Ioan Botezatorul - Cercetari in lumea nevazuta

București – 20 Iulie 1965
F A U R (IOAN BOTEZĂTORUL)

- alb luminos, strălucitor;
- Oraşul de Aur.

Curenţi puternici negativi, premergători chemării... Simţeam valuri de căldură care îmi inundau întregul corp, până ce era cât pe ce, să-mi pierd controlul.

Am fost nevoit să mă opresc după prima chemare şi nu mai fu nevoie să repet. Veronica l-a văzut, iar eu am rostit salutul obişnuit, cu un deosebit efort de concentrare.

FAUR: - În Numele Tronului Măririi, în numele dragostei voastre cu care m-aţi chemat, vă binecuvântez şi eu, bucurându-mă de invitaţia făcută. Am primit anunţul chemării voastre şi am răspuns că vin. Aţi simţit. Iată, am venit!

Acum vă stau la dispoziţie, să mă întrebaţi orice doriţi, atâta timp cât mă veţi putea suporta, pentru că noi putem sta între voi, dar voi nu puteţi suporta prea mult prezenţa noastră.

Fiinţele pământene încep să fie copleşite, nu atât în faţa persoanei noastre, cât a atmosferei care vine cu noi. Ştiu că de mult aţi vrut să mă invitaţi, iată că timpul a sosit!

George: - Doresc mai întâi, să ne spui câteva cuvinte despre locul în care eşti... Ai o putere extraordinară! Iartă-mă că sar la altceva, dar la puterea aceasta a ta, cred că voi apela la timpul potrivit... Simt că va fi un timp, când va fi nevoi de tine...

FAUR: - Ştiu şi te voi ajuta... Îţi promit solemn!

George: - Îţi mulţumesc! Spune-ne acum, ce nume porţi în Lumea ta şi unde stai?

FAUR: - Stau în preajma Oraşului de Aur, în stratul sau Cerul al IX-lea. Privesc spre Tronul Luminii cu multă linişte şi satisfacţie şi sunt preafericit de cei din jurul meu iar când sunt chemat în faţa Tronului Măririi cu numele de FAUR, care înseamnă “Cel care netezeşte o cărare”, “Cel care aprinde o lumină pentru cineva care trebuie să vină.”

(Continuam să simt puternica lui prezenţă în întreaga mea fiinţă).

George: - Eşti puternic, Faur!

FAUR: - Nu sunt eu, mi s-a dat!

George: - Vei fi avut însă, mult şi înainte de darul de care vorbeşti şi pe care l-ai primit, desigur, pentru meritele activităţii tale.

FAUR: - Este, desigur, mare lucru să ai zestre. Poţi avea zestre şi de la cei care se fac sălaş de prezentare pe Pământ; poţi păstra zestrea altor vizite pe Pământ. Vii cu zestrea pe Pământ şi dacă dai de oameni săraci, nu poţi nici să dai şi nu ai nici ce primi, încât, lâncezeşte zestrea şi chiar se împuţinează. Dar, dacă zestrea este mare, ea te ajută şi o poţi mări.

Am avut fericirea, în ultima mea călătorie pe Pământ, să vin cu o zestre destul de bogată şi să-mi fie întreţinută şi de cei care m-au primit în corturile lor, pentru ca să vină Marele Expert în exploatarea zestrelor şi să-mi arate cum să-mi exploatez zestrea în simţire, în cuvânt şi în realizarea practică.

Omul simte şi cele bune şi cele de folos şi simte când calcă greşit, dar dacă nu are putere să se corecteze, merge pe urme greşite şi în loc să-şi înmulţească zestrea, singur şi-o jefuieşte.

George: - Care au fost rezultatele eforturilor tale în trup?

FAUR: - Fixarea la locul de cinste în care mă găsesc şi admiterea de a privi spre Tronul Luminii, ori de câte ori simt lipsa de hrană - pentru că să ştii: cu cât fixarea ta e mai înaltă, cu atât setea de Lumină este mai mare!

Mereu simţi
nevoia de mai mult, şi atunci când ţi se dă această favoare, să poţi privi Desăvârşirea Desăvârşirilor – aceasta este unica şi cea mai înaltă răsplată.

George: - A mai primit cineva aceasta, dintre cei veniţi în trup?

FAUR: - Da, au primit acei care L-au adorat fierbinte, fără nici un dram de îndoială, chiar dacă le-a fost călătoria de prea scurtă durată.

(A urmat o discuţie pe care nu am putut-o stenografia, apoi Faur continuă):

FAUR: - Hristos și-a părăsit locul doar o singură parte din fiinţa Lui; mai bine-zis, El nu și-a părăsit niciodată locul Lui; El, când a coborât, a coborât doar o parte.

Toţi cei care Îl adoră fierbinte, chiar dacă nu sunt din Oraşul de Aur de unde sunt eu, dar L-au iubit fierbinte pe Învăţătorul şi Stăpânul vieţilor, au libertatea, au uşurinţa de a se adăpa din a sa hrană.

Voi ştiţi că din cei 12 care au mâncat cu El, care L-au însoţit, unul singur este care, ori de câte ori vrea, are libertatea să meargă în Opal. Din Opal a ieşit, în Opal merge oricând vrea. Acesta este “omul iubirii”, care şi-a plecat capul pe pieptul Lui să-I asculte inima, să-i înţeleagă răspunsul. Vedea în El putere şi forţă, şi fiind o plămadă bună, a fost atras.

George: - Unde este acesta?

FAUR: - Cu mine. Lui i se spune “DENSI”, care înseamnă “iubire mare”, “dragoste care vrea să înghită tot”.

George: - Stai la un loc cu el?

FAUR: - Da, şi mai sunt şi alţii, dar să nu pierdem timpul cu acestea.

George: - Eşti cumva aici, cu corpul negativ, sau ai transmis imaginea ta?

FAUR: - Mă bucur că vreţi să ştiţi toate! Este bine să ai îndrăzneală şi curaj, să cauţi să afli tot, pentru că, numai acei ce au năzuit, luptându-se, au reuşit. Află, că sunt în locul meu! În momentul când m-ai anunţat, fără să vreau, au pornit din mine mănunchiuri de radiaţii, ca răspuns al chemării voastre, iar spaţiul, supus, a început să se comprime, astfel încât, noi, totuşi suntem foarte aproape.

George: - Deci, nu este o simplă televiziune, ci este o comprimare a
spaţiului.

FAUR: - Da.

George: - Fenomene distincte?

FAUR: - Absolut! Există televiziune, cum spuneţi voi: “prin ecran”, fără comprimare de spaţiu, doar cu transmisia imaginii, dar este şi televiziune completată de comprimarea spaţiului, fenomen care cere o energie mai mare, ca să se poată realiza aceasta.
..................................................................................................... .....
George: - Acum, te rugăm să ne spui câteva cuvinte despre ultima ta viaţă, ca să-mi dau seama în ce măsură cele scrise despre tine au fost adevărate şi îndeosebi, referitor la provenienţa ta iudaică.

FAUR: - Bine, vă voi povesti. Despre copilăria mea, nu se vorbeşte aproape nimic. Este adevărat – am fost primit într-un cort evreiesc, dar din fragedă copilărie, am simţit o revoltă în mine împotriva neamului din care făceam parte.

Acest glas al revoltei căuta să se manifeste cu orice prilej, răspunzând chiar şi în timpul copilăriei mele, nu numai copiilor, dar şi bătrânilor. Aveam un dezgust total pentru toate jertfele lor, de aceea am fugit dintre oameni şi templele lor, atât de cinstite de ei, am fugit în natura uscată, dar plină de sevă şi odihnă.

Am fugit de acel “râu”, despre care spuneau ei că este dătător de viaţă şi am mers lângă un râu unde oamenii veneau să facă baie, la marginea căruia am primit mai multă viaţă şi din care am putut da şi altora.

Nu am chemat pe nimeni la mine, dar “zestrea” cu care venisem pe Pământ, a atras ca un magnet, că au început să vină oamenii să mă caute, socotindu-mă mare prooroc, pentru că le arătam cum trebuie să fie omul: cinstit cu el şi semenii lui, şi drept cu el şi cu semenii lui, bun cu el şi cu semenii lui, şi le arătam că Acela despre care ei credeau că este drept şi bun, pe cât este de drept, pe atât sunt de puternice Legile Lui, care pătrund ascunzişurile toate şi
descoperă ipocrizia oamenilor.

Poate că în toate neamurile există şi ipocrizie, dar în neamul evreiesc din care făceam şi eu parte, vedeam atâta ipocrizie şi falsitate, încât am arătat-o deschis tuturor celor ce veneau la mine, şi unii au înţeles, văzând realitatea, însă altora nu le-a convenit. Desigur, că au pus la cale distrugerea mea - şi au reuşit, dar cine a câştigat din toate acestea?... Eu!

Au căutat ei să îngroape acel corp şi să astupe acea gură,în cele mai murdare locuri, dar nu au reuşit să şteargă din amintirea oamenilor urmele pe care Acela le-a făcut în inima lor.

M-am bucurat de Acela pe Care Îl simţeam şi Îl iubeam, m-am bucurat de o cinste neobişnuită din partea Lui...

George: - Da! Însuşi Domnul nostru a spus despre tine că: “Eşti cel mai mare bărbat născut din femeie.”

FAUR: - Ştiu - şi a spus aceasta, nu pentru că vedea că sunt cinstit de oameni; El vedea “zestrea” pe care o aveam şi cu care venisem în provizoratul acestei călătorii - şi de aceea a zis aşa.

Când am vrut să mă umilesc în faţa Lui, m-a oprit şi a zis: “Lasă, că nu-i timpul!” Ştia El că atunci nu trebuia să mă umilesc, ci să arăt acoperit menirea Lui.

George: - Zaharia a existat, într-adevăr?

FAUR: - Da. Arhiereu. Era un bătrân cu viaţă sfântă.

George: - Şi Elisabeta?

FAUR: - Da. Cinstită şi evlavioasă femeie! Nu prea a fost lăudată de
oameni, pentru că spuneau că nu mi-a dat o educaţie corespunzătoare şi conform tradiţiilor iudaice.

George: - În ce strat e Zaharia, tatăl tău?

FAUR: - În VII. Şi el şi Elisabeta.

George: - Aşa bun - şi între evrei?!

FAUR: - Da, dar a fost cinstit şi a slujit cu evlavie, şi a fost credincios unei puteri absolute. El nu a avut posibilitatea să cunoască altceva dar în ce a cunoscut a fost credincios. Dacă nu ai avut posibilitatea să cunoşti altele, dar în ceea ce ai cunoscut ai fost profund credincios, cinstit cu tine și cu cei din jur...

Nu se ia în consideraţie CE faci, ci CUM faci și cu ce dispoziţie lăuntrică.

George: - Vizita aceea a Maicii Domnului la Elisabeta, a fost adevărată?

FAUR: - Posibil că da! Eu nu ştiu! Să ştiţi voi, că cei care au avut misiuni aparte şi sunt trimişi să desăvârşească pe Pământ, între oameni, o misiune oarecare, vin în sânul unei familii, a unor părinţi înaintaţi în vârstă, pentru a se desăvârşi mai bine zestrea şi rostul lor.

George: - Cum se petrece aceasta?

FAUR: - Cortul (părinţii copilului) fiind mai curat, mai liniştit, şi firul vieţii creşte mai liniştit, fără să ştirbească “zestrea” cu care vine, iar dacă acea tânără, care se numeşte Mama lui Iisus, a primit un atât de înalt oaspete, Ea s-a făcut “masă de odihnă” a unui Domn şi Stăpân al Ei.

Nu Ea I-a dat Lui, ci dimpotrivă, Ea a primit putere, ca să poată ţine pe Acest Împărat al Ei, a primit putere să nu fie arsă de Acel Foc - care mistuie tot ce e necurat. Se spune: “Iată, Fecioara a avut în pântece” – dar Ea nu L-a purtat în pântece.

Care icoană o înfăţişează astfel?... Aceasta este pentru că Acel Domn şi Stăpân a fost peste Ea toată şi nu in pântece. (N. ed - ”În originalul grecesc al Crezului, se spune:

”S-a pogorât din Ceruri, și s-a întrupat din duhul Sfânt și Fecioara Maria” fără repetarea prepoziției din sau de la în dreptul Mariei.” conform Preot prof. Ioan Buga în cartea ”Rugați-vă pentru fratele Teoctist” Buc. 2005 -pg.379)

George: - Adică, totuşi, Hristos a fost ajutat de Persoana Ei?

FAUR: - S-a sprijinit...s-a folosit, mai bine-zis, de Persoana Ei. Trebuia această vizită să o facă prin cineva. Hristos a vrut să ia trup, adică să primească peste corpul său negativ spiritual, crusta aceasta, cămaşa aceasta pământeană, ca prin Persoana Lui, să dărâme ipocrizii şi falsităţi şi să arate adevăratul drum adevăraţilor aleşi.

Drumul fusese schimonosit de oameni pe parcurs, dar esenţa nu era alterată şi El a arătat aceasta. Cine vrea să-l guste, vede şi simte impurităţile. În toate veacurile au fost oameni care şi-au dat seama de impurităţi. Unii nu au avut curaj, alţii au tăcut, iar alţii au vorbit, nefiind cine să-i înţeleagă.

George: - Prin ce fenomen s-a realizat pozitivizarea lui Hristos?

FAUR: - Prin VOINŢA Lui! Vrând să ia trup, au fost atrase pe corpul
lui spiritual, elementele pământeşti.

George: - Aceste elemente pe care le-a atras, au fost atrase prin intermediul mamei, a organelor Ei, sau direct?

FAUR: - Absolut independent!

(N.ed. - ”Înțelepciunea Și-a zidit sieși casă” - Proverbe 9.1)

George: - Şi atunci, prezenţa Georginei la ce a servit?

FAUR: - Pentru a face ascunsă oamenilor Lucrarea Lui, şi fenomenul POZITIVIZĂRII Lui, care era de neînţeles.

George: - Adică, El a ascuns oamenilor că s-a întrupat fără Mamă?

FAUR: - Da! Şi tocmai de aceea este mare Mama Sa, pentru că a primit defăimările oamenilor, că fecioară fiind, a păcătuit. Şi în zilele noastre, se mai susţine de unii oameni, că a născut pe Iisus pe căi
necurate (nu pe cele naturale) şi a luat pe Iosif ca paravan.

George: -Şi de ce să ascundă oamenilor pozitivizarea?

FAUR: - Ştia că oamenii nu vor putea înţelege, dar nici nu poţi spune că Hristos ar fi afirmat vreodată că s-a “născut din Fecioară”.

George: - A declarat undeva Hristos, că este din Fecioara Maria?

FAUR: - Nu! Şi nici nu veţi găsi nicăieri în Noul Testament, că Iisus ar fi afirmat vreodată că ar fi ieşit din coapsele unei Femei, ci dimpotrivă, o să găsiţi in nenumărate locuri, stând scris că:

“Am venit de la Tatăl şi cu putere de la Tatăl” – aceasta, nu dintr-o disconsiderare a Aceleia pe care a numit-O Mamă - ci pentru a arăta adevărata Sa Venire...

Că oamenii nu au înţeles şi au brodat altele în jurul celor spuse... aceasta oamenii au făcut-o, păstrând misterul întrupării Lui, ca o Sfântă Taină, de care minţile lor nu cutezau să se atingă sau
să o dezlege.

George: - Câţi ani arăta, când a venit?

FAUR: - Eu nu L-am văzut. Prima dată când L-am văzut, era ca de trei ani.

George: - Şi v-aţi jucat împreună?

FAUR: - Da.

George: - Erai, pare-mi-se, mai mare!

FAUR: - Cu câteva luni. De ce mă întrebi?

George: - Mă gândesc la frumoasele picturi ale lui Leonardo... El v-a pictat pe amândoi...

Dar altceva vreau să te întreb: e vorba de o afirmaţie, pe care Hristos o face referitor la persoana ta şi care este menţionată în Noul Testament; spune, la un moment dat, Hristos, despre tine, că tu ai fost Ilie, marele prooroc al Vechiului Testament:

“Şi dacă vreţi să ştiţi, acesta este Ilie, care va să mai vină pe Pământ.” Dacă a spus aceste cuvinte, nu la întâmplare a spus, ci pentru că ştia realitatea. Revenirea în trup, era ceva cu totul de neînţeles pe vremea aceea, dar mulţi oameni credeau în cele scrise, că: “Ilie trebuie să revină pe Pământ.”

Marele Dascăl a întărit prin propria Sa afirmaţie.

Deci, ai mai fost vreodată pe Pământ?

FAUR: - Da.

George: - Din ce neam erai?

FAUR: - Nu mai ştiu.

George: - Referitor la existenţa ta ca Ilie, stă scris în Biblie, că ai fost urcat cu trupul la Cer.

FAUR: - Eu, când am fost şi Ioan, am fost în nenumărate rânduri plecat din trup, ca şi mai înainte, când am avut numele de HEKI.

George: - Înainte de a fi Ilie?

FAUR: - Da.

George: - Unde?

FAUR: - Prin părţile Egiptului. Oricând doream, aveam legătură cu cei mevăzuţi şi aveam răspuns la orice întrebare. Atunci a fost prima dată. Am stat foarte puţin timp. Un copil, din greşeală, m-a lovit cu o praştie şi a trebuit să vin a doua oară, ca să ajung bătrân cu mulţi ani.

George : - Cum asta?! “Întâmplarea” a putut să-ţi curme un drum început?

FAUR: - “Întâmplarea”, nu! A fost prevăzută aceasta, fără să fie pusă la cale, ca din joacă, dintr-o lovitură, de care alţii nu ar fi păţit nimic, eu să rămân mort.

George: - Ce folos ai avut, că ai murit înainte să poţi face ceva? Ce ai realizat? Ai putut să-ţi măreşti “zestrea”?

FAUR: - Dacă e fixată o călătorie chiar de o zi, o faci, fie că e spre bine, fie că e spre ridicare sau coborâre, o faci!

George: - O coborâre, nu pot să văd că ai putea-o face, dar o pierdere de timp, se poate numi...

FAUR: - În faţa manifestării unei Legi, nu poţi decât să te conformezi; vrei, nu vrei! Te sileşte! E ca un buton ce este apăsat şi se petrec cele legate de el. Aşa este şi cu întruparea, coborârea din locurile nevăzute, pe Pământ.

George: - Ai putea descifra care sunt factorii care “comandă” întruparea cuiva?

FAUR: - Asta e o taină mare şi de nepătruns.

George: - Nici tu nu înţelegi?

FAUR: - Foarte greu de înţeles! Este o maşină foarte complicată şi cu un Maestru uriaş în complexitatea Lui şi care ţine seamă de orice dorinţă şi în momentul când a ajuns în dreptul persoanei care doreşte să facă călătoria... gata! Automat pleacă!

George: - Curios este faptul, că se spune de tine, că vei mai veni pe
Pământ!

FAUR: - Da, ştiu şi eu, deşi nu doresc. Dar când voi veni, voi avea puteri mari şi atunci nu voi mai propovădui pe malurile Iordanului, ci voi merge cu tunete şi trăznete peste toate malurile, pentru că în urma mea şi foarte aproape de mine, va fi Acela care va aduna pe adoraţii Lui...

George: - Şi mai e mult până atunci?

FAUR: - Mai trece...

George: - Până ce te naşti şi ajungi mare, asta înseamnă câţiva zeci de ani...

FAUR: - ...vor vedea oamenii un străin, despre care n-o să ştie cine e, n-o să-l poată cerceta şi n-o să-l poată descoperi. Aşa va fi venirea mea... Şi apoi, află că nu voi mai fi copilul nimănui. Nici nu mai e timp, să vin şi să cresc!

George: - Înseamnă, într-adevăr, că vei fi investit cu puteri mari!

FAUR: - Voi apărea ca un om de 40 şi ceva de ani, şi să vă mai spun un secret, pe care să nu-l spuneţi la nimeni: eu nu voi mai veni în trup pozitiv! Mă vor vedea toţi, mă vor pipăi, vor căuta să mă nimicească, pentru că voi arde prin cuvânt, dar niciodată nu vor putea să aibă putere asupra mea, şi nu vor putea să-mi facă nici un rău, şi vor spune chiar şi atunci că sunt satana, că manevrez
puteri negre, neputând să-şi dea seama de forţa pe care am s-o am. Mulţi, însă, vor fi atraşi, magnetizaţi, mă vor urma şi nimănui nu i se va face nici un rău.

George: - Cui?

FAUR: - Acestora care vor fi treji şi mă vor înţelege şi vor fi apţi să
execute directivele Marelui Guvernator.

George: - Pe tine nu te vor putea prinde, dar pe ceilalţi?

FAUR: - S-a ţinut sfat, ca să fie trimis cineva, să îmbrace haina curajului şia puterii mele..., să fie un pământean... Dar nu se putea! Să dezbrac forţa mea şi să o dau cuiva, lucrând prin el! Nici asta nu se putea, pentru că dibăcia Pământului în rău, este foarte avansată şi un pământean, oricâtă forţă ar avea, ar fi captivat de oceanul răutăţii pământene şi ar avea de suferit, neputând împlini lucrul!...

Venind, însă, în trup nematerialnic, poate scăpa din orice încurcături şi-şi va putea manifesta puterea asupra pământenilor, fără nici un necaz.

Nu vă temeţi! Voi aţi stat sub cheie, cum am stat şi eu, dar acum, când voi veni, nu mă vor mai putea ţine sub cheie. Voi lăsa să se înceapă acţiuni directe asupra mea şi eu voi dispare din mijlocul lor.

Mă vor închide şi mă vor găsi afară!

George: - Asta înseamnă că vei intra într-o luptă, într-un joc ciudat,
miraculos!

FAUR: - Până atunci, vor începe adevărate lupte, pentru că vor mai veni şi alţii cu mine.

George: - Cum?

FAUR: - Unul e Ioan Evanghelistul, care se ştie că va veni.
Dar să vă aduc aminte de ceea ce m-aţi întrebat mai înainte, scrie despre Ilie:

“Şi a fost răpit într-un car de foc.” Vă întreb: A fost văzută răpirea lui? Şi, oricum, un trup material, ar fi putut intra într-un car de foc? N-ar fi fost mistuit mai repede decât de un foc materialnic? Aici e taina! Nu am avut corp pozitiv nici atunci!

George: - Adică, n-ai avut părinţi?

FAUR: - Nu! Am fost atunci, cum voi veni şi acum, a patra oară.

George: - Se spune că ai fi fost adăpostit într-o regiune înfometată,
adăpostit de o văduvă care ţi-a pregătit ultimul pumn de făină pe care îl mai avea...

FAUR: - E adevărat, însă nu am mâncat. Jertfa ei, însă m-a mişcat
profund...

Voi veţi avea un timp cu soare, după care, veţi intra în luptă; dar lupta va fi de scurtă durată. Ştiţi ce veţi vedea? Un fel de... (face cu mâna, ca şi cum ar legăna ceva) un fel de alegere, un fel de cernere, de triere... De la sine dispare, de la sine se topeşte...

Tăcere ...................................................................................

George: - Ai mai spus cuiva lucrurile acestea?

FAUR: - Mai sunt chemat în vreo trei locuri: în Franţa, în Egipt şi India. Dar nici un loc nu mă ştie cu acelaşi nume. Ei – de fapt – nu mă cheamă pe nume; imploră Tronul, să le trimită pe “cel ce cunoaşte adevărul”, pe “cel care nu cruţă”, pe “cel care iubeşte dreptatea” - şi mă prezint eu şi ei îmi dau un nume...

Numai cei din Franţa ştiu că mă cheamă Ioan, pentru că m-au chemat un cerc de pastori. De cinci ani mă cheamă, dar foarte rar, pentru că o fac în ascuns. Au pentru mine o deosebită consideraţie.

George: - Vei trece şi pe la noi, când vei veni?

FAUR: - Voi aveţi noroc, că vă găsiţi într-o ţară care are mulţi
reprezentanţi şi dacă ei cer acest lucru, fireşte că se împlineşte dorinţa de a trece prin ţara voastră...

George: - Nu înţeleg... ce reprezentanţi?

FAUR: - Adică mulţi care sunt din ţara voastră, au locuri de cinste, în
comparaţie cu alte ţări.

Aveţi mulţi reprezentanţi foarte avansaţi în Straturile apropiate de
Tronul Divinităţii !

Eu vă mulţumesc că m-aţi chemat! Acum plec şi vă binecuvântez!
I-am mulţumit şi a plecat..."

Cercetari in lumea nevazuta, George Vasii