Bucureşti, 5 august 1977
V O L T A I R E
Filosof şi literat francez, sec. XVIII
- alb argintiu cu triunghi şi lumină în mijloc;
- Stratul VI.
Am cerut binecuvântarea Părintelui Cresc de a discuta în această seară cu
Francois Marie Voltaire, mare literat şi filosof francez al secolului XVIII.
Veronica: - S-a deschis Drumul de Lumină… au apărut doi… clar…
Calemnis şi Voltaire. Voltaire este cu capul descoperit, cu puţină barbă şi
îmbrăcăminte asemănătoare cu a lui Calemnis. Foarte frumos, o frumuseţe
princiară…
Calemnis: - În numele năzuinţelor curate, Cel ce primeşte invitaţia şi o
aprobă, să vă binecuvânteze! A îngăduit deschiderea Drumului pentru invitatul
nostru. Drumul aseară s-a deschis şi s-a închis, pentru că noi ştim să ne menajăm
instrumentul pentru al folosi cât mai mult. Uzura nu se face în conversaţia cu
noi, dar pentru că sunteţi înconjuraţi şi de alte nevoi legate de pământ şi de trup,
haina fiinţei lucrătoare normal că se uzează. Aşa că în această seară vă vorbeşte
cel pe care atât de mult l-aţi dorit: Voltaire.
Voltaire: În numele frumuseţii adevărului, cer binecuvântare pentru
intenţiile voastre de la Marea Forţă ce binecuvântează pe cei doresc să cunoască
treptele frumosului zbor.
În Lumea noastră se cunosc toţi acei care în lumea voastră fiind, tânjesc a se
cunoaşte pe lângă ceea ce a rămas scris de la toţi gânditorii şi filosofii, oameni
de artă şi însetaţi de adevăr, chiar dacă ei nu ajung să pătrundă neavând
posibilităţile voastre.
Nu zic că nu este lăudabil efortul pătrunderii voastre, dar aceasta nu este
meritul vostru, ci al Aceluia care a îngăduit ca la cerere să se deschidă drumul
cunoaşterii şi al conversaţiei. Cei care pătrund prin ”al treilea ochi” este tot o
hărăzire divină, dar meritul lor este mult mai mare, pentru că depun efort mai
mult.
Aceasta nu o spun ca să vă descurajaţi, ci doar ca să preamăriţi pe Acela
care v-a dat posibilitatea şi uşurinţa de a pătrunde în lumile spirituale.
Ştiu că ceea ce vi se dă e puţin, enorm de puţin; dar dacă faceţi unitatea
între ceea ce aveţi în scris şi ceea ce primiţi prin conversaţiile radiate, puteţi
construi în parte, ceea ce bănuiţi că aţi putea să cunoaşteţi în lumina adevărului.
De fapt voi aveţi atâtea lucruri scrise rămase de la fiecare în parte, încât nu
înţeleg de ce curiozitatea nu vă dă pace de a cunoaşte mai mult! Aveţi impresia
că vă poate da descrieri pe care mintea voastră nu le poate cuprinde?
Chiar dacă
mintea voastră înţelege cele spuse de noi, nu ne vor putea înţelege însă cei ce
sunt în preajma voastră. Ba ceva mai mult, puteţi declanşa un război al
contrazicerilor, lansându-se împotriva voastră ploaie de bombardamente,
zăpăcindu-vă şi apoi neştiind încotro să o luaţi. Dar de ce spun eu asta?
Adevărul este că cel ce îngăduie deschiderea drumului şi conversaţiile
noastre are destui ostaşi ce învârt săbiile de foc spre a apăra lucrarea lor cu voi,
lovind pe neaşteptate pe inamic.
Cine nu are adversari nu se află pe o poziţie
care să rămână nemuritoare, atât cât Pământul se va mişca.
Există făpturi slabe care se dizolvă ca o picătură de apă la prima încercare,
acuzând şi vociferând că dacă lucrul ar fi în lumina adevărului, lucrul acela nu ar
fi biciuit de zavistia leneşului şi a aceluia ce se crede iscusit în ceea ce îl
înconjoară.
Eu nu vă spun lucruri mari, nici mult deosebite de celelalte, pentru că dacă
le analizați, o să descoperiţi aproape aceleaşi forme şi culori. Doar suntem în
familie în ceea ce priveşte intuiţia şi pătrunderile noastre comune.
E bine omul în viaţa pământului să fie ateu, necrezând cu uşurinţă la tot ce
se mişcă. Doar vulturul ce-i conduce raţiunea să-l înalţe pe piscuri, de unde vede
cât de frumos se mişcă tot ce-i curat, tot ce-i cinstit.
Ipocriţii, făţarnicii,
lăudăroşii şi îngrănițații se încâlcesc în forme, nesocotind treptele urcuşului,
zicând că nu sunt vrednici şi crezând că printr-o oarbă credinţă pot izbândi visul
lor meschin de a dobândi raiul prin simplă credinţă, de fapt printr-o vinovată
lene. În acest vis tronează ipocrizia şi ignoranţa.
În faţa Necuprinsului, când te prezinţi ca să-ţi priveşti culoarea şi să-ţi
primeşti fixarea, eşti uluit - şi trezindu-te din ceea ce tu ai năzuit, te descompui
în frumuseţile pe care regreţi că nu ai putut să le pătrunzi mai mult în viaţa
pământeană.
Când am văzut că în locul în care am fost fixat de Acela pa care L-am căutat
în fiinţa mea, cum stau înaintaşii scăldându-se în lumină şi în tot ce au crezut
mai sublim, n-am mai avut timp să mă mai gândesc la ceea ce n-am reuşit în
viaţa pământului. Am fost primit în marea familie a ideilor şi năzuinţelor din
acel loc pe care voi îl numiţi Cerul al IV-lea. Am fost înconjurat de dragoste şi
sunt iubit de toţi aceia pe care i-am iubit.
Puteţi spune de ce oameni nu au aceleaşi preocupări în viaţa Pământului?
Întrebarea e corectă şi justă. Eu vă răspund în numele Aceluia care ne-a dat posibilitatea să discutăm, Domnul şi Stăpânul a tot ce mişcă, Marei Forţe creatoare, că milioanele de fiinţe ce se mişcă pe Planeta terestră, fiecare în parte are esenţă proprie şi se dezvoltă sau se descompune în laboratorul interior de unde porneşte acel extraordinar de fin fir, firul ce leagă locul de unde am venit, de la distanţe mai mici sau mai mari, din locuri inferioare, mai puţin inferioare, sublime sau extraordinare.
Aşa că nu putem învinui pe Cel ce mişcă Cerurile şi
Planetele care sunt sub legea mişcării, de ce unul este la nivelul animalelor iar
din altul ţâşnesc idei ca cel mai cristalin izvor din inima unui munte.
O mamă pământeană care aduce mai mulţi copii pe lume, copii ar putea să
fie la fel, dar dimpotrivă, nici doi măcar nu seamănă între ei, ba mai mult, unii
nu au avut nimic comun cu părinţii lor şi nici o atracţie, cu toate că se spune că
ar exista o lege a sângelui.
Nu v-aţi pus întrebarea de ce aceste mistere puţin
ciudate, dar să nu ne mai încurcăm cu ce este greu de descifrat, sau mai bine zis
cu ceea ce va fi greu cu cititorii la nivele plafonate.
Eu cam atât am avut de spus.
George: - Este ştiut că în cea mai mare parte a vieţii tale, ai fost un ateu
convins şi ai criticat mereu şi ai ironizat Biserica Catolică.
Voltaire: - Da. Nu vi s-a întâmplat să vă treziţi zguduind din răsputeri un
copac care deşi la vedere prezenta fructe delicioase, dar când cădeau jos luândule
să le guşti erau viermănoase? Asta e una.
A doua variantă – şi cu asta termin – când eşti liber gânditor fără a te
mândri în ceea ce simţi şi susţii în ideile tale, te trezeşti biciuind anumite părţi
din lumea care te înconjoară, aproape fără voia ta. De ce asta?
Vă răspund: Cel
ce te conduce şi simte mirosul alterat în diverse poziţii ale unora care susţin că
apără și construiește un adevăr, sloboade fulgere și trăsnete prin propriile tale
gânduri şi cuvinte.
Aşa s-a întâmplat şi cu mine în cele ce spuneam eu împotriva
falsităţii, făţărniciei şi ipocriziei pe care o vedeam în lumea catolică, dar dacă mă
întrebi acum ce am spus, numai ştiu ce să răspund, pentru că nu eu vorbeam ci
Acela care vorbea prin gândurile şi ideile ce mi le trimetea.
George: - Vrei să spui că te consideri un instrument al Cerului şi că
mustrările tale erau inspirate însăşi de Acela pe care îl intuiai, dar nu voiai să
faci paradă?
Voltaire: - Întocmai! Glasul meu nu a fost glasul meu, mustrările şi ironiile
nu-mi aparţineau. Ele erau sădite în mine, iar eu nu eram decât - aşa după cum ai
spus şi tu – instrumentul Marelui Izvor de gânduri şi idei…
George: - Te-ai mai întors pe pământ de atunci de când ai fost Voltaire?
Voltaire: - N-am mai fost şi nici nu doresc şă revin în lumea Pământului
care a ajuns atât de încâlcit în idei şi aberaţii, cu atâtea curente filosofice care
mai de care mai obscure şi mai banale, încât pe pământ domneşte un haos al
ideilor cum niciodată nu a mai fost. Eu una ştiu: că am fost o esenţă ruptă din
Marele Corp al Gândirii Divine şi cel ce am fost, acela am rămas şi acum.
Aceasta o ştiu cu claritate.
George: - Alte întrupări pe Pământ ai mai avut înainte de a fi Voltaire?
Voltaire: Refuz să răspund, nu de altceva, dar nu vreau să vă dau mai mult
de lucru cu cei care vor citi lucrările voastre, pentru că v-o spun clar şi deschis:
Veţi avea atâţia duşmani şi vor ridica împotriva voastră, atât de mulȚi
graiurile lor, încât cu răspunsurile mele nu vreaz dă îngreunez soarta
lucrării voastre. Şi aşa aş fi vrut mult mai multe să vă spun, dar mă reţin.
George: - Dorim să aflăm baza ta spirituală!
Veronica: - Alb argintiu şi triunghi luminos pe frunte… accentuez, însuşi
triunghiul este luminos iar în centrul triunghiului are o mare lumină.
George: - Iubite Voltaire, mi-a făcut o deosebită plăcere să te ascult. Îţi
promitem solemn că nu acum, dar mai târziu te vom chema să mai stăm de
vorbă. Mi-ai plăcut enorm!
Voltaire: - Ştiu şi am simţit asta, dar nu te sfătuiesc să mă chemi, pentru că
sunt foarte slobod la gură şi - repet - nu vreau să-ţi periclitez lucrarea. Şi când
îţi spun aceasta, ştiu eu foarte bine la ce mă refer.
George: - Îţi mulţumim! Fii binecuvântat în Numele Domnului şi
Dumnezeului care te-a luminat şi te luminează!
Veronica: - Au plecat! " Cercetari in lumea nevazuta, George Vasii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu