sâmbătă, 8 iunie 2019

Interviu cu Jasmuheen despre fiinta umana si fiintele de lumina




Interviu cu Jasmuheen:
Despre ființa umană și ființele de lumină


Reporter For You: Jasmuheen, suntem încântați că vom avea șansa de a te întâlni din nou, la București. Așa cum cititorii noștri deja știu, asta se va întâmpla foarte curând – în circa o săptămână de acum înainte. Le vei vorbi oamenilor în cadrul unui seminar, iar Editura For You are onoarea de a fi organizator. Evenimentul se va întinde pe durata a 4 zile. Despre ce ne vei vorbi? Ce subiecte ai ales să ne prezinți?

Jasmuheen: Seminarul de anul acesta va fi diferit de toate celelalte, fiindcă în prezent lumea trece printr-o schimbare masivă și foarte rapidă. O conștiență acută se trezește în oameni: tot mai mulți își dau seama că avem nevoie să trăim în armonie și unitate atât cu sine și cu ceilalți, cât și cu planeta însăși. Prin urmare, la seminar ne vom focaliza asupra unei metodologii foarte eficiente și ușor de asimilat, care ne va facilita accesul direct la armonie și unitate – și asta, într-o manieră neobișnuită, însă deosebit de plăcută sufletului.


Reporter For You: În precedenții 20 de ani, ai venit în România de mai multe ori, pentru a le vorbi celor interesați să trăiască o viață spirituală. Așadar, indiferent de vârstă, cei care te-au ascultat te simt fie ca pe-un prieten apropiat, fie ca pe-un mentor neprețuit. Pentru ei, te rugăm să ne spui care va fi noutatea seminarului de anul acesta? De data asta, ce revelații vei aduce la lumină, după cei doi ani pe care ai ales să-i petreci în izolare, într-un refugiu spiritual din China?

Jasmuheen: Programul nostru de „Restabilire a Unității“ nu a fost prezentat până acum în Europa. Bineînțeles, există o serie de tehnici fundamentale pe care eu i le-am împărtășit publicului când am avut ocazia, fiindcă acestea le permit oamenilor să-și cunoască mai bine propria natură perfectă și pură. De-a lungul timpului, am ajutat oamenii să asimileze informațiile și instrumentele cu care ei pot obține rezultate vizibile și de mare impact. De data asta, am schimbat maniera în care împărtășesc toate aceste lucruri.

Tărâmurile se unesc! De aceea, o mare parte din lumea noastră pământeană se recalibrează. Atât de multe tipare limitative ascunse înlăuntrul nostru și în străfundul lumii noastre ies la iveală și sunt acum îndepărtate, pentru ca umanitatea să se reechilibreze. Tocmai de aceea, vremurile pe care le trăim par a fi extrem de haotice. Paradoxal e că putem trece prin toate într-o deplină împăcare. De fiecare dată când omenirea traversează vremuri tulburi, de grozavă schimbare, există oameni care le arată celorlalți calea. Promotorii schimbării sunt deschizători de drumuri – ei se dezvăluie pe sine, pentru ca ceilalți să vadă care e noul mod de viață. Și iată, acest program, Restabilirea Unității, ridică ființa la nivelul universalității.

În conferințele și seminarele din anii precedenți, m-am axat pe armonia individuală și globală a umanității. Însă anul acesta, mergem mai departe. E momentul să cunoaștem Ființele de Lumină; sunt prietenii pe care-i avem noi, oamenii, în Tărâmurile Unificate. De la ei am primit și eu  informațiile pe care le-am reunit în sistemul de Restabilire. Așadar, curentul acesta – care ne duce pe toți către starea de unitate și armonie individuală și colectivă, pentru ca mai apoi să ne ridice până la un nivel universal – își poate îndeplini mult mai rapid menirea, dacă... noi ne dorim asta!


Reporter For You: Publicul nostru matur – dornic de trezire spirituală sau, mai mult, chiar însetat de iluminarea spirituală – e conștient că totul vine odată cu practica. Ani și ani de practică spirituală... Însă unii dintre tinerii adulți de astăzi sunt obligați să-și cheltuiască timpul și energia cu alte probleme ale vieții, predominant materiale. Lor ce le-ai spune? Cum și-ar putea împăca ei preocupările materiale cu aspirațiile spirituale?

Jasmuheen: Când oamenii sunt pregătiți să meargă înainte, inima lor găsește drumul. Noi toți putem vedea cu inima dincolo de orizont. Ajutați de curajoșii promotori ai schimbării, rolul fiecăruia dintre noi este acela de a ține ușa deschisă pentru ca semenii noștri să-și găsească locul în această nouă paradigmă mondială. În primul rând, avem nevoie să descoperim cu ce anume am fost dăruiți. Mai apoi, este nevoie să devenim întruchiparea vie a acestei spiritualități inovatoare. Să fim pentru ceilalți un model plin de însuflețire.

Cu 26 de ani în urmă, am descoperit – prin proprie experiență – că sistemul meu biologic putea fi hrănit altfel. Că noi, ființele umane, dispunem și de un alt sistem de nutriție, care i-a fost integrat ființei umane încă de când a fost proiectată și care poate eradica foametea ce afectează multe comunități de pe Pământ.

Însă designul uman – care înglobează matricea Corpului de Lumină pe care-l purtăm în noi fără excepție – este realmente magnific. Adevăr vă spun, suntem clădiți pe o structură multidimensională. Iar dacă vom fi în stare (ca societate) să explorăm această structură vastă a sinelui, vom avea revelații divine și ne vom găsi împăcarea spirituală. Vă îndemn să priviți viața prin ochii adevăratei naturi umane. Și să pătrundeți uriașa imagine de ansamblu (în care intră nu doar evoluția personală, globală și universală, ci și toate lumile disponibile pentru noi).

Deci, programul pe care-l voi prezenta în acest seminar provine de la aceia care trăiesc deja în tărâmurile unificate și care ne susțin pentru a ne împlini cele mai înalte visuri. Au venit și sunt acum alături de noi, ca răspuns la rugăciunile noastre înfocate.


Reporter For You: O ultimă întrebare (iar aceasta e o chestiune care ne întristează enorm)… Să vorbim un pic despre viitorul lumii noastre sau, mai precis, viitorul societății românești. Copiii noștri sunt, în multe cazuri, copleșiți de presiunea colegilor și a prietenilor de a fi în permanență prezenți în lumea virtuală, acolo unde ai drept companion doar un obiect electronic conectat la internet, nu o ființă umană plină de viață. Cu alte cuvinte, cei mici se îndeamnă unul pe altul spre o lume care le înstrăinează sufletele, le fură mințile și le ia șansa la fericire. Chiar și așa, niciunul dintre acești copii nu e de vină, pentru că niciunul nu e conștient de efectele pe termen lung. Cum i-am putea ghida noi mai bine? Dacă avem copii și nepoți, ce-am putea face pentru a le înălța spiritul și conștiința umană?

Jasmuheen: Din perspectivă spirituală, viitorul generațiilor următoare este plin de lumină. Noi trebuie doar să folosim cu înțelepciune și măsură tehnologiile noi și să menținem perpetuu echilibrul în toate. Ca adulți, e necesar să fim niște pilde vii – să întruchipăm ființa umană sănătoasă, fericită, unitară – pentru a ne ghida copiii și nepoții într-o manieră deschisă la minte, iubitoare și mult mai conștientă ca în trecut. Care-i cheia, în aceste vremuri? Comunicarea și claritatea, precum și înțelegerea, bunătatea și energia pozitivă. Toate acestea trebuie cultivate – și despre ele vom vorbi, când ne vom întâlni peste câteva zile.

În afară de asta, sunt nerăbdătoare să-i revăd pe vechii mei prieteni din România și să ne reunim sufletește în această nouă paradigmă a umanității. Împreună, vom reuși să ne vedem lumea (și viața pe pământ) dintr-o perspectivă cu totul neașteptată. Celor care sunt pregătiți pentru asta, am să le ofer niște unelte minunate pentru schimbare profundă.

Imaginați-vă cum ar fi, dacă am putea sintetiza toată practica noastră spirituală în numai 4 cuvinte pline de forță! Și dacă aceste 4 cuvinte ar transforma cu totul felul în care ne trăim viața și ce anume primim noi de la câmpul cuantic ce ne înconjoară? Asta vom face, când ne vom întâlni cu toții la seminar!

Biletele pot fi achizitionate aici: https://event.editura-foryou.ro/produs/jasmuheen/  








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu