NEFERTITI - MELFIOR RA - DIN TAINELE FARAONILOR
O viaţă nu-i de-ajuns
Să lupţi cu nemurirea
O viaţă-i prea puţin
Cand vrei desăvîrşirea.
O viaţă mai primeşti
Să porţi alba hlamidă
În viaţă-am reintrat
Ieşind din piramida.
Iată-mă aevea
Să ştiţi că eu sunt vie
Mă aflu printre voi
Nu-n sarcofag mumie.
MELFIOR RA
" Vreau sa se stie ca mormantul meu inca nu a fost descoperit si nici nu va fi pana nu se va face trecerea in Era Varsatorului. Mormantul meu este grandios,demn de cea mai vestita regina si sotie de faraon, desi nu mai eram demult regina la trecerea mea intr-un alt sptiu dimensional.
Dupa pierderea tronului am trecut intr-o voita uitare, dar curtenii mei cei fideli m-au urmat in templul in care am fost Mare Preoteasa si profetesa clarvazatoare, unde am trait pana la varsta de 55 de ani. De acolo, in Templul din Karnak, mi-am pregatit in mare taina mormantul.
Cei care cred ca au descoperit mormantul meu se inseala. Aceasta se va intampla numai in Era Varsatorului si numai intr-o anumita conjunctura a astrelor, iar pentru aceasta mai trebuie sa treaca ani. In mormantul meu se vor gasi multe pergamente, inscrisuri, multe dovezi materiale, ca, intr-adevar acel mormant este cel care detine mumia celei care a fost cunoscuta sub numele de Nefertiti.
Cele 124 de statuete care exista in acel loc sacru sunt amplasate in asa fel incat sa redea numele meu. In acel loc se mai gasesc podoabe de mare pret, bijuteriile mele cele mai dragi si mai valoroase. Acestea sunt insotite de scrisuri despre provenienta lor si de ocaziile cand le-am etalat.
Cele 124 de statuete care exista in acel loc sacru sunt amplasate in asa fel incat sa redea numele meu. In acel loc se mai gasesc podoabe de mare pret, bijuteriile mele cele mai dragi si mai valoroase. Acestea sunt insotite de scrisuri despre provenienta lor si de ocaziile cand le-am etalat.
Din frageda copilarie am avut in preajma mea preoti care s-au ocupat de evolutia mea spirituala, de initierea mea in tainele ocultismului.
Chiar inainte de a deveni regina am cunoscut cele ce urmau sa mi se intample si m-am supus KARMEI, DESTINULUI care trebuia urmat ca recompensa si ispasire a vietilor mele anterioare, aceleia pe care am trait-o la curtea faraonilor.
Chiar inainte de a deveni regina am cunoscut cele ce urmau sa mi se intample si m-am supus KARMEI, DESTINULUI care trebuia urmat ca recompensa si ispasire a vietilor mele anterioare, aceleia pe care am trait-o la curtea faraonilor.
In timpul executarii sculpturii care ma reprezinta, dupa care sunt cunoscuta de pamanteni, stiam, vedeam in fata mea, conul de umbra al uitarii care se apropia vertiginos, in care intram pentru cei din plan fizic si neinitiati, dar in EUL meu aveam acea fericire, a implinirii spirituale, apropierea de Inalta Divinitate.
Nu am suferit din cauza indepartarii mele de la gloria terestra, dar trebuia sa las sa se inteleaga ca sufar, pentru a nu fi urmarita de preotii lui AMON.
Desi pamantenii cititnd pe parcursul celor 3500 de ani despre mine ma compatimesc, eu le multumesc pentru afectiunea lor, dar este bine sa stie ca este o greseala la mijloc.
Desi pamantenii cititnd pe parcursul celor 3500 de ani despre mine ma compatimesc, eu le multumesc pentru afectiunea lor, dar este bine sa stie ca este o greseala la mijloc.
Eu, in acel legamant incheiat cu sotul meu, Faraonul AKHNATON i-am promis sa-i ofer toate fiicele pe care le voi naste spre a-i bucura trupul si sufletul, cu alte cuvinte i le promisesem ca sotii.
Tot la fel si el imi promisese ca fiii nascuti de mine sa-mi fie dati spre bucurie si spre prelungirea puterii mele in stat, dar zeii n-au vrut ca eu sa dau nastere numai urmasilor de acelasi sex cu mine, deci compasiunea nu-si are sensul.
Tot la fel si el imi promisese ca fiii nascuti de mine sa-mi fie dati spre bucurie si spre prelungirea puterii mele in stat, dar zeii n-au vrut ca eu sa dau nastere numai urmasilor de acelasi sex cu mine, deci compasiunea nu-si are sensul.
Difera foarte mult mentalitatea pamantenilor de atunci de mentalitatea celor care traiesc acum la finele Erei Pestilor. Astrele au o mare influenta in gandirea umana de-a lungul timpului.
In mormantul trupului meu terestru se afla mai multe insemnari si harti din care reiese pozitia astrilor principali in acel timp.
In mormantul trupului meu terestru se afla mai multe insemnari si harti din care reiese pozitia astrilor principali in acel timp.
Astrologii Erei Varsatorului vor putea si vor descoperi cauzele gloriei si decaderii imperiilor si a celor care detineau puterea.
Astrele vor spune mai multe decat toate cuvintele existente acum. Ele conduceau lumea si nu faraonii sau regii, dar in ultimele milenii cine mai acorda atentie astrologiei?Cine mai este dispus sa creada asa ceva?
Astrele vor spune mai multe decat toate cuvintele existente acum. Ele conduceau lumea si nu faraonii sau regii, dar in ultimele milenii cine mai acorda atentie astrologiei?Cine mai este dispus sa creada asa ceva?
La timpul potrivit, va voi anunta cu lux de amanunte locul sanctuarului care detine in bune conditii trupul meu terestru, sau mai bine spus, ceea ce am fost si ma va eprezenta in plan fizic la descoperirea lui. Dar, toate la vremea potrivita.
Acel sanctuar, nu se afla deasupra scoartei pamantului si nici nu poate fi descoperit prin ceea ce se cunoaste azi ca radiestezie. Inca nu s-a ajuns la nivelul cunoasterii oculte de atunci sa poata fi descoperit.
FORTE si ENERGII SUBTILE SUPRAVEGHEAZA ACEL TEMPLU, pana la scurgerea timpului necesar descoperirii, apoi SINGUR VA IESI LA SUPRAFATA,la LUMINA, sub REZELE MAREI RA, caruia i-am inchinat nu numai o viata.
Cand conjunctura astrilor o va permite si cand vor fi pregatiti cele aflate acolo atunci, se va intampla si destanuirea. Iata TAINA TAINELOR pe care am vrut sa o cunoasteti, dar nu mai devreme de finele Erei Pestilor si nici mai tarziu de inceputul Erei Varsatorului.
Mi-am pregatit cu atentie pe parcursul mai multor vieti, posibilitatea comunicarii celor parcurse de privirile voastre. CANALUL de TRANSMISIE nu este altceva decat o infima parte a MARELUI si UNICULUI ZEU caruia m-am inchinat in diferite vieti si vremi.
Si cu aceasta ocazie, ofer inchinare eterna MARELUI UNICULUI ZEU SOARE, MARELUI RA , celui care ma aduce din cand in cand in stralucirea sa."
Si cu aceasta ocazie, ofer inchinare eterna MARELUI UNICULUI ZEU SOARE, MARELUI RA , celui care ma aduce din cand in cand in stralucirea sa."
Melfior Ra - Misiunea Romania Facebook Group
https://www.facebook.com/groups/2147887751889556/?epa=SEARCH_BOX
https://www.facebook.com/groups/2147887751889556/?epa=SEARCH_BOX
SCOALA EXTRATERESTRA - MELFIOR RA
"Ne aflam la inceput de mileniu. Trecem dintr-o Era in alta. Este vremea schimbarilor. Trecerea dintr-o Era in alta marcheaza trecerea prin fiecare semn zodiacal si care este echivalent cu 26000 ani terestri. Spun terestri, intrucat masurarea timpului in ani este o conventie a pamantenilor, raporatata la miscarea de rotatie si de revolutie a Planetei Pamant.
Actuala MARE SCHIMBARE,odata cu trecerea dintr-un ciclu cosmic in altul, include intrepatrunderea si conlucrarea fizicului cu metafizicul.a materialului cu imaterialul. a vazutului cu nevazutul, iar aceasta se intampla fie ca dorim sau nu.
Desigur ca pentru a exista o conlucrare intre fiintele materiale si imateriale au fost alesi si pregatiti NOVATORI, carora li s-a predat CUNOASTEREA anumitor materii din domeniul ocult. Acestia au MISIUNEA,al randul lor sa transmita mai departe ceea ce le-a fost predat, respectiv informatiile privitoare la posibilitatea colaborarii dintre fiintele materiale si imateriale.
Este clar ca s-a dorit o SCOALA PREGATITOARE, cu fiinte pamantene care sa predea invatatura si sa o predea mai departe. Pentru aceasta au existat atat in plan fizic, terestru, cat si in plan metafizic, extraterestru, invatatori si inavatacei, in corpuri materiale si imateriale.
Astfel s-a infiintat SCOALA DE METAFIZICA IN PLAN FIZIC, CU MAESTRI-INVATATORI EXTRATERSTRI, PRECUM SI SCOALA EXTRATERESTRA ASTRALA cu studenti terestri,
Stim care este sistemul de invatamant in scolile planului fizic. Intr-o scoala sunt mai multe clase de si mai multi profesori, fiecare predand materia in domeniul in care s-a pregatit.
Asa cum intr-o scoala terestra nu exista numai un profesor, sau numai o materie, tot la fel in planul metafizic se predau mai multe materii, cunoasteri de catre MAESTRI si INVATATORI care au o pregatire mult superioara intataceilor lor.
Fiintele din planul fizic admise in scolile din planul metafizic se prezinta la cursuri prin DECORPORALIZARE respectiv prin EFECTUAREA CALATORIILOR ASTRALE si primesc invatatura, pe care la randul lor trebuie sa o predea celor aflati in scoli de METAFIZICA din plan fizic.
In scolile planului metafizic se predau materii-cunoasteri ca : DECORPORALIZAREA,
MATERIALIZAREA - DEMATERIALIZAREA,
SCHIMBAREA si REGLAREA STARII VIBRATIONALE, DIVIZAREA FUNCTIEI SPIRIT,
TELEPORTAREA, dar tot acolo se predau si materii care sa fie accesibile scolilor de metafizica din planul fizic.
MATERIALIZAREA - DEMATERIALIZAREA,
SCHIMBAREA si REGLAREA STARII VIBRATIONALE, DIVIZAREA FUNCTIEI SPIRIT,
TELEPORTAREA, dar tot acolo se predau si materii care sa fie accesibile scolilor de metafizica din planul fizic.
Acestea sunt : FOLOSIREA ENERGIEI UNIVERSALE, cu toate derivatele care deriva din acestea, ca metoda terapeutica utilizata pentru reastabilirea sanatatii fiintelor terestre, precum si ca factor propulsator pentru efectuarea CALATORIILOR INTERPLANETARE si INTERGALACTICE sau a CALATORIILOR ASTRALE prin BILOCATIE (Arsenie Boca a aparut la inmormantarea mamei desi era arestat), REGRESIILE IN TIMP, FOLOSIREA FORTEI MENTALE in ENERGOBIOTERAPII, CONTACTAREA GHIZILOR ASTRALI, VINDECARI prin intermediul CALATORIILOR ASTRALE,sau CALATORII ASTRALE in VIITOR, CUNOASTEREA TUTUROR VIETILOR ANTERIOARE, de la crearea SPIRITULUI pana in prezent.
Se mai predau materii ca : ASTROLOGIA , COMUNICAREA TELEPATICA atat in imagini cat si prin sunete, respectiv CLARAUDITIA, VIZUALIZAREA prin SPIRIT, LEVITATIA, INTUITIA, CITIREA FORMELOR GAND si multe alte materii, care se considera ca sunt necesare pamantenilor.
Iata ca in scolile din planul metafizic, se predau pentru pamanteni, materii-cunoasteri care aici nu sunt acceptate decat in scolile metafizice si acestea sunt mai mult clandestine. dar odata cu trecerea de la o Era la alta, dintr-un Ciclu Cosmic la altul, a sosit timpul conlucrarii, a colaborarii dintre cele 2 spatii si dintre cele 2 forme de fiinte : materiale si imateriale.
Pentru acaesta au fost pregatiti in Scoala Astrala o serie de MISIONARI terestri ai initierii. Acestia vin in fata celor dornici de cunoastere si le ofera ceea ce li s-a predat si lor. Desigur ca nu toti cursantii terestri prefera aceleasi materii-cunoastere, la fel ca in scolile din planul fizic.
Unii preferaASTROLOGIA, altii SPIRITUALITATEA sau folosirea energiei universale, iar altii CALATORIILE ASTRALE si de ce nu TELEPORTAREa..
Toti cei pregatiti in SCOALA INITIERII ASTRALE vor avea si in plan terestru cursanti in raport cu starea lor vibrationala si a materiei cunoasteri pe care o vor preda.
Intotdeauna cursantii, vor fi raportati vibrational la materia - CUNOASTERE, iar cel care nu este pregatit pentru o materie de inalta vibratie, NU o va agreea si nici NU o va putea intelege.
O FIINTA CU O VIBRATIE MAI JOASA, NU POATE FI IN REZONANTA CU FIINTE SI INVATATORI DE INALTA VIBRATIE SI SPIRITUALITATE.
Tot ce am facut eu, voi o sa faceti, si lucruri mai mari ca acesta"... ca si voi puteti face tot ceea ce fac eu, chiar si mai mult ''..Open your spiritual eyes ...https://bit.ly/2G4bH6l
In scolile de initiere din ambele planuri, clasele se formeaza si se discern, se consolideaza singure prin REZONANTA VIBRATIONALA si SPIRITUALA.
Iata deci cum sunt pregatiti cei care au fost cooptati in scoala metafizica din planul terestru, pentru a avea apoi posibilitatea sa transmita mai departe cele invatate in scolile de metafizica in planul terestru.
Pentru ceea ce predau eu semenilor mei in scolile de metafizica din planul terestru se cere un anumit grad de purificare, iar cei care nu si-au purificat trupurile sunt mai putin interesati de lectiile cunoasteri de spiritualitate, de calatoriile astrale,de reglarea starii vibrationale.
Pentru ca aceste cunoasteri sa fie puse in practica se cere curatenie sufleteasca si trupeasca. Stiu ca cei ce imi audiaza prelegerile sunt intru totul pregatiti pentru ele, dar mai stiu ca in prezenta mea fizica sau chiar astrala, multe spirite s-au trezit din somnul letargic al inconstientei si nu de putine ori am avur confirmari ca truda mea nu a fost in zadar.
De asemenea am o mare intelegere pentru cei care nefiind in rezonanta vibrationala cu mine incearca sa ma denigreze, deoarece nu pot intelege ceea ce le ofer, dar eu stiu unde se afla acestia si de aceea am o reala compasiune si ingaduinta si le ofer subtil ceea ce le lipseste.
Am invatat de la Scoala de Metafizica sa fiu indulgenta fata de cei impuri.
INTODEAUNA SUNTEM CEEA CE GANDIM SI GANDIM IN RAPORT CU CEEA CE ACUMULAM ATAT PRIN HRANA MATERIALA CAT SI PRIN CEA SPIRITUALA.
Vom inghiti animale, ne vom manifesta asemeni lor, vom consuma hrana vie, cunoastere, vom fi cunoscatori, toleranti, plini de viata.Iata diferenta dintre scolile din planul material, fizic si cea din planul metafizic, imaterial. Acum stim ca a sosit timpul conlucrariiri, dar pentru aceasta trebuie sa fim frumosi la suflet cat si la spirit.
A fi frumosi inseamna a fi luminosi, a fi luminosi inseamna a fi iubitori fata de semenii nostri si fata de toata creatia lui Dumnezeu, fiind astfel suntem IUBITORI fata de DUMNEZEU.
DUMNEZEU ESTE IUBIRE, EU SUNT IUBIRE, EU SUNT IUBIRE, EU SUNT IUBIRE!
" SCOALA INITIERII ASTRALE, MELFIOR RA , Editura Vultur ZM, 2002
Dezvăluiri cu Melfior Ra https://bit.ly/2Bfdi5l
Melfior RA 28 octombrie 2009 N24 Mesaje celeste si calatorii astrale https://bit.ly/2HOBUay
Melfior Ra si Ion Tugui https://bit.ly/2hH7Hbp
Picatura de lumina - 12-13 mai - Călătorii Astrale https://bit.ly/2DQvELw
Tainele si efectele piramidelor https://bit.ly/2EthvpR
INTRODUCERE IN CUNOASTEREA OCULTA - MELFIOR RA
"Dupa cativa ani buni de calatorii astrale, de la prima interventie efectuata pe corpul meu astral de catre entitati extraterestre de LUMINA, ma aflu in postura de a multumi acelor Maestri Cosmici care m-au ajutat sa-mi pun in functiune o mare parte a capacitatilor mentale.
Multumesc Maestrilor Cosmici, echipei " chirurgicale" astrale pentru cele oferite mie. Acele interventii au avut un rol hotarator benefic asupra mentalului meu si a vietii mele, in general.
Am devenit un om bun, intelegator si luminos, iubitor fata de toata Creatia lui Dumnezeu. Odata cu aceasta schimbare nu au intarziat sa apara nici rezultatele : CLARVEDEREA, CLARAUZUL, CLARSIMTUL, EXTRACORPORALIZAREA
( BILOCATIA), TELEPATIA si o legatura permanenta, un fir continuu, mereu deschis, intre mine si fiintele imateriale, entitati care au misiunea de a se ocupa de evolutia spirituala a pamantenilor.
( BILOCATIA), TELEPATIA si o legatura permanenta, un fir continuu, mereu deschis, intre mine si fiintele imateriale, entitati care au misiunea de a se ocupa de evolutia spirituala a pamantenilor.
Toate acestea le datorez lor, celor care au primit din INALT ordinul divin sa lucreze asupra mea si nu numai a mea, ci a tuturor acelora care se afla AICI, IN MISIUNE si cu care trebuie sa conlucreze.
Cele 3 interventii chirurgicale au reusit sa ma transforme, sa ma aduca pe traiectoria LUMINII, ajutandu-ma sa devin un nou nascut, un slujitor al LUMINII si ADEVARULUI.
Cei care au posibilitatea sa perceapa mai multe decat vad, cu ochii fizici,au posibilitatea de a verifica spusele mele. Toate acestea pot ramane un mare semn de intrebare pentru cei care nu au posibilitatea sa verifice ceea ce afirm, deoarece ei nu dispun INCA de DARUl CALARVIZIUNII sau al CLARSIMTULUI.
In acest fel, nu se pot convinge de LUMINOZITATEA DUBLULUI MEU ETERIC si vor vedea doar corpul meu carnal si nimic mai mult.
Probabil se vor intreba ce functie ai ce studii are persoana care isi permite sa faca asemenea afirmatii. Acestia raporteaza totul la nivelul fizic, la material si nu au ajuns sa cunoasca ceea ce e scris la Corinteni v.19,20 si 27,28
" Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta celor invatati voi nimici-o. Unde este inteleptul? Unde este carturarul? Unde este cercetatorul aceatui veac? Au n-a dovedit DUMNEZEU nebuna intelepciune a lumii acesteia? Ci DUMNEZEU si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari, DUMNEZEU si-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebagate in seama, cele ce nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt" .
Cei ce au ajuns la cunoasterea adevarata se pot convinge de spusele mele prin VIBRATIA transmisa de GANDURILE mele si CUVINTELE transpuse in cuvantul scris, care insumeaza carti-mesaj scrise de mine, din voia Tatalui Ceresc, a Constiintei Cosmice, a Unicului si Absolutului Creator.
Iata ca intr-un interval de timp de numai cativa ani, in mentalul uman, in circuitul cerebral al pamanteanului, se pot produce tranaformari uimitoare.
Am dorit sa scriu aceasta carte SCOALA INITIERII ASTRALE pentru a include informatiile recente, primite de pe alte taramuri, si lumi nevazute si necunoscute de semenii mei pamanteni, informatii obtinute orin DECORPORALIZARE sau METODA BILOCATIEI.
Dar pentru ca oamenii sa ajunga la cunoasterea acestei lumi, au nevoie de credinta, caci scris este :
"Iar credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute. Prin ea, cei din vechime au dat buna lor marturie" (Evrei, 11: 1,2)
Cand in omul terestru exista pregnant DORINTA DE EVOLUTIE, atunci toate vor decurge astfel incat el va primi informatiile de care are nevoie, fie din carti de specialitate, fie prin viu grai, de la semenii lui mai evoluati spiritual.
Dupa parcurgerea mai multor etape de pregatire spirituala ai esoterica, isi vor face aparitia prin diferite metode ai ghizii astrali, maestri cosmici raspunzatori de evolutia spirituala a pamantenilor. Cel dornic de evolutie va trebui sa constientizeze mesajele sau metodele de comunicare.
Dar omul modern, pamanteanul " evoluat", cercetatorul, omul de stiinta si toti cei ce se bazeaza numai pe stiinta materialista adopta politica strutului, adica nu vor sa vada si sa creada ceea ce exista, daca lor nu li s-a intamplat inca personal si nu au asemenea trairi. Este mult mai usor sa ii denigreze pe cei care fara titluri si studii academice, pot primi informatii pe care stiinta nu stie inca unde sa le incadreze si cum sa le foloseasca.
Intotdeauna NOUL patrunde foarte greu si dicolo de BARIEREA LIMITEI MENTALE UMANE. Istoria ne-a dovedit aceasta de-a lungul timpului, daca ne gandim la Giordano Bruno, ars pe rugul ignorantei, pentru ca a sustinut ca exsta o " INFINITATE DE SORI, cu PLANETE INVARTINDU-SE IN JURUL ACESTORA, TOT LA FEL CUM CELE SAPTE PLANETE ALE NOASTRE SE INVART IN JURUL SOARELUI....FIINTE VII CE TRAIESC IN ACESTE LUMI..."
Iata ca dupa 400 de ani de la arderea lui pe rug, a acelui mare SPIRIT ILUMINAT, inca nu se accepta in totalitate ideea ca pe alte planete traiesc fiinte vii. De ce? Simplu, pentru ca noi pamantenii, in limitarile noastre, dorim ca peste tot in Univers, viata si fiintele vii sa fie asemeni noua.
Nu trebuie ca in UNIVERS, corpurile fiintelor de pe alte planete, sisteme solare, galaxii sa aiba DENSITATEA fiintelor tereatre si NICI NU AU DENSITATEA FIINTELOR TERESTRE.
Sa nu uitam ca la nivel mondial se da o lupta acerba pentru ca nu cumva aceste informatii cu privire la fiintele extraterestre sa ajunga la marea masa umana. De ce? Cu ce drept? ( Cartea a fost scrisa in anul 2002)
Dar iata ca prietenii nostri astrali, extraterestrii NU TIN SEAMA DE LEGILE PAMANTENE si intra in contact mental si nu numai mental, cu oamenii dornici si simpli, dar dornici de cunoasterea adevarului. Pe acestia nu ii pot opri " legile " noastre strambe.
Ei, prietenii nostri, adevaratii prieteni, ii contacteaza pe cei apti pentru aceasta si le ofera informatii despre ceea ce Marile Puteri tin sub cheie de multa vreme.
Acesti prieteni ai pamantenilor doresc sa ajute intraga omenire si nu numai o grupare care se afla de o parte sau alta. Ei OFERA GRATUIT CUNOASTEREA tuturor celor care doresc sa o impartaseasca semenilor lor, pentru a-i TREZI din SOMN. Ei doresc ca omul sa isi poata folosi intreaga capacitate, intreg circuitul cerebral.
Acum e nevoie mai mult decat oricand, de punerea in functiune a tuturor capacitatilor din om, pentru ca ACUM se produce MAREA SCHIMBARE.
Este vorba de predarea stafetei ERELOR, ETAPELOR EVOLUTIVE, a CICLULUI COSMIC, predarea stafetei CIVILIZATIILOR si toate aceatea prin INALTA VOIE a CONSTIINTEI COSMICE a CREATORULUI intregului UNIVERS si a tuturor lumilor vazute si nevazute." SCOALA INITIERII ASTRALE - MELFIOR RA, Editura Vultur Z M 2002
CARTI PUBLICATE DE MELFIOR RA, un MESAGER DIN SFERE CELESTE cu MISIUNE in ROMANIA
SCOALA INITIERII ASTRALE
SCOALA INITIERII ASTRALE
Se fac inscrieri la persoanele de contact din diferite orase, pentru cursurile sustinute de Melfior Ra. Va invitam, sa descoperiti dimensiunea ascunsa in interiorul fiintei voastre si darul de a atrage lumina, prin care veti afla scopul intruparii in aceasta viata, menirea si misiunea, precum si cine sunteti, de unde ati venit, incotro veti merge cand veti parasi corpul fizic.
Deasemeni veti accesa si dezvolta capacitatile paranormale-extrasenzoriale, care le aveti si acum, dar care se afla in stare latenta in fiinta voastra, dar le veti constientiza si activa, chiar in timpul cursului, daca aceasta nu s-a si intamplat pana acum.
Veti fi ghidati sa faceti meditatii transcendentale, calatorii astrale prin decorporalizare, precum si incursiuni prin vietile anterioare, si astfel veti intelege de ce v-ati nascut intr-o familie anume, de ce aveti partenerul de viata, fratii, surorile, rudele, prieteni, chiar si colegii, pe care ii aveti acum. Veti afla ce aveti de facut pentru a nu mai suporta consecintele faptelor si deciziilor voastre din vietile anterioare.
Toate acestea si inca multe altele le puteti afla, alegand sa participati la cursurile, intalnirile,workshopurile, taberele initiatice sustinute de Melfior Ra.
DESCIFRAREA TAINELOR VIETII TALE
Enigmele vietii si lectiile destinului pot fi cunoscute de catre cei interesati, pentru a afla ce trebuie schimbat sau realizat in actuala viata. Celor doritori li se va efectua FISA DESTINULUI in particular.
Enigmele vietii si lectiile destinului pot fi cunoscute de catre cei interesati, pentru a afla ce trebuie schimbat sau realizat in actuala viata. Celor doritori li se va efectua FISA DESTINULUI in particular.
Pentru realizarea acesteia am nevoie de datele nasterii: ziua,luna ,anul, nume si prenume, precum si localitatea, orasul, tara in care traieste si daca se poate si o fotografie a persoanei.
Fisa Destinului, va aduce la cunostinta aspecte din vietile anterioare, relatiile cu anumite persoane atat in trecut cat si in prezent, precum si ce va asteapta in viitor.
In acest sens pot fi contactata pe e-mail: melfiorra@gmail.com
In acest sens pot fi contactata pe e-mail: melfiorra@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu