vineri, 3 februarie 2017

DESCARTES I Cercetari in lumea nevazuta



Bucureşti, 27 iulie 1977 D E S C A R T E S Filosof francez (1596-1650) - alb cu triunghi pe frunte şi potir pe piept - Stratul VII 

Am cerut binecuvântarea Părintelui Ceresc de a discuta cu Rene Descartes. 

Veronica: - S-a deschis Drumul de Lumină… Disting doi bărbaţi… imaginea este neclară… acum îi disting mai bine, sunt doi bărbaţi: Calemnis şi Descartes, invitatul nostru… Descartes este îmbrăcat de parcă ar avea un stihar şi încins cu un şnur gros care atârnă cu un canaf. Nu are barbă. Stiharul este de un alb argintiu, parcă un lame cu mâneci largi şi lung până la pământ. Un chip foarte măreţ cu aer regal, ca un prinţ… foarte frumos şi foarte expresiv… Am rostit cuvenitul salut. 

Calemnis: - După cum vedeţi şi la această chemare am însoţit pe fratele şi prietenul nostru. El o să vă vorbească potrivit dorinţelor voastre. 

Descartes: - Cer Majestăţii Divine în numele Căreia putem vorbi, înalta binecuvântare şi ajutor în construcţia ideilor voastre. Cererea voastră fiind primită, am acceptat cu plăcere încuviinţarea de a ne îngemăna dorinţele, de a vă arăta bucuriile şi a vă sta la dispoziţie la întrebările voastre. Cunosc ce înseamnă să construieşti, cât îţi trebuie pentru a vedea o operă ridicată. Am trecut prin multe neînţelegeri, am primit însă şi mari ajutoare, am avut satisfacţii, dar nu am fost scutit de paharul amar al ignoranţei, care prin ochii invidiei de pe malul propriilor prăpăstii se străduieşte să te lovească. Realităţile pe linie de adevăr sunt neclintite stânci. Orice lovituri ricoşează, orice neînţelegeri se pierd ca o ceaţă spre orizont. Totul să rămână la temelia lucrării. Meşterul care simte impulsul să dărâme şi să construiască, dând lucrării lui un final măreţ, în vârful căruia să troneze inegalabilul far de lumină pe care cei ignoranţi nu-l pot înţelege. Un creator care se luptă să fie credincios a tot ce simte, nu are linişte până nu vede creaţia desăvârşită, pecetluindu-i prin înalte năzuinţe, cu pecetea Marelui Creator al Universului. Când se trezeşte o năzuinţă spre culmi de nepătruns, aceasta exprimă nişte neîmpliniri ce au rămas în restanţă de la înaintaşii aceluia şi după multe cereri sunt strecurate în mintea lucrătorului reperele drumului care trebuie urmat. Începe frământarea ideilor în gândurile proprii şi prin bâjbâiri, înţelege sensurile după forma, după puterea şi înţelegerea lui. De lucrător depinde pătrunderea gândirii înalte, de lucrător depinde şi măreaţa construcţie a filosofiei sale şi desigur şi satisfacţiile ce le are creatorul care s-a străduit să completeze şi să finiseze opera sa. Tot ce a construit un gânditor şi tot ce vor construi gânditorii de-a lungul secolelor, se vor vedea siliţi să recunoască şi să aducă elogii Marelui Creator, Izvor de Energie, Lumină şi perfecţiune şi astfel vor lăsa urmaşilor lor opere prin care aceştia vor avansa în perfecţiunea cunoaşterii gândirii şi a tainelor întregului Univers. Din lumea perfecţiunii unde s-a născut tot ce poate fi mai înalt şi mai perfect din toate ramurile ştiinţei, pornesc ca nişte fulgere spre pământul raţiunii unor fiinţe umane care pot să polarizeze ceea ce primesc. Naşterea omului pe pământ este o dorinţă a miliardelor de scântei de a creşte şi dezvolta unele dorinţe pentru binele şi înzestrarea pământenilor. Nu toţi au aceste mari misiuni, dar în mic fiecare lucrează ceva. Vârfuri sunt puţine, dar cei din vârf nu trăiesc pentru ei, ci pentru binele întregii societăţi. Nu cel ce ajunge la înălţimi mari e fericit, ci cei de lângă el. Nu ajungi numai că vrei, toţi vor să ajungă. Ajungi pentru că eşti rupt dintr-un vârf şi peste voia ta reuşeşti să construieşti, să devii iarăşi ce ai fost. 

George: - Vrei să ne spui iubite prieten din ce strat eşti? Unde îţi ai locul? 

Descartes: - Atracţia definitivă am avut-o în VII, dar cu multă plăcere sunt atras în VI la familia noastră, pentru a ne bucura de ceea ce am nutrit în lumea pământului şi vedem cât de puţini am putut pătrunde faţă de ceea ce este în realitate. 

George: - Vrem să-ţi vedem baza spirituală! 

Veronica: - Este alb cu un triunghi pe frunte şi un potir pe inimă. Descartes: - Am făcut şi eu parte dintre creştini, dar pot spune că am înţeles creştinismul în nuanţa lui adevărată, realistă şi raţională şi am stat departe de înţelegerile meschine ale celor ignoranţi. Am iubit frumosul în lumina ştiinţei şi am primit ceea ce vedeţi. Haina albă ce o am este strădania vieţii pământene spre a fi cât mai cinstit cu mine, prin asta dând dovadă că am crezut în ceva sublim şi nemuritor. Triunghiul de pe frunte este ochiul intuiţiei minţii, care poate să pătrundă în spaţiul gândirii şi să vadă tot ceea ce simte. Acest „al treilea ochi” nu se face vizibil decât prin ceea ce dai la lumină în urma celor ce scrii. Forma de cupă sau de potir pe inimă este curăţenia gândurilor şi încrederea totală în existenţa divină şi a lucrării cristianice pe care am iubit-o mai mult ca orice pe pământ cât am trăit. 

George: - Vrei să ne spui, în stratul care te găseşti, sunt şi spirite după alte planete, sau numai pământeni? 

Descartes: - Cei mai mulţi aparţin altor planete, mult superioare nouă. Sunt spirite la un nivel mult mai înalt decât noi cei de pe pământ, căci au beneficiat de o comunicare perfectă cu lumina perfecţiunii. Pentru ei mutarea de pe o planetă într-un strat nu este o spaimă, nu o groază ca la pământeni, ci o desfătare, un paşaport primit atunci când ei nu mai sunt de folos acolo unde sunt. Cu multă bucurie aşteaptă să se mute dintr-un loc al lucrului, într-un loc al perfecţiunii şi al satisfacţiei depline. Parte bărbătească, parte femeiască se bucură de aceleaşi drepturi la nivelul lucrului său de pe pământ, la nivelul gândirii sale de pe pământ, la nivelul eforturilor sale de pe pământ. 

George: - Voi pământenii aveţi legături cu ceilalţi din alte planete? 

Descartes: - Nu! Ne cunoaştem, avem întruniri şi vizite comune, dar noi nu putem ridica la nivelul lor. Sunt esenţe deosebite, altă ducaţie, alt lucru au avut, alt aşezământ au. 

George: - … şi sunt tot în VII! 

Descartes: - Da, dar şi ei sunt gradaţi după eforturi, după felul cum s-a ridicat fiecare. 

George: - Există construcţii, palate în VII? 

Descartes: - Ceea ce este în VII, voi nu puteţi cuprinde. Înţelegerea voastră e mult mai mică şi nu pot descrie, pentru că e de necuprins. Uriaşele palate sunt formate din idei şi legi, a căror frumuseţe nu au asemănare. Înfloriturile şi arhitectura lor e de nedescris, încât nu se poate compara o construcţie din VII cu ceea ce este pe pământ. La voi toate sunt mărginite, aici totul e altfel. Cum priviţi la alcătuirea unui muşuroi de furnici şi cum priviţi apoi la construcţia şi palatele voastre, aşa este deosebirea între ceea ce este la voi, biete furnici, faţă de măreţia şi grandoarea edificiilor ce există în lumea noastră. Nu se poate compara cele făcute din materie, cu cele ce există în lumea noastră, lumea perfecţiunii, unde există cu totul altfel de materii pe care mintea voastră nu le poate cuprinde. Aceste materii s-au născut din eforturile ideale ale unui Gigantic Creator, care s-a născut odată cu ele, neştiind nimeni cum a luat naştere, necunoscând nimeni evoluţia lor atât de clară, de perfectă, de majestoasă. Nici nu poţi gândi, căci nu ai timp, pierzându-te în imensa lumină a perfecţiunii, care îţi dă tot ce ai nevoie, dacă bineînţeles ai ajuns la ea. Aici de pildă, ştiţi prea bine, nu există legea înmulţirii, nu există ură, nu se pot invidia oamenii între ei, nu există patimă pentru că atunci când ai ajuns aici, nu puteai ajunge dacă nu erai la nivelul fixării şi al chemării. Te bucuri de tot ce vezi, dar nu ai decât ceea ce ai agonisit. Aici realizezi prietenii închegate cu cei ce au avut aceleaşi idei, cu cei ce au adus în viaţa terestră lupta pentru cinste şi unire în lumina adevărului. Copleşitoarea satisfacţie a armoniei ce te înconjoară îţi completează totul. 

George: - Tu ai găsit discul tău? Sau eşti singur într-o societate alcătuită numai din bărbaţi? 

Descartes: - În viaţa pământească am avut lângă mine o soţie care m-a sprijinit în ideile mele pământene, în lucrul meu şi în năzuinţele mele, potrivit credinţei ei faţă de mine, slujindu-mă în eforturi sincere şi înălţătoare. Ea are acum alături de mine aceleaşi bucurii şi satisfacţii ca şi mine, fără să-mi mai fie soţie, ci doar o floare, o bucurie de care ne bucurăm unul de altul, ea în felul ei pentru mine, eu în felul meu pentru ea. Nimic nu rămâne pierdut şi nerăsplătit în munca spirituală a unor soţi devotaţi sau prieteni cinstiţi, care prin lupta lor de zi cu zi caută să se ridice spre adevăruri sublime. Sper că am fost clar în discuţiile noastre. În numele adevărului, În numele Creatorului Luminii, cer binecuvântarea pentru munca voastră şi bucurie pentru eforturile pe care le depuneţi cu cinste şi abnegaţie. Fiţi binecuvântaţi şi de mine, ca frate şi prieten al vostru!" Cercetari in lumea nevazuta , George Vasii 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu