"Iata-ma condusa de acelasi unic INVATATOR intr-o CALATORIE ASTRALA INTERGALACTICA. Decolarea s-a facut ca de fiecare data, de pe aceeasi lampa de lansare de pe platforma PIRAMIDEI LUMINII CELESTE (Piramida lui Kheops). Eram cu INVATATORUL, ne indepartam de Calea Lactee, avand sub picioare acel norisor imaterial. Calatorind, chiar si prin metoda BILOCATIEI, cu o asemenea viteza ai impresia ca Universul trece pe langa tine si tu doar il privesti si astepti sa vina in apropierea ta, dar aceasta este doar o impresie. Ne-am apropiat de CONSTALATIA ORION.
INVATATORUL a spus "Iata ne apropiem de Planeta IUBIRII
In acel moment, am vazut punctul destinatiei noastre. Am vazut o STEA, o PLANETA, ceva care imi era foarte greu sa exprim in cuvinte. Ne apropiam de o Planeta care parea imateriala,gazoasa, avea o culoare de mov pal, de o nuanta greu de definit in cuvinte. Nu era ceva solid, aceasta planeta, parea imateriala. Aveam impresia in CORP ASTRAL ca voi intra prin acel sol transparent. In planul fizic nu exista nici in imaginatie ceva care sa echivaleze cu fantastica frumusete a acelei planete si acele culori.
Äici exista viata, mi s-a spus. Aici viata este cea mai sublima, cea mai pura, cea mai aproape de ABSOLUT, aici este viata vietilor, aici este SAMANTA VIETII.Familiarizeaza-te cu ea, o vei simti curand si chiar o s-o vezi.
Trebuie sa stii ca in ultimii 2000 de ani ESTI PRIMA ENTITATE DE PE GEEA CARE VINE AICI.
Dar au fost atatea ENTITATI care si-au inchinat viata DIVINITATII ABSOLUTE, cum de nu au venit aici?
"Da, au fost foarte multe ENTITATI, dar IUBIREA LOR A RAMAS INCHISTATA, SI-AU OFERIT IUBIREA IN PRINCIPAL NUMAI DIVINITATII ABSOLUTE, pe cand tu, de un timp incoace, te inchini in fiecare zi, in fiecare zori de zi INTREGULUI UNIVERS. Tot ceea ce ai oferit intregului Univers, acum s-a materializat si tu primesti insutit si inmiit inapoi.
A DARUI NU INSEAMNA ALTCEVA DECA A-TI DA DE FAPT TIE CEEA CE OFERI ALTCUIVA.
Deci tu nu ai facut altceva decat ti-ai asigurat o iubire imensa din partea celora carora le-ai oferit PACE si IUBIRE.
Mi-am amintit o rugaciune invatata in planul fizic de la primii mei Maestrii, iar amanuntele esentiale le-am primit de la ghizii mei spirituali din astral.
"Ma inchin la rasarit, PACE CERULUI, PACE PAMANTULUI, PACE APELOR, PACE VAZDUHULUI, PACE TUTUROR VAZUTELOR SI NEVAZUTELOR, PACE TUTUROR VIETATILOR, PACE SI FERICIRE TUTUROR FIINTELOR DIN UNIVERS
Rostesc apoi spre Apus, spre MIazazi si apoi spre Miazanoapte. Iata deci ca Rugaciunea PACII si a IUBIRII a avut puterea sa ma transfere pe Planeta IUBIRII - IVO.
In acea clipa am inceput sa vad prin AJNA CHAKRA entitatile de iubire de pe aceasta planeta. Erau de o culoare greu de descris, aproape de neimaginat. S-ar putea compara foarte vag cu culoarea liliacului inflorit, un mov pal, dar totodata foarte pregnant, stralucitor si....transparent. Si acestea apareau imateriale ca planeta, dar aveau forme ca niste globuri de iubire, de IUBIRE PURA.
Unele dintre ele isi schimbau forma si deveneau TRIUNGHIURI DE IUBIRE. Iata deci si descifrarea celor doua TRIUNGHIURI care reprezinta ANAHATA, - IUBIREA prin suprapunerea lor, unul cu varful in sus si altul cu varful in jos, iata deci descifrarea SEMNULUI LUI DAVID de neanteles de cei din Planul Fizic.
Deci cele doua TRIUNGHIURI inseamna IUBIRE PURA, SEMNUL IUBIRII. Doamne mult mi-a trebuit pana sa pot intelege ce inseamna cele doua TRIUNGHIURI, care mi s-a cerut de catre ghizii mei astrali spirituali sa le pun pe copertile cartilor mele, carti ale caror continut l-am primit prin METODA BILOCATIEI.
Iata, vedeam iubirea materializata la acele entitati de iubire. Entitatile ne-au inconjurat, emiteau puterea, energia, vibratia lor de iubire catre noi. Cuvintele sunt palide pentru a putea exprima cele ce am simtit-trait-vazut in acel LOC UNIC din Univers. Niciodata nu am trait ceva mai PUR,mai CURAT, BEATITUDINE PURA. Ma patrundea VIBRATIA DIVINA a acelor entitati si simteam o PACE DIVINA fara egal.
"Se apropie clipa despartirii. priveste ce pot face si ce vor face ele pentru tine
Le priveam, S-au grupat si au format o PIRAMIDA de IUBIRE, o imensa PIRAMIDA a IUBIRII, iar deasupra ei trona un SFINX, un SFINX de IUBIRE DIVINA. Acea PIRAMIDA a IUBIRII a inceput sa se roteasca, noi ne deplasam,iar ea se rotea in permanenta cu fata spre noi. Ii simteam in permanenta UNDA-VIBRATIA ei de IUBIRE emanata catre noi. Ne invaluia in permanenta in acea UNDA, cu acel FLUX, cu acea VIBRATIE de IUBIRE PURA, emisa de catre toate entitatile care formau acea PIRAMIDA.
Invatatorul a spus :" Acesta este DARUL lor pentru tine, ca semn ca au primit iubirea ta, astfel raspund IUBIRII si PACII tale, transmise in intregul Univers. Acum nu poti ramane aici. Pentru a ramane definitiv aici, ai mult de muncit. este bine sa stii ca drumul pe care ai pornit este unul bun, dar ai cale lunga de strabatut.
Daca nu vei uita aceste clipe si te vei conforma LEGILOR UNIVERSALE, vei avea ocazia sa ajungi aici, dar pentru asta va trebui sa muncesti mult, sa evoluezi, sa te spiritualizezi, sa nu pierzi niciun pas din ceea ce ai dobandit, sa inaintezi pe calea cunoasterii, spre LUMINA cea VESNICA. Fiecare graunte de adevar din Univers, trebuie sa ajunga la ADEVARUL ABSOLUT. Totul depinde numai de tine si de fiecare in parte."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu