vineri, 3 februarie 2017

MIHAI EMINESCU I Cercetari in lumea nevazuta



M I H A I  E M I N E S C U Eminent poet român, sec XIX -argintiu luminos cu potir pe piept şi triunghi pe frunte -Stratul VI. 

Veronica: - A apărut ca un vultur… nu pot spune altfel… are un aer de prinţ, îmbrăcat într-o haină albă şi cu un brâu frumos de mătase; ochi mari albaştri, senini, expresie demnă, fineţe şi gingăşie în trăsături. Fără barbă, fără mustăţi, frunte înaltă cum i-o ştim noi, părul bogat. L-am salutat. 

Eminescu: - Iubirea Divină care permanent se prăvăleşte spre cei care o imploră să se reverse şi peste voi, fraţi iubiţi şi dragi prieteni. Iar tu, nume dulce Veronica, fii încărcată de iubirea Celui Prea Înalt şi mereu cu cheia în mână, deschizând această Cale de Lumină ce pătrunde ca o rază de soare prin fereastra unei case, tu care eşti veriga de legătură dintre noi şi lumea voastră încâlcită şi amărâtă. 

Eu vă mulţumesc pentru toată simpatia ce o aveţi pentru mine şi de toţi românii noştri. Suntem un neam modest, dar iubit de Creatorul Universului, iubit - fiindcă avem mulţi care s-au luptat pentru cinstea şi dreptatea ce va trebui să înfrângă în cele din urmă lăcomia şi ipocrizia celor ce vor să destrame neamul şi să altereze plămada bună a ţării noastre. 

Eu ce să vă spun despre mine? Nu am fost un luptător, am creat, am ascultat şi am creat. N-am fost decât un cablu prin care a venit lumina şi a rămas nestinsă prin creaţia care mi-a aparţinut, numai prin faptul că am ascultat ceea ce mi s-a şoptit, ceea ce am citit şi ceea ce am pătruns în frumuseţi care în parte doar eu le-am colorat, le-am dat forme şi dulceaţă. 

Faptul că am ascultat cu cinste, am fost răsplătit cu răsplată nebănuită de mine, aducându-mă între acei care atât de mult i-am iubit, luptători şi salvatori de patrie şi neam. 

Acum le cânt mereu frumosul poeziei din mine şi ne desfătăm unii cu alţii cu tot ceea ce am acumulat în viaţa pământului. Nu mi-aş fi închipuit că există atâtea trepte sau Ceruri.. 

Că există un Cer, o Împărăţie a Luminii, bănuiam, dar nu mi-aş fi închipuit că există atâtea nivele, atâtea straturi de odihnă şi aşteptare sau de bucurie şi fericire permanentă. 

Eu în VI sunt permanent beat, beat de fericire, beat de fericirile ce mi se oferă. Sunt răsfăţatul românilor, răsfăţatul fraţilor mei şi nu ştiu de ce asta! Toţi mă iubesc, toţi aşteaptă de la mine cuvântul sau versul meu. De vreau să fie altfel - nu pot, aşa că după cum vedeţi. mă bucur de prea multă protecţie din partea Divinităţii. 

George: - Te rugăm acum să ne arăţi baza spirituală. 

Veronica: - Argintiu luminos, brâu luminos, potir splendid in dreptul inimii şi triunghi luminos cu un bec ce străluceşte în mijloc. 

George: - Dorim acum să-ţi ştim celelalte caracteristici! 

Calemnis: - Câmpul luminic îl are de 1,80 m, iar câmpul magnetic mensonic de 11,20 m. Şi Eminescu este venit tot din stratul al VIII-lea. 

George: - Vă mulţumim!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu