Se afișează postările cu eticheta Piramida lui Kheops. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Piramida lui Kheops. Afișați toate postările

joi, 21 martie 2019

Planeta Bleu - Autor MELFIOR RA - Cartea MISIUNEA ROMANIA UNIVERSUL



" Iata, sunt din nou intr-o CALATORIE ASTRALA. ZEN, GHIDUL MEU SPIRITUAL m-a condus pana la intrarea in PIRAMIDA LUMINII CELESTE ( Piramida lui KHEOPS) . L-am urmat in cele trei incaperi : Camera RUGACIUNII, Camera INTELEPCIUNII si Camera RECUNOSTINTEI.

In fiecare din aceste camere s-a petrecut acelasi ritual ca intotdeauna, apoi l-am urmat pe INVATATOR prin acelasi CULOAR IN SPIRALA deasupra PIRAMIDEI LUMINII CELESTE si iata-ma din nou in compania INVATATORULUI pe aceeasi RAMPA DE LANSARE spre...Lumi necunoscute noua pamantenilor pana in prezent.

Ne-am ridicat pe acel norisor NAVA NOR, intr-o clipa am iesit din CALEA LACTEE, depaseam grupuri de CONSTELATII, GALAXII si diferite SISTEME SOLARE, apoi am vazut de la mare distanta GALAXIA ORVEX, cu acel SISTEM SOLAR ce cuprinde 9 planete.

INVATATORUL a spus :" SISTEMUL SOLAR spre care ne indreptam se numeste SISTEMUL SOLAR PULSATORIU, acum ai in vederea de ansamblu cele 9 planete, ele sunt grupate cate 3. Acum vom vizita grupul cel mai indepartat de noi, vom vizita planeta din mijloc. "

Pur si simplu era DIVINA. Planeta era bleu-argintiu, dar vai cat sunt de reci si seci cuvintele...o vad cu ochiul mintii si sufar nespus ca nu pot sa redau ceea ce se afla acolo. Un pictor desavarsit poate ar trebui sa redea combinatia culorilor. Ne-am apropiat mult de suprafata ei si credeam ca o vom atinge ca pe celelalte, dar INVATATORUL a spus: " Suntem la 3 m distanta de suprafata acestei planete, nu ne vom apropia mai mult deoarece nu vei putea suporta ATINGEREA ei, VIBRATIA ei in momentul emiterii.

Planeta este....vaporoasa, ai tot trece prin ea chiar asa in CORP ASTRAL.

Ea este SINGURA si UNICA ENTITATE din UNIVERS, este CONSTIINTA INTREGULUI UNIVERS, ea este INALTA CONSTIINTA UNIVERSALA.

Ii vezi suprafata ondulatorie, parca ar fi tot valuri, valuri, dar acestea in curand vor disparea si ea va fi o SFERA PERFECTA, de culoare bleu-argintiu. Acum SE REACTIVEAZA, aceasta este odihna ei de cateva clipe, CLIPE ALE UNIVERSULUI, dar aceste clipe ale Universului echivaleaza cu 6000 de ani terestri, ACUM A INCEPUT REACTIVAREA EI, in curand nu i se vor mai cunoaste onduleurile, atunci VA PULSA IN INTREGUL UNIVERS ceea ce are ea in menirea ei....sa furnizeze.

Trebuie sa stii si PRIN TINE SA SE STIE, ca aceasta PLANETA - ENTITATE - CONSTIINTA are menirea de a PULSA si de a TRANSMITE IN INTREGUL UNIVERS acele VIBRATII- CONSTIINTA care ajuta ENTITATILE FIZICE din toate planurile si DIMENSIUNILE si din TOT UNIVERSUL, sa isi poata folosi corect CAPACITATAI EXISTENTE in SUCBCONSTIENTUL lor, in EU-l PROFUND, dar latente...in stare de hibernare constienta.

Aceasta INALTA VIBRATIE care le TREZESTE EU-l, SUBCONSTIENTUL, CONSTIINTA , toate acestea vor ajuta ENTITATILE FIZICE sa isi foloseasca TELEPATIA, TELEKINEZIA, BILOCATIA, LEVITATIA....si inca multe alte fenomene existente la voi, dar in STARE LATENTA acum.

ACUM aceasta PLANETA PULSATORIE a inceput PULSATIA ei VIBRATORIE, ele ajung acolo unde se afla GEEA, dar pana in prezent numai un numar foarte mic de entitati umane au perceput acele UNDE, acel PULS al CONSTIINTEI COSMICE UNIVERSALE.

ACUM, PLANETA BLEU S-A REACTIVAT si incepe sa transmita la...MAXIMUM UNDELE VIBRATIONALE, UNDELE CONSTIINTEI, UNDELE TREZIRII, UNDELE CUNOASTERII. Aceste UNDE vor fi transmise in intregul Univers pe o perioada de timp echivalenta cu timpul reenergizarii ei inmultit cu 4,2, iar acest timp este echivalent cu UN CICLU COSMIC al EMITERII PULSATIILOR, un CICLU al CIVILIZATIILOR BAZATE pe CUNOASTERE si ADEVAR.

Acum este timpul trezirii fortelor latente, inceputul unui nou ciclu al viitoarelor xivilizatii. Acum tu, MELFIOR RA vei primi un mic IMPULS de la aceasta PLANETA - ENTITATE - CONSTIINTA UNIVERSALA, vei primi un DAR DIVIN.

In acelasi timp, am simtit in AJNA, insasi Planeta BLEU a intrat in ochiul meu mental si un fior mi-a strabatut CORPUL ASTRAL, dar a fost atat de pregnant incat l-am simtit pana si in CORPUL FIZIC, care se gasea la o distanta.....incomensurabila fata de mine, de EU-l meu si de PLANETA BLEU, mi se parea ca un glob de lumina bleu a patruns in CORPUL meu ASTRAL, ma simteam usor ametita si vedeam in mine....in capul meu, in AJNA, in interiorul ei, acel glob bleu, care nu ma mai parasea, dar nu pot spune ca ma deranja, mai mult ma coplesea prin puterea acelei lumini - bleu, prin puritatea acelei LUMINI. In acea clipa am vrut sa fiu pura ca PLANETA BLEU, PENTRU A MERITA ACEA PURITATE A CONSTIINTEI COSMICE.

 Mi se parea in acea clipa ca am luat proportii uriase si am inceput tot atunci indepartarea de PLANETA BLEU. O vedeam cu regret cum ramane in acel SISTEM PULSATORIU, dar eu o simteam in mine, sub fruntea mea, o duceam cu mine spre CALEA LACTEE.......

"MELFIOR RA, trebuie sa stii ca In ALBASTRUL CONSTIINTEI COSMICE care acum se afla in AJNA ta, vei avea in PERMANENTA IMAGINEA MEA. Priveste! "

Am privit. Intr-adevar in AJNA mea, in mijlocul fruntii mele astrale se afla un MEDALION BLEU, iar in acel medalion CHIPUL INVATATORULUI. Eram coplesita de atata bunavointa DIVINA.

" Ceea ce vezi tu in CORPUL tau ASTRAL, in AJNA, poate fi vazut si va fi vazut de orice CLARVAZATOR din planul fizic cu conditia ca acesta sa fie PUR"...

Am ajuns in fata trupului meu fizic si tare nu as fi vrut sa intru in el, dar m-am conformat indicatiilor lui ZEN, am stat cateva clipe pentru a realiza suprapunerea corpurilor, dar parca nu doream, nu indrazneam sa deschid ochii pentru a nu pierde LUMINA pe care o simteam in mine.

Am deschis ochii si in clipa deschiderii lor am vazut chipul INVATATORULUI intr-un cadru BLEU, apoi s-a volatilizat, dar il simt permanent in AJNA si daca inchid ochii il vad oricand. Este acolo, in LUMINA BLEU din AJNA mea. Multumesc TATALUI CERESC pentru acest dar nesperat vreodata de mine." MELFIOR RA












PROGRAM APRILIE 2019
BUCURESTI
Cursuri
Sambata 06 aprilie
Ora 10 gradele 1-2
Ora 13 gradele 3-4
Duminica 07 Aprilie
Ora 10 Workshop cu tematica
Schimbari majore umane si planetare
Ora 13 Initierea SANT MAT
Inscrieri si informatii la tel:
0733.074996 – 0722.652050
ANUNT IMPORTANT
SIBIU
Sambata 30 Martie
Cursuri gradele 1-2
SCOALA INITIERII ASTRALE
Se fac inscrieri la persoanele de contact din diferite orase, pentru cursurile sustinute de Melfior Ra.
Va invitam, sa descoperiti dimensiunea ascunsa in interiorul fiintei voastre si darul de a atrage lumina, prin care veti afla scopul intruparii in aceasta viata, menirea si misiunea, precum si cine sunteti, de unde ati venit, incotro veti merge cand veti parasi corpul fizic.
Deasemeni veti accesa si dezvolta capacitatile paranormale-extrasenzoriale, care le aveti si acum, dar care se afla in stare latenta in fiinta voastra, dar le veti constientiza si activa, chiar in timpul cursului, daca aceasta nu s-a si intamplat pana acum.
Veti fi ghidati sa faceti meditatii transcendentale, calatorii astrale prin decorporalizare, precum si incursiuni prin vietile anterioare, si astfel veti intelege de ce v-ati nascut intr-o familie anume, de ce aveti partenerul de viata, fratii, surorile, rudele, prieteni, chiar si colegii, pe care ii aveti acum.
Veti afla ce aveti de facut pentru a nu mai suporta consecintele faptelor si deciziilor voastre din vietile anterioare.
Toate acestea si inca multe altele le puteti afla, alegand sa participati la cursurile, intalnirile,workshopurile, taberele initiatice sustinute de Melfior Ra.
DESCIFRAREA TAINELOR VIETII TALE
Enigmele vietii si lectiile destinului pot fi cunoscute de catre cei interesati, pentru a afla ce trebuie schimbat sau realizat in actuala viata. Celor doritori li se va efectua FISA DESTINULUI in particular.
Pentru realizarea acesteia am nevoie de datele nasterii: ziua,luna ,anul, nume si prenume, precum si localitatea, orasul, tara in care traieste si daca se poate si o fotografie a persoanei.
Fisa Destinului, va aduce la cunostinta aspecte din vietile anterioare, relatiile cu anumite persoane atat in trecut cat si in prezent, precum si ce va asteapta in viitor.
In acest sens pot fi contactata pe e-mail: melfiorra@gmail.com

luni, 23 ianuarie 2017

Floarea de Cristal - Enigma Sarcofagului



Din nou am fost invitata de ghidul meu spiritual sa-l urmez in Planul Astral , deoarece INVATATORUL vrea sa-mi comunice cele ce urmeaza sa fie aduse la cunostinta semenilor mei.  Astfel mi-am urmat ghidul spiritual Zen, pana la intrarea in Piramida Luminii Celeste.

Acolo ma astepta INVATATORUL. L-am urmat prin intrarea aflata la 2/3 din inaltimea Piramidei, intrare la care ma astepta intotdeauna. L-am urmat apoi pe culoarul orizontal in Camera Rugaciunii si apoi in Camera Recunostintei, unde am multumit intotdeauna Tatalui Ceresc, pentru cele trei daruri primite in Camera Intelepciunii, de fiecare data cand am primit comunicarile cuprinse in aceasta carte, am trecut prin cele trei camere urmanadu-l pe INVATATOR .

Si de data aceasta s-a petrecut la fel prin culoarul in spirala, pana deasupra platformei existente ca terminatie a Piramidei Luminii Celeste. Aici INVATATORUL a spus:

-Priveste, lucrarea este incheiata. Asa ar trebui sa ramana si iata au trecut 26 de mii de ani de asteptari. Iata ca acum urmeaza sa se infaptuiasca  cele pentru care a fost ridicata, inaltata aceasta Opera Divina. Iata ce urmeaza.
Aici pe platforma urmeza sa fie asezat cristalul, echivalentul celui de la baza constructiei, in capatul opus al coloanei axiale a constructiei. Cristalul destinat, ca incheiere a coloanei-axa, va fi depus pe acesta platforma cand se va da semnalul infaptuirii acestei operatii.

Nimic nu se va misca decat din Ordin Divin. Cand se va intampla asta nu trebuie sa stiti. Ceea ce trebuie sa se stie in Plan Fizic sunt urmatoarele:

 Cristalul se afla pe Terra, el este ingropat in Muntii Pirinei, la o adancime de 26 de metri de pamant. Cristalul va fi descoperit astfel: un grav accident aviatic se va produce deasupra locului unde este ingropat cristalul

Cand se vor efectua cercetarile pentru elucidarea cauzei  accidentului, atunci cei insarcinati cu acele cercetari vor descoperi, vor sesiza cu aparatele cu care vor fi dotati, anumite vibratii, anumite unde energetice care nu vor putea fi ignorate.

Apoi alti cercetatori vor veni si vor studia acele vibratii, pana le vor putea localiza punctual de emitere si apoi vor face sapaturi. Odata cu descoperirea cristalului, se va sapa in jur si se va incerca ridicarea lui dar nu va fi posibila.

 Nimic din ceea ce se bazeaza pe cunoastere fizica nu va clinti din loc acel cristal. Atunci isi vor aduce aminte, gratie unor imprejurari, ca a scris cineva nu cu mult timp in urma despre descoperirea cristalului.

Vor fi chemati fel de fel de oameni de stiinta care studiaza parapsihologia. Se va incerca prin diferite metode sa clinteasca cristalul, dar va fi un efort zadarnic, apoi vor fi invitati ocultisti-metafizicieni, cei care se ocupa cu aceste stiinte prin metode ezoterice.

Atunci se va gasi cheia-cheilor. Se va forma un cerc de 12 entitati. Acestea vor proceda la ridicarea si transportarea cristalului, pana la locul destinat lui. Din acesti 12 Mari Intiati aflati la acea data pe Terra  6 sunt romani, locuiesc in Romania.

Multi se vor prezenta pentru a fi inclusi in acel cerc, dar in acesta nu se patrunde in raport de….functii accumulate in Planul Fizic sau pe baza de diploma si inalte titluri. In acel cerc se intra doar pe baza de Credinta, Vibratie Inalta, Purificare atat trupeasca cat si spirituala.

Multi amatori, detinatori de inalte titluri se vor prezenta pentru a a face parte din cercul celor 12, dar singuri se vor elimina, vor intelege ca nu au menirea, cunostintele necesare pentru ceea ce trebuie acolo. Atatia si atatia se vor perinda prin acel cerc, pana intr-adevar vor ajunge primii 12 Mari Initiati in Plan Terestru.

Cei 12 alesi care au fost desemnati de Inalta Putere Divina, sa infaptuiasca cele ce trebuie infaptuite, cei 12 Mari Initiati nu vor altii decat cei care in urma cu 26 de mii de ani in urma erau si atunci 12 Mari Initiati altanti care comunicau cu entitatile din Nava Nor si conduceau lucrarile ridicarii Piramidei Luminii Celeste.

Aceiasi, dar reancarnati aici pe Terra, vor forma cercul celor 12 care vor infaptui ridicarea si transportarea cristalului. Ei sunt cei incarnati acum special pentru a infaptui acea operatie spre Slava Divinitatii.

Deci, cand in cerc se vor gasi cele 12 entitati alese pentru aceasta, atunci isi va face aparitia Nava Nor, avand la bord entitati care vor comunica cu cei 12 initiati din actualul Plan Terestru. Ei le vor transmite instructiuni de lucru asa cum procedau in urma cu 26 de mii de ani. Atunci cristalul,va fi ridicat prin puterea gandului, prin concentrarea celor 12 initiati si va fi preluat de 4 nave aeriene descinse din Nava Nor.

Aceste aeronave vor transporta si depune cristalul pe platforma Piramidei. La inceput el va fi opac, dar aceasta numai pentru cei din Planul Fizic.

Dupa depunerea lui aici, timp de 7 zile, entitatile din Nava Nor se vor ocupa de pregatirea cristalului, pentru repunerea lui in functiune.  Dupa 7 zile de pregatiri, Nava Nor se va indeparta si cristalul va fi cuprins de un jet de lumina venit din Inalt, care va tine 3 zile si 3 nopti.

Dupa disparitia acestui jet de Lumina Pura, cristalul va avea stralucirea asemanatoare Puterii Soarelui, doar ca lumina pe care el o va emite va fi de un alb-argintiu, nemaivazuta in ultimii 26 de mii de ani pe Terra.

Abia dupa 7 zile de asemenea stralucire, manunchiuri de fulgere se vor abate si vor atinge punctul terminus din varful cristalului timp de 3 zile. Atunci cristalul va incepe rotirea.

Prin acele fulgere se va face imbinarea, sudarea canalelor energetice existente in cuburile axei, prin cele 7 spirale ale partii de sursa Piramidei si cele 7 spirale existente in partea de jos, deci legatura cu cristalul existent la capatul opus al varfului Piramidei si a coloanei axa.

 Tot atunci se va face imbinarea canalelor energetice existente in peretii exterior ai Piramidei, canale care strabat Piramida  prin cele 12 spirale ale partii vizibile a Piramidei si 12 spirale existente in partea subterana, nevazute.

Imbinarea canalelor energetice la Energia Cosmica  Pura va produce repunerea in functiune a Piramidei Luminii Celeste prin inceperea invartirii cristalului, aflat de curand pe aceasta platforma.

Se vor face 12 rotiri ale cristalului in sens orar. Fiecare rotire va dura o ora terestra, apoi se vor face 12 rotiri ale cristalului in sens antiorar. Aceste rotiri vor dura 7 zile terestre.

In toata aceasta perioada de timp, cristalul va emite imagini. Cate o imagine pe ora, imaginea emisa va putea fi vazuta, aceeasi imagine din indiferent ce parte a Piramidei Luminii Celeste.

Apoi, dupa 7 zile de imagini transmise prin cristal, din nou se vor abate fulgere asupra cristalului din Inalt, atingand timp de 3 zile punctul lui terminal aflat in partea superioara, apoi dupa incetarea fulgerelor, cristalul va incepe sa se DESCHIDA. Da. Deschiderea lui va fi asemanatoare cu deschiderea unei flori de lotus


Cand Floarea de Cristal va fi deschisa, se va vedea in mijlocul Florii de Cristal, faptura, imaginea, chipul Fiului Omului, emanand o mare iubire, bucurie, implinire si astfel cristalul, Floarea de Cristal va incepe din nou sa se roteasca avand in mijlocul ei acel chip, pe cel al Mantuitorului  Nostru, al Fiului Omului, al INVATATORULUI tuturor Invatatorilor, tuturor Lumilor Vazute cat si nevazute, ISUS CHRISTOS, FIUL Preaiubit AL UNICULUI DUMNEZEU.

Trebuie sa se stie ca in imaginile de cristal se vor putea vedea secvente din viata lui Isus Christos necunoscute omenirii. Iata deci scopul ,ridicarii din Ordin Divin a acestei lucrari. Iata deci ca Invatatorul Invatatorilor Tuturor Lumilor Vazute si nevazute se va face cunoscut voua asa cum Tatal Ceresc doreste.

Dupa scurgerea celor 26 de mii de ani terestri si …a acestor 26 de capitol a acestei expuneri, comunicari prin care Tatal Ceresc a dorit sa faca cunoscute unele taine spre marea cinstire si bucurie a Fiului Sau Preaiubit, prin puterea Duhului Sfant , ca multumire adusa Fiului pentru Jertfa Sa Preasfanta, pentru rascumpararea semintiei omenesti, pentru care Fiul Omului a fost dispus sa-si ofere viata, prin rastignirea sa pe cruce. Iata  rasplata Tatalui facuta Fiului Sau Preaiubit pentru jertfa Sa.

Multumesc Tatalui Ceresc pentru Inalta si nesperata cinste facuta mie, umilului sau slujitor, prin alegerea mea in calitate de canal de transmisie,  pentru a aduce la cunostinta semenilor mei, cele dorite de Tatal Ceresc. Slava Divinitatii Absolute! “


Melfior Ra, Enigma sarcofagului, Editura Misiunea Romania 

duminică, 22 ianuarie 2017

Thoth Atlantul - Piramida Luminii Celeste



“Ne aflam in anul de gratie 2006. Am intrat in mileniul trei. A inceput un nou cliclu cosmic. S-a schimbat ceva in privinta undelor electromagnetice ale Terrei. Se face cunoscuta, simtita si asimilata noua energie care acum se revarsa spre Terra si odata cu ea nimic nu mai este ca inainte. Transformarea este prezenta, dar aceasta nu inseamna apocalipsa cea de temut, ci transformarea, schimbarea mentalitatii omului terestru, evolutia lui. 

De cateva zile, ba chiar sapatamani am in apropierea mea, cartea “Tablitele lui Toth Atlantul”.

Am primit aceste informatii, mai intai in copii xerox. Nu prea imi venea sa ma apuc de citit, deoarece era doar o copie xerox si altfel parca citesti cand ai in maini o carte….dar intamplare fericita, la conferinta ANATECOR din toamna anului 2005 la un stand de carte, am vazut editata cartea “TABLITELE LUI THOTH ” si subtitlul “Tablitele de smarald ale lui Thoth atlantul”. Am perceput ca un impuls interior dorinta de a achizitiona aceasta carte si am cumparat-o, dar au trecut cateva luni bune pana sa ajung sa o citesc.

Iata-ma in tren, intr-o calatorie de 3 ore, singura in compartiment. Citeam si nu imi venea sa cred ca am in mana pretioasele informatii. Energia degajata de aceste informatii, de ceea ce transmit cuvintele prin vibratie este extraordinara. Ea vibreaza si declanseaza in cititor punandu-i in functiune cele mai tainice circuite energetice si i se produc niste conexiuni in mentalul sau, in circuitul neurocerebral, incat si celui mai neavizat cititor i se declanseaza anumite capacitati de care el habar n-are ca le poseda, dar cand e vorba de cititorul avizat acestea se aprofundeaza si slefuiesc.

Binecuvantata este hartia care a primit aceste cuvinte, care au menirea sa Lumineze si binecuvant este omul care ajunge sa citeasca aceste informatii, deoarece nu vor fi citite decat de cei carora le-au fost destinate peste vremi. Citeam, eram fericita si multumeam Divinitatii ca pot citi si strabate cu gandul chiar dincolo de tainica poarta energetica a cuvantului scris. Patrundeam energia si rezonanta vibrationala, dincolo de cuvinte. Deodata in fata mea au aparut doua fiinte. Eram oarecum bulversata de faptul ca aceste doua fiinte nu purtau vesminte, dar erau de o perfectiune a corpurilor nemaivazuta.

 Au raspuns gandului meu:

“Trebuia sa ne vezi astfel ca sa intelegi perfectiunea celor care au trait in Atlantida, deoarece noi am ajuns prin stiinta si cunoastere sa perfectionam corpurile materiale, iar voi cei din civilizatia asta sunteti inca departe de asemenea realizari. Si ce este rusinos in a arata si a prezenta ceva ce a atins perfectiunea? Cand o sa terminati cu prejudecatile voastre? Cand o sa ajungeti sa nu va mai rusinati de fiintele voastre?Cand o sa  ajungeti sa le iubiti, sa va iubiti pe voi insiva? Ooo veti ajunge si la acest stadiu, dar mai e ceva de lucru cu voi pana atunci.

Mai inati stiinta trebuie sa ajunga si sa aduca prin regenerare, la perfectiunea trupurilor umane. De asemenea tot stiinta trebuie sa va ajute sa integrati in constiintele voastre ideile pozitive pe care acum le respingeti cu brutalitate. Tot o anume ramura a stiintei va trebui sa ajute aceasta civilizatie sa inteleaga Marele Adevar, care acum va scapa si care este respins de aproape toti pamantenii. Putini sunt cei care il accepta si foarte putini sunt cei care il propaga. De ce? Pentru a nu-si pereclita situatiile sociale, viata, pentru a nu-si atrage asupra lor oprobiul comunitatii. A carei comunitati? A celor surzi si orbi? Da. Asa este.

Te salutam acum Melfior Ra. Tu ai fost desemnat sa afli toate acestea. Marele Thoth, vrea sa iti transmita prin noi ai cale libera spre locul in care EL se afla acum, dar aceasta numai se va inplini cand vei dori tu. Ai liber arbitru. De tine depinde intalnirea ta cu Marii Maestri si in primul rand cu Marele Thoth care te asteapta de mii de ani. Te salutam acum, Melfior Ra”

 Cele doua frumuseti si perfectiuni atlante au disparut vederii mele. Am ramas intr-o stare de contemplatie a amintirii lor….o doamna care a intrat a risipit vraja si de cum a intrat a inceput sa turuie. Ce vreme, ce oameni, ce tren. A venit cu o incarcatura vibrationala destul de joasa. In sfarsit s-a asezat si cand am crezut ca normalitatea reintra in normal, a dat cu ochii de cartea mea, aproape ca mi-a smuls cartea spunand: “ Sa vad ce cititi, ca parca erati tare transpusa cand ati intrat in compartiment”.

A privit titlul si subtitlul cartii, a zambit intr-un fel anume, superior a conchis: “ Doamna v-am crezut o persoana serioasa, cum se face ca cititi asa ceva? Astea sunt povesti de adormit copiii, nu lectura pentru oameni seriosi. Eh, dar pe tren, asa ne omoram timpul…”

Si iata asa s-a incheiat prima zi, dupa mii de ani, cand am reintrat in legatura cu cel care candva mi-a fost un tata, un maestru si un invatator si coordonator, cand lucram impreuna la constructia Piramidei Luminii Celeste. El marele Thoth, a dorit ca acum sa se realizeze reluarea colaborarii noastre. De ce? Ramane de vazut.

Din acea prima zi a urmat o alta avalansa de informatii si cunoastere. Citeam si reciteam “TABLITELE LUI THOTH”. Simteam o mare atractie pentru anumite cuvinte cheie. Intr-una din zile, aceasta mantra m-a ajutat enorm la decorporalizare.

Deodata eram undeva in spatiul astral, dar intr-un astral de o inalta incarcatura vibrationala. In fata mea a aparut un faraon, s-a inclinat si mi s-a adresat telepatic

“ Nu inseamna ca daca sunt egiptean, asa cum ma arat tie nu suntem in foarte stransa legatura. Tu stii ce mare legatura exista intre Egipt si Dacia, Romania numita acum? Iata aici s-au intrupat cei mai multi dintre cei care au avut o misiune candva in Egipt. Acum sunt aici, au venit la intrupare pe firul undei energetice, care este aceeasi cu a vechii Dacii. Toti acestia au trecut prin Inalta Scoala, stii la ce scoala ma refer. Cativa sunt chemati sa-si reia energiile de acolo, din locul initierii sacre. Numai dupa aceea vor dispune de intreaga lor forta.

La fel ca atunci, le-ai dat semnalul. Tu, steaua lor calauzitoare, ii vei conduce intr-un loc anume, va trebui sa-i cuprinzi in simbolul puterii noastre. Iata simbolul. Mi-a desenat un simbol anume si mi-a comunicat ca acest symbol reprezinta cuvantul cheie, apoi mi-a transmis ca acest simbol sunt eu, suntem noi, e imprimat in corpul nostru energetic.

Entitatea ma privea, imi citea gandurile  si imediat a raspuns gandului meu comunicandu-mi urmatoarele:

“ Da, asa aratam eu cand traiam in Egipt. Asa eram cand am fost tatal tau si am construit impreuna Piramida Luminii Celeste, prima scoala de initiere oculta de pe Terra. Da, eram si lucram in colaborare cu fiintele de pe Marte, specialistii nostri care ne-au asistat si ajutat la infaptuirea edificiului, noi atunci veniseram din Atlantida.

Si atunci, ca si acum, am folosit multe simboluri si chei. Te duci in curand sa le revezi si sa reanozi firele energetice. In curand vei ajunge acolo. Pana atunci trebuie sa afli multe care te vor ajuta in ceea ce ai de facut, ca nu te deplasezi in corp fizic in Egipt numai ca sa te plimbi.

Scopul tau este reconectarea, declansarea si deschiderea energiilor care iti apartin tie, pentru a pune in functiune si a continua ceea ce se cere ACUM. Numai cei care au fost initiati in aceasta scoala si a caror corpuri materiale au ramas de veghe in piramida, numai aceia pot reanoda si deschide energiile care vor declansa inceperea LUCRARII

Vedeam drumul meu spre inalta si vechea scoala. Eram insotita de o parte din constructorii ei, de catre cei a caror corpuri au fost incinerate si a caror cenusa a devenit liant in imbinarea blocurilor de granit. In cateva zile s-a conturat grupul de plecare spre Egipt.  Era surprinzator, intrucat persoane pe care nu le vazusem de mult timp, ma anuntau ca vor sa participe in aceasta excursie initiatica, desi aproape toti sustineau ca este foarte costisitoare excursia, iar alte persoane se retrageau invocand diverse motive.
Eu asteptam, mai reciteam din tablitele lui Thoth si mentalizam mantra cheie care imi deschidea portile si pe care o simteam ca un magnet.

Am accesat una din mantrele de mare putere din cele transmise prin informatiile cartii si iata ca la mentalizarea acelor cuvinte, a acelei mantre, s-a creat un fir de legatura intre mine si Marele Maestru Thoth. Pe acel fir energetic am ajuns transportata pe raza lui energetica, in Sala de Amenti, dar inainte sa intru in imensitatea Salii, o fiinta a aparut in fata mea. S-a efectuat o curatare a fiinitei mele, desi spirituala si decorporalizata de trupul carnal. Fiinta m-a curatat, ceva egal cu ceea ce se intampla aici in spatiul fizic cand cineva intra intr-un locas sacru. Am fost verificata si curatata vibrational, am vizualizat cum entitatea parca a turnat peste mine un fel de apa lumina dintr-un ulcior de lumina.

Am intrat in imensa Sala. La o mare distanta de la intrare, pe un fel de tron de lumina se afla, Tata-Thoth. Il stiam, ii cunosteam vibratia. Resortul interior era in functiune, ma apropiam de mijlocul Salii. Acolo m-am oprit putin, nu stiu de ce, dar percepeam chemarea magnetic, simteam dorinta de a ma apropia, de a ma contopi cu Marele Thoth. Dupa o scurta pauza in care am fost pregatita energetic-vibrational, am inceput din nou sa ma apropii de cel din fata mea. Am perceput ca mergeam prin plutire.

Cu cat ma apropiam mai mult de punctul destinatiei mele, cu atat ma inaltam mai sus pana am ajuns la nivelul picioarelor Maestrului. El, Maestrul era invesmantat intr-un vesmant de energie lumina, auriu-verzui, o culoare tare nepamanteana, erau niste esarfe imense de energie lumina. Fata sa era de lumina, doar stiam unde trebuie sa-i fie obrajii, fata, dar totul era o lumina intensa, care contura un chip asemanator celor umane, dar era mult mai mare, mai mai imens, mai amplu.

M-am asezat la baza picioarelor Sale. Dupa un timp cand energiile noastre au fost suficient de intrepatrunse si uniformizate in rezonanta, mi-a cerut prin acel resort interior sa ma apropii. Am inceput din nou sa ma inalt, dar in plutire lina, pana am ajuns in dreptul inimii Sale. Am simtit ca un fulger-fior care m-a patruns, m-a cutremurat profund.

Ciudat acel fulger l-am simtit pana in trupul meu, care ramasese intins pe patul meu din camera. Fulgerul a fost atat de intens incat am deschis ochii trupului si am gandit ca pot face infarct, pentru ca am simtit ceva puternic, nu neaparat ceva placut in corpul carnal, ca o electrocutare.

Maestrul ma privea cu multa intelegere si multa iubire. M-a facut sa inteleg ca stie ce am simtit  si ce am trait pe frecventa vibrationala atat de puternica. Maestrul ma privea si eu stiam exact ce gandeste. Era extraordinar. Stiam ce gandeste, ce simte, ce traieste, precum si El stia totul despre mine. Stia exact ceea ce simt, traiesc, gandesc. Eram un TOT cu THOTH. Da, eram acum un TOT si intelegeam acum perfect ce inseamna sa fii THOTH  si de ce EL are acest nume. Eram o singura fiinta si puteam ramane asa eoni impreuna. Era minunat, traim o stare de implinire, pe care nu o mai traisem demult pe Terra, ci doar in spatii astral de nenumarate ori. Traiam clipele Unicitatii in Sala de Amenti, acolo unde eram asteptata demult.

Acum intelegeam fericirea traita cu mult timp in urma cand eram impreuna cu tatal meu, cand eram fericita ma simteam ocrotita si am exclamat “tata” si apoi m-am trezit. Acum intelegeam semnificatia acelui “tata”care de fapt era “Thoth”,dar eu ii dadusem interpretarea de “tata pamantean”. Pe atunci eram fiul lui, al Marelui Thoth si arhitectul lucrarii, iar El era ceea ce am putea numi CTITORUL si coordonatorul  lucrarii. Iata viata noastra pe Terra care ne leaga profund.

Acum stateam in preajma Sa si ma simteam din nou copilul, desi eram fiinta de lumina, ma simteam din nou arhitectul si constructorul maretului edificiu, precum ma simteam si aveam in mine ceva din femeia pamanteana. Si eram un THOTH si as fi ramas un tot, dar cuvintele cheie s-au interrupt pentru o clipa in muzicalitatea ecoului lor si atunci am iesit din raza sa, am inceput coborarea in plutire lina, pe langa fiinta sa, am ajuns la picioarele Sale, dar simteam totodata si unda iubirii Sale care ma conducea ca o mare binecuvantare  si cu o mare iubire si protectie.

Am ajuns in Sala jos, cam pe la mijlocul Salii, am mai privit minunatia de la inaltime. Era doar o lumina intensa  in mijlocul careia il vedeam pe El, pe Tata –Thoth, iar din el tasneau fire, fluxuri de lumina  si vedeam si constientizam ca aceste fire duceau catre ceilalti 9 Mari Maestri. Ca un ecou cuvintele cheie imi rasunau ca o muzica divina in interiorul fiintei mele  si iata am inceput sa ma deplasez catre iesire cu regret, dar cu o mare bucurie si pace in suflet. Raza transportoare m-a adus in trup. Sa nu uitati ca NU SUNTEM SINGURI NICIODATA si ca exista o lume a Marilor Maestrii care ne vegheaza la evolutia noastra pe Pamant, ba mai mult decat atat, sunt lumi in alte lumi, cu fiinte vii inteligente, constiente de existenta lor si a noastra, dar nevazute ochilor fizici ai fiintelor umane terestre. “




Melfior Ra, Enigma Sarcofagului, Editura Misiunea Romania 

joi, 19 ianuarie 2017

Enigma Sarcofagului - Piramida Luminii Celeste



“Intalnirea aceasta mi se anuntase cu o luna in urma. Mi se comunicase pe mai multe canale de receptie ca in ziua de 17 Octombrie 1994 sa retin acestea…asadar iata-ma din nou in Astral.

Zen m-a condus in Egiptul de azi, la intrarea in Marea Piramida. La inaltimea de 2/3 a Marii Piramide s-a deschis o intrare, iar in interiorul acelei intrari era EL, INVATATORUL, da INVATATORUL INVATATORILOR TUTUROR LUMILOR vazute si nevazute, Isus Christos.

Am simtit, am auzit, desi nu s-a rostit nici un cuvant intelesul cuvintelor Sale, am perceput si am auzit : URMEAZA-MA!

-Astazi 17 Octombrie 1994, este o zi insemnata pentru tine, pentru ca iti vei incepe partea a doua a misiunii tale care consta in DESCIFRAREA ENIGMELOR existente in interiorul acestor blocuri de piatra.

Numai cei alesi de mine vor descifra enigmele acestei piramide numita gresit Piramida lui Kheops, ea este PIRAMIDA LUMINII CELESTE.

Aceasta este denumirea ei adevarata. La un semn al meu, aceste blocuri de piatra se vor transforma in cristal, in blocuri de cristal, care vor emana lumina si energie. Aceasta piramida va deveni ENERGIZATA.

Construirea acestei piramide s-a facut in urma cu 26 de mii de ani, la constructia ei tu Melfior Ra ai avut o mare contributie, aceeea a fost misiunea ta. Piramida Luminii Celeste a fost construita spre Slava Divinitatii, a Tatalui Ceresc.

Pe parcursul vremilor piramida si-a schimbat stralucirea, datorita vibratiei oamenilor, dar va veni vremea si aceasta nu e departe cand Piramida Luminii Celeste isi va recapata stralucirea de altadata. Insa putini din cei care sunt astazi o vor putea vedea. Putini din cei care sunt acum, vor putea sa isi bucure ochii de stralucirea ei.

Mai intai, va trebui sa se ridice vibratiile celor existenti, a celor carora li se va fi dat sa-i vada stralucirea. Cei care nu se vor schimba vor disparea, fiindca aceasta este voia Tatalui Ceresc, spre Slava caruia s-a ridicat aceasta piramida.

Tu Melfior Ra, ai misiunea de a duce la cunostinta tuturor fiintelor omenesti, despre ceea ce cuprinde aceaasta Piramida a Luminii Celeste si despre ceea ce vor trebui sa faca cei dornici sa-i vada stralucirea.

Te-am ales pe tine pentru aceasta, deoarece credinta ta e mare si puternica. Tu crezi in Mine si te-ai oferit din proprie initiativa sa ma slujesti: trup, suflet si spirit. Nimeni nu trebuie sa se indoiasca de spusele Mele.

INVATATORUL a mai spus:

-Piramida Luminii Celeste a fost construita in urma cu 26 mii de ani terestri. Ea a fost construita de catre atlanti. Printre cei veniti din Atlantida, te aflai si tu, pe atunci te numea Melfior Ra si ai fost arhitectul acestei piramide. Tu ai condus lucrarile timp de 50 de ani terestri.

Toti cei care lucrau in munci de raspundere se aflau direct sub indrumarea ta si au venit cu tine din Atlantida. Atunci ati lucrat mult prin puterea cristalului.

Aceste blocuri de piatra pe care acum le considerati foarte grele, greu de miscat si transportat, atunci erau foarte usoare si aratau cu totul altfel.  Erau transparente si emiteau lumina.

La aceasta lucrare s-a muncit zi si noapte fara intrerupere timp de 100 de ani terestri. Noaptea locul era iluminat de luminiscenta emisa de blocurile de piatra (impropriu spus de piatra), mai aproape de adevar este materie luminoasa. Lucratorii, executantii, erau bastinasi ai locului.

Acesti prizonieri transformati dupa obiceiul timpului in sclavi, munceau pana erau rascumparati de conationalii lor, e vorba de cei care aveau acest noroc, fiindca multi dintre ei ramaneau in sclavie, iar toata viata lor erau obligati sa faca muncile cele mai grele.

Atlantii conduceau lucrarile, aveau mana libera in aceasta lucrare, ei dispuneau ce, cum si cand sa se execute. Aceasta a fost voia Divinitatii, a unicei si supreme forte Divine, la constructia piramidei.

Mai intai a fost ales locul. Apoi locul a fost purificat. Purificarea s-a facut astfel: din cer, din Inalt a venit, a tasnit un jet de foc purificator care a purificat prin flacara lui Divina timp de trei zile si trei nopti acest loc pe care urma sa se construiasca Piramida Luminii Celeste.

Dupa cele trei zile, acel foc purificator a fost ridicat spre Inalt, apoi timp de alte trei zile a plouat peste acel loc, a cazut o ploaie de picaturi albe –argintii. Acele picaturi cand atingeau pamantul produceau un sunet Divin, un sunet placut, purificator, curatitor.

Vibratia acelui sunet ii patrundea pe cei care urmau sa lucreze, pe atlantii care se aflau in apropierea acestui teren pe care urma sa se ridice constructia.

Doar atlantii auzeau acele sunete, sunetele luminoase si astfel se purificau si ei si deveneau apti in fata Divinitatii de a li se permite sa inceapa lucrarea celei mai mari si mai plina de insemnatate lucrari de pana atunci pe Terra, constructia prin care unica Putere, Forta Divina, va fi inteleasa si careia I se vor inclina multe generatii datorita puterii si luminii ei.

Dupa cele trei zile de ploaie Divina, au urmat trei zile de adiere celesta – un fluid o unda aurie, care a patruns timp de trei zile acel teren  pe care urma sa se ridice constructia. Acel fluid auriu se rotea in sens orar si patrundea pamantul prin puterea lui spiralata si vibratorie.

Aceasta unda vibratorie se simtea de la mari departari de catre cei ce urmau sa-si petreaca tot restul vietii lucrand la aceasta mare si unica opera gigant conceputa spre Slava Divinitatii. Cei care simteau puterea fluidului stiau ca sunt alesi pentru a da viata proiectului Divin.

Dupa trei zile de foc sacru, trei zile de ploaie Divina, trei zile de adiere celesta, atlantii care statusera la o oarecare distanta in apropierea acelui loc devenit sacru, au stat in tot acel timp in cercuri de cate 12 entitat, inconjurand locul.

Intr-un cerc stateau cu fata spre interiorul cercului, iar in cercul urmator erau cu fata spre exterior. In tot acel timp, atlantii au stat jos in pozitia de baza pentru meditatii, pozitia Lotus. Erau 12 cercuri de cate 12 entitati in fiecare cerc, cercuri YIN si YANG.

In tot acest timp nu s-au hranit cu nimic, decat cu Hrana Celesta. Nimeni nu a avut voie si nici nu a putut sa se apropie de ei. Astfel, s-a facut purificarea lor, devenind apti, competeni in fata Divinitatii, pentru a atinge acel loc sacru si pentru a conduce lucrarea destinata lor, spre infaptuire. Dupa purificarea locului timp de 12 zile…

-Cum douasprezece zile, nu noua zile?

-Douasprezece zile. Dupa noua zile, au urmat douasprezece zile de purificare decurgand in felul urmator: dupa cele noua  zile, atlantii s-au indepartat din ordin Divin, primit prin Nava Nor. S-au indepartat la o mai mare distanta de locul destinatiei constructiei, mentinandu-si aceleasi caracteristici de cercuri YIN si YANG.

Dupa indepartarea lor a tasnit din Inalt pe acel loc sacru o Lumina. Lumina lua forma piramidei, atat in interiorul cat si in exteriorul pamantului.

Timp de 12 zile, acea lumina se materialize timp de cate 3 ore zilnic, la amiaza iar atlantii au vazut astfel cum trebuie sa arate lucrarea pe care urmau sa o execute in Plan Fizic, material. Dupa cele 12 zile de vizualizari, de perceptive vizuala, atlantii au inceput lucrul.

Trebuie spus ca piramida atat cat se vede in exterior este si la interior. Pe acel loc unde s-a proiectat Lumina, pamantul care trebuia indepartat era colorat, asa ca atlantii stiau exact cat pamant trebuie sapat si indepartat. Pamantul scos a fost transportat timp de trei zile si trei nopti spre Nord.

Pamantul care trebuia scos si indepartat avea culoarea maro-brun si diferenta de culoare fata de pamantul care nu trebuia escavat era semnul dupa care se orientau constrctorii.

 Aceasta culoare maro brun se poate vedea si in zilele noastre, este culoarea pe care o au organele extirpate din corpul omenesc. Dupa scoaterea si indepartarea a ceea ce trebuia sa fie indepartat, s-a facut din nou o purificare.

Purificarea interiorului acelui loc a durat 3 zile. Purificarea consta  intr-un jet de lumina venita din Inalt. Pe parcursul lucrarii, Nave Nor cu entitati de lumina la bord, supravegheau lucrarea.

In fiecare cerc de initiati atlanti, care conduceau lucrarile, exista un initiat ales, care comunica cu Nava Nor, cu entitatile de lumina de pe Nava Nor. In felul acesta atlantii primeau instructiunile de lucru.

Dupa purificarea interiorului locului de constructie, a urmat introducerea unui cristal imens care este la baza piramidei. El este varful partii de jos a Piramidei Luminii Celeste. Acest cristal al partii de jos a piramidei si cel care urmeaza sa se descopere in scurt timp si care va fi pus in partea de sus a piramidei.

Cele doua cristaluri vor forma o axa de energie pura care va reenergiza Piramida Luminii Celeste, la timpul potrivit, atunci cand va fi clipa reenergizarii pentru ca Piramida Luminii Celeste sa-si primeasca asa cum se cuvine stapanul, Stapanul Luminii si al tuturor cunoasterilor vazute si nevazute.

Cristalul care se afla la baza varfului piramidei din interiorul pamantului, a fost adus si depus acolo de catre o Nava Nor. Acel cristal este invelit intr-o foita de iur. Dar partea care face face contact direct cu platforma de jos a piramidei, a ramas descoperita pentru a realiza contactul care urmeaza sa se produca atunci cand va fi pus si cristalul care urmeaza sa fie descoperit in Muntii Pirinei si care acum lipseste din varful piramidei, a partii de sus a piramidei, de pe platforma Marii Piramide.

In acel scop a fost facuta constructia cu aceasta platforma, careia multi i-au dat diverse interpretari, care nu corespund realitatii. Apoi peste acest cristal imens depus de Nava Nor, asezat in partea de jos a piramidei s-au asezat 4 blocuri de piatra.

Cele 4 blocuri de piatra formeaza primele incaperi ale partii de jos a piramidei. Trebuie stiut ca fiecare bloc de piatra are in el canale energetice. Acele canale au fost executate prin jeturi de lumina emise de Navele Nori.

Cristalele energetice din toate blocurile de piatra se imbina perfect, de la un varf la celalalt varf al piramidei. Acele nervuri  care strabat piramida, in spirala de la un varf la celalalt sunt in numar de 24 de spirale. 12 spirale in partea de sus si alte 12 spirale in partea de jos, dar exact la aceleasi dimensiuni si distante. Totul este exact si sus si jos, impartirile interioare si aspectul, constructia exterioara. Spiralele canalelor energetice sunt executate-orientate in sens orar.

Ele au fost executate pe fiecare bloc de piatra, dupa ce erau asamblate pe fiecare nivel, pe fiecare parte in rand, incepand cu primele 4 blocuri de piatra de jos puse peste cristal.

Executantul stia exact la fiecare nivel de blocuri de piatra ce are de facut, ce canale, la ce distanta, la ce inclinatii si ce dimensiuni sa aiba aceste canale, acele nadisuri ale piramidei. Aceasta era sarcina si munca celor ce supravegheau lucrarile din Navele Nor.

Ei faceau aceasta prin acele jeturi de lumina albastruie, dupa ce se indepartau toti pamantenii, la o distanta apreciabila. Durata executiei acestor canale se diferentia de la un nivel la altul al constructiei.

Daca la primele 4 blocuri de piatra, cele care sunt imediat puse peste cristal, s-au executat canalele in patru ore, se poate spune ca durata executie ar fi de o ora pentru fiecare bloc de piatra, daca se doreste sa se afle durata executiei acestor canale energetice.

Totul a fost calculat la milimetru si micron si nimic nu a fost gresit si nimic nu s-a facut la intamplare.

Dupa construirea primului nivel cu cele patru incaperi, inexistente pentru pamanteni, a urmat nivelul al dolea care s-a facut astfel. Pentru fiecare nivel, mai intai se punea un bloc masiv de piatra la mijlocul constructiei, bloc cubic reprezentand “coloana vertebrala”a acestei piramide, coloana prin care va circula energia Luminii Pure, la timpul potrivit stabilit de Divinitate.

Apoi s-a facut impartirea spatiilor. Peste cele 4 incaperi, prin extensia spatiului la nivelul al doilea, s-au facut 7 incaperi. Intr-una din cele 7 incaperi se afla cele 3 sarcofage, depozite ale Marilor Enigme, atat de mult ravnite de pamanteni si cautate de-a lungul timpurilor.

Cunosc modul de acces acolo, dar intrarea nu trebuie fortata deoarece se deschide doar la o anumita vibratie, vibratia fiind a unei entitati care a lucrat acolo si si-a implantat propria vibratie in acele dispozitive de inchidere deschidere. La anumite nivele vor intra anumite entitati ale caror vibratii se gasesc acolo.

Pentru pamantenii de azi va fi imposibil sa creada ca niste blocuri gigantice de piatra se pot inchide si deschide la apropierea unei entitati, cu care sunt in rezonanta vibrationala, si totusi acest adevar exista, dar numai cand va fi timpul sa fie puse in pracica acestea.

Orice interventie brutala de deschidere prin forta a incaperilor Piramidei Luminii Celeste, este o rana, un sacrilegiu de neiertat, pentru intreaga omenire, la adresa Divinitatii.

Intr-una din cele 7  incaperi de la nivelul al doilea subteran se afla 3 mari sarcofage depozite ale celor mai ravnite enigme de pe pamant. Intr-unul din sarcofage se afla papirusuri puse in tuburi transparente, in al treilea sarcofag se afla niste cristale, predomina culoarea galbena. Mi s-a spus:

-In primul din cele doua sarcofage se afla documente din care rezulta cum s-a construit Piramida Luminii Celeste. In al doilea sarcofag, sunt documente in care sunt descrise civilizatiile demult apuse  printre care si Civilizatia Atlantidei si a Continetului Mu, precum si alte civilizatii care au fost in trecere pe Terra cu multe zeci de mii de ani inaintea acestei constrctii.

In cel de-al treilea sarcofag este ceea ce voi ati numi “filmoteca de aur”.  Aici se afla cuprins in imagini ceea ce in primele sarcofage exista cuprins in cuvinte.

 In acele obiece de diferite marimi si forme, din diferite substante rezistente confectionate nu neaparat pe Terra, se pot vedea intr-un film imagini cuprinzatoare ale oamenilor altor civilizatii, felul lor de viata, cum aratau,cu ce se ocupau, precum si asezarile lor, mijloacelelor de deplasare in diferite spatii si timpuri.

Toate acele obiecte, asemeni unor casete video din zilele noastre, au diferite forme geometrice, diferite marimi, culori, la fel transparentele cristale sferice cu forme si straluciri de diamante.

Este ceva greu de descris in cuvinte simple, mai ales cand iti lipseste o buna pregatire in domeniul artelor, picturii, imbinarii culorilor, sau a ceea ce defineste frumosul, nemaivazutul. Cele mai multe cristale au forma celui care urmeaza sa fie pus pe platforma Piramidei Luminii Celeste….

Dupa incursiunea la cel de-al doilea nivel, s-au pus bazele nivelului al treilea continuandu-se piatra vertebrala din cuburi special de materie densa. Acele cuburi-axa au fost aduse cu Navele Nor si sunt de provenienta terestra.

La nivelul al treilea au fost facute impartiri in 10 incaperi. Acele incaperi nu sunt toate de aceeasi marime. Pana la acest nivel nu exista culoare, la vedera pamantenilor, prin care sa se poata trece de la un nivel la altul.

Trecerea se face prin deschiderea trapelor, la o anumita vibratie. Mi-a fost aratat modul de trecere, precum si locul prin care se pot face aceste treceri.
In aceste 10 incaperi sunt 5 sarcofage, in acestea se afla multe bogatii pamantene. Nimeni nu a ajuns nici macar sa le gandeasca pana acum si nici nu au fost vazute cu ochi fizici pana in prezent.

Ele reprezinta o bogatie inestimabila ametalelor din care sunt confectionate, executate si exprima gradul de cultura a civilizatiilor demult apuse.

Cine va incerca fortarea peretilor acelei incaperi, va pieri. Totul e prevazut sa functioneze fara fortare, totul e pregatit sa iasa la lumina cand va sosi timpul prestabilit, de catre cei desemnati pentru aceasta, de catre cei ce detin Inalta Putere Divina.

Acolo in acele lacasuri vor ajunge vii numai entitatile care au lucrat, care si-au inoculat vibratia in aceste lacasuri de taina si slava. Cei care vor trebui sa intre acolo vor avea cunostintele si puterea necesare purificarii lor, pentru a patrunde in acele locuri sacre. Purificarea o vor face la fel ca atlantii la constructia Marii Piramide. 

O vor face identic pana la un anumit punct, fiindca urmeaza ceea ce inca nu trebuie stiut…apoi entitatile vor patrunde in interiorul piramidei fara sa faca vreo investigatie, vor stii ceea ce au de facut deoarece vor fi aceiasi din vremea constructiei, spiritele celor care au fost conducatorii principali, cei care au condus lucrarile, executantii principali ai acestei constructii Divine.

Iata pentru toti acei care au studiat modul de construire a piramidei au ramas uimiti de precizia imbinarii blocurilor de piatra, de precizia executiei unei astfel de lucrari nemaivazute pe Pamant.

-INVATATORULE, am inteles bine ca locul unde  este cristalul imens, care urmeaza sa fie asezat pe platforma de deasupra Piramidei Luminii Celeste, este in Muntii Pirinei?

- Da. Ai inteles bine. Acel cristal este in adancul scoartei pamantului, in locul numit de voi Muntii Pirinei. Cristalul va fi descoperit in curand.

Felul cum va fi descoperit nu va fi pe placul pamantentilor, dar nici faptele pamantenilor nu sunt intotdeauna pe placul Divinitatii si pentru aceasta entitatile terestre nu prea isi fac mustrari de constiinta…

Cristalul va aparea curand. Priveste cum va fi transportat acolo unde ii este locul cuvenit, dar numai la timpul potrivit….

Undeva la mare inaltime fata de nivelul marii, am vazut o poiana cu iarba verde. De jur imprejur erau copaci, totul era in panta, pe partea de apus a muntelui.

Am vazut acel cristal imens scos la suprafata pamantului. Era invelit in foita de iur. Foaia de iur era de culoare alb-argintie, asemanatoare cu staniolul, era de o rezistenta foarte mare, era modelat ca un fagure cu forme octogonale perfecte, arata ca o sfera imensa, un diamant gigant cu mii si mii de fatete.

Apoi, din doua parti au fost introduse sub el doua bucati mari de metal dur sub el care s-au imbinat perfect. De jur imrejur au fost ridicati niste pereti din acelasi material, care aratau ca niste obloane puse peste un camion pentru a nu cadea marfa transporata.

Cristalul a fost ridicat si transportat deasupra piramidei. Transportul s-a efectuat de catre 4 aparate de zbor, care aveau in partile terminale niste cabluri de metal cu care ancorasera platforma transportoare pe care se gasea cristalul.

Cand s-a ajuns deasupra piramidei, folia de iur a fost taiata, apoi s-a fixat exact locul unde trebuia depus cristalul, s-au deschis cele doua table care sustineau cristalul, s-a indepartat folia de iur.

Cristalul si-a aratat luminozitatea la lumina zilei terestre spre incantarea celor prezenti din timpurile viitoare.

In momentul in care cistalul a atins platforma, s-a simtit o puternica vibratie, inaltatoare, care a patruns, care s-a repetat prin tot ceea ce exista pana la o distanta la care s-a facut purificarea acum 26 de mii de ani.

Toti cei prezenti au simtit si au trait acele clipe care i-au ingenuncheat in fata celui fara de inceput si fara de sfarsit. Nu au putut altfel, decat sa se contopeasca c u pamantul, intrucat isi simteau fiinta atat de impura, de insuportabila in fata acelei unice, preacurate si prea inalte vibratii pentru care nu erau intrutotul pregatiti sa o primeasca.

Dupa un timp nedefinit, greu de exprimat in cuvinte si intelesuri terestre, puterea vibratiei s-a diminuat si acele entitati aflate acolo, au simtit ca se pot ridica si pot privi, isi pot ridica privirea catre lumina si puritatea cristalului, care astepta de 26 de mii de ani sa fie asezat acolo unde se afla dintotdeauna unde a fost proiectat sa se afle.

Conducatorul acelei operatiuni a primit mesaj telepathic ce are de facut cu foita de iur, care a imbracat cristalul timp indelungat, pentru ca nimeni nu trebuie sa o atinga.

Cine o va atinge din curiozitate pentru a-i studia compozitia se va volatiliza pur si simplu. Folia de iur se va contopi cu solul in timp de 3 zile terestre.
Se va anunta ziua si ora la care foita de iur a fost intinsa pe sol si din acel moment nu trebuie atinsa de nimeni.

Nici pe acel loc nu are voie sa calce nimeni timp de 12 zile. Cine va nesocoti aceasta va suporta consecintele.

INVATATORUL a spus:

Sa nu se clatine nimeni, sa nu se indoiasca nimeni de cuvintele mele, ca toate vor trece, dar cuvintele mele vor ramane marturie vie peste vremi."

Melfior Ra, Enigma Sarcofagului, Editura Misiunea Romania