PAUL PIERRE GUIN I Cercetari in lumea nevazuta

"București – 5 Iunie 1965 Paul Pierre Guin - sepia pe piept, galben pe abdomen, restul murdar; - fixat prin culoare gravă, în locuri de chin. Am rugat pe Siu, să ne asiste discuţia cu un spirit fixat prin culoare gravă, în locuri de chin. 

SIU KARTA: - În Numele Aceluia care vin la voi, fiţi binecuvântaţi, bunii mei prieteni şi fraţi! De data aceasta am fost aproape de tot. Ce să fac, dacă iubesc Pământul?! Dacă aş putea, i-aş lua pe toţi cu mine, în locul meu! De aceea m-am făcut hoinar, să le spun tuturor dreptatea Aceluia pe care Îl iubesc. Eu, locul nu mi-l schimb şi nici nu doresc să-l schimb, dar doresc să fie cât mai mulţi cu mine acolo, sau mai sus decât mine, de se poate! Ştiu ce vreţi să cercetaţi: un spirit cu o culoare gravă, fixat într-un loc de chin. Bine, hai, să-l chemăm! 

Veronica: - Siu a căpătat o expresie autoritară şi priveşte într-o parte... După circa două minute, apare cineva, care se înclină cu mâinile pe piept şi îngenunchează în faţa lui Siu. 

SIU KARTA: - Ridică-te, omule! 

Veronica: - Este un om foarte îmbătrânit, îmbrăcat într-o haină neagră, lungă până în pământ şi cu capul descoperit... Nu pare rău... Trapezul frunţii este cu baza mică în sus... semn al inferiorităţii spirituale. 

SIU KARTA: - Spune, omule, cine eşti şi din ce neam? 

Necunoscutul: - Mă numesc Paul Pierre Guin. Am fost în lumea pământeană preot catolic. Nu am avut parohie; am fost misionar. Acum, tocmai descurcam hainele mele de nişte ghimpi care mereu se prind de ele şi se fac ghemotoace, ghemotoace şi atât de mult sângerez pe mâini când le desfac (îşi arată mâinile; parcă-s fripte)! Da, da, ca o arsură mă ustură. Prin locurile unde stau eu, abia te poţi strecura printre arbuşti şi tufane, care la prima vedere par inofensive, dar când te atingi de ele, îţi dau impresia că vor să sugă din tine ceva. Sunt numai spre chinul nostru! Sunt unele tufane, ca nişte păstăi; cum le atingi, se desfac şi se prind de tine, căutând să te oprească şi să se lipească. Acesta este chinul nostru, al tuturor acelora, care, în trup, am fost ipocriţi şi făţarnici, acelora care, sub rasa de preot, am necinstit Numele Aceluia pe care Îl reprezentăm între oameni. 

George: - Ce poţi să ne spui, din activitatea ta de misionar? 

P.P.GUIN: - În munca mea de misionar, am stat şi prin Italia vreo patru ani, prin Spania vreo doi, prin Elveţia nu mai ştiu cât. Nu mi-am făcut numai misiunea mea de misionar, ci am făcut şi ceea ce nu trebuia, depăşind misionarismul meu de multe ori, adică prin faptele grave pe care le-am făcut, am făcut să sângereze pe Acela pe care Îl prezentam oamenilor. Munca mea de învăţător misionar, a făcut să necinstească pe Acela pe care Îl reprezentam. 

George: - Prin ce an ai trăit? 

P.P.GUIN: - Precis, nu mai ştiu. 

George: - Ce naţie eşti? P.P.GUIN: - Sunt de origine franceză. 

George: - Cine era pe-atunci, în fruntea Franţei?

 P.P.GUIN: - Da, ştiu că mergeam pe la curte. Rege era Carol al IX-lea. Se spunea că este un rege tare bun, respectat şi iubit de popor. Abaterile mele de căpetenie, care m-au făcut să ajung cum sunt şi unde sunt, au fost două: iubirea de bani şi desfrâul. Am fost un om învăţat, cu multă carte. Toţi îmi spuneau că sunt deştept, frumos şi bun orator. Credincioşii umblau după mine ca hipnotizaţi şi poate mulţi dintre ei, au trecut în Lumi fericite prin supunerea şi aruncarea averilor lor la picioarele mele. Eu îi minţeam, spunând că dau săracilor bunurile şi averile lor şi eu cheltuiam totul cu femeile, dedîndu-mă la toate desfrâurile posibile. Când soseam undeva, se dădea de veste şi veneau din toate colţurile să mă asculte. Eu mă suiam în amvon şi le vorbeam, arătând convingere şi credinţă, pentru ca, după ce coboram şi mă despărţeam de ei, parcă uitam şi de Harul şi de misiunea ce o aveam, devenind asemenea unui porc ce caută o mocirlă în care să se tăvălească. George: - Îţi dai seama, în locul în care te afli acum, te găseşti deasupra, sau dedesubtul scoarţei Pământului? 

P.P.GUIN: - Nu-mi dau seama... 

George: - Dar printre oameni în trup, poţi veni?

 P.P.GUIN: - Nu am venit niciodată, de când am părăsit Pământul, pentru că unii mi-au dat, alţii m-au împins să fac ceea ce am făcut. Eu nu cunosc în locul unde mă găsesc, decât arbuşti şi ghimpi, care îmi umplu hainele! 

George: - Ai fost dus şi tu, după moarte, în faţa Domnului Luminilor? 

P.P.GUIN: - Da, am fost. 

George: - Te-a condus cineva?

 P.P.GUIN: - Toată viaţa mea, printre toate păcatele mele, am avut evlavie la Sfântul Mihail Arhanghelul, şi pentru că atât de mult l-am strigat în momentul când firul vieţii s-a rupt, mi-a apărut şi parcă plângea de mila mea, ştiind unde o să revin. 

George: - Dragă Siu, cine este acel Arhanghel Mihail, de care spune el? 

SIU KARTA: - Este un spirit din stratul IX. Vezi, când cineva se înalţă şi se leagă de cineva, legătura rămâne, dar dacă tu nu te ridici, legătura nu este eficace. El s-a legat chiar în momentul lui de cădere de Arhanghelul Mihail, dar nu i-a putut ajuta la nimic. Când apelezi la cineva, nu trebuie numai să te străduieşti a-i trimite cererea, trebuie să te străduieşti, să te înalţi cu viaţa ta la el. Acesta poate fi un sens real şi constructiv al legăturilor cu cei de “Dincolo”. Când trimiţi un mesaj, trebuie să simţi că-ţi este primit şi rezolvat. Controlându-te, fiind atent la tine, la un GLAS care totdeauna califică şi circumscrie acţiunea ta, îl poţi asculta, poţi aplica acest glas al conştiinţei, pentru că el totdeauna te învaţă ceea ce trebuie să faci. Acest Mihail în care el a crezut şi pe care l-a numit Arhanghel, face parte din Oraşul de Aur, dar când ai un prieten, nu numai îi ceri..., dar îl şi asculţi, îi şi urmezi îndemnul. Ce folos, dacă, doar îl chemi la nevoie, dar nu faci nimic spre a te ridica cât de cât la un nivel superior superior de viaţă. 

George: - Continuă, Paul!

P.P.GUIN: - Da! Cum vă spuneam, el m-a condus, fără să se atingă de mine şi când m-am văzut în faţa Aceluia pe care L-am propovăduit, nu mi-a spus nimic; m-a privit doar cu dezgust şi severitate şi am înţeles... Când m-a privit, parcă toată viaţa mea pământeană am văzut-o ca pe o carte deschisă şi mi-am dat seama în acel moment, că totul este pierdut, că nimic din ceea ce am făcut pe Pământ, nu a rămas neînscris în mine, nici o fărădelege făcută nu a trecut prin mine, fără să nu-şi lase pecetea, pe care, atunci, ca şi acum, o privesc cu atâta durere! Când am coborât prin straturi, treptele fericiţilor, mi-a sângerat inima de durere şi toţi în drumul meu m-au privit cu tristeţe, compătimindu-mă. Coboram... Parcă un magnet mă atrăgea mai adânc, mai adânc, până în locul unde stau acum. Apoi, între locul de pe Pământ şi cel unde aveam să stau, am făcut călătorii de jale. Apoi, s-a sfârşit şi cu aceste călătorii, rămânând în locul unde mă găsesc, nemaiputând să merg în alte locuri şi nici vrând. Ce să caut între pământeni? Să- mi mai trezească patimile în care mi-am irosit puterile? Nu! Stau aici unde stau, sângerându-mi palmele, în lupta cu ciulinii şi ghimpii, pe care chiar eu i-am semănat cu faptele mele; eu cu o parte, alţii cu altele. Suntem mai mulţi în acest loc; toţi cei care am practicat aceleaşi abateri. Uneori simt dorul de viaţa pământeană, de plăcerile în care m-am tăvălit. Sunt înfometat, dar foamea are alt aspect decât foamea trupului. Nu pot spune cum simt foamea sau setea, nu are echivalent. Numai aerul este ceva mai bun, nu pot spune că e rău. Cea mai grea, este tristeţea permanentă, pentru că în viaţă am stat numai în bucurii şi plăceri josnice. George: - E întuneric sau lumină, unde stai? Vezi în jur? 

P.P.GUIN: - Da, vedem. E cam ceaţă, dar se poate umbla. 

George: - Vânturi sau alte fenomene atmosferice sunt? 

P.P.GUIN: - Nu. 

George: - Să iubeşti pe cineva, simţi nevoia? 

P.P.GUIN: - Nu, că asta m-a adus aici! 

George: - Ai mai vrea să revii pe Pământ? 

P.P.GUIN: - Doresc să vin, să pot să-mi capăt alt loc, decât acesta pe care îl am. 

George: - În Numele Părintelui Ceresc, dorim să-ţi vedem culorile spirituale de bază! 

Veronica: - Tot pieptul, de la inimă în sus, cu umeri cu tot, este sepia...are galben foarte mult şi restul e murdar... Nu are pic de cenuşiu pe el! Ce înseamnă sepia aceasta, dragă Siu?

 SIU KARTA: - O puteţi înţelege din viaţa lui. Culoarea aceasta, o au toţi acei care una vorbesc și alta practică, ipocriţii şi falşii doctrinari, care filosofează pentru interesele materiale. 

George: - Siu, am putea să-i vedem celelalte întrupări? 

SIU KARTA: - Nu are scris nicăieri, dar nu putea să fie cu alte culori decât este acum. 

George: - Vrem, totuşi, să-i vedem culorile de bază înainte de a fi preot. 

Veronica: - Hm!... Tot murdar e, dar are şi o panglică roşie; sepia, nu avea... Culorile sunt tot închise. Cenuşiu deloc!... 

SIU KARTA: - Vedeţi, zestrea cu care a venit în trup fiind greoaie, chiar dacă intenţia de a fi bun a avut-o, fondul lui, până la urmă acoperă şi colorează activitatea şi-l biruie. 

George: - Cu alte cuvinte, aceasta este “karma”, de care vorbesc idienii. 

SIU KARTA: - Numiţi-o cum vreţi! Găsiţi această idee şi în învăţăturile altor popoare, pentru că are o bază reală. Acum, vreau să vă spun ceva: dacă un astfel de spirit mai revine pe Pământ, nu poate să urce o treaptă faţă de ceea ce a avut, decât printr-o grea suferinţă trupească; numai aceasta îl poate ajuta să urce cu ceva. George: - Siu, hai să chemăm pe unul dintre aceştia, care au reuşit să urce printr-o grea suferinţă! 

SIU KARTA: - Să-l lăsăm să plece pe Paul! Du-te Paul, eşti liber! 

Veronica: - Dar nu mai pot eu! Prea mult a durat cu întunecatul ăsta! Nu mai suport astfel de spirite! Siu, tu mă înţelegi... Lăsăm pe altă dată! Siu Karta a încuviinţat şi s-a retras, binecuvântându-ne." Cercetari in lumea nevazuta , George Vasii