ALBERT PIKE I Cercetari in lumea nevazuta

Bucureşti, 9 Decembrie 1965 Albert Pike (Mare francmason – sec. XIX) - prinţ al întunericului, colaborator al lui Belzebut Am chemat pe ilustrul gânditor, cel mai mare metafizician al organizaţiei francmasonice universale. 

Iată enumerate acum titlurile pe care le avea în forul suprem de conducere al francmasoneriei mondiale: 

-Mare maestru păstrător al Paladiului sfânt; -Suveran pontif al francmasoneriei universale; -Suveran şef de acţiune politică. Siu Karta: - L-am chemat, dar se lasă greu de adus… Numai cu misiuni mari vine pe pământ. Este în mâna dreaptă a celui mai mare care stăpâneşte întunericul… 

George: - Există deci un şef suprem al întunericului! 

Siu Karta: - Desigur!... E Belzebzut, căruia i se mai spune şi Lucifer… (au trecut zece minute de când l-am chemat şi tot nu vine). 

Siu Karta: - Greu vine! (m-am uitat la ceas, se scurseseră în total 14 minute!) 

Veronica: - În sfârşit, a apărut!... Vai ce miros greu are!... S-a plecat în faţa lui Siu… Siu nici o mişcare… este de o seriozitate şi severitate de nerecunoscut! Pike e îmbrăcat într-o manta neagră, uscăţiv cu ochii, ca de jeratic… are cam la 70 de ani. Înalt, sever, dârz totuşi… Parcă-i afumat la nări… pielea arămie închisă… priviri încruntate, duşmănoase… 

A.Pike: - Pentru ce m-aţi deranjat? Eu când mă deplasez, merg numai cu misiuni importante din partea stăpânului meu, domn şi împărat al întunericului cel mai adânc, pe care l-am iubit, pe care l-am slujit, pe care l-am apărat, căruia i-am arătat calităţile care m-a ajutat în viaţa pământeană, care m-a făcut slugă vrednică a sa şi care îşi desface voinţele sale prin mine! 

George: - Cine este acest atât de ”onorat” stăpân al tău? 

A.Pike: Este cel ce stăpânește lumea întunericului, cel ce dă ordine din cele mai de jos locuri, până la rătăcitori. 

George: - Cum îl numiţi voi? 

A.Pike: - Belzebut! 

George: - Ce părere ai de cealaltă Lume de deasupra? 

A.Pike: - Între lumea planetară şi între stăpânirea Luminii, există nişte legi pe care nimeni nu le poate deranja sau schimba, nici chiar stăpânul întunericului şi de aceea, oricât ai nega pe Domnul Luminii, în momentul în care pământeanul rupe legătura cu haina pământului, este atras printr-o lege aparte în faţa Domnului Luminii. Pe acest drum poţi vedea fel de fel de categorii şi societăţi de oameni şi ajungi în faţa celui numit: Conducător şi Stăpân al Luminii. Acolo am ajuns şi eu. În viaţa pământeană am citit şi eu despre o Împărăţie a Luminii şi una a întunericului. Prin faptul că am fost dotat, am scris despre aceste împărăţii, urând şi dispreţuind Împărăţia Luminii, în care am socotit eu că dintr-un orgoliu şi de a nu fi doi stăpâni s-a făcut această ruptură. Am fost devotat cu întreaga mea fiinţă crezului meu prin care am primit tot sprijinul şi ajutorul măreţului Belzebut. Nu mi-a spus nimic Cel de pe Tronul Luminilor, dar nici nu m-am închinat. L-am privit cu ură şi într-o miime de secundă m-am văzut lângă acela pe care l-am apărat şi căruia i-am dăruit toate simţămintele mele şi a tuturor celor ce m-au înţeles şi au fost credincioşi cauzei susţinută de mine. La intrarea împărăţiei întunericului, cei ce predomină peste „gradurile” mulțimilor… 

George: - Ce înseamnă „gradurile”? 

A.Pike: - Gradurile sun mulţimile de înrăiţi şi sălbăticiţi care nu au ascultat de sfaturile noastre până la capăt şi peste care noi am pus paznici, ca mai mult să-i mustre… Deci vă spuneam că la venirea mea în împărăţia întunericului, cei din graduri voiau să mă sfâşie, dar fraţii mei şi prinţii întunericului mi-au făcut o primire triumfală cum se cuvine unui adevărat slujitor credincios „cauzei noastre”. Am ajuns lângă acela pe care l-am apărat şi în faţa lui m-am plecat. Atunci am simţit că întreaga mea fiinţă s-a încărcat cu o puternică forţă de ură faţă de Cel ce stăpâneşte Lumina, văzând cum stă Acela pe Tron de Lumină şi văzând sărăcia celui slujit de mine… I-am jurat atunci credinţă şi am cerut să fiu trimis în cele mai iscusite treburi pentru a mări împărăţia noastră şi să împuţinăm pe ai Acelui care se complace să primească numai cântări şi laude, pornind de la cel mai subţire fir de iarbă, până la cei mai falnici arbori şi de la Stratul I până la Oraşul de Aur care se desfată în tot felul de bogăţii, care se complac în bucurii şi cântări, iar stăpânul meu nu culege decât vaietele şi blestemele celor zănatici, celor răi şi îndobitociţi. 

George: - Aţi vrea şi voi o Împărăţie a cântecelor? 

A.Pike: - Nu, nu! Noi nu avem nevoie de cântece. În această împărăţie a noastră nu încape nici cântec nici odihnă!

 AICI E ÎMPĂRĂŢIA RĂZBUNĂRII! 

Puţini sunt cei ce au negat lumina şi aceştia nu suferă! Nu suferă pentru că e prea puternică ura şi dorinţa de răzbunare, pentru ca aici să te simţi bine trebuie ca încă înainte de a veni aici să trăieşti întocmai ca stăpânul tău, urând cea ce el urăşte, negând total ceea ce neagă el şi căutând să rupi cât mai mulţi ca să-i aduci în împărăţia lui. Numai aceştia nu simt chinul şi sunt puşi lucrători peste mulţime… 

George: - Voi nu aveţi regretul? 

A.Pike: - După ce să regretăm? Noi suntem îmbrăcaţi în platoşele luptei! Vrem să nimicim tot, tot ce e cântec şi bucurie!..., 

Veronica: - Acum a devenit dârz şi feroce… 

George: - De ce să nimiciţi Cântecul şi Bucuria… 

A.Pike: - Voi nu slujiţi pe Stăpânul vostru? Şi noi îl slujim pe al nostru! Toate cântecele şi bucuriile sunt îndreptate catre cel pe care noi îl urâm şi îi dorim distrugerea! 

George: - Şi ce puteri aveţi? 

A.Pike: - Ştim că nu putem să ne atingem de Împărăţia Lui… Aşa de fapt cum nici ei nu pot veni la noi. Cum ne zvârle pe noi lumea lor şi pe ei îi zvârle atmosfera noastră. Noi ducem mari lupte pentru a ne înmulţi împărăţia noastră, pentru a smulge împărăţiei luminii cât mai multe suflete… noi luptăm şi lupta noastră nu este zadarnică! 

Pământul ESTE în MÂINILE NOASTRE! 

În curând biruinţa asupra pământului va fi definitivă şi în acelaşi timp… veşnică! 

Siu Karta: - Aşa credeţi voi, pui de năpârci! Credeţi voi că Domnul şi Stăpânul nostru vă mai rabdă mult mârşăviile voastre? Nici nu ştiţi voi ce vă aşteaptă! Ştiu că nu credeţi nimic… 

DAR ŞI RĂZBUNAREA CERULUI VA FI CRUNTĂ!.... 

A.Pike: - Am mai auzit noi de astea!... Poveşti… 

George: - Ţie îţi plac vaietele şi plângerile celor de jos? Celor din gradurile de care pomeneai? 

A.Pike: - Drept să-ţi spun, deşi nu-mi plac locurile şi duhorile, totuşi vaietele lor îmi dau o satisfacţie nebună. Sunt semnele biruinţei noastre! Ale puterii noastre ce o avem peste miliarde de netrebnici…Mă încarc cu mai multă ură privindu-i, mă face să clocotesc de dorinţa de a atrage mai mulţi la noi. N-aş fi crezut că e o atmosferă atât de grea aici. De aceea îl urăsc pe „El” că a azvârlit pe cel mai demn colaborator al lui în cele mai chinuitoare şi puturoase locuri…”el” şi-a ales partea cea mai frumoasă, cea mai luminoasă şi pe domnul meu l-a aruncat în cele mai respingătoare locuri. 

George: - Se spune că el singur a căzut şi nimeni nu l-a izgonit. 

A.Pike: - Păi da! Când Belzebut a vrut să-şi impună punctul de vedere, a fost aruncat de „El” în prăpastia întunericului… 

George: - Lasă poveştile astea. Belzebut nu a fost niciodată înger… Nu putea o fiinţă DIVINĂ să cadă, să se revolte, cum spune povestea şi apoi să fie azvârlit! Dintr-un început Belzebut cu spiritele lui s-a separat de Împărăţia Luminii. Asta este realitatea! Altceva mă interesează: Cum sunt locurile în care staţi voi? 

A.Pike: - Noi stăm foarte aproape de Soare şi aşa după cum vedeţi voi Soarele de pe cer, aşa are el un tron de la care pornesc fierbinţelile în sus. 

George: - Şi „fierbinţeala” asta îi face bine lui? 

A.Pike: - Da, şi lui şi nouă, numai că are o însuşire proastă: strică aerul şi împuţeşte atmosfera, în schimb dă tuturor lucrătorilor putere. 

George: - Acest Belzebut cum îi spui tu, poate veni pe pământ? 

A.Pike: - Nu! El nu părăseşte locul lui niciodată. Suntem destui care împlinim orice poruncă. Unii sunt lucrători permanenţi, alţi lucrători curieri care merg oricând şi oriunde în afara împărăţiei. Pe pământ sunt trimişi cei mai iscusiţi. 

George: - Voi puteţi veni oricând pe pământ? 

A.Pike: - Nu! Sunt perioade când nu putem veni nici noi pe pământ. 

George: - „Dondo” (nume conspirativ ce nu-l dezvăluim) e de-al vostru? 

A.Pike: - Dondo e alături de mine în lumea noastră. El şi-a îndeplinit cu cinste şi corectitudine misiunea ce a avut-o pe pământ, astfel că face şi el parte din colaboratorii cei mai apropiaţi ai lui Belzebut. 

George: - Cum numiţi voi stadiul acesta al scăpării de chin? 

A.Pike: - E rangul de „Fiu al întunericului”, nu fac parte dintre cei munciţi. Una e să fii chinuit şi alta să nu simţi chinul! Unele sunt treptele robilor, altele ale fiilor. 

George: - Ce părere ai de noi? 

A.Pike: - Ce părere să am? Sunteţi nişte luptători ai Împărăţiei Luminii, căutaţi să descoperiţi ascunzişurile şi şiretlicurile Luminii şi ale celor ce au căutat să arate după cum au văzut şi înţeles ei ascunzişurile luminate. Vă urăsc, vă urăsc pe toţi! 

George: - Bine, bine! Tu ce lucrezi acum? 

A.Pike: - Eu am multe de strecurat în minţile oamenilor. Intenţia principală este de a arăta cu seriozitate nedreptăţile aplicate împărăţiei întunericului, a se spune şi public pământenilor, în mod radical că tot ce ni s-a făcut nouă este o crudă nedreptate şi vrem să-i stârpim pe acei necinstiţi care în laşităţi milogitoare îşi îndreaptă rugile lor spre Împărăţia Luminii.

 George: - Cum vezi tu sfârşitul acestei lupte a voastre? Unde veţi ajunge? A.Pike: - Asta numai stăpânul meu ştie. Interesul este să ne mărim împărăţia. George: - Ce misiune ai? 

A.Pike: - Misiunea mea este să fiu în cele mai înalte trepte ale francmasoneriei terestre. Mă ocup de îndrumarea lor, îi învăţ cum să lucreze pentru nimicirea şi suprimarea adepţilor luminii. Eu şi acum, nu am rupt legătura cu ei niciodată. Sunt atât de puternici şi întăriţi, cum nici nu vă puteţi închipui. Aţi vrea să fiţi voi aşa tari pe pământ cum suntem noi. Pământul e în mâinile noastre. În curând va fi al nostru întru totul. Suntem mai tari ca voi pe pământ! 

George: - Ce argumente ai? 

A.Pike: - Nu-i nevoie să vă spun. Priviţi mai bine şi veţi vedea cât de inteligent si de ascuns se lucrează… 

George: - Unde este sediul vostru central? 

A.Pike: - America! 

George: - De ce? A.Pike: - Eee.., avem noi mai multe ţări, Anglia, Franţa, Elveţia, dar în America sunt izvoare băneşti foarte mari. George: - În Rusia parcă aţi fost descoperiţi. 

A.Pike: - Şi ne-au omorât slujitorii. Avem timp de răzbunare. Noi în orice ţară avem oamenii noştri, dar în unele nu prea avem capete lucide. La voi merge cam prost treaba. Ţara voastră e cam nefavorabilă de la un timp. Înainte mergea mai bine, cu 10-15 ani în urmă. 

George: - De câte ori ai fost pe pământ şi ce naţie? 

A.Pike: - N-am fost decât o singură dată: evreu. Nu ştiu să mai fi fost, pentru că lucrul meu este important aşa cum îl fac acum, nu în trup. 

Veronica: - Siu îl priveşte cu barba în mână… 

George: - Ce spui Siu? 

Siu Karta: - Fiecare la locul în care se găseşte, ascultă de voinţa şefului său. 

George: - Vezi că ei nu se urăsc între ei? Siu Karta: - Nu se urăsc pentru că nu au ce împărţi. Fiecare e fixat în locul lui şi se sileşte să aducă rezultate cât mai mari. 

George: - Nu-i spui ceva? Siu Karta: - Nu, n-am ce să-i spun. 

A.Pike (către Siu): Ştii că te urăsc, nu? 

Siu Karta: - Eşti format din ură şi nu poţi iubi decât pe stăpânul tău şi misiunea ce o ai. Oriunde mergi tu nu poţi da linişte, nici iubire, nici înălţare. Îndobitoceşti doar prin întunecata ta prezenţă. Nu suntem acum pentru a ne lupta în cuvinte. Ne cunoaştem fiecare locul şi lucrul! Pleacă!... 

Veronica: - A dispărut Pike… 

Siu Karta: - V-aţi lămurit prea iubiţi mei de lucrul acestora! De acum mă retrag şi eu! Fiţi binecuvântaţi! " Cercetari in lumea nevazuta