sâmbătă, 20 aprilie 2019

Pet Goat - Simbolism



 𝐏𝐞𝐭 𝐆𝐨𝐚𝐭 𝐈𝐈 este un film canadian de scurt metraj, regizat și produs de Louis Lefebvre. Filmul este o formă de reacție la societatea și politica Statelor Unite, făcând referire în special la președinții George W.Bush și Barack Obama, cu aluzii la teologia biblică și Egipt, într-un cadru post-apocaliptic. Filmul este de asemenea cunoscut pentru simbolistica sa criptată și aluzii la conspirații.

Maini vindecatoare - Mainile Luminii - Hands of Light


Vietile anterioare ale lui William Buhlman


NOTA DE JURNAL, 29 Noiembrie 1993 " Stau pe meterezele unui castel si vad cum se ridica fum de dedesubt. In ultimele zile a avut loc o batalie iar eu sunt extenuat si satul de luota. Constientizez ca sunt un fel de soldat medieval. 
Suntem sub asediu de mai bine de 2 luni si pentru prima data in viata mea pun sub semnul intrebarii motivul pentru care luptam. Totul mi se pare fara sens. In ultimii ani am tot luptat si am tot omorata si m-am saturat. 
Simtul lucru care ma face sa continui este mandria mea si simtul datoriei. 
Dupa 20 de ani de serviciu loial regelui meu, nu detin nimic altceva decat spada si armura de pe mine. In timp ce privesc in jur si sunt uimit de cat de real pare totul, sunt mai mult decat un observator, intr-un fel simt gandurile si emotiile acestui om, durerea si dezamagirile sale. Ma simt ca si cum as fi acel om, desi stiu clar ca nu sunt. 
Experimentez o mare senzatie de regret si dezgust, o viata plina de victorii goale. Imi dau acum seama ca doar onoarea si doar datoria nu sunt suficiente. Stiu ca viata inseamna mai mult de atat, insa tot ceea ce eu cunosc sunt armele si arta razboiului. 
Brusc simt o intepatura puternica dureroasa si presiune in spatele meu si incep sa imi pierd cunostinta. In acel moment simt senzatiile familiare de furnicaturi si imi dau seama ca sunt inapoi in corpul fizic. Ma gandesc ca plutesc si imediat ma ridic in afara corpului. 
Sunt uimit de claritatea gandurilor mele si revizuiesc sem ificatiile referitoare la acel soldat. Simt o modificare a starii mele de constiinta si experimentez o miscare rapida. In decurs de cateva secunde ma gandesc intr-un mediu total nou.
Sunt din nou asezat pe o podea de piatra. De jur imprejurul meu se afla zeci de calugari pe jumatate rasi in cap care realizeaza o meditatie ceremoniala. Intuiesc ca acum sunt un calugar budist. Pot simti miros de mosc si pot auzi sunete de clopote si muzica ritmica. 36 dintre noi sunt asezati in cerc in jurul unui altar.
 O coloana de fum alb se ridica din centrul altarului in timp ce un baiat ras pe cap in varsta de cam 12 ani, se plimba printre noi rostind incantatii si balansand un suport mare de tamaie. Acesta pare ca e in transa. Ma simt si pe mine cum ma misc inainte si inapoi in timp ce rostesc o incantatie care pare ca face parte din mine. 
Cu totii purtam robe portocalii, iar cand imi privesc mainile imi dau seama ca sunt foarte batran, mainile si incheieturile imi sunt foarte subtiri si fragile. 
Sunt multumit de viata mea, complet liber de orice nevoi si dorinte. Mintea mea este cuprinsa de o stare de pace. Stiu ca in curand am sa mor. Cu o senzatie de usoara miscare sunt inapoi in patul meu. 
Chiar daca acum sunt in corpul meu, ma simt complet defazat de acesta. Mintea mea este inca focalizata asupra experientei calugarului in momentul in care simt din nou o miscare interioara.
Sunt inconjurat de o scena incredibila de violenta. 
Cum privesc de-a lungul unei strazi din orasul respectiv nu vad nimic altceva decat cladiri demolate. Imi dau seama si vad varful unui tanc.
 Am o revelatie ca eu privesc prin oxhii celuilalt om, al soldatului. 
Eu sunt acest om, ii simt gandurile si emotiile. Sunt de o aroganta extrema si ma simt ciudat de puternic, pe masura ce privesc cladirile arzand si daramaturile din jurul meu. 
Sunt un comandant de tanc, un comandant german. De undeva am intuitia ca ma aflu in Varsovia si ca eu impreuna cu soldatii mei l-am cucerit. 
Tancul meu se opreste intr-o statie de langa ceea ce parea sa fi fost candva o intersectie a orasului. Cateva tancuri de langa mine trag si cladiri intregi se prabusesc in jurul meu. Sunt foarte multumit de mine. 
Tinand in mana un fel de dispozitiv, strigand dau niste ordine catre un tanc aflat in dreapta mea si imi privesc bratul, vad ca uniforma mea este neagra si acoperit cu o pulbere gri. Sunt profund surprins si uimit de intensitatea acestei experiente.
 Nu am fost doar observator, ci un participant activ, pentru cateva momente am simtit ceea ce acel om a simtit, eram acel om. Simt ca m-am dezamagit pe mine. M-am imaginat a fi ceva mai mult decat un ofiter german arogant. 
Poate ca aceasta explica de ce in prezent sunt atat de pornit impotriva razboiului si de asemenea fascinatia mea pentru documentarele referitoare la cel de-al doilea razboi mondial. Daca acest comandant de tanc a reprezentat intr-adevar ultima mea incarnare, ma intreb oare cat de mult din el ma influenteaza pe mine in prezent....
Imi este extrem de frig. Mintea ai trupul meu imi sunt complet amortite. Puterea mea de indurare este complet depasita. 
De jur imprejur sunt corpuri neansufletite ale prietenilor si colegilor mei soldati. Pama tul este prea inghetat pentru a fi ingropati, astfel ca acestia sunt intinsi peste tot.
Tancul meu s-a transformat intr-un mormant de gheata. Mintea si corpul meu au devenit o carapace goala. 
La o departare de 30 de m zaresc 2 soldati zdrentarosi care scot cizmele din picioarele unui mort. Langa mine, unul aproape mort, un prieten de-al meu murmura ceva catre mine.
 Nu inteleg ce spune, asa ca ma aplec mai aproape de el." Pentru numele lui Dumnezeu, omoara-ma ! "
 Nu pot sa fac aceasta, imi lipsesc curajul si taria de a ma misca. Zapada incepe sa cada din nou si stiu ca in curand voi fi mort. Un sunet se aude infundat din departare, rusii vor ajunge in curand aici. Nu simt niciun fel de frica sau ura, nu simt absolut nimic. Inchid ochii si imi pierd cunostinta.
In timpul perioadei cat am foat bolnav si am facut mai multe calatorii astrale mi-am dat seama cat de usor ne putem controla experientele de dedublare astrala cu conditia sa facem un obicei din a solicita mai multa CLARITATE.
 Cererea simpla, dar ferma de a obtine mai multa claritate vizuala si mentala, are un efect incredibil aaupra starii noastre de constiinta. 
Repetand tehnica de claritate, mi-am dat seama ca este posibil sa prelungesc cu mai multe ore experientele de dedublare astrala. In timpul bolii mele ma amuzam adesea alternand intre corpul fizic si corpul subtil plutitor, am descoperit ca este posibil sa controlez bariera CONSTIINTEI intre planul energetic si cel de-al doilea. 
Prin forta sau la vointa, noi putem controla aceasta miscare a CONSTIINTEI.
 Secretul consta in a pastra STAREA de FOCALIZARE si de CENTRARE si sa solicitam mentala experimentarea celui de-al doilea corp energetic. 
Trebuie sa ne amintim intotdeauna ca odata ce nu mai suntem atasati de o anumita forma specifica fie ca este ea fizica sau energetica, noi suntem eliberati ce aceasta si putem avansa dincolo de ea.
Am descoperit ca fiecare mediu si fiecare dimensiune din interiorul Universului are anumite similaritati si anumite diferente specifice. 
Cea mai importanta pare sa fie data de gradul de rapiditate cu care un anumit univers subtil raspunde la puterea gandului. 
Unele dimensiuni subtile sunt influentate cu usurinta de puterea gandului, in timp ce altele sunt refractare. 
Eu sunt de parere ca toate energiile din plan subtil reactioneaza la puterea gandului, totusi atunci cand un GRUP de PERSOANE MENTINE ACELEASI CREDINTE si VIZUALIZARI, ACEL GRUP CREEAZA si MENTINE o REALITATE CONSENSUALA.
Eminentul fizician DAVID BOHM, absolventul eminent al Univeraitatii Princeton EUGENE WIGNER, absolventul Universitatii Berkeley, fizicianul HENRY PIERCE STAPP si legendarii fizicieni WALTER HEITLER, FRITZ LONDON si JOHN von NEUMANN sunt cu totii sustinatorii teoriei ca " CONSTIINTA CREEAZA REALITATEA", numarul matematicienilor si fizicienilor sin intreaga lume fiind in continua crestere." WILLIAM BUHLMAN, AVENTURI DINCOLO DE LIMITELE CORPULUI FIZIC ( VIDEO - Eliberarea din Carapace)


Pleiadian Teachings by Wendy Kennedy - Multidimensional Consciousness


Tobias si Cercurile Concentrice - Expandarea - Melfior Ra

Intalnire in alte spatii dimensionale cu SHAUMBRA si TOBIAS " Am primit lectia Shoud 9 din aprilie 2003. Am inceput sa citesc. La prima pauza am inceput sa respir profund si l-am invocat pe TOBIAS. Am intrat in comuniune cu vibratia SHAUMBREI, am trecut intr-o stare de expandare. Am emis din toata fiinta mea acele cercuri concentrice vibrationale. 
L-am invocat pe TOBIAS si deodata TOBIAS a aparut in fata mea. El m-a ajutat sa vizualizez ce se intampla in starea de expandare. Am vizualizat cum emiteam cercuri concentrice vibrationale, iar acestea au ajuns pana in spatiul in care se afla TOBIAS. 
Acum vizualizam ceea ce se intampla in plan subtil. Atunci el a transmis unde concentrice catre mine. Comunicam astfel.....Iata-l in fata mea, m-a salutat cu un salut vibrational si mi-a cerut sa-l urmez. L-am urmat in lumea lui, am trecut dincolo de voal, dincolo de zidul de foc si lumina.
 Deodata ma aflam in fata unui CERC de fiinte-entitati imateriale, care fac parte acolo din CERCUL SHAUMBRA condus de entitatea TOBIAS. 
Priveam de jur imprejur. Roata imprejurul meu se aflau fiinte asemanatoare pamantenilor, dar acestea erau mult mai subtile, mult mai diafane si mai luminoase. Parca se vedea prin fiinta lor. Erau asezate pe un fel de jilturi invizibile. 
Toate entitatile erau invesmantate in alb si nu aveau niciun fel de incaltaminte, sau mai bine spus aveau picioarele invesmantate in ceva alb laptos.
TOBIAS a facut prezentarile. EL este MELFIOR RA, FIINTA CELESTA, dar acum aflat in plan tridimensional pe TERRA. 
Se afla aici asa cum si noi mergem uneori acolo sa fim impreuna cu cei treziti din somnul inconstientei. Asa cum noi raspundem intrebarilor lor, MELFIOR RA va raspunde intrebarilor noastre.
Aceste entitati mi-au aratat ca atunci cand fluxul emis de mine a ajuns la TOBIAS, iar el l-a redirectionat la ceilalti, toti din cerc s-au incarcat-hranit-impartasit din ceea ce emisesem. 
Un simplu gand de iubire catre TOBIAS si el mi-a raspuns la fel printr-un cerc concentric.
Iata ca entitatea a spus " MELFIOR RA, aceasta ce s-a intamplat a fost echivalentul unui act sexual in plan terestru, dar desigur FRECVENTA VIBRATIONALA este alta si de asemenea trairea este la un nivel mai inalt vibrational. 
Ceea ce am simtit cu totii si chiar tu, este oferirea iubirii pure neconditionate, la nivel inalt, de inima spirituala si nu la nivele inferioare de manifestare cum se manifesta entitatile pe TERRA, in cele mai multe cazuri.
Iata, MELFIOR RA ai facut dragoste cu un grup de 30 de fiinte celeste deodata, dar TU esti cel castigat din aceasta deoarece noi toti la randul noatru am emis iubirea noaatra pura deodata, care te-a ajutat sa ajungi acum aici. Iata cum se iubeste in spatiul in care noi vietuim. 
Asa trebuie sa se intample si pe TERRA in foarte scurt timp, dragostea sa se manifeste la nivel de inima spirituala si nu de organe genitale, prin sexualitate. Asa se iubeste aici, dincolo de voal.
MELFIOR RA, noi va vizitam fara ca voi sa stiti, sau afla ca sunt putini cei care ne percep. Eu am facut calatorii in spatiul vostru dimensional si am vazut lucruri pe care nu le pot intelege, probabil mi se intampla aceasta si pentru ca nu am fost vreodata intrupat pe TERRA. 
Raspunde-mi te rog la intrebarea:
Acolo, parintii de copii, isi iubesc copiii?
Da, desigur si chiar foarte mult.
Daca ii iubesc, de ce ii bat si ii fac sa planga si sa sufere chiar?
In ceea ce priveste educatia copiilor, pe TERRA se procedeaza in felul urmator: parintele spune copilului sa se poarte frumos, adica sa fie cuviincios si respectuos, dar daca copilul nu face intotdeauna aceasta, parintele ii mai da cate o nuielusa la fundulet sau o palma, sau il trage de urechi.
Da, il loveste. Am vazut cand il lovea chiar peste cap cu multa duritate si copilul plangea groaznic, iar parintele era inconjurat de negura, de vibratie joasa si lovea cu putere mica fiinta si nu vroia sa-l asculte macar pentru a se dezvinovati. Cum se poate asa ceva? Cum se poate spune ca parintii isi iubesc progeniturile? Ce fel de iubire este aceasta?
Acum vreau sa completez ceva la cele spuse anterior. Sunt si la noi pe TERRA parinti si parinti. Parintii cei mai EVOLUATI incearca cu vorbe frumoase sa-si educe copiii si unii chiar reusesc, desigur ca nu toti parintii de pe TERRA sunt suflete superioare si au aceasta vibratie de cunoastere, sa se poarte frumos cu copiii, sa le devina exemple pozitive. Stiu ca aunt multi parinti care se poarta cu multa asprime fata de copiii lor si ii stapanesc cu duritate, desi aceasta nu le place copiilor.
Am vazut asemenea cazuri in calatoriile mele pe Pamant. Vedeam cum copilul nu isi putea iubi parintele din cauza ca era timorat de frica lui, iar parintele jubila ca fiul lui era ascultator, dar vedeam ca aceasta ascultare era doar teama, ENERGIE NELUMINOASA si copilul abia astepta sa scape de sub tutela asa zisului parinte, pentru a se manifesta dupa voia lui. Noi suntem foarte mahniti sa vedem ca se intampla asa ceva la voi.
O alta intrebare. MELFIOR RA, de ce pamatenii nu fac ceea ce faci tu, adica sa expandeze, sa emita IUBIRE spre intregul macrocosmos si spre toata CREATIA PARINTELUI CERESC, asa cum spuneti voi? De ce, cei mai multi se multumesc sa emita iubire nejustificat, numai spre bunuri materiale?
Fiintele terestre au mare nevoie de a-si dobandi strictul necesar, cele necesare vietuirii pe TERRA in conditiile cele mai bune si mai confortabile. Unele vor mai mult si aceasta le ia mai mult din timp. Atunci ele nu mai au timp pentru a se reculege, pentru a se interioriza, pentru a cunoaste puterea si spiritul prin intermediul caruia se fac asemenea expandari, asemenea emisii vibrationale.
De ce unii pamanteni doresc sa aiba mai mult decat au nevoie?
Pentru ca acestia nu stiu, nu vor sa vada adevarul, ca toate cele materiale raman pamantului cand ei vor fi chemati de pe Pamant.
Cum este posibil ca SPIRITELE INTRUPATE SA UITE CA SUNT FIINTE CELESTE SI CA LOCUL LOR E AICI SI NU ACOLO? Ca acolo se afla doar pentru un timp, iata ce nu pot eu intelege.
TOBIAS a intervenit : " Dupa ce vei merge si tu la intrupare vei intelege mai multe despre viata manifestata in trup carnal. Este intr-adevar greu de inteles aceasta pentru cei care nu au ajuns la SCOALA TERESTRA, dar le va veni si lor timpul sa experimenteze prin intermediul unui trup carnal.
MELFIOR RA, vei fi condus inapoi pe TERRA. A fost prima intalnire cu SHAUMBRA spiritelor de dincoace de voal. Acesta a fost doar un inceput. Am promis SHAUMBREI ca de aici vei invita din cand in cand cate un spirit SHAUMBRA din alt spatiu dimensional. Vei mai veni aici de multe ori pentru a lamuri mai multe necunoscute in ceea ce priveste SHAUMBRA CELESTA si cea TERESTRA." MELFIOR RA

Din tainele lumilor astrale - Melfior Ra



"In astral sunt multe spatii ( in casa Tatalui meu sunt multe lacasuri, spunea Isus Christos) iar in fiecare spatiu sunt multe nivele. In aceste spatii si nivele vietuiesc multe feluri de entitati, de fiinte inteligente, dar fiecare se afla acolo unde este nivelul evolutiv corespondent ei.
Cu cat entitatile sunt mai luminoase, adica mai evoluate, cu atat se afla in spatii mai inalte, mai sus si la nivele mai inalte in fiecare spatiu. Acolo unde este o continua munca si dorinta de a urca din ce in ce in spatii cat mai inalte si mai luminoase.
Sunt entitati care candva au avut si ele corp fizice, trupuri carnale grosiere, dar prin evolutia spirituala au urcat din spatiu in spatiu, din nivel in nivel, pana au ajuns in spatii luminoase si cat mai apropiate de sursa de Lumina, adica de Casa Tatalui Creator.
Multe dintre aceste entitati doresc sa vina pe Pamant, sa reia trup carnal prin intermediul caruia sa experimenteze liberul arbitru, dorind sa acumuleze experiente pozitive, evolutie spirituala, ca apoi, dupa detasarea de trupul carnal, sa urce intr-un spatiu mai inalt vibrational si mult mai luminos.


Entitatile din fiecare spatiu si nivel au ghizi spirituali din nivelele si spatiile superioare. Indiferent in ce spatiu se afla , fiecare entitate sau spirit intrupat are unul sau mai mult ghizi spirituali si ghizii spirituali la randul lor au alti ghizi spirituali din spatii superioare celor in care vietuiesc.
Toate acestea se intampla incepand cu sursa de Lumina si pana la cel mai umil si indepartat spirit intrupat sau entitate astrala, care se afla in cel mai indepartat loc de sursa de lumina , adica in cel mai intunecat spatiu din Univers.
Din spatiile populate cu entitati sau spirite mai putin luminoase privesc spre Pamant multe entitati care regreta plecarea lor din acest spatiu, sau plan fizic tridimensional, intrucat constientizeaza ca nu au realizat itrutotul ceea ce si-au propus sa experimenteze aflate in corpul material.
Acele entitati sunt cele care nu au reusit sa se indrepte spre Lumina cat timp au fost pe Pamant, sau unele din ele s-au indepartat si mai mult de Lumina si de spatiul din care au venit si de aceeea regreta plecarea din spatiul terestru.
Pentru ca inca nu sunt luminate nu constientizeaza beneficitatea Luminii in spatiile astrale, prin indepartarea lor de spatiile luminoase raman in spatiile astrale inferioare.
In aceste cazuri, spiritele raman in apropierea planului terestru si doresc sa se reantrupeze pe Pamant, cat mai curand. Unele dintre acestea doresc sa revina, intrucat inca sunt sub influenta senzatiilor carnale prin hrana si senzualitatea lor prin intermediul trupului.
Acestea sunt entitatile care si-au pierdut luminozitatea si care vietuiesc in imediata apropiere a Pamantului si incearca sa reintere in legatura cu spiritele incarnate, dar bineanteles cu spiritele cu care sunt in rezonanta vibrationala, adica acele spirite care se manifesta prin intermediul trupului asa cum s-au manifestat si ele odata cand erau pe Pamant.


De multe ori si in multe cazuri, reusesc sa intre in legatura cu pamantenii neevoluati si ii domina, incat acestia fac ceea ce le sugereaza aceste spirite involuate, ceea ce le transmit prin impulsuri care ii determina sa savarseasca fapte necugetate, fapte care pentru ei, intrupatii nu le-ar savarsi daca nu ar fi posedati mental “slabi de inger” si dirijati de spirite neluminoase.
Entitatile din astralul inferior, incearca sa supuna vointei lor spiritele intrupate si neevoluate spiritual, intrucat daca acestea se lasa dominate, aceste entitati se alimenteaza din corpul energetic al spiritului intrupat si astfel isi satisfac dorintele neamplinite in plan astral, dupa care tanjesc neavand altfel posibilitatea sa le implineasca fiind imateriale. 
Este singura modalitate a entitatilor imateriale si inferioare ca evolutie spirituala, de a-si satisface pornirile josnice in care au fost atrase cand se aflau in trup carnal pe pamant.
Pentru clarvazatorii din plan fizic, nu este o noutate cand vizualizeaza entitati astrale neluminoase care stau prinse ca niste ventuze, sau ca ciorchinele de struguri, pe corpul eteric al pamanteanului aflat sub influenta alcoolului, sau a altor vicii din care nu mai reusesc sa scape, intrucat sunt dominate de impulsurile emise de entitatile inferioare.
Aceste entitati inferioare se folosesc de pamanteanul subjugat, pana il epuizeaza, ii storc toata energia iar aceasta sucombeaza si ajunge si el in spatiul in care se afla acel spirite involuate. Atunci si acel spirit va cauta alaturi de celelalte o alta posibila victima pentru a se delecta cu energia viciului care l-a epuizat aflandu-se in corp fizic.
Se va alimenta si el cu energia vibratiei joase dominand un alt spirit intrupat care nu a fost suficient de puternic pentru a nu se lasa dominat de impulsurile negative necontrolate, dar astralul nu-i numai inferior, ci exista infinitul astral superior, locuit de entitatile de Lumina care, chiar si atunci cand se aflau intrupate, au avut autocontrol si nu au putut fi atinse de entitati neluminoase, intrucat lumina atrage lumina, iar intunericul atrage intuneric pe legea rezonantei.
In spatiile de inalta vibratie salasuiesc entitati de lumina care s-au pus in slujba Luminii inca de cand se aflau in trupa carnal. 
Aceste entitati devin ghizi spirituali astrali pentru pamantenii luminosi. Aceste entitati doresc nespus de mult sa ii ajute pe cei aflati in trup carnal si sa-i directioneze spre lumina , sa-i ajute si se bucura cand spiritele intrupate reusesc sa-i constientizeze si sa intre in legatura cu entitati benefice care aduc lumina in preajma celor pe care ii vegheaza.
Dar ca pamantenii sa poata intra in legatura cu aceste entitati benefice trebuie mai intai sa doreasca si sa ceara ajutorul Luminii Divine, de la Domnul Isus Christos si sa se apropie de Lumina Divina, cu suflet si trup curat.
Cere si ti se va da, sunt cuvintelelui Isus Christos. Iata cei care cer si primesc. Domnul Luminii Divine le ofera entitatilor slujitoare ale luminii, veghere si ocrotire prin entitatile care au rolul de ghizi spirituali astrali. Acestia isi fac simtita prezenta , se anunta, numai sa fie pregatit spiritual sa-i perceapa, sa constientizeze.
Dupa ce s-a stabilit contactul este usor ca spiritual intrupat sa fie ajutat, daca pamanteanul are teama si nu este convins ca este in rezonanta cu Divinitatea, se va verifica prin insasi faptele lui. Asa cum pomul se cunoaste dupa roade, omul se cunoaste dupa faptele sale. 
Daca considera ca faptele lui sunt mai bune ca cele dinaintea contactarii sale de catre entitatea astrala, atunci poate fi sigur ca se afla pe drumul cel bun. 
Fiecare este in masura sa-si raspunda daca este bine ceea ce face, caci fiecare isi cunoaste faptele sale mai bine decat oricine si isi poate raspunde la intrebari.
Fiecare religie, credinta isi are perceptele si poruncile ei. Daca faptele nu contravin, atunci poate urma cu inima deschisa calea si entitatea astrala care il ajuta. 
Pentru noi crestinii cele 10 porunci sunt indreptarul dupa care un spirit intrupat, care traieste in religiile crestine se poate orienta si conduce. In cazul in care, faptele lui sunt mai aproape de respectarea celor 10 porunci, atunci este pe drumul cel bun si luminos care il apropie de Dumnezeu.
In acest caz, pamanteanul nu are altceva de facut decat sa se lase calauzit de entitatile de lumina si astfel sa apropie prin purificare, supunere, modestie, rugaciune si meditatie de Marele si Sublimul Invatator al tuturor Invatorilor, al lumilor vazute si nevazute.
Exista lumile nevazute si recunoscute religiilor crestine. Iata dovada “Cred in Unul Dumnezeu, tatal atotcreatorul Cerului si Pamantului, al tuturor vazutelor si nevazutelor si intr-un Domn Isus Christos , fiul lui Dumnezeu…”
Iata ce spune rugaciunea crestina “a tuturor vazutelor si nevazutelor”, deci este clar ca exista si cele nevazute.
El, Marele Invatator si Domn are in toate spatiile slujitori atat vazuti cat si nevazuti, iar acestia cand primesc Misiunea sa se ocupe de cineva anume, nu pot si nu doresc sa faca altceva, pentru ca unica lor dorinta este sa-l slujeasca pe Domnul si o fac cu toata fiinta, abnegatia si iubirea lor. 
Astfel incep sa se ocupe de cel care le-a fost desemnat sa il conduca spre Lumina.
Atat pentru ghizi, cat si pentru discipolul lor drumul este lung si anevoios, pe masura ce se fac pasi spre inaintare, intalnesc obstacole, dar ghizii stiu ca acestea fac parte din programul de scolarizare, din urcusul spre Lumina. 
Cei dornici si hotarati de inaltare spirituala, nu se vor poticni de obstacolele ce le intampina, ci le vor trece, oricat de grele ar fi acestea si vor intelege ca a fost doar o proba, un examen de trecut inainte de trecerea in clasa urmatoare, in spatiul urmator in plan astral.
Cei dornici de inaltare, dar fara sa fie foarte convinsi de aceasta, la primul obstacol intalnit se dau batuti si se opresc din drum. Cei care obosesc se opresc. 
Acestia sunt cei care nu au fost suficient de hotarati sa ajunga la Lumina. Nu sunt suficient de hotarati sa isi sacrifice odihna pentru a se apropia si a se oferi intru totul Luminii. Nimic nu se face fortat mai ales in evolutia spirituala.
Stiut este ca acolo unde este mandrie, nu este Lumina, acolo unde este Lumina este doar modestie, smerenie si iubire spirituala fata de toata creatia lui Dumnezeu. 
Cel care s-a oferit cu adevarat Luminii, este ajutat in fiecare etapa a initierii, la fiecare nivel si spatiu prin scolile de initiere astrala se va prezenta ghidul care il va calauzi si il va indrepta in clasa si in etapa urmatoare unde il va astepta un alt ghid maestru. 
Astfel nu vor lipsi maestrii care sa conduca spre Lumina. Tot la fel si in plan fizic, i se vor face cunoscuti ghizii din plan terestru, ghizi spirituali aflati in trup carnal, dar aflati in slujba Luminii Divine.
Acestia la randul lor vor primi instructiuni de lucru pe scara ierarhica si se vor ocupa de cei care le-au fost desemnati sa-i calauzeasca spiritual spre Lumina. 
Acesti ghizi, maestri terestri sunt spiritele intrupate la cerere, pentru a veni sa-si ajute semenii, sau pe cei cu care au conlucrat si in alte intrupari, in diferite spatii si pentru care simt afectiune si iubire spirituala, pentru ca si acestia care acum se afla in urma lor ca evolutie spirituala, candva i-au ajutat, pentru ca de-a lungul unui ciclu cosmic se pot inversa de mai multe ori etapele scolarizarii initiatice spirituale.
Cand un spirit intrupat dupa ce a venit in plan fizic la cerere, a decazut spiritual, lasandu-se antrenat si facand jocul entitatilor negative, neluminoase si a ajuns astfel intr-o etapa inferioara celui pentru care a venit sa-i ofere ajutorul, acesta din urma daca urca spre Lumina din proprie initiativa, dupa ce a ajuns si a depasit etapa in care se afla spiritul care a venit special pentru el sa-i dea ajutor, atunci prin detasarea de trupul carnal, cand are o privire inteleapta asupra situatiei lor, va cere la randul lui sa vina la intrupare, sau chiar de acolo de unde se afla in saptiul astral, va dori sa devina ghid astral pentru a-l ajuta pe cel ramas in urma, care i-a fost in plan material prieten, coleg, fiu, sau partener de viata.
Dar bineanteles ca nu numai in asemena cazuri se afla ghizi astrali spirituali sau terestri, ci si in multe alte cazuri se afla ghizi astrali din pura dorinta de a calauzi spre Lumina pe cei dornici sa se apropie de Lumina Divina. 
Intre acestia se creeaza o inexplicabila iubire spirituala, o afectiune greu de explicat, daca lipseste constientizarea misiunii, dar incepe conlucrarea pe fondul armoniei, puritatii si iubirii spirituale si astfel se poate ajunge pana la sacrificial suprem fata de cel caruia ghidul spiritual terestru a venit sa-i ofere cunoasterea sa si ajutorul sau.
Mai sunt si ghizi spirituali terstri care sunt ghizi individuali si totodata ghizi spirituali generali, care lucreaza si isi aduc serviciile pentru intreaga omenire, dar despre toate acestea intr-o urmatoare expunere si numai cu voia marelui Invatator si Domn, cel caruia i-am inchinat pentru totdeauna : trupul, sufletul si spiritul spre a-l sluji cum se cuvine prin daruire si iubire.
Doresc tuturor cititorilor multa Lumina, o cat mai mare stralucire desi stiu ca toate acestea se dobandesc numai prin terecerea examenelor vietii, a trecerii obstacolelor care sunt date ca incercari, s-a spus de catre Domnul nostru Invatator Isus Christos : 
“Pe cei pe care ii iubesc, ii mustru, ii cert”. Iata deci cum ni se incearca rezistenta iubirii noastre in scopul apropierii de Lumina Divina. Iata metodele purificarii noastre spre a atinge contopirea cu Lumina Divina.
Tuturor Pace, Lumina si Iubire Spirituala.”

www.melfiorra.ro

Calatorii astrale - Tipuri de lumi subtile - William Buhlman



" O singura dimensiune subtila poate si adesea o face sa contina 3 tipuri primare de lumi energetice : CONSENSUALE, NECONSENSUALE si NATURALE.
 Un eveniment CONSENSUAL reprezinta un eveniment sau o realitate care este creata si mentinuta de gandurile unui grup de indivizi. 
De exemplu PARADISURILE fiecarui GRUP RELIGIOS sunt CREATE de GANDURILE si CREDINTELE respectivilor locuitori. Precum toate RELITATILE, LUMILE CONSENSUALE sunt slefuite de CONSTIINTA de GRUP.
 Multe din planurile consensuale sunt extrem de vechi si de refractare la schimbare. 
Pe cat de ciudat ar parea, orasele si comunitatile din planul fizic sunt exemple de medii energetice consensuale. 
Fiecare oras si orasel este creat si se dezvolta in acord cu gandurile emise de locuitorii sai. In esenta energia gandului uman utilizeaza vehicule biologice pentru a manevra si modela moleculele fizice din jurul noatru, rezultatul final este reprezentat de structuri fizice temporare pe care le vedem in jurul nostru.
In timpul unei experiente de DEDUBLARE ASTRALA sau in timpul unei experiente in apropierea mortii, noi ne TRANSFERAM CONSTIINTA de la corpul nostru fizic la corpul noatru subtil ce are o frecventa de vibratie mai inalta.
 Voi folosi expresia pentru a fi foarte clar " A NE MISCA INSPRE INTERIOR" .
 Folosesc termenul de MISCARE deoarece aceasta tranzitie energetica este experimentata adeseori ca o SENZATIE de MISCARE INTERNA. 
Orice referire la o miscare interioara sau la o explorare interioara este in legatura cu recunoasterea constienta a unui plan al universului cu o frecventa mai inalta de vibratie.
Pe masura ce noi exploram spre interior, departandu-ne de materie, descoperim ca PRIMA DIMENSIUNE SUBTILA este PARALELA cu UNIVERSUL FIZIC si este in acelasi timp o REALITATE CONSENSUALA. 
Acest mediu energetic este atat de fizic in aparenta incat majoritatea oamenilor cred ca ei analizeaza de fapt planul fizic. In realitate acestia observa prima dimensiune energetica interioara a universului.
Din moment ce aceasta dimensiune este cea mai apropiata din punct de vedere a frecventei de vibratie de materie, ea este deseori vizitata si experimentata in timpul calatoriilor extracorporale.
 Aceasta dimensiune este un exemplu clasic al REALITATII CONSENSUALE, structura ei este solida si stabila in cadrul propriei sale frecvente de vibratie. 
GANDURILE noastre, nu conteaza in ce mod sunt focalizate, au un efect minim asupra structurilor energetice din aceasta lume. 
Totusi gandurile noastre vor exercita un impact major asupra corpurilor noastre energetice personale. Gandurile referitoare la zbor, ne vor face sa zburam, gandurile referitoare la mers ne vor face sa mergem. 
Diferenta dintre schimbarile energetice personale interne si cele externe este vitala in procesul de intelegere a structurii inerente a dimensiunii sau a planului subtil respectiv. Intr-o lume consensuala, gandurile noastre ne influenteaza propria energie, insa nu si pe cea a mediului inconjurator.
Diferitele PARADISURI la care vor face referire SFANTUL IOAN din REVELATIILE Sale si MOHAMMED in CORAN reprezinta exemple clasice de planuri consensuale. 
Aceste structuri si orase din plan subtil exista in cadrul celei de-a doua si in cadrul celei de-a treia dimensiuni si continua sa fie modelate si mentinute de CONSTIINTA de GRUP a milioane de locuitori ai planului subtil. 
Atunci cand patrundem in aceste lumi RAIURI, gandurile noastre nu vor modela structurile pe care le intalnim.
O lume NECONSENSUALA reprezinta un plan subtil sau o REALITATE / DIMENSIUNE care nu este in mod ferm modelata de catre un grup. 
Am descoperit ca acest tip de plan este cel mai des intalnit. Noi putem vedea orice ne-am imagina: o padure, un parc, un oras, un ocaen, chiar si o planeta intreaga. 
PLANURILE NECONSENSUALE pot fi usor de identificat, desi asemanatoare cu planul fizic, sunt extrem de sensibile la gandurile focalizate si se vor modifica si restructura cu rapiditate si in concordanta cu gandurile constiente si subconstiente care predomina in imediata apropiere.
 Daca va gasiti intr-un plan care se va modifica regulat sau care pare sa fie instabil, mai mult ca sigur ca va aflati intr-o realitate neconsensuala. Este important pentru voi sa stiti ca atat gandurile voaatre constiente si inconstiente au influentat realitatea pe care o experimentati ( Iadul interior).
Ariile neconsensuale sunt adesea modelate de mintea noastra subconstienta in beneficiul nostru. 
Daca dumneavoaatra aveti de-a face cu o problema subconstienta sau sinele dumneavoastra superior ar putea modela o lume sau o situatie care va vor permite sa va confruntati cu acest blocaj intr-o maniera foarte personala, ati putea fi pusi in fata propriilor temeri sub forma prabusirii unui avion, sau sub forma unui accident de masina, sau ati putea fi pus in situatia de a va confrunta cu o limitare personala, sau o conceptie personala. 
Aceasta confruntare personala poate lua orice forma sau poate avea orice continut care ne vor asista efectiv in experimentarea si depasirea limitarilor noastre, a barierelor, a fricilor noastre. Multi oameni au povestit ca au fost proiectati intr-o anumita situatie care i-a testat sau care i-a temperat intr-o maniera foarte personala, adeseori prin confruntarea cu cele mai mari frici si limite ale lor. 
De exemplu daca va este frica de inaltime, este posibil sa aveti experienta ca urcati pe un munte, sau ca treceti oe un pod foarte ingust.
Un exemplu foarte bun este ilustrat de ROBERT MONROE in lucrarea CALATORII EXTRACORPORALE unde acesta descrie incercari repetate in timp ce era DEDUBLAT de a ateriza un avion micut deasupra unei cladiri inalte. 
Cel mai adesea PLANURILE NECONSENSUALE vor aparea foarte asemanatoare cu imprejurimile din planul fizic, sau chiar niste locuri mirifice, parcuri, gradini de tara foarte frumoase, pajisti foarte linistite. 
Eu cred ca ca probabil multe din aceste minunate locuri au fost create de gandurile altor forme de viata din plan subtil care au locuit, sau vizitat acele locuri in trecut. 
Spre deosebire de planul fizic, odata ce o forma energetica este formata, aceasta poate dura cateva secole. 
Decreptitudinea celulara si moleculara nu sunt o realitate. Este pur si simplu vorba de formarea si stabilitatea ENERGIEI GANDURILOR. 
Un singur GAND CREATIV poate modela un MEDIU ENERGETIC capabil sa dureze aproape la infinit, totusi un GAND FOCALIZAT ar putea modifica in intregime acea lume in doar cateva secunde. 
Sa ne amintim ca toate dimensiunile reprezinta forme de energie si orice forma de energie este sensibila intr-o masura mai mare sau mai mica la ENERGIA GANDURILOR.
LUMILE ENERGETICE PRIMARE, NATURALE sunt zone ale Universului complet neformate ce apar neavand forma sau contur specifice de orice fel. 
Aceste zone sunt vazute adesea ca VIDURI CETIOASE, SPATII GOALE, zone deschise alcatuite din nori energetici de culoare alba, argintie sau aurie.
 LUMILE ENERGETICE NATURALE sunt extrem de sensibile la FORTA GANDULUI. Orice GAND suficient de tare FOCALIZAT, va modela INSTANTANEU mediul energetic. 
De aceea este important sa castigam un oarecare grad de CONTROL al GANDURILOR. EVOLUTIA noastra PERSONALA depinde in mare masura de modul in care ne focalizam, controlam si directionam ENERGIA GANDURILOR. 
Nu conteaza in ce dimensiune locuim, responsabilitatea noastra personala pentru GANDURILE si ACTIUNILE noastre este absoluta. Acesta este motivul pentru care conducatorii spirituali au promovat dintodeauna idei precum " SA FACI BINE CELORLATI " si " IUBIRE PENTRU TOTI ".
Odata ce constientizam in totalitate puterea colosala a gandurilor noastre, nu vom mai pastra nici o imagine negativa sau neconstructiva in mintea noastra.
GANDURILE NEGATIVE si AUTOLIMITATOARE sunt adevaratul dusman pe care trebuie sa-l infruntam. In cadrul DIMNENSIUNILOR INTERIOARE ale UNIVERSULUI, atat cele benefice cat si cele neconstructive exercita o influenta CREATOARE puternica asupra mediului nostru inconjurator imediat    ( Campul Constiintei Colective).
In plus, fata de cele 3 tipuri principale de planuri subtile pe care le putem intalni atunci cand suntem dedublati, mai exista 2.
 Primul, pare sa contina planuri si dimensiuni dincolo de energia gandurilor. In prezent, putini exploratori s-au aventurat in mod constient suficient de departe in Univers, pentru a putea furniza o descriere fidela al unuia dintre aceste planuri care nu poseda o forma sau o structura perceptibila, existenta lor fiind postulata dincolo de timp, spatiu si energie asa cum le percepem. 
Este posibil ca aceste dimensiuni si locuitorii lor sa fie imposibil de descris utilizand conceptele liniare. Celalalt plan analizat este reprezentat de un mediu ce pare a fi duplicarea unui spatiu vid.
Curenta focalizare a stiintei asupra activitatii moleculare grosiere se va comuta treptat spre o forma de cercetare bazata pe conceptul de FRECVENTA de VIBRATIE. 

In secolul 21, stiinta a incepe sa recunoasca faptul a formele grosiere din jurul noatru reprezina de fapt vehicule exterioare ale energiei si ca intreg universul fizic reprezinta doar o mica parte din magnificul univers multidimensional." William Buhlman, Aventuri dincolo de limitele corpului fizic