vineri, 23 decembrie 2016

Viata Maicii Vian de Elena Tarnovan



Pentru ca ne aflam in apropierea Sarbatorilor de Craciun, este un moment prielnic sa incurajez parcurgerea acestei carti despre Viata Maicii Vian, o fiinta de lumina, un suflet inalt si ocrotitor care vegheaza tara si locuitorii ei din astral. 

Este minunat ca ne preocupa scrierile initiatilor altor tari sau religii, dar cred ca si mai frumos ar fi sa ne onoram strabunii si initiatii Romaniei. Citeste cartea Viata Maicii Vian AICI!

"Sunt una din multele discipole ale Măicuței Vian, dar cea care la îndemnul Său am dus mai departe lucrarea de luminare cu lumina albă a iubirii. Am fost alături de Maica Vian în lucrarea de luminare și vindecare, efectuată de dânsa aici în plan fizic.

Am dorit mereu ca lucrarea Măicuței Vian să fie cunoscută și totodată să-i aducem astfel și un omagiu, pentru dăruirea cu care a lucrat până la epuizare și aceasta, din iubire față de semeni și din dorința de a-i ajuta să se lumineze.

Poate tot la îndemnul spiritului Său, mi s-a ivit în mental dorința de a cuprinde într-o carte misiunea și menirea din plan fizic a Măicutei Vian, pentru ca raza luminii și a iubirii ei să ajungă la iubitorii de lumină.

Întrucât sunt plecată în străinatate de mai mulți ani, iar sejurul în țară îmi era limitat la un anumit număr de zile, am tot amânat pregătirea și editarea acestei cărți.

Dar după cum se spune, Dumnezeu lucrează prin oameni și astfel, lucrându-se la inimile celor prevăzuți din Înalt pentru îndeplinirea acestei misiuni, cartea-omagiu s-a materializat prin bunăvoința celor care mi-au fost de mare ajutor în îndeplinirea dorinței mele și a Măicuței Vian, care din Înalt, în august 2012 ne-a ghidat, ne-a dat impulsul și binecuvântarea pentru apariția cărții.

Mulțumesc din inimă tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei cărți: Dr. Katalina, Melfior Ra, Nicoleta Păsat, Ramona Chirtop, Ioan Păsat, Sorin Tarcea și edito-rul Willi Landt.

Sunt sigură că din spațiul celest unde se află acum Măicuța Vian, emite spre toți aceștia raza luminii iubirii și a vindecării, așa cum o făcea și când se afla aici pe Pământ și în corp fizic. Citeste cartea Viata Maicii Vian AICITuturor acestora, precum și tuturor cititorilor, Pace și iubire!" Elena Târnovan 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu