Ioan Botezatorul - Cercetari in lumea nevazuta

București – 20 Iulie 1965
F A U R (IOAN BOTEZĂTORUL)

- alb luminos, strălucitor;
- Oraşul de Aur.

Curenţi puternici negativi, premergători chemării... Simţeam valuri de căldură care îmi inundau întregul corp, până ce era cât pe ce, să-mi pierd controlul.

Am fost nevoit să mă opresc după prima chemare şi nu mai fu nevoie să repet. Veronica l-a văzut, iar eu am rostit salutul obişnuit, cu un deosebit efort de concentrare.

FAUR: - În Numele Tronului Măririi, în numele dragostei voastre cu care m-aţi chemat, vă binecuvântez şi eu, bucurându-mă de invitaţia făcută. Am primit anunţul chemării voastre şi am răspuns că vin. Aţi simţit. Iată, am venit!

Acum vă stau la dispoziţie, să mă întrebaţi orice doriţi, atâta timp cât mă veţi putea suporta, pentru că noi putem sta între voi, dar voi nu puteţi suporta prea mult prezenţa noastră.

Fiinţele pământene încep să fie copleşite, nu atât în faţa persoanei noastre, cât a atmosferei care vine cu noi. Ştiu că de mult aţi vrut să mă invitaţi, iată că timpul a sosit!

George: - Doresc mai întâi, să ne spui câteva cuvinte despre locul în care eşti... Ai o putere extraordinară! Iartă-mă că sar la altceva, dar la puterea aceasta a ta, cred că voi apela la timpul potrivit... Simt că va fi un timp, când va fi nevoi de tine...

FAUR: - Ştiu şi te voi ajuta... Îţi promit solemn!

George: - Îţi mulţumesc! Spune-ne acum, ce nume porţi în Lumea ta şi unde stai?

FAUR: - Stau în preajma Oraşului de Aur, în stratul sau Cerul al IX-lea. Privesc spre Tronul Luminii cu multă linişte şi satisfacţie şi sunt preafericit de cei din jurul meu iar când sunt chemat în faţa Tronului Măririi cu numele de FAUR, care înseamnă “Cel care netezeşte o cărare”, “Cel care aprinde o lumină pentru cineva care trebuie să vină.”

(Continuam să simt puternica lui prezenţă în întreaga mea fiinţă).

George: - Eşti puternic, Faur!

FAUR: - Nu sunt eu, mi s-a dat!

George: - Vei fi avut însă, mult şi înainte de darul de care vorbeşti şi pe care l-ai primit, desigur, pentru meritele activităţii tale.

FAUR: - Este, desigur, mare lucru să ai zestre. Poţi avea zestre şi de la cei care se fac sălaş de prezentare pe Pământ; poţi păstra zestrea altor vizite pe Pământ. Vii cu zestrea pe Pământ şi dacă dai de oameni săraci, nu poţi nici să dai şi nu ai nici ce primi, încât, lâncezeşte zestrea şi chiar se împuţinează. Dar, dacă zestrea este mare, ea te ajută şi o poţi mări.

Am avut fericirea, în ultima mea călătorie pe Pământ, să vin cu o zestre destul de bogată şi să-mi fie întreţinută şi de cei care m-au primit în corturile lor, pentru ca să vină Marele Expert în exploatarea zestrelor şi să-mi arate cum să-mi exploatez zestrea în simţire, în cuvânt şi în realizarea practică.

Omul simte şi cele bune şi cele de folos şi simte când calcă greşit, dar dacă nu are putere să se corecteze, merge pe urme greşite şi în loc să-şi înmulţească zestrea, singur şi-o jefuieşte.

George: - Care au fost rezultatele eforturilor tale în trup?

FAUR: - Fixarea la locul de cinste în care mă găsesc şi admiterea de a privi spre Tronul Luminii, ori de câte ori simt lipsa de hrană - pentru că să ştii: cu cât fixarea ta e mai înaltă, cu atât setea de Lumină este mai mare!

Mereu simţi
nevoia de mai mult, şi atunci când ţi se dă această favoare, să poţi privi Desăvârşirea Desăvârşirilor – aceasta este unica şi cea mai înaltă răsplată.

George: - A mai primit cineva aceasta, dintre cei veniţi în trup?

FAUR: - Da, au primit acei care L-au adorat fierbinte, fără nici un dram de îndoială, chiar dacă le-a fost călătoria de prea scurtă durată.

(A urmat o discuţie pe care nu am putut-o stenografia, apoi Faur continuă):

FAUR: - Hristos și-a părăsit locul doar o singură parte din fiinţa Lui; mai bine-zis, El nu și-a părăsit niciodată locul Lui; El, când a coborât, a coborât doar o parte.

Toţi cei care Îl adoră fierbinte, chiar dacă nu sunt din Oraşul de Aur de unde sunt eu, dar L-au iubit fierbinte pe Învăţătorul şi Stăpânul vieţilor, au libertatea, au uşurinţa de a se adăpa din a sa hrană.

Voi ştiţi că din cei 12 care au mâncat cu El, care L-au însoţit, unul singur este care, ori de câte ori vrea, are libertatea să meargă în Opal. Din Opal a ieşit, în Opal merge oricând vrea. Acesta este “omul iubirii”, care şi-a plecat capul pe pieptul Lui să-I asculte inima, să-i înţeleagă răspunsul. Vedea în El putere şi forţă, şi fiind o plămadă bună, a fost atras.

George: - Unde este acesta?

FAUR: - Cu mine. Lui i se spune “DENSI”, care înseamnă “iubire mare”, “dragoste care vrea să înghită tot”.

George: - Stai la un loc cu el?

FAUR: - Da, şi mai sunt şi alţii, dar să nu pierdem timpul cu acestea.

George: - Eşti cumva aici, cu corpul negativ, sau ai transmis imaginea ta?

FAUR: - Mă bucur că vreţi să ştiţi toate! Este bine să ai îndrăzneală şi curaj, să cauţi să afli tot, pentru că, numai acei ce au năzuit, luptându-se, au reuşit. Află, că sunt în locul meu! În momentul când m-ai anunţat, fără să vreau, au pornit din mine mănunchiuri de radiaţii, ca răspuns al chemării voastre, iar spaţiul, supus, a început să se comprime, astfel încât, noi, totuşi suntem foarte aproape.

George: - Deci, nu este o simplă televiziune, ci este o comprimare a
spaţiului.

FAUR: - Da.

George: - Fenomene distincte?

FAUR: - Absolut! Există televiziune, cum spuneţi voi: “prin ecran”, fără comprimare de spaţiu, doar cu transmisia imaginii, dar este şi televiziune completată de comprimarea spaţiului, fenomen care cere o energie mai mare, ca să se poată realiza aceasta.
..................................................................................................... .....
George: - Acum, te rugăm să ne spui câteva cuvinte despre ultima ta viaţă, ca să-mi dau seama în ce măsură cele scrise despre tine au fost adevărate şi îndeosebi, referitor la provenienţa ta iudaică.

FAUR: - Bine, vă voi povesti. Despre copilăria mea, nu se vorbeşte aproape nimic. Este adevărat – am fost primit într-un cort evreiesc, dar din fragedă copilărie, am simţit o revoltă în mine împotriva neamului din care făceam parte.

Acest glas al revoltei căuta să se manifeste cu orice prilej, răspunzând chiar şi în timpul copilăriei mele, nu numai copiilor, dar şi bătrânilor. Aveam un dezgust total pentru toate jertfele lor, de aceea am fugit dintre oameni şi templele lor, atât de cinstite de ei, am fugit în natura uscată, dar plină de sevă şi odihnă.

Am fugit de acel “râu”, despre care spuneau ei că este dătător de viaţă şi am mers lângă un râu unde oamenii veneau să facă baie, la marginea căruia am primit mai multă viaţă şi din care am putut da şi altora.

Nu am chemat pe nimeni la mine, dar “zestrea” cu care venisem pe Pământ, a atras ca un magnet, că au început să vină oamenii să mă caute, socotindu-mă mare prooroc, pentru că le arătam cum trebuie să fie omul: cinstit cu el şi semenii lui, şi drept cu el şi cu semenii lui, bun cu el şi cu semenii lui, şi le arătam că Acela despre care ei credeau că este drept şi bun, pe cât este de drept, pe atât sunt de puternice Legile Lui, care pătrund ascunzişurile toate şi
descoperă ipocrizia oamenilor.

Poate că în toate neamurile există şi ipocrizie, dar în neamul evreiesc din care făceam şi eu parte, vedeam atâta ipocrizie şi falsitate, încât am arătat-o deschis tuturor celor ce veneau la mine, şi unii au înţeles, văzând realitatea, însă altora nu le-a convenit. Desigur, că au pus la cale distrugerea mea - şi au reuşit, dar cine a câştigat din toate acestea?... Eu!

Au căutat ei să îngroape acel corp şi să astupe acea gură,în cele mai murdare locuri, dar nu au reuşit să şteargă din amintirea oamenilor urmele pe care Acela le-a făcut în inima lor.

M-am bucurat de Acela pe Care Îl simţeam şi Îl iubeam, m-am bucurat de o cinste neobişnuită din partea Lui...

George: - Da! Însuşi Domnul nostru a spus despre tine că: “Eşti cel mai mare bărbat născut din femeie.”

FAUR: - Ştiu - şi a spus aceasta, nu pentru că vedea că sunt cinstit de oameni; El vedea “zestrea” pe care o aveam şi cu care venisem în provizoratul acestei călătorii - şi de aceea a zis aşa.

Când am vrut să mă umilesc în faţa Lui, m-a oprit şi a zis: “Lasă, că nu-i timpul!” Ştia El că atunci nu trebuia să mă umilesc, ci să arăt acoperit menirea Lui.

George: - Zaharia a existat, într-adevăr?

FAUR: - Da. Arhiereu. Era un bătrân cu viaţă sfântă.

George: - Şi Elisabeta?

FAUR: - Da. Cinstită şi evlavioasă femeie! Nu prea a fost lăudată de
oameni, pentru că spuneau că nu mi-a dat o educaţie corespunzătoare şi conform tradiţiilor iudaice.

George: - În ce strat e Zaharia, tatăl tău?

FAUR: - În VII. Şi el şi Elisabeta.

George: - Aşa bun - şi între evrei?!

FAUR: - Da, dar a fost cinstit şi a slujit cu evlavie, şi a fost credincios unei puteri absolute. El nu a avut posibilitatea să cunoască altceva dar în ce a cunoscut a fost credincios. Dacă nu ai avut posibilitatea să cunoşti altele, dar în ceea ce ai cunoscut ai fost profund credincios, cinstit cu tine și cu cei din jur...

Nu se ia în consideraţie CE faci, ci CUM faci și cu ce dispoziţie lăuntrică.

George: - Vizita aceea a Maicii Domnului la Elisabeta, a fost adevărată?

FAUR: - Posibil că da! Eu nu ştiu! Să ştiţi voi, că cei care au avut misiuni aparte şi sunt trimişi să desăvârşească pe Pământ, între oameni, o misiune oarecare, vin în sânul unei familii, a unor părinţi înaintaţi în vârstă, pentru a se desăvârşi mai bine zestrea şi rostul lor.

George: - Cum se petrece aceasta?

FAUR: - Cortul (părinţii copilului) fiind mai curat, mai liniştit, şi firul vieţii creşte mai liniştit, fără să ştirbească “zestrea” cu care vine, iar dacă acea tânără, care se numeşte Mama lui Iisus, a primit un atât de înalt oaspete, Ea s-a făcut “masă de odihnă” a unui Domn şi Stăpân al Ei.

Nu Ea I-a dat Lui, ci dimpotrivă, Ea a primit putere, ca să poată ţine pe Acest Împărat al Ei, a primit putere să nu fie arsă de Acel Foc - care mistuie tot ce e necurat. Se spune: “Iată, Fecioara a avut în pântece” – dar Ea nu L-a purtat în pântece.

Care icoană o înfăţişează astfel?... Aceasta este pentru că Acel Domn şi Stăpân a fost peste Ea toată şi nu in pântece. (N. ed - ”În originalul grecesc al Crezului, se spune:

”S-a pogorât din Ceruri, și s-a întrupat din duhul Sfânt și Fecioara Maria” fără repetarea prepoziției din sau de la în dreptul Mariei.” conform Preot prof. Ioan Buga în cartea ”Rugați-vă pentru fratele Teoctist” Buc. 2005 -pg.379)

George: - Adică, totuşi, Hristos a fost ajutat de Persoana Ei?

FAUR: - S-a sprijinit...s-a folosit, mai bine-zis, de Persoana Ei. Trebuia această vizită să o facă prin cineva. Hristos a vrut să ia trup, adică să primească peste corpul său negativ spiritual, crusta aceasta, cămaşa aceasta pământeană, ca prin Persoana Lui, să dărâme ipocrizii şi falsităţi şi să arate adevăratul drum adevăraţilor aleşi.

Drumul fusese schimonosit de oameni pe parcurs, dar esenţa nu era alterată şi El a arătat aceasta. Cine vrea să-l guste, vede şi simte impurităţile. În toate veacurile au fost oameni care şi-au dat seama de impurităţi. Unii nu au avut curaj, alţii au tăcut, iar alţii au vorbit, nefiind cine să-i înţeleagă.

George: - Prin ce fenomen s-a realizat pozitivizarea lui Hristos?

FAUR: - Prin VOINŢA Lui! Vrând să ia trup, au fost atrase pe corpul
lui spiritual, elementele pământeşti.

George: - Aceste elemente pe care le-a atras, au fost atrase prin intermediul mamei, a organelor Ei, sau direct?

FAUR: - Absolut independent!

(N.ed. - ”Înțelepciunea Și-a zidit sieși casă” - Proverbe 9.1)

George: - Şi atunci, prezenţa Georginei la ce a servit?

FAUR: - Pentru a face ascunsă oamenilor Lucrarea Lui, şi fenomenul POZITIVIZĂRII Lui, care era de neînţeles.

George: - Adică, El a ascuns oamenilor că s-a întrupat fără Mamă?

FAUR: - Da! Şi tocmai de aceea este mare Mama Sa, pentru că a primit defăimările oamenilor, că fecioară fiind, a păcătuit. Şi în zilele noastre, se mai susţine de unii oameni, că a născut pe Iisus pe căi
necurate (nu pe cele naturale) şi a luat pe Iosif ca paravan.

George: -Şi de ce să ascundă oamenilor pozitivizarea?

FAUR: - Ştia că oamenii nu vor putea înţelege, dar nici nu poţi spune că Hristos ar fi afirmat vreodată că s-a “născut din Fecioară”.

George: - A declarat undeva Hristos, că este din Fecioara Maria?

FAUR: - Nu! Şi nici nu veţi găsi nicăieri în Noul Testament, că Iisus ar fi afirmat vreodată că ar fi ieşit din coapsele unei Femei, ci dimpotrivă, o să găsiţi in nenumărate locuri, stând scris că:

“Am venit de la Tatăl şi cu putere de la Tatăl” – aceasta, nu dintr-o disconsiderare a Aceleia pe care a numit-O Mamă - ci pentru a arăta adevărata Sa Venire...

Că oamenii nu au înţeles şi au brodat altele în jurul celor spuse... aceasta oamenii au făcut-o, păstrând misterul întrupării Lui, ca o Sfântă Taină, de care minţile lor nu cutezau să se atingă sau
să o dezlege.

George: - Câţi ani arăta, când a venit?

FAUR: - Eu nu L-am văzut. Prima dată când L-am văzut, era ca de trei ani.

George: - Şi v-aţi jucat împreună?

FAUR: - Da.

George: - Erai, pare-mi-se, mai mare!

FAUR: - Cu câteva luni. De ce mă întrebi?

George: - Mă gândesc la frumoasele picturi ale lui Leonardo... El v-a pictat pe amândoi...

Dar altceva vreau să te întreb: e vorba de o afirmaţie, pe care Hristos o face referitor la persoana ta şi care este menţionată în Noul Testament; spune, la un moment dat, Hristos, despre tine, că tu ai fost Ilie, marele prooroc al Vechiului Testament:

“Şi dacă vreţi să ştiţi, acesta este Ilie, care va să mai vină pe Pământ.” Dacă a spus aceste cuvinte, nu la întâmplare a spus, ci pentru că ştia realitatea. Revenirea în trup, era ceva cu totul de neînţeles pe vremea aceea, dar mulţi oameni credeau în cele scrise, că: “Ilie trebuie să revină pe Pământ.”

Marele Dascăl a întărit prin propria Sa afirmaţie.

Deci, ai mai fost vreodată pe Pământ?

FAUR: - Da.

George: - Din ce neam erai?

FAUR: - Nu mai ştiu.

George: - Referitor la existenţa ta ca Ilie, stă scris în Biblie, că ai fost urcat cu trupul la Cer.

FAUR: - Eu, când am fost şi Ioan, am fost în nenumărate rânduri plecat din trup, ca şi mai înainte, când am avut numele de HEKI.

George: - Înainte de a fi Ilie?

FAUR: - Da.

George: - Unde?

FAUR: - Prin părţile Egiptului. Oricând doream, aveam legătură cu cei mevăzuţi şi aveam răspuns la orice întrebare. Atunci a fost prima dată. Am stat foarte puţin timp. Un copil, din greşeală, m-a lovit cu o praştie şi a trebuit să vin a doua oară, ca să ajung bătrân cu mulţi ani.

George : - Cum asta?! “Întâmplarea” a putut să-ţi curme un drum început?

FAUR: - “Întâmplarea”, nu! A fost prevăzută aceasta, fără să fie pusă la cale, ca din joacă, dintr-o lovitură, de care alţii nu ar fi păţit nimic, eu să rămân mort.

George: - Ce folos ai avut, că ai murit înainte să poţi face ceva? Ce ai realizat? Ai putut să-ţi măreşti “zestrea”?

FAUR: - Dacă e fixată o călătorie chiar de o zi, o faci, fie că e spre bine, fie că e spre ridicare sau coborâre, o faci!

George: - O coborâre, nu pot să văd că ai putea-o face, dar o pierdere de timp, se poate numi...

FAUR: - În faţa manifestării unei Legi, nu poţi decât să te conformezi; vrei, nu vrei! Te sileşte! E ca un buton ce este apăsat şi se petrec cele legate de el. Aşa este şi cu întruparea, coborârea din locurile nevăzute, pe Pământ.

George: - Ai putea descifra care sunt factorii care “comandă” întruparea cuiva?

FAUR: - Asta e o taină mare şi de nepătruns.

George: - Nici tu nu înţelegi?

FAUR: - Foarte greu de înţeles! Este o maşină foarte complicată şi cu un Maestru uriaş în complexitatea Lui şi care ţine seamă de orice dorinţă şi în momentul când a ajuns în dreptul persoanei care doreşte să facă călătoria... gata! Automat pleacă!

George: - Curios este faptul, că se spune de tine, că vei mai veni pe
Pământ!

FAUR: - Da, ştiu şi eu, deşi nu doresc. Dar când voi veni, voi avea puteri mari şi atunci nu voi mai propovădui pe malurile Iordanului, ci voi merge cu tunete şi trăznete peste toate malurile, pentru că în urma mea şi foarte aproape de mine, va fi Acela care va aduna pe adoraţii Lui...

George: - Şi mai e mult până atunci?

FAUR: - Mai trece...

George: - Până ce te naşti şi ajungi mare, asta înseamnă câţiva zeci de ani...

FAUR: - ...vor vedea oamenii un străin, despre care n-o să ştie cine e, n-o să-l poată cerceta şi n-o să-l poată descoperi. Aşa va fi venirea mea... Şi apoi, află că nu voi mai fi copilul nimănui. Nici nu mai e timp, să vin şi să cresc!

George: - Înseamnă, într-adevăr, că vei fi investit cu puteri mari!

FAUR: - Voi apărea ca un om de 40 şi ceva de ani, şi să vă mai spun un secret, pe care să nu-l spuneţi la nimeni: eu nu voi mai veni în trup pozitiv! Mă vor vedea toţi, mă vor pipăi, vor căuta să mă nimicească, pentru că voi arde prin cuvânt, dar niciodată nu vor putea să aibă putere asupra mea, şi nu vor putea să-mi facă nici un rău, şi vor spune chiar şi atunci că sunt satana, că manevrez
puteri negre, neputând să-şi dea seama de forţa pe care am s-o am. Mulţi, însă, vor fi atraşi, magnetizaţi, mă vor urma şi nimănui nu i se va face nici un rău.

George: - Cui?

FAUR: - Acestora care vor fi treji şi mă vor înţelege şi vor fi apţi să
execute directivele Marelui Guvernator.

George: - Pe tine nu te vor putea prinde, dar pe ceilalţi?

FAUR: - S-a ţinut sfat, ca să fie trimis cineva, să îmbrace haina curajului şia puterii mele..., să fie un pământean... Dar nu se putea! Să dezbrac forţa mea şi să o dau cuiva, lucrând prin el! Nici asta nu se putea, pentru că dibăcia Pământului în rău, este foarte avansată şi un pământean, oricâtă forţă ar avea, ar fi captivat de oceanul răutăţii pământene şi ar avea de suferit, neputând împlini lucrul!...

Venind, însă, în trup nematerialnic, poate scăpa din orice încurcături şi-şi va putea manifesta puterea asupra pământenilor, fără nici un necaz.

Nu vă temeţi! Voi aţi stat sub cheie, cum am stat şi eu, dar acum, când voi veni, nu mă vor mai putea ţine sub cheie. Voi lăsa să se înceapă acţiuni directe asupra mea şi eu voi dispare din mijlocul lor.

Mă vor închide şi mă vor găsi afară!

George: - Asta înseamnă că vei intra într-o luptă, într-un joc ciudat,
miraculos!

FAUR: - Până atunci, vor începe adevărate lupte, pentru că vor mai veni şi alţii cu mine.

George: - Cum?

FAUR: - Unul e Ioan Evanghelistul, care se ştie că va veni.
Dar să vă aduc aminte de ceea ce m-aţi întrebat mai înainte, scrie despre Ilie:

“Şi a fost răpit într-un car de foc.” Vă întreb: A fost văzută răpirea lui? Şi, oricum, un trup material, ar fi putut intra într-un car de foc? N-ar fi fost mistuit mai repede decât de un foc materialnic? Aici e taina! Nu am avut corp pozitiv nici atunci!

George: - Adică, n-ai avut părinţi?

FAUR: - Nu! Am fost atunci, cum voi veni şi acum, a patra oară.

George: - Se spune că ai fi fost adăpostit într-o regiune înfometată,
adăpostit de o văduvă care ţi-a pregătit ultimul pumn de făină pe care îl mai avea...

FAUR: - E adevărat, însă nu am mâncat. Jertfa ei, însă m-a mişcat
profund...

Voi veţi avea un timp cu soare, după care, veţi intra în luptă; dar lupta va fi de scurtă durată. Ştiţi ce veţi vedea? Un fel de... (face cu mâna, ca şi cum ar legăna ceva) un fel de alegere, un fel de cernere, de triere... De la sine dispare, de la sine se topeşte...

Tăcere ...................................................................................

George: - Ai mai spus cuiva lucrurile acestea?

FAUR: - Mai sunt chemat în vreo trei locuri: în Franţa, în Egipt şi India. Dar nici un loc nu mă ştie cu acelaşi nume. Ei – de fapt – nu mă cheamă pe nume; imploră Tronul, să le trimită pe “cel ce cunoaşte adevărul”, pe “cel care nu cruţă”, pe “cel care iubeşte dreptatea” - şi mă prezint eu şi ei îmi dau un nume...

Numai cei din Franţa ştiu că mă cheamă Ioan, pentru că m-au chemat un cerc de pastori. De cinci ani mă cheamă, dar foarte rar, pentru că o fac în ascuns. Au pentru mine o deosebită consideraţie.

George: - Vei trece şi pe la noi, când vei veni?

FAUR: - Voi aveţi noroc, că vă găsiţi într-o ţară care are mulţi
reprezentanţi şi dacă ei cer acest lucru, fireşte că se împlineşte dorinţa de a trece prin ţara voastră...

George: - Nu înţeleg... ce reprezentanţi?

FAUR: - Adică mulţi care sunt din ţara voastră, au locuri de cinste, în
comparaţie cu alte ţări.

Aveţi mulţi reprezentanţi foarte avansaţi în Straturile apropiate de
Tronul Divinităţii !

Eu vă mulţumesc că m-aţi chemat! Acum plec şi vă binecuvântez!
I-am mulţumit şi a plecat..."

Cercetari in lumea nevazuta, George Vasii

Lumina neapropiata - Ioan Alexandru

" Ioan Alexandru este unul dintre cei mai mari poeti crestini romani. Numele sau real a fost Ion Sandor. Tanarul crestin s-a nascut in ziua de 25 decembrie 1941, cand in Biserica era praznuita Nasterea Domnului, in localitatea Topa Mica, judetul Cluj, si a trecut la cele vesnice in ziua de 16 septembrie 2000, in orasul Bonn, Germania.

Marele poet crestin Ioan Alexandru a fost iubit de toti marii marturisitori ai vremii sale, marturiile acestora pastrandu-se pana astazi. Petre Tutea, vorbind despre Ioan, va spune: "Doi oameni laici au vorbit religios universitar: Nae Ionescu si Ioan Alexandru. Il iubesc foarte mult pe Ioan Alexandru... a indraznit nelimitat." La randul sau, parintele Constantin Galeriu, va spune si el: "Ioan Alexandru si-a trait suferinta precum o cruce spre inviere."

Ioan Alexandru, poet crestin

Ioan Alexandru s-a nascut in ziua de 25 decembrie 1941, cand in Biserica era praznuita Nasterea Domnului, in localitatea Topa Mica, judetul Cluj. In anul 1962, terminand liceul George Baritiu, din Cluj, se va inscrie la Facultatea de Filologie, din acelasi oras. Transferandu-se la Facultatea de Filologie, din Bucuresti, tanarul Ion Sandor va absolvi studiile in anul 1968.

In urma unei burse recomandate de filosoful Heidegger, tanarul Ioan Alexandru va merge in Germania, spre a-si continua studiile. Odata plecat, el isi va aprofunda studiile in filosofie, teologie, limbi clasice (greaca si ebraica) si arta, in orase precum Freiburg, Basel, Aachen si Munchen.

In cele din urma, in anul 1973, dupa mai multe calatorii culturale, efectuate in tari precum Italia, Spania, Grecia si Israel, tanarul Ioan Alexandru isi va sustine teza de doctorat, avand titlul "Patria, la Pindar si Eminescu".

Intors din Apus, el va tine unele seminarii de poezie comparata si cursuri de ebraica veche, la Universitatea din Bucuresti. Pe langa acestea, el va organiza si unele cursuri de spiritualitate bizantina, la Institutul de Arte Plastice "Nicolae Grigorescu", tot din Bucuresti. Daca la inceput el a fost lasat de comunisti sa isi tina cursurile in liniste, mai apoi, cand sala cu pricina a ajuns neincapatoare, conducerea a inceput sa-i aprobe din ce in ce mai rar prezenta in sala de curs. Pentru aceasta, in vara anului 1989, poetul Ioan Alexandru va si fi anchetat de Securitate.

Iubea nespus de mult Sfanta Scriptura, mergand sa ii caute sensurile cat mai la radacina. Pentru aceasta, el ii indemna adesea pe studentii sai, zicand: "Folositi acesti ani de foc din viata dumneavoastra, invatati limbile ce pastreaza cuvintele Domnului in Evanghelii si Scripturi: greaca veche si ebraica proorocilor, apoi latina sfintilor stramosi fara de care nu se poate lucra cum se cuvine in ogorul mantuirii."

Prima sa poezie va fi publicata in anul 1960, in revista "Tribuna". Mai apoi, student fiind, el va lucra ca redactor, la revista "Amfiteatru". In anul 1964, profesorul si poetul crestin Ioan Alexandru este numit membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, iar in anul 1979 este ales membru al Uniunii Internationale de Scriitori "Die Kogge".

In ziua de 21 decembrie 1989, in plina Revolutie, curajosul Ioan Alexandru va defila pe strazile din centrul capitalei, printre soldati, raniti si revolutionari, tinand in mana o cruce de lemn si incurajand. Dupa anul 1989, poetul Ioan Alexandru va intra in randul oamenilor politici, pentru binele tarii, in cadrul Partidului PNTCD, unde va fi membru fondator si vicepresedinte. Intre anii 1990-1992, va fi deputat in cadrul partidului amintit, iar intre anii 1992-1996, el va fi senator de Arad. De asemenea, poetul crestin Ioan Alexandru este co-fondator al "Grupului de Rugaciune din Parlamentul Romaniei" si fondator al "Miscarii Pro-Vita".

Ioan Alexandru, marele patriot si poet crestin national, a trecut la cele vesnice in ziua de 16 septembrie 2000, departe de tara, pe care atat de mult a iubit-o, in orasul Bonn, Germania.

Dintre cartile semnate de marele poet, le amintim aici pe urmatoarele: "Cum sa va spun" (1964), "Viata, deocamdata" (1965), "Infernul discutabil" (1967), "Vamile pustiei" (1969), "Vina" (1967), Poeme (1970), "Imnele bucuriei" (1973), "Imnele Transilvaniei" (1976), "Imnele Transilvaniei II" (1985), "Imnele Moldovei" (1980), "Poezii-Poesie" (1981), "Imnele Tarii Romanesti" (1981), "Imnele iubirii" (1983), "Imnele Putnei" (1985), "Imnele Maramuresului" (1988), "Bat clopotele in Ardeal" (roman, 1991), "Caderea zidurilor Ierihonului sau Adevarul despre Revolutie (publicistica, 1993), "Amintirea poetului" (2003), "Lumina lina: Imne" (2004) si "Iubirea de Patrie" (eseuri, 1978)." Sursa: Crestinortodox.ro""

Sursa Material Wikipedia 

Constiinta si sufletul animalelor

PREZENTARE:

Oare animalele au si ele suflet?

Fiind dintotdeauna sensibili la lumea animala, Daniel Meurois si Anne Givaudan au abordat in aceasta carte, publicata la editura For you, chestiunea intr-o maniera mai putin comuna. 

Cu ajutorul unei metode particulare de lucru, pe parcursul a luni intregi, ei au avut posibilitatea de a intra in strans contact cu fortele conducatoare ale universului animal.

Clarificarea noua pe care o aduc astfel asupra inteligentei animale face ca aceasta carte - un best-seller tradus deja in mai multe limbi - sa fie, fara indoiala, un document unic.  

Prin urmare, din experienta lor rezulta aceasta povestire tulburatoare care, sub forma unei invataturi vii, ne furnizeaza o mie si una de informatii cu o privire la o lume pe care practic o ignoram.  

Este itinerariul unui caine ca multi altii - Tomy - care serveste ca fir conducator in aceasta marturie ce genereaza o alta sete de intelegere, de  uimire si mai ales de iubire.

Fata de absurditatile actuale ce duc la exploatarea si decimarea lumii animale din inconstienta si pentru un profit pe termen scurt, aceasta carte constituie un apel sfasietor la bun simt si la respect.

Timp de douazeci de ani, Anne Givaudan si Daniel Meurois si-au unit eforturile pentru a-i oferi unui public foarte larg o marturie in afara obisnuitului despre pluralitatea lumilor si despre cercetarea unei cunoasteri noi. 

Traduse in treisprezece limbi, cele douasprezece carti pe care le-au semnat impreuna au devenit rapid best-seller-uri de nivel mondial. 

Lucrarea lor comuna constituie deja o contributie incontestabila in expansiunea unei spiritualitati deschise celui de-al treilea mileniu. Astazi, cei doi autori isi continua - fiind alaturi unul de celalat - munca lor de predare si de raspandire a informatiei.

Marioara Godeanu - Tiparul Vietii, Inteligenta Plantelor

"Toate structurile vii si nevii sunt patrunse de spiritul lui Dumnezeu"

Plante care lesina de frica

Copaci care tipa cand mor

Nucul care transmite arii de opera

Piramida care purifica apa

Doamna Marioara Godeanu este un distins biolog.

Eminent cercetator si profesor, are studii si realizari de valoare internationala, recunoscute si premiate de mari foruri stiintifice ale lumii: un dulap plin cu titluri, diplome si medalii.

Cu toate astea, prin natura descoperirilor sale, doamna Godeanu pare mai degraba o mare maestra a alchimiei, o magiciana care a izbutit sa fabrice in retorte minuni: o piramida construita dupa proportia piramidei lui Keops, in care apa se purifica de la sine si vegetatia creste mai repede ca in exterior, un film (rasplatit cu multe premii internationale) in care a demonstrat ca natura poseda un sistem perfectionat de transmitere si receptare de informatii (plantele vorbesc intre ele, au sentimente si trairi afective, rad de bucurie si plang de durere, asemenea oamenilor).

Dar cea mai mare descoperire a doamnei Godeanu este realitatea de dincolo de granitele stiintei, o realitate pe care tot mai multi savanti ai mileniului o recunosc: prezenta Creatorului Unic in toate formele de manifestare ale materiei din Univers.

Alarma in lumea plantelor

Nu trageti in flori

- Doamna Marioara Godeanu, cei care va cunosc spun ca faceti miracole. De pilda: ca va puneti mainile deasupra unor pietre si ele incep sa emita o energie vizibila pe ecranul computerului...

- Nu e nici un miracol. Pietrele sunt si ele structuri vii. Sunt supuse acelorasi legalitati ca si organismele vii si pot acumula informatie. Reteaua cristalina este vie. Cristalul este viu, el poate acumula si transmite informatie. Prin gandire si concentrare poate fi influentata incarcatura energetica a structurii cristaline pe care o au pietrele.

- Dar dialogul dvs. cu plantele cum a inceput? Ce v-a facut sa credeti ca plantele sunt fiinte vii?

- Povestea a inceput in 1975, la o sesiune de experimente care priveau testele de toxicitate efectuate asupra plantelor. Atunci am observat cu surprindere ca plantele-martor, care se aflau la o oarecare distanta de plantele supuse experimentului, mureau in numar mai mare decat cele care erau otravite efectiv. La inceput, am crezut ca studentii si laborantii nu sunt atenti cand folosesc substantele. Dar imediat dupa aceea mi-am dat seama ca planta-martor, cea care asista la "executia" suratei ei, primea un semnal de la "condamnata la moarte" si suferea la fel de mult ca si ea, ba poate chiar mai mult. Atunci mi-am spus: acesta este obiectivul biologiei viitorului, transmiterea informatiei intre structurile vii, respectiv - comunicarea intre plante. Am reluat imediat experimentele in conditii speciale (sa nu fie nici un factor care sa perturbe desfasurarea lor) si, mergand din aproape in aproape, am ajuns pana la folosirea metodei de captare a imaginii in infrarosu. Concluzia a fost clara: plantele comunica intre ele printr-un sistem energo-informational, adica isi transmit una alteia informatiile prin emisie si captare de energie.

- Ce contin aceste mesaje in cazul experimentelor dvs.?

- Planta care urmeaza sa fie agresata (sa i se aplice substanta toxica ucigasa) da un semnal inainte sa inceapa agresiunea impotriva ei. Pe imaginea in infrarosu apare un halou care se intensifica inainte de momentul inceperii agresiunii. Dar foarte important este faptul ca si plantei-martor, aflata la distanta sau separata prin polistiren, i se intampla acelasi lucru, ca si cum si ea ar fi agresata. Haloul, aura energetica respectiva, aparea in zonele periproximale (dincolo de marginea frunzei). Bineinteles, s-au facut experimente la diferite temperaturi, in camere special climatizate, ca sa nu se modifice parametrii, si am constatat ca, intr-adevar, aceste plante isi transmit intre ele mesaje. Ba si mai mult, literatura de specialitate afirma ca atunci cand un daunator intra intr-o padure (taietori de lemne, de pilda), padurea este deja informata de aparitia sa. In conditiile tehnologiilor moderne, aceste afirmatii sunt lesne de dovedit, prin conectarea senzorilor la un computer. Strigatele padurii se vad pe ecran.

- Ati realizat doua filme care au facut inconjurul lumii, intorcandu-se acasa incarcate de premii: "Dincolo de tacerea plantelor" si "Sensibilitatea plantelor". Cum ati izbutit sa le duceti la bun sfarsit, avand in vedere ca le-ati realizat la inceputul deceniului trecut? V-a trebuit mult curaj...

- Intr-adevar, primul a fost realizat in 81, iar al doilea a fost aprobat in august 82, chiar dupa scandalul cu Miscarea Transcendentala. Eu nu faceam parte din grupul transcendentalilor, dar am lucrat cu profesorul Manzatu, cu profesorul Milcu, am lucrat cu foarte multi dintre cei care au intrat in aceasta poveste ciudata. Chiar si noi ne-am mirat cand C.C.-ul ne-a aprobat filmul. Credeam ca vom fi facuti praf cu el cu tot. "Sensibilitatea plantelor" era mai mult decat o bomba, mult mai mult decat avusesem noi curajul sa spunem pana atunci. Chiar ni s-a dat voie sa-l trimitem in Brazilia, la un festival de film stiintific, de unde s-a intors cu Marele Premiu. In privinta primului film ("Dincolo de tacerea plantelor"), Televiziunea Romana l-a vandut cam in 15 tari. Pe post, a intrat insa foarte greu, fiind difuzat pe fragmente, la Teleenciclopedia. Si pentru ca numele autorilor era scris foarte mic, lumea a zis: "Ce film american grozav au dat despre plante!". Pe noi ne-a umflat si rasul, dar si plansul, pentru ca filmul era al nostru. 

Un calau demascat

- Cum ati lucrat, efectiv, la realizarea acestor filme?

- Lucram in echipa, in dupa-amiezile si noptile de dupa program, dar eram toti tineri si entuziasti, iar faptul ca faceam totul pe ascuns marea miza. Filmam si experimentam in acelasi timp in laboratorul de fonoaudiologie (se faceau teste cu copiii care aveau deficiente auditive, pentru a li se face proteze foarte moderne la vremea aceea), cu ajutorul unei echipe de la Studioul "Alexandru Sahia", cu regizorul Mircea Popescu, pentru care am deosebita stima si consideratie. Am lucrat cu un aparat vechi, din timpul razboiului, dar daca ar mai fi fost inca o camera de luat vederi, care sa inregistreze intamplarile din laborator, cred ca ar fi iesit inca un film extraordinar (cu substrat stiintific, bineinteles). De exemplu, la un moment dat a trebuit sa schimbam operatorul, pentru ca ii cam placea sa bea si din cauza asta se modifica semnalul plantelor. Apoi, muscatul unei rosii (rosia e si ea un organism viu) a dat un semnal fantastic. Inainte de inceperea filmarilor, ne-am testat toti, ca sa vedem la care din noi plantele dau alarma cea mai mare.

 Ei bine, semnalul cel mai mare (aura care aparea pe ecran) aparea la mine, pentru ca eu eram programata sa tai plantele, sa le stresez, sa le provoc suferinta si dureri. Detectasera din tot grupul cine urma sa fie "tortionarul" si lucrul acesta se vede pe film. Dar apogeul acestor relatii ciudate s-a petrecut intr-una din zile, cand ne-am dat seama ca ceva nu este in regula, fiindca semnalele plantelor erau disperate, si pana sa ne dam seama, deasupra mea a explodat un bec de iod. Am realizat atunci ca anticipasera accidentul (receptionasera inainte semnalul defectiunii tehnice - incalzirea becului). Am avut noroc ca nu mi-a luat parul foc. Dupa cateva zile, am descoperit chiar cioburi de sticla in pielea capului, dar am fost asa de incantati de faptul ca plantele sesizasera intamplarea, incat nu ne-am mai controlat sa vedem daca am patit ceva. Nu stiu daca mai exista filmul nostru, originalul se pare ca a fost forfecat pentru nu stiu ce festivitate de partid.

- Nu mai lipsesc decat vorbele, pentru ca plantele sa fie oameni...

- Sa stiti ca am realizat si sistemul acustic. Unul dintre cei mai buni electronisti pe care i-a avut Romania (a fost silit sa emigreze in Canada) a realizat un aparat de transformare a semnalelor din domeniul ultra-acustic, in domeniul obisnuit de frecventa. Apoi, am introdus metoda grafica de inregistrare pe potentiometre si cea de captare in infrarosu. Cand am inceput sa descifram, sa traducem semnalele respective, ne-am trezit ca aveam semnale diverse, mergand chiar pana la cele psihice, de natura sentimentala, deci psihoempatie. O modificare energetica tradusa acustic arata cum plantele tipa, plang, canta, se bucura, ba si mai mult, reactia lor la diferiti stimuli: agresiune, auditii muzicale, stari de emotie, patologie umana (semnalele respective au fost date in film). Pe de alta parte, pot sa va spun ca experimentand pe ficus sau pe opuntia (limba-soacrei), plantele pe care le vedeti aici, in laborator, prindeam postul de radio cel mai apropiat. Dar una dintre experientele cele mai interesante a fost facuta la Peris, unde Elena Cernei, cunoscuta interpreta de opera, avea un nuc imens, foarte batran. Punand senzorii pe frunzele lui, am prins emisiunea de muzica a lui Iosif Sava, vocea lui foarte clara. Deci, nucul nu numai ca primea informatia si o retransmitea, dar avea si capacitatea de a selecta frecventa pe care primea semnalul. Atunci ne-am amintit ceea ce ne povesteau bunicii nostri: ca in timpul razboiului, taranii ascultau radioul cu galene, lipind firele de un cartof. Deci cartoful, fiind un organism viu, era sursa de obtinere a informatiei. Toate experimentele acestea ne-au determinat la un moment dat sa introducem un program de cercetare, dar n-am reusit, deoarece se facea apel la metode care intersectau domenii interzise la vremea aceea.

Florile melomane

- Deci, plantele mai mari functioneaza ca si niste antene? Primesc si transmit semnale?

- Da. Si pasul urmator a fost sa vedem daca nu cumva si propriile noastre organisme interactioneaza cu plantele, sa vedem daca nu cumva aceste fenomene sunt valabile pentru toate structurile vii.Si atunci, am continuat experimentele incepute cu doamna Elena Cernei, privind influenta empatica a gandului asupra plantelor. Mai intai, ea canta ariile ei preferate din Carmen sau Trubadurul, si asta le impresiona foarte tare pe plante (acul cromografului inregistra un semnal al plantelor emis la auzul vocii ei). Dupa aceea, dadeam foaia inapoi si pornea inca o data acul cromografului, in vreme ce d-na Cernei canta aceleasi arii de opera, dar doar in gand. Ei bine, semnalele obtinute erau similare. Plantele citeau gandurile! Imi amintesc ca la realizarea filmului "Sensibilitatea plantelor" s-a petrecut o alta intamplare ciudata. La cantecul Mariei Tanase, Cine iubeste si lasa (interzis de regia muzicala, fiind considerat mistic), plantele reactionau cu o sensibilitate acuta, mai ales la incantatia "Cine iubeste si lasa/ Dumnezeu sa-i dea pedeapsa"; aproape ca simteai durerea in reactia lor. Dupa demonstratiile cu Elena Cernei, am cunoscut-o si pe Gabriela Cegolea, si ea cantareata de opera (a facut experimente extraordinare privind sunetul). Incet, incet, in jurul nostru s-au strans foarte multi specialisti si au inceput sa apara fundamentari ale celor descoperite de noi. In 1987, am luat premiul revistei "Flacara" pentru "atestarea fenomenului de comunicare la plante", desi la acea data ni se interzisese, deja, cercetarea in acest domeniu. In 81, comunicarea plantelor era un subiect periculos chiar si de gandit, pentru ca se implica ideea informatiei pe care o furnizeaza in general materia, pana la nivelul transmiterii de la distanta a informatiei - e vorba, deci, despre hipnoza, telepatie, biostructura. Sigur ca lucrurile acestea existau in literatura de specialitate din lume, dar accesul la ea a fost foarte dificil pentru noi. Interesant a fost sa constatam, atunci cand am putut folosi si noi acele surse de informatie, ca desi noi modificasem conditiile de experimentare in comparatie cu occidentalii, ajunsesem mai aproape de metodologia care sa evidentieze asemenea fenomene.

Un singur tipar in tot Universul: spiritul divin

- Glumind putin, credeti ca ar trebui sa mergem la concert cu ghiveciul de flori melomane sub brat?

- Nici chiar asa, dar daca am alege pentru auditiile noastre de-acasa o muzica lipsita de agresivitate, clasica in special, acest lucru le-ar prinde foarte bine, si plantelor noastre din apartament. Imaginati-va ca vedeti in infrarosu cum "infloreste" aura, ca vedeti fluidul acela stralucitor care apare in jurul ei cand planta se bucura de muzica pe care i-o oferiti, ba chiar si de semnalul dat prin gand. De fapt, ar trebui sa incepem prin a fi buni cu toate fiintele din jurul nostru, chiar daca nu vorbesc acelasi limbaj cu noi.

- Ce-ati simtit dupa primele experimente, cand ati descoperit ca si lumea plantelor este vie, ca vorbeste si simte la fel ca si noi?

- Am inteles ca traim intr-o lume unde nu suntem singuri si unde nu putem face orice. A fost o imensa bucurie, dar si inceputul unui sentiment al responsabilitatii, pentru ca descoperi ca poti influenta extrem de mult ceea ce este in jurul tau si invers, actiunea tuturor fiintelor vii din aceasta lume poate avea influenta asupra vietii tale. Pentru mine, a fost si confirmarea ideii de unitate in diversitate a lumii vii, a descoperirii prezentei in toate a spiritului, a energiei care anima orice structura vie sau chiar nevie (aparent doar!) din lumea care ne inconjoara, confirmarea identitatii modelelor la nivel micro si macro-cosmic.

- Mi se pare mie sau vorbiti despre Dumnezeu? - In privinta aceasta, exista o disputa foarte aprinsa... Noi, toti, am fost crescuti in ideea de evolutionism si consideram ca Universul porneste de la simplu la complex, dupa care, probabil, exista un colaps si reincepe un alt ciclu. Sunt o multime de teorii in acest sens. As vrea sa spun, totusi, ca elementele sistemului evolutionist merg din punct de vedere logic pana la nivelul de maimuta. Dar de la maimuta la om, acest hiatus care apare, aceasta ruptura de veriga, lipsa de dovezi, ne face sa ne intrebam cum a aparut, totusi, omul, in forma lui cu ratiune? Pornind de aici, lovindu-ne tot timpul de intrebari si raspunsuri, s-a pus problema existentei campului fundamental, a faptului ca toate structurile vii si nevii au un model informational, adica sunt patrunse de spiritul lui Dumnezeu. Dumnezeu e in toate. Eu sunt convinsa de existenta sa. E mai putin relevant pentru dvs. daca va spun asta. Important este ca, intr-adevar, exista acel cineva care iti programeaza de la inceput viata. De aici apare ideea de determinism, de aici apare ideea ca intamplarile nu sunt simple intamplari.

Piramida de la Pitesti

"E bine ca omul sa traiasca acolo unde a baut prima apa"

- O alta realizare "miraculoasa" care va apartine este si piramida de la Pitesti, construita in epoca Ceausescu. Cum ati izbutit sa obtineti acordul autoritatilor comuniste, in legatura cu o idee atat de noua si de "bizara"?

- Nu-mi explic nici acum, dupa atatia ani. Stiu numai ca ministrul Florescu Mihai, care era la Consiliul National de Stiinta si Tehnologie, a vazut modelul facut de mine in miniatura (pe care il foloseam pentru studiul efectului de piramida) si m-a intrebat daca nu cumva am proiectul si pentru o piramida mai mare. M-am mirat si eu cand am zis: "Sigur ca da" si, desi nu ma pricepeam la constructii, piramida a aparut. Am fost ajutata de doi ingineri arhitecti, care au realizat planurile la scara 1:10 fata de piramida lui Keops, respectand toti parametrii piramidei din Egipt. Cu toate ca ulterior ni s-au pus multe piedici, am fost mirata sa constat ca am fost sprijinita in acea perioada de o serie de personalitati din domeniul politic, oameni foarte pasionati in intimitatea lor de asemenea domenii de cunoastere. Cert este ca piramida a fost terminata cu bine in 1985. Mai dificil a fost atunci cand Elena Ceausescu s-a oferit sa o viziteze, dar toata lumea m-a ajutat ca piramida sa nu fie vizitata. Cuplul prezidential a trecut numai pe deasupra, cu elicopterul, dar de sus se vedea ca o instalatie obisnuita. Oficial, ea a fost construita ca statie-pilot de urmarire a actiunii unor organisme (alge, bacterii) asupra apelor uzate, pentru purificarea lor. S-au facut si multe studii privind fenomenele de cristalizare, de polimerizare a rasinilor, studii de germinare rapida, de accelerare a proceselor de crestere. Dar adevarata noastra batalie cu instalatia de la Pitesti a fost pentru a demonstra efectul de forma (al piramidei) asupra apei. In piramida, apa se energizeaza si ajunge sa fie o apa primara, cum sunt apele plate, necontaminate. Pe masura ce se adauga in molecula de apa cate o particula - ca e de metal, ca e de nemetal sau saruri - i se schimba informatia initiala si incepe o deformare a ei, care duce la o deformare a actiunii sale. Apa este, si ea, purtatoare de informatie. Aceasta este de altfel una din temele noastre de cercetare, si chiar am mers la brevetare cu cateva proiecte.

- Cine avea acces in piramida de la Pitesti si in ce conditii se lucra acolo? - Intrarea era permisa numai sub semnatura ministrului si a mea. De ce? Pentru a nu vulgariza sau pentru a nu aduce informatii eronate in mediatizarea acestui proiect. In toata aceasta activitate, un mare ajutor am primit din partea colectivului de acolo, fara de care n-as fi putut reusi. Din cauza fenomenelor speciale care se petrec in interiorul piramidei (metoda de scanare pe un computer, realizata de doi colegi ingineri, arata ca dincolo de imaginea fotografica a piramidei se mai vad si alte imagini, care se datoreaza existentei unui alt tip de informatii), timpul maxim de lucru acolo este de doua ore pe zi.

- Care a fost ecoul in strainatate al realizarii acestei constructii?

- Toata lumea a fost frapata si se intreba cum am reusit noi s-o construim. A fost o surpriza pentru Vest faptul ca noi am reusit sa ridicam la Pitesti o replica a piramidei lui Keops, la scara 1:10 si, drept urmare, la Geneva, in 1992, am luat medalia de argint; tot in acelasi an, la Budapesta, ni s-a dat medalia de aur pentru activitatea in ecologie, iar in 93 am luat Marele Premiu la Salonul International de Inventica de la Nrnberg, Germania, unde iarasi a fost o surpriza pentru cele 64 de tari prezente acolo, ca grupul acela de romani a luat Marele Premiu. Dar, intre timp, noi realizasem inca o instalatie similara, cu ajutorul unitatii militare auto-moto 02210 din Bucuresti, asa ca si aceasta realizare a fost rasplatita prin Marele Premiu de la Nrnberg si prin cele doua medalii de aur primite. A urmat Bruxelles, unde am luat Medalia de aur la Salonul de Inventica si Premiul special al Organizatiei Mondiale pentru Proprietatea Intelectuala, prilej cu care juriul a tinut sa precizeze ca tarile din Vest au gresit netinand cont pana acum de potentialul uman al Romaniei.

- Cu atatea succese internationale, cum se face ca n-ati ramas peste hotare, in atatea calatorii pe care le-ati facut? Ce v-a tinut aici?

- In primul rand, pana in 89 n-am avut voie sa ies din tara, decat in tarile foste socialiste. Functiona, probabil, un sistem de garantie. Am pierdut, astfel, doua burse, una oferita de Suedia, in programul international de energie, si o bursa in Germania. In octombrie 1989, am fost pentru prima data in China, lucru care pentru mine a fost extraordinar, vreau sa va spun ca pentru cercetarea chineza am un deosebit respect. Dupa aceea, in 90, am fost invitata in Grecia si asa a inceput, intr-un fel, iesirea mea in lume, dar ideea de a ramane in alta tara nu m-a tentat niciodata. Poate e si varsta; dar nu stiam cum sa "tropai" sa ajung mai repede acasa. Si nici sotul meu, care a avut o bursa Humboldt de un an de zile in Germania si care are o educatie si o mentalitate in stil nemtesc (Stoica Godeanu, cercetator principal I, director la Institutul de Ecologie Aplicata Bucuresti), nu si-a dorit aceasta aventura. Si eu, si el, suntem mai putin aventurieri in viata si mai mult in stiinta, aici, da, suntem chiar foarte aventurieri. Si pe urma, stiti cum spunea Coanda: "E bine ca omul sa traiasca acolo de unde a baut prima apa!" (e vorba de memoria apei, un alt subiect care m-a pasionat si despre care am putea purta o discutie separata). Dimpotriva, la expozitiile si saloanele de inventica la care am fost, am simtit chiar o nuanta de nationalism care nu imi e caracteristica, in sensul ca simteam nevoia sa demonstrez ce facem noi aici si ca nu-mi e rusine ca sunt romanca. Nivelul potentialului creator in Romania este destul de ridicat, si eu sunt foarte multumita de studentii pe care ii am. Se ridica o generatie in care am foarte mare incredere. Sunt sigura ca nivelul cercetarii romanesti va fi sustinut de acesti tineri. Sigur ca nu sunt toti geniali, dar cei buni sunt in numar suficient de mare, ca eu sa fiu optimista. " Corina Pavel
Sursa Formula As

 Dincolo de tăcerea plantelor

" Vedete sunt două exemplare viguroase de salată de Nil, acea plantă folosită la noi în staţii de epurare a apei, unde se dezvoltă vertiginos pe seama reziduurilor organice din apă, transformând-se într-o importantă sursă de biomasă. Marioara Godeanu, biolog, a observat că „secerişul“ plantei pe o suprafaţă de un metru pătrat de apă atrage după sine moartea întregului „lan“. Este o misterioasă formă de solidaritate, spunea cercetătoarea. Ce fel de relaţii se stabilesc, oare, între reprezentantele aceleiaşi specii? Dar între plante şi om? De la astfel de întrebări a pornit realizarea documentarului TV.

În studioul experimental au venit cele două exemplare de salată de Nil. „Vedetele“. Au fost lăsate câteva zile pe o aceeaşi masă, ca să se „obişnuiască“ una cu cealaltă. În timpul acesta, „echipa“ pregătea cadrul (mesele de experienţă, un fundal din metraje de mătase etc.), sistemul de detectare şi înregistrare a semnalelor electrice din plante (aflat în grija inginerului Eugen Alexandrescu), aparatura. Când perioada de acomodare a luat sfârşit şi între cele două colocatare a apărut o bandă de căldură (vizibilă în infraroşu), plantele şi-au luat locul stabilit în scenariu pentru experienţa televizată.

O salată de Nil a fost conectată la aparatura de detectare şi înregistrare; cealaltă a fost lăsată liberă, la oarecare distanţă de prima. Doar că libertatea, ca în multe alte cazuri, nu avea să-i facă acesteia viaţa mai uşoară. Pentru că ei îi erau rezervate testările stresante care aveau să urmeze. În ce măsură şi cum anume se va solidariza cealaltă? era întrebarea. Suita stresorilor a fost gradată: mai întâi vântul (rece, apoi fierbinte, dintr-un uscător de păr centrat pe salata liberă) avea să fie perceput de cealaltă, chiar dacă între cele două nu exista nicio legătură vizibilă. Au urmat, la intervale, aplicarea de gheaţă, tăierea unui „pui“, picătura de otravă (salata conectată la înregistratorul semnalelor electrice a reacţionat din ce în ce mai energic, curbele de pe grafic erau din ce în ce mai ample, din ce în ce mai durabile, mai tânguioase parcă, o „tresărire“ în cazul picăturii de otravă, când planta conectată părea că a sesizat intenţia experimentatoarei încă din momentul deschiderii sticluţei).

Final cu totul neaşteptat: experimentatoarea s-a înţepat, din greşeală, în apropierea salatei libere şi pe înregistrator a apărut o nesperată reacţie de compătimire. Simţeau oare plantele că experimentul nu era făcut din sadism, ci numai spre binele ştiinţei? La sfârşit, comentariul din off a fost aşezat perfect de Veronica Maximilian pe naiul lui Zamfir. Documentarul a fost aplaudat la scenă deschisă de participanţii la Congresul Internaţional al Ştiinţei.

Un episod următor avea să fie dedicat aloei, reacţiilor ei la muzică. O plantă robustă a fost supusă mai multor tipuri de muzică. Unele dintre cele mai impresionante reacţii ale ei au fost „tresăririle“ dureroase la blestemele din cântecul Mariei Tănase. Dar, pentru că inginerul Eugen Alexandrescu construise un traductor care transforma semnalele electrice în semnale sonore, într-o pauză de lucru, aloea noastră, care rămăsese conectată la aparatură, avea să ne sperie.

Dintr-odată, traductorul a început să redea cu exactitate bătăile unei inimi omeneşti, iar curba concomitentă de pe înregistrator avea unele certe asemănări cu o electro­cardiogramă. Inima era a unuia dintre noi, dar receptivitatea plantei ne uluia. Aflând, profesorul Eugen Macovschi a exclamat, jumătate în glumă, jumătate serios: „Nu mai spuneţi nimănui, că vă arestează!“. Era în anii ’80. Primul documentar s-a vândut cu succes în ţări din Vest şi din Est. Cel de al doilea nu s-a mai făcut.

Iertare pentru această întoarcere în trecut. Am făcut-o pentru că asta i-aş dori televiziunii noastre în anul care vine: să exploreze cu mai mult curaj nevăzutul. Să ni-l facă vizibil, spre binele întregii umanităţi şi al susţinătorilor ei, non-umani, dar nu mai puţin vii: plante, animale, apă, aer sau munţi." Sursa Viata Medicala

Galileo Galilei - Calatorii pe Zefirius

"George: - Ai pomenit rândul trecut, de posibilitatea intrării pământenilor în planetele de care spuneai şi ai arătat că aceasta e posibil numai pentru o parte, cei care vor rezista la “temperatura” acelor Lumi.

GALILEI: - Da, m-am referit la încercările voastre de a ajunge pe unele planete prin rachete - şi veţi reuşi, numai că acolo pot ajunge, numai cei care au culori bune şi luminoase. Cei ce sunt inferiori din punct de vedere spiritual, cei ce au culori închise, nu pot depăşi o anumită distanţă faţă de Pământ, pentru că spiritul lor va fi atras înapoi, lăsând numai corpul material.

Dar şi acei ce vor putea atinge în trup planetele, nu vor putea convieţui cu băştinaşii. Acolo sunt alte condiţii; sunt aceleaşi Legi - dar cu caracteristici proprii, care nu permit amestec. Legile corpului pozitiv pământesc, impun existenţa anumitor condiţii atmosferice, anumitor fluxuri de radiaţii şi densităţi electrice, dincolo de care viabilitatea lui nu poate fi asigurată.

Poate, numai nişte costume speciale care să-i izoleze, ar putea folosi, dar şi aici este problema păstrării proprietăţii materialului din care vor fi confecţionate. La ora actuală, voi nu dispuneţi nici de suficientă energie, ca să trimiteţi rachete la distanţe atât de mari şi nici materiale corespunzătoare, care să poată rezista călătoriilor la mari distanţe.

George: - Te referi la oţelul din care sunt confecţionate rachetele?

GALILEI: - Da. Trebuie să găsiţi un oţel superior, altul decât aveţi, ca să poată rezista la puternicele valuri de radiaţii care vor fi întâlnite în cale.

George: - Cei din celelalte planete, au realizat aceste călătorii interplanetare?

GALILEI: - Nu se ocupă cu asta! Nu au nici un folos! Ei au realizat legături perfecte prin radio şi televiziune, prin care-şi comunică descoperirile, ideile, obiceiurile, spectacolele..., aşa că..., nu au ce căuta de pe o planetă pe alta, mai ales că nu ar putea trăi, din cauza condiţiilor specifice, de care spuneam.

George: - Care sunt sursele marilor energii, pe care le folosesc ei? De unde scot aceste energii şi prin ce metode?

GALILEI: - Sursele importante de energie, sunt elementele radioactive, pe care le au în cantităţi mari; cum aveţi voi aurul şi argintul, aşa au ei elemente radioactive. Aur au, cum aveţi voi cărbuni. Metodele de folosire nu le cunosc, nu am fost în laboratoarele lor. M-am mulţumit cu ce mi s-a spus.

George: - Nu te-ai interesat mai mult?

GALILEI: - Te vezi atât de mic când eşti acolo, încât ai sentimentul că te pierzi şi nu mai ştii ce să întrebi. Începi să studiezi, să analizezi, şi la un moment dat, începi să pierzi firul ideilor, nu mai ştii ce ai de întrebat, nici dacă ai căpătat răspuns, sau nu. Cât am fost în viaţa pământeană, am fost foarte activ. Mi-aduc aminte, cât m-am chinuit până ce am reuşit să fac primul termometru, câtă trudă, câtă răbdare, câtă insistenţă!

Acum, nu ştiu de ce, dar nu mai am această energie! Parcă totul a fost pânăla un loc; am închis o uşă şi m-am îndepărtat de ceea ce a fost dincolo.Nu mai vreau să vin pe Pământ!

George: - Cum se explică faptul, că unele spirite mari, vor totuşi, să revină pe Pământ?

GALILEI: - Depinde cum ai plecat din trup: dacă ţi-a rămas dorul de muncă sau ai plecat dezgustat. Eu am plecat scârbit de toate! Unii au plecat că nu au reuşit să facă unele lucruri. Eu am dorit să scap de chinul vieţii şi am ajuns să se împlinească dorinţa aceasta. Mergi încoace şi încolo, mai mult dintr-o curiozitate şi nu dintr-un interes de a cerceta. Este o curiozitate pe care am avut-o, şi care, încă mi-a rămas.

Aici, în Zefirius, am găsit oameni, de o puritate - întocmai ca a Divinităţii Supreme, şi aceştia, în orice clipă stau de vorbă cu Divinitatea, într-o înţelegere perfectă; au o gândire, cum nu se poate mai perfectă şi cu sfat absolut profetic.

Există acolo unul, care are mai bine de 500 de ani, care este în floarea vieţii, om în putere, de o curăţenie nemaivăzută, cu o înţelepciune de o adâncime nemaiîntâlnită, unul care se numeşte DIHTA-NAHTI, care în traducere, inseamnă: “GÂNDITOR ÎN DUMNEZEU.”

Aceştia sunt ţinuţi ca nişte desăvârşiţi conducători spirituali, al căror sfat este căutat de toţi cei ce se ocupă cu diferite sectoare ale vieţii. Răspunde tuturor la toate problemele; aceasta este aşa şi aşa; face cutare şi cutare lucru şi toate se împlinesc după cuvântul lui.

Societatea este organizată acolo, nu ca la voi. Automat, fiecare activează în sectorul său şi se realizează o menţinere a echilibrului economic, fără intervenţii din afară. Omul este atât de evoluat, încâ, singur se orientează şi intervine în sectorul lui, când acesta este solicitat de societate.

George: - Să te întreb ceva: pe Hristos, L-ai văzut vreodată?

GALILEI: - Da, atunci când m-am prezentat după părăsirea trupului, pentru fixarea locului.

George: - Şi unde ai fost? Unde L-ai văzut?

GALILEI: - În Locul Măririi Sale, care se numeşte “Scaunul Luminii Divine”, “Lumina Veşnică”.

George: - De atunci, L-ai mai văzut?

GALILEI: - Nu!

George: - Altceva, nu mai ştii, de locul în care se află El? Ai cercetat Oraşul de Aur?

GALILEI: - Eu nu am cercetat nici stratul meu complet, dar Oraşul de Aur?! Acolo sunt numai oameni avansaţi, care nu vin pe Pământ decât cu misiuni speciale.

George: - Dar locul lui Hristos, nu-l ştii unde e? Este în Oraşul de Aur?

GALILEI: - Nu! Hristos nu este în Oraşul de Aur, El este din OPAL - “GIGANTICA FIINŢĂ DIVINĂ”. Mai mult, nu ştiu să vă spun! Ştiu, că m-am închinat în faţa Marelui Guvernator Divin, care stă pe
Scaunul din Fiinţe vii, în jurul căruia sunt milioane de Fiinţe, care sunt în veşnic cântec şi la picioarele căruia, stă Doamna Luminii.

Nu discutăm despre Puterea Divină, că este mai mare sau mai mică; este o putere, în faţa căreia, te vezi nici cât un bob de mei! Dacă ai lucrat, te-ai ridicat şi eşti atras de locul potrivit şi eşti
fericit. Atât! Acum plec!

George: - Trebuie să recunoşti, că eşti cam grăbit! Nu ştiu ce treburi ai, desigur, mult mai importante; sau nu te simţi bine cu noi! Or una, or alta!

Veronica: - Eu sunt de vină! Nu ştiu ce am, dar simt o inexplicabilă durere de cap, care îmi dă indispoziţie.

George: - Sper, că ai înţelegere, Galilei şi nu te superi!

GALILEI: - Înţeleg, greutăţile voastre! Rămâneţi în pace şi binecuvântareaDomnului să fie cu voi!

George: - Îţi mulţumim, iubite prieten! "

Cercetari in lumea nevazuta - George Vasii pag 245 AICI !