Bucureşti, 24 iulie 1977
PLATON
Filosof grec (429-347 î.e.n.)
- argintiu cu triunghi pe frunte
- Stratul IV.
Am cerut binecuvântarea Părintelui Ceresc de a discuta cu marele filosof al
antichităţii grecești: Platon.
Veronica: - S-a deschis Drumul de Lumină… disting doi bărbaţi: unul este
Calemnis, preotul egiptean, celălalt este invitatul nostru. Amândoi sunt
îmbrăcaţi în alb ca romanii… Discută ceva între ei. Acum Calemnis vrea să
vorbească…
Calemnis: - În numele Luminilor, în numele Înălţării şi a Profunzimii, în
numele Aceluia prin care ne-aţi chemat la voi, eu Calemnis, vechi prieten al
vostru, bătrânul egiptean, am fost hărăzit să însoţesc pe chematul vostru pentru a
întări încrederea voastră în măreaţa lui gândire şi în cele ce o să vă spună. E un
sfetnic luminat, este un puternic far printre înalţii înţelepţi ce au fost cândva vii
pe planeta voastră. Acum îi dau cuvântul!
I-am mulţumit lui Calemnis şi am rostit salutul cuvenit.
Veronica: - Platon deşi are un aer sever, are totuşi un chip blând, cu
trăsături pline de frumuseţe, pline de pace, ochi plini de bunătate…
Platon: - Iubiţii mei, vă mulţumesc că aţi transmis dorinţa voastră spre
Acela care priveşte totul, aprobând unirea şi apropierea noastră. Cei care se
iubesc între ei, pe nuanţele înălţării, ale cunoaşterii, nu au distanţe între ei.
Spaţiile devin neputincioase. Nu mi-a fost greu deloc să privesc spre voi şi spre
toţi care tind către aceleaşi pătrunderi şi au aceleaşi dorinţe de cunoaştere.
Dorinţele comune care au acelaşi sens, atât în raza de lumină cât şi în cele
care sunt posedate de întuneric, se atrag, se unesc, se desăvârşesc încărcând
lucrătorul cu ceea ce lucrează.
Şi eu când eram ca voi pe acest ghem, pe care şi voi locuiţi, de mic copil am
avut preocupări care nu sunt proprii unui copil.
Simţeam că mă trage ceva ca să
descopăr, să citesc, dar bâjbâiam şi nu găseam. Aveam o atracţie spre oamenii
maturi, dar nu mă mulţumeam. Doream mai mult, şi nu ştiam ce să găsesc. Ani
şi ani m-am frământat, am ajuns la nebunie, m-am lăsat legănat de turbate valuri,
crezând că în furia lor am să găsesc ceea ce simțeam că trebuie să găsesc.
Mă întrebam: De ce e viața hărăzită pe acest tărâm, pentru ce am venit s-o
cunoaştem, dacă totuşi e încuiată? Îmi puneam întrebări de unde am venit,
pentru ce am venit, şi unde vom merge - şi de vom ajunge, cum ne vom simţi
într-un loc necunoscut?
Zi de zi, ceasuri după ceasuri, ani de-a rândul, am cercetat, am meditat, mam
înfuriat pe Acela care încuiase acele înălţimi gigantice, forţe spre care
simţeam o atracţie deosebit de puternică.
Ştiţi şi voi câte ceva despre bietul Platon, bătrânul Platon. Dar frământările
lui, urcuşurile şi căderile lui nimeni niciodată nu le-a cunoscut, pentru că e
foarte greu să vorbeşti de tine. Am strecurat câte ceva pe hârtii şi pe inimile
dragilor mei prieteni şi apropiaţi, dar totdeauna mă furişam în gândurile mele
socotind că nu pot fi înţelese chiar şi de cei mai sinceri amici.
Şi acum când văd
frumuseţea culorilor, a formelor, a muzicii şi a înălţărilor în care mă aflu, sunt
revoltat pe acei care nu reuşesc întocmai ca mine să se ridice la nivelul
cunoaşterii, a marilor secrete în mâna cărora stă cheia adevărului.
Degeaba am simţit chemare dacă nu am ştiut să mă ridic la nivelul chemării.
Şi acum regret.
Adevărata filozofie este înălţarea prin gândire, dar nu te poţi înălţa până nu
ajungi la puritatea formelor, culorilor şi muzicii lumii care te înconjoară. În
cuvintele umane nu se pot descrie oricât te vei strădui, întrucât gândirea nu este
pipăibilă, iar adevărurile sunt greu de pătruns.
Dar repet, orice gânditor şi lucrător al filosofiei, de el depinde înălţarea şi pătrunderea în miezul armoniilor din forme şi culori şi pentru ca să nu-i dea o înfăţişare greşită, trebuie un efort din partea lucrătorului. Ce pot să vă spun eu vouă? E aşa de mult, e aşa de nepătruns în aceste uriaşe frumuseţi, că nu poţi să le împarţi, nu poţi să le dai forme, nu poţi să le cuprinzi în cuvinte!...
George: - Vrei să ne spui în ce stare te afli?
Platon: Sunt în Stratul VI şi nu dau alt termen, pentru că voi aşa cunoaşteţi.
George: - Dorim să-ţi vedem acum baza spirituală!
Veronica: - Alb argintiu, cu triunghi pe frunte…
Platon: - Nu vă miraţi dragii mei. Prin efort am primit ceea ce vedeţi voi.
Nimic în lumea terestră nu m-a acaparat, deşi totul am iubit, totul am studiat,
închinându-mi din copilărie până la ruperea mea cu pământul, anii toţi, chemării
pe care o simţeam că mă atrage.
George: - Ai mai venit pe pământ de atunci?
Platon: - Nu, n-am avut de ce!
George: - Ai mai vrea să revii pe pământ?
Platon: - Nu, nu am pentru ce veni. Ştiinţa a avansat, oamenii au devenit
pretenţioşi şi vor să cunoască mult fără muncă, iar dacă se trezeşte careva să
scormonească necunoscutul, este luat drept dement…
I-am mulţumit pentru răspuns.
Platon: - Fratele meu Calemnis, să încheie discuţia noastră, iar eu vă
rămân prieten, sfătuitor şi îndrumător cât veţi mai păşi pe pânza vieţii voastre.
Calemnis: - Fiţi binecuvântaţi de Cel prin care am venit la voi şi vă
îmbrăţişez cu părintească iubire!" Cercetari in lumea nevazuta, George Vasii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu