sâmbătă, 23 februarie 2019

Adamus Saint-Germain - Asumarea măiestriei






SHAUMBRA se numesc spiritele care sunt venite si intrupate pe TERRA in scopul indeplinirii unor MISIUNI de raspandire a LUMINII DIVINE, a EVOLUTIEI SPIRITUALE. Toti SHAUMBRA sunt emisarii si emitatorii luminii divine in spatiul dimensional terestru.
In prima noapte a lecturarii, am avut un vis, inspre ziua. Se facea ca urcam un munte si deodata muntele imi era cunoscut, era Muntele BUCEGI. Stiam unde ma aflu si imi era drag acel loc si acele vibratii din preajma SFINX-ului. Deodata, o voce din interiorul meu mi-a spus: " PRIVESTE CERUL". Am privit in sus si am vazut o entitate parca formata din nori, o entitate ce imi era familiara ai draga totodata. In clipa aceea stiam cine era, iar in mintea mea auzeam ca un ecou: Tobias Tibias, Tobias." SHAUMBRA - MELFIOR RA
" Cine este TOBIAS? Tobias, este o entitate astrala care se afla acum in corp imaterial, corp energetic de inalta stare vibrationala. El, TOBIAS, a trait oe Pamant in urma cu mii de ani. In Biblie, in Vechiul Testament, in unele editii mai poate fi citita " Cartea lui Tobit" . Aflam acum ca cel care atunci se numea TOBIT, acum il numim TOBIAS si se afla in alt spatiu dimensional, avand CORP DE LUMINA, iar cel care atunci era fiul lui TOBIA, acum se numeste GEOFFREY HOPPE, numit si " CAULDRE" si este fiinta umana terestra prin care TOBIAS transmite pamantenilor ceea ce trebuie sa afle ei in aceste vremi de tranzit, spre cea de-a patra DIMENSIUNE
Iata ca avem confirmarea ca un spirit vine la intrupare pe TERRA de nenumarate ori si ca spiritele prefera sa vina la intrupare in mijlocul acelor fiinte langa care au mai convietuit si in alte vieti anterioare si timpuri." SHAUMBRA – MELFIOR RA
TOBIAS si SHAUMBRA din ROMANIA
" Este recunoscut faptul ca Romania are o MISIUNE SPIRITUALA. Aceasta a constientizat-o si transmis lumii SUNDHAR SINGH la inceputul secolului trecut, iar la inceputul acestui secol si mileniu a spus-o aici inaltul prelat PAPA PAUL IOAN, cand a numit ROMANIA " GRADINA MAICII DOMNULUI". Deasemeni, copiilor de la FATIMA, insasi MAICA DOMNULUI a mentionat tara de la gurile Dunarii, de la varsarea fluviului in mare, GRADINA SA.
Dar iata, ca recent entitatea TOBIAS, celesta fiinta de LUMINA care incepand cu anul 1999 transmite prin intermediul lui GEOFFREY HOPPE, numit CAULDRE, de TOBIAS, cel care intr-o viata anterioara i-a fost fiu mult iubit, a transmis deasemeni aici la Bucuresti, acelasi mesaj, ca acest popor are o INALTA MISIUNE SPIRITUALA si ca DE AICI SE VA PROPAGA LUMINA SPIRITUALITATII IN ACEST NOU MILENIU PESTE INTREAGA PLANETA.
IATA INALTA MISUNE A ROMANIEI - SPIRITUALITATEA.
Dar sa intelegem, ca aceasta SPIRITUALITATE se bazeaza pe NOUA ENERGIE, intelegere si manifestare in plan fizic, manifestarea prin IUBIRE. In toate channeling-urile sale, TOBIAS a transmis lectii prin care cei care se afla AICI ca spirite intrupate venite special sa ajute la aceasta schimbare uluitoare, trebuie sa ia la cunostinta de NOUA ENERGIE in care se lucreaza si in care se va produce MAREA SCHIMBARE pe care omenirea o asteapta.
In aceasta zona, de-a lungul timpurilor au fost MARI INITIATI, MARII PREOTI care au venit AICI dupa sufundarea ATLANTIDEI, iar o parte dintre invatatii ATLANTI au pus bazele CUNOASTERII OCULTE. In muntii zonei romanesti se afla CUNOASTERE inregistrata in CRISTALELE de CUART, TAINE si COMORI SPIRITUALE cautate de cotropitori de-a lungul mileniilor.
Acum, este important ca ENERGIA CRISTALELOR de CUART din interiorul solului SE REACTIVEAZA prin insasi faptul ca s-a reunit aceasta FAMILIE a SPIRITELOR INTRUPATE, afla6te in MISIUNE pe TERRA.
Cei care fac parte din aceaata FAMILIE, prin ENERGIA pe care o emit in timpul intalnirilor si conlucrarilor lor, ACTIVEAZA ENERGIA CRISTALELOR din adancuri.
Odata ACCESATE aceste ENERGII se produce o SCHIMBARE a MENTALITATII OAMENILOR.
Acestia incep sa aiba o DESCHIDERE spre NOU, sa accepte ceea ce pana acum nu ar fi putut accepta.Se deschid zagazurile CUNOASTERILOR, prin NOUA ENERGIE necesara transformarilor.
MENTALITATEA UMANA acceseaza acum ALTE FRECVENTE si coordonate si SE REPROGRAMEAZA la NOI PARAMETRI de functionare.
Pe 18 Aprilie 2004, la Bucuresti, TOBIAS prin intermediul lui GEOFFREY HOPPE s-a regasit cu o PARTE din VECHII ATLANTI care acum sunt o parte din spiritele venite la intrupare, in special pentru a-i TREZI din SOMNUL INCONSTIENTEI pe cei cu constiintele adormite. Spiritele misionare, intrupate AICI s-au constituit in SHAUMBRA.
In SHAUMBRA sunt oameni de TOATE RELIGIILE, oameni cu vederi largi, DESCHISE spre SPIRITUAL, fiinte care nu mai sunt incorsetate in VECHILE TIPARE si PREJUDECATI, FIINTE CARE STIU CINE SUNT CA SPIRITE, CARE NU SE MAI CONFUNDA CU TRUPUL, CARE ISI CUNOSC MISIUNILE SI SCOPURILE LOR PE TERRA.
Aici s-a primit in mod pregnant NOUA ENERGIE transmisa de TOBIAS si invitatii sai astrali : ARHANGHELUL RAFAEL, METATRON, KRYON, FECIOARA MARIA, MONICA." SHAUMBRA - MELFIOR RA
Marele SPIRIT considerat de unii vraci, de altii preot, prezicator, vindecator intrupat pe Terra la cererea sa, pentru a ajuta fiintele sa isi cunoasca originea celeasta, s-a intrupat acum 8000 de ani in Romania ca PREOT in TEMPLUL de la SINCA VECHE. El, GEOFFREY HOPPE era magul, preotul care a intrat in legatura cu " OAMENII VENITI DIN SOARE" , prezicatorul care a ajuns si in Romania si a prezis acestui popor cate ceva
In ultimele zile ale ATLANTIDEI, ATLANTII au parasit ATLANTIDA cu barca, majoritatea pe jos si doar cativa cu ceea ce numim astaI navete spatiale, dar erau mult diferite de navetele de astazI, in sensul ca le permiteau ATLANTUILOR sa mute lucrurile prin aer, dar erau foarte lente in comparatie cu navetele spatiale de astazi. Unele grupuri s-au indreptat spre AMERICA de SUD, altele pe vase s-au dus spre vest, spre INSULELE HAWAI, iar altele spre EUROPA si ORIENTUL MIJLOCIU.
Una din primele zone in care s-au stabilit ATLANTII este ROMANIA. Sunt multi care sustin ca leaganul civilizatiei este in EGIPTUL de acum sau in IRAQ, dar arheologii au demonstrat ca sunt urme mai vechi chiar aici, in aceasta zona. Leaganul civilizatiei actuale este deci aici, cu mai mult de 700 de mile mai sus decat s-ar crede, in acest loc s-au descoperit foarte multe cristale energetice care se afla in muntii nostri dar si la mare adancime sub apele Romaniei.
Zona ROMANIEI este una din putinele zone de echilibru ale PAMANTULUI aflta la intersectia liniilor energetice dintre EST si VEST. ROMANIA a foat si va fi intotdeauna o ZONA a MARILOR TRANSFORMARI.Tot de aceea, pamantul acesta a avut multi dusmani care au vrut sa il cucereasca.Datorita problemelor care au foat aici de-a lungul timpului, se poate simti o SLABIRE a PUTERII ENERGETICE, fata de momentul cand aici au venit ATLANTII. Toti cei care au venit aici cu ganduri vrajmase, au captat cate ceva din energia si puteea acestui pamant, din inima si sufletul lui. Ceea ce a ramas din punct de vedere ENERGETIC are legatura cu SUFERINTA UMANA, datorate piercerilor umane de aici.
Pana si ATLANTII au stiut cat de important este acest pamant si acesta este motivul pentru care s-au stabilit AICI, au inteles IMPLICATIILE si SCHIMBARILE CARE SE VOR INTAMPLA. Legatura directa pe care aceat oamant o are in timp si spatiu, asteapta sa fie descoperita.
TOBIAS prin CAULDRE ( GEOFFREUY HOPPE) a vrut sa fie in ROMANIA pwntru ca aceaata tara contine CONSTIINTA SUDULUI si NORDULUI, ceea ce echivaleaza cu CONSTIINTA INTREGII OMENIRI.
CONSTIINTA VOASTRA, a ROMANIEI este tot atat de importanta ca si CONSTIINTA VALORII de SINE a INTREGII UMANITATI. De aceea exista atat de multe CRISTALE in muntii acestui pamant, pentru ca ELE TREBUIE SA SUSTINA ACEST EFECT.
In general oamenii au doar o vaga imagine despre ei insisi, ei se vad MAI PUTIN PERFECTI, MAI PUTIN CREATORI, NISTE INGERI CAZUTI ai mai mult decat orice SHAUMBRA, EI SI-AU PIERDUT SPERANTA.
Cele prin care a trecut ROMANIA in ultimii 50 de ani si in ultimele sute de ani, faptul ca ATI PERMIS ca VIETILE VOASTRE SA FIE DOMINATE si CONTROLATE, ca ati trait o EXISTENTA LIMITATA esate pentru ca umanitatea a trecut prin aceleasi incercari, dar cu NOUA ENERGIE lucrurile sunt pe cale sa se schimbe.
PUTERILE POLITICE din tara voastra sunt OBOSITE, chiar nu stiu ce ar putea sa faca mai mult, SE SIMT PIERDUTE, SE AGATA CU DISPERARE DE MODALITATI VECHI, pentru ca nu stiu ce altceva sa faca, DAR SCHIMBARILE SUNT INERENTE.
Veti vedea ca va apare un GRUP TANAR de CONDUCATORI, care VA VENI LA PUTERE CURAND si care ARE O ALTA INTELEGERE A NATURII UMANE, care VA AVEA CU ADEVARAT RESPECT si COMPASIUNE FARA DE OAMENI.
SUNTETI DEJA IN LEGATURA ENERGETICA CU ACESTI OAMENI care VOR FI NOII CONDUCATORI si sunteti deja CAPABILI SA INFLUENTATI aceste legaturi, CHIAR INAINTE SA VINA EI LA PUTERE.
SUNTETI CONECTATI CU EI prin ENERGIILE NOI si astfel multe schimbari vor avea loc in aceasta tara, schimbari care vor aduce aceasta tara la locul ei adevarat pe acest continent, schimbari care vor determina crearea unei baze economice aici si care vor face ca investirorii externi sa investeasca aici si TOTUL ARE LEGATURA cu NOUA VIBRATIE a SINELUI
Cartea SHAUMBRA scrisa de doamna MELFIOR RA " Marele SPIRIT considerat de unii vraci, de altii preot, prezicator, vindecator intrupat pe Terra la cererea sa, pentru a ajuta fiintele sa isi cunoasca originea celeasta, s-a intrupat acum 8000 de ani in Romania ca PREOT in TEMPLUL de la SINCA VECHE. El, GEOFFREY HOPPE era magul, preotul care a intrat in legatura cu " OAMENII VENITI DIN SOARE" , prezicatorul care a ajuns si in Romania si a prezis acestui popor cate ceva
Am studiat acest pamant al Romaniei ai observam schimbarile prin care a trecut de mii de ani. Stim ca toti cei care asculta sau primesc acesta inregistrare, primesc energia intreaga, stim ca ea este acolo cu voi. Mesajul pe care il avem este ca, ACEST PAMANT ARE MULTE RANI.
RANI FOARTE ADANCI IN STRUCTURA CONSTIINTEI OAMENILOR.
Aceste rani sunt vechi de sute si mii de ani, putem numi o KARMA PROFUNDA A TARII, iar VOI DUCETI IN SPATE ACEASTA KARMA.
Cei care v-ati reancarnat in tara de multe ori, ati facut-o pentru ca sunteti legati de aceasta tara si va intoarceti pentru ca vreti sa vindecati aceste rani. Se spune ca aceasta zona este inima Europei si ca este o zona ranita, dar exista vindecare si voi sunteti aici cu un scop anume,
Prin prezenta voastra ati anihilat multe cutremure de pamant care ar fi omorat multi oameni si ar fi dezradacinat constiinta mamei Pamant. Prin prezenta voastra, voi mentineti echilibrul si totodata tineti la distanta dortele intunecate care ar vrea sa vina aici, sa ia puterea pentru ca in mijlocul tarii in care traiti, exista o magie profunda plasata acolo cu mii de ani in urma. Este MAGIA PASIUNII,
MAGIA TRANSFORMARII, magia care a fost ranita, dar nu de catre voi. In fiecare zi respirati adanc si sa stiti ca sunteti sprijiniti de ENERGIILE CRIMSON si de ENERGIILE MULTOR ARHANGHELI si sa stiti ca voi tineti echilibrul pana la momentul potrivit." SHAUMBRA - MELFIOR RA
https://bit.ly/2BsuTXs
DESCIFRAREA TAINELOR VIETII TALE
Enigmele vietii si lectiile destinului pot fi cunoscute de catre cei interesati, pentru a afla ce trebuie schimbat sau realizat in actuala viata. Celor doritori li se va efectua FISA DESTINULUI in particular.
Pentru realizarea acesteia am nevoie de datele nasterii: ziua,luna ,anul, nume si prenume, precum si localitatea, orasul, tara in care traieste si daca se poate si o fotografie a persoanei.
Fisa Destinului, va aduce la cunostinta aspecte din vietile anterioare, relatiile cu anumite persoane atat in trecut cat si in prezent, precum si ce va asteapta in viitor.
In acest sens pot fi contactata pe e-mail: melfiorra@gmail.com
SCOALA INITIERII ASTRALE
Se fac inscrieri la persoanele de contact din diferite orase, pentru cursurile sustinute de Melfior Ra.
Va invitam, sa descoperiti dimensiunea ascunsa in interiorul fiintei voastre si darul de a atrage lumina, prin care veti afla scopul intruparii in aceasta viata, menirea si misiunea, precum si cine sunteti, de unde ati venit, incotro veti merge cand veti parasi corpul fizic.
Deasemeni veti accesa si dezvolta capacitatile paranormale-extrasenzoriale, care le aveti si acum, dar care se afla in stare latenta in fiinta voastra, dar le veti constientiza si activa, chiar in timpul cursului, daca aceasta nu s-a si intamplat pana acum.
Veti fi ghidati sa faceti meditatii transcendentale, calatorii astrale prin decorporalizare, precum si incursiuni prin vietile anterioare, si astfel veti intelege de ce v-ati nascut intr-o familie anume, de ce aveti partenerul de viata, fratii, surorile, rudele, prieteni, chiar si colegii, pe care ii aveti acum.
Veti afla ce aveti de facut pentru a nu mai suporta consecintele faptelor si deciziilor voastre din vietile anterioare.
Toate acestea si inca multe altele le puteti afla, alegand sa participati la cursurile, intalnirile,workshopurile, taberele initiatice sustinute de Melfior Ra.

Adronis - Portal Systems (Mysterious Booms)




" O data la cinci ani, toate manualele de stiinte ale naturii trebuie aruncate in mod constant, stiinta greseste si trebuie sa fie reactualizata. In 1990, multi se gandeau ca un calculator oersonal ar fi inutil. Newton a fost inlocuit de Einstein, care a fost inlocuit de mecanica cuantica, inlocuita de...

Toata lumea a crezut ca economia va disparea in 2009. Uneori medicina occidentala are dreptate, alteori medicina orientala are dreptate. In anii '70, oamenii scriau carti in care spuneau ca lumea va ramane fara mancare pana in 1980, sau ca lumea va fi suprapopulata. 

Cei mai multi oameni cred ca mariajul lor va rezista intotdeauna. 

Cei mai multi oameni cred ca copiii lor nu pot gresi. 

Familia crede ca ar trebui sa fii prezent la fiecare nunta sau eveniment de familie. Toata lumea greseste, aproape tot timpul si nu are absolut niciun sens sa te certi cu ceilalti. Sunt fericiti chiar daca gresesc, asta le satisface nevoile pe care le au.

In budism, tanarul Siddhartha trebuie sa isi paraseasca frumoasa sotie, tatal iubit, fiul nou-nascut si toate bunurile ca sa ajunga la nemurirea pe care o gaseste sase ani mai tarziu, in timp ce medita in liniste.

 In iudaism este Avraam, care paraseste idolatria tatalui sau ca sa isi urmeze propria cale. Este Isaac impotriva lui Isaia, Iacov impotriva lui Esau, fiii lui Iacov impotriva lui Iosif, fiii lui David unul impotriva celuilalt si asa mai departe. In crestinism, este nunta la care ia parte Isus.

 Mama si fratii lui sunt afara si vor sa-l vada. Isus ii lasa sa astepte, se intoarce catre apostoli si spune:" Voi sunteti familia mea acum" De fapt fiecare religie a spus un NU familiei si apoi institutiilor, apoi prietenilor, apoi culturii. 

Dar prin asta nu spun sa aderi la o relogie. De fapt, deseori, religia devine o institutie dupa ce creatorul ei pleaca la doar cateva scurte generatii. Pe maaura ce ajungi in interior pentru a-ti gasi NU-ul, te vei regasi de multe ori in contradictie cu institutiile, familia ori prietenii."JAMES ALTUCHER si CLAUDIA AZULA ALTUCHER - Puterea lui NU, pentru ca un cuvant mic poate aduce sanatate, abundenta si fericire ( delimitarea granitelor, stabilirea limitelor )

Fii asemeni apei



Apa nu se opune. Apa curge. Când îţi înfigi mâna în ea, tot ce simţi este o mângâiere. Apa nu este un zid solid, nu te va opri. Dar apa merge întotdeauna unde vrea să meargă, şi nimic în final nu i se poate opune. Apa e răbdătoare. Apa care picură poartă o piatră. Aminteşte-ţi asta, copila mea. Aminteşte-ţi că eşti pe jumătate apă. Dacă nu poţi trece printr-un obstacol, du-te în jurul lui. Apa asa face...
Margaret Atwood

Ce inseamna channeling cu Roxana Popescu


joi, 14 februarie 2019

Isus - Sanada - Marele Potential Uman - Pasind in propria Lumina







"Iisus-Sananda: Dragii mei, v-aș trimite toată lumina Cerului dacă ar fi cu putință. Întreg Cerul, cu nenumărații săi îngeri, ar face-o de îndată dacă acest lucru v-ar fi ajutat cu adevărat! Dar nici chiar necuprinsa dragoste a Tatălui nu poate pătrunde în voi dacă nu aveți inimile deschise! Acolo, în inima voastră, nimeni nu poate deschide poarta. Doar voi sunteți aceia care o pot deschide! (Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine. – NT)

Ieșiți din însingurare, ieșiți din închisoarea minții voastre și veți cunoaște lumina! Ea este pretutindeni în jurul vostru, în toate cele, în toți oamenii! Veți simți bucuria regăsirii voastre, căci aceia de lângă voi sunt cu toții purtători ai Luminii Divine! Nu priviți la neputințele, temerile și durerile lor – acestea îi fac să fie neplăcuți ochilor și simțirilor voastre trupești, ci la lumina din inima lor! Lumina din inimile lor nu se poate risipi niciodată, căci este parte din Lumina Tatălui. Ea poate fi acoperită vremelnic de om, dar nu poate fi risipită!

Omul orbecăie în drumurile sale lumești pentru că ochii trupului său sunt mai deschiși decât ochii sufletului. Își pleacă urechea la șușotelile lumii pentru că urechile trupului sunt mai deschise decât urechile sufletului. Iar dacă pe tine te supără toate acestea la el, înseamnă că nici tu nu ți-ai deschis bine ochii și urechile sufletului. Dacă te trezești judecând un om, sau simți că trebuie să te ferești el, este un semn că inima ta nu este deschisă îndeajuns, pentru că dacă ochii sufletului ar fi mai deschiși decât cei ai trupului, cu siguranță ai fi văzut lumina, și nu întunericul!

Dragilor, priviți la toate cele frumoase și minunate din lumea aceasta și vă veți deschide ochii sufletului! Tatăl Ceresc, în necuprinsa Lui înțelepciune, a găsit de cuviință că omul își poate deschide ochii sufletului și prin ochii trupului! Atunci când ochii trupului sunt mânați de setea sufletului după iubire, lumină și toate cele frumoase, atunci omul va reuși să-L vadă pe Tatăl în toți oamenii! Eu L-am văzut pe Tatăl în toți, de aceea i-am iubit pe oameni mai presus de viața Mea!
Cheamă-mă în mintea și inima ta, și te voi ajuta să-i vezi pe oameni așa cum i-am văzut eu atunci când am fost în trup printre voi!

Cheamă-mă ori de câte ori te hotărăști să-ți faci curat în cămara minții dar și în cea a sufletului tău! Te voi ajuta să vezi mai multe decât ai văzut până atunci. Îți voi deschide ușor ochii sufletului, fără durere, pentru a vedea măreața lucrare a Tatălui! Te voi ajuta să-ți deschizi și mai bine urechile sufletului, ca să poți auzi glasul Tatălui în inima ta! Te voi ajuta în multe feluri, dar nu pot intra cu forța peste tine!

Cheamă-mă în mintea și sufletul tău, fără teama de a te judeca! Nu voi judeca pe nimeni, pentru că eu știu că gândurile, vorbele și faptele tale din trecut nu au venit din inima ta, ci din frici și dureri. Te voi ajuta să treci peste acestea și apoi te voi sprijini când te vei hotărî să îți începi lucrarea pe care Tatăl ți-a dat-o ca să o faci pe acest pământ!

Dragii mei, să nu vă fie temă de nimeni și de nimic, căci toate cele ce sunt sub soare v-au fost date vouă, ca să învățați din ele. Legea Tatălui Ceresc lucrează în toți și toate. Când cineva suferă, Legea îi spune că a greșit, iar când îi este bine sufletului său, înseamnă că este pe cărarea cea bună. Nu este nicio grabă, dar nehotărârea vă poate alunga pacea din minte și din suflet.

Dacă sufletul tău simte că este momentul schimbării, atunci fă-o fără teamă; dacă simte că trebuie să se oprească, atunci oprește-te și lasă-te desfătat de toate cele bune și frumoase din jurul tău! Dacă simți că este momentul să te bucuri de ceea ce îți oferă viața, atunci bucură-te, că toate acestea sunt pentru tine!

Cheamă-mă în zilele suferinței tale dar și în zilele când sufletul tău se bucură! Te voi asculta și voi șopti minții și inimii tale! Iubirea mea va fi mereu cu voi!
Notă!

Vă reamintesc ca în fiecare zi de luni, între 21:00 și 21:15 se va lucra cu energia vortexului! Amănunte aici:
http://remerra.blogspot.ro/2016/03/vortexul-carpatic-2.html
Iisus-Sananda (2)

Iisus-Sananda: Cu mare bucurie revin la grădinuța Maicii Mele dragi! Iată că văd în ea suflete care s-au întors la calea inimii și se desfată în minunățiile ei, dar văd și mai multe suflete care încă orbecăie în negură și neliniști. Grea este calea celui ce se luptă pentru nimicurile lumești, dar ușoară este calea celui ce se lasă dus de lumina inimii sale. Negura sufletului și închiderea minții aduc teamă și suferințe, dar lumina inimii și o minte limpede aduc desfătare.

Dragii mei, nu o dată vi s-a spus că puterea care unește este mai mare decât puterea ce desparte! Tatăl nu v-a pus pe pământ ca să deveniți vrăjmași ci să fiți asemenea Lui, adică neprihăniți și desăvârșiți! Sunteți făcuți după chipul și asemănarea Tatălui, dar se pare că uitați asta în fiecare clipă! Aduceți-vă mereu aminte că puterea pe care Eu am avut-o pe pământ nu a fost doar pentru Mine. Această putere se află în fiecare dintre voi! (Cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu, ba încă va face altele şi mai mari decât acestea. – Noul Testament)

Căutați această putere în inima voastră și o veți găsi! Cereți neîncetat Tatălui să v-o dezvăluie, iar ea se va face simțită negreșit atunci când sunteți pregătiți s-o folosiți cu înțelepciune. Dar ca orice mare putere, ea trebuie bine chibzuită, astfel că după cumpătarea trupului va trebui să vină trezirea minții. Iar primul rod al trezirii minții este înțelepciunea! Fiți cumpătați în toate cele și cereți neîncetat Tatălui să vă trezească mintea! Acestea pregătesc calea Duhului Sfânt!

Nu căutați împărăția lui Dumnezeu în afara voastră căci nu o veți găsi. (Iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. – NT). Doar după ce o veți găsi în voi, veți vedea că ea este și în Ceruri. Drumul spre Cer începe în inima voastră. Acest drum nu este unul al trupului, chiar dacă și el trebuie să fie pregătit.

Da, dragilor, împărăția lui Dumnezeu a fost tot timpul în voi, dar nu ați avut ochi s-o vedeți și nici urechi ca s-o auziți! Și degeaba vezi și auzi dacă inima nu poate simți!

Și unde este împărăția lui Dumnezeu, acolo este și puterea Sa! În voi se află puterea de a schimba lucrurile care nu vă plac! În voi se află puterea de a vindeca! În voi se află puterea de a crea și de a atrage lucrurile și oamenii în viața voastră. Rugați-vă cu stăruință și credeți că veți fi ajutați. (De aceea vă spun că orice lucru veți cere, când vă rugați, să credeți că l-ați și primit și-l veți avea. - NT)
Mulți sunt cei ce au uitat de puterea pe care Cerul a lăsat-o în voi! Rugați-vă Tatălui Ceresc pentru a vă ajuta să deprindeți puterea rugăciunii din inimă! Doar rugăciunea din inimă are puterea de a se împlini! La început, o veți face doar din cuvinte... Apoi, Tatăl vă va învăța să vă rugați având mintea trezită. Și, în cele din urmă, vă va ajuta să vă rugați din miezul inimii voastre.

Degeaba cereți avuție dacă nu gândiți ca un om avut și nu simțiți ca un om avut! Degeaba cereți sănătate dacă nu gândiți și simțiți ca un om sănătos! Degeaba cereți iubirea altora dacă nu gândiți și simțiți ca aceia care sunt iubiți! Da, știu că e greu gândești și să simți ca acela care vrei să devii, dar Tatăl poate face asta pentru tine dacă o ceri în rugăciunile tale.

Învățătura despre rugăciunea inimii nu poate fi transmisă prin cuvinte, ci numai prin Duh, pentru că ea este o trăire aparte. Doar când trupul, mintea și inima sunt deschise și unite, această învățătură poate fi deprinsă. Abia atunci Duhul lui Dumnezeu se poate manifesta în om! Și atunci când un om primește Duhul lui Dumnezeu, nimeni nu îl mai poate abate de la calea Sa.

Puterea inimii este o putere dumnezeiască, astfel că în ea se poate desluși puterea Fiului, a Duhului și a Tatălui. Puterea Fiului este Divinul care se manifestă în trup și minte! Puterea Duhului este Divinul care se manifestă prin trăire, iar puterea Tatălui se manifestă în toate cele cunoscute și necunoscute. Astfel că acela care cere un lucru, ca să creadă că deja l-a primit, va trebui nu doar să exprime – prin vorbe sau gând, ci să și simtă ca deja vine spre el. Acea simțire nu este o înșelătorie a minții, ci tocmai puterea Divinului care se află în voi! Acea puterea crează! Acea puterea atrage! Acea putere face vindecarea! Acea putere face ca lucrurile să se împlinească!

Cereți Tatălui să vă învețe cum să vă rugați! Și stăruiți în rugăciune!
(va urma)

Notă!

Vă reamintesc ca în fiecare zi de luni, între 21:00 și 21:15 se va lucra cu energia vortexului! Amănunte aici:
http://remerra.blogspot.ro/2016/03/vortexul-carpatic-2.html
Iisus-Sananda (1)
Informațiile de la Iisus-Sananda sunt venite prin intermediul scânteii divine (care se află în fiecare om). Înainte de a citi cele ce urmează, recomand să aveți în vedere nu doar cuvintele, ci mai ales mesajul și încărcătura de dincolo de ele. Eu simt cuvintele lui Iisus ca pe o formă de hrană sufletească. Mesajele Sale nu sunt altceva decât purtătoare de vibrație, de trăire! Ele ar trebui să facă legătura dintre noi (conștientul nostru) și ceea ce era, este și va fi pe veci în miezul ființei noastre.
Iisus Sananda: Cu mare bucurie cerească vin în grădinuța Maicii Mele scumpe! Dragi mei, dacă ați putea simți cât sunteți de iubiți! Nici nu vă puteți închipui! Știți cum e să te îmbrățișeze întreg Universul? Știați că fiecare dintre voi este ca o nestemată neprețuită în fața Tatălui? Fiecare este învăluit cu o dragoste nespusă! Nu e ușor să suporți o asemenea iubire, dar mult mai greu este să nu o simți! Bunul meu Tată a pus în fiecare dintre voi o sămânță din Lumina Sa și v-a făcut frații mei întru Lumină! A creat această planetă minunată, apoi v-a lăsat în ea ca pe niște lăstari ce ar fi trebuit să crească. Trebuia să înmuguriți asemenea unei flori de lumină, căci toate cele bune și minunate vi s-au pus înaintea voastră!

Am fost cu voi încă de la început, dragii mei, și voi rămâne până la sfârșitul timpului! Am vegheat asupra voastră încă de când Tatăl vă țesea trupul în pântecele mamelor voastre. Unii dintre voi m-ați simțit în inima voastră, dar numai atunci când mintea a tăcut. Nu degeaba am spus că atunci când oamenii vor tăcea, pietrele vor striga. Unii încă mai au trebuință să le vorbesc prin mesageri, prin cuvinte, deși eu strig prin fiecare cămăruță a trupului lor. Dragii mei, eu nu v-am părăsit niciodată! Am fost cu voi dintotdeauna! Am plâns cu voi și am râs cu voi!

M-am bucurat cu voi! Am fost cu voi prin toate pustietățile prin care ați trecut. Am așteptat... V-am chemat, dar puțini au crezut în Mine!

Mulți m-ați căutat la capătul pământului. Ce să caut eu acolo? Alții și-au îndreptat privirea spre cer, cerându-mi să cobor printre ei. Nu în cer îmi fac lucrarea ci aici, pe acest pământ, prin voi, căci în Cer de mult timp au fost făcute lucrurile! Alții au batjocorit învățăturile mele, iar unii au omorât alți oameni în numele meu! I-am iubit și atunci! I-am cerut Tatălui și îngerilor Lui să aibă răbdare cu voi. Ah, dacă ați ști câtă iubire are El pentru toți!

Este greu a atinge inimile voastre cu liniște, speranță și putere atunci folosesc cuvintele, dar voi încerca!

Vin acum la voi cu vestea cea bună, care descuie porțile minții și ale sufletului! Mulți dintre voi se simt apăsați de greutăți de tot felul. Alții se simt părăsiți, singuri și fără speranță. Dragii mei, vestea cea bună este că vremea întunecată a acestei lumi se apropie de sfârșit! O ploaie de lumină se revarsă necontenit asupra pământului, înlăturând negura miilor de ani. Când lumina de afară se unește cu lumina dinlăuntru, atunci se manifestă Omul! Atunci sunt desfăcute lanțurile și sunt descuiate porțile minții și ale sufletului!

Lăsați lăstarii sufletului vostru să crească necontenit! Să-i udați cu înțelepciune și cu lumina Tatălui, căci vine vremea culesului! Adevărat vă spun, fiecare dintre voi este un lăstar de lumină lăsat de Tatăl. Fiecare dintre voi are puterea luminii Sale în el și este vrednic de a înflori și a oferi fructele Sale minunate. Sfârșitul, dragilor, nu este durere sau moarte, ci e binecuvântare și bucuria unui nou început! Marea judecată a vremurilor nu trebuie să vă înspăimânte, căci ea este doar o trecere.
Așadar, dragilor, nu vă gândiți cu teamă la vremea secerișului, căci va fi o mare bucurie pe acest pământ! Nu vreau să vi se smintească mintea, dar bucurie va avea nu doar sufletul care și-a desăvârșit lucrarea, ci și acela care încă nu și-a desăvârșit-o! E adevărat, mai mare va fi bucuria celui care și-a făcut lucrarea și vrednic va fi pentru noua lume! Dar și cel rătăcit va avea îndurare! Și, negreșit, va fi ajutat să-și desăvârșească lucrarea! Niciun suflet de pe acest pământ nu va fi pierdut, pentru că nu există om care să nu aibă lumina Tatălui!

Dragilor, căutați necontenit lumina de afară și hrăniți-vă cu lumina dinlăuntru! Acestea să fie comorile voastre neprețuite! Asemenea pildei mărgăritarului cel mare și al comorii din țarină, lăsați din osteneala pentru bucuriile vremelnice și căutați sursa bucuriei veșnice! Ea este atât în voi cât și în cele mici din jurul vostru! Veți vedea că truda voastră va fi îndelung răsplătită.

Adumbrirea, conectarea la Marele Intreg



"Mi s-a comunicat telepatic, ca Shakti Saiv doreste sa-mi transmita o lectie. Am intrat intr-o stare de relaxare, iar dupa cateva clipe de relaxare am simtit - perceput emisia sa vibrationala. Apoi telepatic urmatoarele :

" MELFIOR RA ceea ce se numeste acum se numeste ADUMBRIRE. Trebuie sa stii ca scanteia divina, spiritul sau spiritele pot comunica si comunica intre ele chiar si fara sa constientizeze aceasta fiinta umana, in cazul spiritelor intrupate. De exemplu,un spirit evoluat sau superevoluat aflat la grad de MAESTRU, SFANT sau AVATAR, poate comunica si comunica cu spiritele mai putin evoluate.

Cand fiinta umana se roaga intr-o biserica, locuinta sau in aer liber, direct in natura, de fapt se conecteaza la un spirit superior caruia ii cere ajutorul, sau ii aduce un omagiu. In acest caz cel care beneficiaza este fiinta umana, spiritul intrupat care este de mai mica evolutie. dar el se va incarca dela ceea ce voi numiti LUMINA si va indeparta din jurul lui nelumina (energiile negative).

Exista si cazuri cand un spirit evoluat doreste sa contacteze un spirit intrupat, ca in cazul nostru pentru a-i preda anumite mesaje, lectii, informatiI care ii sunt ajutatoare in timp.

Ce se intampla cu spiritul evoluat, spiritul emitator de Lumina? El fiind la parametrii luminici de inalta vibratie, are posibilitatea sa se mentina permanent in parametrii lui de evolutie si vietuire. Pe el nu il afecteaza faptul ca a emis o unda de lumina spre spiritul care l-a cautat si s-a conectat cu el, deoarece El este in permanenta conectat la SURSA PRIMORDIALA la CREATORUL tuturor spiritelor.

Ce se intampla cu spiritul beneficiar? Cel mai putin evoluat? Ce simte, traieste el? Acesta este ADUMBRIT de Marele Spirit, adica o raza de lumina chiar invizibila si uneori si nesesizabila il va inconjura, il va conecta la starea ei vibrationala. Atunci spiritul mai putin evoluat, daca a facut pasi spre evolutie prin efort si dorinta proprie, va percepe o stare vibrationala anume, care ii va crea o traire-simtire speciala. Mai mult de atat ca va percepe si intelege telepatic, claraudibil si prin clarvaz ceea ce doreste spiritul emitator sa ii comunice. Va putea recepta prin una din metodele mentionate,precum si prin toate sau pe rand sau simultan.

Atunci inseamna ca spiritul intrupat este ADUMBRIT, conectat prin ceea ce percepe si primeste de la spiritul superior.

Iata MELFIOR RA, astfel s-au scris multe carti si s-au facut cunoscute multe mesaje informatii care s-au dorit din Inalt sa fie oferite omenirii, spiritelor aflate laintrupare pe Terra, in vremi anume.

S-a dorit sa cunosti MELFIORRA aceasta metoda,intrucat in viitor in colaborarea noastra vom folosi si aceasta sacra metoda. Ceea ce simti si percepi acum este ADUMBRIREA. Este bine sa descrii aceasta stare sa fie inteleasa si sa foloseasca semenilor tai, mai ales celor de la care se asteapta o conlucrare in actualul timp. Insuseste-o si fa-o cunoscuta celor vizati. Doar acesta este scopul scrierilor si a MISIUNII tale pe Terra, MELFIOR RA" MELFIOR RA, Calator pe o raza

"Dedic aceasta carte tuturor celor care, de-a lungul timpurilor si-au jertfit viata pe altarul CUNOASTERII si al ADEVARULUI" MELFIOR RA

"MELFIOR RA este o adevarat celebritate in domeniulparapsihologiei, cu o complexa personalitate, avand capacitati extrasenzoriale de exceptie, capacitati de clarviziune si puterea de a calatori in astral cu o usurinta uimitoare, se inscrie astfel in randul adevaratilor Maestrii. In desele noastre calatorii astrale, am avut prilejul si bucuria de a o insoti in locuri si dimensiuni despre care doar Ea a avut curajul si puterea sa le marturiseasca publicului larg in lucrarile sale, unde momentele si faptele petrecute in astral au fost redate cu acuratete si o precizie demne de munca unui Inalt Spirit." Dr. Teodor Vasile

www.melfiorra.ro

Soarele din celulele voastre

" Am intrat in starea de meditatie, care a decurs ca de obicei, ridicarea parametrilor vibrationali, decorporalizarea, dedublarea si calatoria astrala pana in SFERA DIVINA, apoi efectuarea MARELUI CIRCUIT CERESC, dupa care reantoarcerea si reintrarea in trupul terestru. 

In jurul orei 7.00 mi-am reluat locul in trup, dar numai pentru o foarte scurta vreme deoarece aveam intalnire cu ZVM in plan astral si iata ca din nou m-am decorporalizat. 

Dupa scurt timp a aparut si AVATARUL si am intrat in rezonanta si in comuniune spirituala in trei. De fapt ma divizasem in doua si fiecare parte din mine comunica astfel cu fiecare in parte prin dedublarea mea. De fiecare data cand mai aparea o entitate, ma dedublam. ...

Eram uimita ca se intamplase asa ceva. Ma divizasem in mii si mii de particule scantei, dar nu in fiinte astral mentale.Nu am iesit bine din aceasta surpriza ca au aparut si ELI primul meu ghid astral, ZEN si pentru acesti nou veniti a aparut cate un sau o MELFIOR RA din spiritul de baza. 

Acum vedeam ca s-a format un cerc din cele 7 entitati aparute, iar fiecare dintre acestea avea un interlocutor vibrational si energetic pe acelasi Melfior Ra, dar in 7 exemplare identice. 

Eram nespus de uimita cand AVATARUL COSMIC SAIBABA a facut un semn special, oferind ceva din inima sa si totodata indreptand palma spre inalt, in palma a aparut o SFERA de LUMINA de o inalta frecventa vibrationala. Deodata am primit informatia ca in toate cele 7 entitati care ma reprezentau SAI BABA AVATARUL COSMIC. " 

Acesta este Melfior Ra cel adevarat. Celelalte sunt doar holograme, copiile celui adevarat. Cele 7 exemplare in care esti divizata, sunt de fapt niste copii ale adevaratei tale identitati al SPIRITULUI BAZA care isi are salasul in Inaltul spatiu celest.

La fel este si fiinta umana, tot o infima parte a adevaratei tale baze spirituale, a spiritului tau din Inalt. Acolo vietuieste cu adevarat. In plan terestru este doar copia, holograma fiintei tale. 

A trebuit sa traiesti clipele astea sa poti intelege ca se poate sa fii divizat in multime de copii -holograme care sa te reprezinte in diverse spatii dimensionale. 

Asa cum ai fost divizat in multime de particule-atomi-scantei, tot la fel poti fi divizat in multime de copii-holograme asemanatoare sau identice ale bazei spirit. Aceasta este lectia ta de azi.

 Pentru aceasta ai fost adus azi aici, in inalta Scoala Extraterestra, de pe plati-astro-nava-mama Vega, care se afla sub directa indrumare a Comandantului si AVATARULUI SHAKTI SAIV.

 Nu am cum sa exprim uimirea mea si starea mea din acele clipe. Toate fiintele mele din cele 7+1 entitati traiau aceeasi stare. Acum ma constientizam pe mine BAZA SPIRIT

Acum intelegeam de ce MARII INITIATI  ai planetei incercau de-a lungul timpului sa ne faca sa intelegem ca pe Terra este doar iluzia si nu realitatea.

 Ei stiau aceasta, ca aici se afla doar o infima parte a spiritului nostru de baza, care a venit sa exerseze anumite lectii-experimente, iar rezultatul experimentului erau transmise vibrational Spiritului-baza." MELFIOR RA , Calator pe o raza

"Dedic aceasta carte tuturor celor care, de-a lungul timpurilor si-au jertfit viata pe altarul CUNOASTERII si al ADEVARULUI" MELFIOR RA

"MELFIOR RA este o adevarat celebritate in domeniul parapsihologiei, cu o complexa personalitate, avand capacitati extrasenzoriale de exceptie, capacitati de clarviziune si puterea de a calatori in astral cu o usurinta uimitoare, se inscrie astfel in randul adevaratilor Maestrii. In desele noastre calatorii astrale, am avut prilejul si bucuria de a o insoti in locuri si dimensiuni despre care doar Ea a avut curajul si puterea sa le marturiseasca publicului larg in lucrarile sale, unde momentele si faptele petrecute in astral au fost redate cu acuratete si o precizie demne de munca unui Inalt Spirit." Dr. Teodor Vasile

Soarele, ochiul acestui Sistem Solar

"Soarele este o planeta. Am fost condusa prin extracorporalizare de nenumarate ori pe aceasta planeta, dar numai acum a fost momentul sa vad ceea ce nu mai vazusem, nu vizualizasem, nu constientizasem pana acum. 

In aceasta calatorie astrala, apropiindu-ma de soare, am vazut clar ca soarele este compus din 3 parti si anume:nucleu, un camp de forta si o masa incandescenta inconjuratoare. Ce este NUCLEUL? Pot sa spun ca NUCLEUL este o sfera energetica imensa de condensare, concentrare si lumina. Acest nucleu se invarte in sens orar, in jurul axei sale.

 El este inconjurat de un CAMP DE FORTA creat de miscarea NUCLEULUI si totodata de miscarea in sens antiorar a masei dense incandescente, masa care inconjoara acest camp de forta si nucleul. Campul de forta este protectia NUCLEULUI SOLAR si a miliardelor de fiinte energetice, imateriale, vii, superenergetice si evoluate care vietuiesc acolo, in Nucleul Solar si pe suprafata lui. 

Masa incandescenta si inconjuratoare a Campului de Forta si totodata a Nucleului Solar este oprotectie atat a Nucleului Solar si a fiintelor vii,cat si a Campului de forta, desi este in permanenta activitate vulcanica. Prin miscarea ei in sens antiorar si invers miscarii de rotatie a nucleului, este in permanenta fierbere si activitate de transformare a reliefului ei si a emisiei undelor fluidico-energetice.

 Acest proces ajuta la mentinerea si protectia spatiului gravitational Solar, precum si la mentinerea intregului SISTEM SOLAR pe orbita. In totalitatea lor, aceste corpului care se afla in stransa legatura si conlucrare formeza : TRUPUL, SUFLETUL si SPIRITUL acestui SISTEM SOLAR. Ele mai reprezinta si OCHIUL SISTEMULUI SOLAR.

NUCLEUL = PUPILA


CAMPUL DE FORTA = IRISUL


MASA INCANDESCENTA = CORNEEA


Fiintele care vietuiesc in NUCLEUL SOLAR sunt deasemeni vazatoarele si veghetoarele acestui SISTEM SOLAR." MELFIOR RA, Calator pe o raza


"Dedic aceasta carte tuturor celor care, de-a lungul timpurilor si-au jertfit viata pe altarul CUNOASTERII si al ADEVARULUI" MELFIOR RA

"MELFIOR RA este o adevarat celebritate in domeniulparapsihologiei, cu o complexa personalitate, avand capacitati extrasenzoriale de exceptie, capacitati de clarviziune si puterea de a calatori in astral cu o usurinta uimitoare, se inscrie astfel in randul adevaratilor Maestrii. In desele noastre calatorii astrale, am avut prilejul si bucuria de a o insoti in locuri si dimensiuni despre care doar Ea a avut curajul si puterea sa le marturiseasca publicului larg in lucrarile sale, unde momentele si faptele petrecute in astral au fost redate cu acuratete si o precizie demne de munca unui Inalt Spirit." Dr. Teodor Vasile







www.melfiorra.ro

Spiritele Converge - Melfior Ra



Sunt SPIRITE CONVERGE care au menirea de a ajuta si alte spirite sa se apropie de Lumina Celesta. Un spirit convergent se poate intrupa si se intrupeaza in mod expres pentru a face parte din gruparea care trebuie sa conduca spre EVOLUTIE. 

Astfel sunt spirite convergente care vin intr-o familie anume, iar daca este cazul se intrupeaza chiar cu anumite handicapuri fizice sau psihice, incat familia intretinatoare se ocupa de el si incearca sa-l ajute, dar de fapt acest spirit experimenteaza prin iubire : rabdarea, smerenia, resemnarea, atribute care nu le-au invatat din alte vieti.

Sunt spirite convergente care vin in roluri de : educatori, profesori, invatatori. Prin acestia sunt ajutate spiritele intrupate carora nu li s-a dat sprijin evolutiv in cadrul familiei, sau nu li s-a dat suficient. De aceste lectii vor beneficia toti cei care se vor afla sub calauzirea spirituala a acestora ca elevi. Nimeni nu se afla intr-o functie din intamplare. Orice suflet intrupat a venit sa presteze o munca,o functie anume.

Sunt spirite convergente in functii de profesori universitari, cercetatori, oameni de stiinta de inalta tinuta spirituala. Acestia, prin cunoasterea lor, prin stiinta pe care o propaga, au ocazia sa directioneze prin cunoasterea si stiinta atat fizica cat si metafizica.

Acestia au menirea sa ajute sa depaseasca mereu stiinta bazata numai pecunoasterea planului fizic. Au menirea sa deschida noi orizonturi spre noi stiinte si planuri spatiale sau dimensionale neexplorate pana la acea data. Intotdeauna va fi loc de mai mult,mai bine si mai profund.

Sunt spirite convergente care au functii de preoti, calugari, mari initiati, maestri, etc. Acestia, deasemeni prin functiile lor au menirea si functia sa calauzeasca alte spirite intrupate sa se apropie de Tatal Creator.

Mai sunt spirite convergente care prin ARTA ajuta la sensibilizarea-sublimarea spiritelor intrupate de a dobandi transformarea. Multe spirite convergente s-au intrupat pe Terra, aflandu-se in slujba artelor ca : poeti, muzicieni, sculptori, scriitori. Iata si rolul artelor in evolutia spiritelor intrupate.

Sunt spirite convergente care se afla aici pe Terra, sau chiar si in alte spatii dimensionale, avand rolul de mesageri. Acestia au menirea de a primi mesaje de la spiritele superioare sub supravegherea carora se afla, prin diferite metode oculte :telepatie, clarauditie, clarvaz, scriere automata si chiar vorbire automata si chiar vorbire automata, precum si alte modalitati mult mai subtile.

Spiritele din Inalt, coordonatoarele spiritelor convergente,mesageri, vor folosi metodele cele mai adecvate ca mesagerii terestrii-spirite convergente sa poata recepta in cele mai bune conditii cele ce li se transmit . Chiar si cele ce le cititi acum, au fost transmise de catre Spiritele Superioare coordonatoare din Inalt.

Spiritele coordonatoare superevoluate vor emite intotdeauna mesajele necesare acelei vremi, ca omenirea sa fie ajutata, sa poata evolua." MELFIOR RA, Calator pe o raza

"Dedic aceasta carte tuturor celor care, de-a lungul timpurilor si-au jertfit viata pe altarul CUNOASTERII si al ADEVARULUI" MELFIOR RA

"MELFIOR RA este o adevarat celebritate in domeniul parapsihologiei, cu o complexa personalitate, avand capacitati extrasenzoriale de exceptie, capacitati de clarviziune si puterea de a calatori in astral cu o usurinta uimitoare, se inscrie astfel in randul adevaratilor Maestrii.

In desele noastre calatorii astrale, am avut prilejul si bucuria de a o insoti in locuri si dimensiuni despre care doar Ea a avut curajul si puterea sa le marturiseasca publicului larg in lucrarile sale, unde momentele si faptele petrecute in astral au fost redate cu acuratete si o precizie demne de munca unui Inalt Spirit." Dr. Teodor Vasile

www.melfiorra.ro

Spiritele conlocuitoare sau Spirite gazda - Calator pe o raza - Melfior Ra




" Sunt la ora actuala multe SPIRITE GAZDA pe Terra si multe SPIRITE CONLOCUITOARE care se afla aici in MISIUNE SPECIALA. Ce fac ele? Conlucreaza si colaboreaza cu conlocuitorii. Un SPIRIT GAZDA poate avea mai multe SPIRITE CONLOCUITOARE, chiar zeci. Nu va faceti probleme e loc si spatiu suficient. Un spirit care a fost acceptat de trup nu este necesar sa ramana in acel trup. El poate lasa doar un fir, o coneziune si prin intermediul acestuia, SPIRITUL GAZDA va efectua cele dorite de spiritul acceptat.

Niciodata un spirit evoluat nu va intra intr-un trup fara acordul spiritului gazda si nici nu va cauta colaborarea spiritelor inferioare.

Dupa ce au creat canalul energetic de legatura se retrag in spatiul lor dimensional de unde colaboreaza cu spiritul gazda si il ajuta atunci cand nivelul cunoasterii e peste nivelul sau evolutiv, spiritul conlocuitor vine si se manifesta prin intermediul acelui trup. Desigur ca exista o incredere totala, spiritul gazda atie ca asupra sa se vegheaza in permanenta

Ce cer spiritele conlocuitoare de la spiritele gazda? EVOLUTIA PAMANTENILOR.

Se cere a nu se mai confunda trecerea intr-un alt plan dimensional cu asa zisa " moarte". Trebuie sa inteleaga ca se afla pe Terra pentru a experimenta intruparea, prin divizarea unei parti din NUCLEUL SPIRIT ( PARTEA-PARINTE) care se afla in Taramurile Inalte.

Trebuie sa se stie ca PARTEA DIVIZATA a SPIRITULUI BAZA aflata in trup carnal este in permanenta conectat cu SPIRITUL BAZA aflat la o distanta incomensurabila, iar SPIRITUL - BAZA nu sta degeaba, ci lucreaza la evolutia proprie astfel incat partea divizata si intrupata sa fie in concordanta cu spiritul baza.

Cand PARTEA DIVIZATA INTRUPATA nu mai este in rezonanta cu SPIRITUL BAZA ( PARTEA PARINTE), se merge in regres evoluriv, SPIRITUL - BAZA sufera si emite spre partea divizata unde fluidico-energetice, raze luminoase pentru a-l trezi si a-l ajuta sa se opreasca din cadere.

Cand partea divizata nu mai percepe aceste unde-raze de lumina, atunci intervin spiritele evoluate conlocuitoare, spirite care au aceasta misiune de a trezi si redirectiona spiritele divizate si intrupate care au ajuns intr-un regres profund si nu mai percwp legatura cu spiritul baza.

SPIRITELE GAZDE sunt cele care ADUC NOI CUNOASTERI - MESAJE OMENIRII.
Intotdeauna spiritele intrupate care au avut rol de mesageri divini au fost SPIRITE - GAZDE, iar prin intermediul colaborarii lor cu spiritele superioare, au avut posibilitatea de a oferi pamantenilor noi informatii, care au adus pe pamant LUMINA"




Mai multe informatii interesante vei putea citi achizitionand cartea de la Editura Adevar Divin http://www.divin.ro/?53t4l&v7f2k=4037

#MelfiorRa #CalatorPeORaza #carti

Introducere in cunoasterea oculta - Scoala Initierii Astrale - Melfior Ra




"Ne aflam la inceput de mileniu. Trecem dintr-o Era in alta. Este vremea schimbarilor. Trecerea dintr-o Era in alta marcheaza trecerea prin fiecare semn zodiacal si care este dechivalent cu 26000 ani terestri. Spun terestri, intrucat masurarea timpului in ani este o conventie a pamantenilor, raporatata la miscarea de rotatie si de revolutie a Planetei Pamant.

Actuala MARE SCHIMBARE,odata cu trecerea dintr-un ciclu cosmic in altul, include intrepatrunderea si conlucrarea fizicului cu metafizicul.a materialului cu imaterialul. a vazutului cu nevazutul, iar aceasta se intampla fie ca dorim sau nu.

Desigur ca pentru a exista o conlucrare intre fiintele materiale si imateriale au fost alesi si pregatiti NOVATORI, carora li s-a predat CUNOASTEREA anumitor materii din domeniul ocult. Acestia au MISIUNEA,al randul lor sa transmita mai departe ceea ce le-a fost predat, respectiv informatiile privitoare la posibilitatea colaborarii dintre fiintele materiale si imateriale.

Este clar ca s-a dorit o SCOALA PREGATITOARE, cu fiinte pamantene care sa predea invatatura si sa o predea mai departe. Pentru aceasta au existat atat in plan fizic, terestru, cat si in plan metafizic, extraterestru, invatatori si inavatacei, in corpuri materiale si imateriale. Astfel s-a infiintat SCOALA DE METAFIZICA IN PLAN FIZIC, CU MAESTRI-INVATATORI EXTRATERSTRI, PRECUM SI SCOALA EXTRATERESTRA ASTRALA cu studenti terestri,

Stim care este sistemul de invatamant in scolile planului fizic. Intr-o scoala sunt mai multe clasde si mai multi profesiri, fiecare predand materia in domeniul in care s-a pregatit. Asa cum intr-o scoala terestra nu exista numai un profesor, sau numai o materie, tot la fel in planul metafizic se predau mai multe materii, cunoasteri de catre MAESTRI si INVATATORI care au o pregatire mult superioara intataceilor lor.

Fiintele din planul fizic admise in scolile din planul metafizic se prezinta la cursuri prin DECORPORALIZAREm respectiv prin EFECTUAREA CALATORIILOR ASTRALE si primesc invatatura, pe care la randullor trebuie sa o predea celor aflati in scoli de METAFIZICA din plan fizic.

In scolile planului metafizic se predau materii-cunoasteri ca : DECORPORALIZAREA, MATERIALIZAREA - DEMATERIALIZAREA, SCHIMBAREA si REGLAREA STARII VIBRATIONALE, DIVIZAREA FUNCTIEI SPIRIT, TELEPORTAREA, dar tot acolo se predaunsi materii care sa fie accesibile scolilor de metafizica din planul fizic.

Acestea sunt : FOLOSIREA ENERGIEI UNIVERSALE, cu toate derivatele care deriva din acestea, ca metoda terapeutica utilizata pentru reastabilirea sanatatii fiintelor terestre, precum si ca factor propulsator pentru efectuarea CALATORIILOR INETRPLANETARE si INTERGALACTICE sau a CALATORIILOR ASTRALE prin BILOCATIE (Arsenie Boca a apart la inmormantarea mamei desi era arestat), REGRESIILE IN TIMP, FOLOSIREA FORTEI MENTALE in ENERGOBIOTERAPII, CONTACTAREA GHIZILOR ASTRALI, VINDECARI prin intermediul CALATORIILOR ASTRALE,sau CALATORII ASTRALE in VIITOR, CUNOASTEREA TUTUROR VIETILOR ANTERIOARE, de la crearea spiritului pana in prezent.

Se mai predau materii ca : astrologia, comunicarea telepatica atat in imagini cat si prin sunete, respectiv CLARAUDITIA, VIZUALIZAREA prin SPIRIT, LEVITATIA, INTUITIA, CITIREA FORMELOR GAND si multe alte materii, care se considera ca sunt necesare pamantenilor.
Iata ca in scolile din planul metafizic, se predau pentru pamanteni, materii-cunoasteri care aici nu sunt acceptate decat in scolile metafizice si acestea sunt mai mult clandestine. dar odata cu trecerea de la o Era la alta, dintr-un Ciclu Cosmic la altul, a sosit timpul conlucrarii, a colaborarii dintre cele 2 spatii si dintre cele 2 forme de fiinte : materiale si imateriale.

Pentru acaesta au fost pregatiti in Scoala Astrala o serie de MISIONARI terestri ai initierii. Acestia vin in fata celor dornici de cunoastere si le ofera ceea ce li s-a predat si lor. Desigur ca nu toti cursantii terestri prefera aceleasi materii-cunoastere, la fel ca in scolile din planul fizic.
Unii prefera astrologia, altii spiritualitatea sau folosirea energiei universale, iar altii calatoriie astrale si de ce nu teleportarea.

Toti cei pregatiti in SCOALA INITIERII ASTRALE vor avea si in plan terestru cursanti in raport cu starea lor vibrationala si a materiei cunoasteri pe care o vor preda. Intotdeauna cursantii, vor fi raportati vibrational la materia - CUNOASTERE, iar cel care nu este pregatit pentru o materie de inalta vibratie, NU o va agreea si nici NU o va putea intelege.
O FIINTA CU O VIBRATIE MAI JOASA, NU POATE FI IN REZONANTA CU FIINTE SI INVATATORI DE INALTA VIBRATIE SI SPIRITUALITATE.

Tot ce am facut eu, voi o sa faceti, si lucruri mai mari ca acesta"... ca si voi puteti face tot ceea ce fac eu, chiar si mai mult ''..Open your spiritual eyes ...https://bit.ly/2G4bH6l

In scolile de initiere din ambele planuri, clasele se formeaza si se discern, se consolideaza singure prin REZONANTA VIBRATIONALA si SPIRITUALA.

Iata deci cum sunt pregatiti cei care au fost cooptati in scoala metafizica din planul terestru, pentru a avea apoi posibilitatea sa transmita mai departe cele invatate in scolile de metafizica in planul terestru.

Pentru ceea ce predau eu semenilor mei in scolile de metafizica din planul terestru se cere un anumit grad de purificare, iar cei care nu si-au purificat trupurile sunt mai putin interesati de lectiile cunoasteri de spiritualitate, de calatoriile astrale,d e reglarea starii vibrationale.

Pentru ca aceste cunoasteri sa fie puse in practica se cere curatenie sufleteasca si trupeasca. Stiu ca cei ce imi audiaza prelegerile sunt intru totul pregatiti pentru ele, dar mai stiu ca in prezenta mea fizica sau chiar astrala, multe spirite s-au trezit din somnul letargic al inconstientei si nu de putine ori am avur confirmari ca truda mea nu a fost in zadar.


De asemenea am o mare intelegere pentru cei care nefiind in rezonanta vibrationala cu mine incearca s ama denigreze, deoarece nu pot intelege ceea ce le ofer, dar eu stiu unde se afla acestia si de aceea am o reala compasiune si ingaduinta si le ofer subtil ceea ce le lipseste.

Am invatat de la Scoala de Metafizica sa fiu indulgenta fata de cei impuri. INTODEAUNA SUNTEM CEEA CE GANDIM SI GANDIM IN RAPORT CU CEEA CE ACUMULAM ATAT PRIN HRANA MATERIALA CAT SI PRIN CEA SPIRITUALA.

Vominghiti animale, ne vom manifesta asemeni lor, vom consuma hrana vie,cunoastere, vom fi cunoscatori, toleranti, plini de viata.Iata diferenta dintre scolile din planul material, fizic si cea din planul metafizic, imaterial.Acum stim ca a sosit timpul conlucrariiri, dar pentru aceasta trebuie sa fim frumosi la suflet cat si la spirit.

A fi frumosi inseamna a fi luminosi, a fi luminosi inseamna a fi iubitori fata de semenii nostri si fata de toata creatia lui Dumnezeu, fiind astfelsuntem IUBITORI fata de DUMNEZEU.
DUMNEZEU ESTE IUBIRE, EU SUNT IUBIRE, EU SUNT IUBIRE, EU SUNT IUBIRE!
" SCOALA INITIERII ASTRALE, MELFIOR RA , Editura Vultur ZM, 2002
Dezvăluiri cu Melfior Ra https://bit.ly/2Bfdi5l

Melfior RA 28 octombrie 2009 N24 Mesaje celeste si calatorii astrale https://bit.ly/2HOBUay
Melfior Ra si Ion Tugui https://bit.ly/2hH7Hbp

Picatura de lumina - 12-13 mai - Călătorii Astrale https://bit.ly/2DQvELw
https://bit.ly/2DQvELw https://bit.ly/2k7c2XI

Tainele si efectele piramidelor https://bit.ly/2EthvpR

INTRODUCERE IN CUNOASTEREA OCULTA - MELFIOR RA
" Dupa cativa ani buni de calatorii astrale, de la prima interventie efectuata pe corpul meu astral de catre entitati extraterestre de LUMINA, ma aflu in postura de a multumi acelor Maestri Cosmici care m-au ajutat sa-mi pun in functiune o mare parte a capacitatilor mentale. Multumesc Maestrilor Cosmici, echipei " chirurgicale" astrale pentru cele oferite mie.

Acele interventii au avut un rol hotarator benefic asupra mentalului meu si a vietii mele, in general. Am devenit un om bun, intelegator si luminos, iubitor fata de toata Creatia lui Dumnezeu. Odata cu aceasta schimbare nu au intarziat sa apara nici rezultatele : CLARVEDEREA, CLARAUZUL, CLARAIMTUL, EXTRACORPORALIZAREA ( BILOCATIA) , TELEPATIA si o legatura permanenta, un fir continuu, mereu deschis, intre mine si fiintele imateriale, entitati care au misiunea de a se ocupa de evolutia spirituala a pamantenilor.

Toate acestea le datorez lor, celor care au primit din INALT ordinul divin sa lucreze asupra mea si nu numai a mea, ci a tuturor acelora care se afla AICI, IN MISIUNE si cu care trebuie sa conlucreze. Cele 3 interventii chirurgicale au reusit sa ma transforme, sa ma aduca pe traiectoria LUMINII, ajutandu-ma sa devin un nou nascut, un slujitor al LUMINII si ADEVARULUI.

Cei care au posibilitatea sa perceapa mai multe decat vad, cu ochii fizici au posibilitatea de a verifica spusele mele. Toate acestea pot ramane un mare semn de intrebare pentru cei care nu au posibilitatea sa verifice ceea ce afirm, deoarece ei nu dispun INCA de DARUl CALARVIZIUNII sau al CLARSIMTULUI. In acest fel, nu se pot convinge de LUMINOZITATEA DUBLULUI MEU ETERIC si vor vedea doar corpul meu carnal si nimic mai mult.

 Probabil se vor intreba ce functie ai ce studii are persoana care isi permite sa faca asemenea afirmatii. Acestia raporteaza torul la nivelul fizic, la material si nu au ajuns sa cunoasca ceea ce e scris la Corinteni v.19,20 si 27,28

" Pierde-voi intelepciunea inteleptilor si stiinta celor invatati voi nimici-o. Unde este inteleptul? Unde este carturarul? Unde este cercetatorul aceatui veac? Au n-a dovedit DUMNEZEU nebuna intelepciune a lumii acesteia? Ci DUMNEZEU si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari, DUMNEZEU si-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebagate in seama, cele ce nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt" .

Cei ce au ajuns la cunoaaterea adevarat se pot convinge de spusele mele prin VIBRATIA transmisa de GANDURILE mele si CUVINTELE transpuse in cuvantul scris, care insumeaza carti-mesaj scrise de mine, din voia Tatalui Ceresc, a Constiintei Cosmice, a Unicului si Absolutului Creator.
Iata ca intr-un interval de timp de numai cativa ani, in mentalul uman, in circuitul cerebral al pamanteanului, se pot produce tranaformari uimitoare. Am dorit sa scriu aceasta carte SCOALA INITIERII ASTRALE pentru a include informatiile recente, primite de pe alte taramuri, sin lumi nevazute si necunoscute de semenii mei pamanteni, informatii obtinute orin DECORPORALIZARE sau METODA BILOCATIEI.

Dar pentru ca oamenii sa ajunga la cunoasterea acestei lumi, au nevoie de credinta, caci scris este :
" Iar credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute. Prin ea, cei din vechime au dat buna lor marturie" (Evrei, 11: 1,2)
Cand in omul terestru exista pregnant DORINTA DE EVOLUTIE, agunci toate vor decurge astfel incat el va primi informatiile de care are nevoie, fie din carti de specialitate, , fie prin viu grai, de la semenii lui mai evoluati spiritual. Dupa parcurgerea mai multor etape de pregatire spirituala ai esoterica, isi vor face aparitia prin diferite metode ai ghizii astrali, maestri cosmici raspunzatori de evolutia spirituala a pamantenilor. Cel dornic de evolutie va trebui sa constientizeze mesajele sau metodele de comunicare.

Dar omul modern, pamanteanul " evoluat" , cercetatorul, omul de stiinta si toti cei ce se bazeaza numai pe stiinta materialista adopta politica strutului, adica nu vor sa vada si sa creada ceea ce exista, daca lor nu li s-a intamplat inca peraonal si nu au asemenea trairi. Este mult mai uaor sa ii denigreze pe cei care fara titluri si studii academice, pot primi informatii pe care stiinta nu stie inca unde sa le incadreze si cum sa le foloseasca.

Intotdeauna NOUL patrunde foarte grwu sincolo dw BARIEREA LIMITEI MENTALE UMANE. Istoria ne-a dovwdit aceasta de-a lungul timpului, daca ne gansim la Giordano Bruno, ars pe rugul ignorantei, pentru ca a sustinut ca exsta o " INFINITATE DE SORI, cu PLANETE INVARTINDU-SE IN JURUL ACESTORA, TOT LA FEL CUM CELE SAPTE PLANETE ALE NOASTRE SE INVART IN JURUL SOARELUI....FIINTE VII CE TRAIESC IN ACESTE LUMI..."

Iata ca dupa 400 de ani de la arderea lui pe rug, a acealui mare SPIRIT ILUMINAT, inca nu se accepta in totalitate ideea ca pe alte planete traiesc fiinte vii. De ce? Simplu, pentru ca noi pamantenii, in limitarile noastre, dorim ca peste tot in Univers, viata si fiintele vii sa fie asemeni noua.

Nu trebuie ca in UNIVERS, corpurile fiintelor de pe alte planete, sisteme solare, galaxii sa aiba DENSITATEA fiintelor tereatre si NICI NU AU DENSITATEA FIINTELOR TERESTRE.Sa nu uitam ca la nivel mondial se da o lupta acerba pentru ca nu cumva aceste informatii cu privire la fiintele extratera ajunga la marea masa umana. De ce? Cu ce drept? ( Cartea a fost scrisa in anul 2002)

Dar iata ca prietenii nostri astrali, extratererteii, NU TIN SEAMA DE LEGILE PAMANTENE si intra in contact mental si nu numai mental, cu oamenii dornici si simpli, dar dornici de cunoasterea adevarului. Pe acestia nu ii pot opri " legile " noastre strambe.

Ei, prietenii noatei, adevaratii prieteni, ii contacteaza pe cei apti pentru aceasta si le ofera informatii despre ceea ce Marile Puteri tin sub cheie de multa vreme.

Acesti prieteni ai pamantenilor doresc sa ajute intraga omenire si nu numai o grupare care se afla de o parte sau alta. EI OFERA GRATUIT CUBNOASTEREA tuturor celor care doresc sa o impartaseasca semenilor lor,, pentru A-I TREZI DIN SOMN. Ei doresc ca omul sa isi poata folosi intreaga capacitate, intreg circuitul cerebral.

Acum e nevoie mai mult decat oricand, de punerea in functiune a tuturor capacitatilor din om, pentru ca ACUM se produce MAREA SCHIMBARE. Este vorba de predarea stafetei ERELOR, ETAPELOR EVOLUTIVE, a CICLULUI COSMIC, predarea stafetei CIVILIZATIILOR si toate aceatea prin INALTA VOIE a CONSTIINTEI COSMICE a CREATORULUI intregului UNIVERS si a tuturor lumilor vazute si nevazute." SCOALA INITIERII ASTRALE - MELFIOR RA, Editura Vultur Z M 2002



SCOALA INITIERII ASTRALE
Se fac inscrieri la persoanele de contact din diferite orase, pentru cursurile sustinute de Melfior Ra. Va invitam, sa descoperiti dimensiunea ascunsa in interiorul fiintei voastre si darul de a atrage lumina, prin care veti afla scopul intruparii in aceasta viata, menirea si misiunea, precum si cine sunteti, de unde ati venit, incotro veti merge cand veti parasi corpul fizic.

Dragi oameni fluturi



                                                          Dragi Oameni Fluturi,

                                        FIȚI RĂBDĂTORI cu Oamenii Omidă !!!
                                            Și voi ați trecut prin stadiul respectiv!

Hexagrama - Revelatii din Sfera Divina - Melfior Ra



" La iesirea din Spatiul Solar exista o POARTA spre aceste sfere. Aceasta poarta este din LUMINA si are o forma de HEXAGRAMA, adica cele doua triunghiuri echilaterale, unul cu varful in sus, iar celalalt cu varful in jos, isi suprapun pana la 2/3 din suprafata lor. Noi pamantenii cunoastem aceasta figura geometrica sub denumirea de STEAUA LUI DAVID sau HEXAGRAMA.

INVATATORUL mi-a comunicat telepatic: " Iata POARTA prin care se patrunde in SFERELE INALTE CERESTI! Iata ce reprezinta aceasta forma! Varful triunghiului indreptat in sus reprezinta locul TATALUI CERESC de unde isi trimite spre noi iubirea SA nemarginita. Varful triunghiului indreptat in jos reprezinta cele date de TATAL, FIULUI SAU, adica MIE, EU SUNT DOMNUL VOSTRU.

Baza triunghiului cu varful in jos reprezinta locul unde se manifesta DUHUL SFANT din voia TATALUI CERESC, iar baza triunghiului cu varful in sus este locul prin care patrund, in SFERELE CERESTI, spiritele incarnate si dezancarnate dupa PURIFICAREA lor.

Spiritele aflate in trup de carne patrund, bineanteles, lasandu-si jos trupurile prin decorporalizare, patrund prin coltul din dreapta, iar spiritele care si-au parasit pentru totdeauna trupurile de carne patrund prin coltul din stanga. Aceste spirite se afla pe diferite planete ale Sistemului Solar.

Iata ce reprezinta POARTA de LUMINA cunoscuta de voi sub denumirea de STEAUA LUI DAVID. Regele David stia aceasta, caci si spiritul lui pe cand era in trup de carne a strabatut SFERELE CERESTI, intrand prin aceasta poarta. In sferele spatiilor ceresti exista numai IUBIRE, IUBIREA fiind LIANTUL care II LEAGA pe cei ce patrund prin aceasta POARTA, ca sa VIZITEZE aceste SFERE sau sa locuiasca definitiv aici.

Priveste in inima mea. Am privit si nu-mi venea sa cred ochilor. Am vazut 2 inimi stilizate, ca niste triunghiuri, unul cu varful in sus iar celalalt cu varful in jos. Ele formau o HEXAGRAMA, semnul pe care pamantenii il cunosc sub numele de STEAUA lui DAVID.

"Iata, acesta este SEMNUL IUBIRII si al UNIRII OMULUI CU DIVINUL! Toata omenirea ar trebui sa il poarte, atat in exteriorul, dar mai ales in interiorul trupului, al sufletului si spiritului. Cei care il poarta sunt ocrotiti, dar sa il poarte cu smerenie, constienti de ceea ce reprezinta si de motivul pentru care il poarta.

CAND DOI VOR FI UNUL, IATA OMUL.

Acesta este omul adevarat, cel pe care TATAL CERESC il doreste, omul unit cu TATAL, prin FIUL si DUHUL SFANT. Iata acesta este semnul iubirii si al unirii cu divinul" REVELATII DIN SFERA DIVINA - MELFIOR RA





SCOALA INITIERII ASTRALE

Se fac inscrieri la persoanele de contact din diferite orase, pentru cursurile sustinute de Melfior Ra.
Va invitam, sa descoperiti dimensiunea ascunsa in interiorul fiintei voastre si darul de a atrage lumina, prin care veti afla scopul intruparii in aceasta viata, menirea si misiunea, precum si cine sunteti, de unde ati venit, incotro veti merge cand veti parasi corpul fizic.

 Deasemeni veti accesa si dezvolta capacitatile paranormale-extrasenzoriale, care le aveti si acum, dar care se afla in stare latenta in fiinta voastra, dar le veti constientiza si activa, chiar in timpul cursului, daca aceasta nu s-a si intamplat pana acum.

Veti fi ghidati sa faceti meditatii transcendentale, calatorii astrale prin decorporalizare, precum si incursiuni prin vietile anterioare, si astfel veti intelege de ce v-ati nascut intr-o familie anume, de ce aveti partenerul de viata, fratii, surorile, rudele, prieteni, chiar si colegii, pe care ii aveti acum. Veti afla ce aveti de facut pentru a nu mai suporta consecintele faptelor si deciziilor voastre din vietile anterioare. Toate acestea si inca multe altele le puteti afla, alegand sa participati la cursurile, intalnirile,workshopurile, taberele initiatice sustinute de Melfior Ra.

PROGRAM – Februarie 2019
BUCURESTI
CURSURI - 16,17 Februarie
Sambata 16 febr.
Ora 10 gradele 1 -2
Ora 13, gradele 3-4
Duminica 17 febr.
Ora 10 Workshop
Ora 13 gradele 5-7
Inscrieri la tel: 0733.074996

DESCIFRAREA TAINELOR VIETII TALE

Enigmele vietii si lectiile destinului pot fi cunoscute de catre cei interesati, pentru a afla ce trebuie schimbat sau realizat in actuala viata. Celor doritori li se va efectua FISA DESTINULUI in particular.
Pentru realizarea acesteia am nevoie de datele nasterii: ziua,luna ,anul, nume si prenume, precum si localitatea, orasul, tara in care traieste si daca se poate si o fotografie a persoanei.

Fisa Destinului, va aduce la cunostinta aspecte din vietile anterioare, relatiile cu anumite persoane atat in trecut cat si in prezent, precum si ce va asteapta in viitor.
In acest sens pot fi contactata pe e-mail: melfiorra@gmail.com

www.melfiorra.ro

#MelfiorRa #ScoalaInitieriiAstrale #FisaDestinului #SteaualuiDavid #CruceaEnergeticaATerrei
#PiramidaLuminiiCeleste #RevelatiiDinSferaDivina #spiritualitate #cursuri #carti #workshop


Este posibil ca imaginea să conţină: Melfior Ra