București – 3 Octombrie 1965
M I C H A E L F A R A D AY
(Fizician – 1761-1867)
- alb curat;
- Stratul VI.
Veronica: - A venit!... E cu capul descoperit...îmbrăcat într-o manta albă...
parcă are niște sandale romane... Emană liniște, e frumos și blajin în expresie...
ochii licăresc ca două stele...
SIU KARTA: - Părintele Luminilor, în al Cărui Nume ne chemați, să vă
binecuvânteze pe voi, dragii noștri!
Ați chemat pe acest prieten...iată-l!
Faraday: - Forța dinamică a Dumnezeirii să vă încarce, să vă
împuternicească în dorul acesta de lucru și descoperiri... să-i găsiți miezul și să-i
aflați gustul! Asta vă doresc eu!
Vă mulțumesc pentru că m-ați chemat la voi și vă stau la dispoziție, să vă
limpeziți nelămuririle și să vă ajut pe cât mi-e în putință, în munca și strădania
voastră!
George: - Mult stimate Faraday, știu că în viață te-ai ocupat mai mult de
fenomenele electrice. Am dorit de mult să te chem, dar am amânat, ca să-mi
precizezi nelămuririle asupra unor probleme, pe care tu, prin experiențele tale,
le-ai deschis pentru prima dată, pe Pământ. Te-ai ocupat cu fenomenele electromagnetismului.
De ce ai făcut-o? Ce te-a îndemnat și către ce anume tindeau
cercetările tale? Și...
Faraday: - Stai, ia-le pe rând, ca să-ți răspund la fiecare!
George: - Da! Ce te-a făcut să te ocupi de problemele
electromagnetismului?
Faraday: - Corpul omenesc poartă cu sine un bagaj bun sau rău; mult sau
puțin... Acest bagaj s-a perpetuat în multe secole, și în viața Pământului și în cea
spirituală; s-a încărcat și dintr-o parte și din alta.
Când se vede într-un câmp liber, adică în viața pământeană, caută să
izbucnească, caută să-și manifeste esența, culoarea, forța, prin numitele așa-zise
“eforturi umane”, “gânduri umane”, “pătrunderi umane”.
Și se vede un individ
care poartă acest bagaj în el, preocupat de anumite idei, curioase celor din jur...,
poate străine complet celor din jur, care în cele mai multe rânduri nici nu sunt
luate în seamă, socotindu-le o pierdere de vreme a unui “om deplasat” sau
“exaltat”... Zic: dacă în viața pământeană unii dintre oameni se dedică unui
studiu, fie el despre fizică, despre filosofie, despre chimie, sau altceva care iese
din comun, mai ales cum era pe vremea mea..., acel om este știut că în el există
o zestre care strigă să fie scoasă la lumină, să fie arătată, să fie dezvoltată.
În felul acesta am fost eu acaparat de electricitate. Pătrundeam și vedeam
mult în fenomene, dar nu știu de ce nu aveam suficientă putere de a arăta ceea ce
vedeam, și am să vă explic de ce nu aveam putere să explic ceea ce vedeam și
pătrundeam. Dacă eu aș fi avut o viață de o înălțime spirituală la nivelul gândirii
și pătrunderii mele, aș fi putut descoperi marea taină, aș fi arătat cine și ce este
curentul electric, dar câmpul meu magnetic a fost slab... Nu am putut să mă înalț
și n-am putut prezenta ceea ce simțeam...
Dacă într-un studiu pe care simți nevoia să-l dezvolți, nu cauți să te urci pe
piscurile spiritualității, niciodată n-ai să ajungi să descoperi adevărata formă,
adevărata culoare, adevăratul gust!
Îți privești strădania - astă-i prima parte; a doua - cauți să-ți privești
strădania descoperită și s-o dezvolți, și a treia - iei urma și mergi pe ea; vezi de
unde vine, adică de unde a început ceea ce tu cauți să prezinți altora; mergând pe
urma ei, urci pe culmile frumosului, ajungi în punctul culminant al descoperirii,
de unde te încarci cu lumină și energie și te întorci ca un fulger, ca să prezinți
comoara descoperită.
Un descoperitor nu trebuie să prezinte ca de la el, ci un descoperitor al unui
punct, al unui izvor care șerpuiește pe undeva și trebuie să dea totul la lumină.
Noi oamenii, de fapt suntem niște mici cocoloașe de energie, rupte din
uriașul și puternicul “Stâlp de forță și lumină”, prin care se perpetuează și se
amplifică toate dorințele și căutările noastre...
Când pui descoperirile pe seama ta, este întocmai ca o închipuire, că într-un
loc ai văzut o comoară care există și începi să sapi, să sapi..., trec anii și n-ai mai
găsit comoara.
Rămâi în povestirile confraților tăi, ca un om care ai săpat și n-ai dat de nici
o comoară, sau săpai ca să cauți una - și când colo, ai dat de altceva...
Dar când
te lași condus, călcând în picioare eu-l tău și privind că altcineva a trasat ceea ce
tu vrei să arăți, mergi cu o rapiditate și ai atâta satisfacție, că deși te vezi ajutat,
nu te simți deloc umilit, ci din contră, zbori de pe o treaptă pe alta, dorind cu
aceeași curiozitate a unui copil, care găsind ceva frumos, aleargă să vadă ce mai
descoperă, ce mai găsește și alergând, se pomenește undeva de unde izvorăște
frumosul.
În strădaniile unei descoperiri, trebuie să fii ca un copil, atras de ceea ce te
stăpânește pe tine, adică de zestrea ce vrea să-și perfecționeze culoarea și forma.
Puțini oameni au reușit să-și vadă eforturile lor duse la bun sfârșit... Asta,
din cauză că au zăbovit în propria lor energie.
Ești atras spre o descoperire, spre
un efort, pentru că ai în tine acel bagaj care tinde spre perfecționare, spre o
exprimare prin tine.
Eu am fost atras spre electricitate și iată că nu am putut arăta ce este
electricitatea!... Și până în prezent, după câte știu, nimeni nu a reușit să o
prezinte și nimeni nu va reuși, decât acela care va merge pe urmele electricității,
să vadă de unde pornește.
George: - Cum adică, ce vrei să spui?
Faraday: - Nu sunt înțeles? Întregul Univers este încărcat de electricitate,
da sau nu?
George: - Da, cu electroni!
Faraday: - Acești electroni de unde sunt? De unde vin? V-ați pus voi
vreodată întrebarea, cum se nasc?
Ați auzit voi doi - și prietena noastră a redat, cum că există și alte Planete,
că există anumite Orașe suprapuse, constituită dintr-o lume - plecată fie dintre
voi fie din alte Planete. Cum sunt organizate aceste Planete, aceste Orașe? Ce le
ține? Cum s-au format? Nu cumva există o energie extraordinar de mare, o forță
care depășește orice minte?
Sunt acele Ceruri despre care s-a spus și în Biblia:
“Și m-am urcat până la al IX-lea Cer.” Va să zică, există o arhitectură imensă,
bazată pe o forță nematerială... Nu v-ați pus voi întrebarea, cum și cine a
organizat, de unde izvorăște acea energie permanentă, cine o alimentează, ce
misterioase forțe ar putea exista ascunse în aceste forțe de atracție ale oamenilor
și fixați în locurile hărăzite?
Ce mare om a făcut aceste Legi, cum se întocmesc
și cine le echilibrează? Cum se fac aceste fixări? Numai cu o comandă? Numai
printr-un semn? Cum se fac aceste atracții extraordinare din Orașul de Aur, din
fața Marelui Tron, din fața adevăratei electricități, adevăratei energii,
adevăratului și marelui Izvor de Foc nestins? Cum? Cum apar și cum se
desăvârșesc aceste atracții ale unui individ, din fața Stăpânului lui, la ultimul
Cer, sau la III, sau la V, sau la VIII, cum se știe locul, cum se face atracția, cum?
Eu sunt plecat de o sută de ani dintre voi. Ei bine, eu încă nu am reușit să
descopăr înaltul mister al acestor atracții. De aceea am zis eu despre om, că este
un cocoloș, dar care are totuși, un loc al lui de atracție.
Ai spus mai devreme, de cele două bobițe de soc, că nu se atrag când sunt
încărcate amândouă cu electricitate pozitivă, provenită dintr-un baston de
ebonită și de ce atrag când unul dintre ele se încarcă cu electricitate provenită
din frecarea altui material?
N-ai înțeles! Iată, îți prezint eu: locul de atracție l-am
descoperit eu, că nu este din aceeași încărcătură ca micul boț care este atras,
adică omul.
George: - Cum adică?
Faraday: - Sunt energii diferite, sunt substanțe diferite, care conduc fluxuri
electrice, care vin să completeze tocmai ceea ce are nevoie omul, și în felul
acesta el este atras...
George: - Va să zică, în straturi, nu oamenii atrag oamenii, ci locul, nu?
Faraday: - Ce se întâmplă? Compoziția substanțială a stratului există; tu o
desăvârșești prin eforturile tale, pe care le faci. Între tine - pământean și
substanța locului, există o legătură asemeni legăturii dintre doi poli. Acum, eu
nu sunt un Ioan Gură de Aur, dar cercetând - pentru că nu stau deloc, desfătarea
mea este continua cercetare - am descoperit acea legătură dintre cei doi poli: am
observat schimbându-se substanțe din bine în rău și coborând ca niște stele care
le vezi că mor, că dispar pe bolta cerească.
George: - Și ce-ai înțeles de-aici?
Faraday: - Am înțeles că aceste rupturi, aceste căderi, sunt atracțiile boțului
de om, care în loc să perfecționeze substanța unde trebuie să ajungă, o pune întro
inferioritate, îi crează o anumită depresiune energetică, un fel de
subalimentare, pentru că acea substanță se hrănește din eforturile boțului și din
lucrul său, și în felul acesta, substanța degenerează.
Mi-am zis eu, când am văzut aceste dese fenomene: bietul om, când ajunge
într-un loc de infern, blestemă pe Dumnezeul căruia i s-a închinat toată viața.
Ce
vină are Dumnezeu, dacă omul caută cu râtul în pământ? Tu îți cobori și tu îți
înalți locul, unde veșnic trebuie să te chinui sau să te desfeți...
Mă gândesc la bobițele acelea de soc, dar când s-or descoperi glorioasele
“bobițe”, omul își va pierde capul! Firește că este o atracție între cele două
bobițe, pentru că și între doi indivizi, dacă nu au nivele apropiate de energie, nu
se pot atrage, nu se pot suporta. Așa-i și cu bobițele acelea: o substanță nu
suportă decât numai alta la nivelul ei.
George: - Tocmai aceasta nu am putut înțelege: de ce, cele cu nivele
apropiate, se resping?!
Faraday: - Pentru că în esență, nu avea ceea ce o completa. Hai, să-ți dau
un exemplu: de ce tu ai simțit nevoia să fii alături de soția ta... și nu de
altcineva? De ce te-a atras ea și nu altcineva la fel? Cine te-a atras, exteriorul sau
esența?
George: - Și una și cealaltă au format un tot, fără de care simțeam că nu pot
trăi.
Faraday: - Deci, dacă ea nu avea substanțele completării, nu ați fi putut să
vă apropiați. Și aici este o Lege a electricității: câteodată se fac scurt-circuite,
greșesc electricitățile și se întâmplă ceea ce voi numiți: “divorț.” A fost unul din
curenți prea puternic și a ars pe celălalt...
Dacă s-ar studia Legile electricității, sar
vedea aplicate în toată viața umană, atât între oameni, cât și între celelalte
viețuitoare.
Se trece cu vederea peste niște Legi care sunt fundamentale pentru tot ce se
mișcă, pentru tot ce trăiește și există!
Cât de frumoasă este electricitatea! Cât de folositoare este electricitatea, cât
de înălțătoare e ea! Electricitatea este viață! Electricitatea este lumină!
Dacă Soarele s-ar stinge, ar dispare toată lumea, toate animalele și
vegetația! Acest cocoloș de foc, care nu-i decât un izvor de electricitate, dă viață
Globului Pământesc, dar și el este rupt din Marele Foc al electricității Divine...
și organizat de un maestru desăvârșit, de un arhitect care știe să-Și rânduiască
planurile, să și le fixeze, să și le înfrumusețeze și să le desăvârșească...
(Aici lipsește un scurt dialog între mine și Faraday, pe care nu l-am putut
nota, prins fiind de bogăția ideilor).
Faraday: - Vezi, voi vă opriți la lucruri mici...așa e de clar pentru noi, ceea
ce spui tu... Da, nu se poate aprinde becul, decât numai când firul se plimbă între
cei doi poli.
De ce preocupările tale nu le au și alți oameni? De ce râvna ta, nu o au și
alții? Pentru că totul e legat de substanța ta, de ființa ta! Așa e și cu acest
fenomen: nu se poate aprinde becul, decât prin locul unde se simte atracția.
Vă
dau exemple și atât de multe sunt, în care ați putea vedea fenomene extraordinar
de mari, care nu se pot întâmpla decât prin Legea atracției. Oamenii niciodată nu
pot înțelege, atâta timp cât nu se lasă conduși de Legile atracției în toate
fenomenele, referitor la tot ce se mișcă în fața lui.
Nu o să poată înțelege, nu o să poată pătrunde... doar cine știe când, peste
câteva veacuri!
George: - Dar, poate că, tocmai prin aceste experiențe mici vom putea
înțelege pe cele mari!
Faraday: - Tocmai asta am spus! Atâta timp cât nu vor vedea regăsindu-se
aceste Legi în tot ce se mișcă, nu vor putea înțelege mulțimea fenomenelor care
îi înconjoară.
George: - Pentru mine, “fenomenul Faraday” reprezintă un fenomen
fundamental al vieții și al realităților legate de existența om-Dumnezeu.
Faraday: - Pentru mulți, e nimic!...
Marele Maestru al electricității, Desăvârșitul Mecanic al motorului
universal, știe când și cum Legile pe care oamenii descoperindu-le, le îndreaptă
spre distrugere, El știe când aceste Legi și fenomene vor fi îndreptate spre
frumos...
Am studiat puțin pe Pământ... Am văzut de la începutul drumului că sunt
prea mic și prea mici sunt neînsemnatele mele descoperiri... Atâtea Legi ale
electricității funcționează aici, care sunt într-o permanentă legătură cu planeta
Pământ!
Am norocul că am primit acest mandat divin și mă pot plimba în orice
locuri ale miluiților și fericiților, pentru a observa fenomenele ce se petrec în
Lumea spiritualității, cu Lumea Pământului și cu Lumea “severienilor”.
George: - Ce Lume?
Faraday: - Cu Lumea se-ve-ri-e-ni-lor! Așa zic eu Lumii straturilor
superioare și a Planetelor mai avansate din toate punctele de vedere. Înseamnă o
Lume apropiată de tot ce este curat, de tot ce este înălțător, o Lume care ține
legătura cu o strictă precizie și severitate cu Lumea noastră. Planetarii sunt mult
avansați în gândire, sunt înalți în dorinți și pasiuni albe, sunt uniți între ei și una
cu noi. Și pentru că “animalul” din ei este civilizat, eu i-am numit ZEFIRIENI!
“ZEFIR” înseamnă sublim, înălțător!
Am socotit că acest nume este foarte
potrivit pentru ei.
Lumea Pământului este în urma lor cu toate, absolut cu toate, cu mii de ani
în urmă. De aceea a fost nevoie să se ridice între ei un Prooroc, să-i zguduie
puțin; pe unii să-i trezească, pe unii să-i înalțe, iar pe alții să-i lase să meargă
acolo, unde ei, unii pe alții se atrag.
George: - Ai fost prin planetele “severienilor”?
Faraday: - Nu, pentru că nu am fost chemat.
George: - Câte sunt locuite?
Faraday: - Din câte am aflat, știu de patru planete. ZEFIRIUS, se zice că ar
fi cea mai avansată. Mai sunt și altele, însă locuite numai de animale și există și
vegetație.
George: - Vrem să știm, unde stai.
Faraday: - V-am spus, că din dorința de a înregistra și cerceta fenomenele
extraordinare, pot merge peste tot, afară de Orașul unde este Marele Guvernator.
Pornesc din VIII și mă mișc cu libertate până în I, dar locul meu de atracție
permanentă este în VI.
George: - Și baza spirituală, vrei să ne-o arăți?
Faraday: - Da!
Veronica: - Alb, alb de tot, ca lacrima!
George: - Îți mai aduci aminte de călătoriile tale pe Pământ?
Faraday: - O dată am fost în Anglia și am plecat copil mic, în V. Prima
mea călătorie însă, a fost în India, nu mai știu când. Acolo m-am ocupat cu
cercetarea solului. M-am întors în V și ultima a fost aceasta de acum, când m-am
ridicat în VI.
Părintele Luminilor, Marele Mecanic al Universului, să vă încarce cu
energie, să vă puteți duce la bun sfârșit lucrul vostru, să vă binecuvânteze și să
vă ajute! " Cercetari in lumea nevazuta, George Vasii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu