duminică, 31 martie 2019

Matrix - Legea lui UNU

" Mulţi dintre oamenii voştrii caută în acest moment în afara iluziei lor. Pentru cei care caută, noi oferim înţelegerea noastră. Noi nu încercăm să spunem că deţinem înţelepciunea ultimă.
Noi vrem doar să vă spunem, că ceea ce avem să vă oferim poate fi de valoare; deoarece prin experienţa noastră am descoperit, odată ce am trecut prin aceleaşi experienţe ca şi oamenii de pe Pământ, că există o direcţie benefică a dorinţei de a servi.
Noi acţionăm prin instrumente ca şi cel de faţă, pentru a oferi o înţelegere tuturor celor care caută. Prezenţa noastră este menită a stimula căutarea.
Prin intermediul acestui proces, noi sperăm să contactăm cât mai mulţi oameni de pe planeta voastră, care doresc să ia contact cu noi.
Noi sperăm ca în viitorul apropiat, să fim capabili să contactam mult mai mulţi oameni de pe planeta voastră, acele persoane care doresc să ajungă la înţelegere.
Este dificil să îi contactăm pe aceşti oameni, deoarece există un melanj de mai multe rase, dar cu toate acestea merită toate eforturile noastre, dacă reuşim să contactăm un singur om.
Noi vom continua să acţionăm ca şi în prezent, vorbind prin instrumente cum ar fi cel de faţă, până când un număr suficient de oameni de pe planeta voastră, vor deveni
conştienţi de adevăr.
Prin intermediul mai multor canale de comunicare, noi ne străduim în mod constant să aducem mesajul nostru către oamenii de pe Pământ: mesajul simplu care îi va conduce la o înţelegere privind tot ceea ce este, adică a iubirii.
Dar înţelegerea, acea înţelegere care ne arată iubirea Creatorului Infinit, este din nou şi din nou descrisă ca fiind accesibilă mult mai uşor, prin intermediul proceselor de meditaţie, decât prin orice altă metodă:
Există informaţii care au importanţă şi există informaţii care nu au. Prietenii mei, înţelepciunea este mai degrabă un lup singuratic.
Trebuie să acceptaţi acest adevăr odată ce ajungeţi la înţelepciune. Trebuie să fiţi atenţi faţă de ceea ce cunoaşteţi,
deoarece ceea ce cunoaşteţi în adevărata creaţie are putere, iar ceea ce doriţi reprezintă completitudinea direcţiei în care este îndreptată acea putere.
Aveţi încredere în ceea ce cunoaşteţi şi învăţaţi. Hrăniţi-vă credinţa prin înţelegerea voastră obţinută prin meditaţie.
Prietenii mei, cu cât mai departe mergeţi pe acest drum, cu atât mai mult sens veţi descoperi în simpla afirmaţie: meditaţi. Ea începe ca şi un proces simplu, puţin câte puţin, apoi devine o cale după care trăiţi.
Observaţi-o odată ce avansaţi pe calea spirituală.
Deseori s-a sugerat în mesajele persoanelor de contact, că starea mentală a celui care caută, poate fi în mod permanent într-o configuraţie mult mai plăcută, decât mentalul celor care nu sunt angajaţi în mod activ, în a urmări calea cunoaşterii de sine.
Cu toate acestea, există şi alte beneficii ale meditaţiei, care nu sunt previzibile şi apar în atenţia celor care transmit mesaje de channel.
Prietenii mei, trebuie să vă reamintiţi, că serviciul faţă de celălalte persoane este serviciul faţă de propria persoană.
Observaţi că noi nu spunem că serviciul faţă de
ceilalţi, este asemănător serviciului faţă de propria persoană.
Nu există nici o similaritate între ceilalţi şi propria persoană. Există identitate.
Există completitudine şi unitate.
Prin urmare, ceea ce este simţit ca şi negativ faţă de un om din mulţime, este simţit faţă de propria persoană şi faţă de Creator.
Gândurile negative se infiltrează în serviciul pe care încercaţi să îl oferiţi propriei persoane şi Creatorului, prin intermediul
serviciului faţă de o altă persoană, şi cauzează apariţia unui blocaj sau a unei pete, asupra serviciului perfect pe care aţi fi putut să îl faceţi.
Trebuie să vă reamintiţi că fiecare persoană este o entitate complet liberă, a cărei independenţă nu trebuie să fie în
nici un fel subminată şi a cărei identitate rămâne cu voi.
În acest moment, există doar un singur lucru de mare importanţă pentru voi. Acesta este pregătirea personală pentru a fi în serviciu faţă de ceilalţi. Voi sunteţi meniţi să îi serviţi pe semenii voştrii, prin urmare, este necesar să vă pregătiţi pentru a face acest lucru.
Pregătirile se fac, bineînţeles, prin meditaţie. Nu putem să subliniem îndeajuns importanţa meditaţiei.
Prin această tehnică voi veţi primi răspunsuri la toate întrebările voastre. Este dificil să conştientizaţi acest lucru, şi totuşi este adevărat. Toate întrebările voastre pot fi reduse la un concept extrem de simplu. Puteţi deveni conştienţi de acesta prin meditaţie.
Odată ce veţi face acest lucru, voi veţi fi pregătiţi pentru a servi, la fel cum alţii au mers pe această cale şi acum sunt în serviciu, pe planeta voastră.
Urmaţi-le exemplul; petreceţi o perioadă de timp în meditaţie. Pregătiţi-vă pentru a ajunge la semenii voştrii şi conduceţi-i de la întunericul şi confuzia pe care o experimentează,inapoi către lumina pe care o doresc.
Există mai mulţi oameni pe această planetă care sunt în căutare, decât au existat în trecut.
Cu toate acestea, mulţi sunt destul de confuzi în încercările lor de a ajunge la adevăr, astfel încât în acest moment există o nevoie de mai multe canale cum ar fi cel de faţă, pentru a recepţiona în mod direct gândurile noastre, pe care mulţi dintre oamenii de pe această planetă le caută.
În acest moment noi încercăm să obţinem un număr mai
mare de canale vocale eficiente, care pot recepţiona rapid gândurile noastre.
Acest lucru necesită a medita zilnic. Acesta este singurul lucru de care este nevoie: o meditaţie zilnică.
Bineînţeles, se presupune, că odată ce este ţinută această meditaţie zilnică, există şi o dorinţă de a lua contact cu noi.
Ca şi persoană care a participat în grupurile de meditaţie timp de mulţi ani, pot să afirm faptul că meditaţiile individuale nu includ şi încercarea de a contacta sursele din Confederaţie.
Cel mai bine este să încercaţi acest lucru doar într-o situaţie de grup, preferabil într-unul în care există cel puţin un canal cu experienţă.
Şi întotdeuna, fie că meditaţi singur sau într-un grup, vă recomand hotărat orice metodă de “calibrare”, astfel
încât meditaţia care urmează să fie la cel mai înalt nivel spiritual posibil.
Această “calibrare“ poate fi realizată prin orice metodă pe care o preferă canalul.
O rugăciune, sunetul “Aum”, sau orice altă mantră sau cântec, citirea unor cuvinte inspiraţionale, o vizualizare atentă a “luminii albe” a Creatorului, toate sunt metode utile de “calibrare”.
Reîncarnarea este o parte importantă din mesajul Confederaţiei.
Unul dintre cele mai apreciate fructe ale meditaţiei şi a procesului de căutare, este abilitatea celui care caută de
a străpunge ceea ce Ra numeşte “procesul de uitare”, care apare în momentul naşterii în această încarnare.
Aceste lecţii urmăresc să ne ajute a iubi mai bine, mai plin, mai adânc, sau cu mai multă blândeţe şi înţelegere. Cu toate acestea, fiecare entitate are de învăţat anumite lecţii unice:
Prietenii mei, în momentul în care fiecare dintre voi v-aţi încarnat, aţi fost conştienţi de anumite lecţii, destinate a fi uitate. Aceste lecţii vor deveni scopuri care urmează să fie
împlinite în această încarnare.
Dacă vi se pare că întreaga voastră încarnare din cadrul acestei iluzii, a fost formată doar dintr-o serie de dificultăţi de un anume tip, atunci în mod sigur sunteţi conştienţi de una dintre aceste lecţii.
După cum vedeţi, aceste lecţii nu pot fi evitate. Ele trebuie să fie învăţate.
Mai mult, trebuie să vă spunem că în momentul când a fost integrată această lecţie, ceea ce deseori împiedică conştientizarea ei, este propria voastră gândire.
Procesele conştiente de gândire sunt capabile a fi distructive, în sensul în care ele vă pot ajuta să evitaţi lecţia, pe care de fapt aţi dorit să o învăţaţi.
Prin urmare, atunci când vă apropiaţi de o asemenea lecţie, vă sugeram să ajungeţi la o stare în care să vă abţineţi a folosi
procesele analitice conştiente, pentru ca mai apoi să vă reîntoarceţi la problemă având o mentalitate mult mai clară. Astfel veţi fi pregătiţi să învăţaţi lecţiile pentru care v-aţi
încarnat aici, mai degrabă decât a evita ceea ce trebuie să învăţaţi.
Noi ştim cât de dificil este să atingeţi tot timpul acea stare meditativă, deoarece am fost în acea poziţie în care vă aflaţi acum, şi suntem conştienţi de acea iluzie specifică, pe
care voi o numiţi lumea fizică.
Prin urmare, vă îndemnăm să atingeţi o stare meditativă
profundă, mai degrabă decât a ajunge la o stare semi-meditativă permanentă.
Ceea ce vrem să vă spunem, este ca pur şi simplu să atingeţi o stare de atenţie, astfel încât impulsurile distructive să nu fie libere a se agăţa în mod complet de mintea voastră, impiedicându-vă să învăţaţi lecţiile pe care trebuie să le învăţaţi.
Toate lecţiile pe care trebuie să le învăţăm cu privire la iubire, se sprijină pe conceptul fundamental, care afirmă că toate lucrurile sunt una:
Meditaţi asupra unităţii complete a propriei persoane şi a tuturor lucrurilor pe care le vedeţi.
Faceţi imediat acest lucru şi nu doar în momentul de faţă, ci tot timpul, chiar şi atunci când vă aflaţi în situaţii dificile. deoarece cu cât mai mult veţi iubi şi vă veţi simţi in conexiune cu toate lucrurile care sunt dificile pentru voi, cu atât vor fi mai uşor de Integrat acele situaţii.
Acest lucru nu se va realiza datorită unor legi din interiorul iluziei voastre fizice, ci prin Legea Iubirii; deoarece acel corp care este format de spirit, cel interconectat cu corpul fizic, este mai subtil decât acesta din urmă.
Aşadar, acele schimbări pe care le faceţi cu iubire asupra corpului fizic, vor trebui să aibă influenţă asupra iluziei fizice.
Totul este una, prietenii mei. Vocea mea este vocea acestui instrument; gândurile mele sunt gândurile ei.
Vă rugăm să ne credeţi când vă spunem că vibraţia pe care vi-o oferim, nu este vibraţia unei persoane, ci cea a Creatorului.
Noi suntem de asemenea canale.
Există doar o singură voce. În cadrul acestei vibraţii, noi suntem conştienţi că această voce este cea a Creatorului.
Este doar o chestiune de a ridica acele vibraţii car nu sunt atât de conştiente de Creator. Conform înţelegerii voastre, până la urmă toate lucrurile vor ajunge la armonie.
Chiar dacă pentru persoanele din jurul vostru, universul lor va rămâne dizarmonios şi dificil, dacă mintea voastră este centrată pe ideea unităţii cu Creatorul, propriul vostru
univers va deveni armonios. Acest lucru nu se va realiza prin eforturile voastre, ci prin simpla iubire a Creatorului."


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu