Napoleon - Cercetari in lumea nevazuta

București – 15 Februarie 1965
NAPOLEON BONAPARTE

(1769-1821)
- alb mat dominant, cu puncte gri în jurul gâtului, cordon galben la
mijloc, puncte roşii deasupra genunchilor;
- Stratul VI.

" Am chemat azi pe Napoleon Bonaparte, acest ilustru conducător destat, acest vestit conducător de oşti, acest neîntrecut războinic, care a vrut să creeze o LUME NOUĂ, într-un imperiu al filosofiei şi artelor, un om cu idealuri măreţe, un idealist învederat, un mare spirit organizator şi un genial conducător.

Încă înainte de chemarea lui, s-a făcut simţită o atmosferă de o vivacitate crescândă, care a dăinuit tot timpul discuţiei, marcând un punct culminant odată cu ultima replică.

A venit îmbrăcat ca un cavaler, cu haine strânse pe corp..., de o eleganţă reţinută, sobră..., cu o togă pe umărul stâng şi pe spate; e vesel şi plin de vervă...

Pare foarte bine dispus; această bună dispoziţie, ne-a transmis-o şi nouă, făcându-ne să-l salutăm ceremonios şi cu deosebită emfază.
Ne răspunse imediat.

NAPOLEON: - În Numele Aceluia care m-aţi chemat să vin între voi, fiţi şi voi binecuvântaţi, şi vă spun: “Bine v-am găsit!”

(Nu-mi părea deloc surprinzător, că un războinic îmi răspundea cu o binecuvântare şi nu-i de mirare pentru o fiinţă care trăieşte acum pe alte coordonate, decât cele în care s-a manifestat).

Cred că mă cunoaşteţi destul de bine, din cele ce stau scrise în istorie. Ei, din câte am făcut eu în viaţa pământeană, pentru că nu am avut prea mult timppentru mine, ci mai mult pentru oameni – pentru toate, s-au luat în considerare EFORTURILE ŞI SCOPURILE PENTRU CARE AM DEPUS EFORT. S-au analizat şi meritele şi m-au plasat la locul corespunzător. De când mi-am văzut meritele, nu am contenit să regret, că nu am făcut mai mult!

Am venit pe Pământ şi m-am ridicat. După cum ştiţi, am venit cu o forţă deosebită, pe care o avusesem înainte de a coborâ a doua oară pe Pământ. Prima dată, prima călătorie pământeană a mea, a fost în Egipt. Am fost luptător pe la faraoni şi am plecat la scurt timp, prin ascuţişul unei sabii, cu un nepotolit dor de luptă.

Acelaşi dor, m-a adus înapoi pentru a doua oară, spre a-mi duce mai departe dorinţa şi mi-am dus-o. Nu îmi pare rău, decât, că nu am dus o activitate mai profundă, în ceea ce priveşte dragostea de oameni.

Acum, meditez într-una, alături de mari gânditori şi mă întreb, cum să mai dobândesc o călătorie pe pământ, pentru că tot mai clocoteşte în mine dorul de a clădi o Lume Nouă, un imperiu universal, în care să domnească Ordinea, Gândirea, Înţelepciunea şi mai ales... Artele!

George: - Şi de ce nu cobori pe Pământ?

NAPOLEON: - Noi, cei din straturile superioare, AVEM LEGI FOARTE ASPRE DE FIXARE... E adevărat, că putem călători unde vrem, să ajungem chiar pe Pământ..., dar pentru a ne întrupa, a lua trup pământesc, nu o putem face decât cu aprobarea specială a Marelui Tron de Lumină.

George: - Şi n-ai încercat să primeşti aprobare?

NAPOLEON: - Da, am încercat, dar mi s-a răspuns, că planul divin de a realiza o Lume Nouă, uzează de alte mijloace decât ale mele şi că metodele mele, nu vor da rezultate... De aceea, aştept, dar clocotesc...

Ah, cum aş vrea cu armamentul acesta modern, să distrug imperiile care domnesc prin tiranie şi răutate, pe cei ce folosesc banul, să cumpere braţele, minţile şi conştiinţele!

Aştept, totuşi, ORDIN de la Marele Împărat, care domină orice mişcare de pe orice planetă, Care domină Lumile din straturile celor fericiţi, ale celor ce se răsfaţă în baia IUBIRII Lui.

Aştept! El îmi vede dorinţa, îmi cunoaşte clocotul şi NU SE POATE, SĂ NU MĂ SLOBOADE ODATĂ ŞI ODATĂ...

Cred, că voi reveni tot aici unde sunt acum... Dar setea împlinirii unei dorinţe, este mai mare decât siguranţa liniştei şi fericirii de aici. Nici nu râvnesc să fiu mai sus; sunt mulţumit şi încântat de stratul în care stau...

Vreau, însă, să mai fac ceva, pentru a fi mai mulţumit în această oază a bucuriiilor nemuritoare.

George: - Stimate prieten, dorim să-ţi vedem culorile de bază!

NAPOLEON: - N-am nimic împotrivă! Abia îmi amintesc de momentul când m-am prezentat în faţa Marelui Comandant Divin.

Veronica: - Au căzut hainele... E alb mat, cu puncte gri în jurul gâtului, are un brâu galben semi-deschis la mijloc şi... nişte puncte de un roşu aprins, deasupra genunchilor, care... hm!...sunt, totuşi, frumoase!

George: - Nu are albastru? (Îl ştiam puţin afemeiat).

Veronica: - Nu.

NAPOLEON: - Nu am albastru, pentru că nu mi-am bătut joc de nici o femeie... Mi-au plăcut femeile - e adevărat – dar le-am respectat şi nu am abuzat niciodată de autoritatea ce o aveam.

George: - Dar punctele roşii de deasupra genunchilor, cum le-ai primit?

NAPOLEON (privindu-le, zâmbeşte): - Le am “moştenire”, de la luptele mele! Trebuia să le am! Nu se putea, ca un împărat care duce războaie peste mări şi ţări, să nu-şi mânjească haina şi cu sânge nevinovat! Doar ştiţi: când plouă, picăturile de apă nu udă numai holdele, ci şi ţepii, şi ghimpii, iar când seceta se întinde, usucă nu numai buruienile şi ciulinii, ci şi plantele care rodesc.

Am aceste puncte, dar nu mi-e ruşine! Prin ele, se vede vitejia mea. Nu am omorât din patimă, nici nu am răpus viaţa cuiva din interes personal.

Mi-a plăcut să lupt totdeauna, să lupt, pentru a realiza o împărăţie a dreptăţii şi echităţii..., o împărăţie glorioasă..., dar n-am fost un orgolios! Am vrut să dau prilej valorilor, să se manifeste, am vrut să creez condiţii de creaţie pentru filosofi şi artişti, dar nu din orgoliu, ci din iubire şi respect pentru frumos...

Vedeţi, doar n-am pe mine galben! Nu m-am trufit cu biruinţele mele şi de aceea m-aţi văzut vesel şi bine-dispus. Mi-ar place să fiu iarăşi luptător, dar..., sincer să fiu, totuşi, nu cu armate, nu cu săbii, nici cu platoşe, nici cu alte grozăvii pe care le-au inventat ştiinţele voastre; mi-ar place să lupt, să conduc pe alt tărâm, să lupt pentru a face o singură campanie, o singură divizie pentru Marele Împărat, în faţa căruia se închină tot omul şi căruia, natura toată se înclină în faţa Lui.

George: - Unii te-au înţeles greşit... Te-au acuzat de o sete de dominare...

NAPOLEON: - Nu, am vrut ca toţi oamenii să se iubească între ei, să se desfiinţeze graniţele, să se poată ridica adevăraţii merituoşi, pentru a-şi manifesta din plin aptitudinile şi dorinţele, fără reţineri şi fără temeri; am dorit – aşa cum se spune în Biblie – să fie O TURMĂ ŞI UN PĂSTOR, să poată paşte fiecare în voie, fără să fie urmărit de nimeni. Poate nu ar fi reuşit această dorinţă şi de aceea, soarele vieţii mele a apus înainte de vreme şi a coborât noaptea peste dorinţele mele...

George: - Vrem să-ţi vedem culorile spirituale de bază, înainte de a fi în Franţa.

Veronica: - Este tot alb mat, tot cu puncte gri în jurul gâtului, însă fără acele puncte roşii deasupra genunchilor...brâul este de un gălbui foaarte şters...

George: - Cu cine mai eşti, acolo? Ce cunoscuţi, îţi sunt mai apropiaţi?

NAPOLEON: - Pentru că sunt o fire veselă, pentru că mi-a plăcut mult muzica, caut să am în jurul meu, mai mult muzicieni... Ei vin cu tot felul de instrumente confecţionate de ei, formează câte o mică grupare orchestrală şi când încep să cânte, se adună în jurul lor, nu sute - mii!

George: - Cum, există şi instrumente! exclamai eu, surprins.

NAPOLEON: - Fiecare, îşi continuă activitatea, în direcţia celei avută pe Pământ: muzicienii fac muzică, sculptorii plăsmuiesc tot felul de forme, fizicienii se grupează între ei, retrăgându-se prin păduri, de stau acolo cu lunile..., mai sunt şi câţiva matematicieni, care fac tot felul de semne şi discută între ei, de nu-i înţelege nimeni...

George: - Dar poeţi sunt, care să facă poezii?

NAPOLEON: - Da, există un poet indian, în strat cu mine, pe nume Ramah Kindal, care, pur şi simplu, ne încântă cu versurile lui.

George: - Compune versuri în rime sau versuri albe?

NAPOLEON: - Şi una şi alta!

George: - Dar pe ce le scrie?

NAPOLEON: - Nu le scrie pe nimic, le ţine minte! Are o poezie, în care vorbeşte despre o zeiţă, Zefiria, zeiţa petalelor şi a parfumului. Are un ciclu de nouă ode, închinate acestei zeiţe Zefiria, de o frumuseţe neânchipuită.

George: - Înconjurat de atât de mulţi artişti, cred că nu prea eşti în elementul tău, acolo, tu, luptător...

NAPOLEON: - Nu, nu! Eu n-am luptat pentru a lupta, ci pentru a avea o pace sigură, care să nu mai fie ameninţată de nici o putere din afară.

George: - Am înţeles aceasta, demult!

Să revin la pasiunea ta pentru muzică! Spui că muzicienii au instrumente.Cine se ocupă acolo, cu confecţionarea acestor instrumente?

NAPOLEON: - Ei, şi le fac! Uite, am să vin  cu Beethoven, să vă cânte din instrumentul lui preferat!

George: - Desigur! – i-am spus eu, entuziasmat. După masă, vă invităm pe amândoi! Dar vreau să te mai întreb ceva!

NAPOLEON: - Acum, mai aveţi şi alte treburi! Vă las...

George: - Nicidecum! (Privesc spre Veronica şi într-adevăr, dădea semne de nerăbdare. Mi-am adus aminte că Veronica trebuia să meargă la Biserică).

George: - Distinsa mea soţie, vrea neapărat să meargă la Biserică. Crede că, dacă nu vă fi prezentă la slujbă, Marele Păstor o va exclude din turma Lui.

NAPOLEON: - Fiecare cu credinţa şi pasiunea lui! Eu, la Biserică nu prea mă duceam, în schimb, nu aveam linişte, dacă nu mă duceam cu ostaşii la luptă.

George: - Rămâne, deci, să ne vedem după masă!

Veronica: - A plecat!..."

Cercetari din lumea nevazuta, George Vasii