DENSI - IOAN EVANGHELISTUL I Cercetari in lumea nevazuta

Bucureşti, 28 noiembrie 1965 D E N S I – IOAN EVANGHELISTUL - argintiu strălucitor - Opal

"Îi spuneam Veronicăi de dorinţa mea de a şti cum a fost chemarea Domnului în Înaltul Cerurilor pentru misiune pe pământ. În timp ce-i vorbeam, am simţit pe Siu Karta aproape vrând să ne spuna ceva. Veronica închise ochii.

 -Da, e Siu Karta… 

-Ne închinăm feţei tale, iubite Siu!

 -Fiţi binecuvântaţi dragii mei! Cam îndrăzneaţă dorinţa voastră, că m-a uimit şi pe mine câte vă mai dă prin minte!... 

-Iubim pe Domnul nostru şi nu credem că este o îndrăzneală prea mare. 

-Chemaţi-l pe Densi, el ştie mai bine chiar decât Faur… La o jumătate de oră, i-am chemat. Au venit Siu Karta, Calemnis şi Densi (Ioan Evanghelistul). 

Densi: - În numele Puterii Divine căreia a-ţi cerut încuviinţare pentru a veni la voi, vă  binecuvântăm!...tăcere...Prea iubiţii mei fii, prieteni şi fraţi! Ceea ce vreţi voi să cunoaşteţi, să vorbim pe limbajul nostru, e greu de înţeles pentru voi - şi nu numai voi doi, ci şi pentru toţi care vor citi cele spuse de mine vouă. 

Trebuie să mă mărginesc la înţelegerea pământenilor, făcând o asemănare care să fie uşor de înţeles… Vă prezint omul: hai să studiem omul! Luăm capul: dacă începem studiul capului omului, ne vine să credem că este partea cea mai importantă din corpul omenesc. 

Şi de ce? La cap găsim ochii- care văd şi transmit cele ce văd, comandantului suprem. La cap găsim urechile care aud şi transmit cele ce aud comandantului său. La cap mai găsim şi organe care simt mirosul şi transmit comandantului său. 

Cine-i comandantul care primeşte aceste ştiri? Credem că este creierul, care la rândul lui dă o sumedenie de ordine pe diferite linii, cu diferite nuanţe. 

Mergem mai departe… Vedem trunchiul omului de care sunt prinse două mâini. Acestea nu sunt numai pentru a te ajuta la treburile necesare, ele mai şi simt obiectele pe care le ating şi transmit ceea ce simt şi întâlnesc. Am putea spune că totuşi sunt membre mai inferioare ca cele spuse până acum, dar totuşi nu te poţi lipsi de ele. 

Dacă nu ai o mână, nu mai poţi face ceea ce faci cu amândouă… Să ne gândim la picioare. Ele nu numai că ne conduc undeva, unde vrem noi, dar mai şi simt când este rece sau cald. Da, sunt membre inferioare, dar omul nu se poate lipsi de aceste două picioare şi dacă numai o labă îi lipseşte, nu mai simte integral şi nu mai poate lucra, cum poate când e întreg… 

Dar înlăuntrul trunchiului omenesc, câte sunt care trăiesc într-o permanentă activitate, funcţiune şi efort şi fiecare organ lucrează într-o disciplină extraordinară şi toate sunt supuse marelui comandant: creierul, transmiţându-i fiecare ceea ce simte. Şi iată ne oprim la un organ mic, dar foarte important… INIMA! Dacă inima nu funcţionează, toate de cele care am vorbit sunt paralizate şi nu mai folosesc la nimic. 

Dar tot ce simte omul, ce vede, ce pipăie, de toate se foloseşte şi pe toate le chibzuieşte, după bunul plac. După această descriere sumară a omului, ne întoarcem la MARELE OM - DUMNEZEU… PERSOANA DIVINĂ. În scrierile pământene pe care şi eu le-am parcurs, aţi auzit că se spune aşa: Dumnezeu Atotputernicul stă pe un Tron mare şi puternic, înconjurat de lumină. 

În preajma lui stau cete de Heruvimi, Serafimi, Scaune, Domnii, Puteri, Slujitori, Arhangheli, Îngeri… Ei bine dragii mei, Scaunul cel mare şi puternic pre-închipuie creierul! Lumina ce-l înconjoară este GÂNDIREA DIVINĂ şi fiecare în parte reprezintă ceea ce are omul: ochi, urechi şi toate simţurile după grade şi necesităţi. INIMA este puterea de înţelegere a MARELUI OM, care niciodată nu greşeşte.

Slujitorii şi lăudătorii sunt toţi acei de care se foloseşte OMUL DIVIN, aşa cum se foloseşte omul mic de toţi de cei care are nevoie. Voi vreţi să ştiţi cum s-a făcut sfat, că aşa se spune că s-a făcut sfat în Cer ca să trimită pe însăşi Fiul Său între oameni. Cum credeţi voi că se spune că omul este după Chipul şi Asemănarea lui Dumnezeu decât în felul cum l-am descris, numai că omul se îmbracă şi cu o haină a atmosferei care-l înconjoară. Câte odată supus acestei haine i se mai face şi rob şi uită de unde a plecat… De ce a fost numit Iisus - Fiul lui Dumnezeu?...

Pentru că Iisus a fost slobozit din locul cel mai apropiat al Omului Divin, al Marelui Stăpân, locul care îl putea numi Fiu al Părintelui, adică rupt chiar din persoana Părintelui, un membru, să spunem un ochi, pe care l-a numit FIU şi l-a trimis atunci când a simţit că trebuie să vină în ajutor celor ce s-au făcut robi hainei pământene. 

Pe cine era să trimită decât pe cineva în care avea mai multă încredere, decât pe Cel ce era mai aproape de Tron, de înţelegere de lumină… Şi a zis Dumnezeu: „Să trimitem!” nu a zis „ Să trimit!”. Cu cine s-a sfătuit? Cu toate membrele care îi aduc ştirile care îl însoţesc, care îl însoţesc, care îl slujesc, care întreţin tot ce-l înconjoară. 

A trimis înaintea Lui mulţi alţii, înzestraţi, dotaţi, bogaţi… văzând însă că nu au făcut ceea ce credea El că trebuie făcut, a trimis pe Cel mai apropiat, smuls din însăși Fiinţa Sa, partea cea mai apropiată a Ființei Sale. Călătoria făcută între pământeni a fost scurtă, dar a răscolit întregul glob. A rămas nemuritoare povestea vieţii Lui, pentru că nemuritor este El. A îmbrăcat haina pământului, supunându-se legilor pământene, dar nu s-a făcut rob ci a predominat peste haină, arătând curaj, demnitate şi severitate - la timpuri potrivite. 

A fost trimis la înşişi aceia care se băteau în piept că se închină Adevăratului Dumnezeu, ca să le dezvăluie ipocrizia şi făţărnicia lor. Privesc şi acum peste călătoriile ce le făceam alături de El… câtă bunătate, câtă înţelegere şi cât sprijin ar fi putut da, dar se lăsa să se arate totuşi asemănător celorlalţi, îmbrăcat în haina pământului. Întreaga fiinţă dumnezeiască, întregul Om Divin a suferit trimiţând părticică din Sine, ca să îmbrace haina omului pământean. 

Când a fost să fie trimis Cineva din Marele OM Divin pe Pământ, a privit Divinitatea peste toţi şi a observat în „El” dorinţa arzătoare de a-L sluji pe Tatăl, de a merge între oameni să-i slujească, să-i ajute, să-i ridice. A fost pe Pământ, a slujit, a lucrat şi s-a întors înapoi izgonit… Au fost şi adepţi… dar puţini!... Adepţii la rândul lor au căutat să arate cine a fost Cel ce a fost între ei, şi au fost şi dintre ei izgoniţi şi omorâţi de ROBII hainei pământene… Eu atât am avut să vă spun! 

George: - Eu mai pot întreba? 

Densi: - Da! 

George: - Fiecare membru, fiecare organ al Omului Divin este o persoană, o individualitate unitară, aşa cum a fost şi Hristos?

 Densi: - Da, fiecare organ al Omului Divin este o persoană, o individualitate unică în felul ei, dar în puteri şi funcţiuni diferite. Dar să fim bine înţeleşi; când spunem „Ochiul lui Dumnezeu”, nu se referă la o singură persoană, pot fi miliarde cu această funcţiune de a privi în toate spaţiile Universului, în toate lumile.

 „Urechea lui Dumnezeu” care ascultă, de asemenea sunt milioane de persoane care nu s-au rupt niciodată din întregul Om Divin, dar care s-ar putea rupe la voinţa Marelui Maestru pentru a putea fi trimise cu diverse misiuni absolut necesare. 

Dumnezeu este o singură putere, alcătuită din tot ceea ce v-am spus eu până acum. Ceea ce noi numim „DUMNEZEU” este de fapt o „CETATE”, o LUME - CEA MAI ÎNALTĂ, alcătuită din miliarde de Fiinţe, fiecare Fiinţă fiind o Persoană şi un individ aparte, cu slujiri diferite, cu puteri diferite, cu misiuni diferite şi toate laolaltă - aceste miliarde de Fiinţe - sunt atât de perfect închegate prin atracţie, iubire şi slujire, încât formează un singur TOT, o singură forţă, o singură voinţă şi o singură gândire şi lucrare, încât nu greşim dacă spunem că formează: O  S I N G U RĂ   P E R S O A N Ă! 

Aşadar dragii mei să ştiţi de acum că: DIVINITATEA E O PERSOANĂ ALCĂTUITĂ DINTR-O LUME ÎNTREAGĂ! Şi când stai să te gândeşti că toate celelalte lumi de mai jos sunt alcătuite după acelaşi tipar… 

George: - Care este locul în spaţiu al Divinităţii, în raport cu straturile? 

Densi: - Aşa cum îl numesc cei din Oraşul de Aur, OPALUL, adică Cetatea Divinităţii, este deasupra tuturor straturilor şi este vizibil numai de cei din Oraşul de Aur, adică Opalul este în vârful unui con… conul reprezentând celelalte straturi. 

George: - Tu eşti din Oraşul de Aur sau faci parte din Divinitate, din Opal?

 Densi: - Da, sunt din Opal, fac parte din Membrele Sale. 

George: - Pentru tine există totuşi expresia „Tată” -”Părinte”? 

Densi: - Da, şi eu mă adresez Domnului meu cu cuvintele: „Părinte”, „Tată”, pentru că El este Creierul, Tronul, Izvorul Gândirii!

 George: - Este şi Creierul o persoană, o fiinţă, aşa cum sunt şi celelalte fiinţe opalice, membre şi organe ale Divinităţii?

 Densi: - Da, Creierul este întruchipat de o persoană unică, Mai marele tuturor celor mari - este cel ce toţi îl numesc „Tatăl”, „Părintele”, „Dumnezeu cel unic”.

 George: - Acest Creier este însuşi Hristos? Densi: - Nu. Sunt persoane diferite. Creierul este „Părintele”, „Tatăl”. Hristos, ca să spunem aşa, metaforic vorbind: HRISTOS ESTE INIMA OPALULUI. E greu de conturat cu exactitate misiunea fiecăruia. 

George: - Atunci Sfânta Treime este de de fapt: „SFÂNTA COMUNITATE”… nu? 

Densi: - Vedeţi, ceea ce am scris noi a fost mult redus şi simplificat, ca să fie pe înţelesul oamenilor de pe acea vreme. 

George: - Şi aşa n-a fost înţeles simbolul Treimii… 

Densi: - Şi aşa nu înţeleg oamenii şi le numesc „taine”.

 George: - Când spui Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, nu e prea puţin? Şi în fond Duhul Sfânt ce este?

 Densi: - Duhul Sfânt este însuşi Spiritul Tatălui, al Părintelui. Ceea ce omul planetar numeşte suflet sau spirit. În tot ce a spus Hristos, a arătat că El este subordonat Tatălui: „Vin de la Tatăl”, „Mă voi duce la Tatăl”… „Eu sunt tulpina vieţii iar El lucrătorul”… În toate a vrut să arate că: E SUBORDONAT TATĂLUI. 

George: - În această expresie pământeană: „Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh” există vreo ierarhie?

 Densi: - Noi nu ne închinăm decât Tronului, Creierului, Părintelui Divin. În lumea noastră nu există expresia de „Sfântă Treime”, există însă respectul faţă de fiecare membru şi organ, după funcţia şi slujirea ce o împlineşte. 

George: - Acum când am înţeles cele spuse de tine, mi se pare săracă şi incompletă expresia de „Sfântă Treime”. Nu ar fi mai bine să nu se mai spună astfel? 

Densi: - Nu poţi anula aşa ceva!.... 

George: - Între noi fie vorba - lăsăm acum cele ce trebuie spuse în public - bine, nu voi combate această expresie, dar nu ţi se pare că sărăceşte terminologia şi simplifică prea mult bogatul conţinut al Fiinţei Divine? 

Densi: - Uite ce e: dacă Tatăl a chemat lângă Sine pe unul din organele Sale şi a făcut o Inimă - PRIMUL dintre cei mai apropiaţi ai Săi, nu e firesc să se realizeze relaţia TATĂL-FIUL…şi prin Fiul să înţelegi însăşi Inima Lui? Ei, Tatăl-Fiul, au fost ca o singură Fiinţă, o singură Putere, o singură Voinţă şi Lucrare… şi să ştii, dacă Tatăl a trimis Fiul, locul Fiului nu a rămas gol… 

George: - Cum s-a putut realiza aceasta? 

Densi: - Să ştiţi şi voi: …HRISTOS A VENIT PE PĂMÂNT NUMAI O MICĂ, MICĂ PARTE - DIN PERSOANA LUI INTEGRALĂ…DISCUL SĂU DE BAZĂ ÎNSĂ A RĂMAS LÂNGĂ TATĂL…. 

George: - Adică a plecat de acolo, aşa cum se întâmplă la noi cu mediumurile, care realizează desprinderile, dedublările? 

Densi: - Da, da! Prin voinţa Tatălui, a coborât, s-a rupt o parte din Persoana întreagă a Fiului - o părticică din Inimă, să zicem - şi acea părticică doar, a luat Trup, a îmbrăcat trupul pământean şi aşa a făcut ceea ce nimeni altul nu a făcut până la El… 

George: - Acum o întrebare foarte importantă: S-a înălţat cu trupul la cer? Cu trupul, cu cămaşa pământeană? Sau numai cu spiritul? 

Densi: - Iată cum a fost: în momentul morții pe cruce, spiritul s-a ridicat la cer, părăsind cămașa pământeană. Apoi Hristos a coborât din nou, și găsindu-și trupul în mormânt, prin puterea sa divină, l-a pulverizat şi a dat piatra la o parte, pentru a da posibilitatea să se constate că El nu mai este acolo. Ceea ce ostaşii care păzeau mormântul au văzut şi au fost orbiţi de lumina Lui, aceasta a fost puterea cu care s-a întors pentru a realiza pulverizarea de care v-am spus. 

George: - Deci ca să utilizez un termen ştiinţific, trupul pământean a lui Hristos s-a „dezagregat”. 

Densi: - Da, şi a fost văzută persoana Fiului Divin ce se înălţa mergând la locul de unde se desprinsese. 

George: - Când s-a petrecut această dezagregare? 

Densi: - Ţi-am spus! În timpul aşa zisei „Învieri”! De fapt numai ostaşii care au fost acolo, n-au văzut decât o lumină orbitoare care i-a trântit la pământ, dar nici unul nu a mărturisit că ar fi văzut vre-un corp omenesc. După mine şi după ce simt eu, Lumina pe care au văzut-o ostaşii a fost tocmai energia cu care Hristos s-a întors, spulberând corpul pământesc, arătând că nu a fost un om ca toţi ceilalţi. „Şi a intrat la ucenicii Săi, uşile fiind încuiate…” 

Iată-ne şi pe noi la voi. Intrarea noastră la voi este asemenea cu aceea. Acum eu am venit chiar la voi în casă, sunt cu voi în camera în care lucraţi, am pus o stavilă între radiaţiile mele şi ale voastre, ca să mă puteţi suporta, ca să putem discuta, ca să vă convingeţi de superioritatea substanţei voastre spirituale, pentru care materia zidurilor voastre pentru noi nici nu există. Nu văd în jurul meu din materia voastră pozitivă decât nişte umbre palide, atât şi nimic mai mult! 

George: - Deci, tu nu vezi nimic din obiectele care le avem noi! 

Densi: - În jurul meu acum e întuneric, nu vă văd decât pe voi doi şi ceva mai departe de voi o puzderie de rătăcitori, pribegi şi vagabonzi, care s-au adunat cu miile în jurul nostru, care ne privesc cu ochii holbaţi. Vă amintiţi că Hristos nu s-a lăsat pipăit de Maria- Magdalena? Vă amintiţi că a intrat la apostoli, uşile fiind încuiate de frica iudeilor? Ei bine, toate acestea pentru că era spirit şi nu era pipăibil… 

George: - Dar cum de a prânzit cu Luca şi Cleopa? 

Densi: - Hristos nu a mâncat, a stat doar cu ei la masă, le-a vorbit, a binecuvântat pâinea şi a frânt-o şi le-a dat-o spre mâncare… dar El n-a mâncat! Era spirit, nu putea să o facă! 

George: - Dar cum totuşi s-a arătat lui Toma, care nu-l văzuse prima dată şi i-a spus să-i pipăie rănile de la mâini? 

Densi: - Dintre toţi apostolii, Toma era cu o raţiune foarte rece, cu o gândire foarte precisă, un fel de om cu structură ştiinţifică, era un om foarte cult şi citit, dar care reprezenta omul care are nevoie de dovezi pentru a crede. Hristos l-a iubit mult pe Toma şi de aceea cu puterea Lui divină a făcut, ca să zicem aşa, o minune, dându-i iluzia că simte rănile, pentru că Toma avea să însemne pentru posteritate tipul omului neîncrezător care are nevoie de probe, care vrea să facă experienţe ca să ajungă să creadă. Nu e mai puţin adevărat că tot Hristos a spus: „Fericiţi sunt cei ce nu au văzut şi au crezut”. 

George: - Aceasta înseamnă că Toma nu era un om prea evoluat, nu avea firea ta contemplativă şi extatică. Atât tu cât şi ceilalţi apostoli nu aţi avut nevoie de proba pipăitului. 

Densi: - Da, Toma, după cum v-am spus era Apostol, era ucenic al Domnului, dar era aşa cum sunt astăzi, cum sunt oamenii de ştiinţă la voi care nu cred decât ceea ce verifică aparatele. Toma reprezintă oamenii buni, gânditori, dar fără „SIMŢUL SACRULUI”, fără să fie împietriţi, ei sunt buni, conştiincioşi şi cinstiţi, au curăţenie sufletească, sunt gânditori, dar nu au suficientă profunzime şi neavând acest simţ superior de pătrundere, nu au suficientă siguranţă în ceea ce le şopteşte cugetul lor şi clătinându-se în credinţă, simt nevoia pentru a ajunge la certitudine, simt nevoia probelor materiale. Acesta este Toma! 

George: - Spune-ne te rog, ai mai fost pe pământ de când ai fost Apostol? 

Densi: - Nu! George: Dar vre-o parte din tine, ai mai trimis ca să se întrupeze? 

Densi: - Asta da! De multe ori, numai că nu ştiu cine am fost! Şi acum am o parte trimisă pe pământ. 

George: - Şi cine e? 

Densi: - Nu ştiu! Numai Părintele ştie. 

George: - Nu cred! Poate nu vrei să ne spui! 

Densi: - Nu trebuie să ştiţi! George: - Ştiu, dar cel în care sunt nu ştie. Parcă voi ştiţi cine sunteţi şi din cine? A urmat o discuţie referitor la un dialog din Noul Testament, dintre Hristos şi Apostolul Petru, despre Ioan: „Şi dacă Eu voiesc ca acesta să rămână până la venirea Mea, tu ce ai?”. 

Densi: - Da! Domnul nostru a spus atunci că din mine va fi mereu prezentă o parte pe pământ, până la a doua venire a Domnului. George: - Dar acum la noi cum eşti venit? 

Densi: - Am venit tot o parte. Discul meu de bază e în Opal. Ceea ce vedeţi voi acum este partea cu care stau în Oraşul de Aur, spre a putea dirija şi ajuta: ”PLANUL DIVIN DE INTERVENŢIE ASUPRA PĂMÂNTULUI”. 

George: - Ce fel de plan? 

Densi: - Trebuie să ştiţi că Opalul, Părintele, Creierul a elaborat cu mult timp în urmă un „PLAN DE INTERVENŢIE ASUPRA PĂMÂNTULUI” prin care se pregăteşte atât nimicirea împărăţiei Întunericului, cât şi rezolvarea tragediilor pământene. Se are în vedere faptul că până când va începe arderea spiritelor inferioare, pământul să fie pregătit cu Misionari care să pună bazele unei noi Filosofii a adevăratei Filosofii Cristianice, un fel de religie-filozofie nouă, pe care să o îmbrăţişeze toţi acei ce vor rămâne după marea ardere, marea nimicire…Va fi un infern pe pământ! Se vor clătina munţii, râurile vor ieşi din matca lor, vor fi cataclisme şi cutremure, dar mai ales se vor umple oamenii de groază, vor urla şi vor striga cerând salvare şi iertare, dar salvare şi iertare nu va exista pentru cei cu culori închise care milenii de-a rândul au făcut pe pământ tot ce au vrut. 

Nu va ierta Creatorul! Nu va ierta nimănui nimic, pentru că mai presus de milă şi bunătate, Creatorul este DREPT şi această dreptate va însemna intransigenţa severă faţă de păcat. Dumnezeu nu iartă nimănui nimic. Iertare nu există, există însă ceva cu care dumnezeu se confundă: D R E P T A T E A! DE ACEEA VA INTERVENI DUMNEZEU PE PĂMÂNT CA SĂ FACĂ DREPTATE CELOR CURAŢI, CELOR DREPŢI, CELOR CINSTIŢI, CELOR HARNICI. 

Va interveni Dumnezeu pe Pământ ca să facă dreptate celor ce au lăcrimat şi suspinat şi mai ales…să facă dreptate sîngelui Sfinţilor Martiri, celor care au fost jertfiţi pentru bunătatea, credinţa, bărbăţia şi curajul lor, ca să răscumpere eforturile tuturor celor ce au lucrat cu cinste şi corectitudine… Acum vă las…Rămâneţi în pacea Domnului şi Stăpânului nostru! Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl să fie cu voi, iubiţii mei fii şi prieteni! 

Veronica: - A ridicat ambele mâini şi le ţine îndreptate spre noi…Din degete au ţâşnit nişte firicele subţiri luminoase care se îndreaptă spre noi… A lăsat mâinile în jos… se depărtează rapid de noi… îl văd din ce în ce mai mic… a dispărut! "

Cercetari in lumea nevazuta, George Vasii