Bucureşti – 22 Iulie 1965.
Nicolaie Dumitraș
- preot ortodox din Bucovina;
- fumuriu;
- rătăcitor.
Mă culcasem și eram gata să adorm, când, deodată, simt cum se pune în
mișcare o anumită zonă din creier, care, parcă, acționează asupra ochilor, ca și
cum niște izvoare de radiații porneau spre ochi și răzbăteau dincolo de ei, în
afară, în spațiul supra-sensibil.
Am înțeles că este pregătirea de intrare în priză,
spre a vedea o ființă în spirit, ceea ce peste câteva secunde se și adeveri: în fața
ochilor mei (eram cu ochii închiși și perfect treaz și conștient) se contură bustul
unui bărbat de circa 45 de ani, cu o expresie tristă și aproape dureroasă, cu
sprâncene groase și accentuat arcuite, având și barbă neagră, potrivit de lungă.
Mă privea ca unul ce nu se simțea bine sub privirile mele și-l văzui cum se
depărtează. Avea hainele fumurii. Sentimentul de repulsie, pe care, oarecum, îl
încercam, m-a făcut să înțeleg că era vorba de un rătăcitor.
“Cine ești”? – m-am adresat eu, căutând să-l rețin.
L-am întrebat și cum îl cheamă, dar, întorcând capul, a dispărut.
Am trezit-o pe Veronica, ca să intercepteze persoana pe care o văzusem, ca
să mă verific. Îl văzu imediat. Am rugat-o să-l descrie și identitatea fu perfectă.
Era un preot ortodox din Bucovina, cu numele de Nicolae Dumitraș, care văzuse
mai devreme “doi albi” venind pe rând la noi și privise de la distanță cum
discutaseră cu noi.
Își regreta necinstea și conduita nedemnă din timpul vieții pământene. Nu
avea deloc cenușiu pe el; avea numai culori închise, fumurii.
Era deznădăjduit,
căci, chiar în cazul că ar veni din nou pe Pământ, aceleași lucruri le va face, care
le făcuse și mai înainte și pe care, în mod fatal, le dorea și în starea în care se
afla.
Mărturisi, că în ultimele ore de când îi văzuse pe cei doi, avusese o
luciditate, care, rar i se întâmplă și care îi provocase o adâncă durere, dându-și
seama în ce mizerie se află.
Înainte de vederea celor doi, nu suferea ca acum și se simțea, oarecum,
liniștit. Acum își mărturisi și neliniștea pentru soarta lui și ne rugăm să-l ajutăm
cu ceva...
Am încheiat, spunându-i că nici eu, nici alții nu avem nici putere și nimeni
nu-l poate scoate din groapa în care singur coborâse, prin faptele și activitatea
lui. "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu