LUCA EVANGHELISTUL I Cercetari in lumea nevazuta

Bucureşti – 1 Ianuarie 1965 L U C A E V A N G H E L I S T U L - alb curat - Stratul VIII. 

"După obişnuita chemare, sosi Socrit, căruia şi aducem salutul nostru. SOCRIT: - În Numele Marelui Dascăl, fiţi binecuvântaţi, prietenii mei! Nu trebuie să vă necăjiţi! Aceştia nu au nici un stăpân (se referea la Sava Truditu, care ne agitase mai devreme); îşi fac lucrul lor cu neruşinare. Mai mult, însă, nu pot face, decât atât! Atâta satisfacţie au şi ei, să vă necăjească şi dacă nu şi-o duc la îndeplinire, tânguirea lor e mare. Şi acum, să începem lucrul de unde l-am lăsat! Să vină LUCA! 

Veronica: - A ridicat o mână şi spune ceva... A venit!... E îmbrăcat exact cum e Calemnis, în alb... nu e prea înalt... poartă o mică barbă. 

George: - În Numele Domnului Hristos, să se arate culorile spirituale! 

Veronica: - Nu se mai vede veşmântul... a rămas acoperit cu acei solzi; alb curat, până mai sus de genunchi, iar în jos, devine cenuşiu-deschis. 

George: - Iubite Luca, primeşte iubirea şi consideraţia noastră! Fii binevenit la noi! Cercetăm soarta textelor din Noul Testament, ale Evangheliilor, şi influenţele pe care le-au suferit. Te rugăm, de aceea, să ne spui, ce cunoşti despre problema aceasta, dar mai înainte, câteva cuvinte despre viaţa ce ai avuto pe Pământ. 

LUCA: - M-am născut în Samaria. Mama mea era de origine egipteană, tatăl meu, arab. Am crescut, împrumutând obiceiuri şi de la egipteni şi de la arabi şi de la evrei. În viaţă, mi-a plăcut mai mult pictura, decât scrisul. Când am auzit de un oarecare Învăţător Iisus, eram înaintat în vârstă. Mai întâi, am stat deoparte, să vad ce învaţă. După aceea, I-am cunoscut Învăţătura, simţind o atracţie, care m-a făcut să părăsesc totul şi să stau în preajma Lui, pentru a putea auzi şi vedea ceea ce făcea El. 

Femeile erau mai arzătoare ca noi, mai neastâmpărate în râvna lor. Noi nu mergeam la El, decât atunci când auzeam de evenimente mai importante. Când prindeam una din aceste femei, o rugam să ne spună pe unde a mai fost, ce a făcut şi ce a mai auzit de la El. Caută, te rog şi citeşte în capitolul XII! (Am deschis şi am început să citesc. Când am ajuns la: “Nu vă amestecaţi aluatul vostru cu cel al fariseilor”, Luca m-a oprit). Stai! Ce înţelegeţi prin “aluatul fariseilor”?

 George: - Este un sfat, privind neamestecul oamenilor curaţi cu cei vicleni şi perfizi; nici un amestec cu viaţa lor, cu scopurile lor, cu gândurile, cu doctrinele şi cu obiceiurile lor. 

LUCA: - Da! Şi mai precis: aluatul fariseilor este miezul doctrinelor şi conceptelor false, prin care căutau să speculeze buna credinţă a oamenilor, să-i supună, să-i întunece, ca să-i respecte şi să-i asculte orbeşte pe ei, făcând din cei slabi instrumentele lor, robii lor, care să le muncească, pentru ca ei să aibe toate bucuriile şi cinstirile. Textul se adresează tuturor celor din alte neamuri, care veneau însetaţi de lumină, cum vin fluturii în jurul unei lumini aprinse, ca să salte şi să se bucure, să-şi încălzească sufletul şi să-şi liniştească inima de cele auzite. 

Pe aceştia îi avertiza să se ferească de tot ce este fals şi tendenţios. Acum, citeşte mai departe! (Am continuat să citesc, după care, din nou m-a oprit). 

LUCA: - Aceasta trebuie să sune aşa: “Ceea ce oamenii spun în ascuns, pe întuneric, voi să spuneţi pe lumină şi ceea ce unii şoptesc la ureche, voi să strigaţi de pe acoperişul caselor”... Ce înţelegeţi din asta? 

George: - Curajul afirmării adevărului, îndemnul de a spune deschis, tuturor, opinia ta, atunci când ştii că este adevărată; atacul direct şi public împotriva nedreptăţii şi minciunii. 

LUCA: - Aşa este! Vezi, totuşi, că noi am scris extrem de simplu, atunci când am scris. Unii, din evlavie, alţii neînţelegând, alţii din meşteşugul penei lor, iar alţii cu interes, au mai adăugat, au schimbat sau au lăsat deoparte din cele scrise de noi. De aceea, ceea ce simţiţi că este adaos, să nu vă împiedice studiul. Bine este, ca într-o zi, să se cureţe tot ceea ce este necurat, dar pentru aceasta, trebuie mult curaj şi multă muncă. 

George: - Cel mai bun lucru cred că ar fi, dacă s-ar scrie o singură Evanghelie a Domnului nostru, completă şi corectă, direct de la cei ce au stat pe lângă El.

 LUCA: - Cel mai bine poate şti, cea care L-a purtat pe braţe. Noi, care multe le-am aflat din gura unuia şi-a altuia şi chiar noi înşine am adăugat câte ceva, pentru că trebuia să faci o legătură, o completare în unele locuri, noi nu suntem cei mai indicaţi. Aşa că, vezi cum stau lucrurile.. 

George: - Trebuie să mărturisesc, că nu m-am aşteptat la ceea ce aud acum. Dar aşa credem noi oamenii, că toate sunt dirijate de Cel de Sus şi făcute cu aprobarea şi supravegherea minuţioasă a Cerului. Mai trebuie să treacă mult timp, până când oamenii vor ajunge să înţeleagă, cât de LIBERI suntem pe acest pământ! Despre naşterea Lui, ce ştii? Pentru că textul tău prezintă aceleaşi date iudaice, cum că Hristos s-ar fi născut în Betleem. 

LUCA: - O auzeam pe mama mea, cum spunea că este fericită, că din neamul ei egiptean s-a ridicat un Învăţător, care, totuşi, nu a îmbrăţişat nicidecum legile Egiptului. Avea o Învăţătură aparte de celelalte popoare. Tuturor li se părea că strică legile. Nimeni nu ştia de unde vine şi ce urmăreşte. Fiecare ţinea să spună că-i din neamul lui, dar, de urmat... prea puţini Îl urmau! Nu-L urmau, pentru că avea un obicei: căuta să despartă pe om de avutul lui – nu să părăsească avutul lui, ci robia şi grija, pentru a nu mai fi stăpânit de patima de a avea şi de a tot strânge.

 Se ţinea mulţime multă după El, ca să-L asculte, dar prieteni devotaţi... puţini au fost! Nu putea şti nimeni cine e, nu puteai să-L întrebi, nu puteai, pentru că era ceva care te oprea!... Stau şi eu, şi mă gândesc, că aş fi putut să-L întreb atâtea!... Pe atunci, nu puteam! Parcă nu mai aveam nimic să întreb! 

George: - Ai fost Apostol de-al Lui? 

LUCA: - Desigur! 

George: - Biserica nu te socoteşte printre cei 12! 

LUCA: - Parcă numai 12 au fost! 

George: - Pe unde a propovăduit Domnul nostru? 

LUCA: - Cel mai mult, în Egipt, dar şi în Palestina, însă, la distanţe mari, nu a fost. A căutat să fie anonim şi numai în ultimii ani, a trecut la o intensă activitate. 

George: - Cu ce scop a venit Hristos pe Pământ? 

LUCA: - Iţi spun sincer, că pe pământ, când eram, nici eu nu am ştiut; Acum, ştiu: a venit între oameni, la unii să le descopere mârşăvia - la alţii ca să-i unească, să arate tuturor cât poate suferi un om care este venit din altă lume, pentru a le descoperi dragostea şi credinţa lor. Crezi, că dacă ar veni din nou, crezi că nu ar pătimi?... Mai rău! 

George: - De ce a stat, totuşi, atât de mult, printre evrei? 

LUCA: - A stat mai mult prin părţile Ierusalimului, într-adevăr, pentru că evreii se considerau “cei mai buni şi cei mai apropiaţi de Dumnezeu” şi a rămas între ei, ca să le descopere mizeria şi minciuna, pentru că ei se considerau “poporul ales de Dumnezeu”, iar pe celelalte popoare le dispreţuiau total, numindu-le idolatre. Le-a arătat Hristos pe faţă răutatea, viclenia, făţărnicia, orgoliul şi falsitatea lor; i-a ruşinat şi au văzut celelalte neamuri, cum 

“POPORUL ALES” RĂSTIGNEŞTE PE ÎNSUŞI FIUL LUI DUMNEZEU! 

George: - Scrii în textele tale, de evenimentul “Bunei-Vestiri”. Fără îndoială, că venirea Lui a fost anunţată şi, cu atât mai mult va fi fost anunţată Cea care avea să-L poarte pe braţe, însă, această “Bună-Vestire” povestită de tine, are un aspect de poveste, mai ales, că aceasta se petrece în preajma templului iudaic, poveste, care se continuă şi la 40 de zile după “naştere”, când, pasă-mi-te, Hristos ar fi fost tăiat împrejur. De unde provin aceste poveşti? 

LUCA: - “Buna-Vestire” o ştiu de la bătrânii cărturari, evrei. Ei povesteau că Fecioara este din neamul lor..., că nici nu se putea ridica o tânără mai curată, decât din neamul lor... Ei povesteau şi de Zaharia din templu, cum Ea ar fi fost dusă în “Sfânta Sfintelor”... 

Mi-aduc aminte, că povesteau foarte frumos şi mie mi-au plăcut şi le-am scris. Interesant, e totuşi, că şi bătrânii evrei, au recunoscut, că Acest Învăţător nu se putea naşte din bărbat şi femeie. George: - Aşadar, L-ai cunoscut personal pe Hristos şi I-ai cunoscut activitatea... 

LUCA: - Eram foarte des în preajma Lui şi mă uitam la El, ca la ceva caremi dădea hrană şi putere. Simţeam că îmi cunoaşte toate gândurile şi intenţiile. Niciodată nu am avut curajul să-L întreb de ce aşa şi nu aşa, şi dacă făceam ceva fără să observe, se întorcea către mine şi cu atâta bunătate, zâmbea! Niciodată nu L-am văzut râzând, dar zâmbind, L-am văzut. Pe faţa Lui era atâta lumină şi veselie... şi totuşi, O PERMANENTĂ TRISTEŢE! 

George: - Acum, unde eşti, ce faci? 

LUCA: - Merg din loc în loc, să mângâi pe cei ce mi-au fost cunoscuţi şi dragi, însă, mai mult timp, stau în Lumea mea. Este atât de mare locul odihnei noastre, încât, niciodată nu poţi merge de la un capăt la celălalt! 

George: - Locul de care spui, este tot o planetă sferică? 

LUCA: - Este ca un fel de planetă... nu ştiu ce formă are; poate că este sferică... Eu nu am avut timp să cercetez asta. Sunt atâtea de văzut, că nu poţi analiza fiecare lucru în parte, cu toate că nu sunt neînsufleţite, ci toate sunt vii şi poţi şti ce gândesc, ce vor să facă şi atâtea ai de făcut, încât, parcă nu ai suficient timp, să poţi să le cunoşti pe toate! 

George: - În ce loc de odihnă stai? 

LUCA: - Stau cu ceilalţi prieteni ai mei, în locul de odihnă al VIII-lea, unde stau bătrânii înţelepţi, toţi gânditorii... 

George: - În Oraşul de Aur, ai acces?

 LUCA: - Putem privi cu uşurinţă spre Oraşul de Aur; când suntem chemaţi, mergem; mergem şi la Învăţătorul nostru şi dacă ne spune să facem ceva misiune, ne prezentăm cu mult respect.

 George: - Altfel, în Lumea ta, cu ce te ocupi?

 LUCA: - Merg printre arbori, copaci impunători, fiecare altfel, majestuoşi şi graţioşi; te ocupi cu fiecare, te întreţii cu ei..., mă duc să privesc flori şi câte felurite plante, mă duc, nu să le dau culoare şi parfum, nici viaţă, mă duc să văd cu câtă măiestrie sunt aranjate, ce parfum minunat şi intens au unele, cât de discret şi neobişnuit altele, încât, te minunezi de unde pot ieşi! 

George: - Ai mai fost şi prin alte locuri? 

LUCA: - Nu am reuşit să cuprind decât trei locuri de odihnă, adică locul meu, stratul VIII, precum şi straturile VII şi VI. Sunt oameni, care sunt de 30 000 de ani aici şi nu au reuşit să ajungă de la o margine la alta! 

George: - Dar băştinaşi, sunt? 

LUCA: - Marea majoritate sunt ai locului; ei nu au fost niciodată pe Pământ. 

George: - Unde sunt mai mulţi? 

LUCA: - Cei mai mulţi sunt în stratul I. Sub ei este pământul, sub pământ sunt negrii, blestemaţi de ei înşişi; singuri şi-au ales soarta lor! 

George: - Sub aceşti negri, ce mai este? 

LUCA: - ADÂNCURILE... Nu le ştiu! 

George: - Aveţi şi voi soare, stele, aştri? 

LUCA: - Soarele nostru nu are asemănare cu al vostru; stele, lună, de fapt, nu avem; nu avem nevoie de lună, pentru că nu este noapte... ci, permanentă zi, permanentă lumină, permanentă activitate, fiecare în direcţia lui. Vrei să-l chemi şi pe Ioan Evanghelistul? 

George: - Da! Abia aştept să discut cu Ioan Evanghelistul! 

LUCA: - Zadarnic aştepţi! 

IOAN EVANGHELISTUL ESTE TRIMIS PE PĂMÂNT, CU TREBURI IMPORTANTE – 

aşa că, nu-l mai chema, pentru că o să-ţi răspundă, aşa cum ţi-a răspuns şi Matei. 

George: - Unde sunt întrupaţi aceştia? În ce ţară? Cine sunt? 

LUCA: - Nu cercetaţi, nu încercaţi să cunoaşteţi, pentru că vă este destul ce ştiţi! Treburile lor sunt cu rosturi mari şi importante şi trebuie să le ducă la bun sfârşit! 

George: - Noi ştim totuşi de ei... LUCA: - Dacă ştiţi...e bine! Noi nu avem voie să vorbim Ioan este cel care, ca un vânt de primăvară, va usca noroaiele voastre şi care caută să înflorească din strădania rădăcinilor maturităţii, floarea, care sosind, dă primăvară.

 George: - Revin la o întrebare de mai înainte, în legătură cu Naşterea Domnului: Cum de a rămas între oameni, că “a născut, fecioară fiind” şi nu s-a ştiut adevărul: primirea pe braţele Ei, a unui Prunc, care abia se putea pipăi? 

LUCA: - DACĂ VOI AŢI SPUNE CEEA CE SCRIEŢI, AŢI FI LOVIŢI CU PIETRE.

 Dacă s-ar fi spus că ar fi venit pe braţele unei tinere, un Prunc, în chip minunat, nu ar fi omorât-o cu pietre, considerând-o necinstită? A primit şi a tăcut, fără să spună nimănui nimic. Pleca dintr-un loc într-altul, ca să I se piardă urma, ca mânată de un vânt, care O purta, pentru a-şi ascunde taina.

 George: - Ce vrea să spună proorocia lui Osie? 

LUCA: - Cu 2000-3000 de ani înaintea lui Hristos, şi în mijlocul poporului evreu erau gânditori, care prevesteau anumite întâmplări minunate, cum a prevestit Osie. 

Putregaiul pătrunde în copac şi-l mănâncă până ce-l trânteşte la pământ. Aşa a spus şi Osie: “Când a fost tânăr poporul evreu, adică, atunci când putregaiul nu-l pătrunsese, Dumnezeu L-a iubit, dar pe Fiul Lui L-a chemat din Egipt, unde lumina pătrunsese.” 

George: - Da! Acum, textul e clar! Dar despre Moise, ce părere ai? A făcut el, atâtea câte spune? A avut el, tangenţă cu sfinţenia? 

LUCA: - Moise a fost o persoană însemnată pentru poporul evreu, însă el nu avea talent, nici la vorbă, nici la scris. Nu a făcut el, atâtea câte s-au pus pe seama lui! Au scris aceia care au căutat să-l păstreze viu şi nemuritor în faţa poporului şi după aceea, foarte mulţi, pe parcursul secolelor, au căutat să adauge mereu, pentru a-l prezenta ca pe un mântuitor al lor, pe care, însă, nici evreii nul respectau, cum îl respectaţi voi. 

Veronica: - Siu, ascultă şi el, alături de Socrit... (Siu Karta, care asistase de la început, asculta şi el cu atenţie discuţiile noastre). 

Veronica: - Dragul nostru Siu, văd că te interesează discuţiile noastre.... 

SIU: - Mă interesează, pentru că din lucrul meu pe care-l fac cu unii oameni, nu se poate să nu mă bucur, dacă cineva ocupă un loc mai sus decât îl avea, căci îl ocupă împins şi de mine. Acum, vă las, că sunt chemat. Rămâneţi cu bine! 

Veronica: - Siu s-a înclinat către Socrit şi Luca... A plecat! 

SOCRIT: - Siu este foarte activ. Nu vă uitaţi, că se ocupă cu lucruri mici; el are mari activităţi! Mie mi-e foarte drag; mi-e prieten. Când îl cauţi, e în Oraşul de Aur, unde are libertatea să pătrundă, primeşte ordine, aleargă, se întoarce înapoi... Atât îi place activitatea! Lui nu-i place “să miroasă prea mult florile” şi să tot filosofese! Când vine, o mulţime se adună în jurul lui şi el mereu povesteşte, şi ei nici că se mai satură!... Acum, iubiţii mei, se cuvine să vă las... 

George: - Vă mulţumim la amândoi, pentru participare - şi ţie luminate Socrit, şi ţie stimate Luca, pentru bunăvoinţa şi dragostea voastră! 

SOCRIT: - Pacea Marelui Dascăl, să fie cu voi! 

Veronica şi George: - AMIN!"

Cercetari in lumea nevazuta, George Vasii