufleteasca, vei simti cand te vei conecta cu SUFLETUL.
• Daca vorbesc cu ele, ma aud, chiar daca nu am nici senzatie in corp?
• Raspunsul e clar da, la inceputul MEDITATIEI cel mai bine ” Eu X chem in fata mea SUFLETUL meu SPIRITUL meu ca sa stam de vorba. Sa se specifice ca El X isi cheama SUFLETUL, pentru ca suntem inconjurati de entitati si poate sa apara SUFLETUL altcuiva. SUFLETUL aude, ENERGIA este mereu conectata cu el, sigur aude cand se vorbeste cu el, de fapt vorbesti tu cu tine, mi se spune, fara nicio problema.
• De ce se indeparteaza SUFLETUL de tine, ce anume il face sa ii fie frica sa se indeparteze si cum il aducem inapoi?
• Vad mai multe imagini, vad entitati, care atrag SUFLETUL, aceleasi entitati negative si entitati asa zise de lumina care la fel atrag SUFLETUL, este o energie foarte foarte puternica, ravnita de toate entitatile care nu-l au, e o sursa de ENEGIE foarte puternica, imi da un exemplu vad in dreapta o BATERIE la care se alimenteaza mai multe. vad un generator la care se alimenteaza mai multeSURSE, asat imi spune, SUFLETUL este naiv, este usor de pacalit si cine apeleaza la el se poate alimenta de la el. Se comunica ca tocmai de aia este bine ca cei care AU CONSTIENTIZAT vor asculta acest material sa isi cheme mereuSUFLETUL, daR fie mereu vigilenti sa ii spuna: “SUFLETUL meu al lui X, nu iti mai da ENERGIILE nimanui, nu te mai lasa pacalit! “, sa aiba o discutie cu el ca un frate ca o sora.
• Sa nu il mai alunge!
• Imi arata ca SUFLETUL se sperie, ca nu-i plac vibratiile joase, oamenii viloLenti, nervosI, care injura, care au ura, vad violenta multa, batai si cum SUFLETUL se indeparteaza.
• Si SPIRITUL ce face?
• Spiritual e stationar, mereu sta, vorbeste cu SUFLETUL, il atrage, incearca din nou sa il cheme inapoi pe SUFLET in corpul uman.
• Cand parasim corpul fizic unde mergem unde spune SUFLETUL sau SPIRITUL?
• Vad ca SUFLETUL si SPIRITUL se unesc din nou fac un intreg, se duc in sus spre SURSA, spre CONSTIINTA UNIVERSALA, vad cum sar gramada aceste entitati , sa il pacaleasca, imi spune ca nu trebuie sa te opresit, in niciun tunel, sa te duci in sus, daca ai CONSTIENTIZAT pe Terra in aceasta dimensiune, MEMORIA mai ramane o perioada activa, iti da acele VIBRATII prin care iti comunica sa te duci la SURSA, daca ai fost CONSTIENT in timpul vietii, ai iesit cand mori CONSTIENT si stii unde trebuie sa te duci. Obstacole sunt, nu trebuie sa te opresti sa te duci direct in sus, o sa-ti apara entitati daca ai fost religios, vad un tunel, acea holograma cu IISUS in capatul ei.
• Te rog sa mergi la un tunel cu LUMINA unde esti asteptat, unde sufletul e este asteptat de IISUS !
• Daaa. Vad un tunel pur si simplu ca o raza asa de lumina frumoasa, e tot o ENERGIE care te atrage, apar tot felul de imagini foarte frumoase in capat iti da posibilitatea sa vezi, te atrage, auzi iesind niste melodii frumoase, muzica, ma duc intru il vad in capat, eu daca il ating isi arata adevarata identitate si apare acest REPTILIAN sau daca e o holograma dau cu mana prin ea, se merge pe premisa, te pacaleste, iti spune uite nu e asa cum ai crezut tu…
• Imaginea lui cum este?
• Imaginea lui din icoane, in alb cu mainile deschise.
• Deci esti invitat sa mergi prin tunel pentru ca ai incredere si vii spre el…Treci de el !
• Vad cum ajung aceste suflete la el, cad in aceasta capcana. Le arata acel RAI asa zis, apoi le spune ca exista o problema, le deruleaza filmul vietii numai ca aici e o capcana mare, mi se arata ca ai o tehnologie prin care reusesc sa bage si niste falsuri, astfel incat sa te simti vinovat si obligat sa te reancarnezi sa iti rascumperi greselile. SUFLETUL- SPIRITUL spune” Imi pare rau, dare u nu am facut asta!” . Si el iti spune nu e adevarat, ca ai facut dar ti s-a sters memoria, uite ca sa nu ajungi in IAD, te vom trimite din nou, cu cel pe care l-ai omorat, acum el te va omori pe tine si veti fi amandoi in RAI si asta e valabil pt orice religie, la capatul tunelului se poate afla Allah.
• Acum tu atinge-l si vezi informatia!
• Mi se deruleaza adevarul, sunt 2 cazuri: intr-unul e o holograma, dau cu mana trec prin ea nu se intampla nimic, al doilea cand il atingi e un REPTILIAN de 2m, biped, cu coada, galben cu verde, la fiecare cum a avut in credinta, pot sa apara si actori, daca pe Pamant ai tinut la un idol, ei stiu ca ai incredere in el, acel idol e tot unREPTILIAN, pot sa iti apara rude, neamuri asta e valabil pentru atei, daca nu ai crezut in nicio religie, iti apar rude, neamuri,eu sunt mama ta,intoarce-te inapoi pe Pamant si asa ma salvezi si pe mine, o retea intreaga de minciuni pusa la punct foarte bine. Daca sunt unii care au iubit banii, ii spun: “Te trimitem inapoi si o sa fii cel mai bogat om”, in funcite de slabiciunea fiecaruia, ii spala memoria, se poate naste si cu handicap intr-o familie de ssaraci, ii spala memoria.
• Dupa parasirea corpului ii mai putem ajuta pe cei dragi?
• E aceasta pacaleala, cei dragi n-o sa iti apara sub forma umana, este o pacaleala, in cazul celor dragi sunt 3 variante: ori cea mai simpla si buna au ajuns direct in sursa infinita si de acolo si-au ales ei calea au ramas in SURSA sau se duc pe alte planete, alte corpuri, sunt variante cand au fost trimisi pe Pamant, pacaliti si imi arata cum sunt in acea capsula, celula care asteapta sa se reancarneze, dar si cazuri in care vin ei cu MISIUNI pentru a ajuta pe altii SA CONSTIENTIZEZE, dar cad in capcana pentru ca li se spala memoria, dar ei in esenta stiu la ce riscuri se expun cand vin pe Pamant, de aia sunt SUFLETE si SPIRITEputernice care vin in MISIUNI.
• Inchide portalurile !Toate toate toate!De ce nu vad din astral? Simt ca sunt in hipnoza, dar nu vad nimic?
• Mis e comunica ca fiecare, toti avem aceasta ENERGIE a SUFLETULUI si SPIRITULUI si fiecare avem o capacitate, poate nu acest lucru i-a fost dat persoanei care a intrebat, poate ca nu ii va fi cu folos aceasta exPerienta de a iesi in astraL si va avea alte capacitate care vor folosi scopului ei mai inalt.
• Unde merge MINTEA dupa parasirea corpului a SUFLETULUI?
• Mintea? Mintea mai ramane o perioada in corpul fizic pana se stinge aceastaENERGIE stationara pe care o are doar corpul, aceasta ENERGIE se va stinge imi spune, doar SUFLETELE-SPIRITELE se duc in SURSA, MINTEA se va crea mereu in corpurile in care hotarasc sa se intoarca, in care sunt trimisi daca sunt pacaliti, sau daca isi aleg alta destinatie, planeta. Imi arata ca SURSA are MINTEA, SPIRITELE din toate UNIVERS e un fel de calculator central, ea detine informatiile de la toate SUFLETELE si SPIRITELE care au iesit vreodata si care vor iesi.
• Energia urmeaza gandul sau gandul urmeaza energia?
• Imi arata ca la inceput a fost ENERGIA care e baza, ENERGIA a produs GANDUL, GANDUL a produs niste VIBRATII care s-au materializat.
• De ce nu se materializeaza mereu?
• Imi arata din nou Terra, acestMATRIX, CUB ENERGY, niste FILTRE, ca e pazita permanent de aceste entitati, ele stopeaza aceste ganduri trimise de SUFLETE prin MINTE spre computerul central, spre aceasta CONSTIINTA UNIVERSALA pentru a fi materializate si trimimise inapoi, sunt niste FILTRE care influenteaza aceste GANDURI pentru a fi materializate. Imi arata ca orice gand se duce in sus pe SURSA dar nu mai conteaza, daca ai stat cu el si l-ai trimis, el s-a dus, normal ar trebui sa se duca in SURSA sis a se intoarca inapoi materializatre, dar e stopat . Frecventa gandului e oprita sau incetinita de CUBUL asta de MATRIX si de asta ajunge mai greu. Imi arata o persoana care trimite un gand cu 100 intensitate, cum trece prinMATRIX si abia iese de acolo, retine ca un gand negativ trece foarte repede, nu e filtrat si imediat se materializeaza, cele pozitive ajung la SURSA cu 20% din intensitatea initiala, depinde si de intensitatea cu care se trimite gandul. Pentru realizarea unui gand trebuie MEDITATIE mai des, vizualizat si trimis cu inima, gandit cu inima, depinde de persoana care trimite gandul si cum il trimite, dar marea schimbare o face acest MATRIX care oricum ti-l reduce. De aceea se materializeaza asa de greu, multi renunta asteptand sa se materializeze, imi arata ca unii au reusit sa materializeze foarte repede, si au unit MINTEA-SUFLETUL-SPIRITUL s-a format o SFERA foarte puternica si au trimis gandul foarte repede, mai devreme sau mai tarziu da, mi se spune ca se indeplineste.
• De ce atrag rau, cand gandesc negativ?
• Mi se raspunde ironic : “Aveti grija ce va doriti si ce ganditi! “, ma intoarce si imi arata cum ies gandurile care nu sunt filtrate si imediat se materializeaza pentru ca asta vor ei, ei au creat razboaiele, crimele, ne induc MENTAL sa facem rau, ca sa stam pe VIBRATII joase din care satraiasca ei, nu iubesc energiile inalte, NU LE PLAC PERSOANELE CARE IUBESC si CARE EMANA ENERGII POZITIVE.
• Aici intra si televizorul care influenteaza!
• Mi se spune ca sunt trimise multe mesaje subliminale, trebuie sa le luam ca atare, este un mijloc, nu mai e ca pe vremea gnosticilor cand veneau tot felul de SUFLETE si SPIRITE sa le spuna sa nu isi mai dea ENERGIA nimanui , la zei, acum sunt mesaje transmise prin mass media, filme, tv, internet spre a fiCONSTIENTIZATE, mi-l arata pe GRIFASI, pe cei care fac hipnoza, vad religiile, partea Indiei, multi invatati care STIU ADEVARUL si AU VENIT SA NE SPUNA ADEVARUL dar de regula acum si prin mass media si internet.
• Inchizi portalurile daca ai terminat! Diferenta dintre SURSA si CONSTIINTA?
• Fiecare cum o denumeste, mi se spune doar ca Dumnezeu sa nu se spuna, insusi cuvantul mi-l arata ca se termina in ZEU, zeii fac referire la aceste entitati care domina acest MATRIX, ei au asimilat cuvintele cu ei ca prin aceste cuvinte sa te conectezi cu ei, vad VIBRATII care se duc spre el, e ca un pact facut cu el si implicit ii trimiti ENERGIA lui.
• In hipnoza gasesti implanturi, acestea cauzeaza boli fizice?
• Da, mi se arata imagini, depinde de locurile unde au fost pozitionate aceste implanturi, de contractele care au fost semnate inainte, mi se zice ca venim cu un destin programat dinainte de ei, tu iti alegi si boala, tu esti de acord, semnezi, ei iti pun aceste implanturi de exemplu o ciroza, un cancer, vad un implant la nivelul organului respectiv, este legat eteric de entitatea care iti ia ENERGIA,vad un GRI, un ZETA RETICULI, el se alimenteaza cu acea durere si ramane in viata. GRIII nu au SUFLET, ENERGIE, nu, prin noi traiesc
• Cine este Sinele Superior?
• Imi spune ca sunt niste neantelegeri, dar ca majoritatea scrierilor se refera la SPIRIT. Imi se spune ca putem sa comunicam cu denumirile SUFLET-SPIRIT si e sufiecient.
• Cum stiu ca nu sunt o clona?
• Mi se spune ca prin sentimente, simturile avute, trebuie sa comunici cuSUFLETUL, o clona e cel care NU are SUFLET, SPIRIT poate sa aiba.
• Sa zicem ca sunt o clona, lucrez, am familie…
• Daca esti o clona si implicit NU AI SUFLET nu ai nici sentimente pozitive, un exemplu foarte simplu imi arata un cersator cazut cu mana intinsa si nu cere bani, cere de mancare, vad o persoana care trece pe langa el, mai se uita si in scarba si il scuipa.
• Hai ca in cazul asta majoritatea suntem niste clone!
• Da exemplul ca se opreste langa el si il scuipa, imi da un alt exemplu mai dur, un accident de masina, vad lumea stransa se agita, plange, incearca sa dea un ajutor si vad aceeasi persoana care trece pe langa, vede si nu face niciun gest, nu are nicio emotie, mai da un exemplu, acum foarte interesant, un tv persoane care se uita la tv, vad un film cu crime, pers care se implica in filme, plang, cei care traiesc acel film au suflet.
• Deci intr-un final, o clona e un psihopat, rece, distant, insensibil Colonele sunt rele sau sunt bune?
• Clona n-are suflet, clona e un robot.
• O clona poate sa obtina un suflet daca se comporta bine?
• Imi spune ca o clona e manipulata frecvent de cei care au creat-o, nu poate sa iasa de sub manipulare, SUFLETUL e cel care face diferenta, nu poate sa iasa din acest MATRIX, nu poate sa lupte cu aceste entitati, ENERGII si sa le invinga, clonele sunt ca niste roboti.
• Ne ajuta SPIRITELE de LUMINA? In ce fel ne ajuta? Daca nu, sunt langa noi doar sa se hraneasca cu energiile noastre?
• Imi arata ca sunt false se hranesc doar cu ENERGIILR noastre, nu vor nimic, nu ne ajuta deloc, se hranesc cu ENERGIILEnoastre, imi arata ca SUFLETUL e singurul care ne ajuta alaturi de SPIRIT.
• Hai sa luam un spirit de lumina si sa primim mai multe informatii!
• Conceptul de SPIRIT de LUMINA e din nou inteles gresit, toate SPIRITELE care au iesit initial dinSURSA, toate au LUMINA, sunt SPIRITE de LUMINA.
• Probabil se refea la unARHANGEL
• Primul care mi-a aparut in fata e asa zisul Mihail, care ne-am mai intanit cu el. E la distanta mai mare
• Da tine-l la distanta si spune tot ce poti sa spui despre invocarea lor
• Sunt 2 tipuri, sunt si sub forma de holograme si sub forma de entitati nebenefeice ascunse in aceasta aparitie, nu sunt deloc benefice, vin cand le invoci si te paraziteaza iti iau ENERGIILE, te pot si implanta, este o invocare nebenifica, nicio entitate, dar nicio entitate nu va veni sa te ajute fara ca apoi sa iti ceara inapoi tribut, sa o invoci sa ii cazi la picioare si sa ii dai ENERGIILE tale, ei. Imi face referire la entitatile din biserica din religii, mi le arata cum se roaga lumea in genunchi la ele, niciodata nu iti va cere o entitate sa ii cazi in genunchi sa te ajute. Mi se spune ca nicio entitate nu e mai puternica ca SUFLETUL tau, sau al meu, cea mai puternica ENERGIE iesita din SURSA, din toate UNIVERSURILE este SUFLETUL si SPIRITUL, imi arata ca aceasta entitate nu are SUFLET, de aceea au fost create aceste entitati si religii, in momentul cand te rogi la ea faci un CONTRACT cu ea si ii trimiti parte din SUFLETUL tau pe tava.
• Unde merg cei ce CONSTIENTIZEAZAsi cei careNU CONSTIENTIZEAZA?
• Da s-a raspuns, deci cei CONSTIENTI stiu dinainte si se duc direct inCONSTIINTA UNIVERSALA, SURSA INFINITA, SURSA ATOCREATOARE de la inceput din care au iesit toate SPIRITELE si ceilalti pot fi pacaliti de entitatile la care s-au rugat sunt atrase de ele prin acel tunel de lumina, sunt mintiti si trimisi din nou la REANCARNARE in aceasta INCHISOARE de SUFLETE, pentru ca Terra e o INCHISOARE de SUFLETE.
• Cum acceleram constientizarile?
• Imi spune ca MEDITATIA, uniunea MINTE-SUFLET-SPIRIT, comunica permanent cu SUFLETUL, tot ce s-a discutat pana acum e in mare parte cine o intelege si daca o considera si o crede, CONSTIENTIZAREA e facuta in totalitate, sa stii cand ai iesit din corp prin moarte, sa stii tot adevarulsi SA STII UNDE TE DUCI, sa stii acest de acest MATRIX, de toate minciunile care au fost spuse si se spun pe acest Pamant, aceasta e CONSTINETIZAREA.
• Mai ai informatii?
• Nu imi arata ce mi s-a spus deja!
• Cum ma protejez de atacurile energetice?
• Imi arata ca aceasta MEDITATIE, aceasta conexiune cu MINTEA-SUFLETUL-SPIRITUL, inainte de a adormi sa faci acea MEDITATIE sa stai de vorba cu ele, sa nu plece SUFLETUL, sa nu fie pacalit, SUFLETUL e naiv, imi arata ca este ca un copil mic, dar daca inainte ai o discutie cu el, acea discutie zilnica: “Suflete nu pleci nicaieri, stai langa mine, nu ai voie sa dai energia nimanui, tii ENERGIA pt mine, in rest nu faci nimic, o sa vina entitati sa te pacaleasca!”, trebuie comunicare foarte deasa cu SUFLETUL.
• Te poti elibera de karma si daca da cum?
• Cand CONSTIENTIZEZI, MENTAL rupi toate aceste CONTRACTE, este buna aceasta metoda de curatare prin hipnoza sa vezi vietile trecute daca doresti sa stii ce ai fost inainte, ce CONTRACTE ai facut, in general dai ordine si constientizezi ca estiSUFLET si SPIRIT LIBER,iti spui: “ Eu, X, am iesit si am rupt orice karma, eu imi creez viitorul din acest moment, arzi MENTAL tot, karma, contracte, nimeni nu mai are nicio putere asupra mea!
• Mi-e frica de intuneric, mi-e frica sa stau singura. De ce?
• Da, imi arata o imagine, nu-mi da nume, imi arata niste imagini din alta viata, vad si o rapire in somn, din alta viata, vad niste GRI, ZETA RETICULI, niste entitati care provoaca aceste stari
• Am frica de gandaci. De ce?
• Da, sunt niste din alta viata, sunt pe langa GRI dar si MANTIDE, vad o inchisoare in alta viata, ceva prin 1200 nu imi da mai mult, trebuie acceptul ei, e un fel de incalcare a liberului arbitru, nu pot sa fac mai mult fara acceptul persoanei, risc sa intru in conflict cu entitatile care sunt, vad un barbat, a fost barbat inainte, vad multi gandaci, acolo cand manca, inchid portalurile astea ca nu am dreptul si nici nu ma simt bines a vad asa ceva.
• Ca sa se elibereze sunt persoane care folosesc simboluri, invocari, reiki, se poate intampla ca in aceste invocari sa le fie furata energia?
• Da toate simbol si invocarile, mai ales religioase, deschid niste portaluri: crucea, steaua lui David, mai ales cele de la Reiki deschid niste portaluri care te paraziteaza apoi, un circuit un flux de energii negative vin, fac foarte rau, ca sa inteleaga, nu iti trebuie nici o invocare, simbol, numerologie, astrologie, nimic, pentru ca o folosesti, deschizi niste portaluri negative. Doar conectarea cu SUFLETUL si SPIRITUL.
• Cum inchid anumite portaluri?
• Daca estiCONSTIENT/a, poate ca incepi sa simti furnicaturi, frig, curent in casa cu toate ca stai cu geamurile inchise, simti, imi arata, ca este o prezenta straina langa tine, ele au venit implicit printr-un portal, ele vin isi lasa implanturile, pleaca, se duc la alte persoane, sunt atrase intre ele, e cam greu de explicat, dar este un trafic. Simti, poti sa iti dai seama, simti, aer cald, aer rece, spirite, vibratii date tot de entitatile care te paraziteaza, mai vad portaluri prin care intra tot felul de libelule, paianjeni, gandaci, dar sunt niste gandaci mai mari, nu cei pe care ii vedem la subsolul blocurilor.
• Ce pot sa inteleg prin suflet pereche?
• Nu exista acest denumire, interpretata gresit, ca toate sufletele sunt pereche, toti am iesit din acelasi SPIRIT, din aceeasi SURSA, SUFLETELE care au venit pacalite dar si cele cu MISIUNI s-au intalnit mereu, imi arata grupuri grupulete, cei care ne intalnim si discutam, familiile, rude, neamuri, prieteni, cunostinte, ne-am intalnit si in alte vieti ca sot sotie, prieteni, amanti, ne intalnim din nou ori am venit pacaliti, ori am venit SA CONSTIENTIZAM, e de ajuns SA II TREZEASCA sa nu mai fie pacaliti, ori e de ajuns unul care a venit cu o MISIUNE, asta e scopul sa iesim din acest MATRIX, sa nu mai fim pacaliti.
• E nevoie sa te protejezi cand mergi in astral?
• Da
• Cum?
• In primul rand trebuie sa iti faci conexiunea SUFLETULUI cu SPIRITUL si apoi sa te conectezi cu SURSA INFINITA a intregii creatii, cuCONSTIINTA UNIVERSALA, dar vizualizarea sa fie acolo sa stie la cine se refera, poti face tu cu corpul fizic te protejezi prin activarea Chakrelor si lasi corpul fizic protejat de ENERGIA Chakrelor, ai corpul, SUFLETUL, SPIRITUL langa tine si oricum cand dau de alte entitati poti sa le ingheti verbal, MENTAL, le dai ordin, a se retine ca nu poti la oricine, nu poti intra in SFERA ENERGETICA a cuiva care nu ti-a cerut ajutorul. Nu poti sa faci o vindecare cuiva fara sa iti ceara voie. Exceptii la copiii mici, la minori, la pers bolnave care nu pot sa vorbeasca sa isi dea acceptul. Nu pot acum sa intru eu acum la X sa vad de ce il doare piciorul sau sa-i along entitatile fara sa ii cer ajutorul, fiindca risc sa ma atace pe mine acele entitati, imi pierd si puterea si ENERGIA nu se incalca liberul arbitru , cu toate ca aceste entitati iti incalca liberul arbitru foarte normal, dar cum prin aceste pacaleli, cum ai iesit prin moarte, semnezi acest CONTRACT si te reancarnezi, mai nou vin calare pe noi, nu mai tin cont de niciun liber arbitru, dar aici e riscul lor, pt ca pier, neavand niciun suflet, SPIRITUL lor piere, e intunecat, FARA ENERGIE, nu mai e conectat cuSURSA INFINITA, cu cat te duci pe partea enegetica negative, pierzi energia pozitiva care te tine in viata. Imi arata un exemplu, masina care functioneaza cu benzina, bagi benzina dar daca nu bagi cheia in contact sa o pornesti ea nu merge, SPIRITULeste benzina, contactul si scanteia este SUFLETUL, daca nu ai aceste doua componente, benzina si scanteia, nu functipneaza. Asa este cu aceste entitati, nu mai au SUFLET, nici SPIRIT, sunt deconectate de SURSA, sunt doar niste ROBOTI care se alim cu ENERGIA SUFLETULUI si SPIRITULUI nostru.
• Desi nu ma consider o cascata, de cate ori pun capul pe perna incep sa casca de mi se rup falcile. Are leg cu entitatile?
• Da, cascatul este o forma de a elimina energiile negative acumulate pe timpul zilei in organism, trimise de entitatile care te-au interferat. Cascatul este o eliberare de aceste energii.
• Cum ma pot conecta cu inima mea? O gasesc in interior sau in exterior?
• Exista doua tipuri de inima:fizica si astrala, dar cea mai mare ENERGIE o are cea fizica!
• Cum o hranesc cu energii pozitive? Cu ganduri pozitive, cu iubire?
• La fel, da, vibratii pozitive, vibratii de iubire
• Cum ma conectez la inima
• Imi spune la fel prin puterea mintii
• Cu cealalta inima, astrala, ce rol are?
• Comunica cuSUFLETUL, exista un corp eteric care are acea structura ca si cea fizica, organele corpului sunt reprezentate si in plan eteric. Implanturi exista si in fizic si in eteric, toate incep de la cel eteric, se strica SFERA ENERGETICA, ETERICA, intra in ea, o uzeaza, o ataca pe aceasta, e o dublura, mai intai apare boala la nivel spiritual, eteric si apoi se manifesta in plan fizic
• Vorbim si de ego, de camera ego-ului. Ce e camera ego-ului?
• Ego-ul este acel loc din CREIERUL REPTILIAN, acel creier pe care entitatile parasite il domina si prin care lucreaza, prin creierul stang primim informatii negative de la entitati si de la acest ego, e pionul lor principal care comunica cu aceste entitati, partea dreapta e dominata de SUFLET si SPIRIT, creirul drept spiritual, trebuie SA ELIMINAM PUTEREA CREIERULUI REPTILIAN si sa unim aceste doua creiere, aceasta uniune MINTE-SUFLET-SPIRIT, in plan esoteric si vom primi informatia doar de la SUFLET-SPIRIT si constiinta universal.
• Ce ne poti spune despre Confederatia Galactica? Cine o chema face bine?
• Mi se comunica ca si aici sunt interferari e foarte greu de dovedit cine poate sa vina, pot veni si entitati negative, e mai bine sa nu apelezi la nimeni. Ma conectez prin MEDITATIE direct cu SUFLETUL-SPIRITUL si CONSTIINTA UNIVERSALA din care am iesit, nu e bine in rest sa lucrezi cu nimeni sa ii chemi ca sa eliminI aceasta nesiguranta, stii ca SUFLETUL tau si SPIRITUL tau, nu te vor trada.
• Ce ne poti spune despre copiii indigo, de ce continua sa vina pe Pamant?
• Acele suflete care vin sa ne faca sa constientizam sa iesim din acestMATRIX, al religiilor si ale altor entitati care vor sa ne paraziteze, au fost SUFLETE cu multe vieti pe Pamant, au iesit, au constientizat si vin sa ajute omenirea sa se trezeasca.
• De ce ma scufund in negativitate?
• La fel imi arata entitati care sunt multe si vin si ataca persoana respectiva, o bombardeaza cu ganduri negative cu energii negative, vad aura energetica aproape distrusa, apararea ei este aproape terminata, vad o parazitare a sufletului
• De ce experimentam simptome, dureri, ameteli, frica in acest proces al ascensiunii care se deruleaza in zile noastre?
• La anumite persoane in momentul cand se activeaza Chakra 6 sau al treilea ochi, in momentele activarii si energizarii ei, a CONSTIENTIZARII, multe persoane sufera migrene, dureri de cap, sunt niste energii negative care ies si sunt inlocuite cu energii pozitive si fizic la 98% , asa se intampla.
• De ce percepm diferit aceleasi vibratii?
• Depinde de organism si de nivelul de constientizare,
• Este adevarat ca daca fac mai multe sesiuni de hipnoza regresiva mi se deschide al treiela ochi?
• Nu, imi spune ca nu, nu e o regula!
• Ce trebuie sa fac sa il deschid?
• Mi se comunica ca depinde ce intelegi prin deschiderea celui de-al treilea ochi. Mi se spune ca sunt mai multe variante: mai multe puteri, telepatia, iesirea in astral, clarviziunea, si cel mai puternic dar nu e data la toti este sa vezi entitatile cu ochiul liber fara sa iesi in astral, sa iesi din corp, sunt pers care au aceasta capacitate.
• Poate nici nue ste placut
• Mi se spune ca sunt persoane care nu pot accepta asa ceva si pot face si infarct cand le vad, si de asta nu le e dat, SUFLETUL si SPIRITUL stie ce MISIUNI are fiecare si ce sa primeasca fiecare, ei stiu si ii vor da altceva, nu ti se da ce vrei tu in privinta asta, ci doar ce iti este necesar si te poate duce la MISIUNEA finala.
• Ma intreaba cineva daca AMUN este un spirit bun si vine de pe Sirius?
• Nu! Am mai avut de-a face cu ea, e o femeie, o entitate intr-un corp feminin, cine o invoca ii ia energiile, nu are un scop bun.
• Ma pot increde in pleiadieni?
• Aceste entitati la fel sunt cele care nu vin pentru ca ne lasa sa ne dezvoltam singuri sa constientizam singuri,cei care vin sub forma lor ii imita, vin sa ne ia ENERGIILE, sub forma lor vin multe entitati care fac parte din cele religioase, adica nu prea sunt bune ca sa inteleaga, deci entitatile care sunt bune, nu vin, nu se implica peste liberul nostru arbitru, ne lasa sa lucram cu SUFLETUL si SPIRITUL nostru, eventual la niv global sa previna alte atacuri din exterior, gen atacuri annunaki, acum ei fac parte din aceasta CONFEDERATIE care ne ajuta si preantampina aceste razboaie mondiale si intergalactice. Cei care vin, vin sa iti ia ENERGIA!
• Cateodata primesc mesaje de la ghizi…
• Nu am de unde sa stiu, acesti ghizi pot fi ghizi falsi si poate sa primeasca si informatii bune de la propriul SUFLET care e conectat cu SPIRITUL si implicit cu SURSA.
• Ne intreaba daca numerele duble au vreo semnificatie?
• Mi se spune “Nu”, alte minciuni, aceasta numerologie inventata de cei care sunt cu horoscoape.
• De ce ma legan la 40 ani?
• Ma trimite la o imagine dintr-o alta viata, un bebelus, nu mi se arata mai mult, acolo s-a intamplat ceva.
• Magia alba e la fel d e periculoasa ca si neagra?
• Aceste magii se fac cu entitati bisericesti care in spatele lor ascund acestiREPTILIENI, cei care au creat MATRIXUL, sunt invocati si pot sa te paraziteze
• Am vajaieli in urechi
• Imi arata un simptom, poate sa fie rar intanit, in deschiderea chakrein de deschidere a celui de-al treilea ochi si un mod de a comunica sufletului procent mic, restul energii negative, ale acestor entitati.
• Ce leg este intre Centrul Galactic si Psihicul uman?
• Se refera la aceasta SURSA, cei care au SUFLET sunt conectati cu aceasta SURSA, este o ENERGIE buna care comunica prinVIBRATII, e o legatura foarte buna, acolo este acel calculator central de unde toate SUFLETELE si SPIRITELE primesc informatii, de acolose fac toate conexiunile.
• De ce ar trebui sa vorbesc cu inima mea?
• La multe persoane sufletul e asimilat cu inima, SUFLETUL e in dreapta inimii, pana se face acea uniune. Multe emotii sunt filtrate de creier si ajung in inima, INIMA simte cel mai bine senzatiile SUFLETULUI.
• Banii nu vin la mine, cum atrag banii in viata mea?
• Energia banului este o energy manipulata de aceste entitati care au pus stapanire pe ea, sunt niste blocaje energetice aici, se poate debloca acest flux, banii sunt tot o energie, totul e energie de fapt, la baza stau ATOMII, in functie de VIBRATIE se creeaza si banii care sunt o ENERGIE, poti sa te imprietenesti cu ea, sa o atragi, intai trebuie sa te deblochezi.

Sesiune Investigativa (1) - Hipnoza Regresiva Ezoterica - Melania Vlad

SESIUNE INVESTIGATIVA - INTREBARI si RASPUNSURI 



"Unde te afli, Florian?
In astral, imi apare 7.
Esti la Sursa?
Da.
Cum sunt corpurile tale?
Luminoase, nu vad interferente, verific MINTEA, SUFLETUL, SPIRITUL, sunt unite, energiile sunt bune,nu sunt probleme.
Hai sa lucram cu SURSA. OK? Unde merg cei care se sinucid?
Imi arata. vad pe cei care raman in nivele inferioare, multi raman in 3D, in sensul ca ii colecteaza si se reancarneaza, in animale de sacrificiu. E vorba de constientizare, de nivelul constiintei, imi spune ca cei care au facut-o n-au ajuns la constientizare, pentru ca altfel nu ar fi facut-o. Ar fi fost de preferat sa iasa din viata aceasta fara sa se sinucida. Imi arata acea forma in care te poti aseza in pat si vorbesti cu SUFLETUL si SPIRITUL sa alegi sa iesi, sa nu te mai intorci, sa te duci direct in SURSA.
Au fost influentati sa se sinucida?
Imi arata acele entitati. ca este vorba de posedare, acele entitati negative de vibratie joasa care determina prin ganduri ideea de sinucidere, mi se spune ca este cea mai buna energie pentru ele.
Deci ei aleg sa se reancarneze in animale?
Nu. ei nu se pot ridica si aceste entitati care ii influenteaza sa se sinucida, corecteaza aceste suflete si ii reancarneaza in animale si in aceasta dimensiune joasa, este o reancarnare instantanee. Imi arata ca cei care se sinucid, sunt ca intr-o forma de paralizie, nici nu apuca sa se dezmeticeasca ce li se intampla. Este vorba de vibratii si de nivele. Imi arata ca exista si cazui de fiinte care au fost constiente in aceasta viata, nu sunt agatate si se duc in sus.
Rudele ii pot ajuta? Ce anume ii impiedica sa ii poata ajuta?
Imi spune nu. Ca ar putea sa ii ajute aici, sa constientizeze, sa nu faca gestul.
Poate ar trebui sa lucrezi cu triada MINTE-SUFLET-SPIRIT sa vezi ce informatii primesti si de la ele
Rog MINTEA, SUFLETUL, SPIRITUL sa se uneasca! Da, s-au unit. Aici imi mai arata un caz, deci tot la nivel raman, imi arata, dar sunt acele fenomene de fantome care raman pe Pamant, sub forma eterica.
Ce sunt fantmele, daca tot suntem aici?
Imi arata ca incearca sa iasa din aceasta dimensiune, nu stiu, nu realizeaza ce se intampla cu ele, incearca sa ia legatura cu rude, neamuri. Sunt cazuri care au fost eliberate tot prin sesiuni. Am trecut si eu printr-o astfel de situatie. Imi spune ca nu numai sinucigasii, ci si alte forme care raman pe Pamant si din alte motive: dragoste foarte mare de sot, sotie, atasament de materialitate, chiar si de fizic.
Te rog verifica daca SURSA in care esti este SURSA adevarata de lumina si iubire pura. Te rog verifica! Verifica si contururile, si senzatiile
Da, e interesant! Acum am cazut din 7 in 6.
Daca tot suntem la cuvantul norocosi, noroc, cine este "Noroc"'? Inchide portalurile care au ramas deschise. Este bine sa pomenim acest cuvant atat de des?
Un Zeu egiptean, mi se spune ca e bine sa nu-l pomenim deloc, e ca si cum ai invoca, e un Zeu, il invoci, el se foloseste de energia ta, e un canal prin care te conectezi cu el. De aceea trebuie sa fim atenti la ce cuvinte folosim. Imi arata ca a fost un Zeu, vad chiar sacrificii aduse acestui Zeu, chiar sacrificii de copii aduse acestuia. Are coarne, coada, aripi.
Intr-o groapa adanca pur si simplu ii aruncau acolo.
Cine ducea copiii la sacrificat? Cand se intampla asta?
Vad niste femei, mamele., 2800-3000 inaintea erei noastre.
Mai ai ceva de adaugat?
Nu,chiar vreau sa inchid portalul acesta, ca nu imi place ce vad.
O alta intrebare. Eu si fiul meu, cand parasim corpul fizic, ne putem reantalni in SURSA si cum ne recunoastem?
Da,mi se spune ca da, daca ajung in SURSA se pot recunoaste in primul rand prin vibratii si daca sunt in SURSA si ajung acolo amandoi,imi arata ca sufletele ca sa se recunoasca isi iau o forma foarte scurta cu imaginea din viata respectiva, ca sa se recunoasca, apoi isi revin la corpul de lumina.
Frumos, inchide portalul.
Da....acum chiar am fost in SURSA!
De ce in sesiune regresiva se lucreaza mai mult cu sufletul SUFLETUL so mai putin cu SPIRITUL?
Imi arata din nou acea forma cand a iesit SPIRITUL si apoi SPIRITUL si-a creat SUFLETUL, imi spune ca SPIRITUL este energia care nu are acea forma, doar vibreaza, nu are acea forma de emotii,de sentimente si de a raspunde, doar energia,in schimb SUFLETUL traieste emotiile, iubirea, cu SUFLETUL se poate vorbi, comunica, la nivel mental prin cuvinte pe intelesul tau, SPIRITUL doar vibreaza.
Alte informatii?
Nu!
Vreau sa stiu daca gandurile mele sunt toate ale mele?
Nu! Adica nu in sensul acela, se poate ajunge la acel nivel sa fie doar ale tale , dupa o meditatie profunda, indelungata se poate ajunge la acea uniune SUFLET-MINTE-SPIRIT si ajungi sa-ti formezi, sa faci ca memoria sa iti raspunda doar ea, prin conectarea cu sufletul, sa nu mai ai ganduri de la alte entitati care te influenteza,
Suntem atacati de entitati prin ganduri in fiecare zi?
Da.
De ce?
Mi se raspunde ca asta se intampla datorita contractelor in cazul celor care au venit cu contracte, daca nu si cei care au venit cu MISIUNE sunt atacati. Din dimensiunea lor din care ei conduc, suntem o hrana pentru ei, suntem BATERIILE lor, Sunt aruncate mai multe entitati pe o persoana, e o bataie intreaga. Imi arata ca este o batalie pe SUFLETELE noastre.
Cand ma enervez inseamna ca entitatea este deja langa mine sau am chemat-o eu, am atras-o eu?
Nu. Ea este langa tine.Ea ti-a incalcat liberul arbitru, ea incearca sa-ti introduca acele ganduri de manie, de furie..
Cum pot sa ma apar? Cum pot sa trec peste faza in care nervii sunt la maxim?
Imi arata ca trebuie sa constientizezi si pur si simplu mental, sau pur si simplu verbal, daca esti singur/a sa zici:
"Ordon sa iesiti, sa parasiti sfera mea energetica tuturor entitatilor care nu sunteti benefice mie, !"
Le dai ordin sa plece, pentru ca ti-au incalcat LIBERUL ARBITRU, asta fac ele.
Rostind anumite formule, scap de contracte de intelegeri facute cu entitatile facute in viata asta si in alte vieti?
Da. Se poate. Imi arata ca totul tine de MINTEA ta, de SUFLETUL tau, de SPIRITUL tau tine in primul rand. Imi arata ca trebuie sa fie facuta cu vointa, sa constientizezi, sa spui imi arata, sa arzi toate contractele facute, sa le zici ca nu mai esti de acord sub nicio forma, insa ele tot continua sa vina, imi arata.
Exista si copii de CONTRACTE?
Imi spune ca depinde de cum au fost facute in viata anetrioara, sau in viata asta, pot fi si simple in original si copii.
De ce s-au facut copiile?
Imi spune, imi arata ca cei care au facut CONTRACTUL au fost convinsi foarte greu si apoi au incercat sa renunte, si-au dat seama de pacaleala. Sunt suflete puternice care dupa ce semneaza isi dau seama, vor sa renunta, imi arata cum incearca sa ii convinga ca in viata reala.
Si daca distrug CONTRACTUL in original, nu se distruge si copia?
Imi spune ca nu. Imi arata ca in CONTRACTUL original sunt mai multe paragrafe si unele inscrisuri mai mici si mai alambicate ca sa nu iti poti da seama. Strecoara tot felul de portite prin acesteCONTRACTE.
Inchide portalul!
Stai ca mai primesc informatia ca indiferent de portaluri, ei oricum tot te paraziteaza.

Avem ghizi spirituali?Toti avem ghizi spirituali?
Nu! Imi spune ca ghidul este SUFLETUL, SPIRITUL fiecaruia. Imi arata ca totusi SPIRITUL si SUFLETUL comunica totusi cu alte suflete si spirite si din aceasta dimensiune, dar si din SURSA, care sunt eliberate. De exemplu SPIRITUL meu poate cere ajutor unui alt suflet daca nu face fata singur la provocari si la entitati, dar ghidul spiritual al fiecaruia este SUFLETUL, SPIRITUL lui.
Cum s-a creat corpul uman, aceasta masinarie perfecta?
Imi arata la fel, cum au iesit SPIRITELE, cum AU VIBRAT,AU GANDIT VIBRATIA, GANDUL si au luat forma in urma cu miliarde de ani un fel de maimuta dar fara par, ceva de genul acesta imi arata, ca o primata, apoi au evoluat incet incet, imi arata multe ENTITATI PARAZITE care au venit si AU UMBLAT la ADN-ul UMAN, au adus multe modificari, dar forma initiala neprelucrata de nimeni este aceea ca o primata, dar fara par si apoi au VENIT ALTE SPECII care ne-au CLONAT, au umblat, ne-au tot schimbat ADN-ul si forma.
Dar cum de este atat de perfect corpul uman?
Se spune ca nu este perfect deloc!
Adica daca se imbolnaveste ficatul si intelegi cauza el se regenereaza.
Da, tocmai asta mi se spune , ca corpul uman nu este perfect deloc.Mi se spune ca inittial, pana sa umble aceste entitati in el, era facut de SPIRITUL care l-a creat si daca nu se umbla in el, nu se imbolnavea niciodata, de aceea nu este perfect, pentru ca ajunge sa se imbolnaveasca.
Dar uite, daca te tai la mana, sangele se coaguleaza si dupa un timp se vindeca.
MINTEA-SUFLETUL-SPIRITUL imi spune ca stie la ce te referi, dar inainte era perfect, in primul rand pentru LONGEVITATEA pe care o avea, putea sa traiasca fara sa imbatraneasca, ajungea la varste foarte mari, chiar si 1000 de ani, prin modificarile aduse, este mult mai fragil si acum se traieste foarte putin, sa intelegeti cum era inainte, puteai sa fii nemuritor si in corp fizic. Imi arata in procesul evolutiv, cum au umblat in el, cate specii au venit, am vazut DRACONIENI care au venit, am vazut REPTILIENI care au venit, si au umblat in corp.
Au luat?Au lasat?
Au luat, au lasat, au incercat sa ne foloseasca ca si SCLAVI. Au venit si asa zise entitati BUNE, dar nu sunt bune deloc, pentru ca nu aveau dreptul sa vina si sa umble in corpul nostru PLEIADIENI, SIRIUSIENI, Nu vad ARCTURIENI. Nu.
De ce nu au venit ARCTURIENI?
Pentru ca intr-adevar au fost NEUTRI. Nu ne-au incalcat liberul arbitru. Aici au proicedat bine. Incalcarea liberului arbitru, chiar si PLEIADIENII care au considerat ca fac un lucru bun, sa ne aduca mai aproape de infatisarea lor, tot un liber arbitru este. Deci au facut TESTE pe noi, simt. Imi arata oamenii nostri de stiinta acum,cum iau un soarece, o maimuta si ii mutileaza, umbla in el, cu toate ca in mintea lor vor sa il faca cu o infatisare buna, nu au dreptul sa incalce liberul arbitru.
Cine sunt oamenii de stiinta, sunt fiinte omenesti?
Imi arata sunt si fiinte omenesti si hibrizi si fara suflet si cu suflet, depinde de domeniul in care lucreaza, imi arata ca cei care lucreaza pe animale nu prea au suflet.
HIBRIZII jumatate umani, jumatate extraterestri, care rase extraterestre sunt interesate in mod particular de HIBRIDARE si de ce?
DRACONIENI, REPTILIENI, GRI, cei din GRI sunt ZETA RETICULI, MANTIDELE, acesti alieni care sunt un produs intre REPTILIENI si DRACONIENI imi arata.
Si jumatate umani, jumatate extraterestri?
Imi arata ca acum in acest moment aceste rasele care NE DOMINA ACEASTA DIMENSIUNE, NE TIN IN ACEST MATRIX si NE HIBRIDIZEAZA, NE MANIPULEAZA.
De ce sunt interesati de HIBRIDARE?
Spune ca vor sa ajunga la un nivel in care sa ne fure efectiv SUFLETUL, sa il tina doar pentru ei, incearca sa pacaleasca SUFLETUL sa intre in corpurile facute de ei, crezand ca prin aceasta procedura SUFLETUL va asculta de ei, Inca este corpuri pe care le avem noi acum, NU AU STAPANIRE pe SUFLET, mi se comunica ca NICIODATA NU VOR REUSI SA PUNA STAPANIRE PE SUFLET. Mi se zice, SPIRITUL imi comunica ca orice ar face nu vor reusi, SUFLETUL este o ENERGIE care n-o sa treaca de partea lor niciodata si nu vor putea profita de ea.
Asta e un lucru EXCEPTIONAL.
Inchide portalurile!
Le-am inchis!
Se pot regenera dintii sa creasca dinti nou? Este o tehnica de la rusi
Mi se raspunde ca da. Depinde de modul cum iti canalizezi energia, de vointa pe care o ai, de credinta ta in tine si in SUFLETUL tau, poti sa faci orice, imi arata, poti sa traiesti si cat vrei. Nu are niciun rost sa iti canalizezi energia pentru asa ceva imi spune.
Se poate sterge programul imbatranirii?
Imi spune ca da, dar nu are niciun rost.
Este un program pe care il ai?
Da, imi spune ca este un PROGRAM implementat tot de cei care au creat MATRIX, care au umblat in corpurile noastre, deci corpul nu e perfect, ne-au adus in aceasta stare sa imbatranim, sa ne imbolnavim.mMi se spune ca n-o sa fie de acord SUFLETUL, nu e menirea lui sa stea atata aici.
Imi arata apropo de crescut parul si dintii, ca noi oamenii nu trebuie sa ne canalizam energia pe nimicuri. Sa isi dea energia pentru alte lucruri.
Cateva informatii despre CANCER si alte boli incurabile. Este provocat de entitati?
Da. Imi arata ca au fost cazuri care s-au vindecat prin hipnoza regresiva, s-au vindecat singure prin constientizare, au trimis ENERGIA, au canalizat toata energia catre aceasta boala care afecta un anumit organ, au avut vointa, au avut credinta in SUFLET si SPIRIT si au scapat. Imi face referire hidromialgii, canecere si alte boli.
Cum se explica gravitatia?
Imi arata acel cub in care se afla Pamantul, ma refer la INCHISOAREA aceasta MATRIX in care se afla Pamantul si pamantenii in 3D. Imi arata forma in care ne tin ei, imi arata ca TOT CE ESTE IN INTERIORUL ACESTUI MATRIX ESTE FORMAT DE EI, ei detin controlul, ei au creat aceasta gravitatie, imi arata ca totul se intampla doar aici, in 3D , sunt niste PROGRAME, niste MAGNETI 1,2,3,4 vad, 6, deci imi arata si in CUBUL ala unul sus, unul jos si lateral, deci 4 si vad si pe Terra, pe Glob, vad la poli, mai multe NAVE, CALCULATOARE, este vorba de tehnica imi zice. Imi arata ca acei MAGNETI care sunt pe CUB, pe INCHISOAREA acesta MATRIX in care se afla Pamantul, sunt corectati cu polii globului, vad un calculator care controleaza acest flux pana in miezul Pamantului, imi arata ca pot inversa polii, e vorba mai mult de vibratii.
Cine a fost adevaratul IISUS?
Imi arata ca nu a existat in acea perioada, in acea vreme nimeni, este o inventie, dar tot imi arata ca au fost multe persoane, SUFLETE si SPIRITE care au venit pe toata Terra, niste numere, imi arata 40, apoi 100, au venit au lasat ce stim acum , sub forma sa nu ne rugam nimanui, sa nu ne inchinam nimanui, sa iesim din acest MATRIX, sa nu plecam capul in fata niciunui ZEU. Li s-a explicat oamenilor faptul ca ei sunt CREATORI, faptul ca SUFLETUL este cel in care sta puterea, printre care a fost si acesta numit IISUS care a venit in acea vreme. Mi se spune ca a trait printre gnostici si ca de acolo au venit invataturile care sunt in NOUL TESTAMENT si care multe sunt eronate si distorsionate.Imi arata acest SUFLET IISUS care a avut multe reancarnari.
Cum se numea? A avut familie? Ce ne poti spune despre IISUS ca Maestru spiritual?
Imi arata ca nici macar nu s-a chemat IISUS, ca IISUS este un nume comun, cum e Ion la noi, de asta spun ca este o inventie, imi arata niste manastiri gen Tibet, nu vad nevasta , copil, il vad umbland, mai multe regiuni, mergand, il vad cum vorbea cu lumea. Imi spune ca a venit sa invete, nu vindecari, scopul lui a fost sa invete, nu sa vindece.
Ce sa invete? Da cateva exemple rapide
Iar imi spune acelasi lucru, ca ENERGIA CREATOARE este in noi, SUFLETUL si SPIRITUL,ca nu trebuie sa dam ENERGIA noastra nimanui, sa avem incredere in SUFLET, in SPIRIT . deci tot ceea ce e in noi, le-a explicat despre plecare, despre conexiunea cu SURSA, despre CONSTIINTA UNIVERSALA, le arata despre minciunile religiilor, cei care credeau in acel Dumnezeu IAHVE, imi arata si alte SUFLETE,SPIRITE care au venit si in alte regiuni si le explicau ca este o minciuna, ca nu faceau decat sa isi dea ENERGIA rugandu-se la acesti ZEI.
I-ai verificat ADN-ul?
Da, ramane om, insa mi se spune ca nu este acel IISUS din Biblie, nu a existat. Se potriveste pana la un punct, imi vorbeste ca nu a existat nicio rastignire, nu a exista nicio moarte, imi arata ca a plecat, a iesit pur si simplu din corp, imi arata ca o pestera, cum iese SUFLETUL si SPIRITUL din el si pleaca, dar ca varsta era mult mai batran. A ales El, dupa ce a lasat INVATATURILE, vad ca multe le-a lasat in acel grup de gnostici.
Vad si alte entitati.Intreb. Mi se arata, mi se spune ca au venit pe Pamant si alte entitati care au coborat din nave, dintr-un OZN, au coborat in forma umana, au lasat INVATATURILE , au fost ridicati de nave, imi spune ca si acestia au fost IISUSI , veniti din PLEIADE. Ne-au lasat aceleasi invataturi, sa nu ne rugam nimanui, sa iesim de sub dominatia ZEILOR, care nu sunt interesati decat deENERGIA noastra, nu vor decat sa ne ia SUFLETUL.
Intoarce-te si inchide portalurile! Ce interferente pot fi in RELATIILE AMOROASE?
Imi arata aceste entitati care imi spun ca nu agreaza IUBIREA mai ales intre persoanele de sex opus, IUBIREA ADEVARATA, nu o agreeaza si de aceea rar vezi o relatie reusita, de aceea vezi numai conflicte, despartiri, divorturi, pentru ca nu le place aceasta uniune intre DOUA SUFLETE de ENERGII DIFERIT POLARIZATE CARE SE IUBESC.
II ARDE , cele doua SPIRITE care se intrepatrund, ii ard, mai ales atunci cand fac dragoste si nu sex. Deci doua SUFLETE UNITE ii arde, nu pot sa stea langa ei, ENERGIA SEXUALA imbinata CU DRAGOSTE. este prea puternica si nu pot sta in preajma lor.
Ce poti spune despre materializarea dorintelor? O dorinta puternica se poate implini?
Iar imi arata MATRIXUL care filtreaza aceste dorinte, le incetineste si chiar le opreste pe cele pozitive daca nu sunt suficient de puternice, in schimb cele negative ajung instantaneu si se materializeaza foarte repede.
Nu intamplator se spune ca "de ce ti-e frica, nu scapi"! E acel filtru din MATRIX care impiedica ca gandul pozitiv sa se materializeze imediat. Ei impiedica acest proces. Ce este negativ se reantoarce mai repede, ce e pozitiv este incetinit sa se manifeste. De aceea pentru a materializa pozitivitatea trebuie sa va concentrati mai intens si sa insistati.
Vobreste-ne despre cea de-a IV a dimensiune, dimensiunea 4D.
Imi arata ca in dimensiunea aceasta sunt si entitati in corpuri materiale si in corpuri de lumina. In plus, tot aceste entitati care sunt in dimensiunea 3D se regasesc si in 4D, entitati religioase mi se arata multe, gen IISUS Biblic,Maria, Sfinti, Sfintisori dar in spatele lor se afla niste entitati IT, gri, ZETA RETICULIENI, vad multe MANTIDE, DRACONIENI, REPTILIENI mai mult REPTILIENI si DRACONIENI in 3D, in 4D domina DRACONIENII deci tot entitati care ne vor SUFLETUL si NE PARAZITEAZA prin gandurile noastre de frecventa joasa. In conceptia unora acele entitati biblice sunt bune, dar nu este asa, avand in vedere ca ele pot lua ce infatisare vor, in functie de credintele omului. Vad o forfota mare si nave, deci 3D si 4D sunt pe intelesul meu mana in mana, tot pe noi sunt calare. Vad conflicte, razboaie, negru, tot intre ei, Sparg MATRIXUL intra din 3D in 4D prin portaluri, este o colaborare permanenta.
In a V a Dimensiune, in 5D cum este?
In 5D vad numai CORPURI de LUMINA, PLEIADIENI, ARCTURIENI, SIRIUSIENI, CORPURI de LUMINA lumina, entitati care n-au forma fizica.
Ce fac ei acolo? Cum se inteleg? Vorbesc telepatic?
Depinde de planete. Sunt care vorbesc telepatic, multi care n-au corp pot. Multi ARCTURIENI si PLEIADIENI preantampina multe atacuri ale entitatilor din 3D si 4D sa ocupe Pamantul, dar la nivel global nu intervin personal, vad armonie pe planeta, nu vad ca la noi.
Dar la nivel de evolutie, de specie umana, ce vezi?
Imi spune ca n-are ce cauta SPECIA UMANA acolo, in 5D, specia umana este aici, in 3D, in MATRIX.
Mai departe, in 6D ce vezi?
In dimensiunea 6D vad doar CORPURI de LUMINA
Cu ce se ocupa,cum se inteleg? Sunt boli acolo?
Nu. Imi spune ca nu. Se lucreaza la anumite vibratii, telepatie. Ii vad cum leviteaza, dar tot asa, sunt multe planete si acolo. Nu stau pur si simplu in Univers, se plimba.
Ce fac ei acolo?
Vad o planeta alba, entitati de lumina, care au un fel de laboratoare
Mergi si viziteaza un laborator si descrie-ne ceea ce vezi
vad niste ecrane mari, aceste entitati de lumina, dar parca au si niste halate albe pe ele, primesc mental informatia ca lucreaza pentru modificarea prin vibratii si ganduri bune asupra celor din 3D si 4D: REPTILIENI, DRACONIENI,MANTIDE. Incearca sa ii ajute sa treaca spre LUMINA. Dau comenzi din 6D celor din 5D care sa ii ajute sa actioneze asupra celor din 3D si 4D. Ei nu vor sa ii elimine, sa ii omoare pur si simplu. Vor sa le schimbe mentalitatea si vibratiile si sa ii faca sa renunte sa mai faca rau si sa treaca de partea benefica a CONSTIINTEI. Imi spune ca si ei au trecut prin acest lucru, ca au fost multe planete care au fost dominate ca si noi, s-au eliberat si acum ajuta si ele la randul lor sa ne eliberam noi, ajuta fara violenta, fara sa incalce liberul arbitru, au preantampinat pur si simplu, ne arata ca au oprit nave sa vina sa ne subjuge ca in trecut, ne spune ca au vrut sa ne distruga din nou si noi am inceput sa constientizam si ei ne-au salvat de la invazia extraterestra. Vad niste orase, dar au protectie si nu ma lasa sa vad, imi spun ca au trecut si ei prin ceea ce am trecut noi cu aceste entitati.
Mergi in 7D
Acum chiar ca sunt in 7D. Simt, in primul rand VAD NUMAI LUMINA, nu ma mai vad nici pe mine.
Stii ca TU ESTI TOTUL si TOTUL ESTI TU...
Da, simt in corpul fizic o ENERGIE, cum sa v-o descriu, zici ca plutesc in fizic, ma simt liber asa,, nu mai am nimic cu MINTEA, zici ca PLUTESC, problema e ca da...vad informatii dar momentan MINTEA e goala ca si cum nu mi-ar trebui nimica, dar vad acele SUFLETE, SPIRITE, sunt multe care se invart si vad cum INTRA si IES din CONSTIINTA UNIVERSALA. Vin din toate Universurile si din toate Dimensiunile.
Ce te leaga de corpul fizic, pentru ca multe persoane se tem ca nu se pot intoarce. Cum esti legat de corpul fizic?
Vad MINTEA - SUFLETUL - SPIRITUL aceasta SFERA, vad un FIR ENERGETIC legat de corpul fizic, stralucitor, este tot la culoarea SURSEI si a SFEREI, dar tot corpul VIBREAZA, ca si cum as LEVITA, nu stiu daca as sta prea mult aici, sunt ENERGII PREA PUTERNICE, mi se spune ca nu avem dreptul sa stam asa de mult aici.
Cine iti spune asta?
CONSTIINTA UNIVERSALA. Imi spune ca fiecare trebuie sa constientizeze PESONAL. CINE TREBUIE SA CONSTIENTIZEZE IN ACEASTA VIATA VA CONSTIENTIZA, imi spune ca a trimis pe Pamant ENERGII INALTE de TREZIRE.
Acum intoarce-te!
Era frumos acolo, era bine! Ma voi intoarce! O sa lucrez din nou sa ma conectez cu MINTEA-SUFLETUL si SPIRITUL .O sa ma conectez cu ele si o sa lucrez din corp.
Ce este ENERGIA ? Auzim frecvent expresia "Nu mai am energie!" sau "Mi-a fost luata din energie!
ENERGIA imi arata ca este acel atom, care provine din SURSA sau CONSTIINTA AUTOCREATOARE care la baza a fost un atom care a explodat, aceasta ENERGIE se gaseste in SPIRITUL tau si implicit in SUFLET, pentru ca SPIRITUL SI-A CREAT UN SUFLET, dar partea cea mai mare a ENERGIEI se afla in SUFLET si in CHAKRE, dar mi-a aratat ca iti inchid CHAKRELE sa nu ai acces la aceasta ENERGIE, sa fii dependent, sa te rogi la aceste Zeitati, dar dupa curatare cand le activezi si ai acces la propria ta ENERGIE, vad chakrele , SURSA.
Care sunt simptomele deschiderii celui de-al 3 lea ochi?
Imi arata ca depinde de fiecare corp in parte, dar cel mai frecvent sunt acele dureri de cap inexplicabile, poti sa iei pastile, sa te duci la doctor ca nu dispar, apar la aceleasi ore, ale zilei. Odata ce ti se deschide al treilea ochi incetezi sa te mai rogi in genunchi, ca un SCLAV la acele Zeitati. Pe unii ii ia cu frisoane, friguri, acea stare de raceala, de gripa, te duci la doctor, n-ai nimic, dar tu tremuri, iti curge nasul, te doare capul,nu stii ce ai. Te duci peste tot si ti se spune : " Nu stiu domne, nu ai nimic! ", Auzi voci, un tiuit in urechi, nu stii ce ti se intampla si pe primul loc. Imi arata pe aceea, dar imi spune ca nu e data la toti, cand vezi entitatile in real, fara sa iesi din corpi n astral, le vezi in fata ta, pentru ca multi ar muri de inima. SPIRITUL ne protejeaza.
Tu cate simptome ai avut?
Astea doua cu dureri de cap si cu frig
Si tu te rugai pana ti s-a deschis al 3 lea ochi?
Da! Eu am inceput religios, am fost pacalit, pana mi s-a deschis al treilea ochi . Culmea, la inceput am avut dureri de cap, dar dupa aceea, la scurt timp am iesit din treaba asta cu religia, adica am inceput sa constientizez
Cine a creat pozitia de rugaciune si de ce?
Imi arata la fel, acesti ET, aceste entitati extraterestre, in special REPTTILIENII cu DRACONIENII , imi arata ca aceasta este o pozitie de sclav . Imi arata cum au coborat atunci cu navele pe Pamant, cum i-au folosit atunci pe cei care erau in forma care erau, chiar ii biciuiau, ii puneau la munci, si-au aratat puterile, ii luau, ii tranteau jos, cu capul in jos, pentru ca li se spuneau ca sunt Zeii lor, ca nu au voie sa se uite la ei. Imi face referire si la Vechiul Testament, la fel, IAHVE REPTILIANUL, se spune ca nimeni nu i-a vazut fata,
Tu i-ai vazut-o?
Da. De nenumarate ori.
Inspira frica?
Ce-mi inspira mie, nu mai pot sa rad, e biped, cam la 2m, are solzi, e in forma de reptila, cap putin turtit, ce m-a distrat era faptul ca are si mai multe clone. Realul are asa un fel de coroana pe cap. Are 12 infatisari reale, sunt mai multe de spus. Nu stii care e originalul, nu a fost capturat niciodata, mai degraba sosii de-ale lui.
Ce inseamna semnul crucii?
Este o modalitate prin care deschizi un portal si intra entitatile, pur si simplu le dai voie prin cruce se deschid chakrele, ii inviti la tine, intra si iti paraziteaza chakrele, e un portal.
Ce se intampla cand bat clopotele
La fel vad cu sunetele produc niste vibratii foarte puternice si vin entitatile, e o atentionare ca a inceput slujba si vin sa pape ENERGIE acesti GRI, REPTILIENI, DRACONIENI si se aseaza in preajma fiecarui participant la slujba.
CE ROL ARE FEMEIA PE PAMANT?
Mi se arata ca a fost facuta cu rolul de a procrea, intial de aceste entitati care au umblat in corpurile noastre, ca un recipient mi se spune,nu vreau sa jignesc femeile,sa ma inteleaga gresit, sa nasca.
Si ENERGIA EI?
Imi arata ce ENERGIA FEMEII este foarte puternica, este foarte buna.
De ce vor ca FEMEIA sa fie supusa barbatului?
Imi arata ca acesti REPTILIENI, DRACONIENI cand au venit prin IAHVE cu navele ....FEMEIA a fost SINGURA CARE S-A OPUS.
FEMEIA ESTE FORTE CURAJOASA. Imi arata ca noi suntem la al 6 lea ciclu civilizational, ca odata a venit potopul, altadata a fost razboAM CONSTIENTIZAT, ne-au distrus. Cand a venit acest IAHVE cu nava, au creat mai multe laboratoare de experimentare pe ADN, de aici a inceput cu asa zisul Adam si Eva, femeia cu barbatul, ne arata ca femeia cand au luat-o sa ii schimbe ADN-ul a fost cea care s-a opus, BARBATUL era mai SUPUS, mai SPERIAT, mai FRICOS, dar FEMEIA A INFRUNTAT ACESTI ZEI, de aceea s-au suparat si au scos aceste chestii cu femeia sa fie supusa, au maltratat-o , pur si simplu s-au purtat urat cu ea. Uite cum imi arata: cand au aparut, barbatul a cazut in genunchi cu capul plecat, femeia i-a infruntat, primea palme si ea le spunea ca nu se sperie. De aici a prins ura pe ea acest Dumnezeu al evreilor. mai mi se arata ca dupa ce au umblat in ADN si dupa ce au venit si alte civilizatii, au venit PLEIADIENII si au creat si ei acele femei frumoase, este adevarat ce se spune in Biblie ca au coborat si s-au incrucisat cu ele. Acest IAHVE a fost foarte gelos, pentru ca intr-adevar se indragostise si el de o femeie si ea l-a refuzat si de aici o noua gelozie si o rautate impotriva femeilor. Bine, puteam sa fie cea mai urata femei din lume si tot n-as fi putut sa fie atrasa de mutantul acelasa. Deci cam asa cu femeile si cu religia. A fost foarte puternica si s-a razvratit impotriva Zeilor.
Spune ca aceasta atitudine misogina fata de femeie este MENTALA!
Cel care are SUFLET nu face diferenta intre FEMEIE si BARBAT, nu umileste FEMEIA.
Toti avem aceeasi ENERGIE si din acea uniune A FACE DRAGOSTE, a avea o RELATIE CONSTANTA AUTENTICA rezulta o ENERGIE foarte puternica si foarte inalta care nu le place entitatilor care paraziteaza fiintele umane in 3D si 4D.
Femeile si barbatii gandesc diferit?
Imi spune ca nu este adevarat, sunt si femei si barbati care gandesc la fel
Ce ne poti sp une despre ENERGIA KUNDALINI? Dar inchide portalurile!
Acest KUNDALINI e un sarpe, sunt de fapt doi, unul in fizic , altul in eteric, sunt pusi de acesti REPTILIENI ca sa tina CHAKRELE blocate, in sesiuni ii scoteam, ii eliminam, ii trimiteam prin portaluri, deci cand faci o sesiune si dai ordin sa dispara toate entitatile, pleaca si acest sarpe, deci EL BLOCHEAZA CHAKRELE , nu cum spun alte religii ca este bun. Ei zic INALTAREA SARPELUI, intr-adevar, ce inseamna "ïnaltarea sarpelui" tu il scoti pur si simplu de acolo si il trimiti prin portal, deci trebuie ca CHAKRELE CURATATE si ca sa le cureti trebuie sa scoti SARPELE care le tine blocate, tot ce e entitate in coprul tau sau implant, e clar ca nu e bun, e ca piatra la rinchi.
Ce sunt simezii?
Sunt contracte semnate de suflete. Cand te reancarnezi ei iti arata 3 variante de corpuri, 3 variante de familii, depinde cum te pacalesc, ce pacate ai avut inainte, te trimit sa suferi la fel, la siamezi se merge pe suferinta ambilor. In toate este vorba despre suferinta, sa se degaje cat mai multa suferinta, ei din asta traiesc.
Cum a aparut CUVANTUL?
Imi arata CONSTIINTA UNIVERSALA, acel ATOM care produce niste vibratii de-a lungul miliardelor de ani, acele VIBRATII incep sa rezoneze, incep ca niste VOCALE, CONSOANE imi arata niste zgomote mici, s-au legat intre ele si a aparut cuvantul.
Ce program are un narcisist?
Prin contracte imi arata ca el a ales sa vina prin acest contract, sunt niste entitati care il domina
De ce MINTIM?
Imi arata CREIERUL STANG, entitatile care ne fac sa mintim, mi se spune ca nu e de la mintea noastra, MINTEA NOASTRA ESTE MANIPULATA, pana sa unesti MINTEA cu SUFLETUL cu SPIRITUL, pana sa ajungi la CONSTIENTIZARE imi arata VIBRATIILE propagate de aceste entitati, IMPLANTURILE din CREIERUL STANG, acolo este CREIERUL REPTILIAN, acolo te ataca, ei iti induc aceste stari de a minti, imi arata ca 90 % este de la ei?
Plantele sufera cand le consuman?
Ca sa suferi trebuie macar sa ai SUFLET si SPIRIT, imi arata ca planta este doar SPIRIT. Daca e simplu SPIRIT, nu ai niciun fel de emotie, sentiment. Nici entitatile acestea care ne domina nu au SUFLET, doar SPIRIT, de aceea sunt interesate de SUFLETELE noastre.
Cine este copilul interior?
SUFLETUL. Face o referire la Noul Testament "pana nu te faci ca un copil"...nu vezi imparatia cerurilor scrie acolo
Exista vampiri?
Da, dar nu sub forma care a fost aratat la televizor, sunt DRACONIENI nu ataca oamenilor, doar animalele.
Cat la suta din informatiile date de un clarvazator adevarat sunt reale?
Imi arata ca depinde de clarvazator, exista clarvazatori care au furnizat informatii care au fost si la capacitate de 100%
Sufletul din alte vieti poate cere ajutor la sufletul din viata asta?
Imi spune ca SUFLETUL e unul si acelasi, SUFLETUL a fost adus in viata asta, a fost pacalit sa se reancarneze, imi arata ca trecutul, prezentul si viitorul sunt simultane.
Vrea sa stie daca anumite dureri din prezent isi au originea in intamplari din alte vieti
Da e corect da.
Diavolul si Lucifer sunt diferiti?
Da
Explica
LUCIFER este un "inger de lumina", e o entitate care a iesit din CONSTIINTA UNIVERSALA, o entitate care a dominat mult, a stat si aproape de SURSA, a stat mult si in 6D.chiar si aproape de 7D, DIAVOLUL este o entitate, o zeitate a EGIPTULUI ANTIC. Mi se arata ca sunt tot felul de incurcaturi legate de aceste nume. Acea entitate de lumina e cu aripi, iar acesta e ca un tap cu copite, negru, e ca un minotaur, sunt doua entitati diferite.
Am o ura inexplicabila pe anumite persoane, uneori le blestem
Vad cum intra in campul energetic al celui care a intrebat anumite entitati,musca din aura energetica, intra in el si il paraziteaza.
Sotia mea are pete mari pe tot corpul. Medicul spune ca are probleme la inima.Pot fi implanturi?
Imi spune : Da
Exista relatie intre schimbarile climatice si rapirea extraterestra
Nu.Imi spune ca unii au tehnologie si pot schimba vremea cum vor, in special in tarile ca aici, ca Romania, in tarile in care predomina inca religia si credinta, fac ce vor, ca mai apoi sa te asezi din nou in genunchi
Din pacate....
Nu exista pacat, exista acest ciclu al reancarnarilor care te face sa vii sa suferi sa ii alimentezi pe ei cu ENERGIEsi aceste IMPLANTURI care te fac SA TE SIMTI VINOVAT, te-au pacalit
Care este legatura dintre SIRIUS si istoria omenirii?
Vad, imi arata ca au participat la unele modificari ale corpului nostru alaturi de pleiadieni, arcturieni in cele 6 cicluri civilizationale .Imi spune ca fac parte din CONFEDERATIA INTERGALACTICA care ne-a protejat si de invazia repetata a acestor negativi.
De ce SIRIUS este perceputa ca fiind extrem de luminoasa?
Au o energie foarte puternica, spiritul planetei e foarte puternic si are o vibratie inalta, printre ei pe planeta se afla si entitati in corpuri de lumina. Sunt si cu corp si fara. Imi arata ca sunt medici foarte buni.
Putem sa ii chemam?
De obicei nu prea vin, dar daca insisi vin, insa e foarte riscant in ASTRAL ca NU STII CE ENERGIE VINE, dar SUFLETUL imi spune ca NU ARE ROST SA CHEMI PE NIMENI, ca trebuie SA TE ROGI SI SA VORBESTI TU CU SUFLETUL TAU.
SUFLETUL TAU E GHIDUL TAU
SUFLETUL TAU E CEL MAI PUTERNIC
Nu ai nevoie sa chemi pe nimeni in ajutor.Puterea sta in mine, eu sunt mai puternic ca arcturianul si siriusianul. De ce sa chem eu nu stiu ce entitate, cand SUFLETULmeu e ravnit de toti, SUFLETUL TAU E CEL MAI PUTERNIC.
Cine sunt URSITOARELE?
Imi arata ca daca ai apucat sa vii cu contract, sa te pacaleasca, vii parazitat deja, te-ai nascut entitatile sunt langa tine, implantul e in tine, viata e scrisa deja, contractul e semnat, nu exista nicio ursitoare, sunt entitati care stau calare pe el, imi arata un copil care se naste si de la nastere este asteptat si preluat de aceste entitati care stau pe el.
Cum realizezei SINELE?
Cel mai bine e ca prin meditatie sa conectezi MINTEA-SUFLETUL-SPIRITUL, faci un intreg , meditezi, vorbesti cu el, spui
"SUFLETUL meu ...."" Sa devina ca un confesor, ca un prieten, sa vorbesti cu el/ cu tine zilnic, chiar daca ai senzatia ca nu primesti raspuns ". Sa nu cedezi niciodata, poate sa treaca si un an. Cum a spune VOCEA INTERIOARA poate fi mintea, sinele sau o entitate parazita, dar cand e SUFLETUL iti va vorbi pe o tonalitate calda, blanda. Entitatea o sa iti dea ordine : "Du-te si fa aia!". Cand te va indruma sufletul vei simti caldura, iubire, vei fi indrumat sa faci numai lucruri bune.
Tu ca spirit vii, intri in corp, dar CORPURILE aici pe Pamant in MATRIX sunt facute de ei
Ce spui de Focul de la Ierusalim?
Imi spune ca este o facatura, ca nu exista asa ceva.
Dependenta de bautura, drog e data de entitati?
Da! E data de entitati. CONSTIENTIZARE si eliminarea dependentei.
Cum sa ma uit in mine?
Imi arata aceasta unire prin meditatie MINTE-SUFLET - SPIRIT, crearea SFEREI, se conecteaza automat cu CONSTIINTA UNIVERSALA
Mai multe despre CREIERUL REPTILIAN ?
Partea stanga, vad IMPLANT, pe acolo comunica aceste entitati care domina MATRIX-ul si induc gandurile de frecventa joasa, te tin pe trebuintele fundamentale si vibratiile joase ale CHAKRELOR, pe partea dreapta comunica SUFLETUL, SPIRITUL ,in mijloc este CONSTIINTA, vad MINTEA ca o sfera, aici e lupta, intra din stanga reptilianul, din dreapta spiritul, intra in mijloc in constiinta, iti face varza capul si nu stii pe unde sa o iei. dar daca incepi prin meditatie sa te conectezi MINTE-SUFLET -SPIRIT inveti sa te conectezi pe partea dreapta, elimini negativitatea .
Ce e karma?
Acea poveste prin care ai fost pacalit/a sa vii la reancarnare , iti pune un film cu toata viata, esti de acord semnezi, iti alegi meseria, nasii, etc, nu ai cum sa scapi de ea decat prin constientizare, prin arderea contractelor. Daca nu te trezesti, ramai cu acest program pana la sfarsit cu capul plecat,iar pleci, iar vii inapoi si tot asa.
Care e legatura dintre Chakra a 6 a si Al 3 lea ochi?
Chakra a 6 a face legatura cu glanda pineala, Al 3 lea ochi este denumirea esoterica, care se ocupa de perceperea lumii spirituale. Fiecare religie, zona, cult o numeste intr-un fel.
Ce fac REPTILIENII, DRACONIENII,GRIII cu religiile
Bisericile sunt ZONE ENERGETICE, portaluri prin care ei isi extrag ENERGIILE de la cei care se roaga
De ce au florile un parfum atat de frumos?
Imi arata ca SPIRITELE cand au coborat au luat diverse forme: de la pietre,minerale, la flori, vegetatie
Un copac simte iubirea?
Da. Are spirit, vibreaza pozitiv, tot ce tine de vibratia pamantului au vibratii pozitive, te incarca pozitiv, atat flora cat si fauna
Gata! Inchide toate portalurile ! Verifica! "