vineri, 20 ianuarie 2017

Cunoasterea Atlantilor




“Iata-ma, din nou, deasupra Piramidei Luminii Celeste, dupa ce am trecut prin cele trei camere ca de fiecare data, urmandu-l pe INVATATOR care mi-a comunicat urmatoarele:

-Dupa inchiderea nivelului al doilea al partii subterane a Piramidei Luminii Celeste, s-a pus cubul axial al nivelului al treilea. Apoi s-a procedat la impartirea spatiului la acest nivel. Aici se afla zece incaperi. In cinci din ele exista 5 sarcofage in care sunt depozitate stiintele de baza ale atlantilor. Aceste stiinte ale cunoasterii sunt:

1)   Cunoasterea Pamantului
2)   Cunoasterea Apelor
3)   Cunoasterea Constructiilor
4)   Cunoasterea Cristalelor
5)   Cunoasterea Spirituala

Acestea sunt marile cunoasteri ale atlantilor, care au voit sa nu se piarda peste vremi, dar nici sa fie cunoscute inainte de a fi vremea potrivita pentru acestea.

Stiinta cunoasterii Pamantului consta in faptul ca atlantii erau in mare criza pe Pamant fiind inconjurati de ape si astfel Pamantul avea o insemnatate pentru ei…

Din aceasta cauza ei au facut multe constructii subterane, adevarate orase construite pe cinci-sase sute de km sub Pamant. In aceste orase subterane aveau depozite de cereale, de multe alte produse  si aveau acolo multe fabrici subterane, unde se produceau materiale pe baze chimice, materiale care nu trebuiau atinse de razele soarelui, de lumina naturala un anumit timp dupa fabricarea lor.

Intrarile in acele fabrici si orase subterane se facea din anumite cladiri, care erau reprezentantele lor terestre. Patrunderea in acele locuri se facea pe niste discuri-platforme. Discurile erau dintr-un material foarte rezistent, ceva asemanator cristalului de cuart, dar erau de culoare inchisa, aproape negre.

Coborarea se facea drept in jos, nu in panta, vertical, pe o parte se cobora, iar pe alta parte se urca. Ceva ca intr-un tub de dimensiuni mai mari, cu un diametru de 1,5-2m. Acolo, in acele subterane se lucra, se executa, se producea tot ceea ce tinea de mari secrete atlante.

Oamenii de stiinta, marii initiati conduceau lucrarile. Muncitorii, executantii, care lucrau acolo, intrau cu familiile cu tot in acele orase subterane, pe cate un an, doi, sau trei ani. Se incheiau un fel de contracte. Nimeni nu iesea de acolo cand vroia, nici nu era tinut mai mult decat se stabilise in prealabil. Se respectau cu strictete contractele de angajare.

Iluminarea oraselor subterane era facuta pe baza de cristal. Era o lumina foarte asemanatoare cu cea de pe Vamfim (Marte), desi nu era in aer liber, totusi nu era o ambianta sumbra in acele orase subterane.

Calatoriile acolo se faceau cu discul. Cand doreai sa te deplasezi la mare distanta iti cereai un disc, acesta se prezenta doar la simpla ta dorinta.  Acele discuri erau dirijate prin puterea gandurilor si a vibratiilor.

Cu cat vibratiile persoanei erau mai inalte, cu atat se atingeau viteze mai mari, calatorind cu discul. Iata cate ceva din stiinta atlantilor referitoare la Pamant si constructia oraselor subterane.

In timp ce INVATATORUL imi explica acestea eu le vizionez ca intr-un film. Am simtit-trait tot ce mi-a fost relevat. Apoi INVATATORUL a spus:

-In sarcofagul in care se afla inmagazinta cunoasterea apelor, sunt tratate despre folosirea puterii, a fortei apelor, a ceea ce au realizat atlantii mai deosebit prin forta si cu ajutorul apei, dar despre acestea inca nu e vremea sa afli.

-In sarcofagul al treilea sunt inscrisuri, pergamente, in care sunt redate, atat in cuvinte cat si in schite, ceea ce reprezinta nivelul de varf in domeniul constructiilor atlante.

-Modul in care isi ridicau constructiile, la al caror nivel pamantenii zilelor noastre nu au ajuns si nici nu vor ajunge , incat au urmat alte cai si nu tocmai cele mai bune.

-Acolo se afla retetele pentru fel de fel de aliaje folosite de ei in constructii, desene din care reiese modul lor de lucru, precum si proiecte, machete in miniatura, ale celor mai impunatoare constructii, atat subterane cat si terestre si chiar asezari subacvatice intregi.

-In sarcofagul al patrulea, se afla Stiinta secreta a folosirii cristalelor. In stiinta folosirii cristalelor, atlantii au avut realizari in care depasesc cu mult cea mai avansata tehnica moderna a acestui secol si mileniu. Sunt si cateva cristale acolo, marturie despre cele ce au realizat ei prin ele.

Prin puterea cristalelor, prin folosirea stiintei ei, atlantii comunicau la mari departari, se deplasau mai rapid decat cel mai rapid mijloc de locomotie actual, sau deveneau la dorinta invizibili, precum aveau posibilitatea sa vada ce se intampla intr-un alt loc decat cel in care se aflau.

De asemeni vederea poate fi si contracarata, adica daca nu vroiai, puteai cu ajutorul cristalului sa nu fii vizualizat, sa nu fii receptionat, nici video si nici acustic, dar pentru aceasta trebuia sa dispui de o mai mare putere decat a celui care vroia sa te receptioneze.

Tot prin stiinta si puterea cristalului se faceau anumite interventii pe corp fizic si nu numai pe corp fizic, operatii de a caror maiestrie chirurgii de azi sunt foarte departe.

Multe alte documente cu privire la stiinta folosirii cristalelor sunt in acest sarcofag, dar numai cand va sosi momentul se vor cunoaste, numai cand nimeni nu va mai fi sa le foloseasca impotriva semenilor sai. Tocmai de aceasta au fost puse la pastrare, numai atunci se vor afla, cand vor fi folosite in scop benefic.

In cel de-al doilea sarcofag , exista scrieri prin care este redata viata si puterea spirituala a atlantilor. Acestia, prin puterea lor spirituala, e vorba de cei mai puri, spiritualizati au tinut legatura cu Divinitatea.

Astfel ei, prin puritatea lor spirituala, au stiut cand a sosit momentul plecarii lor de pe continent, pentru a nu fi nimiciti odata cu cei care, simtindu-se atotstiutori, nu se mai inchinau Divinitatii.

Scrierile din acel sarcofag fac referiri la modul lor de evolutie spirituala si totodata indemnuri peste vremi la purificarea celor dornici de evolutie spirituala, pentru a putea fi in legatura directa cu Divinitatea, cu puterea Divina.

INVATATORUL a spus:

-Toate aceste sarcofage sunt depozite de enigme care vor fi deschise atunci cand va veni timpul potrivit, cand nu vor mai fi folosite impotriva omului si nici impotriva Divinitatii, numai atunci cand Lumina va fi purificat intreg Pamantul…

-Sarcofagele vor fi deschise de cei care le-au inchis, numai prin vibratia lor vor fi deschise, cand va fi clipa deschiderii acestor lacasuri. Toate aceste lacasuri detinatoare ale enigmelor vor fi deschise numai prin vibratia celor care au depus acele taine si le-au inchis cu 26 de mii de ani in urma, pentru a fi marturie vie a lumilor apuse.

-Te vei intreba de ce totusi s-au depus acolo cunostintele atlantilor?Pentru ca nici o civilizatie,nici pana la ei si nici de la ei incoace, nu a realizat in Planul Fizic al Terrei ceea ce au realizat ei. Pentru aceasta, pentru credinta lor, a celor mai multi dintre ei, Divinitatea a vrut sa-i faca neuitati si admirati peste vremi.

-Tot Divinitatea a avut grija ca tot ceea ce se afla depus acolo sa nu ramana nedescoperit. Toate sunt coordonate prin putere Divina, in toate lumile vazute cat si nevazute si totusi existente."


Melfior Ra, Enigma sarcofagului, Misiunea Romania http://melfiorra.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu